Domnul Ion Răducanu:
Domnule vicepreședinte Voicu, Grupul UNPR există în Cameră și este constituit potrivit Regulamentului. Grupul UNPR nu și-a încetat activitatea. Noi am fuzionat cu PMP-ul, dar nu și-a încetat activitatea. Noi activăm pe Grupul UNPR, care este constituit legal. Dacă au venit către noi șase, șapte, opt parlamentari de la PMP, nu înseamnă că PMP-ul a intrat în Parlament și și-a făcut un grup. Nu a făcut. Există depuse hârtiile că sunt afiliați la grupul meu. Iar schimbarea denumirii nu cred că este o problemă. PMP nu înseamnă neapărat Partidul Mișcarea Populară; poate să însemne și "Pentru Mișcarea Progresistă", de exemplu. Deci, eu nu am încălcat cu nimic. Astfel, sunt veniți la mine în grup. Deocamdată fuziunea s-a făcut între cele două partide; până la apariția sentinței, care va fi în 15 zile, noi suntem Grupul UNPR. Nu suntem alt grup. Ne schimbăm doar denumirea. Dacă nu aprobă Biroul schimbarea denumirii, rămânem cu denumirea veche, dar tot grup suntem. Așa că nu am băgat pe ușa din dos pe nimeni. Și, conform Regulamentului, cred că suntem în deplină legalitate.
|