1.
|
Proiect de Hotărâre privind prelungirea mandatului președintelui și al celorlalți membri ai Consiliului de Administrație al Societății române de Radiodifuziune
|
|
2.
|
Scrisoare din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale privind nominalizarea domnului deputat Mircea Grosaru în cadrul Comisiei speciale pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgență, a proiectelor de legi privind Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală
|
|
3.
|
Notă GRUI privind modificarea componenței nominale a unor Grupuri parlamentare de prietenie
|
|
4.
|
Notă privind repartizarea la comisii a rapoartelor de activitate ale unor instituții sau autorități publice a căror activitate se află sub control parlamentar:
- Raportul de activitate al CNSAS pe anul 2008
- Raportul Autorităților Electorale Permanente din anul 2008
|
|
5.
|
Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului.
Punct de vedere al Președintelui Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului privind noul Regulament de organizare și funcționare a Comisiei
|
|
6.
|
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități referitoare la prelungirea termenului de depunere a rapoartelor asupra proiectelor de lege privind Codul de procedură civilă și Codului de procedură penală
|
|
7.
|
Solicitare din partea Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului privind prelungirea termenului de depunere a raportului la PLx 164/2009
|
|
8.
|
Solicitare din partea Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului privind prelungirea termenului de depunere a raportului la PLx 238/2009
|
|
9.
|
Raport comun al Comisiilor juridice privind validarea alegerii președintelui Consiliului Economic și Social
|
|
10.
|
Propuneri din partea Grupului parlamentar al PSD+PC din Senat și Grupului Parlamentar al PNL din Camera Deputaților de modificare a componenței nominale a Comisiei parlamentare a revoluționarilor din Decembrie 1989
|
|
11.
|
Notă cu privire la inițiativele legislative de competența ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, înregistrate la Parlament
|
|
12.
|
Lista problemelor care pot fi înscrise pe ordinea de zi a ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului
|
|
13.
|
Solicitare din partea Comisiei permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO
|
|
14.
|
Solicitare din partea Comisiei parlamentară a revoluționarilor din Decembrie 1989
|
|