Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe dec. 2009 Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților
din 21 decembrie 2009 ora 13:00

1. Proiect de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaților pe anul 2010
la Comisia pentru buget, finanțe și bănci
2. Programul de lucru al Camerei Deputaților
aprobat, cu modificări
3. Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților
aprobată, cu modificări
4. Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților
aprobată - procedurile de urgență la cerere nu s-au aprobat, cu excepția BPI 992/2009, la BPI 987/2009, raport comun până marți, 22.12.2009, ora10, pentru a putea intra pe ordinea de zi a plenului de marți 22.12.2009
5. Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități privind prelungirea termenului de depunere a rapoartelor la proiectul de lege privind Codul de procedură civilă și proiectul de lege privind Codul de procedură penală la data de 30 aprilie 2010
la Birourile permanente reunite
6. Solicitare din partea domnului deputat Daniel Ionuț Bărbulescu
se trimite Senatului
7. Solicitare din partea domnului deputat Viorel Hrebenciuc, liderul Grupului parlamentar al PSD-PC privind modificări în componența comisiilor permanente
la plen
8. Solicitare din partea domnului deputat Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PD-L privind modificări în componența comisiilor permanente
la plen
9. Solicitare din partea domnului deputat Marin Bobeș
la plen
10. Solicitare din partea doamnei deputat Adriana Săftoiu
aprobată
11. Comunicare din partea domnului deputat Răzvan Țurea
s-a luat loc
12. Comunicare din partea domnului deputat Emil Bostan
s-a luat act
13. Memorandum intern: Solicitare sală pentru ședință comună de audiere a candidatului propus pentru ocuparea postului de membru în cadrul Comitetului pentru Finanțe Publice Locale
aprobată
14. Memorandum intern: Solicitarea Ministerului Turismului de restituire a documentelor originale înaintate Comisiei parlamentare de anchetă
adresă Ministerului Turismului
15. Memorandum intern: Cazarea deputaților la hotel în București pentru anul 2010
aprobat
16. Scrisoare din partea Societății de Investiții Financiare Muntenia S.A.
s-a luat act
17. Scrisoare din partea unor Organizații nonguvernamentale
s-a luat act
18. Memoriu din partea Sindicatului Ecoland Zalău
s-a luat act
19. Scrisoare din partea domnului Emilian Popescu Moscu
s-a luat act
20. Memorandum intern: Colaborare ARCUB și Camera Deputaților pentru organizarea Revelion 2010
aprobat - numai în condițiile stabilite de Biroul permanent
21. Materiale pe linia relațiilor parlamentare externe
   21.1  Memorandum intern: Participarea la cea de a IV-a ediție a Summit-ului cu tema "Prevenirea cancerului de col uterin și vaccinarea în Europa" (Bruxelles, 26-27 ianuarie 2010)
aprobat
   21.2  Informare privind participarea la cea de a 34-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare pentru Cooperare Economică a Măarii Negre (APCEMN) (Moscova, 23-25 noiembrie 2009)
aprobată
   21.3  Informare privind participarea la Sesiunea Anuală a Adunării Parlamentare a Inițiativei Central-Europene (București, 27-28 octombrie 2009)
aprobată
22. Solicitare din partea domnului Marton Arpad, liderul grupului parlamentar al UDMR
la plen
23. Memorandum intern: Transmiterea de către Guvern către Parlamentul României a proiectului Legii Bugetului de stat pe 2010 și a proiectului Legii Bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2010
aprobat
24. Materiale pentru informare
   24.1  Informare din partea Centrului de Resurse Juridice
s-a luat act
   24.2  Cerere de reexaminare formulată de domnul Traian Băsescu, Președintele României, asupra Legii pentru completarea art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
s-a luat act
   24.3  Cerere de reexaminare formulată de domnul Traian Băsescu, Președintele României, asupra Legii privind respingerea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.103/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului
s-a luat act
   24.4  Informare cu privire la interpelările pentru care deputații au solicitat răspuns oral
s-a luat act

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 19 octombrie 2019, 5:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro