Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe feb. 2009 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului din 9 februarie 2009 ora 14:00

1. Scrisoare din partea domnului Emil Boc, Prim-ministru, referitoare la schimbarea structurii Guvernului
pe ordinea de zi a plenului comun din data de miercuri 14.02.2009 consultă

Scrisoare din partea domnului Emil Boc, Prim-ministru, referitoare la schimbarea structurii Guvernului Doamna Roberta Alma Anastase:

Primul punct pe ordinea de zi, scrisoarea din partea domnului Emil Boc, prin care domnul Prim-ministru ne solicită, ținând cont că se modifică structura Guvernului - știți că este vorba de propunerea care îl vizează pe domnul Dan Nica, care ocupă postul de vicepremier, și de intenția de a prelua portofoliul de la Ministerul Administrației și Internelor - de organizare a unei ședințe comune pentru obținerea aprobării în ceea ce privește numirea dumnealui în cele două funcții.

Observații?

Domnul Hunor.

Domnul Hunor Kelemen:

Doamna președinte, trebuie să propunem și o ședință pentru audierea domnului Dan Nica, și eu cred că acest lucru se poate face mâine după-amiază, după ce noi terminăm programul la Camera Deputaților, și aceasta la ordinea de zi vom mai propune, fiindcă trebuie audiat domnul Dan Nica. Nu se poate face în ziua de luni, că nu avem timp să convocăm comisiile. Mâine după-amiază se poate face audierea.

Aceasta este propunerea mea: ca mâine după-amiază să fie audiere.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna președintă, conform Regulamentelor, conform tuturor legilor în vigoare, domnul Dan Nica nu trebuie să mai fie audiat. El este un ministru care a fost deja audiat, care a depus jurământul. Considerăm că domnul Dan Nica poate să ocupe această funcție fără să mai fie audiat. De altfel, domnul Kelemen nu ne-a indicat unde, în ce lege și ce comisie, și unde spune că trebuie să fie audiat.

Domnul Hunor Kelemen:

Eu cred că, dar nu cred pentru că nu este vorba de credință: domnul Dan Nica a fost audiat pentru postul de vice-prim-ministru, nu pentru ministru de interne. Eu cred că nu ar fi nici o problemă. Este un om serios, un politician cu mare experiență, și în Comisia pentru administrație publică, în Comisia pentru apărare, acolo unde miniștrii de interne au fost audiați pe parcursul anilor, poate fi audiat și trebuie audiat și domnul Dan Nica.

Nu cred că ar fi o problemă pentru dumneavoastră, pentru coaliție, să fie audiat domnul Dan Nica, fiindcă așa este corect, așa este regulamentar, așa este constituțional, și, până la urmă, dacă nu veți accepta, sigur, puteți să nu acceptați, dar nu are rost să lăsăm așa, să treacă mai departe fără audiere.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Aș vrea să cerem și punctul de vedere al Guvernului. Până la urmă, propunerea este din partea Guvernului, și poate domnul ministru Ponta ne spune cam care este gândirea.

Doamna Aurelia Vasile:

Dar nu vreau să se lase imaginea, domnule președinte, că ceea ce spun eu nu este legal sau ceea ce spune colegul meu este legal.

S-au mai făcut astfel de lucruri, deci domnul Dan Nica nu trebuie să fie audiat de plenul Camerei Deputaților, fiind un ministru care a fost audiat mai ales pentru funcția domniei sale și, de asemenea, a depus jurământul în fața Președintelui României.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Victor Ponta.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Stimați colegi, cererea primului-ministru se bazează pe articolul 85 alineat 3 din Constituție, de aceea este nevoie de votul Parlamentului - pentru că se schimbă structura Guvernului, și pe articolul 37 din Legea 90. Practic, cele două funcții se comasează într-o singură funcție.

Până la urmă este o problemă de interpretare a dumneavoastră - dacă în aceste condiții mai trebuie sau nu audiat. Categoric, cele două formează o nouă funcție - cea de viceprim-minstru ministru pentru administrație și interne. Este foarte clar: din cele două funcții va rămâne una singură. Nu este o persoană care ocupă două funcții. Asta vroiam să vă precizez - intenția Guvernului vizavi de cererea care v-a fost adresată.

Practic, cele două funcții încetează - cea de vice-prim-ministru și cea de ministru al administrației și internelor, și se creează funcția de vice-prim-ministru ministru al administrației și internelor.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Oltean.

Domnul Ioan Oltean:

Doamna președinte, domnule președinte, în opinia mea, cred că trebuie să ne referim la articolul 85 din Constituție alineatele 2 și 3.

Alineatul 2 - în sensul că este vorba de un post vacant - cel de ministru al administrației publice și, în situația aceasta, Președintele numește, primul-ministru propune. Având în vedere acest articol, nu putem vorbi de o audiere a ministrului respectiv.

Alineatul 3 vorbește de schimbarea structurii politice, nu de audieri.

Deci Camerele reunite în ședință comună aprobă această comasare a celor două funcții, și atât.

Ministrul în sine a fost și este numit, la propunerea primului-ministru, de către Președintele României.

În opinia mea, nu mai este nevoie ca acesta să fie audiat, ci doar noi să aprobăm noua structură politică a Guvernului în forma pe care primul-ministru ne-a propus-o. Atât.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Cine este de acord cu propunerea făcută de domnul Oltean, de neaudiere?

Cine este pentru?

Cine este împotrivă? 6 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Vă mulțumesc foarte mult.

Ar fi bine să discutăm și data la care să se desfășoare ședința comună a celor două Camere.

Doamna Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Propun colegilor liderilor de grup de la Senat ca această ședință să se desfășoare joi, iar tot cu această ocazie să aprobăm și comisiile, delegațiile și grupurile de prietenie, pentru a putea să lucrăm în aceste două zile negocierile cu Senatul.

Deci, propun joi.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Susțin același lucru, și rog totuși liderii de grup să ne vedem în seara aceasta, la ora 19,00, să definitivăm și comisiile comune.

Doamna Aurelia Vasile:

Să ne vedem mâine.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Atunci, mâine dimineață.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Bogdan Olteanu.

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă îmi îngăduiți, doamna președintă, eu v-aș face o sugestie - să vă gândiți și la ziua de miercuri. Experiența arată că joi va fi destul de dificil să se mobilizeze parlamentarii. Este un vot de învestitură, deci va trebuie să asigurați prezența. Îmi amintesc că miercurea trecută, când am votat bugetul Camerei, pentru că fusese o ședință oarecum sui generis, prezența a fost puțin peste limita de cvorum impusă de Regulament.

Nu știu dacă nu ar fi poate timp până miercuri.

Să facem ședința miercuri, care este o zi mai accesibilă, cred eu, pentru colegii noștri. Ar fi jenant să fim într-o situație delicată în care să trebuiască neapărat să stea opoziția în sală ca să asigurăm cvorumul.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnul Verestoy.

Domnul Verestoy Attila:

Doamna președinte, întrucât procedura de vot va fi destul de lungă, fiind votul cu bile - așa cere Regulamentul, pe listă, deci sunt mai multe proceduri de vot care trebuie urmate, eu totuși spun, pentru buna desfășurare a ședinței, că este bine să o facem miercuri, și nu cred că ne împiedică cineva.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vreau să vă spun un singur lucru: depindem doar de capacitatea liderilor de grup de a se înțelege și a definitiva grupurile de prietenie, comisiile comune. Până la urmă, de dânșii depinde, și cred că părerea dumnealor este cea care contează.

Domnul Hunor Kelemen:

Doamna președinte, eu totuși susțin să facem miercuri, dacă se poate. Nu de altceva, dar, dacă joi nu vom avea cvorum, atunci nici la buget nu putem să mergem mai departe, fiindcă sunt două comisii care trebuie să dea aviz pentru buget - este vorba de Comisiile comune pentru SRI și pentru SIE. Dacă nu vom înființa aceste două comisii, atunci cu bugetul degeaba se grăbește Guvernul și coaliția - nu puteți să avansați. Este o propunere constructivă să facem chiar miercuri, mai ales dacă nu vreți să îl audiați pe domnul Dan Nica.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Deci revin să spun și să aduc aminte că a fost dat un vot - domnul Nica nu va fi audiat.

Domnilor președinți, am discutat în cadrul Biroului permanent al Camerelor și a liderilor de grupuri problemele bugetului și faptul că în această ședință vom face un program pentru a începe în această săptămână depunere de amendamente, repartizarea către comisiile de specialitate comune și toată procedura conform Regulamentului. De aceea, cred eu că este bine să punem una lângă alta și această propunere și tot ceea ce va rezulta pentru dezbaterea în comisii a proiectului de buget.

Vreau să spun colegilor: poate cei care au grupurile foarte micuțe, cum sunt UDMR-ul, sau PNL-ul, că repartizarea tuturor parlamentarilor pe comisiile de prietenie și pe comisii și pe delegații este o operațiune destul de laborioasă, în condițiile în care trebuie consultat fiecare parlamentar.

De aceea, în continuare mențin propunerea de zi de joi, bineînțeles coroborând cu propunerile de program pentru buget.

Domnul Hunor Kelemen:

Într-adevăr, aceste grupuri parlamentare micuțe, așa cum spune doamna Aura Vasile, nu trebuie să fie luate în considerare fiindcă aveți majoritate, puteți să faceți și fără noi, și chiar votul pentru restructurarea Guvernului, chiar votul pentru comisiile comune. Dar, până la urmă, cei care vor fi nominalizați și votați pentru aceste două comisii foarte importante trebuie să depună și jurământul, ca să începem dezbaterile pe buget. Deci, putem amâna chiar pe vineri sau pe săptămâna viitoare, ca să aveți timp să negociați între dumneavoastră, că nu negociați cu grupurile micuțe, deci negociați între dumneavoastră cum repartizați aceste posturi și aceste poziții.

Noi am propus din punct de vedere al procedurilor, și era o propunere constructivă ca să facem miercuri, nu ca să vă împiedicăm pe dumneavoastră ca să desfășurați activitatea.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președintă.

Eu am făcut o propunere pe care, dacă doriți, o puteți supune votului, sau să țineți cont de ea, și a merge mai departe și pentru a discuta programul pe buget, și pe urmă revenind asupra acestui punct, și să armonizăm repartizarea grupului pe buget și această problemă.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Da, și eu v-aș propune să încercăm să corelăm cele două subiecte - și dezbaterea pe buget, și există o propunere făcută de Secretariatul comun al celor două Camere, în sensul dezbaterii programului de dezbatere a bugetului, astfel încât să putem să vedem și când putem să introducem în program și acel plen.

Domnul Verestoy.

Domnul Verestoy Attila:

Mulțumesc, doamna președinte.

Un singur considerent: vă rog să nu uitați că, în conformitate cu cutuma, procedura, dar și regulamentul, o comisie, pe care va trebui să o votăm miercuri, joi va trebui să lucreze la buget. Deci țineți cont și de acest mic amănunt, și totuși faceți un efort, că se poate, ca în cadrul grupului pe care îl aveți cu multe probleme să găsiți un consens, o înțelegere. Dacă nu puteți, vă ajutăm noi. Puțini câți suntem, mergem și vă ajutăm să negociați între dumneavoastră.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Marton Arpad.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna președinte, de mult îmi țin mâna ridicată, și poate am fi rezolvat dacă nu aș fi primit după foarte multe ridicări de mâini și eu cuvântul. Mă observați mai greu.

Eu văd că sunt două tipuri de negocieri: este una care se referă la delegațiile internaționale și la cele câteva comisii comune ale celor două Camere. Aici este vorba de un număr redus de locuri de conducători care se pot dezbate ușor către lideri și în cadrul grupurilor parlamentare. Există cea de-a doua: a GRUI-ului și a grupurilor de prietenie, unde treaba este mult mai complexă, cu foarte multe locuri. De fapt, toți deputații și senatorii vor avea câte două - trei grupuri de prietenie, fiecare grup 5 locuri de conducere, deci problema este mai greu de abordat, dar atâta timp cât Comisia pentru buget, finanțe va dezbate acele 20 de amendamente care vor veni de la diferiți deputați, în acest interval de timp noi, liderii, vom avea timp destul la dispoziție ca să negociem pe seama acestor grupuri de prietenie.

Deci, eu cred că primele două le putem rezolva noi până miercuri, și este cea mai pragmatică soluție.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc mult. Am să opresc pentru moment discuția pe acest punct pentru a vă face propunerea de dezbatere a bugetului și după care să revenim cu subiectul plenului comun.

Așa cum știți, este deja afișat și fiecare parlamentar a primit informarea că este afișat pe site-ul Camerei bugetul României, propunerea de buget.

Vă propun ca de astăzi începând să se poată depune amendamente pe marginea acestui buget și vă propun ca termenul pentru finalizarea depunerii amendamentelor să fie marți, 10 februarie la ora 18,00.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Este neregulamentar. Cel mult 5 zile înseamnă că am dreptul la a 5-a zi să depun amendamentul, nu că pot fixa un termen de două ore. În cel mult 5 zile trebuie să depun. Acesta este dreptul meu de decădere, peste 5 zile.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Lăsați-mă să trec tot programul, după care vedem care sunt observațiile pe marginea programului.

Miercuri, 11 februarie, începând cu ora 10,00 și până joi la ora 19,00 să aibă loc dezbateri în comisiile de specialitate reunite ale Camerei și Senatului pentru analizarea, avizarea și depunerea avizelor la Comisiile de buget.

Vineri, ora 10,00 și până luni la ora 13,00 - dezbateri în Comisiile de buget reunite, elaborarea și depunerea raportului.

Luni, la ora 14,00 să aibă loc Biroul permanent comun, care să stabilească programul de ședințe în plen și distribuirea raportului la deputați, senatori și guvern.

Marți, ora 14,00 - ședință comună în plen până la epuizarea ordinii de zi.

Acum, aștept observații pe marginea acestei propuneri.

Domnul Dan Voiculescu:

Doamna președinte,

Se pare contraproductiv să ne grăbim și mâine să fim gata cu amendamentele, ori lucrăm serios, nu putem să ne uităm pe un buget pentru un an întreg într-o noapte și o dimineață.

Termenul - că o fi 3 - 4 zile, dar nu o zi. O fi fost vineri afișat, dar dacă a fost vineri afișat, eu propun colegilor să avem mai mult de o zi.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Rușanu.

Domnul Dan Radu Rușanu:

Doamnă președinte,

O problemă de procedură. Discheta cu bugetul am primit-o astăzi. Dumneavoastră ați pus-o de vineri, dar vineri nu aveam zi de lucru. Astăzi este luni, avem marți, miercuri, joi, vineri.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Rușanu a fost afișat pe site-ul Camerei Deputaților de vineri.

Domnul Dan Radu Rușanu:

Doamnă președintă,

În regulament nu spune pe site. Eu nu știu ce este pe site. Eu am primit discheta și ca să fac comparație cu bugetul, mă uit pe formatul respectiv. Dacă îmi arătați în regulament unde scrie că pe site-ul Camerei se poate afișa bugetul și să luăm la cunoștință de el, eu accept. Arătați-mi unde scrie în regulament.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă președinte,

Eu m-am uitat pe acest site; este pus în format pdf.

Domnul Dan Radu Rușanu:

Haideți să vorbim serios acum. Discheta, când ne-o dați, o iau și încep să fac comparație.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Permiteți-mi să iau cuvântul, pentru că eu am încercat să lucrez pe această formulă - pdf - .

Domnul Dan Radu Rușanu:

Programul pe care-l spuneți este aberant.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

La care, pur și simplu, ca să ajung 7.000 și ceva de pagini, am primele 100 de pagini desfășurătorul în general al bugetului, primele 200 și ca să ajung la pagina 6.000, trebuie să parcurg toate cele 6.000 de pagini, că nu pot ajunge direct la 6.000, că așa este formatul pdf în care este pus pe site. Nu pot să fac o comparație, pur și simplu nu se poate lucra, am încercat ore întregi să-mi dau seama cam ce este cu acest buget și nu am reușit, pentru că nu se poate lucra decât parcurgând toate paginile una după alta.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Hunor.

Domnul Kelemen Hunor:

Doamna președinte,

Eu, din câte îmi aduc aminte, niciodată nu s-a întâmplat să avem o zi la dispoziție pentru a depune amendamente. Sigur, se poate și acest lucru, dar atunci de ce nu dați termenul de astăzi la ora 16,00? dacă ne grăbim. Eu cred că se poate discuta dacă trebuie să așteptăm 5 zile sau nu, dar măcar până miercuri, până joi dimineața ar trebui să lăsați totuși să avem timp să citim, că nu este un eseu al domnului prim-ministru care poate fi parcurs foarte repede. Totuși sunt sute de pagini, sunt o grămadă de lucruri care trebuie văzute și lăsați-ne și pe noi să citim acest material și să depunem amendamente așa cum trebuie.

Eu am înțeles această grabă uriașă, dar nu se poate de azi pe mâine să depunem amendamente, asta înseamnă că, de fapt, nici nu doriți să depunem amendamente.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Olteanu.

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă îmi îngăduiți doamnă președinte, prevederile regulamentului comun sunt cât se poate de explicite, avem secțiune specială referitoare la buget. Art.44 spune că Birourile permanente vor asigura difuzarea către deputați și senatori, ceea ce facem acum, acum Birourile permanente asigură difuzarea, restul a fost o informare.

Art.46 dă dreptul parlamentarilor și grupurilor parlamentare să depună amendamente în cel mult 5 zile de la data primirii proiectului, adică de acum. După aceea, sigur după ce expiră acest drept al nostru de a depune amendamente, se poate trece la dezbateri. Sigur că se poate forța nota prin votul majorității, dar eu nu sunt convins că acest câștig de două-trei zile în votarea în Parlament a unui proiect de buget se va transforma și într-un câștig în ce privește intrarea în vigoare a proiectului legii. Noi realizăm ponderea pe care o avem, nu dorim nici să obstrucționăm procedural, nu dorim nici să creăm probleme punerii în execuție a bugetului de stat pe anul acesta, care este o responsabilitate a majorității și nu a Opoziției, dar nici - și sugerez din nou ceea ce am sugerat în Biroul permanent al Camerei cu altă ocazie - nici nu putem să acceptăm să se încalce regulamentul doar de dragul de a câștiga o zi care după aceea se pierde în cine știe ce contestări.

De aceea, eu cred că este foarte elegant și normal să lăsați acest drept de a se studia proiectul de Buget, care este un proiect voluminos, serios, să se depună acele amendamente, comisiile își vor spune punctul de vedere. Eu vă asigur că dincolo de orice fel de eforturi de imagine, este extrem de puțin probabil ca sâmbătă și duminică să funcționeze Comisiile de buget-finanțe reunite și să facă raport. S-au mai întâmplat lucruri din acestea și nu au funcționat nici altădată.

Cred că putem să ne asigurăm un termen decent pe care să-l respectăm toți, să nu intrăm într-un proces de hărțuială în plen, pe care nu ni-l dorim nici unii, nici alții și care nu aduce nimănui imagine, ci doar nervi, dar, în același timp, să putem dezbate pe principii ceea ce credem fiecare.

La final, sigur, votul majorității va tranșa, dar haideți să respectăm în primul rând regulile și atunci, dacă dumneavoastră veți respecta regulile și noi vom respecta mai ușor și mai bine majoritatea.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Victor Ponta.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Stimați colegi,

Făcând abstracție de calitatea ministerială temporară, dar am fost și eu membru în Birourile permanente și regulamentul - îmi pare rău - domnul Olteanu, dacă o să citească un pic mai departe, o să vadă că este foarte clar. Cel mult 5 zile. Mai jos aveți un articol care spune că raportul comisiei se depune în cel mult 30 de zile. Pe interpretarea dumneavoastră, înțeleg că nu mai repede de 30 de zile o să depună. Păi, dacă cel mult 30 de zile la comisii, dar îl putem depune în 3 zile, cel mult 5 zile, este decizia Birourilor permanente, cât cel mult. Nu aveți voie ca Birouri permanente să dați un termen mai mare de 5 zile, un termen mai mic. Tocmai de aceea exprimarea juridică este cel mult, este dreptul suveran al Birourilor permanente.

Ultimul lucru pe care vreau să-l spun și este un apel din partea Guvernului, dar și al autorităților locale, atâta timp cât nu avem buget național, nu vom avea bugete locale acolo unde se află în conducerea autorităților locale și membrii UDMR și membrii PNL și ai celorlalte două partide. Este decizia Parlamentului când va adopta aceste bugete, dar vă rog frumos, din punct de vedere regulamentar, opțiunea mea, opinia mea și ca deputat, fost membru al Comisiei juridice este că cel mult 5 zile înseamnă că nu puteți depăși 5 zile, așa cum nu pot depăși comisiile 30 de zile. Mai puțin, întotdeauna puteți.

Domnul Dan Radu Rușanu:

Domnule Ponta, dați-mi un singur exemplu când, în cei 20 de ani de parlament, bugetul s-a putut face în cele 5 zile pentru amendamente.

Domnul Verestoy Attila:

Da, dar nici 70% nu ați avut până acum.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Deși, este pentru prima oară, de mulți ani de zile când bugetul de stat se aprobă în luna februarie, nu în luna noiembrie, cred că dorința legitimă de celeritate a Guvernului trebuie să găsească la noi înțelegere, rațional vorbind, eu cred că nu ar fi o dificultate. Nu cred că ar fi o dificultate să avem acest termen până miercuri la 10.00 dimineața, pentru că tot miercuri, ar putea după aceea să înceapă comisiile reunite să se uite pe acest subiect și atunci am avea de la data în care domnul Hunor s-a uitat deja, probabil că sunt dificultăți cu pdf, deci, timp de studiu a existat. De aceea, eu vă propun să mergem până miercuri dimineața la ora 10,00 cu depunerea de amendamente, nu marți și, cu puțin efort susținut, am putea veni în întâmpinarea dorinței generale a țării de a avea adoptat cât mai repede bugetul și nu cred că este un motiv de hărțuială procedurală și sunt convins că în condițiile excepționale pe care le traversăm și membrii Comisiilor de buget-finanțe vor face un efort real. Nu este ușor să lucreze peste week-end pentru a da bugetul cât mai rapid.

Este o nevoie obiectivă a țării de a da un buget rapid, fără să călcăm în picioare nici norme, nici cutume, nici regulament.

Deci, miercuri, la ora 10,00 dimineața, cred că este o dată corectă care permite și depunerea de amendamente și lectura bugetului în orice formulă doresc senatorii și deputații.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc mult domnule președinte.

Dacă mai există intervenții? Doamna Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Da, doamna președinte. De acord cu ce a spus domnul președinte Geoană, dar faptul că miercuri la ora 10,00 ați propus începerea ședințelor comune a comisiilor de specialitate, eu vă propun ca marți, până la ora (11,00), 23,00, 24,00 până dimineață, pentru că aceste amendamente trebuie preluate de personalul tehnic pentru a le putea include pe materialele care vor fi prezentate în comisii. Și atunci, vă propun să spunem: marți, ora 23,00 - în noaptea respectivă, fiecare corp tehnic al comisiilor vor prelua și vor prinde pe materiale, urmând ca miercuri să înceapă dezbaterile în comisiile de specialitate.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Verestoy Attila.

Domnul Verestoy Attila:

Voi fi scurt doamna președinte.

Conform regulamentului aprobat, Comisia comună a celor două Camere de control al activității Serviciului Român de Informații, pe care nu o avem încă, ar avea obligația să facă un raport către Comisia comună de buget-finanțe privind bugetul Serviciului Român de Informații. Nu îl mai face, nici o problemă, dar să știm.

Doamna Aurelia Vasile:

Dacă finalizăm realizarea comisiilor comune joi și joi vor depune și jurământul și vom termina toate activitățile, joi după amiază pot foarte bine să lucreze pe problemele de buget și ziua de vineri, deci, nu văd care este problema.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Suntem într-o situație foarte ciudată. Birourile permanente își permit să negocieze textele din regulamentul comun al ședințelor, ceea ce nu cred că este corect și nici normal. Haideți să citim exact, că altfel, degeaba ne dăm cu părerea, propunem o zi, propunem nouă. Ce zice articolul 46: "Grupurile parlamentare, deputații și senatorii pot prezenta comisiilor amendamente scrise și motivate în cel mult 5 zile de la data primirii proiectului".

Deci, grupurile parlamentare, deputații și senatorii au acest drept ca în 5 zile, dar nu mai mult de 5 zile - nu au dreptul peste 5 zile, dar nu mai puțin decât termenul de 5 zile. Noi asta spunem, că trebuie să le lăsăm termenul de 5 zile deputaților și senatorilor să-și exprime punctul de vedere. Numai peste 5 zile dacă dumneavoastră doriți să prelungiți - este dreptul dumneavoastră, dacă nu doriți, nu prelungiți, dar termenul de 5 zile nu puteți să-l luați deputaților. Și mai departe, de la aceste 5 zile până la 30, 25 de zile se poate discuta tot ce se dorește.

Deci, ca atare, domnule președinte Geoană, nu ne jucăm cu dreptul deputaților și senatorilor.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc mult de tot. Vă propun să suspendăm subiectul acesta și vă supun la vot propunerea făcută de domnul Geoană pentru ca să existe un termen de depunere a amendamentelor miercuri la ora 9,00 domnule președinte?

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Ora 9,00.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Ora 9,00. Cine este pentru ?

Cine este împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt. Vă mulțumesc foarte mult.

A trecut această propunere.

Am să vă supun la vot tot programul de adoptare al bugetului României, așa cum vi l-am prezentat și cu amendamentul depunerii amendamentelor până la 9,00 dimineață.

Domnul Verestoy Attila:

Doamnă președinte, la acea mică întrebare pe care am pus-o: Ce facem cu acest mic capitol pe care nu avem comisia? Nu ar trebui să includeți totuși o zi de miercuri?

Doamna Roberta Alma Anastase:

Imediat, după programul de vot, ceea ce propuneți dumneavoastră, vizează ședința în plen și nu programul de adoptare a bugetului strict.

Vă supun la vot programul, așa cum vi l-am prezentat cu amendamentul adoptat de dumneavoastră.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă? 4 voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vă mulțumesc pentru adoptarea programului.

Acum discutăm despre ședința în plen comun. Înțeleg că există aici două propuneri procedurale. Domnul Verestoy Attila a făcut referire la responsabilitățile bugetare ale celor două comisii comune, Comisia de control SRI, Comisia de control SIE la care se adaugă Revoluționarii și cea de Afaceri Europene care au responsabilități bugetare.

În aceste condiții, putem discuta de transferarea acestor atribuții - Comisia de apărare - există posibilitatea ca să încercăm să ne încadrăm cu plenul, eventual în ziua de miercuri, pentru ca ziua de joi să fie dedicată avizelor date pentru Comisia de buget pe marginea bugetului sau să transferăm responsabilitatea analizării acelor capitole din buget către comisiile care sunt apropiate. Doamna Aura Vasile.

Doamna Aura Vasile:

Un coleg a făcut propunerea ca să separăm comisiile mixte de grupurile de prietenie. Revenim și noi, grupul meu și propunem ca să putem să discutăm comisiile mixte în ședința de miercuri, să facem o ședință de plen, după care să intre în dezbateri comisiile de specialitate pentru buget.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Cred că este foarte corectă propunerea. V-o și supun aprobării.

Cine este pentru a ține plenul miercuri, având ca ordine de zi și scrisoarea domnului prim-ministru, dar și comisiile comune, stabilirea comisiilor comune ale Senatului și Camerei Deputaților, miercuri la ora 10,00.

Atunci, la ora 9,00 este o oră rezonabilă.

Cine este pentru ședință comună plen, miercuri la ora 9,00?

Voturi împotrivă?

Abțineri? 2 abțineri. (Domnii: Dan Radu Rușanu, și Kelemen Hunor). Vă mulțumesc foarte mult.

Domnul Dan-Radu Rușanu:

Doamna președintă, o întrebare de procedură: bugetul pe suport de hârtie când îl vom avea? Adică bugetul tipărit când îl vom avea?

Domnul Gheorghe Barbu:

Astăzi la ora 16,00.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Răspunde domnul secretar.

Domnul Gheorghe Barbu:

Astăzi, în jurul orei 16,00 vin exemplarele care se distribuie astăzi, până când se epuizează. Dar ele se duc la grupuri, și la comisii, și la Birou. Deci, astăzi se distribuie.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 19 septembrie 2019, 14:14
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro