Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe feb. 2009 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 23 februarie 2009 ora 14:35

5. Solicitare din partea Grupului parlamentar al PNL
nu a fost aprobată consultă

Solicitare din partea Grupului parlamentar al PNL 
Doamna Roberta Alma Anastase:

Solicitarea este în ceea ce-l privește pe domnul Mircea Toader. Am constatat doar că n-ați fost atenți la discuțiile ce au urmat imediat declarației domnului Toader și precizările făcute de doamna Aurelia Vasile în acea ședință.

Domnule Toader, aveți ceva de spus?

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Ce să spun? Cred că ați înțeles. Aceasta a fost o exprimare poate și nefericită. Eu sper ca a doua oară să nu mai ajungem într-o situație de genul acesta.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Dar totuși abaterea există și ar trebui trimisă la Comisia de disciplină, ca să spună Comisia de disciplină dacă aveți sau nu aveți dreptate, ați greșit sau nu ați greșit.

Domnule lider, îmi pare rău, fiecare răspunde pentru faptele lui, ne place sau nu ne place. Și cred că este momentul să răspundeți și dumneavoastră pentru faptul că ați impus Biroului permanent voința dumneavoastră, ceea ce nu era corect.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Deci, am încercat.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Nu, nu. Ați încercat, dar nu v-a ieșit, pentru că dacă vă ieșea, era impusă.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aurelia Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Din nou a greșit în exprimare. Probabil se emoționează prea tare în momentul în care trebuie să vorbească.

O să readuc aminte. Într-adevăr, printr-o eroare de exprimare, așa a spus domnul Toader cum este în sesizarea pe care Partidul Național Liberal a făcut-o. Numai că eu am venit cu corecția și am spus atunci că era un lucru pe care noi îl discutaserăm și urma să-l propunem liderilor grupurilor parlamentare, care să fie analizat de Biroul permanent. Așa îmi aduc aminte că am spus la momentul respectiv.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Îmi cer scuze, avem stenograma care nu spune ce spuneți, doamnă. Altceva scrie în stenogramă decât ce spuneți.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Supun la vot. Sunteți de acord să fie transmisă Comisiei juridice, de disciplină și imunități sau nu? Cine este pentru? 3 voturi pentru. Împotrivă? 6 voturi împotrivă (doamna Roberta Alma Anastase, doamna Daniela Popa, domnii Adrian Năstase, Valeriu Zgonea, Cezar-Florin Preda, Dumitru Pardău). Vă mulțumim.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 19 septembrie 2019, 13:23
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro