Sunteți aici: | Prima pagină > Ordinea de zi > Votul final din 27.03.2019 |
ORDINE DE ZI
CAMERA DEPUTAȚILOR
# | Număr înreg. |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
---|---|---|
I. LEGI ORDINARE A.ADOPTĂRI | ||
1. | PL-x 690/2018 |
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art.75 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 690/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: modificarea art.75 din Legea nr.95/2006, astfel încât un medic de familie să poată fi titularul unui singur cabinet, precum și a unui punct secundar de lucru, în altă unitate administrativ-teritorială, situată la mai puțin de 15 km față de cabinetul propriu, unde nu funcționează alt cabinet medical în specialitatea medicină de familie, dacă asigură un program fracționat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază. În cazul în care sunt mai multe solicitări, prioritate are medicul cu cel mai mic număr de pacienți pe listă. Comisia pentru sănătate propune ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=258, contra=0, abtineri=3, nu au votat=0
|
2. | PL-x 574/2018 |
Proiectul de Lege privind gestionarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate (PL-x 574/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: reglementarea gestionării siturilor potențial contaminate și a celor contaminate, creând condițiile de realizare a obiectivelor prioritare specifice siturilor contaminate stabilite prin art.2 alin.(1) din Decizia nr.1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind un Program general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2020 "O viață bună, în limitele planetei noastre". Proiectul de lege prevede măsuri la nivel național referitoare la: identificarea siturilor potențial contaminate și a celor contaminate în vederea realizării unui inventar național al acestora, definirea și stabilirea obiectivelor privind remedierea siturilor contaminate la un nivel de funcționalitate și în conformitate cu utilizările prezente și viitoare, luându-se în considerare costurile de remediere a acestora, clarificarea și prioritizarea siturilor contaminate la nivel național, gestionarea siturilor potențial contaminate și/sau a celor contaminate, accesul publicului la informațiile privind siturile potențial contaminate și siturile contaminate, îmbunătățirea colaborării cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea reducerii contaminării solului. Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru mediu propun ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=222, contra=34, abtineri=5, nu au votat=0
|
3. | PL-x 235/2018 |
Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (PL-x 235/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: modificarea alin.(2 indice 1) al art.9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2013, în vederea facilitării închirierii și exploatării pajiștilor aflate în proprietatea primăriilor. Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu propun ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=209, contra=46, abtineri=5, nu au votat=0
|
4. | PL-x 474/2018 |
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2018 privind implementarea Programului guvernamental "INVESTEȘTE ÎN TINE" (PL-x 474/2018) - lege ordinară Procedură de urgență Obiect de reglementare: implementarea Programului guvernamental "INVESTEȘTE ÎN TINE", al cărui scop principal este de asigurare a susținerii financiare a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 ani și 26 de ani, cuprinși în sistemul de învățământ sau care efectuează cursuri de specializare, în domeniile educației, sănătății, culturii și sportului. Astfel, soluțiile legislative preconizate au în vedere facilitarea accesului la finanțare pentru potențialele categorii de beneficiari sus-menționați, prin garantarea de către stat (în procent de 80% din valoarea expunerii principale), prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici și Mijlocii și prin Fondul Român de Contragarantare, a unor credite acordate categoriilor vizate, în limita unui plafon maximal de creditare de 40.000 lei. Comisia pentru buget și Comisia pentru politică economică propun ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=175, contra=24, abtineri=61, nu au votat=0
|
5. | PL-x 645/2018 |
Proiectul de Lege privind aprobarea participării României la sistemul Națiunilor Unite al Echipelor de evaluare și coordonare în caz de dezastre, precum și pentru completarea anexei nr.1 la Ordonanța Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 645/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: aprobarea participării României la sistemul Națiunilor Unite al Echipelor de evaluare și coordonare în caz de dezastre (UNDAC), precum și aprobarea plății contribuției financiare a României la acest sistem, în limita echivalentului în lei al sumei de 50.000 USD, în anul 2018. Comisia pentru buget propune ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=258, contra=0, abtineri=1, nu au votat=0
|
6. | PL-x 577/2018 |
Proiectul de Lege pentru completarea art.5 din Ordonanța Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice (PL-x 577/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: completarea art.5 din Ordonanța Guvernului nr.80/2001, cu un nou alineat, alin.(2 indice 1), în sensul instituirii cadrului legal necesar pentru achiziția autovehiculelor din fonduri externe nerambursabile, fără aplicarea prevederilor normativelor de cheltuieli prevăzute pentru autoritățile administrației publice locale. Comisia pentru administrație publică propune ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=252, contra=2, abtineri=3, nu au votat=0
|
7. | PL-x 586/2018 |
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.12/2018 privind prorogarea termenului prevăzut de art.III din Legea nr.352/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (PL-x 586/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: prorogarea termenului prevăzut inițial pentru schimbarea regimului juridic al ISCTR, până la data de 1 ianuarie 2020. Comisia pentru transporturi propune ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=204, contra=0, abtineri=55, nu au votat=1
|
8. | PL-x 555/2018 |
Propunerea legislativă pentru abrogarea art. 66 alin.(5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor (Pl-x 555/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: abrogarea alin.(5) și alin.(6) ale art.66 din Ordonanța Guvernului nr.42/2004, în sensul eliminării obligativității, pentru personalul care deține funcții publice de conducere în cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al unităților subordonate, de a deține certificat de securitate, respectiv autorizație de acces la informații clasificate. Comisia pentru agricultură propune ADOPTAREA propunerii legislative. Cameră decizională rezultat vot: pentru=221, contra=3, abtineri=38, nu au votat=0
|
9. | PL-x 439/2018 |
Proiectul de Lege privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc (PL-x 439/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: instituirea ultimei zile de duminică a lunii octombrie ca "Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc". Totodată, se prevede și posibilitatea organizării de autoritățile publice centrale, locale sau de alte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice de programe și manifestări cu caracter social sau științific, în scopul de a aprecia și promova obiceiurile și produsele culinare tradiționale. În acest sens, autoritățile centrale și locale pot contribui la organizarea acțiunilor prin acordarea de sprijin logistic și pot aloca fonduri din bugetele proprii în limita alocațiilor bugetare aprobate. Comisia pentru agricultură propune ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=251, contra=0, abtineri=2, nu au votat=2
|
10. | PL-x 578/2018 |
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.1/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 (PL-x 578/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: includerea în bugetele ordonatorilor principali de credit cu rol de autoritate de management a sumelor necesare pentru finanțarea contravalorii taxei pe valoarea adăugată neeligibile plătite, aferente cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, pentru beneficiarii Programului operațional regional 2014-2020 axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, axa prioritară 7 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului. Proiectul de lege introduce și o excepție cu privire la autorizarea autorităților de management de a încheia sau de a emite contracte/decizii/ordine de finanțare a căror valoare poate determina depășirea sumelor alocate în euro, la nivel la program. Comisia pentru buget propune ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=229, contra=0, abtineri=28, nu au votat=0
|
11. | PL-x 588/2018 |
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.14/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică (PL-x 588/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2007. Se propune, printre altele, autorizarea Ministerului Finanțelor Publice de a permite tranzacții cu instrumente financiare derivate și de a încheia contracte de compensare și/sau de compensare cu clauză de exigibilitate imediată cu instituții financiare și/sau cu entități înființate în acest scop de către instituțiile financiare, precum și încadrarea cheltuielilor rezultate în urma efectuării operațiunilor de administrare a pasivelor și a operațiunilor cu instrumente financiare derivate pentru acoperirea riscurilor asociate portofoliului de datorie publică guvernamentală în numele statului, în categoria veniturilor, respectiv a cheltuielilor bugetului de stat. Comisia pentru buget propune ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=257, contra=0, abtineri=0, nu au votat=0
|
12. | PL-x 585/2018 |
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.11/2018 privind gestionarea fondurilor externe nerambursabile acordate României prin Cadrul financiar multianual 2014 - 2020, domeniul Afaceri interne (PL-x 585/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: introducerea unor măsuri legislative cu privire la instrumentele de sprijin financiar din partea Uniunii Europene, destinate să asigure finanțarea acțiunilor ce au ca scop gestionarea integrată a migrației, cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității, precum și sprijin financiar pentru frontiere și vize, aferente cadrului financiar multianual 2014-2020. Comisia pentru buget propune ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=231, contra=0, abtineri=29, nu au votat=0
|
13. | PL-x 583/2018 |
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.8/2018 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 583/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: unor măsuri fiscal-bugetare, prin crearea cadrului legal prin care unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale să poată solicita, în cursul anului 2018, inclusiv pentru asociațiile de dezvoltare intracomunitară, de la Ministerul Finanțelor Publice, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului pentru asigurarea prefinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor. Comisia pentru buget propune ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=169, contra=26, abtineri=64, nu au votat=0
|
14. | PL-x 383/2018 |
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.108/2014 privind transportul rutier de produse agricole vegetale pe drumurile publice (PL-x 383/2018) - lege ordinară Obiect de reglementare: modificarea Legii nr.108/2014, intervențiile legislative vizând reformularea art.3 și 4, în sensul înlocuirii avizului de însoțire a mărfii cu documentul de transport specific tipului de transport efectuat, al eliminării din textul art.5 a măsurii de confiscare a produselor și a măsurii de suspendare a activității persoanelor fizice sau juridice care dețin marfa, pentru o perioadă de la 1 lună la 6 luni, măsurile fiind considerate, în expunerea de motive, disproporționate în raport cu gravitatea faptei, precum și stabilirea mai clară, la art.6, a instituțiilor care aplică sancțiunea prevăzută în Legea nr.108/2014 și a persoanelor fizice sau juridice care efectuează transportul și sunt potențialii contravenienți. Comisia pentru agricultură și Comisia juridică propun ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=229, contra=24, abtineri=4, nu au votat=0
|
II. LEGI ORGANICE A.ADOPTĂRI | ||
15. | PL-x 71/2019 |
Proiectul de Lege pentru modificarea art.9 alin.(1) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică și pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului - Județul Bacău, în domeniul public al județului Bacău (PL-x 71/2019) - lege organică Obiect de reglementare: modificarea art.9 alin.(1) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, precum și trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului - Județul Bacău, în domeniul public al județului Bacău. Comisia juridică propune ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=257, contra=0, abtineri=3, nu au votat=0
|
16. | PL-x 751/2018 |
Propunerea legislativă privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, aflate în finanțarea autorităților administrației publice locale" (Pl-x 751/2018) - lege organică Obiect de reglementare: preluarea personalului cu pregătire paramedică din cadrul echipajelor SMURD, specializate în acordarea primului ajutor calificat potrivit legii, aflate în finanțarea autorităților de pe raza județelor Arad, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu, cu statut de cadru militar de către inspectoratele pentru situații de urgență din județele menționate, prin derogarea de la art.40 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare. Astfel, efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență ale județelor menționate vor dobândi personal cu înaltă experiență și se va asigura o mai bună intervenție în cazul situațiilor de urgență. Obiect de reglementare: Comisia pentru apărare,Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru sănătate propun ADOPTAREA propunerii legislative. Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 18.02.2019; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 03.04.2019, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților rezultat vot: pentru=256, contra=0, abtineri=2, nu au votat=0
|
17. | PL-x 503/2018 |
Proiectul de Lege privind societățile mutuale de asigurare și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 503/2018) - lege organică Procedură de urgență Obiect de reglementare: crearea cadrului legal necesar constituirii și organizării societăților mutuale de asigurare în România, inclusiv reglementarea aspectelor specifice de funcționare a acestora, dar și modificarea art.1 alin.(2) pct.44 din Legea nr.237/2015, în acord cu normele europene incidente. Demersul legislativ transpune, prin art.32, prevederile art.63 pct.1 din Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind autoritățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IORP) (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr.354 din 23 decembrie 2018. Comisia pentru buget și Comisia pentru politică economică propun ADOPTAREA proiectului de lege. Cameră decizională rezultat vot: pentru=258, contra=0, abtineri=0, nu au votat=0
|
18. | PL-x 140/2019 |
Propunerea legislativă Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (Pl-x 140/2019) - lege organică Procedură de urgență Obiect de reglementare: modificarea Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul reglementării procedurii de sesizare a Curții Constituționale în privința actelor Parlamentului, stabilind un termen de sesizare de maximum 15 zile de la publicarea acestora, conform Expunerii de motive. Comisia juridică propune ADOPTAREA propunerii legislative. Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 13.03.2019; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 26.04.2019, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților rezultat vot: pentru=168, contra=91, abtineri=3, nu au votat=1
|
II. LEGI ORGANICE B.RESPINGERI | ||
19. | PL-x 732/2018 |
Propunerea legislativă pentru implementarea subpunctului 1 al punctului III din Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 (Pl-x 732/2018) - lege organică Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică propun RESPINGEREA propunerii legislative. Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 04.02.2019; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 04.04.2019, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților rezultat vot: pentru=239, contra=23, abtineri=0, nu au votat=0
|