Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Informații publice > Serviciile Camerei Deputaților > Atribuții și activități > Departamentul de studii parlamentare și politici UE > LEGE nr.373 Versiunea pentru printare
privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. - Prezenta lege reglementează cadrul de cooperare între Parlamentul României sau una dintre Camerele acestuia și Guvernul României, cu privire la participarea României la procesul decizional din cadrul Uniunii Europene, precum și la monitorizarea armonizării legislației naționale cu legislația europeană.

Art. 2. - În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a)aviz motivat - documentul adoptat de către Parlament sau una dintre cele două Camere, prin hotărâre, în care se expun motivele pentru care se consideră că un proiect de act legislativ european încalcă principiul subsidiarității, în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și, respectiv, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
b)analiza proiectelor de acte fără caracter legislativ ale Uniunii Europene - procedura prin care Parlamentul sau una dintre cele două Camere analizează și evaluează proiectele de acte fără caracter legislativ, emise de Uniunea Europeană, inclusiv documentele de strategie, și care poate fi finalizată cu o hotărâre a Parlamentului sau a uneia dintre cele două Camere;
c)control de subsidiaritate și proporționalitate - procedura prin care Camera Deputaților și Senatul evaluează modul în care proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene respectă principiile subsidiarității și proporționalității, în temeiul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și, respectiv, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
d)examinare parlamentară - procedura prin care Parlamentul sau una dintre cele două Camere examinează și evaluează proiectele de acte legislative sau fără caracter legislativ ale Uniunii Europene din punct de vedere al fondului reglementării și implicațiilor acestora asupra sistemului legislativ național;
e)mandat - poziția de negociere a României, pentru temele aflate pe agenda Consiliului, inclusiv pentru proiectele de acte legislative de la nivelul Uniunii Europene;
f)mandat general - poziția de negociere a României, elaborată de către Guvern, pentru temele aflate pe agenda Consiliului, inclusiv pentru proiectele de acte legislative de la nivelul Uniunii Europene, în cazul în care implicațiile economice, sociale sau de mediu ale proiectelor de acte legislative de la nivelul Uniunii Europene au o importanță majoră sau privesc mai multe domenii sectoriale;
g)proiecte de acte legislative ale instituțiilor Uniunii Europene - propunerile Comisiei Europene, inițiativele unui grup de state membre, inițiativele Parlamentului European, cererile Curții de Justiție a Uniunii Europene, recomandările Băncii Centrale Europene și cererile Băncii Europene de Investiții privind adoptarea unui act legislativ, sub forma regulamentelor, directivelor sau deciziilor Uniunii Europene;
h)rezerva de examinare parlamentară - procedura prin care Guvernul României informează Consiliul cu privire la declanșarea procedurii de examinare de către Parlament sau de către una dintre cele două Camere, potrivit prezentei legi, a unui proiect de act legislativ european aflat în curs de negociere;
i)proiect de act fără caracter legislativ - proiectele de acte emise de instituțiile Uniunii Europene care nu sunt adoptate prin procedură legislativă, conform Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.

Art. 3. - (1) În exercitarea atribuțiilor sale, potrivit prevederilor prezentei legi, Parlamentul sau una dintre cele două Camere adoptă hotărâri.

(2) Hotărârea Parlamentului sau a uneia dintre cele două Camere este preluată de către Guvern la definitivarea poziției naționale de negociere în Consiliu, prevăzută în mandat.

(3) În cazul în care hotărârile celor două Camere conțin prevederi divergente, Guvernul solicită Parlamentului o hotărâre comună asupra prevederilor având conținut divergent, într-un termen stabilit prin consultare cu cele două Camere.

(4) În situația în care hotărârea comună nu este transmisă în termenul stabilit, Guvernul nu este obligat ca la întocmirea mandatului general sau a mandatului să țină cont de prevederile având conținut divergent.

(5) Guvernul motivează în scris, în cel mai scurt timp, susținerea altei poziții decât cea exprimată în hotărârea Parlamentului sau a uneia dintre cele două Camere.

CAPITOLUL II

Examinarea Programului anual de lucru al Comisiei Europene

Art. 4. - (1) Camera Deputaților și Senatul examinează Programul anual de lucru al Comisiei Europene, stabilindu-și fiecare o listă a proiectelor de acte europene pentru care va declanșa procedura de examinare parlamentară în anul respectiv.

(2) Cele două liste se notifică Guvernului în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea lor.

CAPITOLUL III

Informarea Parlamentului

Art. 5. - (1) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, imediat după primire, proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene care sunt înscrise pe agenda Consiliului, precum și documentele însoțitoare.

(2) La solicitarea uneia dintre cele două Camere, Guvernul transmite acestora proiectele actelor legislative și fără caracter legislativ ale Uniunii Europene, precum și documentele însoțitoare ale acestora care nu au fost transmise deja de către Comisia Europeană conform obligației prevăzute în Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.

Art. 6. - (1) Pentru fiecare proiect de act legislativ al Uniunii Europene, aflat în curs de negociere la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Guvernul transmite, la solicitarea uneia dintre cele două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile lucrătoare de la data solicitării, o fișă explicativă care cuprinde informațiile prevăzute în anexa nr. 1 sau, în cel mult 15 zile lucrătoare de la data solicitării, o fișă explicativă care cuprinde informațiile prevăzute în anexa nr. 2, după caz.

(2) Pentru proiectele de acte fără caracter legislativ, aflate în curs de adoptare la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Guvernul transmite celor două Camere, în cel mult 15 zile lucrătoare de la data solicitării, o informare generală.

Art. 7. - (1) La începutul fiecărei președinții rotative a Consiliului, Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului următoarele documente:

a) programul și prioritățile președinției respective;
b) lista mandatelor generale care vor fi elaborate, spre observații și propuneri.

(2) Guvernul, prin Ministerul Afacerilor Externe sau prin ministerul de resort, pentru domeniile aflate în competența lor, potrivit legii, informează periodic cele două Camere ale Parlamentului asupra problemelor esențiale pentru România și pentru Uniunea Europeană, aflate pe agenda europeană.

Art. 8. - Guvernul transmite periodic celor două Camere ale Parlamentului următoarele documente:

a) informări privind rezultatele participării la Consiliul European;
b) rapoarte periodice despre activitatea și rezultatele participării României la procesul decizional al Uniunii Europene, la nivelul Consiliului;
c) rapoarte semestriale privind îndeplinirea obligațiilor de transpunere a dreptului Uniunii Europene în legislația internă.

Art. 9. - Protecția documentelor clasificate, care fac obiectul prezentei legi, se asigură potrivit normelor naționale și ale Uniunii Europene în domeniu.

CAPITOLUL IV

Procedura de lucru între Camerele Parlamentului și Guvern

Art. 10. - (1) Oricare dintre Camerele Parlamentului poate decide începerea procedurii de examinare parlamentară a unui proiect de act al Uniunii Europene, aflat în curs de negociere la nivelul instituțiilor Uniunii Europene.

(2) Camera Deputaților sau Senatul, după caz, transmite Guvernului o notificare în legătură cu actul care face obiectul acestei proceduri.

(3) După primirea notificării Guvernul, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe sau prin ministerul de resort, pentru domeniile aflate în competența sa, potrivit legii, transmite celor două Camere ale Parlamentului, în termen de 15 zile lucrătoare, fișa explicativă extinsă cu privire la proiectul de act legislativ, care cuprinde elementele prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 11. - (1) În urma examinării parlamentare, Parlamentul sau una dintre cele două Camere adoptă hotărâri cu privire la proiectele de acte în curs de adoptare la nivelul instituțiilor Uniunii Europene.

(2) Parlamentul sau una dintre cele două Camere finalizează examinarea parlamentară și transmite Guvernului hotărârea, înainte cu cel puțin 3 zile lucrătoare de la data stabilită de Guvern pentru definitivarea mandatului care va fi susținut în Consiliu.

(3) În situații speciale, temeinic motivate, Guvernul poate cere urgentarea prezentării hotărârii asupra actelor legislative, în discuție la nivelul Consiliului, urgența fiind motivată de respectarea calendarului european.

(4) În situația în care termenele prevăzute la alin. (2) și (3) nu sunt respectate, Guvernul va decide în absența hotărârii Parlamentului sau a celor două Camere ale sale.

(5) În situația în care hotărârile Camerelor diferă, Guvernul aplică prevederile art. 3 alin. (3) și (4).

(6) Guvernul va informa cele două Camere ale Parlamentului cu privire la modificările semnificative ale mandatelor generale sau mandatelor pentru proiectele de acte legislative care au făcut obiectul examinării, după caz, generate de procesul de negociere, în cel mai scurt termen de la elaborarea lor, precum și amendamentele semnificative ale altor state membre sau ale instituțiilor europene.

CAPITOLUL V

Rezerva de examinare parlamentară

Art. 12. - Pe durata procedurii de examinare parlamentară a proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, Guvernul va informa Consiliul asupra declanșării acestei proceduri, în temeiul prezentei legi.

Art. 13. - Rezerva de examinare parlamentară se consideră ridicată, după caz, din momentul transmiterii hotărârii Parlamentului sau a uneia dintre cele două Camere către Guvern sau la expirarea termenului prevăzut la art. 3 alin. (3).

CAPITOLUL VI

Controlul respectării principiilor subsidiarității și proporționalității

Art. 14. - (1) Cele două Camere ale Parlamentului asigură evaluarea modului în care proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene respectă principiile subsidiarității și proporționalității, în temeiul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.

(2) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului fișa prevăzută în anexa nr. 1, pentru proiectele de acte legislative cuprinse în lista de priorități stabilită conform art. 4 alin. (1), în termen de 10 zile lucrătoare de la data notificării cu proiectul de act european.

(3) Parlamentul sau una dintre cele două Camere adoptă, prin hotărâre, avize motivate în cazul în care constată încălcarea de către proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene a principiului subsidiarității și expune motivele.

(4) Avizul motivat se transmite președintelui Parlamentului European, al Consiliului și, respectiv, al Comisiei Europene, în termen de 8 săptămâni de la data transmiterii proiectului, în conformitate cu art. 6 din Protocolul nr. 2.

(5) Cele două Camere ale Parlamentului adoptă hotărâri prin care constată conformitatea proiectelor de acte legislative europene cu principiile subsidiarității și proporționalității, cu observații pe fond.

Art. 15. - (1) Parlamentul sau una dintre cele două Camere, constatând, în urma analizei lor interne, că un act legislativ european aflat în vigoare încalcă principiul subsidiarității, poate formula acțiune în anulare a actului respectiv la Curtea de Justiție, în temeiul art. 263 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și art. 8 din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007.

(2) După luarea deciziei de a introduce o acțiune în anulare, Parlamentul sau una dintre cele două Camere numește un agent însărcinat cu reprezentarea intereselor statului în respectiva cauză.

(3) Corespondența cu Grefa Curții de Justiție în cadrul acțiunii prevăzute la alin. (1) se realizează prin Agentul guvernamental însărcinat cu reprezentarea României înaintea Curții de Justiție, precum și a celorlalte instituții ale Uniunii Europene.

CAPITOLUL VII

Analiza proiectelor de acte fără caracter legislativ elaborate de instituțiile Uniunii Europene

Art. 16. - (1) Parlamentul sau una dintre cele două Camere poate analiza proiectele de acte fără caracter legislativ ale instituțiilor Uniunii Europene și notifică în acest sens Guvernul.

(2) În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea notificării, Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului o informare generală asupra proiectului actului supus analizei, care cuprinde elementele solicitate de Camere, precum și toate informațiile considerate relevante de către Guvern.

Art. 17. - (1) Hotărârile Parlamentului sau ale uneia dintre cele două Camere în cazul documentelor de strategie, programare sau consultare ale Uniunii Europene au caracter consultativ pentru Guvern.

(2) Pe durata derulării analizei, la solicitarea oricăreia dintre cele două Camere ale Parlamentului, reprezentantul Guvernului desemnat pentru domeniile de competență, potrivit legii, se prezintă la comisiile pentru afaceri europene ale celor două Camere ale Parlamentului sau la comisiile de specialitate, pentru a informa asupra aspectelor relevante pentru România, din cadrul documentului și asupra elementelor preliminare de poziție ale Guvernului.

CAPITOLUL VIII

Controlul parlamentar asupra reprezentării României în Consiliul European

Art. 18. - (1) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minimum 10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegația României intenționează să o prezinte.

(2) Înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul poate adopta propuneri privind mandatul.

(3) Propunerile adoptate în conformitate cu alin. (2) se includ în proiectul de mandat formulat de Guvern.

(4) Președintele României se poate adresa Parlamentului pentru a-și prezenta mandatul.

CAPITOLUL IX

Persoanele nominalizate sau numite de către Guvern pentru funcțiile din cadrul instituțiilor Uniunii Europene

Art. 19. - (1) Parlamentul României va fi informat de către Guvern în legătură cu nominalizarea persoanelor în vederea ocupării unor funcții în cadrul instituțiilor Uniunii Europene.

(2) Comisiile de specialitate ale Parlamentului vor audia persoana nominalizată de Guvern pentru funcția de membru al Comisiei Europene.

CAPITOLUL X

Monitorizarea armonizării legislației naționale cu dreptul Uniunii Europene

Art. 20. - (1) Guvernul prezintă anual Parlamentului programul său legislativ cuprinzând, într-o secțiune dedicată, proiectele de legi prin care urmează a fi transpuse acte juridice ale Uniunii Europene. În cazul în care, pe parcursul anului, apar modificări în ceea ce privește necesitatea transpunerii prin lege a actelor legislative ale Uniunii Europene, Guvernul informează, de îndată, Parlamentul.

(2) Programul legislativ prevăzut la alin. (1) poate include proiecte de legi necesare pentru crearea cadrului juridic în vederea aplicării directe a regulamentelor și deciziilor Uniunii Europene.

(3) Programul legislativ prevăzut la alin. (1) poate include proiecte de legi care modifică, completează sau abrogă acte normative naționale în vederea executării hotărârilor pronunțate de instanțele Uniunii Europene împotriva României sau a prevenirii pronunțării unor asemenea hotărâri împotriva României.

Art. 21. - Guvernul prezintă semestrial Parlamentului stadiul transpunerii în dreptul intern a actelor legislative adoptate la nivelul Uniunii Europene, cuprinzând și situația întârzierilor înregistrate.

CAPITOLUL XI

Dispoziții finale

Art. 22. - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta lege.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA

PREȘEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU



ANEXA Nr. 1

Conținutul fișei explicative a proiectelor de acte legislative ale instituțiilor Uniunii Europene

a) titlul proiectului, precum și celelalte elemente de identificare;
b) scurta descriere a propunerii;
c) evaluarea preliminară a impactului asupra legislației naționale, a politicilor naționale asupra situației economice, sociale, asupra IMM-urilor și a mediului înconjurător;
d) implicațiile financiare/bugetare;
e) ministerul sau instituția administrației publice centrale responsabilă în domeniul de aplicare a propunerii;
f) analiza generală, cu caracter preliminar, a proiectului de act legislativ.



ANEXA Nr. 2

Conținutul fișei explicative extinse

a) obiectivele propuse pe parcursul procesului de adoptare a deciziei și motivarea lor;
b) poziția inițială a Guvernului în ceea ce privește propunerea de act legislativ, respectiv propuneri preliminare de elemente de mandat;
c) documente pregătitoare ale Comisiei Europene, transmise Consiliului;
d) documente ale Consiliului și ale organelor Consiliului;
e) rapoarte ale reuniunilor la nivel ministerial ale Consiliului;
f) rapoarte și comunicări ale organelor consultative de pe lângă Comisia Europeană;
g) orice alte date de natură a aduce clarificări asupra aspectelor în dezbatere. Note de subsol:
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 25 august 2016, 17:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro