S T E N O G R A M A

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de miercuri, 21 decembrie  2016

 

 

Şedinţa a început la ora 18,00.

Lucrările au fost conduse de domnul Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

 

Au participat: domnul Florin Iordache, domnul Petru Gabriel Vlase, doamna Rovana Plumb şi domnul Marian-Cătălin Predoiu – vicepreşedinţi, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, doamna Ioana Bran, domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc şi domnul Cristian Ghinea – secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Seres Denes, Andrei Dominic Gerea şi domnul Valeriu-Andrei Steriu – chestori, domnul Eugen Nicolicea – lider Grupul parlamentar al PSD, doamna Raluca Turcan – lider Grupul parlamentar al PNL, domnul Nicuşor Daniel Dan, Ilie Dan Barna şi Cosette-Paula Ghichirău – Grupul parlamentar USR, Korodi Attila – Grupul parlamentar al UDMR, Constantin Avram– Grupul parlamentar ALDE, domnul Eugen Tomac – lider Grupul parlamentar PMP, domnul Dragoş-Gabriel Zisopol – vicelider Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi domnul Cristian Adrian Panciu – Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

 

Invitaţi: domnul George Ionuţ Dumitrică – secretar general adjunct, doamna Silvia-Claudia Mihalcea – secretar general adjunct, domnul Georgică Tobă – şeful Departamentului Legislativ, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi – Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu şi domnul Gheorghe Popescu – Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Constantin Bantaş - Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea – director Direcţia comunicare şi relaţii publice şi doamna Alexandra Iordănescu – director general la Cabinet Secretar general.

 

*

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:    

Bună seara, stimaţi colegi.

Vreau să îmi permiteţi să vă felicit pentru alegerea ca membri ai primului Birou permanent din prima sesiune ordinară din această nouă legislatură.

 

 

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din ziua de joi, 22 decembrie 2016, ora 11.00

 

PUNCTUL 2

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor pentru perioada 22 – 23 decembrie 2016

 

Ţinând cont de faptul că suntem la începutul unei noi legislaturi este necesar ca în această primă întâlnire Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare  să stabilească ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi programul de lucru pentru ziua de mâine, 22 decembrie.

Ţinând cont şi de cutuma parlamentară urmează să stabilim membrii Biroului permanent care vor participa la alegerea birourilor comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, comisii a căror componenţă va fi aprobată de plen.

La materialele care vor fi scrise în ordinea de zi a şedinţelor Biroului permanent şi Comitetului liderilor veţi avea, şi vom avea acces şi în format electronic, ni s-a spus, de pe tabletele pe care le vom primi foarte curând de la Serviciul tehnic, serviciile Camerei Deputaţilor, însă până atunci o să ne desfăşurăm activitatea utilizând aceste mape care nu sunt electronice.

Proiectul ordinii de zi a acestei şedinţe a fost distribuit, dar  vreau să-mi permiteţi să mai fac o propunere: din cauza datei alegerilor, am ajuns ca abia la această oră şi în această zi să avem această şedinţă, mâine este 22 decembrie, şi aş vrea să fiţi de acord ca primul punct de pe ordinea de zi de mâine să fie o şedinţă solemnă dedicată împlinirii a 27 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, şi la punctul doi să fie aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Dacă sunteţi de acord cu această propunere.

Vă rog.

 

Domnul  Korodi Attila:

Să punem pe ordinea de zi și punctul „Diverse”.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:    

Foarte bună observaţie.

La toate şedinţele punctul „Diverse” este cel mai important.

Mergem mai departe.

Supun la vot proiectul ordinea de zi pentru şedinţa plenului de mâine.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate ordinea de zi a fost aprobată.

O să supun aprobării Comitetul liderilor grupurilor parlamentare acest proiect al ordinii de zi a Camerei Deputaţilor şi îi rog să decidă, eu nu pot vota.

Am zis să respectăm la rigoare procedura din Biroul permanent. Înţeleg că şi Comitetul liderilor este de acord în unanimitate cu ordinea de zi. În acest sens ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, pentru mâine, a fost aprobată.

Dacă la proiectul programului de lucru al Camerei Deputaţilor pentru această săptămână, membrii Biroului permanent au obiecţii?

Deci, mâine de la ora 11,00 – şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor cu propunerea ca o oră să fie dedicată pentru şedinţa solemnă, urmând ca intervalul de timp alocat pentru fiecare grup parlamentar să fie stabilit proporţional în funcţie de numărul de parlamentari.

Vă rog.

 

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Domnule preşedinte să lungim un pic şedinţa, probabil nu o să ne încadrăm în timpul acesta de o oră. Dacă terminăm mai repede e mai bine, dar să  nu cumva să ne trezim că se face ora unu.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:    

Propunem în plen, dar din punctul meu de vedere, o oră este mai mult decât suficient pentru prima parte, pentru că vor fi intervenţii, câte o singură intervenţie din partea fiecărui grup; vă spun de acum că noi nu o să utilizăm tot timpul care va ieşi din calcul.

De asemenea, de la ora 13,00 până la finalizare, activitate în Comisiile parlamentare unde se aleg birourile acestor comisii, iar vineri, activităţi ale deputaţilor în circumscripţiile electorale. Eu nu am fost de acord să trecem şi ziua de sâmbătă, totuşi este ziua de dinaintea Crăciunului. Nu cred că putem să cerem deputaţilor şi nici nu sunt de acord să trecem aici ceva de care suntem siguri că nu se întâmplă. Eu zic că nu trebuie să fim ipocriţi.

 

Domnul  Korodi Attila:

Întrebarea mea este dacă nu putem începe mai devreme, după amiază deja încep, pe la 15,00 – 16,00,  să plece avioanele cu colegii noştri.

 

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

Opinia noastră este să rămânem pentru ora 11,00, noi încă nu ne-am desemnat oamenii în comisii, tocmai aşteptând discuţia asta şi am stabilit o întâlnire pentru noi la ora 9,00.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:    

Poftiţi?

Domnule Drăghici, rugăminte: nu este sănătos să vorbiţi cu gura plină şi de obicei se vorbeşte la microfon, dacă nu exagerez eu.

Eu susţin tot ora 11,00 pentru că eu cred că ne putem organiza foarte bine şi riguros aşa încât în comisii să nu o lungim foarte mult. Eu cred că noi terminăm mai devreme de ora 13,00. Dacă hotărâm că nu avem de ce să lungim mâine şedinţa terminăm înainte de ora 13,00 şi în comisii la fel.

11,00 eu aşa aş vrea. Ora 11,00.

Deci, supun la vot programul de lucru pentru mâine, în ultima formă.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

În unanimitate a fost aprobat.

Vă propun ca mâine cei doi secretari de şedinţă să fie domnul Marcel Ciolacu şi domnul Cristian Ghinea. Am zis să fie cineva care are experienţă şi cineva care este la primul mandat. Adică, suntem deja doi la primul mandat, să fie măcar unul care are ceva experienţă; cel puţin mâine. Aş vrea să fiţi de acord cu aceasta.

 

PUNCTUL 3

Stabilirea membrilor Biroului permanent care vor participa la alegerea birourilor comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Trebuie să stabilim membrii Biroului permanent care vor participa la alegerea birourilor comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Pentru cele 21 de comisii eu vă fac următoarele propuneri:

- domnul vicepreşedinte Florin Iordache să participe la Comisia economică şi Comisia pentru buget;

- domnul vicepreşedinte Gabriel Vlase la Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru agricultură;

- doamna vicepreşedintă Rovana Plumb la Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială;

- domnul vicepreşedinte Cătălin Predoiu la Comisia pentru sănătate şi familie şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport;

- domnul secretar Marcel Ciolacu va participa la Comisia juridică şi Comisia pentru apărare;

- domnul secretar Mugurel Cozmanciuc la Comisia pentru industrii şi Comisia pentru drepturile omului;

- doamna secretar Ioana Bran la Comisia pentru mediu şi Comisia pentru cultură;

- domnul secretar Cristian Ghinea la Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru cercetarea abuzurilor;

- domnul chestor Mircea Drăghici la Comisia pentru Regulament şi Comisia pentru tehnologia informaţiei;

- domnul chestor Seres Dénes la Comisia pentru egalitate de şanse;

- domnul chestor Andrei Gerea la Comisia pentru afaceri europene;

- domnul chestor Valeriu Steriu la Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Dacă nu sunt obiecţiuni la aceste propuneri, o să supun la vot.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

În unanimitate a fost aprobată această repartizare.

Practic, a fost epuizată ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi.

Dacă oricare dintre dumneavoastră, în afară de reprezentanţii UDMR, dacă altcineva mai are alte chestiuni…

La „Diverse”, domnul Nicuşor Dan.

Atunci, domnul Korodi.

 

Domnul Korodi Attila:

Domnule preşedinte, am depus astăzi la Secretariatul general o cerere şi, conform procedurilor, trebuie să se aprobe în Biroul permanent.

Pe lista judeţului Harghita, un coleg al nostru care reprezintă comunitatea maghiară din judeţul Sibiu a fost ales şi, ca să poată să deschidă biroul parlamentar în oraşul Sibiu, trebuie să fie o aprobare în Biroul permanent. Documentul este depus şi aş dori să supuneţi votului, conform procedurilor.

 

Domnul Cristian Adrian Panciu:

Domnule preşedinte, este depus documentul. Acum o oră era în lucru. Dacă Biroul permanent aprobă…

 

Domnul Korodi Attila:

Este vorba despre Benedek Zacharie, care reprezintă comunitatea maghiară din Sibiu. El a fost ales din lista din Harghita, ca să fie sigur că intră.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Eu personal nu am nimic împotrivă, doar să fie documentul făcut.

Domnul Eugen Nicolicea.

Domnule Nicuşor Dan, îmi cer scuze. E o discuţie între profesionişti aici…

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Mă scuzaţi. Nu sunt întrunite elementele pentru a lua o astfel de decizie în seara aceasta şi bănuiesc că nici dumneavoastră nu trebuie să presaţi să fie o urgenţă. Bănuiesc că nu mâine se deschide biroul, aşa că mai este şedinţă de Birou şi mâine… Haideţi să respectăm toate formalităţile ca pe viitor să nu ne trezim cu orice introdus la „Diverse” de azi pe mâine.

Care este urgenţa să votăm astăzi în loc de mâine?

 

Domnul Korodi Attila:

Dacă mâine avem Birou este OK, nu este nicio problemă.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

O să avem… Săptămâna aceasta tot lucrăm. Când vreţi să deschideţi biroul, ca să vedem urgenţa?

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Domnul Seres Dénes.

 

Domnul Seres Dénes:

Domnule preşedinte, urgenţă nu este, dar dacă avem în vedere că avem sărbătorile de iarnă şi că nu se mai poate cu carte de muncă, cu toate diligenţele, cu vizită medicală, cu tot felul de chestiuni… Nu o să aibă timp să-l pregătească şi în ianuarie nu o să-l poată deschide. Aceasta e totul.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Domnule Seres Dénes, nu sunt de acord cu aceasta.

Vreau să vă spun ceva. Pentru siguranţa tuturor şi pentru rigoare, eu nu sunt de acord să mai facem lucruri pe genunchi sau sub presiune sau presând serviciile tehnice.

Pentru că suntem aici, eu vă rog, domnule secretar general, am spus deja unor colegi, să întocmiţi o adresă pe care vreau să o trimit mâine procurorului general.

Există art. 301, dacă nu greşesc, din Codul penal – conflictul de interese – care poate pune sub semnul întrebării sau poate pune sub incidenţa Codului penal angajările la cabinetul parlamentar.

S-a tot discutat despre acea prevedere aberantă din acel articol în care se spune că, dacă ai avut un consilier la cabinet într-un mandat trecut, dar şi la primul mandat de parlamentar ai avut o funcţie sau îţi aduci şoferul, este acolo o prevedere în care este închisoare de la 1 la 5 ani.

Vreau să faceţi o adresă, pe care să o trimit mâine, să îi cerem procurorului general să ne spună dacă în interpretarea acelui articol astfel de cazuri intră sub incidenţa lui. Şi vreau să fac acest anunţ şi mâine în plen ca să le cer tuturor colegilor să nu se grăbească cu aceste angajări.

Mi-a zis un coleg că se schimbă procedura şi nu se mai angajează de către parlamentari, ci de către dumneavoastră.

Dar şi această operaţiune este prevăzută în acel articol pentru că, dacă a făcut direct sau a participat la luarea acestei decizii… Păi, normal că a participat, pentru că o să vă propună care este omul. Şi eu nu vreau să stăm aşa şi să ne trezim peste nu ştiu cât timp, nu ştiu câţi deputaţi sau senatori care o să fie chemaţi la procurori pentru conflict de interese pentru că au continuat un mandat al unui consilier din mandatul trecut.

Vreau să lămurim lucrurile acestea cu toată decenţa şi respectul necesar.

 

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

A existat, după cum ştiţi o întâlnire preliminară a liderilor în care a rezultat o împărţire a preşedinţilor de comisii, noi am ajuns la sfârşit.

Ni s-au repartizat comisiile pe care 19 şi 20 pe care nu le-a dorit nimeni şi dorim să repunem în discuţie această chestiune, adică vrem să avem o discuţie serioasă dacă începem o colaborare, sper şi pe aceasta aş vrea să avem nişte criterii de atribuire, discuţie pe astfel de chestiuni cum este împărţirea comisiilor.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:    

Domnule Nicuşor Dan, daţi-mi voie să-l rog pe ex-preşedintele Camerei să vă răspundă, că am înţeles că a participat la aceste discuţii, eu nu am participat şi eu sunt curios să aflu cum s-au desfăşurat.

 

Domnul Florin Iordache:

Stimaţi colegi şi eu vă mulţumesc pentru că suntem cu toţii sau o parte suntem colegi în noul Birou permanent, vă felicit pe toţi pentru alegere.

Fac un remember. Eu am condus ultimul Birou permanent al fostei conduceri a Camerei Deputaţilor, unde am invitat toate conducerile grupurilor parlamentare pentru o discuţie la mine în birou şi am avut o discuţie preliminară și cu dumneavoastră şi aţi venit şi dumneavoastră la începutul discuţiei. Şi au venit şi am avut discuţie cu toate grupurile parlamentare, începând cu Grupul PNL, UDMR, PMP, USR şi Minorităţi. Este domnul Zisopol. Şi acolo în funcţie de ponderea fiecărui grup parlamentar în funcţie de numărul  membri este un calcul matematic şi puteţi să îmi daţi şi mie protocolul semnat? Pe care şi dumneavoastră vi l-aţi însuşit şi dumneavoastră când aţi văzut că nu puteţi obţine o anumită comisie v-aţi ridicat şi aţi zis că în condiţiile acestea nu este negociere. Cu tot respectul stimate coleg, parlamentarismul înseamnă o anumită majoritate şi votul este mai tare ca glonţul. Atâta timp cât noi am avut voturi şi toţi ceilalţi prin înţelegere am obţinut numărul de comisii, preşedinţii de comisii, vicepreşedinţi, secretari, potrivit numărului de voturi în Parlament la fel şi dumneavoastră, potrivit algoritmului, aveţi … îl are şi colega dumneavoastră. În aceste condiţii fiecare grup parlamentar a primit … , modul în care dumneavoastră aţi pus problema cu Comisia de IT are mai puţină importanţă, din punctul nostru de vedere are la fel de multă importanţă, negocierea nu v-a convenit, asta este, mergem înainte stimate coleg. Toate grupurile parlamentare au acceptat, este poziţia dumneavoastră, mulţumesc.

 

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

Nu, Regulamentul vorbeşte de acord, nu de vot, că dacă este vorba de vot, evident că majoritatea poate să-şi aleagă toate comisiile.

 

Domnul Florin Iordache:

Şi acord, dacă dumneavoastră nu sunteţi de acord stăm 90% din Parlament că nu vreţi dumneavoastră?

Parlamentul merge, numai puţin sunteţi preşedinte, vicepreşedinte, dar bun, înţeleg că la dumneavoastră trebuie doi.

Dacă am avut un acord cu toate grupurile parlamentare credeţi că 90% din Parlament nu ajunge? Dacă 90% am avut un acord şi cum dumneavoastră  v-aţi ridicat de la masă ce trebuia să facem să stăm acum să aşteptăm?

Aveţi un număr de membri, 30 aveţi dumneavoastră din câte ţin eu minte. Da, aveţi un număr suficient de preşedinţi, adică doi, patru vicepreşedinţi, secretari şi aşa mai departe, bun. Mulţumesc mult.

 

Domnul Ilie Dan Barna:

Dacă îmi permiteţi domnule preşedinte. Dan Barna sunt viceliderul Grupului USR.

Noi nu contestăm nici cele două comisii, avem două comisii suntem total de acord cu asta. Cifrele sunt exacte. Ceea ce solicităm noi, şi asta credem că este obiectiv, este existenţa unor criterii de alegere a comisiilor. În oricare variantă şi în aceea în care PSD ar alege pe primele unsprezece şi PNL pe următoarele patru, noi ar fi trebuit să putem să alegem două din şase. Deci, dumneavoastră ne-aţi oferit doar ultimele două rămase. Noi solicităm doar un criteriu obiectiv, de alocare pentru a crea forţă din Parlament. Nu contestăm că sunt bune sau rele, adică discutăm pe criterii obiective. Chiar mergând pe pondere şi acceptând algoritmul acesta cel mai nefavorabil, că primul plasat îşi alege primele comisii, toate unsprezece, în regulă, PNL, al doilea următoarele patru, ar trebui să tot mai fie două din şase şi nu două din două cum ne-aţi oferit.

Dar criteriul obiectiv nu contestăm noi. Numărul este de două, nu contestăm asta. Este totul foarte clar şi tehnic.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:    

Bun. Dacă mai doreşte cineva să intervină pe acest subiect, o să vă fac o propunere: eu recunosc că nu ştiu până acum, sau nu ştiu care a fost regula folosită până acum în ceea ce priveşte repartizarea comisiilor. O să aflu.

Astăzi a fost o zi destul de încărcată, şi ieri şi astăzi, două zile destul de încărcate, eu vă propun să reluăm această discuţie înainte sau chiar la începutul sesiunii parlamentare din februarie, că discutăm de câteva zile în care vor fi efectiv astea.

Vom avea o discuţie, o să încercăm să facem un set de criterii, o regulă – ori este regula majorităţii, ori este o regulă bazată pe criterii. Nu ştiu, o să decidem împreună.

Al doilea lucru pe care vi-l cer, este obligatoriu, la aceste şedinţe de Birou permanent vă rog să participe doar membrii Biroului permanent şi, bineînţeles, liderii de grup pentru că nu vreau să creăm un precedent, fiecare dintre noi să ne mai aducem câte un coleg. Vreau, totuşi, să fim riguroşi aici, nu ştiu exact cine, pentru că este prima întâlnire. Dar vreau doar cei care suntem membri în Biroul permanent să participăm la aceste şedinţe şi, bineînţeles, stafful tehnic, aşa cum este necesar.

Iar în ceea ce priveşte această repartizare, din punctul meu de vedere, eu nu am niciun fel de problemă să purtăm o discuţie serioasă şi foarte sănătoasă.

Aceasta vreau să vă spun şi aveţi garanţia că la începutul sesiunii următoare vom avea această discuţie în aşa fel încât să putem armoniza toate dorinţele grupurilor parlamentare, bineînţeles, şi în funcţie de obiective, oameni, competenţe …

 

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

Dacă avem această garanţie, rămânem pe formula stabilită şi vom relua discuţia pe criterii la sfârşit de ianuarie.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Aveţi această garanţie pentru că oricum această repartizare astăzi nu o mai schimbă nimeni. Am mai avut discuţii cu alt grup parlamentar, nu o mai schimbă nimeni pe aceasta, vă spun sigur, aceasta am aflat. Dar, ca să avem, totuşi, o abordare realistă, numai atunci putem purta această discuţie. Din partea mea – şi reprezint, totuşi, un oarecare grup politic – aveţi această garanţie. Gata nu?

Vă rog.

 

Domnul Cristian Ghinea:

După cum vedeţi, în ciuda a ceea ce a spus domnul Iordache, noi nu am semnat acest acord şi propunerea mea ar fi să semnăm acest acord, doar cu amendamentul scris acolo că vom relua în februarie această discuţie. Adică această garanţie o vrem în scris în cadrul acestui acord.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Eu am înţeles că sunt semnate.

 

Domnul Cristian Ghinea:

Repartizarea pentru Biroul permanent, nu pentru comisii.

 

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

Sunt trei foi, din care noi am semnat doar una.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Decideţi să semnaţi, ca să închidem subiectul acesta şi să-l reluăm într-o discuţie aşezată, nu la ora aceasta, după o zi grea? Nu se poate termina într-o jumătate de oră, o oră, aceasta este o negociere complicată.

 

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

O să semnăm cu această menţiune.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Ultima rugăminte la colegii mei de partid. Vreau să vă rog să aveţi în acest Birou permanent o atitudine corectă şi să nu stimulaţi cearta. Nu ştiu cum aţi fost obişnuiţi, dar vreau să vă dezobişnuiţi şi să vorbiţi cât mai concis.

 

Domnul Florin Iordache:

Tot la „Diverse”.

Am solicitat printr-o adresă Agenţiei Naţionale de Integritate să ne precizeze care este data limită când o serie de colegi ai noştri care sunt în acest moment în dublă funcţie – deputaţi aleşi şi aleşi locali – mă refer consilieri judeţeni, vicepreşedinţi la consiliile judeţene, primari, viceprimari, care este data limită la care trebuie să-şi dea demisia pentru a nu fi în incompatibilitate.

Din punct de vedere al Parlamentului înţeleg că discutăm cele 15 zile de la data jurământului, adică de astăzi. Din punctul de vedere al Legii administraţiei, discutăm de la data alegerilor, care a fost 11 decembrie. Deci, sunt două date diferite şi de aceea am solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate un punct de vedere, să nu ne trezim că printr-o ambiguitate în răspuns…

De aceea solicit intervenţie din nou la Agenţia Naţională de Integritate pentru a avea un răspuns, să-i informăm mâine pe colegii noştri să poată şti şi să procedeze în consecinţă.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Eu vă sugerez să le spuneţi tuturor parlamentarilor care sunt aleşi locali să se încadreze în prevederile din legea care stabileşte termenul cel mai scurt. Ştiu un caz, doamna Cătăniciu am înţeles, care a primit un răspuns de la AEP că poate candida şi ieri sau astăzi am înţeles că a venit o solicitare de la ANI.

Deci, nu mergeţi pe aceste adrese de la instituţii, pe care după aceea nu le mai recunosc.

Eu văd aici două lucruri: USR nu a semnat, nu a semnat nici ALDE. Dacă ALDE se hotărăşte să semneze, ar fi o veste bună. Dacă nu, poate reluăm mâine această discuţie despre comisii, inventăm în noaptea aceasta nişte criterii şi cum iese aşa iese… La noi va ieşi sigur bine, pentru că luăm mai multe.

 

Domnul Constantin Avram:

Noi discutăm mâine această problemă.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Ştiu că avem colegi foarte buni specialişti care îşi doresc toţi nişte funcţii dar, totuşi, să le semnăm. Nu vreau să începem cu stângul. Râde lumea de noi, pentru nişte „funcţioare”.

Stimaţi colegi, încă o dată succes, ce am spus în intervenţia mea după ce am fost ales rămâne valabil toată această perioadă. Nu veţi vedea de la mine promovarea vreunui conflict. Am deschidere totală şi voi avea o abordare perfect echilibrată în această instituţie.

Dacă vom dori cu toţii să fim parteneri în a schimba imaginea Parlamentului, în a califica legislaţia, în a opri prin legi abuzurile generate de nişte neclarităţi în legi, avem o şansă să facem din această instituţie ceea ce din păcate nu a reuşit nimeni în 27 de ani.

Vă felicit şi vă doresc succes.

 

Domnul Cristian Ghinea:

Sunt complet de acord cu ceea ce aţi spus şi vă promitem că lucrăm constructiv. Dar nu am înţeles care este decizia. Ne vedem mâine dimineaţă să discutăm pe comisii, din nou?

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Nu, nu. Eu am rugat colegii de la ALDE, pentru că am mai avut discuţii astăzi. Puneţi-vă de acord în interiorul ALDE, v-am spus şi astăzi. La sfârşitul lunii ianuarie vom avea o discuţie aşezată, chiar dacă va fi informală. Ne luăm câte ore avem nevoie pentru ca toată lumea să plece cât de cât mulţumită sau să nu plece nimeni foarte nemulţumit.

Dar haideţi să depăşim această zi. Este foarte posibil ca Preşedintele mâine să-şi anunţe decizia privind desemnarea premierului. Avem de instalat Guvernul, avem de aprobat bugetul. De ce să ne împiedicăm în aceasta, totuşi? Sunt chestiuni mici, chiar foarte mici.

Eu am înţeles că USR semnează.

 

Domnul Nicuşor Daniel Dan:

Cu menţiune …

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Cu menţiune, corect. Toată lumea poate să semneze cu menţiunea aceasta.

De la ALDE se semnează?

 

Domnul Constantin Avram:

Mâine dimineaţă analizăm…

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

OK. Aceasta este decizia.

 

Domnul Cristian Ghinea:

Promisiune în scris din partea dumneavoastră că reluăm în februarie comisiile?

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Eu nu dau promisiuni scrise în cazurile acestea. Este cuvântul meu şi atât, pe care îl puteţi folosi oricând public, că nu vă opreşte nimeni, dacă eu nu respect un angajament.

Seară bună şi mult succes!

 

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,30.