Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe oct. 2017 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților
din 16 octombrie 2017 ora 13:00

1. Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților
aprobată. Cu modificări
   1.1  Situația privind împlinirea termenelor constituționale
   1.2  Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
   1.3  Lista inițiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depășite
2. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități referitoare la raportul asupra scrisorii Procurorului General prin care transmite cererea de efectuare a urmăririi penale față de doamna deputat Rovana Plumb
aprobată
3. Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în perioada 11 - 12 octombrie 2017 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților pentru a fi dezbătute în zilele de luni, 16 și marți, 17 octombrie 2017
nu a fost aprobată
4. Programul de lucru al Camerei Deputaților
aprobat
   4.1  Procedura de desfășurare a dezbaterilor politice în cadrul Orei Guvernului și timpul maxim propus a fi alocat participanților, având în vedere prevederile regulamentare
aprobată
   4.2  Secretari de ședință
aprobați
5. Solicitare din partea Grupului parlamentar USR privind ”Ora Guvernului” din ziua de luni, 16 octombrie 2017
amânată
6. Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților
aprobată. Procedurile de urgență solicitate de inițiatori nu au fost aprobate
7. Scrisoare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la desemnarea președintelui Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului
se trimite liderilor grupurilor parlamentare
8. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaților în data de 16.10.2017
aprobată
9. Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci de a lucra împreună cu Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat în data de 16.10.2017
aprobat:
10. Solicitare din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională
aprobată
11. Solicitare din partea domnului deputat Laurențiu Nistor prin care cere Comisiei juridice, de disciplină și imunități un punct de vedere cu privire la existența unei posibile stări de incompatibilitate între calitatea de deputat și funcția de membru în Consiliul Statistic Național
la Comisia juridică, de disciplină și imunități, pentru formularea unui punct de vedere
12. Solicitare din partea domnului deputat Gigel Sorinel Știrbu privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
13. Solicitare din partea domnului deputat Adrian Todor privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
14. Solicitare din partea domnului deputat Adrian-Mihăiță Todoran privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată
15. Materiale pe linia relațiilor parlamentare externe
   15.1  Memorandum intern privind vizita de lucru în Republica Italiană a unei delegații a Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a Camerei Deputaților (Roma, Italia, 18 – 21 octombrie 2017)
aprobat
   15.2  Memorandum intern privind vizita la Dublin a unei delegații a Comisiei pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților (Dublin, Irlanda, 24 – 27 octombrie 2017)
aprobat
   15.3  Memorandum intern privind participarea la cea de-a 49-a reuniune a Comisiei pentru cultură, educație și afaceri sociale a APCEMN (Rostov-on-Don, Federația Rusă, 25 – 26 octombrie 2017)
aprobat
   15.4  Memorandum intern privind primirea la Camera Deputaților a Comisarului european pentru buget și resurse umane (București, 26 octombrie 2017)
aprobat
   15.5  Memorandum intern privind participarea la reuniunea Subcomisiei privind relația cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Londra, Marea Britanie, 26 octombrie 2017)
aprobat
   15.6  Memorandum intern privind participarea la Seminarul parlamentar cu tema ”Ocuparea forței de muncă, formarea profesională și oportunitățile egale: asigurarea unui tratament corect și a incluziunii pentru toți” (Paris, Franța, 27 octombrie 2017)
aprobat
   15.7  Memorandum intern privind participarea la Conferința interparlamentară privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța economică în Uniunea Europeană (Tallinn, Estonia, 29 – 31 octombrie 2017)
aprobat
   15.8  Memorandum intern privind primirea la Camera Deputaților a Comisarului european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor (București, 23 noiembrie 2017)
aprobat
   15.9  Informare privind participarea la cea de-a 8-a ediție a Reuniunii Internaționale a Parlamentarilor ”Antreprenoriatul Spațial și Beneficiile Socio-Economice” și la deschiderea Congresului Internațional de Astronautica (IAC 2017) (Adelaide, Australia, 23 – 26 septembrie 2017)
aprobată
   15.10  Informare privind participarea unei delegații a Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice la o întrevedere cu reprezentanții Comisiei Europene (DG GROW) ce a avut ca obiect discutarea unor aspecte legate de obiectul acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în cauza 2016/2148 (28 septembrie 2017)
aprobată

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 24 noiembrie 2017, 9:26
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro