Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:
Avem aceste două puncte: nota GRUI privind constituirea Grupului parlamentar de prietenie cu Confederația Elvețiană și nota GRUI privind constituirea Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite și a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Democratică Socialistă Sri Lanka. Domnilor secretari generali, există o procedură parlamentară. Am înțeles că domnul Stan este tânăr în politică, deci vă rog mult să îi spuneți că trebuie să existe o solicitare și din partea statelor respective. Aceasta este prima obligație. Cea de-a doua obligație este ca cele trei state să fie membre ale Uniunii Interparlamentare. Deci, dacă cele trei state nu solicită constituirea unui grup de prietenie, atunci, prin reciprocitate, statele care doresc să intre în grupuri de prietenie nu și le constituie. Și, atunci, trebuie ca la aceste note pe care dumneavoastră le aveți să avem și anexa cererii. Prin urmare, îi recomand domnului președinte Ioan Stan să aibă o întâlnire cu distinșii ambasadori ai celor trei state și, dacă găsește această soluție și această oportunitate din partea statelor, în acel moment ele să intre pe ordinea de zi. De acord? Vă mulțumesc foarte mult.
|