Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe oct. 2017 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 16 octombrie 2017 ora 13:00

7. Scrisoare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la desemnarea președintelui Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului
se trimite liderilor grupurilor parlamentare consultă

Scrisoare din partea Grupului parlamentar PNL referitoare la desemnarea președintelui Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului Domnul Florin Iordache:

Scrisoare din partea Grupului parlamentar PNL, privind desemnarea președintelui Comisiei de administrație.

Să fie reluată procedura, este desemnat domnul Roman.

Vă rog să trimitem această solicitare Comisiei de administrație, că până la urmă, Comisia de administrație este cea care, stabilește acest lucru.

Alte intervenții.

Vă rog!

Domnul Dan Vîlceanu:

Ce vreau să vă spun, domnule președinte, este faptul că noi, am tot făcut demersul acesta, adică trimitem la Comisie, vine de la Comisie, tot așa..

Noi îl trimitem înapoi la Comisie, iar Comisia respinge propunerea și tot continuăm la modul acesta până, nu știu, cât timp.

Domnul Florin Iordache:

Bun!

Haideți, atunci, vă propun altceva: să trimitem liderilor Grupurilor parlamentare, aveți o discuție la Comitetul liderilor și de la Comitetul liderilor hotărâm ceea ce se întâmplă acolo.

Vă rog, domnul Munteanu.

Domnul Ioan Munteanu:

E.adăugat, totuși. Pentru că dacă vorbim de componența biroului, trebuie să vedem dacă avem modificări în procentaje. Adică configurația Biroului, poate fi modificată, cu vot, doar dacă acolo lucrurile se schimbă.

Să ne înțelegem bine!

Domnul Dan Vîlceanu:

Un singur lucru aș vrea să vă spun.

Noi, nu intervenim asupra configurației biroului. Dar, Regulamentul prevede așa: " că se votează biroul", nu numai președintele.

Domnul Ioan Munteanu:

Nu! Nu este așa! Nu aveți dreptate!

Să ne gândim, citiți mai bine, ce înseamnă înlocuirea unuia, sau plecarea unuia de acolo.

Domnul Florin Iordache:

Domnul Marton Arpad.

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Atunci când se votează la înființarea noii legislaturi, respectiv în momentul în care se votează Biroul permanent la începutul fiecărei sesiuni, se votează, în bloc conducerea.

Dacă se înlocuiește o persoană, nu se re-votează întreaga conducere, se votează doar asupra persoanei respective.

De 27 de ani, așa se procedează.

Domnul Dan Vîlceanu:

Rugămintea mea, știți care este?

Noi tot facem demersul acesta de ceva vreme, adică Biroul permanent trimite la comisie, comisia nu votează persoana.

Domnul Florin Iordache:

V-am propus să fie trimisă Comitetului liderilor, și această scrisoare a dumneavoastră. Comitetul liderilor, tranșați într-un fel! Pentru că repet: așa o plimbăm, și o plimbăm degeaba.

Bun.

Supun votului, trimiterea acestei solicitări a Grupului PNL, Comitetului liderilor pentru a avea un punct de vedere, acolo.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu.

Cu unanimitate de voturi, adoptat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 21 septembrie 2018, 7:22
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro