Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe iul. 2018 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului
din 3 iulie 2018 ora 10:00

1. Avizul Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe cu privire la audierea domnului Petru Gabriel Vlase, propus de Președintele României pentru funcția de Director al Serviciului de Informații Externe
s-a luat act. La plenul reunit
2. Solicitare din partea domnului deputat Florin Iordache, președintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, privind prelungirea perioadei de activitate a comisiei
aprobată
3. Raportul Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 37 si art. 39 din legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor
la plenul reunit
4. Notă privind repartizarea la comisiile de specialitate a următoarelor rapoarte:
la comisiile de specialitate, termen: 17 septembrie 2018
   4.1  Raportul de activitate pentru anul 2017 al Autorității de Supraveghere Financiară
   4.2  Raportul de activitate pe anul 2017 al Băncii Naționale a României
5. Solicitare din partea Grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputaților și Senat privind modificarea componenței nominale a Comisiei permanente comune pentru relația cu UNESCO, a Delegației Parlamentului României la AP a Mediteranei și a Delegației Parlamentului României la AP a Francofoniei
la plenul reunit
6. Propunerile Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Senat privind modificarea componenței nominale a Delegației parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE
la plenul reunit
7. Solicitare din partea domnului Daniel-Constantin Barbu, președintele Autorității Electorale Permanente
la Comisiile juridice din Camera Deputaților și Senat
8. Memorandum intern: Co-finanțarea ofițerului de legătură al IPEX pentru anii 2019 și 2020
aprobat
9. Proiectele Ordinii de zi și Programului de lucru pentru ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de ....
aprobate. Cu modificări

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 24 septembrie 2018, 12:29
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro