Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe iul. 2018 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 2 iulie 2018 ora 13:00

14. Materiale pe linia relațiilor parlamentare externe
14.11 Informare privind participarea la conferința ”Smart Cities and Marketplaces” (Chișinău, 20 – 21 iunie 2018)
s-a luat act consultă

Materiale pe linia relațiilor parlamentare externe Informare privind participarea la conferința ”Smart Cities and Marketplaces” (Chișinău, 20 – 21 iunie 2018) Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Iar de la punctul 5 la punctul 11 avem informările de care vă rog să luăm act.

Am epuizat ordinea de zi.

Vă mulțumesc pentru participare și eu vreau să vă anunț înainte de a, de a pleca că s-ar putea ca mâine dimineață la ora 10,00 să avem un Birou permanent reunit, pentru colegul nostru Gabi Vlase, și de asemenea un plen reunit.

Dar o să primim în cursul zilei de astăzi o informare clară asupra orei și . nu cred că mâine, dar BPR, Birou permanent reunit, cred că mâine dimineață îl vom face.

Dar vom primi în. da.

Da, domnul, domnul Petru Movilă vrea să intervină, la "Diverse", da?

Domnul Petru Movilă:

Doamna președintă de ședință, Grupul parlamentar PMP, solicită ca pentru perioada sesiunii extraordinare să putem avea posibilitatea să depunem întrebări, interpelări și proiecte de legi.

Este o activitate normală pe care o avem, cabinetele parlamentare din circumscripție, nu sunt închise, și este firesc să facem acest lucru, măcar pentru perioada sesiunii extraordinare.

Cred că este în esența activității noastre de parlamentar, nu avem nici un fel de problemă, nu dereglăm cu nimic sistemul

Mulțumesc mult!

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Da, eu nu am nimic împotrivă.

Putem să facem asta, să păstrăm cumva aceeași, același ritm din sesiunea ordinară.

Nu sunt obiecții la propunerea domnului?

Da!

Să facem. să depunem, să păstrăm același ritm. Nu, depunere.

Nu facem ședință de declarații politice sau interpelări, ci vor fi depuse, lucru care se întâmpla și în sesiunea normală.

Domnul Năsui, voiați să interveniți?

Domnul Seidler.

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Nu la acest punct, deci dacă doriți să supuneți la vot punctul acesta, atunci după aceea.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Nefiind obiecții, bănuiesc că sunteți cu toții de acord cu propunerea domnului Movilă.

La "Diverse", dacă doriți să interveniți, căci am epuizat ordinea de zi.

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Mulțumesc!

Da! după cum știți, într-o zi nefastă am luat o decizie total nefastă, dar care se referea la restricționarea accesului invitaților Grupului USR pe perioada sesiunii care s-a încheiat, de altfel.

Aș vrea să știu, și de asta ridic aici problema, care este situația accesului invitaților deputaților grupurilor pe perioada sesiunii extraordinare și de acum încolo?

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bun. Sesiunea ordinară s-a încheiat, a expirat și acea sancțiune, care până la urmă asta a fost, dacă ținem cont de ceea ce s-a întâmplat.

Nu cred că aveți o problemă din acest moment. nimeni din Parlament nu are o problemă de a-și introduce invitații pe care și-i dorește în Parlament, respectând regulile de bun simț și de. și cei șapte ani de acasă, până la urmă. Ideea e să nu transformăm Parlamentul, așa cum s-a întâmplat data trecută, într-o piață publică, căci știți foarte bine că asta s-a întâmplat atunci când ați introdus acei invitați surpriză.

Domnul Năsui.

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Mulțumesc!

Nu s-au reglat lucrurile. În sensul că chiar dacă acea pedeapsă, pe care ați aplicat-o colectiv, și care nu există încă scris, și solicităm să existe totuși o decizie scrisă, că ni s-a dat doar o stenogramă.

Adică. Biroul permanent ar trebui totuși să poată să dea o decizie scrisă, care confirmă ce s-a decis în acea ședință.

Înțeleg că de acum încolo, toate grupurile parlamentare sau, nu știu dacă toate, dar puteți să-mi confirmați sau să-mi infirmați, au voie numai doi invitați a ... telefonic, și altfel printr-o listă care trebuie supusă aprobării Secretariatului general . doi invitați per grup, înțeleg.

Aș vrea să ni se confirme lucrul acesta, și de asemenea aș vrea să fac o cerere către Secretariatul general să ne dea și nouă Regulamentul acela de pază și acces. Este un Regulament ... un astfel de Regulament.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Da, sigur!

Doamna Secretar general, vă rog.

Doamna Silvia-Claudia Mihalcea:

Vă mulțumesc doamnă președinte de ședință.

Este vorba despre acel Regulament după care funcționăm din 1999, deci timp de 20 de ani nu am avut chestiuni sau discuții pe această temă.

Sigur, având în vedere decizia BP de astăzi, categoriile de invitați prevăzute în acel Regulament, toate categoriile, pot avea acces în Palatul Parlamentului.

Cum sunt ele structurate? Deputați, senatori, demnitari, invitați ai grupurilor, ai comisiilor și ai serviciilor de specialitate din Secretariatul general.

Noi funcționăm după o cutumă. Era o cutumă la o limită pe care fiecare o aprecia de comun acord cu noi, în sensul că unul, doi, trei invitați, fiind vorba de o urgență puteam face cu telefon de la comisia respectivă, grupul respectiv, compartimentul respectiv, colegii noștri care asigură accesul.

Se face un ecuson de acces, ulterior se întoarce din locul care a fost vizitat, cu ștampila respectivului departament.

Sigur că menținem în continuare această chestiune și aș vrea să fiți de acord ca pentru maxim două persoane să facem acest lucru, fiind vorba de o urgență.

În condițiile în care, pentru diverse acțiuni care se desfășoară oriunde în această clădire putem face listă, pentru o mai bună organizare a activității în clădire astfel încât și colegii mei să poată fi mult mai bine puși la punct și mult mai eficienți.

Același lucru îl aveam și până acum.

Și cred că oricine poate confirma acest lucru.

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Până acum, dacă erau doi colegi sau trei colegi de la un grup parlamentar care aveau invitați, puteau să îi aducă pe toți.

Problema este că dumneavoastră limitați acum la doi numărul de invitați pe care un grup îi poate avea, și noi avem probleme de tipul următor: dacă eu, dintr-o comisie, am o întâlnire cu o asociație profesională sau cu un grup de cetățeni care în momentul în care vin nu știu câți sunt, știu că vin de la asociația aceea și constat că sunt, nu știu, cinci oameni; colegul meu Cristi Seidler, de la comisia ... altă comisie, poate are întâlnire cu altă asociație, constată și el că sunt trei oameni.

Ne vom trezi jos cu oameni acolo, care nu sunt, este bine că nu aveam lista înainte, deci nu știm exact cine vine, și dumneavoastră ar trebui să fiți acolo înțeleg, permanent, ca să semnați lista jos sau . la birou, și dumneavoastră bănuiesc că nu o să fiți tot timpul disponibilă în secunda aceea și aveți și alte ședințe sau alte acțiuni și, deci, vă garantez că nu puteți să faceți o măsură de genul acesta sub numele eficienței.

Când, tocmai, e ineficient ce am descris acum!

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Doamna ... doamna secretar general, și haideți vă rog, să încheiem, eventual vă fac o sugestie, prietenească.

Haideți să ne strângem și să discutăm și cu doamna Secretar general această chestiune ca să o înțelegem pe deplin, și să-i lăsăm și pe colegi să meargă către activitățile lor, da?

Bine.

Mulțumesc frumos!

Vă doresc o zi bună!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 17 noiembrie 2018, 5:10
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro