S T E N O G R A M A

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor

din ziua de miercuri, 24 iunie 2009

 

 

Şedinţa a început la ora 9,40.

Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Au participat: domnul Ioan Oltean – vicepreşedinte, domnul Dumitru Pardău, domnul Sever Voinescu-Cotoi şi domnul Mihai Alexandru Voicu – secretari,  domnul Gheorghe Albu, domnul Nicolae Bănicioiu, domnul Dan-Ştefan Motreanu şi domnul Kelemen Hunor (de la ora 10,40) – chestori, domnul Mircea-Nicu Toader – Grupul parlamentar al PD-L, doamna Aurelia Vasile – Grupul parlamentar al Alianţei Politice PSD + PC, domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu – Grupul parlamentar al PNL, domnul Marton Arpad-Francisc – Grupul parlamentar al UDMR, domnul Adrian-Miroslav Merka – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, şi domnul Gheorghe Barbu – secretarul general al Camerei Deputaţilor.

 

Invitaţi: domnul Valer Dorneanu – secretar general adjunct, domnul Gheorghe Iancu – şeful Departamentului Legislativ, domnul Georgică Tobă şi domnul Gabriel Stecoza – Departamentul Secretariatului tehnic, doamna Adriana Simion şi domnul Gheorghe Popescu – Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, doamna Nicoleta Laura Riteş – Direcţia proceduri legislative, sinteze şi evaluări, domnul Constantin Bantaş – Serviciul pentru lucrări în comisii, doamna Gabriela Enea – Direcţia pentru relaţii publice, doamna Raluca Boboc, doamna Diana Postică şi domnul Paul Călin Botez – consilieri Cancelarie Preşedinte.

 

*

 

Doamna Roberta Alma Anastase:    

V-aş ruga să începem, pentru că mai avem un sfert de oră până la începerea plenului.

Avem o Notă privind încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2009.

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Pentru ordinea de zi a şedinţei de Birou, dacă acceptaţi să dau domnului secretar general o solicitare din partea comisiei, pentru sală şi altele.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Desigur, şi o să o introducem ca punct suplimentar pe ordinea de zi. De acord? Vă mulţumesc.

Înainte de aceasta, aveam o notă privind încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2009. Conform regulamentului, Biroul permanent al Camerei propune plenului Camerei data încheierii sesiunilor parlamentare – începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie este, iarăşi, o altă prevedere din Constituţie – iar luna iunie 2009 se încheie marţi, 30 iunie.

Sunteţi de acord să supunem plenului această dată?

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Înainte de asta, doamnă preşedinte, aş avea o solicitare de precizare şi anume: săptămâna trecută, când am făcut programul pentru această săptămână, se lansase ideea – şi mi s-a părut că a fost şi agreată – că luni şi marţi vor fi şedinţe comune şi nu şedinţa Camerei Deputaţilor, dar în propunerea de program este altceva! Ne-am răzgândit, s-a întâmplat ceva între timp? Nu ştiu să vă spun. De aceea solicit precizarea înainte de a anunţa această notă, pentru că se leagă una de alta. Una este să fie Camera Deputaţilor în sesiune şi alta este să fie în şedinţă comună.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Numai o secundă! Cred că domnul Barbu a trecut în program, noi decidem împreună, dar a trecut în program şi eventualitatea unei sesiuni de plen a Camerei în cazul noi considerăm că este necesar sau este ceva urgent.

 

Domnul Gheorghe Barbu:       

Se discuta, acum, despre data de încheiere a sesiunii, dacă sunteţi de acord şi care să fie prezentată plenului.

Biroul permanent propune Camerei data începerii şi data încheierii sesiunilor parlamentare, le propune. Ori, dacă le propune, înseamnă că cineva aprobă.

Şi după aceea ajungem la program şi vedem ce este cu programul.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Bun, sunteţi de acord să anunţăm plenul că ultima zi din sesiune este 30 iunie? Mulţumesc.

Atunci, să intrăm pe programul de lucru.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:   

Dar înainte de aceasta, eu aş vrea, pentru că, mi-aduc aminte că ieri am decis să trimitem o scrisoare către doamna procuror general.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

De acord!

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:   

Şi acolo s-a precizat că se trimite această scrisoare de către Biroul permanent, aşa am înţeles eu. Şi nu văd pe ordinea de zi acest punct.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Vă propun, şi eu am făcut un draft, vă rog să îl multiplicaţi şi să îl difuzaţi. Şi să îl trecem pe ordinea de zi.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:   

Şi eu am făcut un draft.

 

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Şi eu am făcut un draft!

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:   

Să îl trecem pe ordinea de zi la un punct oarecare şi îl dezbatem atunci. La ultimul punct, înainte de „Diverse” şi după „Materiale pe linie externă”.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Perfect! Şi până atunci, se pot multiplica cele două puncte de vedere şi să discutăm pe ele.

 

 

PUNCTUL 1

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Să intrăm în programul de lucru al Camerei pentru zilele de luni, 29 iunie şi marţi, 30 iunie.

Dacă sunteţi de acord ca luni, la ora 14, să fie şedinţa de Birou permanent a Camerei Deputaţilor?

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Dar am vorbit de şedinţe comune!

 

Domnul Gheorghe Barbu:       

Domnule deputat, dacă îmi permiteţi, noi am propus programul normal pentru zilele de luni şi marţi. Nu avem de unde să ştim dacă se termină sau nu, astăzi, ordinea de zi şi dacă dumneavoastră decideţi să se continue sau nu. Sigur, sesiunea poate continua cu lucrul în comisii, ori plen, ori lucru în comisii, ori teritoriu. Poate, de asemenea, să se convoace o şedinţă comună. Şi vreau să vă informez aici că există o problemă majoră în legătură cu Radiodifuziunea Română. Sâmbătă se încheie mandatul complet al întregii conduceri. Şi chiar dacă se ia o decizie politică şi se votează prelungirea, ea nu poate fi luată decât de plenul comun şi pentru asta trebuie şedinţă comună a celor două Birouri, ordine de zi ş.a.m.d.

Eu v-am informat care este situaţia, noi nu ne-am putut permite decât să punem programul normal pentru zilele de luni şi marţi.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Dar eu aş vrea să o întreb pe doamna preşedintă dacă dumneaei a discutat cu cineva din conducerea Senatului şi s-a gândit o asemenea activitate, pentru că asta este problema. Dacă aţi gândit-o, atunci trebuie să o discutăm.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Domnule Nicolăescu, încă de la început, noi am spus că ar fi bine să consacrăm, în chiar şedinţa trecută a Birourilor comune, că ar fi bine să consacrăm o şedinţă pentru lucrurile pe care le avem restante şi sunt multe.

Şi atunci, daţi-mi voie să rămână în program şedinţă comună şi să am o discuţie cu domnul preşedinte Geoană pentru a convoca şedinţa comună a celor două Birouri.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Este cea mai bună soluţie aceasta, noi să punem în program şedinţă comună şi luni şi marţi, în funcţie de ce se va hotărî în Birourile permanente va fi numai luni sau numai marţi sau şi luni şi marţi, depinde cum o să fie.

 

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Şi să prindem şi un birou permanent comun luni, eventual.

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Nu vă supăraţi, domnul secretar general are dreptate. Dacă noi nu votăm, acum, un program al nostru, înseamnă că ne rămân nişte pagini albe, pentru că program comun nu putem vota şi nu putem trece pe vreo hârtie şi ar însemna ca noi să ieşim de aici fără nici un program. Putem propune un program oarecare, urmând ca acesta să fie modificat în urma unei decizii a unei şedinţe de birou permanent comun.

 

Domnul Gheorghe Barbu:       

Luni, la ora unu, parlamentarii noştri trebuie să ştie ce program au, vin la Bucureşti sau sunt în teritoriu.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:   

Eu cred că soluţia corectă este, într-adevăr, să avem luni, la ora două, Birou permanent şi să încercăm să avem luni la ora unu Birou comun şi atunci, dacă punem aceste două zile de program de plen pentru Cameră, putem să modificăm, să anulăm cele două zile, dar deputatul ştie că are de venit pentru plen şi alte asemenea şi că intră într-o şedinţă comună sau a Camerei Deputaţilor.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Dar la ora 13 rămâne Biroul permanent cu Senatul. O să îl sun pe domnul preşedinte Geoană şi împreună să convenim.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:   

Şi fără activitate în comisiile parlamentare, marţi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Bun, să mergem mai departe. Domnul Pardău şi domnul Zgonea – va veni domnul Zgonea săptămâna viitoare? Dacă nu, eu vă solicit să discutăm de acum şi domnul Mihai Voicu să fie, eventual, săptămâna viitoare. Vă rog, doar dacă nu vine domnul Zgonea, să avem o soluţie pe care să o avem de acord, ca să nu mai avem situaţii delicate, nu?

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Oricum, dacă va fi şedinţă comună, este nevoie doar de un secretar, dar eu voi fi prezent, săptămâna viitore, la ambele şedinţe.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Ca să avem şi al doilea nume cu siguranţă. Vă mulţumesc.

 

PUNCTUL 2

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Privind ordinea de zi, dacă aveţi vreo problemă?

Vă rog, doamna Aura Vasile.

 

Doamna Aurelia Vasile:  

Doamna preşedinte, citesc la punctul doi al ordinii de zi ceea ce este scris şi mă întreb dacă, din nou s-a folosit faxul cu doamna procuror general, căreia i s-a trimis scrisoarea care s-a hotărât că se va trimite, ieri, în plenul Camerei şi că a venit deja răspunsul, cu viteza cu care ne-am obişnuit deja. Nu înţeleg de ce este trecut pe ordinea de zi!

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Am să vă explic eu!

 

Doamna Aurelia Vasile:  

Vă rog!

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

De pe ordinea de zi nu iese. Problema este că nu iese de pe ordinea de zi până în momentul în care ....

 

Doamna Aurelia Vasile:  

Doamna preşedinte, permiteţi-mi, vă rog, să vă spun încă o dată că aveţi propriul dumneavoastră Regulament al Camerei Deputaţilor.

Vă rog să scoateţi de pe ordinea de zi, în conformitate cu hotărârea plenului Camerei.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Plenul Camerei, doamna Aura Vasile, a decis că nu mai discutăm acest punct până când nu vine răspunsul doamnei procuror general.

 

Doamna Aurelia Vasile:  

Doamna preşedinte, vă rog să supuneţi votului scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 2!

Am solicitat să se supună la vot scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 2 şi nu pot să fiu de acord cu explicaţii care nu au nici o legătură cu realitatea.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Solicit Biroului permanent scoaterea de pe ordinea de zi!

 

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Staţi puţin, doamna preşedinte!

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Domnule Bănicioiu, lăsaţi-mă să termin procedura de vot, după care explic doamnei Aura Vasile despre ce este vorba.

 

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Doamna preşedinte, poate că avem ceva de spus.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Imediat, dar mai întâi supunem la vot!

 

Domnul Dan Motreanu:

Doamna preşedinte, este o rugăminte, dumneavoastră explicaţi, ca să ştim să votăm în cunoştinţă de cauză.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Doamna Aura Vasile a cerut o procedură foarte clară, scoaterea de pe ordinea de zi, vă rog să votaţi.

 

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Dar nu pot să votez acum, pentru că nu ştiu de ce nu aţi lăsat-o!

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Vă rog, cine este pentru!

 

Domnul Dan Motreanu:

Dar vă rog să ne spuneţi!

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Scoaterea de pe ordinea de zi a punctului doi, asta ne solicită doamna Aura Vasile.

 

Domnul Nicolae Bănicioiu:

În acest caz, nu participăm la vot, eu şi domnul Dan Motreanu nu suntem în sală!

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Nu există nu sunteţi în sală!

Cine este împotriva acestei hotărâri? S-a respins propunerea. Două abţineri (domnii Dan Motreanu şi Mihai Alexandru Voicu) şi o neparticipare la vot (domnul Nicolae Bănicioiu).

 

Doamna Aurelia Vasile:    

În momentul în care vine răspunsul de la doamna procuror general, dacă doamna procuror general spune că este un alt dosar, aveţi cuvântul meu de onoare că voi vota trimiterea la Comisia juridică pentru a-şi face procedurile. Dar, până atunci, haideţi să dăm o anumită imagine.

În momentul în care vine răspunsul de la doamna procuror şi spune: măi, oameni, nu este dosarul 11 nu ştiu care, ci este un dosar nou, mi se pare normal să facem toate procedurile, dar până atunci rămânem cramponaţi pe ceva.

 

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Dacă îmi permiteţi, doamna preşedinte,

Doamna Aura Vasile, vă rog să înţelegeţi, există o oarecare suspiciune din partea noastră pentru că dumneavoastră aţi urmărit extrem de vehement scoaterea acestui punct de pe ordinea de zi în general. Am ajuns în plen cu el. În plen, după discuţiile care se ştiu, s-a decis un lucru – s-a decis că trebuie să ne lămurim dacă numerele celor două dosare ascund acelaşi dosar sau nu. Şi noi suntem în situaţia în care trebuie să trimitem o scrisoare procurorului general să ne lămurească ce a făcut cu numerele acestea.

Acum, dacă noi decidem astăzi, aici, să scoatem de pe ordinea de zi, asta ar însemna cumva că ne substituim plenului, pentru că eu vă readuc aminte: a fost o discuţie în plen legată de scoaterea de pe ordinea de zi şi plenul nu a decis scoaterea de pe ordinea de zi, ci a avut o altă soluţie, şi anume trimiterea acestei scrisori, ca să ne lămurim cu numerele.

Eu înţeleg, şi aveţi dreptate – nu este foarte plăcut să stăm cu aceasta atârnată în program, dar, iertaţi-mă, să rămânem în Regulament, şi nici nu este, evident, foarte plăcută. Ar fi trebuit, cum bine ştiţi părerea mea, să fie soluţionată altfel şi mai repede.

Mulţumesc.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun.

Vă rog să trecem la următorul punct, pentru că aici oricum ne-am pronunţat prin vot.

 

Domnul Mircea-Nicu Toader:        

Aduceţi-vă aminte de moţiune. N-am votat-o şi a rămas pe ordinea de zi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bineînţeles.

Dacă mai aveţi alte modificări la ordinea de zi.

 

Doamna Aurelia Vasile:    

Doamna preşedintă, vă rog să supuneţi la vot liderilor ordinea de zi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Cea propusă de Biroul permanent.

Vă supun la vot.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Numai puţin.

Această ordine de zi este pentru săptămâna viitoare.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Poate avem plen.

 

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Această ordine de zi este teoretic pentru săptămâna viitoare, dar în mod logic această ordine de zi este pentru următoarea şedinţă de plen, când va fi.

 

Doamna Aurelia Vasile:    

Vă rog, conform Regulamentului, să supuneţi votului liderilor de grup ordinea de zi pentru săptămâna viitoare.

 

Domnul Mircea-Nicu Toader:        

Eu sunt pentru să rămână, şi motivez: fiindcă este o acţiune nefinalizată, ca şi moţiunea pentru care nu s-a dat votul, şi intrăm în nişte aberaţii până la urmă, o scoatem, şi pe aceea nu o mai discuţi niciodată.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Marton Arpad, dumneavoastră cum vedeţi lucrurile?

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Eu am spus destul de clar şi cred că se poate verifica. Încerc să-mi reproduc spusele de la microfon.

Era o dezbatere dacă este acelaşi dosar, dacă este altul, mă rog, asta nu vreau să reiau, şi am spus în felul următor: pentru a clarifica lucrurile, Biroul permanent să trimită o adresă doamnei procuror general, care să ne clarifice – este acelaşi dosar cu cel din august anul trecut, sau este un nou dosar? Continui: dacă este cel din august, problema este tranşată - este inacceptabilă, nu o mai discutăm; dacă este un nou dosar, grupul meu parlamentar vă asigur că va vota ca să înceapă procedura prin trimitere la Comisia juridică a dosarului respectiv în cele opt volume şi toate cele ce urmează din aceasta – probabil vom analiza două-trei săptămâni. Pentru că încă odată vă spun: în vacanţă am stat aici pe 13 august; ca să existe acel raport, noi am stat aici în vacanţă două săptămâni şi am răsfoit mii de pagini, deci au fost deschise. Şi, atunci, să fie trimisă.

Din acest punct de vedere, acest punct 2, din punctul meu de vedere, nu prea înţeleg ce sens ar putea avea. Eventual poate la alt capitol unde sunt problemele retrimise la soluţionare la comisii sau acolo, undeva. Pentru că oricum, dacă doamna procuror general spune că este un alt dosar, trebuie să sesizăm comisia şi după ce vine raportul comisiei o punem pe ordinea de zi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Marton Arpad, acestui proiect de hotărâre, că îi dăm în septembrie sau când o fi, trebuie să îi dăm o soluţionare. Asta înseamnă că poate fi transmis şi la Comisia juridică, acolo unde analizăm, şi investim acea comisie cu un raport. Dar noi trebuie să îi dăm o soluţie. Niciodată, vă amintesc, niciodată nu aţi fost de acord să scoateţi de pe ordinea de zi de aici atâta timp cât aţi investit plenul cu o decizie pe un subiect, domnule Marton Arpad.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte, trebuie să vă spun că acest „niciodată” nu este conform cu ceea ce s-a întâmplat.

Din păcate, doamna procuror general poate doar semnează.

Procurorii care lucrează pentru doamna şi fac nişte formulări mai greşesc.

Data trecută a trebuit să trimită domnul Andon trei scrisori ca să vină, în sfârşit, acea sesizare semnată de doamna procuror general, aşa cum prevede Constituţia şi legea de funcţionare a autorităţii respective, şi între timp noi în comisie am lucrat dar am aşteptat să fim sesizaţi oficial, pentru că nici măcar sesizarea oficială nu a venit.

Şi, atunci, am zis: poate este o altă problemă. Poate o va discuta cineva vreodată, ceva trebuie să se facă – ordine, acolo, în biroul doamnei procuror general, dar să vină o scrisoare prin care să ştim ce dorim să facem, şi, după ce ştim ce doreşte doamna procuror,  atunci facem în consecinţă. Dacă este un nou dosar, trimitem la comisie. Se citesc cele opt mii de pagini, vă spun sigur.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Sunteţi de acord să punem proiectul de hotărâre la capitolul „Amânate”?

 

Domnul Ioan Oltean: 

Doamna preşedintă, dacă îmi permiteţi, pentru că lucrurile trebuie să fie foarte clare – ieri plenul Camerei Deputaţilor a acceptat să suspende discuţiile, dezbaterile pe marginea acestei hotărâri, împuternicind Biroul permanent să facă o scrisoare Biroul către procurorul general în care să ceară lămuririle necesare. Doar plenul Camerei Deputaţilor, când primeşte răspunsul de la Parchet, se poate pronunţa dacă această cerere continuă să se dezbată în plen sau o retrimite unei comisii de specialitate. De aceea, ea nu poate fi scoasă de pe ordinea de zi. Ea rămâne pe ordinea de zi. Că o plasăm noi pe primul loc, că o plasăm pe ultimul loc, este mai puţin important acest lucru.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci subiectul acesta l-am încheiat.

Vă rog, despre ordinea de zi.

 

Domnul Mircea-Nicu Toader:        

Doamna preşedinte, alt subiect: Legea insolvenţei să o introducem pe ordinea de zi astăzi în faţă. Noi avem astăzi plen.

Vreau să fie astăzi discutată prima.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Ştiţi care este soluţia? Să terminăm repede şedinţa de astăzi, să începem repede şedinţa de plen, şi terminăm toată ordinea de zi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Noi, de altfel, aşa am şi votat – până la epuizarea ordinii de zi, după care facem vot final, deci nu avem nici o problemă.

 

 

PUNCTUL 3

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

La nota privind iniţiativele legislative nu sunt solicitări de procedură de urgenţă, deci mergem mai departe.

 

 

PUNCTUL 4

Solicitare privind constituirea unei comisii de anchetă

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Solicitarea privind constituirea unei comisii de anchetă.

Tocmai pentru că astăzi este practic ultima zi de plen, v-aş solicita ca proiectul de hotărâre, dacă încuviinţează Biroul, să fie introdus chiar astăzi pe ordinea de zi.

Vă rog, doamna Aura Vasile.

 

Doamna Aurelia Vasile:    

Doamna preşedintă, eu vreau să ştiu când suntem serioşi. Vin una după alta solicitările grupului parlamentar, şi o voi spune de la microfon, în general cum este solicitată şi cea cu irigaţii pe miniştrii PSD, probabil pentru imagine şi campanie. Cred că solicitarea aceasta cu irigaţiile ar trebui să fie pentru Pogea şi Boc, care au tăiat banii de la Ministerul Agriculturii.

Deci vă solicit să respectăm ceea ce noi am hotărât – nu înfiinţăm comisii de anchetă decât după ce epuizăm rapoartele.

Dacă vine în toamnă, vedem.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Pentru punctul de vedere, vă supun la vot această propunere de înfiinţare a unei comisii de anchetă cu privire la domnul Nemirschi.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? O abţinere. (Domnul Nicolae Bănicioiu)

Grupul parlamentar al Partidului Democrat-Liberal şi Social Democrat şi Conservator: înfiinţarea unei comisii de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri funciare. Vă supun la vot.

Dacă sunteţi de acord pentru înfiinţarea acestei comisii.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abţineri? Două abţineri. (Domnul Mihai Alexandru Voicu şi Dan-Ştefan Motreanu)

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

O precizare: rog liderii – se vorbeşte în hotărâre de anexă. Nu are anexă, nu are număr de persoane, şi vă rog să hotărâţi şi care este conducerea. Nu este în hotărâre.

Atunci, noi o refacem şi v-o transmitem.

Deci vor fi 15, cu împărţirea, şi sunteţi de acord cu preşedinte, vicepreşedinte şi secretar, sau doi vicepreşedinţi?

Şi vă rog să faceţi nominalizările.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Membrii se anunţă în plen.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Deci vor fi 15, cu împărţirea obişnuită – preşedinte, doi vicepreşedinţi şi un secretar, da?

Asta se reţine. Noi refacem proiectul de hotărâre şi le punem pe ordinea de zi, da?

Deci, le punem pe ordinea de zi astăzi.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Asta nu se poate. Pe ordinea de zi de astăzi nu se poate pune nimic pentru că ordinea de zi de astăzi putea să fie completată doar luni.

Citiţi Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Nu putem decât luni modifica ordinea de zi aprobată cu o săptămână înainte. Citiţi Regulamentul.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Domnul Marton, nu modificăm absolut nimic, pentru că în ordinea de zi aprobată anterior este o steluţă – se adaugă toate iniţiativele legislative şi actele care apar până la data respectivă.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Noi aşa am decis data trecută, tocmai pentru ca să epuizăm absolut toate subiectele în discuţie.

Trecem la următorul punct.

 

 

PUNCTUL 5

Solicitare din partea Curţii de Conturi privind prelungirea termenului de efectuare a controlului la S.C. NICOLINA S.A. Iaşi

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Solicitare din partea Curţii de Conturi privind prelungirea termenului de efectuare a controlului la S.C. NICOLINA S.A.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Aici este modificarea hotărârii cu Curtea de Conturi. Noi am cerut Curţii de Conturi să controleze. Curtea de Conturi ne spune că nu are suficient timp şi ne cere o prelungire până în august, şi vă rugăm să fiţi de acord. Este un proiect de hotărâre care trebuie introdus pe ordinea de zi.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă supun la vot solicitarea.

Cine este pentru solicitarea din partea Curţii de Conturi privind prelungirea termenului de efectuare a controlului la S.C. NICOLINA S.A.?

 

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Scuzaţi-mă, noi n-am avut o decizie în sensul acesta ieri?

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Aceea privea comisia. Aici este vorba de Curtea de Conturi.

 

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Da, am înţeles. Mulţumesc. Îmi cer scuze, doamna preşedinte. M-am lămurit.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun.

Cine este pentru această solicitare?

Voturi împotrivă? Unul. (Domnul Mihai Alexandru Voicu)

Abţineri? Nu sunt. Deci, restul sunt pentru.

 

 

PUNCTUL 6

Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia de buget, alături de cele două comisii similare ale Senatului au fost investite cu dezbaterea de fond a raportului de activitate pe anul 2008 a Comisiei de supraveghere a sistemului de pensii.

Cred că nu este nici o problemă.

Sunteţi de acord?

Nu este nimeni împotrivă.

Vă mulţumesc.

 

 

PUNCTUL 7

Notă cu privire la desemnarea unui membru titular şi a unui membru supleant în Comitetul pentru finanţe publice locale

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Notă cu privire la desemnarea unui membru titular şi a unui membru supleant în Comitetul pentru finanţe publice locale.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte, pentru acurateţe, totuşi, vă rog să supuneţi votului liderilor grupurilor parlamentare ordinea de zi pentru săptămâna viitoare, pentru că n-am dat acel vot încă. Este o problemă formală. Ştiu, deranjează, dar trebuie, pentru acurateţe.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da. Supun la vot liderilor de grup ordinea de zi aşa cum am agreat-o, cu punerea la punctul „Amânate” a numărului 2.

Comisiile le discutăm astăzi. Noi vorbim de plenul de săptămâna viitoare.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Unanimitate. Consens. (Doamna Aurelia Vasile, domnul Mircea-Nicu Toader, domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu, domnul Marton Arpad-Francisc şi domnul Adrian-Miroslav Merka)

Domnul Barbu, explicaţi-mi şi mie: nota este notă de informare, nu?

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Aici problema este că trebuie ca Parlamentul să desemneze.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da. Dumneavoastră vreţi ca să le reamintim liderilor de grup că trebuie să desemneze.

 

Domnul Gheorghe Barbu:   

Trebuie să desemneze o persoană din afara Parlamentului, nu dintre deputaţi şi senatori.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor lideri de grup, dumneavoastră vi se adresează următoarea notă de care vă rog să luaţi act şi să luaţi o decizie: notă cu privire la desemnarea unui membru titular şi a unui membru supleant în Comitetul pentru finanţe publice locale.

V-aş ruga ca până la şedinţa comună, acolo unde va trebui să discutăm, să aveţi o discuţie dumneavoastră şi cu liderii de grup de la Senat.

Vă mulţumesc.

 

 

PUNCTUL 8

Informare din partea Grupului parlamentar al PD-L

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Avem o informare din partea Grupului PD-L, va merge în plen, domnul deputat Chirilă ca membru al Comisiei pentru tehnologia informaţiei, în locul domnului Clement Negru.

 

 

PUNCTUL 9

Solicitări din partea comisiilor permanente de a lucra în perioada vacanţei parlamentare

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Avem solicitări din partea comisiilor permanente de a lucra în perioada vacanţei parlamentare şi este un proiect de hotărâre în acest sens.

 

Domnul Gheorghe Barbu:       

Şi mai sunt, doamna preşedinte, suplimentar, venite de la comisii.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Sunteţi de acord să îi lăsăm să muncească cât vor să muncească, în termenii regulamentari?

Haideţi să supunem la vot, dacă sunteţi de acord să menţinem ceea ce era până acum stabilit, comisiile, în vacanţele parlamentare, îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, da? Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? O abţinere. (Domnul Dan Motreanu).

 

Domnul Dan Motreanu:

Şi să se facă specificarea că pot merge şi în altă localitate, dar nu vor primi decât diurna.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Corect!

 

 

PUNCTUL 10

Memorandum intern: Condiţiile de vizitare gratuită a Palatului Parlamentului

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Ce memorandum este acesta, domnule secretar general?

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:   

Este un memorandum care nu se acceptă de către liderii de grup.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Deci nu se discută acum.

 

Domnul Eugen Nicolăescu:

Vă rugăm să îl scoateţi de pe ordinea de zi, doamna preşedinte, pentru că este o agresiune la adresa colegilor noştri parlamentari. Să lăsăm să mai fie judecat.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Mai analizăm această chestiune. Avem şedinţă de Birou permanent luni, vă rog să mai discutaţi, domnule secretar general, cu liderii de grup.

 

 

PUNCTUL 11

Memorandum intern: Stabilirea procedurii pentru plata din bugetul Camerei Deputaţilor a unor cheltuieli care rezultă din aplicarea prevederilor art.III, alin.3 din Legea nr.113/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2009

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Memorandum intern, stabilirea procedurii pentru plata din bugetul Camerei Deputaţilor a unor cheltuieli care rezultă din aplicarea prevederilor art.III, alin.3 din Legea nr.113/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2009.

Supun la vot solicitarea. Suntem de acord, în unanimitate am luat această decizie.

 

 

PUNCTUL 12

Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Avem două memorandumuri, două vizează două vizite oficiale la Camera Deputaţilor şi o informare.

 

1. Vizita la Camera Deputaţilor a Delegaţiei Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Republicii Macedonia (29 iunie 2009)

De acord.

 

2. Vizita oficială în România a delegaţiei Comisiei pentru politică economică şi financiară a Adunării Naţionale Populare a R.P.Chineze (26-29 iulie 2009)

De acord.

 

3. Informare cu privire la deplasarea domnului deputat Ovidiu Ganţ în Germania, în perioada 15-20 iunie 2009

Material pentru informare.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Avem, de asemenea, o informare, am ajuns la scrisoare, este deja şi jumătate.

 

Doamna Aurelia Vasile:  

Dar vreau să constataţi şi să întrebaţi dacă Biroul permanent este în cvorum.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Să se consemneze în stenogramă, domnul Bănicioiu este în sală, dar nu spune că nu participă la Biroul permanent.

Repet, vă propun la vot prima scrisoare propusă de mine, cine este pentru a fi trimisă doamnei procuror general? Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Două abţineri (domnii Dan Motreanu şi Mihai Voicu).

Vă mulţumesc, am încheiat şedinţa, intrăm în plen.

Vă rog, încă o secundă, mai avem două materiale pe ordinea de zi suplimentară.

 

Doamna Aurelia Vasile:  

Deci doamna preşedinte, v-aţi grăbit un pic, privind scrisoarea, sunt două variate.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Am supus-o la vot pe prima, doamna Aura Vasile.

Haideţi, iarăşi ne vor reproşa colegii că am întârziat la plen o jumătate de oră.

Domnule secretar, vă rog să puneţi la dispoziţia Comisiei de anchetă, aceasta este solicitarea pe care şi eu o susţin, a Comisiei de anchetă în ceea ce o priveşte pe doamna Monica Iacob Ridzi.

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Am dori o sală de şedinţe permanentă.

Aveţi aici o cerere, semnată de preşedinte şi de secretar.

Deci dumneavoastră susţineţi că această comisie nu se poate întruni astăzi?

Deci încă o dată o spun, secretarul general consideră că, comisia nu se poate întâlni astăzi şi, în consecinţă, refuză să pună la dispoziţie o sală, e corect?

Domnule secretar general, vă rog să spuneţi la microfon acest lucru, pentru că aşa este corect.

Vă ascult!

 

Domnul Gheorghe Barbu:       

Deci orice act normativ votat în plenul Camerei sau Parlamentului intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

La solicitare, dacă există, pentru a pune la dispoziţie, unei comisii votate în plen, nepublicată în Monitorul Oficial, a unei săli, voi găsi soluţii să pun la dispoziţie o sală.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamna preşedinte, este vorba de imaginea Parlamentului.

Aseară, dumneavoastră eraţi în direct la Realitatea, unde era şi doamna Kovesi şi unde am rămas surprins că dumneavoastră nu aţi comentat nimic, nu aţi spus nimic la afirmaţia doamnei Kovesi cum că dosarul care a fost transmis pentru Adrian Năstase l-a primit înapoi cu acelaşi sigiliu, el nu a fost desfăcut şi nu a fost verificat, când domnul deputat Marton spune că, dimpotrivă, săptămâni întregi s-a răsfoit acel dosar. Eu cred că o reacţie trebuie să existe din partea Parlamentului.

Cum, doamna procuror general minte pe televiziune şi noi nu comentăm?

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Sunt două precizări pe care vreau să le fac.

Unu la mână, eu eram prin telefon şi, efectiv, la ceea ce am auzit am reacţionat. În al doilea rând, eu am aceleaşi informaţii, nu-mi permit să-l mai contrazic pe domnul Marton Arpad, dar am aceleaşi informaţii de la o altă parte dintre colegi.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:   

Întrebaţi-vă colegii care au fost în acea comisie! Dacă doriţi, vă dau şi numele, dacă nu, căutaţi în acte.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Dar nu trebuie lăsat procurorul general să mintă, că nu este corect, pentru noi, cel puţin!

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Deci vorbesc despre lucrurile pe care eu le-am desfăcut, nu s-a întâmplat acest lucru, deci nu aveam de ce să dau explicaţii pe acest subiect.

Mai am o singură solicitare din partea Comisiei UNESCO, să-şi desfăşoare şi dumnealor şedinţa de plen între orele 10-11.

 

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Doamna preşedinte, eu am o întrebare legată de discuţiile mele cu angajaţii, v-am spus şi data trecută, aţi spus că le discutăm azi, legate de diminuarea sporurilor. Deci ei primeau anumite sporuri, înţeleg că asta este ordonanţa, este în regulă. Dar sunt şi orele suplimentare, care au fost stabilite prin hotărâre de Birou permanent, înţeleg că, ulterior, s-a revenit şi s-au redus la jumătate şi ajung la salarii foarte mici.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Vă rog, domnule secretar general.

 

Domnul Gheorghe Barbu:       

Deci primul lucru este că nu s-a tăiat nimănui nici un spor, nimănui, repet!

În al doilea rând, cheltuielile de personal s-au redus, după rectificare, cu 20 de miliarde şi de undeva trebuie făcute economii. Ca să nu dăm pe nimeni afară, ca să nu reducem din sporuri s-au luat nişte măsuri de genul: să încercăm să limităm colaboratorii, ca număr, să nu acordăm prime – am acordat pe primul trimestru, până vedem cum evoluează lucrurile – să acordăm orele suplimentare cum spune Codul muncii, regula este de compensare cu timp liber şi restul, care nu se poate compensa, plătim. Aici s-a instituit o regulă că se plăteau maximum de ore care se putea şi se plătesc, acum, cam 50% dintre ele, restul le recuperăm, cu nişte excepţii. La transporturi, unde nu putem asigura în totalitate, la Direcţia tehnică, unde nu avem suficient personal şi se lucrează în ture ş.a.m.d.

 

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Deci dumneavoastră, practic aţi tăiat din orele suplimentare....

 

Domnul Gheorghe Barbu:       

Nu, nu am tăiat nimic!

 

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

În sensul că ele vor fi compensate cu zi libere, pentru că, oricum, asta este regula din Codul muncii.

 

Domnul Gheorghe Barbu:       

Da, asta este regula.

Vreau să vă spun următorul lucru, domnule deputat. Să dai 200 de miliarde nu este un lucru uşor. Eu cred că cel mai important este să păstrăm locurile de muncă şi să nu le restructurăm, cu salariile şi sporurile care sunt stabilite prin lege. Privind această chestiune, într-un astfel de an, trebuie găsită o soluţie.

În al doilea rând, ni s-a tăiat foarte puternic de la deplasări, eu am avut o discuţie cu Ministerul Finanţelor, am trimis o hârtie şi am şi o promisiune. La noi, ni s-a tăiat de la deplasări ca la toată lumea, deşi la noi se suportă şi deplasările deputaţilor în teritoriu, nu este aceeaşi regulă ca la alte instituţii, pleacă salariaţii sau nu pleacă, la noi, acest lucru se face în mod constant. Şi am trimis o solicitare şi am speranţa să ni se acorde, dacă va fi o rectificare cât de cât pozitivă. Dacă nu, avem probleme destul de mari în legătură cu cheltuielile de personal.

În al treilea rând, nu se poate face decât prin rectificare echilibrare între capitole, nu poţi lua de la capitolul – bunuri şi servicii sau investiţii – şi să duci la capitolul – personal sau altfel. Orice mişcare de acest fel nu se poate face decât în interiorul capitolului şi cu acceptul Ministerului Finanţelor. Aceasta este legea.

 

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Din punctul meu de vedere, nu sunt de acord, dar domnul secretar general are ultima părere, aici, fiind mai în măsură.

Eu aş fi considerat că era mai bine să le dăm banii, decât liber.

Dar aş completa cererea mea cu o dorinţă cu care ar putea să fie de acord şi colegii din cadrul Biroului permanent – şi sper să fie – şi anume, dacă tot dorim, într-adevăr, să schimbăm ceva şi eu chiar vă susţin, doamna preşedinte, în acest fapt, aş dori să facem un bilanţ pe primele şase luni, de când există o nouă conducere a Camerei Deputaţilor. Un bilanţ din care să vedem şi cheltuielile, dacă într-adevăr au fost făcute cum trebuie, dacă am ţinut seama de tot, orice alte activităţi, conferinţe.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Domnule Bănicioiu, eu nu pot decât să fiu de acord cu ceea ce spuneţi dumneavoastră şi chiar vă rog să faceţi acest lucru, pentru că sunteţi chestor, împreună cu domnul secretar general şi să prezentaţi Biroului permanent.

 

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Tocmai de aceea am cerut acest lucru, pentru că şi în presă, în ultimele săptămâni au apărut tot felul de lucruri care s-ar putea să nu fie adevărate, cu sistemele de teleconferinţă din nu ştiu ce săli, care ar fi costat sute de mii de euro, s-ar putea să nu fie adevărat şi, atunci, este foarte bine să facem acest lucru.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Domnule Băniciou, vă rog să faceţi acest material.

Doamna Aura Vasile.

 

Doamna Aurelia Vasile:  

Doamna preşedinte, de data asta numai informez, o să face scris către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Verificăm, probabil ca şi dumneavoastră, rezultatul votului, după fiecare proiect, pe votul final; ieri, verificând pe mai multe proiecte, cred că şi domnul Hrebenciuc v-a informat, pe unul dintre proiecte, este vorba de Registrul Comerţului, apar o serie de colegi care sunt în sală şi care nu apar votaţi, cum este Viorel Hrebenciuc, Gabriel Vlase, Carmen Moldovan, până şi domnul Toader.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Doamna Aura Vasile, am aceeaşi solicitare şi din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, care are acelaşi probleme, de fapt toate grupurile au.

L-am rugat pe domnul Barbu să meargă să verifice ce se întâmplă exact cu acel sistem.

 

Doamna Aurelia Vasile:  

Deci am înţeles că şi grupul dumneavoastră are pe Comisia de anchetă de la Galaţi şi atunci vă propun ca, astăzi, să reluăm votul final pe cele două, nota şi proiectul acesta. Deci se pot lua şi declaraţii de la colegi, sunt colegi care au stat lângă mine şi care nu apar votaţi.

 

Domnul Gheorghe Barbu:       

Vreau să vă spun următorul lucru, sistemul de vot nu s-a defectat, se verifică de fiecare dată.

Aveţi dumneavoastră în faţa dumneavoastră butoanele, dacă cineva nu apasă pe 1 şi pe unul dintre butoanele 2, 3 sau 4 nu se înregistrează. Dacă apasă pe butonul 5 se blochează.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Bun, de acum înainte o să verificăm sistemul, vă mulţumesc.

 

Doamna Aurelia Vasile:  

Problema mea este că, totuşi, v-am solicitat ca la cele două proiecte, Comisia de anchetă SIDEX şi proiectul cu Registrul Comerţului să reluăm votul.

 

Doamna Roberta Alma Anastase:      

Vă supun la vot propunerea de reluare a votului pe cele două proiecte de legi. Cine este pentru? Două voturi pentru. Voturi împotrivă? Noi toţi ceilalţi. Abţineri, dacă sunt? Nu sunt!

Vă mulţumesc.

 

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 10,45.