Domnul Ovidiu Victor Ganț:
Deci vreau să cred că e vorba de o omisiune, doamna președintă. Vorbim despre comemorarea victimelor Pogromului de la Iași. Aceste victime au fost evrei, iar în desfășurător nu văd punctul de vedere expressis verbis al președintelui Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler, care este și Înaltul reprezentant al Parlamentului României pentru combaterea antisemitismului. Deci, semnalând această omisiune, vreau să vă propun tuturor membrilor Birourilor permanente reunite ca la punctul 5, după alocuțiunea domnului prim-ministru Cîțu, să dăm cuvântul președintelui Federației Comunităților Evreiești, domnul deputat Silviu Vexler, înaintea grupurilor parlamentare.
|