Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe sep. 2021 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 15 septembrie 2021 ora 11:57

1. Scrisoare din partea domnului Virgil-Daniel Popescu, ministrul Energiei, privind ”Ora Guvernului” solicitată de Grupul parlamentar al minorităților naționale
amânată

Scrisoare din partea domnului Virgil-Daniel Popescu, ministrul Energiei, privind ”Ora Guvernului” solicitată de Grupul parlamentar al minorităților naționale Domnul Ludovic Orban:

La punctul 1, avem o scrisoare din partea domnului ministru al Energiei, Virgil-Daniel Popescu, cu privire la "Ora Guvernului" care a fost solicitată de Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Domnul ministru ne informează asupra faptului că nu poate participa la "Ora Guvernului" programată pentru astăzi, de la ora 12.00, și propune data de 27 septembrie, orele 16.00, conform articolului 208, alineatul (1) din Regulament.

Vă supun la vot.

Cine e pentru?

Da, spuneți doamna vicepreședinte.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.

Trebuie să remarc faptul că am luat ieri o decizie să-l invităm pe domnul ministru astăzi, la ora doisprezece, și vreau să vă spun că sunt extrem de dezamăgită de răspunsul domnului ministru Popescu, mai ales că domnia sa a participat la plenul reunit de săptămâna trecută și a auzit cu urechile dumnealui că săptămâna aceasta ar fi trebuit să fie în plenul Camerei Deputaților. Aceea fusese decizia unanimă a grupurilor parlamentare.

27 septembrie, să fim serioși, este o dată extrem de îndepărtată, mai ales că tema era una de actualitate, și toți liderii de grup și toți reprezentanții Biroului permanent au susținut necesitatea ca domnul ministru să vină în plenul Camerei Deputaților și să avem o dezbatere reală pe cauzele creșterilor prețurilor la energie și mai ales pe soluții, că, până la urmă, asta așteaptă oamenii; iar 27 septembrie, din punctul meu de vedere, este o dată extrem de îndepărtată. Două săptămâni de acum încolo, Parlamentul lucrează și săptămâna asta și săptămâna viitoare. Acuma mie mi-e greu să cred că n-am fi găsit o fereastră în (...) lucrărilor Parlamentului ca domnia sa să vină în plen să avem o dezbatere pe bune.

Eu nu sunt de acord cu această dată.

Domnul Ludovic Orban:

Am înțeles, doamna vicepreședinte.

Vreau să luați act că domnul ministru Popescu arată clar buna intenție de a participa la procedura parlamentară "Ora Guvernului". Probabil programul domniei sale, cum s-a mai întâmplat în alte cazuri, nu-i permite.

Aici, Grupul minorităților, dacă este mulțumit, pentru că Grupul minorităților este cel care a formulat solicitarea...

Domnul Varujan Pambuccian:

Da, vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Ludovic Orban:

Și o să-i dau cuvântul și domnului Suciu care a cerut acest lucru.

Domnul Varujan Pambuccian:

Când a venit o veste, vestea asta, știu că am răspuns pe grupul de WhatsApp, prin predictibilă. Pentru că mă așteptam să se întâmple așa.

Acum vreau să vin eu cu ceva care sper să fie impredictibil. Și vă propun ca întâlnirea aceasta s-o facem marți, pe 21, nu s-a mai întâmplat asta, e adevărat, dar pare a fi data cea mai apropiată la care putem să facem întâlnirea cu domnul ministru. Sunt și trei ceasuri rele, este un moment foarte potrivit.

Domnul Ludovic Orban:

Acum, depinde pentru cine sunt cele trei ceasuri rele.

Domnul Varujan Pambuccian:

Nu știu, nu am spus că sunt pentru cineva sau pentru altcineva. Eu vă mărturisesc că bănuiesc că pentru noi, că n-o să poată iarăși să vină, dar vă propun data de 21, la ce oră vrea domnia sa. Ce ziceți de lucru acesta? pentru că într-adevăr situația este...

Domnul Ludovic Orban:

Să comunic cu domnul ministru, pentru că depinde de programul domniei sale dacă e implicat în altceva.

Domnul Varujan Pambuccian:

Bun. Atunci vreau să vă mai spun un lucru: trebuie să fim foarte atenți cu situația asta. Dacă atunci când vorbim de pensii, zicem: "A! Păi segmentul de pensionari, e mai mult la partidul cutare". Dacă vorbim despre corporatiști, zicem: "A! segmentul corporatist e mai mult la cutare".

Stimați colegi, aici vorbim de toată populația României, care este afectată, o parte..., nu! Toată, e afectată direct și indirect de scumpirile astea. Pentru că electricitate folosim pentru orice. Pentru producerea oricărui produs și pentru realizarea oricărui serviciu.

Deci nu putem să ne permitem, să ne facem că problema nu există. Nu putem să ne permitem, nici o discuție în care iarăși să vedem același șir de înjurături cu "Ce-ai făcut acum 50 de ani și ce o să faci peste două zile?"

Aici trebuie să avem o discuție rațională, cu mințile în cap în care să discutăm soluțiile pe care le are fiecare. Și eu sper că așa va decurge întâlnirea asta.

Haideți să încercăm ceva ne-standard.

Domnul Ludovic Orban:

Am comunicat.

Domnul Varujan Pambuccian:

Să fie marți, ca să fie ne-standard, și să fie ...

Domnul Ludovic Orban:

Am comunicat. Este plecat la reuniunea Consiliului de miniștri.

Domnul Varujan Pambuccian:

Și marți?!

Domnul Ludovic Orban:

Da.

După aceea este...

Domnul Varujan Pambuccian:

Dar când se poate?

Domnul Ludovic Orban:

Luni, marți, miercuri și joi este plecat din țară. În care reprezintă România, Guvernul.

Domnul Varujan Pambuccian:

Că-l întreb și eu să ne dea un semn și nouă, de mila măriei sale!

Domnul Ludovic Orban:

De aceea a propus data de 27.

Domnul Varujan Pambuccian:

Nu știu... zic și eu așa.

Domnul Ludovic Orban:

De aceea a propus data de 27, pentru că săptămâna viitoare, luni, marți, miercuri, joi, este plecat în delegație oficială, cu mai multe chestiuni.

De aceea eu vă propun să avem pe 27.

Domnul Suciu, vă rog.

Domnul Varujan Pambuccian:

Ok.

Să nu fie prea târziu pe 27!

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Nici nu știu dacă mai are sens să spun ce urmează să spun. Doar că, cred că suntem câțiva din această sală care am fost membri ai Guvernului, asta înseamnă că eram la guvernare și toți din această sală erați în Opoziție și făceați solicitări pentru prezența miniștrilor la "Ora Guvernului" și în condițiile în care se întâmpla, că se poate întâmpla ca un ministru să nu fie, reacția dumneavoastră celor de azi de la Putere, a fost extrem de vehementă.

Nu am să fac același lucru, în schimb am rugămintea la președintele partidului din care face parte domnul ministru, chiar dacă putem discuta, sau putem pune la îndoială buna credință a domnului ministru că, noi sugerăm, noi stabilim, nu ministrul în cauză. Raportul este exact invers. Parlamentul solicită și ministrul răspunde, nu invers. În rest toate discuțiile pot fi deschise și da, cred că domnul ministru ar fi trebuit să fie, și nu azi, mâine, poimâine, ci demult în Parlament pe explicații pe acest subiect.

Vă mulțumesc.

Domnul Ludovic Orban:

Mulțumesc domnul secretar, dar încă o dată vă aduc aminte, a existat permanent o consultare cu miniștrii care au fost invitați la "Ora Guvernului" și atunci când programul în mod evident, nu le-a permis să vină în ziua în care și-ar fi dorit Parlamentul să facă practic să solicite prezența la "Ora Guvernului", s-a programat când a permis programul, pentru că altfel convocăm degeaba dacă ministrul nu poate să vină, da?

Vă supun la vot data de 27.

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Bună ziua, domnule președinte.

Ovidiu Ganț, dacă-mi permiteți! din on-line.

Domnul Ludovic Orban:

Da, vă ascult, domnul Ganț.

Domnul Ganț și după aceea domnul Budăi.

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Deci, domnule președinte, sper că nu s-a precizat, dar bănuiesc că e vorba de 27 septembrie anul acesta, și nu anul viitor.

Domnul Ludovic Orban:

27 septembrie, ora 16.00 este programat.

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Da, văd că e la modă asta.

Domnul Varujan Pambuccian:

Ovidiu!

Domnul Ludovic Orban:

27 septembrie 2021, evident.

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Nu, că în ultima vreme multe lucruri nu mai sunt evidente în ce privește termenele legale și constituționale; dar, trecând peste asta, domnule președinte, opinia mea este că răspunsul ministrului e cel puțin dezamăgitor.

Parlamentul controlează activitatea Guvernului, și nu invers.

În ceea ce privește Grupul minorităților naționale, noi o considerăm o sfidare la adresa noastră, pentru că este pentru prima dată când am făcut uz de acest drept, și am făcut-o pentru că e o problemă îngrozitor de gravă pentru cetățenii acestei țări.

Fuga din fața Parlamentului și fuga de răspunsuri este cea mai proastă atitudine pe care o poate avea un ministru în acest context. Nimeni nu i-a cerut nimic deosebit decât să vină și, împreună, să discutăm acest subiect.

În consecință, domnule președinte, votez împotriva datei de 27 și vă rog să luați act că, încă o dată vă spun, pentru noi asta este o sfidare din partea Guvernului și a ministrului respectiv.

Vă mulțumesc frumos.

Domnul Ludovic Orban:

Vă mulțumesc, domnule deputat Ganț.

Domnul Csoma Botond și... A, nu! Domnul Budăi și pe urmă Csoma Botond.

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Domnule președinte, n-o să fac din acest subiect o declarație politică.

Sunt de acord că un ministru are programul încărcat, dar trebuie cu toții să conștientizăm că situația este una specială, nu este normală.

Domnul ministru n-a fost invitat la Parlament pentru o acțiune și o dare de seamă poate de activitate curentă, ci a fost pentru a discuta în Parlament un lucru extrem de grav și, repet, o situație excepțională. Or, situațiile excepționale, noi știm cu toții, ca oameni responsabili, că impun măsuri excepționale.

Iar domnul ministru - da, sunt de acord cu domnul deputat Ganț - de data aceasta, arată nu numai sfidare față de Parlament, dar și față de cetățenii României care sunt într-o situație extrem de grea.

Mulțumesc.

Domnul Ludovic Orban:

Domnul Csoma Botond și, după aia, doamna Cristina Prună.

Haideți să depășim acest punct, pentru că degeaba facem o programare la care ministrul nu poate să participe dacă este plecat în delegație oficială.

Vă ascult, domnul lider.

Domnul Csoma Botond:

Stimați colegi, nu am dorit să intervin în această dispută.

Sunt de acord că ministrul este subordonat Parlamentului și nu invers, dar aici s-au folosit cuvinte foarte grele, ca și "sfidare", am auzit de la un coleg.

Țin să vă amintesc că ieri am avut o discuție în Biroul permanent, când domnul Pambuccian a avut o discuție pe WhatsApp cu ministrul și domnul ministru a propus ora nouă. Ne-a spus clar, cu subiect și predicat, că nu poate să vină astăzi la ora doisprezece, și de aceea a spus domnul Pambuccian astăzi pentru WhatsApp că era predictibil.

Deci, nu cred că putem să asumăm că a existat o rea-credință din partea ministrului și vrea să sfideze Parlamentul. Pentru că a propus o oră: ieri, la ora nouă.

Colegii din Biroul permanent nu au fost de acord cu această oră și au propus doisprezece.

Nu știu ce scop au avut să propună o altă oră.

Deci, nu cred că putem vorbi de o sfidare.

Domnul Ludovic Orban:

Mulțumesc, domnul lider.

Hai, ultima intervenție, și după aia supun la vot propunerea.

Doamna vicepreședinte Cristina Prună.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Colegii din Biroul permanent... haideți să fim un pic mai specifici, e vorba de colegii din PSD și colegii din PNL. Restul cred că am fost cu toții de acord că putea să vină și ieri, la ora șaisprezece, și astăzi, la ora nouă.

Am fi putut chiar să îl invităm și în cursul zilei de mâine, dacă am lua aici o decizie să schimbăm programul de lucru.

Sunt total de acord că este o temă cât se poate de stringentă, care afectează întreaga populație a României, și nici eu nu văd de ce să amânăm această invitație până pe data de 27 septembrie.

Eu vă propun totuși să îl invităm mâine. Cred că putem să organizăm o dezbatere în plenul Parlamentului, astfel încât să nu ne mai învârtim în jurul cozii și să avem o dată extrem de clară și apropiată de ceea ce ne dorim.

Vă mulțumesc.

Domnul Ludovic Orban:

Domnul lider de grup, Andronache.

Domnul Gabriel Andronache:

Mulțumesc domnule președinte.

În mod evident programul de lucru pentru această săptămână, a fost stabilit potrivit Regulamentului, miercurea trecută. Mai putea fi modificat ieri.

Astăzi, Biroul permanent poate stabili - așa spune Regulamentul - ordinea de zi și programul de lucru pentru săptămâna viitoare.

Reamintesc faptul că, această chestiune legată de "Ora Guvernului", a ajuns în situația despre care discutăm acum pentru că, solicitarea de invitarea Ministrului a fost realizată, depusă și înregistrată și discutată în Biroul permanent de ieri, pentru ziua de ieri.

O astfel de procedură nu a fost aplicată niciodată în Camera Deputaților, întotdeauna s-a făcut programarea de pe o săptămână pe alta.

Din perspectivă regulamentară, evident că putem programa pentru săptămâna viitoare "Ora Guvernului", clar că nu putem însă să ținem această ședință din cauza programului pe care îl are Ministrul și atunci soluția optimă este data de 27 septembrie 2021.

Mulțumesc mult.

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Da, într-adevăr, (...) situația cu prețurile nu a mai exista domnul ...

Domnul Ludovic Orban:

Ultima intervenție, domnul Pambuccian.

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule președinte, stați puțin, că n-a fost așa.

Eu am anunțat intenția aceasta, și l-am anunțat și pe domnul Ministru. Am anunțat liderii de grup și l-am anunțat și pe domnul Ministru. I-am anunțat joia trecută.

Joia trecută, domnul Ministru a spus că e ok.

După aia nu a mai fost ok, după aia a venit ideea că marți nu e luni...

Mie îmi aduce aminte de o replică din "Alice în țara minunilor" care spunea: "Eu sunt aici și marți și în martie și deseară tot aici o să fiu", și din punctul acesta de vedere, nouă ne este indiferent în ce zi poate să vină, cât mai curând. Inclusiv sâmbătă, duminică, nu-i o problemă, suntem on-line în cel mai rău caz.

Dar, dar să spunem că amânăm cu trei săptămâni..., hai atunci să facem următorul lucru: să dea guvernul o ordonanță de urgență să înghețe facturarea, până vine domnul Ministru! Că eu nu știu ce să le mai spun, și vă spun cinstit, vecinilor mei de pe scara de bloc, că asta e! oamenii sunt cu venituri mici, și au o problemă foarte mare. Și problema foarte mare sună în felul următor: hai că nu pot să plătesc electricitatea, mai e cum mai e, dar vin ăia și taie curentul, și în momentul acela să treci iarna fără curent electric și fără gaze, e cam dificil și cam, cam ca în secolul al XVIII-lea.

Nu cred că e bine să ajungem să irităm oamenii atât de mult, nu e bine! Asta e o greșeală pe care o facem cu toții și vis-a-vis de care, oamenii se vor raporta ca atare, nu e populism ce zic, este o chestie de cuțit ajuns la os! Nu este nici populism, nici aiureală, nici nimic!

Nu vă propun o discuție de confruntări, nu vă propun o discuție în care să vină unii și să-i înjure pe alții, că dacă facem asta, cu atât mai mult ne vor înjura oamenii pe toți.

Vă propun o discuție în care să vină fiecare, să-și prezinte soluțiile și să cântărim ce e de făcut?!

De asta, noi de obicei ați văzut că nu ne amestecăm, nici nu luăm cuvântul la "Ora Ministrului", că știm că poate se transformă într-un scandal între Putere și Opoziție, aici nu-i cazul de așa ceva. Oamenii nu mai discern între Putere și Opoziție, ei zic "Toți".

Haideți să ne trezim la realitate!

Domnul Ludovic Orban:

Supun la vot propunerea pe 27 septembrie.

Cine-i pentru?

Domnul Varujan Pambuccian:

A propus și doamna.

Domnul Ludovic Orban:

Nu. Eu am formulat primul propunerea.

Domnul Varujan Pambuccian:

Ok.

Domnul Ludovic Orban:

Cine-i pentru? 1, 2, 3, 4. On-line, e cineva pentru? Pe on-line, este cineva pentru? Nu.

Cine-i împotrivă? 1, 2, 3. 3 voturi împotrivă.

Cine se abține?

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Ganț - împotrivă.

Domnul Ludovic Orban:

Patru voturi împotrivă.

Abțineri? 1, 2, 3.

Bun. În situația...4.

Dar în situația de față, practic ce putem face?

Domnul Varujan Pambuccian:

Punem propunerea doamnei Prună.

Domnul Ludovic Orban:

Oricum sunt 5 voturi - pentru, 4 - împotrivă și 3 - abțineri. 4 da, că și domnul Ganț a votat împotrivă.

Dacă domnul Buican este? Dar nu l-am auzit să își precizeze poziția.

Spuneți, domnul Andronache.

Domnul Gabriel Andronache:

Domnule președinte, în situația aceasta, vă propun să reluăm discuția săptămâna viitoare, la Biroul permanent de luni.

Din moment ce această soluție nu a trecut, rediscutăm problema luni, la ședința de Birou permanent.

Domnul Ludovic Orban:

Acum chiar vă spun sincer, dumneavoastră îl cunoașteți pe domnul ministru Popescu, nu este omul care să fi refuzat vreodată să își exercite, cum să spun, atribuțiile și să nu vină în fața Parlamentului, oricând este necesar.

Domnul Varujan Pambuccian:

Nu, dimpotrivă!

Domnul Ludovic Orban:

Nu este o rea-voință, este pur și simplu o chestiune legată de program.

N-aș vrea acum să transformăm discuția asta că nu vrea domnul ministru să vină în fața Parlamentului.

Domnul ministru mi-a comunicat foarte limpede care este programul domniei sale săptămâna viitoare.

Săptămâna asta nu mai putem programa pentru că, evident, programul de lucru este stabilit.

Deci, acum votăm așa, ca să încercăm să scoatem un mesaj care nu e corect. Și nu e fair față de un coleg deputat, care e un coleg foarte serios...

Domnul Varujan Pambuccian:

Dimpotrivă!

Domnul Ludovic Orban:

... și un ministru care niciodată nu s-a sustras controlului parlamentar.

Domnul Varujan Pambuccian:

Așa este.

Domnul Ludovic Orban:

Hai să fim cinstiți! Când a fost invitat la comisie, a venit la comisie, când a fost nevoie să vină la "Ora Guvernului", a venit la "Ora Guvernului".

Dar niciodată nu s-a sustras controlului parlamentar și nu mi se pare fair acum să transformăm într-un meci politic.

Da, doamna vicepreședinte.

Domnul Varujan Pambuccian:

Așa este, și-a arătat și toată disponibilitatea pentru ziua de marți, la ora nouă, dar nu s-a dorit. Adică, aici ajungem la o luptă absurdă de orgolii, pe care n-o înțeleg! Nu o înțeleg!

Deci, omul vine, este absolut disponibil și este foarte atent la Parlament. Nu am spus nicio clipă că nu este.

Domnul Ludovic Orban:

Doamna vicepreședinte Prună.

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Da. Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Pambuccian, eu am înțeles foarte bine. Din moment ce PSD și PNL au avut majoritate ieri și s-au împotrivit venirii domnului ministru și ieri la ora șaisprezece, și astăzi la ora nouă, cred că lucrurile sunt destul de clare. Dar nu asta voiam să spun.

Cred că - și, dacă-mi permiteți, domnule președinte - poate ar fi fost mai bine să supunem la vot mai întâi propunerea mea și, dacă pica, în cazul acesta rămânea ziua de 27 septembrie. Pentru că ideea e ca totuși să vină la un moment dat în Parlament, nu să nu vină deloc.

De aceea, propunerea mea fusese să modificăm programul de lucru și să vină domnul ministru mâine și, dacă pica această propunere, atunci ar fi rămas ziua de 27 septembrie.

Domnul Ludovic Orban:

De ce sunt obligat, procedural, doamna vicepreședinte, să supun la vot propunerile care le formulați? Da? Propunerile pe care le formulați trebuie să fie în cadrul regulamentar și în conformitate cu deciziile anterioare ale Biroului permanent și ale Comitetului liderilor.

Practic, noi ar trebui să modificăm programul de lucru pe săptămâna asta...

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Da, sunt de acord cu dumneavoastră.

Domnul Ludovic Orban:

... fără să avem garanția că ministrul poate fi prezent la o programare de astăzi pe mâine.

Vă rog eu, hai să rămânem pe...

Dacă vreți, supun la vot, n-am nicio problemă, eu îmi îndeplinesc atribuțiile, conform Regulamentului.

Vă ascult, domnul chestor.

Domnul Seres Denes:

Stimați colegi, sigur că și ziua de mâine ar fi potrivit, numai că Grupul UDMR se pregătește de congres poimâine și suntem (...) activități pregătitoare. Deci, noi nu vom putea lua parte mâine la această dezbatere.

Domnul Varujan Pambuccian:

On-line?

Domnul Seres Denes:

Ei, dacă suntem în altă ședință, nu putem.

Domnul Ludovic Orban:

Vă ascult, domnul Simion.

Domnul George-Nicolae Simion:

Cred că fiecare grup parlamentar poate avea propriii reprezentanți pentru ziua de mâine, care să participe și să găsească o cale de comun acord cu ministrul, prin care aceste prețuri să se plafoneze.

Dacă vom purta discuția peste două săptămâni, cum propune domnul ministru, n-o să mai putem lua... n-o să mai putem face nimic la sfârșitul lunii septembrie.

Situația este urgentă și nu din politicianism și nu din dorința de a capitaliza politic - cu siguranță, colegii de la PSD o vor face mult mai mult - vreau să ascultăm ce zice domnul Pambuccian, situația este gravă peste tot, în toată țara. Chiar nu înțelegem cât de mare e problema.

Haideți să încercăm să avem o discuție cu domnul ministru mâine!

Domnul Ludovic Orban:

E aceeași propunere care a fost formulată de doamna vicepreședinte Prună, pe care v-am zis c-o s-o supun la vot în cursul zilei de mâine. Da?

Supun la vot propunerea formulată de doamna vicepreședinte Prună.

Cine e pentru?

1, 2, 3...

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Ganț - pentru.

Domnul Ludovic Orban:

4. Pentru.

Cine e împotrivă?

1, 2, 3, 4.

Domnul Buican, sunteți conectat?

4 voturi împotrivă.

Cine se abține?

1, 2, 3.

Este blocaj, pe care nu putem să-l depășim.

Discutăm subiectul săptămâna viitoare. Da.

Între timp, vă promit c-o să am o discuție cu domnul ministru, să văd dacă poate găsim o zi în cursul săptămânii viitoare.

Domnul Varujan Pambuccian:

Poate poate veni online săptămâna viitoare.

Domnul Ludovic Orban:

Da. Trecem la următorul punct pe ordinea de zi.

Domnul Antonio Andrușceac:

Nu, domnule președinte, am cerut cuvântul, vă rog frumos.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 28 ianuarie 2022, 22:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro