Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe dec. 2009 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților
din 14 decembrie 2009 ora 14:00

1. Programul de lucru al Camerei Deputaților
aprobat, cu modificări
2. Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților
aprobată, cu modificări
3. Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților
aprobată, la pct. II A nu a fost aprobată procedura de urgență
4. Scrisoare din partea domnului Gheorghe Pogea, ministrul finanțelor publice
proiectul de buget pe anul 2010 va fi prezentat Biroului permanent de marți, 15.12.2009 și plenului Camerei Deputaților din data de 16.12.2009
5. Solicitare din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L din Camera Deputaților și Senatul României
amânată
6. Avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități asupra memorandumului intern cu tema "Verificarea respectării principiilor subsidiarității și proporționalității pentru propunerea pentru un Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie de succesiuni, precum și crearea unui certificat european de moștenitor"
amânat
7. Solicitare din partea domnului senator Marian Ovidiu
scrisoare domnului senator Marian Ovidiu
8. Solicitare din partea doamnei senator Minerva Boitan
la Comisia juridică, de disciplină și imunități
9. Scrisori din partea doamnei Sorina Plăcintă, ministrul interimar pentru Relația cu Parlamentul
   9.1  scrisoare referitoare la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor
se trimite Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională
   9.2  Scrisoare privind propunerile de amendamente formulate de Ministerul Administrației și Internelor cu privire la proiectul Legii Poliției Locale
se trimite Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic
10. Comunicare din partea domnului deputat Gheorghe Zoicaș
la plen
11. Solicitare din partea domnului deputat Mihai Cristian Apostolache
la Comisia juridică, de disciplină și imunități
12. Solicitare din partea domnului deputat Varujan Pambuccian, liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale
aprobată
13. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități
aprobată
14. Memorandum Intern: Solicitarea Curții Constituționale
amânat
15. Memorandum intern: Suplimentare abonamente 2010 - Comisia juridică, de disciplină și imunități
aprobat
16. Solicitare din partea domnului deputat Constantin Chirilă
la Comisia juridică, de disciplină și imunități
17. Memorandum Intern: Măsuri ce urmează a fi luate în luna decembrie a.c. pentru personalul Secretariatului General, în vederea încadrării în cheltuielile de personal ca urmare a aplicării Legii nr.329/2009
aprobat
18. Informare din partea domnului Nicolae Văcăroiu, președinte al Curții de Conturi
s-a luat act
19. Comunicare din partea domnului Bogdan M Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței
se distribuie la casetele deputaților
20. Scrisoare din partea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrație Fiscală
se distribuie la casetele deputaților
21. Scrisoare din partea Confederației Naționale Sindicale "Cartel ALFA"
la Comisia pentru buget, finanțe și bănci
22. Solicitare din partea doamnei Anca Elisabeta Ciucă, președinte al Consiliului de mediere
s-a luat act
23. Memorandum Intern: Expoziție cu vânzare
aprobat
24. Memorandum Intern: Solicitare filmare și fotografiere Palatul Parlamentului în regim de gratuitate - Agenția France Presse
aprobat
25. Solicitare din partea Institutului de Politici Publice
aprobată
26. Solicitare din partea doamnei Elisabeta Polihroniade
aprobată
27. Scrisoare din partea Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene
la Comisia pentru industrii și servicii, pentru informare
28. Apel din partea unor participanți la Consfătuirea pe țară "Optimizarea eficienței energetice globale a hidrogeneratoarelor și valorificarea potențialului hidroenergetic al României"
la Comisia pentru industrii și servicii, pentru informare
29. Scrisoare din partea domnului Vasile Tapalagă
secretariatul general va întocmi un răspuns
30. Solicitare din partea PYRO-TECHNIC TRANSILVANIA
nu a fost aprobată
31. Materiale pe linia relațiilor parlamentare externe
   31.1  Memorandum intern: Programul de relații externe al Parlamentului României pentru anul 2010
amânat
   31.2  Memorandum intern: Participarea la cea de a XII-a ediție a "Micului dejun european cu rugăciune" (Bruxelles, 1-2 decembrie 2009)
aprobat
   31.3  Memorandum intern: Participarea la cel de al II-lea Congres mondial al conaționalilor ruși care trăiesc în străinătate (Moscova, 30 noiembrie - 3 decembrie 2009)
aprobat
   31.4  Memorandum intern: Participarea la Forumul Global pentru combaterea antisemitismului (Ierusalim, Israel, 16-17 decembrie 2009)
aprobat
   31.5  Memorandum intern: Participarea la lucrările Comisiei pentru probleme juridice și drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 16 decembrie 2009)
aprobat
   31.6  Memorandum intern: Participarea la Conferința președinților de parlamente din statele membre ale Uniunii Europene (12 decembrie 2009, Stockholm)
aprobat
   31.7  Memorandum intern: Participarea la Reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (Viena, 18-19 februarie 2010)
aprobat
   31.8  Memorandum intern: Organizarea la București a seminarului tematic pe probleme de spațiu și a reuniunii secretarilor de delegație ai Conferinței interparlamentare europene privind spațiul
amânat
   31.9  Memorandum intern: Contribuția financiară a Camerei Deputaților la bugetul programului IPEX (Interparlamentary EU Information Exchange/Schimbul inter-parlamentar de Informații privind UE)
amânat
   31.10  Informare privind participarea la Reuniunea Comisiei pentru probleme juridice și drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 16 noiembrie 2009)
aprobată
   31.11  Informare privind participarea la cea de a IV-a sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei (APM) și la prima reuniune a Secretarilor generali ai parlamentelor statelor membre ale APM (Istanbul, 23-25 octombrie 2009)
aprobată
   31.12  Informare privind participarea la cel de al 60-lea Congres internațional de Astronautică (Daejon, Coreea de Sud, 12-16 octombrie 2009)
aprobată
   31.13  Informare privind participarea la Forumul Uniunii Europene cu tema: "O Europă unită de la Atlantic la Pacific, aspirație sau oportunitate" (Bruxelles, 9 noiembrie 2009)
aprobată
   31.14  Informare privind participarea delegației Camerei Deputaților la reuniunea parlamentară și la Summit-ul mondial privind siguranța alimentației (Roma, 13-16 noiembrie 2009)
aprobată
   31.15  Informare privind participarea la cel de la 11-lea Summit al președinților Grupurilor parlamentare afiliate la Partidul Popular European din parlamentele naționale ale statelor membre UE (Bruxelles, 16-17 noiembrie 2009)
aprobată
   31.16  Informare privind participarea la Manifestarea "1511-Brașov, 15 noiembrie 1987" (Budapesta, 16-18 noiembrie 2009)
aprobată
   31.17  Informare privind participarea la Congresul Mondial al Diasporei Ruse (Moscova, 1-2 decembrie 2009)
aprobată
   31.18  Informare asupra participării la Conferința internațională cu tema: Securitate și stabilitate în Europa de sud-est (Belgrad, 18-20 noiembrie 2009)
aprobată
   31.19  Informare privind participarea la lucrările celei de a 18-a Conferințe parlamentare a Mării Baltice (Nyborg, Danemarca, 31.08-1.09.2009)
aprobată
   31.20  Informare privind vizita oficială în Republica Polonia a delegației Comisiei pentru politică externă, conduse de domnul Borbely Laszlo, președintele Comisiei (17-19 noiembrie 2009)
aprobată
   31.21  Informare privind vizita oficială în Republica Ungară a Delegației Comisiei pentru politică externă, conduse de domnul Borbely Laszlo, președintele Comisiei (11-13 noiembrie 2009)
aprobată
32. Solicitare din partea Asociației "COMUNITATEA MEA"
aprobată
33. Materiale pentru informare
   33.1  Raport asupra inflației
s-a luat act
   33.2  Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2023 A din 12 noiembrie 2009
s-a luat act
   33.3  Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2023 din 12 noiembrie 2009
s-a luat act
   33.4  Cererea de Reexaminare formulată de domnul Traian Băsescu, Președintele României, asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane
s-a luat act
   33.5  Informare din partea Societății Române de Televiziune
s-a luat act

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 14 octombrie 2019, 3:38
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro