LEGE nr.57 din 29 octombrie 1974
Legea retribuirii dupa cantitatea și calitatea muncii
Textul actului publicat în B.Of. nr. 133/1 noi. 1974

Dezvoltarea susținută a bazei tehnico-materiale, progresul neîntrerupt al economiei naționale, perfecționarea continuă a relațiilor de producție socialiste în amplul proces de edificare a societății socialiste multilateral dezvoltate, asigură creșterea necontenită a nivelului de trai material și spiritual al oamenilor muncii din țara noastră - țelul suprem al întregii politici a Partidului Comunist Român.
În Republica Socialistă România, munca reprezintă un drept și o îndatorire de onoare a fiecărui cetățean, o necesitate pentru progresul societății, pentru formarea, dezvoltarea și afirmarea personalității umane. În dubla lor calitate, de proprietari ai mijloacelor de producție și producători ai bunurilor materiale și spirituale, de participanți direcți la organizarea și conducerea întregii vieți sociale, oamenii muncii asigură creșterea producției și productivității muncii, o înaltă eficiență economică, beneficiind pe deplin de roadele muncii lor.
În toate domeniile de activitate, fiecare om al muncii este retribuit în raport de cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii sale, conform principiului: retribuție egală pentru muncă egală. Spre deosebire de salariu, care reprezintă în societatea capitalistă prețul forței de muncă, în România socialistă retribuția cuvenită oamenilor muncii reprezintă acea parte din venitul național destinată consumului individual ce se repartizează în întregime celor ce muncesc.
În politica de retribuire a muncii se aplică cu fermitate principiul echității socialiste, urmărindu-se asigurarea unei proporții corespunzătoare între veniturile minime și cele maxime, în concordanță cu stadiul de dezvoltare a economiei și cu nivelul general de pregătire profesională și de cultură al oamenilor muncii.
Pe măsura dezvoltării forțelor de producție, a sporirii produsului social și a venitului național, în conformitate cu scopul suprem al întregii politici a partidului, se asigură, prin alocarea în mod planificat a fondurilor necesare, ridicarea permanentă a nivelului de venituri pentru toate categoriile de oameni ai muncii și pentru creșterea fondului social de consum.
În vederea înfăptuirii politicii partidului și statului nostru în domeniul retribuirii muncii,
Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL 1
Principiile generale ale sistemului de retribuire a muncii

Art. 1. - (1) În Republica Socialistă România, munca constituie o îndatorire de onoare pentru toți membrii societății. Dreptul la muncă este un drept fundamental al tuturor cetățenilor, garantat prin Constituție.

(2) Oamenii muncii, în calitate de proprietari ai mijloacelor de producție, bunuri ale întregului popor, și, în același timp, de producători ai valorilor materiale și spirituale, au dreptul și îndatorirea de a desfășura o muncă necesară societății.

(3) În Republica Socialistă România, exploatarea omului de către om, realizarea de venituri prin însușirea muncii altora, sînt cu desăvîrșire interzise. Nimeni nu poate fi retribuit fără o muncă socialmente utilă, efectiv prestată nu poate realiza alte venituri decît cele legal cuvenite.

Art. 2. - (1) Retribuirea muncii se face pe baza principiului socialist al repartiției după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, în funcție de contribuția la dezvoltarea producției materiale și spirituale a întregii societăți.

(2) Retribuirea muncii trebuie să asigure cointeresarea materială a celor ce muncesc și repartizarea echitabilă a veniturilor provenite din muncă.

Art. 3. - (1) Fondul de retribuire reprezintă partea din venitul național destinată consumului individual, care se repartizează direct celor ce muncesc. Retribuția cuprinde retribuția tarifară, indemnizațiile, premiile, sporurile și alte drepturi prevăzute de lege pentru munca prestată.

(2) Oamenii muncii și familiile lor beneficiază, de asemenea, de fondul social de consum destinat învățămîntului de toate gradele, ocrotirii sănătății, asigurării materiale în cazuri de incapacitate temporară de muncă, pensiilor, alocațiilor de stat pentru copii și ajutoarelor familiale, precum și pentru alte nevoi cu caracter social cultural.

(3) În scopul asigurării creșterii continue a nivelului de trai al oamenilor muncii, statul majorează periodic retribuția tuturor categoriilor de personal, în conformitate cu prevederile Planului național unic de dezvoltare economico-socială a țării și corespunzător creșterii productivității muncii sociale și venitului național.

Art. 4. - (1) Sistemul de retribuire asigură un raport corespunzător între veniturile individuale maxime și minime.

(2) Raportul dintre retribuția netă maximă și minimă a personalului din unitățile de stat se stabilește la aproximativ 6 la 1.

(3) Nimeni nu poate primi decît o singură retribuție tarifară.

(4) Totalitatea veniturilor individuale nete, cu caracter permanent, realizate de către orice persoană pentru muncă pe care o desfășoară obișnuit, indiferent de sectorul de activitate, nu poate depăși veniturile maxime individuale nete ce se pot realiza în unitățile de stat, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Art. 5. - (1) Retribuirea personalului se diferențiază pe ramuri, subramuri și activități în funcție de importanța lor pentru dezvoltarea economico-socială a țării.

(2) În cadrul ramurilor, subramurilor și activităților, retribuția tarifară se diferențiază pe categorii de încadrare și pe funcții, corespunzător nivelului de calificare și gradului de răspundere cerut de îndeplinirea sarcinilor, precum și condițiilor în care se desfășoară munca.

(3) În cadrul categoriilor și funcțiilor, retribuția se diferențiază, de regulă, pe un nivel de bază și mai multe trepte sau gradații.

(4) În toate cazurile, retribuția se acordă pe baza funcției îndeplinite și a activității efectiv prestate, cu respectarea condițiilor de studii și vechime prevăzute de reglementările în vigoare și nu pe baza titlului deținut.

Art. 6. - (1) La stabilirea retribuirii fiecărui om al muncii, se are în vedere contribuția sa la:

- realizarea și depășirea sarcinilor de producție;
- îmbunătățirea calității produselor;
- folosirea maximă a capacităților de producție;
- promovarea progresului tehnic, științific și cultural;
- creșterea productivității muncii;
- reducerea cheltuielilor de producție, mai ales pe calea reducerii consumului de materii prime, materiale, combustibil și energie;
- sporirea eficienței investițiilor, scurtarea termenelor de execuție, reducerea ponderii construcțiilor în volumul total al investițiilor;
- creșterea volumului producției destinate exportului și a eficienței activității de comerț exterior;
- ridicarea continuă a eficienței în activitatea economică a întreprinderilor, precum și în toate domeniile vieții sociale.

Art. 7. - Obiectivele urmărite de sistemul de retribuire se realizează prin:

a) diferențierea retribuțiilor în funcție de nivelul de calificare cerut pentru efectuarea lucrărilor și de cantitatea muncii prestate, determinată prin norme de muncă, care să reflecte cît mai riguros munca reală necesară pentru executarea lucrărilor, de inițiativa, operativitatea, experiența în muncă și contribuția personală la îndeplinirea sarcinilor colectivelor;
b) folosirea celor mai corespunzătoare forme de măsurare a muncii și de retribuire, ținînd seama de specificul activității din fiecare unitate, în vederea stimulării obținerii unor rezultate cît mai bune, cantitative și calitative;
c) asigurarea unei interdependențe strînse între realizările obținute în muncă și venituri, precum și creșterea răspunderii personale a fiecăruia, indiferent de postul pe care îl ocupă, prin:
- acordarea integrală a retribuției la realizarea tuturor sarcinilor primite, atît a celor ce decurg din planul unității sau al compartimentului, cît și a sarcinilor proprii de muncă;
- acordarea unor venituri suplimentare pentru depășirea sarcinilor stabilite;
- diminuarea retribuției în cazul nerealizării sarcinilor de muncă individuale sau colective.

Art. 8. - În scopul asigurării unei cît mai strînse legături între munca depusă și retribuirea ei, se pot aplica, în funcție de specificul activității și folosind ca unități de măsurare a muncii normele de muncă, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Art. 9. - Elementele sistemului de retribuire a muncii sînt următoarele:

a) retribuția tarifară, care constituie partea principală a retribuției totale și elementul determinant pentru stimularea ridicării continue a calificării personalului. Prin retribuție tarifară se înțelege retribuția stabilită pe baza rețelelor tarifare sau a listelor de funcții pentru muncitori și personal operativ și prin nomenclatoarele de funcții pentru personalul de execuție tehnic, economic, de altă specialitate, pentru personalul de conducere, precum și pentru cel administrativ, de deservire și de pază. Se stabilește următoarea pondere a retribuției tarifare în retribuția medie planificată:
- la muncitori și personalul operativ circa 90%;
- la muncitorii din construcții-montaj circa 88%;
- la personalul tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire și de pază, între 90-95%;
b) indemnizația de conducere sau cele care se acordă pentru unele activități suplimentare. Indemnizația de conducere se stabilește diferențiat, pe ramuri sau activități, după mărimea unității și complexitatea sarcinilor;
c) premii anuale acordate sub formă de gratificații, pentru ansamblul rezultatelor obținute în realizarea principalilor indicatori de plan și creșterea continuă a eficienței economice a unităților, premii acordate în cursul anului pentru realizări deosebite în îndeplinirea sarcinilor în perioada respectivă, premii pentru economii de materiale și forță de muncă, după caz premii pentru export peste plan și reducerea importului, precum și alte recompense cu caracter limitat, ce se acordă personalului din unele sectoare de activitate pentru rezultatele deosebite obținute în îndeplinirea anumitor obiective specifice;
d) sporuri la retribuție acordate pentru vechime neîntreruptă în aceeași unitate, în scopul stimulării stabilității personalului;
e) retribuții majorate sau sporuri, pentru retribuirea diferențiată a muncii personalului care lucrează în condiții deosebite față de cele obișnuite.

Art. 10. - (1) În România, retribuirea muncii se reglementează prin lege. Fondurile de retribuire se prevăd în Planul național unic de dezvoltare economico-socială, cele finanțate din bugetul de stat incluzîndu-se și în acesta.

(2) Consiliul de Miniștri și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București asigură și răspund de aplicarea întocmai a prevederilor prezentei legi.

CAPITOLUL 2
Reglementări privind retribuirea ce se aplică în toate ramurile de activități economice și sociale

A. FORME DE MĂSURARE A MUNCII ȘI DE RETRIBUIRE

Art. 11. - (1) Măsurarea muncii personalului de toate categoriile, în vederea stabilirii retribuției, se face pe baza normelor de muncă, în conformitate cu reglementările legale.

(2) În funcție de natura activității, normele de muncă pot fi: norme de timp, norme de producție, atribuții concrete cu precizarea zonelor de deservire, sarcini de serviciu sau alte tipuri de norme corespunzătoare muncii respective.

Art. 12. - (1) Formele de retribuire sînt următoarele:

a) în acord sau cu bucata, cînd retribuția cuvenită rezultă din înmulțirea tarifului pe unitatea de produs sau pe lucrare cu numărul produselor sau al lucrărilor realizate. În funcție de condițiile concrete de organizare a muncii și de interesul stimulării mai puternice a unor laturi cantitative sau calitative ale activității, se pot aplica următoarele variante ale acordului:
- acord direct, cînd tariful pe unitatea de produs sau pe lucrare este constant, retribuția fiind direct proporțională cu numărul produselor sau al lucrărilor executate;
- acord progresiv, cînd la un anumit nivel de realizare a sarcinilor dinainte stabilit, tariful pe unitatea de produs sau pe lucrare se majorează în anumite proporții - după caz - fie pentru partea de produse realizate peste nivelul dinainte stabilit, fie pentru toată producția realizată;
- acord global, cînd o formație de lucru, un colectiv dintre subunitate sau întregul colectiv al subunității încheie cu unitatea un contract cuprinzînd angajamente reciproce, în vederea realizării tuturor sarcinilor ce-i revin pentru executarea unor obiecte ori lucrări, sau pentru obținerea unei anumite producții. În contract se prevăd lucrările care urmează a fi executate, condițiile în care acestea vor trebui realizate, sumele cuvenite drept retribuție. În acord global pot lucra toate categoriile de personal ale subunității, inclusiv cadrele de conducere ale acesteia. Sumele corespunzătoare valorii lucrărilor executate lunar se plătesc - sub formă de avans - din care se reține o garanție de 10-20% . Plata sumelor reținute se face la terminarea lucrărilor, în raport de îndeplinirea condițiilor și la termenele convenite în contract;
- acord indirect, cînd personalul care deservește nemijlocit mai mulți lucrători retribuiți în acord - ale căror realizări sînt condiționate de felul cum sînt deserviți - primește retribuția proporțional cu nivelul mediu de îndeplinire a normelor realizat de lucrătorii respectivi;
b) în regie sau după timp, cînd retribuția tarifară stabilită pe oră, zi sau lună se acordă personalului pentru timpul efectiv lucrat la realizarea integrală a sarcinilor de serviciu:
- la muncitori, sarcinile de serviciu se exprimă fie sub forma unei norme de producție zilnică sau lunară, fie sub formă de atribuții concrete ce se stabilesc pe o zonă de deservire precizată, fie sub alte forme specifice ramurii, subramurii sau activității în care lucrează;
- pentru personalul de execuție tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire și de pază, sarcinile de serviciu, atribuțiile și răspunderile se stabilesc concret pentru fiecare loc de muncă și pentru fiecare executant. Numărul de lucrători din această categorie de personal trebuie să fie determinat pe baza unei fundamentări științifice, prin normative și norme de muncă;
c) forma de retribuire pe bază de tarife sau cote procentuale din valoarea achizițiilor, desfacerilor sau prestărilor de servicii, cînd veniturile cuvenite se calculează asemănător acordului direct proporțional cu nivelul de realizare a sarcinilor stabilite pentru fiecare lucrător. Tarifele și cotele procentuale se determină în corelare cu retribuția tarifară de încadrare a personalului cu atribuții și răspunderi similare; la depășirea sau nerealizarea sarcinilor, venitul este, ca și în cazul retribuirii în acord, direct proporțional cu nivelul de realizare a sarcinilor.

(2) În scopul creșterii eficienței activității atît în cazul retribuirii în acord, cît și al celei în regie, retribuția cuvenită pe baza indicatorilor cantitativi se poate majora sau diminua în funcție de îndeplinirea a 1-2 indicatori suplimentari, specifici activității respective.

Art. 13. - (1) Corespunzător organizații proceselor de muncă și modului de stabilire a normelor de muncă, formele de retribuire se aplică individual sau colectiv.

(2) În cazul acordului colectiv, repartizarea sumelor cuvenite fiecărui lucrător se face în raport cu retribuția tarifară de încadrare și cu timpul lucrat. Organul colectiv de conducere al unității poate aproba, prin excepție, acolo unde este mai eficient, ca repartizarea sumelor cuvenite în acord să se facă în raport cu timpul lucrat și cu categoria locului de muncă sau a postului prevăzut în formația normată. Retribuția individuală poate fi majorată sau diminuată cu pînă la 20%, în funcție de contribuția efectivă a fiecărui membru al formației la realizarea lucrărilor și în limita sumei cuvenite pe întreaga formație, cu consimțămîntul majorității membrilor formației de lucru și al conducerii subunității de producție din care face parte această formație.

Art. 14. - Pe baza prevederilor acestei legi, Consiliul de Miniștri stabilește formele de retribuire a muncii ce se pot aplica, pe fiecare ramură, subramură sau activitate, precum și condițiile de aplicare a acestora.

B. RETRIBUȚIA TARIFARĂ A MUNCITORILOR

Art. 15. - (1) Retribuția tarifară a muncitorilor calificați se stabilește pe categorii de încadrare sau pe funcții. Categoriile de încadrare sînt prevăzute în rețelele tarifare. În cazurile în care nu se justifică elaborarea unor rețele tarifare, muncitorii sînt încadrați pe funcții. Categoriile de încadrare și funcțiile se stabilesc în raport cu cunoștințele, nivelul de calificare și experiența necesară pentru executarea în bune condiții a lucrărilor de diferite grade de complexitate, așa cum sînt prevăzute în indicatoarele tarifare de calificare.

(2) Retribuția tarifară pentru muncitorii necalificați se stabilește pe trei categorii de lucrări: obișnuite, grele și foarte grele. Categoriile de lucrări grele și foarte grele se stabilesc pe baza unor liste de lucrări necalificate, de această natură.

(3) Indicatoarele tarifare de calificare pe meserii, specialități și funcții și listele de lucrări necalificate se întocmesc pe baza normelor aprobate de Consiliul de Miniștri, de către ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, care coordonează ramura sau activitatea respectivă, împreună cu uniunile sindicatelor pe ramuri de activitate, în colaborare cu celelalte organe centrale interesate și cu acordul Ministerului Muncii și al Uniunii Generale a Sindicatelor din România.

Art. 16. - (1) Retribuția tarifară a muncitorilor se stabilește diferențiat, pentru fiecare categorie sau funcție, pe un nivel de bază și trei trepte de retribuire.

(2) Prin treptele de retribuire, în cadrul categoriei de încadrare, retribuția se diferențiază în funcție de calitățile personale ale muncitorilor, reflectate în rezultatele obținute în muncă.

Art. 17. - (1) Muncitorii pot fi trecuți în treptele prevăzute la categoria sau funcția respectivă ținînd seama de calitățile personale și de rezultatele obținute în activitatea profesională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1971 privind încadrarea și promovarea în muncă a personalului din unitățile socialiste de stat. Trecerea de la nivelul de bază la treapta I se poate face numai pentru personalul care are o vechime minimă de un an în categoria sau funcția respectivă, iar trecerea de la o treaptă la alta se poate face numai pentru cei care au o vechime minimă de 2 ani în treapta în care sînt încadrați.

(2) În cursul unui an, în cadrul fiecărei unități, pot fi trecuți în trepte superioare de retribuire - o dată pe an - în condițiile prevăzute de Legea nr. 12/1971, pînă la cel mult 40% din numărul total al muncitorilor. Reducerea vechimii celor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru trecerea de la o treaptă de retribuire la altă nu va depăși 1/3 din vechimea de un an necesară pentru trecerea de la nivelul de bază la treapta I și de 2 ani pentru trecerea la treapta următoare. Totodată, reducerea totală a vechimii minime necesare trecerii pînă la ultima treaptă în cadrul aceleiași categorii nu poate depăși 1/5, potrivit Legii nr. 12/1971. Muncitorii care beneficiază de creșterea retribuției tarifare, ca urmare a majorării generale a acesteia, nu vor putea fi trecuți în trepte superioare timp de 6 luni de la data majorării retribuției.

(3) Muncitorii încadrați pe rețele, care sînt promovați într-o categorie superioară de calificare, se încadrează la nivelul de bază al noii categorii. Muncitorii încadrați pe funcții și cei necalificați, atunci cînd sînt trecuți la o funcție sau o categorie superioară, se încadrează la retribuția de bază; dacă această retribuție este egală sau mai mică decît cea avută vor fi încadrați la noua funcție sau categorie, astfel încît să beneficieze de o creștere corespunzătoare unei trepte.

(4) Retribuția tarifară de încadrare stabilită pe trepte de retribuire constituie un drept cîștigat, atît timp cît personalul este încadrat în aceeași categorie tarifară sau funcție ori în funcții echivalente în aceeași unitate sau, prin transfer în interesul serviciului, în altă unitate unde, pentru meseria sau funcția respectivă, se aplică același nivel de retribuire.

(5) Absolvenții școlilor profesionale care au obținut în școală rezultate foarte bune la învățătură și la practică, după 3 luni de la încadrarea lor ca muncitori vor putea fi trecuți în una din treptele categoriei 1, de către organul colectiv de conducere al unității, ținînd seama de rezultatele în producție.

(6) Muncitorii necalificați, care execută lucrări grele și foarte grele, atunci cînd se califică și lucrează în aceeași unitate, pot fi încadrați de la început în una din treptele primei categorii de muncitori calificați.

Art. 18. - (1) Rețelele tarifare se stabilesc pe ramuri, subramuri sau activități din cadrul economic.

(2) Retribuția tarifară se diferențiază, în unele ramuri, subramuri sau activități, pe mai multe niveluri de retribuire, în raport de:

a) complexitatea procesului tehnologic;
b) gradul de înzestrare tehnică;
c) importanța ramurii, subramurii sau întreprinderii pentru dezvoltarea economiei naționale;
d) forma de retribuire utilizată, în acord sau în regie.

(3) Retribuția minimă și maximă din categoriile cuprinse în rețelele tarifare pentru muncitorii calificați este următoarea:

-----------------------------------------------------------
 Nr.  Rețeaua și nivelul   Număr de    Retribuția tarifară
 crt.                      categorii     - lei/lună -
                           în rețea    --------------------
                                        minimă      maximă
-----------------------------------------------------------
             1                 2           3          4
-----------------------------------------------------------
 1. Mine subteran A            5         1798        3302
 2. Mine subteran B            5         1594        2945
 3. Mine subteran C            5         1530        2665
 4. Mine subteran D            5         1517        2588
 5. Siderurgie A               6         1510        2621
 6. Construcții de mașini
    nivel A0 pentru munca
    în acord                   6         1510        2621
 7. Siderurgie B               6         1479        2489
 8. Foraj                      6         1479        2336
 9. Construcții mașini
    nivel A pentru munca
    în acord                   6         1479        2417
 10. Construcții mașini
     nivel A0 pentru munca
     în regie                  6         1479        2417
 11. Construcții mașini
     nivel B pentru munca
     în acord                  6         1448        2305
 12. Construcții A pentru
     munca în acord            5         1448        2305
 13. Construcții mașini
     nivel A pentru munca
     în regie                  6         1428        2295
 14. Mecanici agricoli -
     pentru munci în
     atelier -                 6         1428        2295
 15. Energie electrică A       6         1428        2295
 16. Chimie A0                 6         1428        2295
 17. Metalurgie neferoasă      6         1428        2356
 18. Poligrafie A              6         1428        2306
 19. Mine suprafață A          6         1428        2060
 20. Construcții A pentru
     munca în regie            5         1408        2213
 21. Construcții mașini
     nivel B pentru munca
     în regie                  6         1408        2203
 22. Energie electrică B       6         1408        2203
 23. Chimie A                  6         1408        2203
 24. Petrol A                  6         1408        2101
 25. Construcții B pentru
     munca în acord            5         1408        2213
 26. Poligrafie B              6         1408        2234
 27. Tăbăcărie                 5         1408        2020
 28. Petrol B                  6         1387        2050
 29. Chimie B                  6         1387        2050
 30. Mine suprafață B          6         1387        1928
 31. Sticlă                    7         1387        2111
 32. Prelucrare lemn
     nivel A pentru munca
     în acord                  6         1387        2050
 33. Exploatări forestiere A   6         1387        2050
 34. Energie electrică C       6         1387        2122
 35. Materiale refractare      5         1387        1958
 36. Materiale construcții A   5         1387        1958
 37. Confecții piele           5         1387        1958
 38. Alimentară A              5         1387        1958
 39. Construcții B pentru
     munca în regie            5         1387        2091
 40. Textile                   6         1387        2040
 41. Prelucrare lemn nivel B
     pentru munca în acord     6         1367        1999
 42. Mine suprafață C -
     cariere                   6         1367        1877
 43. Gospodăria comunală A     5         1367        1897
 44. Alimentară B              5         1367        1897
 45. Prelucrare lemn nivel
     A pentru munca în regie   6         1367        1969
 46. Prelucrare lemn nivel
     B pentru munca în regie   6         1346        1997
 47. Exploatare forestieră B   6         1946        1938
 48. Industria locală          6         1346        1938
 49. Gospodăria comunală B     5         1346        1856
 50. Materiale construcții B   5         1346        1856
 51. Alimentară C              5         1346        1856
 52. Silvicultură              4         1346        1693
-----------------------------------------------------------

Art. 19. - (1) Muncitorii din ultima categorie de calificare prevăzută în indicatorul tarifar de calificare pentru meseria ce exercită, care execută la un înalt nivel calitativ o gamă largă de lucrări deosebit de complexe, pot fi retribuiți atît în acord cît și în regie ca muncitori specialiști. În cazul meseriilor sau funcțiilor la care indicatorul tarifar de calificare nu cuprinde lucrări pînă la ultima categorie a rețelei, muncitorii specialiști primesc retribuția tarifară prevăzută pentru categoria imediat superioară celei în care sînt încadrați.

(2) Numărul muncitorilor specialiști se stabilește de către ministere, celelalte organe centrale, de comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București pentru unitățile subordonate, în limita a 1% din numărul muncitorilor calificați existenți. În limita numărului aprobat de organele ierarhic superioare, centralele stabilesc numărul muncitorilor specialiști pentru unitățile subordonate și unitățile componente.

(3) În cazuri deosebite, pentru lucrări de mare tehnicitate și complexitate, Consiliul de Miniștri poate aproba, pentru unele subramuri și activități, încadrarea ca muncitori specialiști, în limita a cel mult 2% din numărul muncitorilor calificați.

Art. 20. - (1) La munca în acord, retribuirea muncii se face după categoria de încadrare a lucrărilor.

(2) Muncitorii care execută, în acord individual, lucrări de categorii superioare încadrării lor sînt retribuiți corespunzător tarifelor lucrărilor efectuate. Muncitorilor care execută temporar, în acord individual, lucrări inferioare cu două sau mai multe categorii decît cea a încadrării lor, li se poate plăti, în raport cu timpul lucrat, și diferența dintre retribuția tarifară corespunzătoare categoriei lor de încadrare și retribuția tarifară a categoriei cu care sînt tarifate lucrările, ambele la nivel de bază.

(3) Încadrarea lucrărilor calificate în categorii tarifare se face pe baza prevederilor din indicatoarele tarifare de calificare, iar a celor necalificate, pe baza listelor de lucrări necalificate; încadrarea lucrărilor în trepte de retribuire se face ținînd seama de diferențierea existentă în gradul de complexitate și de dificultatea lucrărilor din cadrul aceleiași categorii.

Art. 21. - Retribuția tarifară a personalului operativ, a cărui activitate este asemănătoare cu cea a muncitorilor calificați, se diferențiază, în cadrul aceleiași funcții și calificări, pe un nivel de bază și trei trepte de retribuire; la stabilirea retribuției acestei categorii de personal se aplică toate reglementările referitoare la retribuirea muncitorilor.

Art. 22. - (1) Retribuția tarifară pentru muncitori este prevăzută în anexele legii, la ramurile respective.

(2) Consiliul de Miniștri aprobă modul de utilizare a rețelelor tarifare și de stabilire a retribuției tarifare în diferite situații specifice, ținînd seama de principiile cuprinse în prezenta lege.

C. RETRIBUȚIA TARIFARĂ A PERSONALULUI TEHNIC, ECONOMIC DE ALTĂ SPECIALITATE, ADMINISTRATIV, DE DESERVIRE ȘI DE PAZĂ

Art. 23. - (1) Retribuția tarifară a personalului tehnic economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire și de pază din toate ramurile, subramurile și activitățile economice și sociale se stabilește pe 41 clase de retribuire. Retribuția tarifară corespunzătoare fiecărei clase este următoarea:

-------------------------
 Clasa de    Retribuția
 retribuire  tarifară
-------------------------
    1          1140
    2          1170
    3          1205
    4          1240
    5          1290
    6          1340
    7          1395
    8          1450
    9          1505
    10         1560
    11         1615
    12         1670
    13         1725
    14         1780
    15         1835
    16         1890
    17         1945
    18         2000
    19         2060
    20         2160
    21         2260
    22         2370
    23         2480
    24         2610
    25         2740
    26         2880
    27         3025
    28         3180
    29         3340
    30         3500
    31         3675
    32         3885
    33         4100
    34         4315
    35         4530
    36         4750
    37         4975
    38         5225
    39         5500
    40         5775
    41         6050
-------------------------

(2) Prima clasă corespunde retribuției minime pe economie, iar clasa 41 retribuției tarifare maxime a personalului din unitățile de stat.

1. Retribuția tarifară a maiștrilor

Art. 24. - (1) Retribuția tarifară a maiștrilor se stabilește corespunzător cu răspunderea și rolul lor în producție.

(2) Retribuția tarifară a maiștrilor este stabilită pe 2 funcții: maistru și maistru principal. În cadrul fiecărei funcții, retribuția tarifară este stabilită pe un nivel de bază și 6 gradații, fiind diferențiată pe ramuri, subramuri și activități, după cum urmează:

----------------------------------------------------
 Ramura, subramura           Clasele de retribuire
 sau activitatea             la nivelul de bază
                             - minim - și la ultima
                             gradație - maxim -
                             ale funcțiilor de:
                             -----------------------
                                maistru    maistru
                                           principal
----------------------------------------------------
        1                           2         3
----------------------------------------------------
                  Grupa I
 Mine subteran              A     26-32      28-34
 Mine subteran              B     24-30      26-32
 Mine subteran              C     23-29      25-31
 Mine subteran              D     22-28      24-30

                  Grupa II

 Metalurgie
 feroasă                    A     22-28      24-30
 Metalurgie
 feroasă                    B     21-27      23-29
 Foraj                            21-27      23-29
 Metalurgie
 neferoasă                        21-27      23-29
                  Grupa III

 Construcții
 mașini                 A0 și A   20-26      22-28
 Energie
 electrică                 A      20-26      22-28

                  Grupa IV

 Mine suprafață            A      19-25      21-27
 Construcții
 mașini                    B      19-25      21-27
 Energie electrică         B      19-25      21-27
 Construcții-montaj               19-25      21-27
 Poligrafie                A      19-25      21-27
 Petrol                    A      19-25      21-27
 Chimie                 A0 și A   19-25      21-27

                  Grupa V
 Mine suprafață            B      18-24      20-26
 Energie electrică         C      18-24      20-26
 Poligrafie                B      18-24      20-26
 Sticlă și ceramică
 fină                             18-24      20-26
 Chimie                    B      18-24      20-26
 Petrol                    B      18-24      20-26
 Tăbăcărie,
 prelucrare
 cauciuc                          18-24      20-26
 Prelucrare lemn           A      98-24      20-26
 Exploatări forestiere     A      18-24      20-26

                  Grupa VI

 Mine suprafață            C      17-23      19-25
 Materiale refractare             17-23      19-25
 Confecții piele                  17-23      19-25
 Textile                          17-23      19-25
 Materiale de
 construcții               A      17-23      19-25
 Prelucrare lemn           B      17-23      19-25
 Alimentară                A      17-23      19-25

                  Grupa VII

 Alimentară              B și C   16-22      18-24
 Industrie locală                 16-22      18-24
 Gospodărie comunală       A      16-22      18-24
 Exploatări forestiere     B      16-22      18-24

                  Grupa VIII

 Cariere-balastiere               15-21      17-23
 Materiale de
 construcții               B      15-21      17-23
 Gospodărie comunală       B      15-21      17-23
---------------------------------------------------

(3) În scopul unei corelații juste a retribuției maiștrilor cu a muncitorilor din subordinea lor, în cadrul formațiilor de muncă vor putea fi cuprinși numai muncitorii a căror retribuție tarifară este inferioară celei a maistrului respectiv.

(4) Absolvenții școlilor de maiștri, muncitorii și tehnicienii, care sînt încadrați în funcții de maiștri în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1971, vor primi retribuția tarifară la nivelul de bază sau la o gradație care să le asigure două clase mai mult decît retribuția ce o primeau ca muncitori sau tehnicieni.

2. Retribuția tarifară a personalului de execuție tehnic, economic și de altă specialitate

Art. 25. - Retribuția tarifară a personalului de execuție tehnic, economic și de altă specialitate se stabilește pe funcții și, în cazurile prevăzute de lege, și pe grade profesionale. Pentru fiecare funcție retribuția tarifară se stabilește pe un nivel de bază și 5-6 gradații.

Art. 26. - (1) Retribuția tarifară a personalului de execuție tehnic, economic și de altă specialitate din întreprinderi se diferențiază pe 7 grupe de ramuri, în ordinea priorității ce se acordă ramurilor, subramurilor și activităților din economia națională.

(2) Retribuția tarifară a funcționarilor, desenatorilor și altor funcții prevăzute în anexele legii este aceeași în toate grupele de ramuri.

(3) Ramurile, subramurile și activitățile reprezentative pentru cele șapte grupe sînt următoarele:

Grupa I

Grupa II

GRUPA III

Grupa IV

Grupa V

Grupa VI

Grupa VII

(4) Încadrarea în grupe a ramurilor, subramurilor și activităților economice necuprinse în alin. (3) este prevăzută în anexa nr. III.

Art. 27. - (1) Retribuția tarifară a principalelor funcții de execuție tehnice, economice și de altă specialitate din întreprinderi este diferențiată, în raport cu grupa de ramuri, după cum urmează:

------------------------------------------------------------------------------
 Grupa de     Clasele de retribuire la nivelul de bază - minim -
 ramuri       și la ultima gradație - maxim - ale funcțiilor de:
           -------------------------------------------------------------------
               Inginer         Economist,     Tehnician        Planificator,
                               chimist,                        contabil,
                               fizician                        statistician,
                                                               merciolog
          ----------------  ---------------- ---------------- ----------------
          simplu principal  simplu principal simplu principal simplu principal
------------------------------------------------------------------------------
    I
 subteran  27-33  29-36                      18-24  23-30
    I
 suprafață 24-30  26-33      21-27  23-30    15-21  20-27      9-15    14-21
    II     23-29  25-32      21-27  93-30    14-20  19-26      9-15    14-21
    III    22-28  24-31      21-27  23-30    13-19  18-25      9-15    14-21
    IV     21-27  23-30      20-20  22-29    12-18  17-24      9-15    14-21
    V      20-26  22-29      19-25  21-28    11-17  16-23      8-14    13-20
    VI     19-25  21-28      18-24  20-27    10-16  15-22    7 1/2-13  12-19
    VII    18-24  20-27      17-23  19-26     9-15  14-21    7 1/2-13  11-18
------------------------------------------------------------------------------

(2) Retribuția tarifară a funcțiilor de execuție tehnice, economice și de altă specialitate din centrale este, în cadrul fiecărei grupe de ramuri, cu o clasă de retribuire mai mare ca cea a funcțiilor corespunzătoare din întreprinderi - cu excepția celei din grupa I, cu care de regulă, este egală.

(3) La centrale se vor utiliza și funcțiile de inginer, economist, chimist, fizician și altele asemenea, principal I și principal II. Retribuția tarifară a acestor funcții se diferențiază după gradul de organizare a centralelor. Numărul posturilor de inginer, economist, chimist, fizician și altele asemenea, principal I, poate fi de cel mult 4% și cel de inginer, economist, chimist, fizician și altele asemenea, principal II, de cel mult 6% din numărul total de posturi cu studii superioare existente în cadrul centralei. La fiecare centrală pot exista cel mult 10 posturi la funcțiile de inginer, economist, chimist, fizician și altele asemenea, principal I și II, luate împreună.

(4) La centralele și unitățile asimilate, constituite pe structura unor întreprinderi, retribuția tarifară a funcțiilor de execuție este cea stabilită pentru funcțiile respective din întreprinderi corespunzătoare grupei de ramuri în care este clasificată centrală. Ministerele și celelalte organe centrale pot aproba ca la aceste unități să se folosească unele funcții de execuție prevăzute la centrale în alin. (2) și (3), cu retribuția respectivă, pentru cei care au sarcini și atribuții legate de coordonarea și îndrumarea activității tuturor unităților subordonate centralei respective.

3. Retribuția tarifară a personalului de conducere

Art. 28. - Retribuția tarifară a personalului de conducere se diferențiază atît în raport cu funcția ocupată, nivelul de studii, grupa de ramuri din care face parte unitatea, cît și cu gradul de organizare a unității, stabilit în conformitate cu prevederile art. 29.

Art. 29. - (1) Unitățile economice se încadrează, în raport de mărimea și complexitatea activității ce o desfășoară, în mai multe grade de organizare, al căror număr pentru fiecare ramură, subramură sau activitate în parte se stabilește în anexele legii.

(2) Gradul de organizare a unităților se determină pe baza următoarelor criterii:

a) volumul și complexitatea activității;
b) gradul de automatizare și de mecanizare a proceselor de producție:
c) tipul producției exprimat prin mărimea seriei și tehnicitatea produselor;
d) volumul activității de pregătire a fabricației;
e) ponderea producției destinată exportului;
f) coeficientul de schimburi;
g) răspîndirea subunităților, precum și alte criterii specifice.

(3) Încadrarea în grade de organizare a unităților, cu sau fără personalitate juridică, precum și a subunităților - secții și ateliere de producție, șantiere și loturi sau altele similare - se face, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (2), la înființare, prin hotărîre a Consiliului de Miniștri. Modificarea gradului de organizare a unităților și subunităților se va putea face - acolo unde este cazul - odată cu aprobarea planului de stat anual.

Art. 30. - (1) Retribuția tarifară a funcțiilor de conducere a unităților - director, inginer șef, contabil șef și funcții echivalente - este stabilită, în afara cazurilor prevăzute în mod expres prin lege, în sume fixe. La această retribuție se adaugă o indemnizație de conducere stabilită în mod diferențiat, pe ramuri și activități, după mărimea unității și complexitatea sarcinilor; indemnizațiile pe tipuri sînt prevăzute în anexa nr. I.

(2) La încadrarea în funcții de conducere prevăzute cu indemnizație se acordă indemnizația minimă, iar la promovarea personalului care a ocupat asemenea funcții, în funcții de conducere imediat superioare, se stabilește o indemnizație mai mare cu 5% decît cea avută anterior. Indemnizația de conducere se poate majora treptat, între limitele prevăzute de lege, ținîndu-se seama de calitățile personale și de vechimea în funcții de conducere a fiecăruia. Se vor putea acorda indemnizații spre limita maximă reprezentînd peste 90% din indemnizația cea mai mare la cel mult 25% din numărul cadrelor cu aceleași funcții sau cu funcții echivalente din unitățile subordonate organelor respective. Indemnizația de conducere nu face parte din retribuția tarifară, dar se include în calculul retribuției medii.

(3) Retribuția tarifară a funcțiilor de director de întreprindere, director adjunct tehnic și de producție, inginer șef, contabil șef, este diferențiată pe grupe de ramuri și grade de organizare, astfel:

-----------------------------------------------------------------
 Gradul de        Clasele de retribuire ale funcției de director
 organizare al    -----------------------------------------------
 întreprinderii                  Grupa de ramuri
                  -----------------------------------------------
                   I     II     III     IV     V     VI     VII
-----------------------------------------------------------------
 Special           40    39     38      37     36    35     34
    I              39    38     37      36     35    34     33
   II              38    37     36      35     34    33     32
  III              37    36     35      34     33    32     31
   IV              35    34     33      32     31    30     29
    V              33    32     31      30     29    28     27
   VI              31    30     29      28     27    26     25
-----------------------------------------------------------------
Retribuția tarifară a funcției de director adjunct tehnic și producție, respectiv inginer șef, este mai mică cu o clasă, iar a funcției de contabil șef este mai mică cu două clase decît retribuția prevăzută pentru funcția de director.

(4) Retribuția tarifară a funcțiilor de conducere ale compartimentelor și subunităților din cadrul unităților - șef serviciu, șef secție producție, șef birou, șef atelier și funcțiile echivalente acestora - se stabilește pe un nivel de bază și 5-6 gradații. Retribuția tarifară a funcțiilor de șef secție producție coordonator, șef serviciu tehnic, șef serviciu economic este diferențiată pe grupe de ramuri și grade de organizare, astfel:

----------------------------------------------------------------------------
 Gradul de        Clasele de retribuire la nivelul de bază - minim - și la
 organizare al    ultima gradație - maxim -
 întreprinderii  -----------------------------------------------------------
 sau secției                     Grupa de ramuri
                 -----------------------------------------------------------
                   I       II       III       IV       V       VI      VII
----------------------------------------------------------------------------
 Special*)    a   34-39   33-38    39-37     31-36   30-35    29-34   28-33
              b   33-38   32-37    31-36     30-35   29-34    28-33   27-32
              c   30-35   30-35    30-35     29-34   28-33    27-32   26-31
              a   33-28   32-37    31-36     30-35   29-34    28-33   27-32
    I         b   32-37   31-36    30-35     29-34   28-33    27-32   26-31
              c   29-34   29-34    29-34     28-33   27-32    26-31   25-30
              a   32-37   31-36    30-35     29-34   28-33    27-32   26-31
   II         b   31-36   30-35    29-34     28-33   27-32    26-31   25-30
              c   28-33   28-33    28-33     27-32   26-31    25-30   24-29
              a   31-36   30-35    29-34     28-33   27-32    26-31   25-30
  III         b   30-35   29-34    28-33     27-32   26-31    25-30   24-29
              c   27-32   27-32    27-32     26-31   25-30    24-29   23-28
              a   29-34   28-33    27-32     26-31   25-30    24-29   23-28
   IV         b   28-33   27-32    26-31     25-30   24-29    23-28   22-27
              c   25-30   25-30    25-30     24-29   23-28    22-27   21-26
              a   27-32   26-31    25-30     24-29   23-28    22-27   21-26
    V         b   26-31   25-30    24-29     23-28   22-27    21-26   20-25
              c   23-28   23-28    23-28     22-27   21-26    20-25   19-24
----------------------------------------------------------------------------
    *) a - șef secție producție coordonator
       b đ șef serviciu tehnic
       c - șef serviciu economic

(5) Retribuția tarifară a personalului de conducere din centrale se diferențiază pe grupe de ramuri și trei grade de organizare - special, I și II. Retribuția acestui personal, în cadrul fiecărei grupe de ramuri și pentru același grad de organizare, este mai mare cu o clasă de retribuire în cazul centralelor decît cea a funcțiilor corespunzătoare din întreprinderi, cu excepția celei din grupa I de ramuri, la care de regulă este egală.

4. Retribuția tarifară a personalului administrativ

Art. 31. - (1) Retribuția tarifară a personalului administrativ este stabilită pe un nivel de bază și, de regulă, pe 3-5 gradații, potrivit anexelor prezentei legi, fiind diferențiată, pe funcții, în raport de calificarea cerută pentru realizarea sarcinilor încredințate, iar în cazurile prevăzute de lege, și de importanța locului de muncă. Retribuția tarifară a acestui personal este aceeași în toate unitățile din economie, cu unele excepții prevăzute în anexele legii.

(2) Retribuția tarifară a unor funcții din această categorie de personal, în întreprinderi, este următoarea:

----------------------------------------------------------
 Funcția            Clasele de retribuire corespunzătoare
                    nivelului de bază
                    - minim - și ultimei gradații
                    - maxim - ale retribuției tarifare a
                    unor funcții administrative
                    --------------------------------------
                         Simplu            Principal
----------------------------------------------------------
 Stenodactilograf         9-14               13-18
 Magaziner                7-11               10-15
 Dactilograf              8-13               11-16
 Arhivar                  3- 6                6-10
----------------------------------------------------------

5. Retribuția tarifară a personalului de deservire și de pază

Art. 32. - (1) Retribuția tarifară a personalului de deservire și de pază este diferențiată pe funcții, în raport de atribuțiile ce îi revin, fiind stabilită pe un nivel de bază și, de regulă, 3-5 gradații. Retribuția tarifară a acestui personal este aceeași în toate unitățile din economie, în afara unor cazuri prevăzute în anexele legii, în care retribuția este mai mare, avînd în vedere importanța locului de muncă.

(2) Retribuția tarifară a unor funcții de deservire și de pază este următoarea:

----------------------------------------------------------
 Funcția            Clasele de retribuire corespunzătoare
                    nivelului de bază
                    - minim - și ultimei gradații
                    - maxim - ale retribuției tarifare
----------------------------------------------------------
  Personal de pază
 Șef formație-pază,
 pompieri                  I           13-18
                           II          11-16
                           III          9-14
 Controlor poartă                       6-10
 Paznic, portar,
 pompier                                2- 5
  Personal de deservire
 Curier                                 2- 5
 Îngrijitor                             1- 4
----------------------------------------------------------

6. Prevederi comune articolelor 23-32

Art. 33. - (1) Personalul încadrat în funcții tehnice, economice, de altă specialitate, administrative, de deservire și de pază, pînă la șef de serviciu sau șef de secție de producție inclusiv, ori altele echivalente, poate fi trecut, în cadrul fiecărei funcții, în gradațiile prevăzute la acestea, pe baza calităților personale și a rezultatelor obținute în activitatea profesională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1971. Trecerea de la nivelul de bază la gradația 1 se poate face numai pentru personalul care are o vechime minimă de 2 ani în funcția respectivă, iar trecerea de la o gradație la alta se poate face numai pentru cei care au o vechime minimă de 3 ani în gradația în care sînt încadrați.

(2) În cursul unui an, în cadrul fiecărei unități, pot fi trecuți în gradații superioare de retribuire - o dată pe an - cel mult 30% din totalul personalului încadrat pe gradații, din care cel mult 10% în gradațiile 4, 5 și 6. Trecerea în gradația ultimă - gradația a 5-a sau a 6-a după caz - se va face în mod excepțional cu confirmarea organului ierarhic superior al unității. Vechimea minimă de 2 ani pentru trecerea de la nivelul de bază la gradația 1 și de 3 ani pentru trecerea de la o gradație inferioară la cea imediat superioară se poate reduce pentru cei care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege cu cel mult 1/3, iar reducerea totală a vechimii minime necesare trecerii pînă la ultima gradație în cadrul aceleiași funcții nu poate depăși 1/5, potrivit Legii nr. 12/1971. Persoanele care beneficiază de creșterea retribuției tarifare, ca urmare a majorării generale a acesteia, nu vor putea fi trecute în gradații superioare timp de 6 luni de la data majorării retribuției.

(3) Personalul promovat în funcții superioare se încadrează la nivelul de bază. În cazul în care retribuția tarifară, la nivelul de bază, este mai mică sau egală cu cea avută, acest personal va fi încadrat la o gradație care să-i asigure o creștere a retribuției tarifare cu o clasă.

(4) Retribuția tarifară de încadrare stabilită pe gradații constituie un drept cîștigat atît timp cît personalul este încadrat în aceeași funcție, ori în funcții echivalente, în aceeași unitate sau, prin transfer în interesul serviciului, în altă unitate unde, la funcția respectivă, se aplică același nivel de retribuire.

Art. 34. - (1) Promovarea personalului, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare, în funcțiile de inginer principal, economist principal, tehnician principal, contabil principal, funcționar principal și altele echivalente, se va putea face numai cu respectarea normativelor aprobate de organele competente.

(2) Promovarea personalului tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire și de pază și trecerea acestuia în gradații superioare se fac în cadrul fondului de retribuire planificat unității respective pentru acest personal.

(3) Economiștii, geologii, chimiștii și alți specialiști cu studii universitare de profil apropiat din compartimente tehnice, tehnico-economice, secții și ateliere de proiectare și din subunități de producție care efectuează aceleași lucrări ca și inginerii, pot fi încadrați cu retribuția tarifară prevăzută pentru funcțiile de ingineri, cu aprobarea miniștrilor, conducătorilor organelor centrale și comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București.

Art. 35. - Absolvenții învățămîntului superior și ai învățămîntului de subingineri, precum și absolvenții învățămîntului postliceal și mediu care anterior absolvirii studiilor au avut activitate retribuită, după promovarea examenului de diplomă sau licență se încadrează după cum urmează:

a) cei care au avut o activitate retribuită de cel puțin 12 luni se încadrează cu retribuția tarifară pentru al doilea an de activitate stabilită pentru absolvenții de învățămînt superior sau ai învățămîntului de subingineri, respectiv la nivelul de bază al funcțiilor în cazul absolvenților învățămîntului postliceal și mediu;
b) muncitorii, maiștrii și cei care ocupă o funcție pentru care se cer studii medii sau postliceale și absolvă cu diplomă sau licență cursurile serale sau fără frecvența ale învățămîntului superior sau ale învățămîntului de subingineri se încadrează în funcția corespunzătoare studiilor absolvite, la nivelul de bază sau cu o retribuție tarifară care să le asigure o clasă în plus față de cea avută, în cazul în care retribuția tarifară pentru al doilea an de activitate este mai mică sau egală cu cea avută. Această prevedere se aplică și absolvenților învățămîntului mediu și postliceal, cursuri serale sau fără frecvență, în cazul în care nivelul de bază al funcțiilor medii în care vor fi încadrați este mai mic sau egal cu retribuția tarifară de încadrare avută anterior absolvirii studiilor;
c) cei care la data promovării examenului de diplomă sau licență în învățămîntul superior au o vechime de cel puțin 4 ani ca muncitori, maistru, sau în funcții medii în specialitatea corespunzătoare studiilor superioare absolvite, precum și absolvenții cu diplomă ai învățămîntului superior tehnic care la data absolvirii acestor studii au o vechime de cel puțin 3 ani în funcții de subingineri, se încadrează cu retribuția tarifară la nivelul de bază al funcției corespunzătoare studiilor absolvite sau cu o retribuție tarifară care să le asigure o clasă în plus față de cea avută la categoria sau funcția ocupată anterior.

Art. 36. - (1) Retribuția tarifară a funcțiilor de execuție ocupate de absolvenți ai institutelor pedagogice de 3 ani, conform reglementărilor în vigoare, va fi mai mică cu 2 clase față de retribuția prevăzută pentru cadrele cu studii superioare, cu excepția unităților de presă, unde retribuția este mai mică cu o clasă.

(2) Pentru funcțiile de execuție care pot fi ocupate de cadre cu studii medii sau școală generală, retribuția tarifară nu se diferențiază.

(3) Retribuția tarifară a funcțiilor de conducere ocupate, potrivit reglementărilor în vigoare, de cadre cu alt nivel de pregătire, va fi mai mică decît cea prevăzută pentru cadrele cu studii superioare, astfel:

- cu o clasă pentru absolvenții învățămîntului de subingineri sau institutelor pedagogice de 3 ani;
- cu 2 clase pentru cei care au studii medii sau postliceale.

(4) Retribuția tarifară a personalului care nu îndeplinește condițiile de studii cerute de indicatorul de studii și vechime dar care, pe baza reglementărilor în vigoare, este menținut pe funcții, se stabilește - în afara cazurilor în care legea dispune altfel - cu 1-3 clase de retribuire mai mică decît cea prevăzută în nomenclator pentru funcțiile respective în condițiile stabilite de Consiliul de Miniștri.

Art. 37. - Retribuția tarifară a personalului operativ care desfășoară activitate asemănătoare cu cea a personalului tehnic, economic, de altă specialitate sau cu aceea a personalului administrativ, se stabilește conform reglementărilor prevăzute pentru retribuirea acestor categorii de personal.

Art. 38. - (1) Nomenclatorul unic al funcțiilor tehnice, economice, de altă specialitate administrative, de deservire și de pază din economie, precum și clasele de retribuire minimă și maximă a fiecărei funcții, sînt prevăzute în anexa nr. II.

(2) Clasa de retribuire la nivel de bază pentru fiecare funcție în parte, precum și indemnizația de conducere, acolo unde este cazul, sînt prevăzute în anexele legii la ramurile respective, iar pentru funcțiile comune pe economie, în anexa nr. VII.

(3) Ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, cu acordul Ministerului Muncii, vor putea include în nomenclatorul de funcții ce se aplică în unitățile pe care le coordonează unele funcții aprobate pentru alte ramuri sau sectoare de activitate, dar care se dovedesc a fi necesare și unităților respective.

D. CONDIȚIILE DE ACORDARE A RETRIBUȚIEI

Art. 39. - Pentru fiecare persoană, indiferent de funcția pe care o deține într-o întreprindere, centrală industrială, minister, alte unități economice sau instituții, ținînd seama de rolul ce-i revine la locul de muncă sau în funcția încredințată, se stabilesc sarcini precise a căror îndeplinire este obligatorie. Retribuția tarifară integrală - și după caz, indemnizația de conducere - se acordă în funcție de îndeplinirea tuturor sarcinilor încredințate, atît a celor ce decurg din planul unității sau al compartimentului în care lucrează persoana respectivă, cît și a sarcinilor proprii de muncă. Depășirea sarcinilor ce decurg din planul unității atrage după sine mărirea corespunzătoare a retribuției dacă organul ierarhic superior a constatat că s-a ținut seama la aprobarea planului de folosirea completă a capacităților de producție; neîndeplinirea integrală a sarcinilor atrage după sine acordarea unei retribuții diminuate în mod corespunzător.

Art. 40. - (1) Retribuția muncitorilor și a celorlalte categorii de personal, care lucrează în acord, se stabilește în funcție de gradul de realizare a normelor de muncă.

(2) Pentru muncitorii care lucrează în regie, retribuția tarifară se acordă în raport cu realizarea sarcinilor de muncă concrete - stabilite individual, pe echipă, pe linie de fabricație, pe sector de maistru, atelier sau secție de producție - privind cantitatea și calitatea produselor pe care trebuie să le execute, cu respectarea consumurilor normate de materii prime și materiale. Pentru muncitorii din cadrul activităților auxiliare, retribuția tarifară se acordă, în raport de îndeplinirea sarcinilor de muncă, privind fie realizarea unui anumit volum de lucrări, fie asigurarea condițiilor pentru buna desfășurare a activității unei grupe de muncitori de bază, a unui atelier, a unei secții sau a întregii întreprinderi.

Art. 41. - (1) Pentru personalul încadrat în funcții de conducere a unităților economice, retribuția tarifară se acordă potrivit specificului activității, în raport cu îndeplinirea a 2 pînă la 4 indicatori sau sarcini de plan care trebuie să reflecte în mod sintetic activitatea unității. La unitățile care au sarcini de plan de export sau de încasări din prestații de servicii internaționale, unul dintre indicatorii de care este condiționată acordarea retribuției va fi realizarea acestor sarcini.

(2) Pentru personalul de execuție tehnic, economic și de altă specialitate și pentru personalul de conducere din secții, ateliere, laboratoare sau alte subunități de producție de bază sau auxiliare, retribuția tarifară se acordă în raport de realizarea a 2 pînă la 4 indicatori de plan stabiliți la nivelul subunității respective sau, acolo unde acest lucru nu este posibil, la nivelul întreprinderii.

(3) Pentru personalul de execuție tehnic, economic și de altă specialitate, cît și pentru personalul de conducere din compartimentele funcționale, retribuția tarifară se acordă în raport de realizarea unor indicatori sau sarcini de plan - dintre cei stabiliți pentru conducerea unității sau alți indicatori de plan - asupra îndeplinirii cărora aceștia au posibilitatea de a acționa cît mai direct. Pentru personalul din activități cu sarcini specifice, cum sînt cele de controlul calității, de protecția muncii, de control financiar intern, juridic și altele similare, retribuția tarifară se acordă în funcție de realizarea indicatorilor și sarcinilor specifice, care trebuie să reflecte rezultatele activității acestor compartimente, în ce privește respectarea strictă a normelor și reglementărilor din domeniul lor de activitate, precum și asigurarea unui control riguros.

Art. 42. - Pentru personalul prevăzut la art. 40 și 41 acordarea retribuției tarifare este condiționată și de realizarea sarcinilor proprii de muncă; la neîndeplinirea acestor sarcini retribuția se diminuează în mod corespunzător.

Art. 43. - Pentru personalul administrativ, de deservire și de pază din toate compartimentele și pentru alte categorii de personal care nu contribuie nemijlocit la realizarea sarcinilor ce decurg din planul unității, acordarea retribuției tarifare se poate face numai în funcție de realizarea sarcinilor proprii de muncă.

Art. 44. - (1) În cazul depășirii indicatorilor sau a sarcinilor prevăzute pentru personalul retribuit după timpul lucrat, mărimea adaosului retribuției tarifare în unitățile economice este de:

a) la muncitori 1% din retribuția tarifară pentru fiecare procent de depășire a sarcinilor de muncă stabilite;
b) la personalul de conducere al unității, pînă la 4%, iar pentru personalul de execuție pînă la 2%, din retribuția tarifară, pentru fiecare procent de depășire a indicatorilor stabiliți, luați împreună. Cu aceleași procente se diminuează retribuția tarifară a personalului, în cazul nerealizării indicatorilor sau a sarcinilor prevăzute.

(2) În cazul în care acordarea integrală a retribuției este condiționată de realizarea unor sarcini ce nu sînt pe deplin măsurabile, diminuările individuale se stabilesc de către organul de conducere colectivă al unității, ținînd seama de efectele acestor nerealizări asupra desfășurării activității unității, precum și de gradul de răspundere ce revine fiecărui membru al colectivului de muncă, corespunzător funcției îndeplinite. Pentru personalul de conducere al unității, diminuarea retribuției tarifare se stabilește în astfel de situații de către organul ierarhic superior.

(3) Adaosul maxim ce se poate acorda personalului pentru depășirea sarcinilor ce decurg din planul unității sau al compartimentului în care lucrează, precum și diminuarea maximă ce poate fi aplicată în cazul nerealizării acestor sarcini sînt de 20% din retribuția tarifară cuvenită pentru timpul lucrat și, după caz, și din indemnizația de conducere.

(4) La recuperarea nerealizării, suma cu care a fost diminuată retribuția se poate restitui parțial sau total în funcție de efectele acestei nerealizări și de durata recuperării.

(5) În cazul indicatorilor la care se recuperează nerealizările din perioadele anterioare, adaosul la retribuția tarifară pentru depășirea sarcinilor de plan se acordă numai pentru depășirea rămasă după compensarea nerealizărilor.

(6) Totalitatea sumelor acordate potrivit prevederilor prezentului articol, peste retribuția tarifară de încadrare corespunzătoare timpului lucrat în cursul unui an calendaristic, împreună cu premiul anual - gratificația - și cu premiile plătite în cursul anului pentru realizări deosebite, conform art. 59 și 60, nu va fi mai mare de 3 retribuții tarifare lunare de încadrare. Consiliul de Miniștri va putea aproba, de la caz la caz, depășirea acestei limite numai dacă au fost obținute rezultate cu totul deosebite.

Art. 45. - Diminuările aplicate pentru nerealizarea sarcinilor proprii de muncă pot ajunge pînă la 1/3 din retribuția tarifară de încadrare și din indemnizația de conducere, după caz, indiferent de funcție. Suma corespunzătoare diminuărilor pentru nerealizarea sarcinilor proprii de muncă nu se restituie. Diminuarea totală pentru nerealizarea atît a sarcinilor ce decurg din planul unității sau al compartimentului, cît și a sarcinilor proprii de muncă, nu va depăși 1/3 din retribuția tarifară și din indemnizația de conducere, după caz.

Art. 46. - (1) Suma cuvenită în conformitate cu prevederile art. 12, 39 și 41 peste retribuția tarifară aferentă timpului efectiv lucrat personalului tehnic, economic și de altă specialitate se suportă din fondul de retribuire planificat unităților pentru retribuirea acestor categorii de personal, corectat, conform art. 44, în raport cu gradul de depășire a indicatorilor și a sarcinilor de plan stabilite. La ministerele și celelalte organe centrale, la care acordarea retribuției se face în raport de îndeplinirea unor sarcini din planul de stat, suma cuvenită trimestrial, peste fondul de retribuire planificat, pentru depășirea acestor sarcini, se asigură în primul rînd din economiile la fondul de retribuire al aparatului propriu. Completarea fondului necesar se face, la ministerele și celelalte organe centrale economice, din beneficiile peste plan realizate pe ansamblul activității, după acoperirea celorlalte destinații prevăzute prin lege, iar la celelalte ministere și organe centrale, din beneficiile peste plan pe total economie.

(2) Se interzice folosirea fondului de retribuire destinat muncitorilor pentru retribuirea personalului tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire și de pază.

(3) Modul de stabilire a indicatorilor și sarcinilor în funcție de care se acordă retribuția tarifară, a procentelor de majorare sau de diminuare a retribuției pe funcții, în raport de realizarea acestor indicatori, proporția restituirii sumelor cu care a fost diminuată retribuția la recuperarea nerealizărilor, precum și criteriile de stabilire a depășirii indicatorilor și sarcinilor de plan, care dau dreptul la majorarea retribuției, se aprobă de Consiliul de Miniștri. Acesta va putea stabili, de asemenea, indicatori și sarcini specifice pentru unele activități sau unități, la care nu sînt aplicabili indicatorii și sarcinile nominalizate în lege.

Art. 47. - (1) Pentru indicatorii sau sarcinile de plan al căror nivel de îndeplinire se urmărește trimestrial, cota de majorare sau de diminuare se determină la sfîrșitul trimestrului și, pe această bază, se acordă adaosul cuvenit sau se aplică diminuarea corespunzătoare a retribuției. Suma corespunzătoare nerealizării indicatorilor se reține, în mod eșalonat, din retribuția cuvenită în următoarele 3 luni.

(2) În cazul indicatorilor sau sarcinilor de plan a căror realizare se urmărește pe perioade mai mari de un trimestru, se vor efectua rețineri lunare de 5-20% din retribuția tarifară, care se restituie după încheierea perioadei, în raport cu gradul de realizare a indicatorilor sau sarcinilor de plan.

Art. 48. - (1) În situația în care nerealizarea sarcinilor sau a indicatorilor de plan este determinată de cauze independente de unitate, centralele - pentru unități subordonate și pentru unități componente - ministerul, organul central, comitetul executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București - pentru unitățile direct subordonate și pentru centrale - ținînd seama de influența acestor cauze asupra nerealizării sarcinilor, pot autoriza conducerea unității să aprobe reducerea pînă la anulare a diminuării retribuției pentru personalul din aceste unități și pot dispune reducerea pînă la anulare a diminuării retribuției pentru cadrele de conducere ale unităților subordonate.

(2) Cauzele care pot fi considerate ca independente în sensul alineatului precedent sînt următoarele:

a) neprimirea la termenele stabilite prin contracte a unor materii prime sau materiale, utilaje tehnologice, subansamble, aparataje, a altor produse importante sau a documentațiilor cuprinzînd caracteristicile tehnologiilor și utilajelor tehnologice, provenite din import, numai în măsura în care neprimirea acestora nu este din vina personalului respectiv;
b) întreruperi importante în alimentarea cu energie, ca urmare a unor avarii sau deranjamente ale instalațiilor unității furnizoare;
c) neintrarea în funcțiune a unor capacități noi de producție la termenele stabilite în contracte, din vina constructorului;
d) calamități naturale;
e) reducerea sarcinilor de producție, de livrare, de intrare în fondul de stat, de contractări-achiziții, desfacere, aprovizionare și preluare, fără modificarea corespunzătoare a sarcinilor de plan, dacă această reducere este urmarea unor acte normative sau a unor dispoziții scrise date de organul competent să modifice planul;
f) reducerea sarcinilor de export sau import, ca urmare a aprobării organelor superioare, fără modificarea corespunzătoare a sarcinilor de plan;
g) modificarea unor sarcini de export sau import, cu acordul Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale și a Comitetului de Stat al Planificării, ca urmare a conjuncturii pe piața externă în perioada respectivă, cu condiția ca această modificare să nu diminueze planul anual de încasări valutare;
h) neînceperea sau sistarea lucrărilor din dispoziția beneficiarilor sau a unor organe de stat competente, numai dacă întîrzierea sau întreruperea acestora depășește 10% din durata normată sau cea stabilită prin contracte pentru executarea lucrărilor.

(3) Conducerile unităților care, cu toate măsurile luate, nu pot asigura funcționarea normală a procesului de producție - din lipsa materiilor prime, din cauza unor defecțiuni tehnologice sau din alte cauze - sînt obligate să rețină în activitatea de bază numai personalul strict necesar și să repartizeze personalul disponibil la alte activități, în vederea folosirii depline a capacității sale de muncă. Acest personal are obligația, în conformitate cu prevederile Codului muncii, să execute sarcinile ce-i sînt încredințate, urmînd a fi retribuit de unitățile la care își desfășoară activitatea, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 49. - (1) Pentru personalul de execuție tehnic, economic și de altă specialitate și personalul de conducere din instituțiile finanțate de la bugetul de stat, indiferent de funcția deținută, acordarea retribuției tarifare depinde - după natura atribuțiilor ce îi revin - de realizarea unor indicatori stabiliți prin planul de stat asupra îndeplinirii cărora pot acționa cît mai direct, de realizarea în întregime a celorlalte sarcini, individuale sau colective, care decurg din planul de stat sau din alte acte normative, precum și din planurile de muncă ale unităților respective și din regulamentele de organizare și funcționare.

(2) Cadrele cu experiență, transferate în interesul serviciului sau detașate pentru punerea în funcțiune a noilor obiective economice productive, pentru asigurarea funcționării noilor capacități de producție la nivelul proiectat sau pentru recuperarea rămînerilor în urmă, la întreprinderi de importanță deosebită pentru economia națională, pot fi exceptate pe o perioadă de pînă la 1 an de la diminuarea retribuției tarifare și, după caz, a indemnizației de conducere, pentru nerealizarea indicatorilor de plan, atunci cînd aceasta nu s-a produs ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a unor sarcini din vina lor. Consiliul de Miniștri aprobă nominal cadrele care beneficiază de această prevedere și perioada de exceptare.

E. SISTEMUL PREMIAL

Art. 50. - Personalul din unitățile de stat poate beneficia de premii anuale - gratificații - pentru rezultatele de ansamblu obținute în anul respectiv, precum și de premii în cursul anului, pentru rezultate deosebite în activitatea desfășurată.

1. Premii anuale - gratificații

Art. 51. - (1) În unitățile economice, premiile anuale - gratificațiile - se acordă din beneficiul realizat.

(2) Fondul de premiere se constituie prin aplicarea unei cote asupra beneficiului realizat anual de fiecare unitate, în cadrul sarcinii prevăzute prin plan.

(3) În cazul depășirii beneficiului planificat, fondul de premiere se majorează cu o parte de pînă la 20% din beneficiul obținut peste plan.

(4) În cazul nerealizării beneficiului planificat, fondul de premiere cuvenit prin aplicarea cotei stabilite asupra beneficiului realizat se diminuează cu cîte 1% pentru fiecare procent de nerealizare.

Art. 52. - Fondul de premiere constituit conform prevederilor art. 51 alin. (2), (3) și (4) se acordă integral, cu condiția îndeplinirii sarcinilor ce revin fiecărei unități la 2 până la 4 indicatori ce caracterizează activitatea acesteia. În cazul nerealizării acestor indicatori, fondul de premiere se reduce cu 1% pentru fiecare procent de nerealizare a fiecărui indicator în parte. Reducerea pentru nerealizarea unuia dintre acești indicatori nu va fi mai mare de 15% din fondul de premiere. Indicatorii care condiționează constituirea fondului de premiere se stabilesc pe ramuri, prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.

Art. 53. - Fondul total de premiere de la sfîrșitul anului nu va depăși fondul de retribuire mediu lunar planificat unității în anul pentru care se face premierea.

Art. 54. - (1) Cotele de constituire a fondului de premiere corespunzător beneficiului ce se realizează în cadrul sarcinii planificate se aprobă prin planul național unic de dezvoltare economico-socială, pe ministere, celelalte organe centrale și consiliile populare județene și al municipiului București, astfel încît pe ansamblul economiei fondul de premiere să reprezinte pînă la 3% din beneficiile planificate.

(2) Cotele cu care se poate majora fondul de premiere din beneficiul obținut peste cel planificat se stabilesc, odată cu aprobarea planului anual al unității, în mod diferențiat, pe unitățile economice, stimulîndu-se cu precădere reducerea cheltuielilor de producție și creșterea productivității muncii.

(3) Defalcarea cotelor de constituire a fondului de premiere din beneficiul realizat în cadrul sarcinilor planificate, precum și stabilirea cotelor cu care se poate majora fondul de premiere din beneficiul peste plan, se fac de către ministere, celelalte organe centrale și consiliile populare județene și al municipiului București, pentru unitățile economice subordonate, conform metodologiei aprobate de Consiliul de Miniștri.

Art. 55. - La unitățile economice fără personalitate juridică, premiile anuale din beneficii se acordă independent de rezultatele obținute pe ansamblul unității din care fac parte, dacă se urmăresc și se evidențiază distinct rezultatele activității economice proprii și s-au îndeplinit sarcinile prevăzute în plan privind obligațiile financiare față de organul ierarhic superior.

Art. 56. - (1) Fondul de premiere cuvenit la finele anului pentru realizarea beneficiului în cadrul sarcinii prevăzute în plan, precum și jumătate din cel cuvenit pentru depășirea acestuia, se repartizează întregului personal al unității, proporțional cu retribuția tarifară de încadrare, corespunzătoare timpului pentru care a fost retribuit de unitate. Adunarea generală a oamenilor muncii poate aproba ca, la repartizarea acestei părți a fondului de premiere, personalul care a fost distins pentru activitatea din anul respectiv cu titlul de fruntaș în întrecere să primească premii pe baza unei cote mai mari cu pînă la 20% decît aceea stabilită pentru restul personalului, în cadrul fondurilor cuvenite.

(2) Cealaltă jumătate a fondului de premiere cuvenită pentru depășirea beneficiului planificat se repartizează, în mod diferențiat, celor care au contribuit la realizarea de beneficii peste plan, ținînd seama de aportul fiecărui compartiment și al fiecărei persoane la rezultatele obținute.

(3) Premiul se poate reduce sub valoarea ce rezultă potrivit prevederilor de la alin. (1) sau poate să nu fie acordat, în cazul persoanelor care, în cursul anului, au avut deficiențe în activitate sau au săvîrșit unele abateri disciplinare.

Art. 57. - (1) Personalul din aparatul ministerelor economice și celorlalte organe centrale, care coordonează activitatea unor ramuri economice, beneficiază de premii anuale - gratificații - conform prevederilor art. 51-56, pe baza rezultatelor obținute de totalitatea unităților economice din subordine. Acoperirea financiară a premiilor anuale - gratificațiilor - corespunzătoare realizării beneficiului, în cadrul sarcinii prevăzute prin plan, se asigură în limita fondului prevăzut în acest scop în planurile de cheltuieli ale acestor organe, iar majorarea fondului de premiere se asigură din beneficiile peste plan realizate pe ansamblul activității acestora, după acoperirea celorlalte destinații stabilite prin lege.

(2) Personalul din aparatul celorlalte ministere și al organelor centrale de sinteză economică sau al celor care coordonează activități cu caracter social-cultural, cel din aparatul propriu al comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, precum și personalul din celelalte instituții finanțate de la bugetul de stat, beneficiază de premii anuale - gratificații - dintr-un fond ce se constituie în limita fondului de retribuire planificat, prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra fondului de retribuire realizat anual. Fondul de premiere se repartizează proporțional cu retribuția tarifară, conform celor prevăzute la art. 56 alin. (1) și (3).

Art. 58. - La unitățile care realizează venituri din mijloace extrabugetare, fondul de premiere anual constituit potrivit prevederilor art. 57 alin. (2) se poate completa cu o parte de pînă la 20% din veniturile nete realizate peste cele planificate, în condițiile prevăzute în reglementările în vigoare. Fondul total de premiere astfel majorat nu va depăși 3% din fondul de retribuire planificat anual al acestor unități. Fondul de premiere din veniturile nete realizate peste cele planificate se repartizează celor care au contribuit la realizarea de venituri peste cele planificate, ținîndu-se seama de aportul fiecăruia la rezultatele obținute.

2. Premii în cursul anului pentru realizări deosebite

Art. 59. - (1) Personalul din cadrul unităților economice care obțin realizări deosebite în muncă poate fi premiat în cursul anului, dintr-un fond de premiere ce se poate constitui în cadrul fondului de retribuire planificat, prin aplicarea unei cote de pînă la 1% asupra fondului planificat, separat pentru muncitori și separat pentru personalul tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire și de pază. Fondul de premiere astfel constituit se utilizează în cadrul fiecărei unități, fără a putea fi trecut de la o unitate la alta. Sumele neconsumate din acest fond pot fi reportate în lunile următoare, pînă la sfîrșitul anului. Prevederile prezentului alineat se aplică și de unitățile economice fără personalitate juridică - fabrici, uzine, exploatări și alte unități similare.

(2) Din fondul de premiere constituit conform prevederilor alin. (1) nu se pot acorda premii personalului ce ocupă funcții de director general și director pe funcțiuni, director, inginer șef, contabil șef sau alte funcții similare.

Art. 60. - (1) Ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București pot constitui un fond de premiere de pînă la 0,05% din fondul de retribuire planificat anual pentru unitățile economice în subordine. Din fondul astfel constituit se pot acorda premii în cursul anului muncitorilor și altor categorii de personal din cadrul unităților economice subordonate, inclusiv personalului de conducere al acestor unități, care, prin realizările obținute, au adus o contribuție deosebită la îndeplinirea și depășirea sarcinilor unității în care lucrează.

(2) La dispoziția conducerii centralelor se poate constitui un fond de premiere, a cărui mărime poate fi de pînă la 0,05% din fondul de retribuire planificat anual pe total centrală. Din acest fond se pot acorda premii în cursul anului personalului din aparatul centralei, precum și muncitorilor și altor categorii de personal al unităților economice în subordine, inclusiv personalului de conducere a acestor unități care au obținut rezultate deosebite în muncă. Directorul general și directorii pe funcții ai centralei nu pot fi premiați din acest fond.

(3) Premiile individuale ce se acordă din fondurile constituite conform prevederilor alin. (1) și (2) se aprobă de către biroul executiv al organului la nivelul căruia se constituie fondul de premiere.

Art. 61. - Totalitatea premiilor ce pot fi acordate individual, la sfîrșitul anului, sub formă de gratificații, conform art. 56, și în cursul anului, conform art. 59 și 60, pentru activitatea unui an calendaristic, nu va fi mai mare de 3 retribuții tarifare lunare de încadrare.

3. Premii pentru economii de materiale și forță de muncă

Art. 62. - (1) Personalul poate beneficia de premii în cursul anului pentru realizarea de economii față de normele de consum stabilite la materii prime, materiale, combustibil și energie. Mărimea premiilor poate fi de pînă la 30% din valoarea economiei realizate. În cazul unor materiale importante sau deficitare, premiul poate fi de pînă la 50% din valoarea economiilor realizate.

(2) Premiile pentru economiile realizate se plătesc în limita fondului de retribuire cuvenit unității. În cazul în care se realizează economii la unele materii prime și materiale de importanță deosebită pentru economia națională, iar economiile realizate la fiecare din acestea reprezintă economii nete la nivelul întreprinderii, pe baza confirmării organului ierarhic superior, fondul necesar pentru plata premiilor se eliberează de bancă, din fondurile ce se prevăd în acest scop în planul național unic de dezvoltare economică și socială.

Art. 63. - Personalul poate beneficia și de premii în cursul anului pentru economii de forță de muncă, la obținerea cărora contribuie nemijlocit. În primul an de la data aplicării măsurilor care au determinat economia respectivă, mărimea premiului poate fi de pînă la 30% din valoarea economiei realizate, în al doilea an de 10% și în al treilea an de 50% .

4. Premii pentru export peste plan și reducerea importului

Art. 64. - (1) Personalul întreprinderilor și centralelor poate fi premiat pentru realizarea unui export peste cel stabilit în plan, precum și pentru reducerea importului, pe baza unor tarife în lei - la 1000 lei valută realizată din export, respectiv la 1000 lei economisită ca urmare a reducerii importului - în limita fondului aprobat prin bugetul de stat și în condițiile stabilite de Consiliul de Miniștri.

(2) Pentru realizări deosebite în cadrul unor operațiuni de export, import și de prestări de servicii cu plata în valută, care reprezintă un aport valutar mai ridicat și determină îmbunătățirea cursului de revenire, personalul din unitățile economice, precum și cel din aparatul ministerelor, celorlalte organe centrale și consiliilor populare județene și al municipiului București poate fi premiat în cursul anului dintr-un fond stabilit la dispoziția Consiliului de Miniștri.

Prevederi comune articolelor 50 - 64

Art. 65. - (1) Premiile individuale se aprobă de către conducerea unității, de acord cu comitetul sindicatului. Pentru persoanele încadrate în funcții de conducere a unității, premiile individuale se aprobă de către conducerea organului ierarhic superior, de acord cu organul sindical corespunzător. Personalul care se face vinovat de producerea unor accidente de muncă mortale sau care au provocat invaliditate ori a unor avarii ale utilajelor și instalațiilor care produc pagube importante nu va beneficia de premii.

(2) Condițiile de acordare a premiilor pentru economii de materii prime, materiale, combustibili, energie și forță de muncă, lista materiilor prime și materialelor de importanță deosebită pentru economia națională prevăzute la art. 62 alin. (2), formele specifice de acordare a premiilor pentru economii, precum și alte premii sau recompense cu caracter limitat, ce se acordă personalului din unele sectoare de activitate pentru rezultatele obținute în îndeplinirea anumitor obiective specifice, se stabilesc de Consiliul de Miniștri

F. ALTE DREPTURI DE RETRIBUIRE

1. Sporul de vechime

Art. 66. - (1) Personalul din toate sectoarele de activitate beneficiază, în raport cu vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, de un spor la retribuție, după cum urmează:

--------------------------------------------------------
 Tranșe de vechime neîntreruptă    Cotele din retribuția
                                   tarifară
--------------------------------------------------------
  între 5-10 ani                      3%
  de la 10-15 ani                     5%
  de la 15-20 ani                     7%
  peste 20 ani                       10%
--------------------------------------------------------

(2) Pentru personalul unităților din industria minieră, pentru muncitorii, mecanicii de locomotivă și personalul operativ din unitățile de exploatare a căilor ferate subordonate Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor, a căror activitate este direct legată de siguranța circulației, precum și pentru docheri, conducători de utilaje portuare și operatori de dană, sporul se calculează în următoarele cote:

--------------------------------------------------------
 Tranșe de vechime     Cotele din retribuția tarifară
 neîntreruptă          ------------------------------
                       Pentru            Pentru
                       personalul        personalul
                       din unitățile     din celelalte
                       din industria     unități
                       minieră, care     prevăzute în
                       lucrează la       în acest
                       suprafață         alineat
--------------------------------------------------------
 între 1-5 ani             2%               3%
 de la 5-10 ani            3%               5%
 de la 10-15 ani           5%               7%
 de la 15-20 ani           7%               9%
 peste 20 ani             10%              12%
--------------------------------------------------------

(3) Personalul din alte sectoare de activitate, retribuit pe baza rețelelor de retribuire aprobate pentru industria minieră, beneficiază, după caz, de sporul de vechime neîntreruptă în aceeași unitate, după cum lucrează la suprafață sau în subteran.

Art. 67. - Cei care au, în cursul unei luni, una sau mai multe absențe nemotivate pierd sporul de vechime neîntreruptă pentru acea lună.

2. Sporul pentru muncă în condiții deosebite

Art. 68. - (1) Personalul care lucrează la locuri de muncă la care cu toate măsurile luate continuă să existe condiții nocive determinate de acțiunea unor agenți fizici, chimici, biologici ori de suprasolicitare fizică sau condiții periculoase ce prezintă un risc deosebit de accidentare sau contagiune, are dreptul la un spor de retribuție.

(2) Consiliul de Miniștri stabilește anual categoriile de locuri de muncă cu condiții nocive sau periculoase la care se acordă sporul prevăzut în alin. (1), precum și cuantumul și criteriile de diferențiere a acestuia.

(3) Personalul care lucrează la locuri cu condiții grele de muncă, la care atragerea forței de muncă - din această cauză - se face cu greutate, poate beneficia de retribuție tarifară mai mare cu pînă la 15% . Consiliul de Miniștri stabilește anual unitățile și locurile de muncă, categoriile de personal, precum și procentele de majorare a retribuției tarifare la care se acordă retribuția majorată.

3. Sporul de șantier

Art. 69. - Personalului nelocalnic care își desfășoară activitatea la lucrări de prospecțiuni și explorări geologice, studii și cercetări hidrologice, topografice, în unele unități petroliere noi sau în dezvoltare, ori în alte unități cu condiții similare și personalului nelocalnic de pe șantierele de construcții-montaj, precum și personalului aparținînd altor unități care este trimis să execute lucrările de montaj, punere în funcțiune la obiectivele de importanță deosebită, i se poate acorda un spor la retribuția tarifară. Unitățile, precum și cuantumul sporului diferențiat pe categorii de personal, se vor stabili, anual, de către Consiliul de Miniștri, odată cu aprobarea planului național unic de dezvoltare economico-socială.

4. Alte sporuri

Art. 70. - Șeful de echipă sau de brigadă, care, pe lîngă activitatea sa de muncitor, conduce o formație de lucru, primește retribuția cuvenită pentru munca prestată ca muncitor și o indemnizație tarifară pentru activitatea efectuată ca șef de echipă sau de brigadă, reprezentînd cel mult 10% din retribuția sa tarifară. Pentru unele activități specifice, cuantumul acestei indemnizații este prevăzut în anexa nr. IV.

Art. 71. - (1) Personalul care lucrează peste durata normală a zilei de muncă sau în zilele de repaos săptămînal ori în alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, are dreptul să fie retribuit conform prevederilor alin. (2) și (3), dacă nu i s-a asigurat, în compensare, timpul liber corespunzător.

(2) Munca prestată peste durata normală a zilei de lucru necompensată cu timp liber corespunzător se retribuie, pe lîngă retribuția tarifară cuvenită conform reglementărilor în vigoare, cu un spor de 50% din retribuția tarifară de încadrare pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru și de 100% pentru orele următoare.

(3) Sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaos săptămînal sau în alte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, este egal cu retribuția tarifară de încadrare, dacă munca astfel prestată n-a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, potrivit legii.

(4) Personalul cu funcții de execuție și cel operativ, care prin natura muncii lucrează peste programul normal de lucru, poate primi, în locul retribuției pentru ore suplimentare, o retribuție tarifară mai mare cu 5 - 25%, care se stabilește în raport cu timpul prevăzut a fi prestat, în medie lunară, peste programul normal de lucru.

Art. 72. - Personalul care lucrează în schimbul de noapte și are program de lucru de 7 ore primește retribuția cuvenită pentru 8 ore. Atunci cînd programul de lucru în timpul nopții este de 8 ore, pentru munca prestată se acordă un spor de 15% din retribuția tarifară de încadrare, dacă timpul lucrat noaptea reprezintă cel puțin jumătate din programul de lucru. La unele întreprinderi, sporul pentru munca în timpul nopții poate fi de pînă la 25% din retribuția tarifară.

5. Prevederi comune sporurilor

Art. 73. - Lista meseriilor și funcțiilor din exploatarea căilor ferate prevăzute la art. 66 alin. (2), activitățile, categoriile de personal, procentul cu care se majorează retribuția tarifară, conform art. 71 alin. (4), precum și reglementările privind situațiile de excepție cuprinse la art. 72, se stabilesc de Consiliul de Miniștri.

6. Drepturile celor numiți temporar

Art. 74. - (1) Cel care a fost numit temporar într-un post de conducere vacant sau în locul unei persoane cu funcție de conducere ce lipsește o anumită perioadă din unitate, are dreptul să primească, în locul retribuției funcției pe care este încadrat, retribuția prevăzută pentru funcția pe care temporar o îndeplinește. Persoana numită temporar beneficiază de noua retribuție numai dacă nu este locțiitorul de drept al persoanei titulare. Atunci cînd retribuția tarifară a funcției pe care a fost numit temporar este stabilită pe nivel de bază și gradații, persoana respectivă va primi retribuția la nivel de bază; în cazul cînd această persoană are deja o retribuție care depășește nivelul de bază al funcției pe care o ocupă temporar, va primi gradația care îi asigură o clasă de retribuire în plus.

(2) Diferența de retribuție prevăzută la alin. (1) se acordă pentru întreaga perioadă de înlocuire, numai dacă această perioadă depășește 30 de zile calendaristice. Pentru perioade mai mici de 30 de zile, precum și în cazul înlocuirii celor aflați în concediu de odihnă sau în delegație, indiferent de durată, nu se plătește această diferență.

7. Drepturile de transferare

Art. 75. - (1) Personalul transferat în interesul serviciului în altă localitate, precum și personalul mutat în cadrul aceleiași unități, dar în altă localitate, are dreptul la:

a) rambursarea costului transportului pentru el și membrii familiei sale, precum și pentru gospodăria sa;
b) diurna de deplasare pe durata călătoriei;
c) plata unei indemnizații egală cu retribuția sa medie lunară;
d) plata unei indemnizații egală cu 1/4 din retribuția sa medie lunară pentru fiecare membru de familie;
e) un concediu plătit de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordat la cererea sa.

(2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) lit. c) se plătește numai în cazul mutării efective în localitatea în care a fost transferat, iar drepturile de la lit. a) și d), numai în cazul schimbării domiciliului celui transferat și - după caz - al membrilor săi de familie în acea localitate.

(3) Drepturile prevăzute la alin. (1) se suportă de către unitatea la care a avut loc transferul, costul transportului prevăzut la lit. a) se avansează de unitatea de la care se transferă și se rambursează acesteia de către unitatea la care transferul se efectuează.

(4) Transferul în altă localitate se va putea face, în toate cazurile, numai cu asigurarea suprafeței locative corespunzătoare.

(5) Condițiile de stabilire a retribuției tarifare pentru personalul care este transferat sau trecut în interesul serviciului în aceleași categorii tarifare sau funcții, ori în funcții echivalente, în unități sau compartimente la care se aplică niveluri de retribuire mai mici sau mai mari decît acelea de unde a fost trecut sau transferat, se stabilesc de Consiliul de Miniștri. Tot astfel se stabilește și modul de încadrare a persoanelor care, din motive independente de activitatea lor, au fost trecute sau transferate, în interesul serviciului, în categorii tarifare sau în funcții cu niveluri mai mici de retribuire.

CAPITOLUL 3
Reglementări specifice pe ramuri și activități din economia națională

Art. 76. - Reglementările privind sistemul de retribuire, în toate ramurile de activitate prevăzute la capitolul II din prezenta lege, se aplică în mod corespunzător pe ramuri, subramuri și activități din economia națională, cu adaptările și completările cerute de specificul acestora, avîndu-se în vedere îndeosebi următoarele:

I. Activități economice

A. INDUSTRIE

Art. 77. - Aplicarea sistemului de retribuire în industrie trebuie să stimuleze în mod deosebit:

a) realizarea și depășirea planului de producție fizic și valoric, în sortimentele stabilite;
b) îmbunătățirea continuă a calității produselor în concordanță cu cerințele tot mai exigente ale beneficiarilor și corespunzător condițiilor de competitivitate de pe piața externă;
c) asigurarea unui ritm susținut de creștere a productivității muncii, prin promovarea metodelor moderne de organizare a producției și a muncii, prin introducerea largă a progresului tehnic și aplicarea în producție a realizărilor obținute în cercetarea științifică;
d) folosirea intensivă și extensivă a capacităților de producție, prin încărcarea completă a mașinilor și instalațiilor și utilizarea cît mai deplină a timpului lor disponibil, prin generalizarea schimbului 2 și extinderea schimbului 3;
e) reducerea continuă a consumurilor specifice și valorificarea superioară a resurselor materiale, folosindu-se norme de consum fundamentate tehnic;
f) ridicarea calificării profesionale, asigurarea necesarului de cadre calificate la nivelul cerințelor ramurii și preocuparea de raționalizare a consumului de muncă;
g) gospodărirea cu maximă eficiență a tuturor mijloacelor materiale, în vederea creșterii rentabilității și a volumului de beneficii.

Art. 78. - (1) Organele de conducere colectivă vor lua măsuri să se aplice, peste tot unde este posibil și se justifică economic, forma de retribuire în acord.

(2) În unitățile în care depășirea producției planificate prezintă un interes deosebit pentru economia națională, se poate aplica forma de retribuire în acord progresiv. Coeficientul de majorare a tarifelor pe unitatea de produs va fi, în acest caz, de pînă la 1,2 și se stabilește diferențiat, conform prevederilor art. 14, în raport cu importanța produselor realizate, precum și cu nivelul de depășire a sarcinilor cantitative de producție.

(3) Pentru personalul care, datorită specificului activității, este retribuit în regie, întreprinderile au obligația de a stabili sarcini precise de muncă, determinînd în mod fundamentat, pe bază de norme, numărul necesar de lucrători din această categorie de personal. Acolo unde procesul muncii constă în supravegherea și deservirea utilajelor sau a aparaturii, cum ar fi deservirea instalațiilor în industria chimică, producerea energiei electrice și altele, se vor stabili norme de muncă exprimate prin zone de deservire, număr de personal sau alte forme de măsurare a muncii, corespunzător activității desfășurate.

(4) La unele unități industriale se pot aplica forme de retribuire în care retribuția cuvenită în raport cu realizarea sarcinilor cantitative se majorează sau se diminuează în funcție de gradul de îndeplinire a unor indicatori suplimentari, cum sînt nivelul calității produselor sau consumul normat de materii prime și materiale.

Art. 79. - (1) În unele ramuri și activități din industrie, în funcție de complexitatea producției, a instalațiilor, de tehnicitatea și importanța produselor executate sau de condițiile generale de muncă, rețelele tarifare de retribuire pentru muncitori se diferențiază, potrivit art. 18, pe mai multe niveluri de retribuire.

(2) Nivelul A0 al rețelei construcții de mașini va fi utilizat, în limita fondului de retribuire planificat, la cel mult 30% din totalul muncitorilor din întreprinderile de acest profil, subordonate ministerelor constructoare de mașini.

(3) Muncitorii energeticieni, autorizați să lucreze în anumite locuri de muncă ale instalațiilor importante și complexe ale unităților energetice subordonate Ministerului Energiei Electrice, vor fi retribuiți - în limita a 20% din totalul muncitorilor energeticieni - pe rețeaua construcții mașini, nivel A0, prevăzută pentru munca în regie.

(4) Nivelul A0 al rețelei chimie va fi utilizat, în limita fondului de retribuire planificat, la unele unități cu o producție mai complexă de importanță mai mare și cu condiții generale de muncă deosebite.

(5) Muncitorii încadrați pe baza rețelelor tarifare specifice ramurilor construcții de mașini și prelucrarea lemnului care lucrează în acord vor fi încadrați pe rețelele stabilite pentru această formă de retribuire, cu o retribuție mai mare decît la munca în regie.

Art. 80. - (1) În unitățile industriale, printre indicatorii în raport de care se acordă retribuția tarifară pentru personalul de conducere a unității, se vor stabili în mod obligatoriu:

a) realizarea planului producției marfă ori a producției marfă vîndută și încasată sau a producției nete;
b) nedepășirea cheltuielilor planificate la 1000 lei producție marfă sau beneficiul planificat.

(2) La unitățile din ramura energiei electrice, în locul indicatorului privind planul producției marfă, retribuția tarifară se acordă la centralele electrice, în raport de respectarea graficului zilnic de putere la dispoziția sistemului energetic național și de încadrarea în consumul specific net planificat pentru producerea energiei și condiționat de realizarea gradului de continuitate planificat în alimentarea consumatorilor de energie electrică și termică, iar la întreprinderile de rețele electrice, în raport de încadrarea în normele de consum tehnologic pentru transportul și distribuția energiei electrice și condiționat de gradul de continuitate planificat în alimentarea consumatorilor de energie electrică.

Art. 81. - Personalul din echipele de salvare minieră primește pentru timpul prestat în această calitate o retribuție tarifară specială, diferențiată după funcția îndeplinită în echipă și caracterul activității desfășurate, în condițiile stabilite de Consiliul de Miniștri.

Art. 82. - Retribuția personalului din industrie este prevăzută în anexa nr. IV.

B. CONSTRUCȚII

Art. 83. - Retribuirea muncii personalului în unitățile de construcții-montaj trebuie să asigure îndeosebi cointeresarea acestuia în accelerarea ritmului de execuție pentru predarea la termen sau înainte de termen a lucrărilor, pentru mecanizarea proceselor de producție și industrializarea construcțiilor, în scopul creșterii productivității muncii și scăderii prețului de cost, precum și al îmbunătățirii calității lucrărilor.

Art. 84. - În unitățile de construcții-montaj, forma de retribuire în acord global se aplică pe obiecte, părți de obiecte sau părți de lucrări de specialitate, la nivelul unei formații, al unui lot, șantier sau grup de șantiere.

Art. 85. - (1) Retribuția tarifară a muncitorilor constructori este diferențiată pe două niveluri de retribuire - A și B - în raport de importanța obiectivelor pentru dezvoltarea economiei naționale. Nivelul A va putea fi utilizat pentru retribuirea muncitorilor de la obiectivele de importanță deosebită pentru dezvoltarea economiei naționale, stabilite, ca atare, la aprobarea investiției. Aplicarea acestui nivel se face în limita fondului de retribuire planificat, la cel mult 30% din totalul muncitorilor constructori.

(2) În scopul stimulării mai accentuate a creșterii productivității muncii, muncitorii constructori care lucrează în acord pot fi încadrați pe rețelele specifice acestei forme de retribuire cu o retribuție tarifară mai mare decît la munca în regie.

(3) Retribuția personalului de execuție tehnic, economic și de altă specialitate și a personalului de conducere este stabilită după grupa III de ramuri pentru aparatul întreprinderilor de gradul special și I și după grupa IV de ramuri pentru celelalte unități.

Art. 86. - (1) În unitățile și subunitățile de construcții-montaj, printre indicatorii în raport de care se acordă retribuția tarifară pentru personalul de conducere a unității se vor cuprinde în mod obligatoriu:

a) predarea la termenele contractuale pentru punerea în funcțiune a lucrărilor sau a capacităților totale sau parțiale, prevăzute cu termen prin planul de stat și departamental cu condiția respectării calității prescrise a lucrărilor;
b) realizarea producției de construcții-montaj; la obiectivele predate, la care s-au realizat economii față de valoarea planificată - dacă au fost respectate prevederile proiectelor și calitatea prescrisă a lucrărilor - se consideră realizată valoarea planificată.

(2) Terminarea lucrărilor care nu au fost predate la termenul contractual constituie, pentru șantiere, condiție pentru acordarea integrală a retribuției tarifare și în lunile următoare din anul în curs pînă la predarea lor de către șantierele respective. La grupurile de șantiere, la trusturi sau întreprinderi, precum și la unele șantiere, care au un număr mare de lucrări cu termen de predare în cursul anului, retribuția tarifară se diminuează în luna în care nu s-a realizat predarea la termen, urmînd ca organul central ierarhic superior să stabilească, în funcție de condițiile concrete, data de la care realizarea lucrărilor respective urmează să constituie din nou o condiție pentru acordarea integrală a retribuțiilor.

(3) Suma reținută ca urmare a nerealizărilor înregistrate la producția de construcții-montaj planificată se restituie integral dacă aceste nerealizări au fost recuperate în întregime, cumulat trimestrial sau pînă la sfîrșitul anului.

(4) Suma reținută ca urmare a diminuării retribuției tarifare pentru nerealizarea indicatorului privind predarea la termenul contractual pentru punerea în funcțiune a lucrărilor sau a capacităților totale sau parțiale nu se restituie.

Art. 87. - (1) Pentru predarea înainte de termenul planificat a obiectivelor de investiții, inclusiv a lucrărilor de foraj, montaj turle și instalații foraj, de prospecțiuni și de explorări geologice, la care se obține o eficiență economică sporită prin reducerea perioadei de imobilizare a fondurilor de investiții aferente acestor obiective, se pot acorda recompense personalului din unitățile de execuție și deservire, furnizoare de utilaje tehnologice și elemente de construcții, de proiectare și beneficiare care au avut o contribuție efectivă la realizarea acestor obiective.

(2) Recompensele se acordă numai la obiectivele predate înainte de termen - cu condiția respectării calității lucrărilor - astfel:

a) cu cel puțin 2% din durata planificată pentru obiectivele industriale;
b) cu cel puțin 3% pentru celelalte categorii de investiții.

(3) Fondul de recompense poate fi de cel mult 50% din valoarea eficienței economice obținute, fără a depăși 1% din valoarea investiției; se constituie la beneficiarul de investiții și se eliberează de organele bancare din:

- pînă la 50% din economiile realizate față de devizul general;
- pînă la 50% din beneficiile efectiv realizate ca urmare a punerii în funcțiune înainte de termen a capacității de producție respective.

Art. 88. - Personalul șantierelor, care a contribuit nemijlocit la obținerea unor economii la fondul anual de retribuire planificat șantierelor de construcții-montaj, poate beneficia de premii dintr-un fond constituit dintr-o cotă de pînă la 25% din economiile realizate. Constituirea fondului de premiere se face cu condiția predării la termen și cu respectarea calității prescrise a lucrărilor, realizării producției de construcții-montaj planificată anual, nedepășirii cheltuielilor la 1000 lei producție, precum și îndeplinirii beneficiului planificat.

Art. 89. - Retribuția personalului din construcții-montaj este prevăzută în anexa nr. IV.

C. AGRICULTURĂ

Art. 90. - În unitățile agricole de stat, retribuirea muncii trebuie să asigure cointeresarea tuturor lucrătorilor în creșterea continuă a producției agricole vegetale și animale și îmbunătățirea calității acesteia, sporirea productivității muncii, reducerea cheltuielilor materiale, ridicarea eficienței economice a activității în agricultură, corespunzător bazei tehnico-materiale în continuă dezvoltare, în vederea satisfacerii necesităților de consum tot mai mari ale populației și ale industriei, precum și pentru creșterea exportului.

Art. 91. - (1) Mecanicii agricoli, cînd lucrează în atelier, se încadrează pe baza rețelei tarifare prevăzute la art. 18 alin. (3). Pentru lucrările agricole în cîmp și alte lucrări executate mecanizat, aceștia sînt retribuiți în acord pe baza a 4 tarife stabilite pe zi de muncă, diferențiate în raport de complexitatea și importanța lucrărilor.

(2) Mecanicii agricoli și mecanicii de întreținere din cadrul unităților agricole de stat primesc în cursul anului, atunci cînd lucrează în acord, 80% din retribuția cuvenită lunar pentru lucrările executate. Sumele reținute se restituie integral la sfîrșitul anului sau ciclului de producție, cu condiția realizării producției planificate.

(3) În cazul nerealizării producției planificate, la culturile sau activitățile la care s-au executat lucrări mecanizate, retribuția realizată se diminuează cu cîte 1% pentru fiecare procent de nerealizare a producției planificate la cooperativele agricole de producție deservite, respectiv la fermele sau sectoarele de deservire ale unităților agricole de stat; aceste diminuări se scad din suma reținută în cursul anului, iar diferența se restituie personalului respectiv.

(4) Muncitorii din ateliere și mecanicii de întreținere din secții, sectoare și ferme, repartizați în perioadele de lucru în cîmp pentru întreținerea și repararea mașinilor agricole, primesc retribuția medie lunară pentru munca în acord realizată de mecanicii agricoli, multiplicată cu un coeficient de pînă la 1,35, a cărui mărime concretă se stabilește de Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor, în raport cu numărul tractoarelor și al celorlalte unități deservite. Muncitorii care lucrează pe mașini și agregate tractate, pentru executarea lucrărilor agricole, se retribuie cu 2/3 din tariful de plată stabilit pentru mecanicii agricoli.

(5) Mecanicii agricoli și celălalt personal din secțiile și stațiunile pentru mecanizarea agriculturii vor primi o retribuție suplimentară, în limita unei cote de pînă la 20% din volumul producției obținute peste plan de cooperativele agricole de producție deservite, la culturile și suprafețele angajate în acord global, în raport cu gradul de mecanizare a lucrărilor. În acest scop, cooperativele agricole de producție vor vărsa în contul stațiunilor pentru mecanizarea agriculturii fondul corespunzător, în bani și în natură.

Art. 92. - (1) Retribuția tarifară a muncitorilor agricoli din sectoarele vegetal și zootehnic se stabilește pe 5 grupe de lucrări, diferențiată în raport de nivelul de calificare cerut pentru executarea lor și de complexitatea acestora, separat pentru producția vegetală și separat pentru zootehnie; în grupa a 5-a este prevăzută retribuția pentru muncitorii specialiști.

(2) Încadrarea lucrărilor pe grupe pentru sectoarele vegetal și zootehnic cît și diferențierea lucrărilor pe categorii pentru mecanicii agricoli se aprobă de Consiliul de Miniștri. Pentru lucrările necalificate din sectoarele vegetal și zootehnic se acordă retribuția tarifară prevăzută pentru lucrările primei grupe din sectorul vegetal.

(3) Muncitorii încadrați pe durată determinată vor putea fi retribuiți, în funcție de condițiile naturale în care se execută lucrările și de specificul acestora, cu o retribuție mai mare sau mai mică cu pînă la 20% față de cea prevăzută pentru lucrările respective în anexa nr. IV. Majorarea sau micșorarea retribuției între aceste limite se stabilește de către șeful fermei, șeful secției sau șeful sectorului de deservire, în cadrul fondului de retribuție planificat al unității.

Art. 93. - (1) Retribuția personalului de execuție, tehnic, economic și de altă specialitate și a personalului de conducere din unitățile agricole de stat este cea prevăzută pentru grupa IV de ramuri.

(2) Retribuția tarifară a principalelor funcții de conducere, precum și a inginerilor și medicilor veterinari - din întreprinderile agricole de stat - este următoarea:

----------------------------------------------------------------------------
 Funcția          Clasele de retribuire la nivelul de bază - minim - și la
                  ultima gradație - maxim - ale unor funcții
                 -----------------------------------------------------------
                                Gradul de organizare al întreprinderii
                 -----------------------------------------------------------
                   Special      I       II       III       IV       V
----------------------------------------------------------------------------
 Director*)          36         35      34        32       30       28
 Director
 adjunct
 tehnic*)            35         34      -          -        -        -
 Inginer șef*)        -          -      33        31       29       27
 Contabil șef*)      34         33      32        30       28       26
 Epizootolog
 șef*)               33         32      31         -        -       -
 Șef fermă         29-34       28-33   27-32      25-30    23-28    -
 Șef serviciu
 tehnic            29-34       28-33   27-32      25-30    23-28   21-26
 Șef serviciu
 economic          28-33       27-32   26-31      24-29    22-27   20-25
 Medic primar
 veterinar         27-32       27-32   27-32        -       -       -
 Inginer;
 medic veterinar   21-27       21-27   21-27      21-27    21-27   21-27
----------------------------------------------------------------------------
*) Retribuția tarifară fixă, la care se adaugă indemnizația de conducere.

(3) Numărul posturilor de medici primari veterinari poate fi de cel mult 8% din numărul total al medicilor veterinari.

Art. 94. - În unitățile agricole de stat se vor lua măsuri pentru generalizarea formei de retribuire în acord global; în această formă va fi cuprins și personalul de execuție tehnic, economic și de altă specialitate, precum și personalul de conducere al unității.

Art. 95. - (1) Principalii indicatori în raport de care se acordă retribuția pentru personalul de conducere al unităților sînt: la întreprinderile agricole de stat - realizarea planului de venituri totale și nedepășirea cheltuielilor planificate la 1000 lei producție marfă, iar la stațiunile pentru mecanizarea agriculturii - realizarea planului de producție la principalele culturi în cooperativele agricole de producție deservite și a volumului total planificat al lucrărilor, exprimat valoric.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) și personalul de execuție tehnic, economic și de altă specialitate, inclusiv cel din cooperativele agricole de producție retribuit de stat, primește lunar 80-90% din retribuția tarifară corespunzătoare timpului lucrat. Plata diferenței de retribuție se va face la finele anului sau trimestrului, după caz, în raport cu gradul de realizare a indicatorilor stabiliți.

Art. 96. - Retribuția personalului din unitățile agricole de stat este prevăzută în anexa nr. IV.

Art. 97. - Clasele de retribuire la nivel de bază și indemnizațiile de conducere, acolo unde este cazul, ale specialiștilor agricoli și contabililor șefi retribuiți de stat din cooperativele agricole de producție sînt cuprinse în anexa nr. IV.

D. TRANSPORTURI ȘI TELECOMUNICAȚII

Art. 98. - Aplicarea sistemului de retribuire în transporturi și telecomunicații trebuie să asigure cointeresarea lucrătorilor în efectuarea transportului intern și extern la nivelul exigențelor dezvoltării economice și sociale a țării, prin folosirea la maximum a capacităților de transport, sporirea vitezei și siguranței în circulație, modernizarea mijloacelor de transport, eliminarea transporturilor neraționale și efectuarea prestărilor de servicii de poștă și telecomunicații, astfel încît să se satisfacă cerințele economiei naționale și ale oamenilor muncii, sporind continuu eficiența economică.

Art. 99. - (1) Retribuția tarifară a muncitorilor din exploatarea căilor ferate și a personalului operativ a cărui activitate este asemănătoare cu a muncitorilor calificați este stabilită pe 10 grupe de funcții, diferențiată în cadrul aceleiași grupe de funcții, pe un nivel de bază și 3 trepte de retribuire.

(2) Retribuția tarifară a mecanicilor de locomotivă-automotor se diferențiază în raport de puterea locomotivelor și sistemul de tracțiune pe 5 grupe, pentru fiecare grupă corespunzînd un nivel de bază și 3 trepte și pe clase de calificare. Clasele de calificare III, II sau I se pot acorda succesiv, pe baza obținerii cel puțin a calificativului "bine" la examenul susținut în fața unei comisii special constituite, cu condiția unei vechimi minime în funcția de mecanic de locomotivă-automotor, de 3 ani pentru clasa a III-a, de 6 ani pentru clasa a II-a și de 10 ani pentru clasa I și a aprecierii colectivului de conducere al unității că a obținut rezultate bune în muncă în ultimii 2 ani înaintea prezentării la examen. Încadrarea locomotivelor pe grupe se aprobă de Consiliul de Miniștri.

(3) Retribuția tarifară a muncitorilor, mecanicilor de locomotivă și a personalului operativ este prevăzută în anexa nr. IV. La căile ferate uzinale, retribuția tarifară a muncitorilor și personalului operativ încadrat pe trepte este la nivelul grupei imediat inferioare, iar cea a mecanicilor și personalului operativ încadrat pe gradații, mai mică cu o clasă de retribuire în combinatele siderurgice și cu 2 clase de retribuire în celelalte unități.

(4) Retribuția tarifară pentru mecanicii de locomotivă-automotor - pe trepte -, precum și pentru unele funcții operative reprezentative - pe gradații -, din transporturile feroviare, este următoarea:

--------------------------------------------------------------------------
 Funcția          Clasele de retribuire la nivelul de bază - minim - și la
                  ultima treaptă sau gradație - maxim
                 ---------------------------------------------------------
                        Grupa de locomotive sau nivelul de încadrare
                 ---------------------------------------------------------
                        I       II       III       IV       V
--------------------------------------------------------------------------
                  Grupa de locomotive
 Mecanic de
 locomotivă-
 automotor            24-27    22-25    21-24    19-22    17-20
 - cu clasa
   III de
   calificare         25-28    23-26    22-25    20-23      -
 - cu clasa II
   de calificare      26-29    24-27    23-26    21-24      -
 - cu clasa I de
   calificare         27-30    25-28    24-27    22-25      -
                  Nivelul de încadrare
 Operator
 circulație
 mișcare              24-30    23-29    22-28
 Impiegat de
 mișcare              21-27    18-24    17-23
--------------------------------------------------------------------------

(5) Indicatorii sintetici în raport cu îndeplinirea cărora se acordă retribuția tarifară a personalului de conducere al regionalelor de căi ferate trebuie să cuprindă și tonele expediate, precum și beneficiul sau cheltuielile pe 1 000 t.km convenționale.

Art. 100. - (1) În transporturile auto retribuția tarifară a șoferilor este stabilită pe grupe de autovehicule, iar în cadrul fiecărei grupe, pe 3 categorii de calificare. Retribuția tarifară este diferențiată și pe 2 niveluri - A și B. Nivelul A se aplică șoferilor din unitățile care au plan de transport, precum și șoferilor de pe autovehicule pentru transportul de persoane. Retribuția tarifară a personalului operativ din transporturile auto este stabilită pe funcții, cu un nivel de bază și 5 - 6 gradații.

(9) Retribuția tarifară pentru unele funcții operative reprezentative din transporturile auto este următoarea:

---------------------------------------------------------------------
 Funcția          Clasele de retribuire la nivelul de bază - minim -
                  și la ultima gradație - maxim
                -----------------------------------------------------
                                Nivelul de încadrare
                -----------------------------------------------------
                        I             II            III
---------------------------------------------------------------------
 Șef coloană
 auto                 18-24          16-21           -
 Șef autogară         15-20          13-18         11-16
 Impiegat auto        13-18          10-15           -
---------------------------------------------------------------------

(3) Criteriile de încadrare a autovehiculelor pe grupe, stabilite în raport de capacitatea de încărcare, numărul de locuri și complexitatea acestora, se aprobă de Consiliul de Miniștri. Cu retribuția tarifară prevăzută la grupele de autovehicule I A și I B vor fi încadrați șoferii care au o pregătire și experiență profesională temeinică pe baza verificării cunoștințelor. 24) Indicatorii sintetici în raport cu îndeplinirea cărora se acordă retribuția tarifară a personalului de conducere al unităților de transporturi auto trebuie să cuprindă și tone expediate sau planul de venituri, precum și beneficiul ori cheltuielile pe 1 000 t.km convenționale sau cheltuielile la 1000 lei venituri.

Art. 101. - (1) În transporturile navale, retribuția tarifară pentru personalul navigant este stabilită pe funcții diferențiată pe grupe de nave măritime sau fluviale, în raport de natura, capacitatea sau puterea acestora și în cadrul fiecărei funcții pe un nivel de bază și 3 trepte, în cazul personalului a cărui activitate este asemănătoare cu a muncitorilor calificați și pe un nivel de bază și 5-6 gradații, pentru restul personalului, conform prevederilor anexei nr. IV.

(2) Retribuția tarifară pentru unele funcții reprezentative ale personalului navigant din transporturile maritime este următoarea:

------------------------------------------------------------------------
 Funcția              Clasele de retribuire la nivelul de bază - minim -
                      și la ultima gradație - maxim
                      --------------------------------------------------
                                Grupa de nave maritime
                      --------------------------------------------------
                        I       II       III       IV       V       VI
------------------------------------------------------------------------
 Comandant navă       23-29    25-31    27-33     29-35    30-36   31-37
 Ofițer maritim I     20-26    22-28    23-29     24-30    25-31   26-32
 Ofițer maritim II    17-23    18-24    19-25     20-26    21-27   22-28
 Ofițer maritim III   14-20    15-21    16-22     17-23    18-24   19-25
------------------------------------------------------------------------

(3) Retribuirea personalului de pe navele de pescuit oceanic în perioada de pescuit se face pe bază de tarife, diferențiate pe sortimente și produse din pește.

(4) Personalul navigant de pe navele fluviale care efectuează transportul pe Dunăre în timpul nopții beneficiază de un spor calculat asupra retribuției tarifare la nivelul de bază al funcției în care este încadrat, după cum urmează: pînă la 45% pentru comandanți și piloți, pînă la 25% pentru ofițeri și cîrmaci și pînă la 15% pentru restul personalului, corespunzător orelor lucrate în timpul nopții, în raport de condițiile de navigație. Cotele concrete se stabilesc de Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor.

(5) Retribuția tarifară a personalului operativ din activitatea portuară se stabilește pe funcții și, la fiecare funcție, pe un nivel de bază și un număr de 5 - 6 gradații.

(6) Indicatorii sintetici obligatorii, în raport de îndeplinirea cărora se acordă retribuția tarifară a personalului de conducere al unităților de transporturi navale, trebuie să includă:

a) în transporturile maritime: planul de venituri brute în lei-valută și beneficiul;
b) în transporturile fluviale: tone km sau trafic portuar și beneficiul;
c) la registrul naval român: planul de venituri și beneficiul;
d) la unitățile de transport naval finanțate de la buget: sarcini proprii stabilite de organul central.

Art. 102. - (1) Retribuția tarifară a docherilor este stabilită pe 3 clase de calificare, fiind diferențiată în cadrul fiecărei clase, pentru munca în acord sau regie, pe trei categorii de porturi.

(2) Personalul care contribuie direct la reducerea timpului de staționare a navelor sub operațiuni de încărcare-descărcare poate fi premiat:

a) la navele maritime - la care reducerea timpului de staționare față de normele portuare este de cel puțin 8 ore - dintr-un fond constituit lunar cumulat de la începutul anului, în cadrul fondului de retribuire admisibil, în limita a 1,60 lei/tona de mărfuri operată la navele respective. De aceste premii pot beneficia docherii, conducătorii de utilaje portuare și operatorii de dană care au avut o contribuție deosebită la reducerea timpului de staționare a navelor;
b) la restul navelor, cu pînă la 1% din retribuția tarifară realizată pe timpul efectiv lucrat la nava respectivă, pentru fiecare procent de reducere a timpului de staționare.

Art. 103. - (1) În transporturile aeriene retribuția tarifară a personalului navigant și a personalului operativ de la dirijarea circulației și activitatea comercială se stabilește pe funcții, în raport cu calificarea și răspunderea pentru îndeplinirea sarcinilor. Retribuția tarifară este stabilită pe un nivel de bază și un număr de 5 - 6 gradații. Retribuția tarifară a personalului navigant aerian este diferențiată pe grupele de aeronave și pe condițiile de zbor, prevăzute în anexa nr. IV.

(9) Retribuția tarifară pentru unele funcții reprezentative din transporturile aeriene este următoarea:

------------------------------------------------------------------------
 Funcția              Clasele de retribuire la nivelul de bază - minim -
                      și la ultima gradație - maxim
                      --------------------------------------------------
                            Grupe de avioane și elicoptere
                      --------------------------------------------------
                        I       II       III       IV       V       VI
------------------------------------------------------------------------
 Pilot comandant
 cu brevet
      minima I        20-26    22-28    23-29     24-31   25-32   26-33
 Navigator            15-21    17-23    19-25     21-27   21-27   22-28
 Mecanic navigant     14-19    16-21    17-22     19-24     -     21-26
------------------------------------------------------------------------

(3) Personalul navigant, precum și alte categorii de personal care însoțește personalul navigant aerian în timpul zborului, pe lîngă retribuția tarifară, primesc pentru timpul de zbor o indemnizație care are caracter de retribuție tarifară.

(4) Printre indicatorii sintetici în raport de îndeplinirea cărora se acordă retribuția tarifară a personalului de conducere al unităților de aviație civilă trebuie să fie:

a) în transporturile aeriene: călători km convenționali și beneficiul;
b) în aviația utilitară: plan prestații în ore zbor convenționale și beneficiul.

Art. 104. - (1) Retribuția tarifară a personalului operativ din unitățile de poștă și telecomunicații se stabilește pe funcții și la fiecare funcție, diferențiată pe un nivel de bază și un număr de 3 - 5 gradații, corespunzător retribuției tarifare pe clase de retribuire, conform celor prevăzute în anexa nr. IV.

(2) Agenții poștali din agențiile P.T.T.R. sînt retribuiți pe baza unei forme de retribuire mixtă, după cum urmează:

a) o parte fixă egală cu 30 - 60% din retribuția tarifară de bază prevăzută pentru funcția de factor poștal;
b) o parte variabilă, pînă la 25%, din veniturile agenției P.T.T.R. realizate de agentul poștal.

(3) Mărimea cotelor pentru partea fixă și variabilă se stabilește de Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, cu acordul Ministerului Muncii.

(4) Printre indicatorii sintetici în raport de îndeplinirea cărora se acordă retribuția tarifară personalului de conducere al unităților de poștă și telecomunicații trebuie să fie:

a) la unitățile de radio și televiziune: realizarea planului de venituri, funcționarea echipamentelor și instalațiilor de emisie conform normelor de exploatare;
b) la unitățile de poștă și telecomunicații: planul de venituri și planul de cheltuieli;
c) la unitățile de transporturi poștale, controlul mandatelor, editarea și distribuirea timbrelor, expedierea presei: planul de activități exprimat valoric sau în unități convenționale și planul de cheltuieli.

(5) Retribuția personalului din unitățile de transporturi și poștă-telecomunicații este prevăzută în anexa nr. IV.

E. CIRCULAȚIA MĂRFURILOR ȘI PRESTĂRI DE SERVICII

Art. 105. - În activitatea de comerț interior, retribuirea muncii trebui să cointereseze lucrătorii în sporirea continuă a volumului desfacerilor de mărfuri și prestărilor de servicii, satisfacerea în condiții din ce în ce mai bune a cerințelor populației, realizarea unei serviri civilizate și pline de solicitudine față de consumatori, păstrarea și gospodărirea rațională a fondului de mărfuri, modernizarea continuă a procesului de vînzare a mărfurilor, precum și sporirea eficienței economice a întregii activități comerciale.

Art. 106. - (1) Retribuția personalului operativ din unitățile de comerț interior, a cărui activitate este similară cu cea a muncitorilor, se stabilește pe funcții, pe un nivel de bază și 3 trepte de retribuire și se diferențiază pe niveluri de calificare, iar cea a personalului operativ a cărui activitate este similară cu cea a personalului tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ și de deservire se stabilește pe un nivel de bază și 4 gradații se diferențiază pe trepte de rulaj, categorii de unități sau niveluri de calificare.

(2) În funcție de condițiile specifice în care se desfășoară activitatea în unitățile comerciale, retribuția tarifară este superioară cu 1 - 5 clase de retribuire pentru lucrătorii operativi care desfac mărfuri ce necesită calificare mai ridicată, încasează direct banii de la consumatori, coordonează activitatea altor unități, conduc o formație de lucrători avînd și răspundere gestionară, au o calificare profesională deosebită - specialiști -, activează în unități de categorie specială sau cu un volum superior de activitate, ori în unități cu un înalt grad de organizare care servesc turiști străini sau desfac mărfuri pe valută, așa cum se arată în anexa nr. IV. În aceeași anexă se prevede și o retribuție inferioară cu 1 - 2 clase de retribuire pentru unele locuri de muncă, ținînd seama de calificarea mai redusă necesară pentru îndeplinirea sarcinilor.

(3) Retribuția tarifară pentru funcțiile operative reprezentative din circulația mărfurilor este următoarea:

---------------------------------------------------------------------------
 Funcția              Clasele de retribuire la nivelul de bază - minim -
                      și la ultima treaptă sau gradație - maxim
                      -----------------------------------------------------
                         Niveluri de calificare sau trepte de rulaj
                      -----------------------------------------------------
                        I       II       III       IV       V       VI
---------------------------------------------------------------------------
    1                   2        3        4         5       6        7
---------------------------------------------------------------------------
                  Funcții pe niveluri de calificare
 Vînzător              5-8      8-11
 Ospătar               5-8      8-11     11-14
                  Funcții pe trepte de rulaj
 Lucrător
 gestionar raion     11-15     13-17     15-19
 Șef magazin,
 lucrător
 gestionar
 magazin             10-14     13-17     15-19    17-21    19-23
 Șef unitate
 alimentație
 publică,
 lucrător
 gestionar
 unitate
 alimentație
 publică             12-16     14-18     16-20    18-22    20-24    22-26
---------------------------------------------------------------------------

Art. 107. - (1) Forma de bază a retribuirii personalului operativ și a muncitorilor din comerțul cu amănuntul, alimentația publică și unitățile hoteliere o constituie retribuirea prin remiză, exprimată prin cote la 10 000, 1000 sau 100 lei desfacere. Cotele se stabilesc ținînd seama de tipul unității și volumul de activitate planificat, diferențiat pe unități, grupe de produse sau produse, pe sezoane sau perioade mai îndelungate. Această formă de retribuire poate fi aplicată în mod corespunzător și în activitățile de contractări-achiziții, de prestări sau altele similare. Muncitorii și personalul operativ din unitățile comerciale cu ridicata vor fi retribuiți prin cote parțiale, la care retribuția este constituită dintr-o parte fixă, de cel mult 50% din retribuția tarifară, ce se acordă în regie, iar diferența dintr-o parte variabilă ce se acordă pe bază de cote la 10 000 lei desfacere prin depozit.

(2) La punctele comerciale și de alimentație publică mici încadrate cu 1-2 lucrători, gestionarii pot fi ajutați, în activitate, de membrii lor de familie, care vor fi retribuiți pe bază de tarife în cadrul cotelor stabilite unității respective.

(3) În unitățile de alimentație publică cu un înalt nivel de prezentare și organizare se aplică forma de retribuire pe bază de remiză adăugată la nota de plată. Cota de remiză este de 10% sau 12%, din care 2% în medie pe întreprindere se poate utiliza pentru recuperarea pierderilor la inventarul de servire. În cazuri excepționale, cu aprobarea Consiliului de Miniștri, la unele unități hoteliere cu cel mai înalt nivel de servire, cota de remiză va putea fi de pînă la 15% .

Art. 108. - (1) În activitățile de prestări de servicii, contractări-achiziții și altele similare, precum și în cele de desfacere cu activitate restrînsă sau cu caracter sezonier, se aplică forma de retribuire pe bază de cote procentuale, în limita unor cote maxime stabilite pe feluri de prestări servicii sau produse. În aceste cote pot fi incluse unele cheltuieli ale unității care se suportă de lucrători din veniturile realizate. Personalul retribuit în baza acestei forme, care lucrează în condițiile prevăzute pentru ceilalți lucrători din comerț, încadrați cu contracte de muncă pe duratĂ nedeterminată, are toate drepturile și îndatoririle personalului permanent din unitățile de stat.

(2) În cazurile în care activitățile prevăzute la alin. (1) au un caracter întîmplător sau ocazional, se aplică retribuirea cu tarife, stabilite la valoare sau cantitate. Persoanele retribuite în baza acestei forme beneficiază numai de retribuția pentru munca prestată, fără a avea și celelalte drepturi de care beneficiază persoanele cu contracte de muncă. Retribuirea pe bază de tarife se va putea aplica și personalului organizațiilor socialiste care pe lîngă activitatea de bază desfășoară și o activitate comercială.

(3) În activitatea de prestări servicii se poate aplica retribuirea pe bază de vărsăminte în cote fixe sau în sume antecalculate, în care retribuția lucrătorului reprezintă diferența dintre cheltuielile pentru materiile prime, materiale, energie, amortismente, plus beneficiul unității, față de valoarea prestărilor realizate.

Art. 109. - (1) În activitatea de alimentație publică și de prestări servicii poate fi utilizat personal operativ care administrează unitățile pe bază de contract. Retribuția acestora constă din suma rămasă din venitul realizat după achitarea către unitatea comercială la care sînt încadrați a tuturor obligațiilor, cum sînt amortismentele pentru inventarul pus la dispoziție de unitate, beneficiul și impozitul.

(2) Personalul de conducere și cel de execuție tehnic, economic și de altă specialitate din unitățile comerciale cu amănuntul, de alimentație publică și de turism, care contribuie direct la creșterea volumului de activitate, poate fi retribuit în acord direct proporțional cu gradul de îndeplinire a planului. Personalul de conducere și cel de execuție tehnic, economic și de altă specialitate din unitățile cu ridicata se retribuie în acord direct proporțional cu gradul de îndeplinire a planului de desfacere cu ridicata al unității. Acest personal, precum și șefii de depozite din unitățile cu ridicata, pe lîngă retribuția cuvenită conform celor prevăzute mai sus vor primi în plus și 0,5% din retribuția tarifară de încadrare pentru fiecare procent de depășire a planului de desfacere cu amănuntul al principalelor unități pe care le aprovizionează, iar în cazul nerealizării planului de desfacere cu amănuntul, retribuția cuvenită se va diminua cu 0,5% din retribuția tarifară de încadrare pentru fiecare procent de nerealizare. Consiliul de Miniștri va putea stabili perioadele și produsele la care această prevedere nu are aplicabilitate. La unele funcții de conducere din unitățile comerciale, retribuția se majorează sau se diminuează cu 1% din retribuția tarifară, pentru fiecare procent de depășire sau nerealizare a beneficiului planificat, în limita a 10% din retribuția tarifară corespunzătoare timpului lucrat.

(3) La unitățile de comerț interior și la unitățile de aprovizionare tehnico-materială, printre indicatorii în raport de care se acordă retribuția tarifară pentru personalul încadrat pe funcții de conducere a unităților, în mod obligatoriu sînt volumul de aprovizionare sau de desfacere planificat și beneficiul planificat.

(4) La unitățile de comerț interior și turism o parte din sporul anual al vînzărilor sau prestărilor se va realiza pe seama creșterii volumului de activitate pe un lucrător, iar creșterea retribuției medii a personalului operativ și muncitorilor va fi corelată cu volumul desfacerilor și prestărilor. Această corelație va fi prevăzută în planurile anuale ale ministerelor cu activitate comercială, indicatorul planului de muncă și retribuire pentru aceste ministere fiind fondul de retribuire la 1000 lei desfacere și prestări.

(5) Pentru personalul din ramura circulația mărfurilor, retribuit pe bază de cote, cu remiză adăugată la nota de plată și în acord direct proporțional, se va asigura un minim garantat de 75% din retribuția tarifară de încadrare, în cazul cînd în anumite perioade volumul de activitate obținut, datorită unor cauze independente de munca personalului, duce la realizarea unor retribuții sub minimul garantat. Diferența între sumele cuvenite în raport cu volumul de activitate și minimul garantat acordat va fi recuperată în perioadele următoare din drepturile realizate peste retribuția tarifară.

Art. 110. - (1) În comerțul exterior retribuirea muncii are drept scop cointeresarea personalului în sporirea continuă a exporturilor de mărfuri și încasărilor valutare, realizarea importurilor necesare economiei naționale, creșterea eficienței comerțului exterior, lărgirea cooperării economice și tehnico-științifice a României cu alte țări și asigurarea unei balanțe de plăți externe echilibrate.

(2) La unitățile de comerț exterior printre indicatorii în raport de care se acordă retribuția tarifară pentru personalul încadrat pe funcții de conducere a unităților, în mod obligatoriu sînt volumul de export valoric pe relații și volumul de import exprimat valoric în prețuri de plan.

(3) Retribuția tarifară a personalului din aparatul întreprinderilor de comerț exterior este cea prevăzută pentru grupa III de ramuri, la gradele special, I, II și III.

(4) Retribuția tarifară de încadrare în lei a personalului întreprinderilor de comerț exterior și din centralele industriale, trimis în misiune permanentă în străinătate, este cea prevăzută în nomenclatorul unităților respective, pentru funcțiile îndeplinite în străinătate.

(5) În afară de premiile anuale - gratificații - și cele ce se acordă în cursul anului pentru realizări deosebite, potrivit reglementărilor generale, personalul întreprinderilor de comerț exterior mai poate beneficia de premii pentru încadrarea de operațiuni de export-import și prestări de servicii, care prezintă o eficiență valutar-financiară ridicată pentru economia națională.

Art. 111. - (1) Modul de încadrare a lucrătorilor operativi, condițiile de aplicare a retribuțiilor tarifare superioare sau inferioare, treptele de rulaj, categoriile de unități, utilizarea funcției de șef depozit - lucrător gestionar - și la alte unități economice decît cele din circulația mărfurilor, precum și atribuțiile ce revin lucrătorilor comerciali și clasele de retribuire în care aceștia se încadrează, se stabilesc de ministerele și organele centrale interesate, cu acordul Ministerului Muncii.

(2) Retribuția personalului din circulația mărfurilor este prevăzută în anexa nr. IV.

F. CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ ȘI PROIECTAREA

Art. 112. - (1) Sistemul de retribuire din unitățile de cercetare și proiectare asigură cointeresarea materială a personalului pentru efectuarea de cercetări care contribuie la promovarea continuă a progresului tehnico-științific, la scurtarea ciclului cercetare-proiectare-producție, la introducerea tehnologiilor noi, moderne, la cunoașterea și folosirea legilor naturii și ale societății, în vederea înfăptuirii programului de dezvoltare economică și socială a țării.

(2) În aceste activități, sistemul de retribuire asigură, totodată, cointeresarea personalului în aplicarea celor mai eficiente soluții economice și funcționale, care conduc la obținerea de produse de calitate superioară, reducerea costului investițiilor și a ponderii construcțiilor în valoarea acestora, la extinderea tipizării construcțiilor, la proiectarea de mașini și utilaje moderne, mărirea gradului de mecanizare și automatizare a proceselor de producție, precum și la realizarea și predarea proiectelor la termenele stabilite.

1. Cercetarea științifică și proiectarea tehnologică

Art. 113. - (1) Retribuția tarifară a personalului atestat, de cercetare științifică și de proiectare tehnologică, se diferențiază pe 4 grade profesionale și - corespunzător încadrării unităților în care își desfășoară activitatea - pe 3 niveluri de retribuire.

(2) Retribuția tarifară a funcțiilor și gradelor profesionale de cercetare științifică și proiectare tehnologică este următoarea:

-----------------------------------------------------------------------
                        Număr      Clasele de retribuire la nivelul de
 Funcția și gradul      gradații   bază - minim - și la ultima
 profesional                               gradați - maxim
                        -----------------------------------------------
                                         Nivel de retribuire
                        -----------------------------------------------
                                         I          II        III
-----------------------------------------------------------------------
 Cercetător științific
 principal, inginer
 proiectant principal
  - gradul I                5          33-38       32-37      31-36
  - gradul II               5          30-35       29-34      28-33
  - gradul III              6          25-32       24-31      23-30
 Cercetător științific,
 inginer proiectant         6          23-29       22-28      21-27
-----------------------------------------------------------------------

(3) Încadrarea unităților de cercetare și de proiectare tehnologică pe cele 3 niveluri de retribuire se aprobă de Consiliul de Miniștri la propunerea ministerelor, celorlalte organe centrale sau consiliilor populare județene și al municipiului București, cu acordul Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, pe baza următoarelor criterii:

a) importanța lucrărilor de cercetare științifică și proiectare tehnologică, pentru promovarea progresului tehnic, economic și social, contribuția efectivă adusă la dezvoltarea economiei și culturii;
b) eficiența economică a fiecărei unități, caracterizată prin volumul și complexitatea lucrărilor desfășurate pe bază de contracte, organizarea activității de microproducție, efectuarea de lucrări care să conducă la realizarea de produse noi, de calitate superioară, pentru satisfacerea nevoilor interne și pentru export, introducerea tehnologiilor proprii care reduc importul de licențe și instalații, precum și alte lucrări care să se concretizeze în obținerea unor importante beneficii în economie;
c) mărimea unității, caracterizată prin număr de secții, de ateliere de producție, stații pilot, filiale, precum și prin numărul personalului și alte criterii specifice.

Art. 114. - (1) Încadrarea și promovarea personalului de cercetare științifică și proiectare tehnologică se fac pe grade profesionale, funcții și, în cadrul acestora, pe gradații, în raport cu rezultatele obținute, contribuția personală adusă la realizarea și depășirea planului unității, valoarea lucrărilor efectuate și eficiența lor economică, disciplina în muncă și respectarea condițiilor de vechime prevăzute de lege.

(2) Încadrarea și promovarea personalului de cercetare științifică și proiectare tehnologică pe grade profesionale și funcții se fac pe bază de concurs, în condițiile prevăzute de Statutul pentru organizarea activității și promovarea personalului de cercetare.

(3) Promovarea personalului de cercetare și proiectare tehnologică pe gradații se face cu respectarea prevederilor art. 33 din prezenta lege.

(4) În cadrul gradelor profesionale de cercetător științific principal I și II și inginer proiectant principal I și II, personalul de cercetare și de proiectare tehnologică poate fi promovat pe 5 gradații, iar în cele de cercetător științific principal III, cercetător științific, inginer proiectant principal III și inginer proiectant, pe 6 gradații, așa cum se prevede în anexa nr. IV.

(5) Personalului de cercetare științifică și proiectare tehnologică încadrat la ultima gradație, cu o vechime de cel puțin 25 ani în specialitate, care are merite deosebite în activitatea de cercetare științifică și proiectare tehnologică, concretizate în lucrări cu o înaltă eficiență economică sau socială, i se poate conferi gradația de merit care dă dreptul la o retribuție tarifară lunară majorată cu 2 clase de retribuire.

(6) Personalului de conducere din activitatea de cercetare științifică și proiectare tehnologică i se acordă, pe lîngă retribuția tarifară corespunzătoare gradului profesional obținut, o indemnizație diferențiată pe nivelurile prevăzute la art. 113 alin. (1), în raport cu funcția de conducere pe care o deține. Personalul de conducere al institutelor centrale de cercetare are următoarele indemnizații:

                                            lei/lună
------------------------------------------------------------
                            Indemnizația de conducere
                          ----------------------------------
 Funcția de conducere          Nivel de retribuire
                          ----------------------------------
                            I            II          III
------------------------------------------------------------
 Director general de
 institut central         1200-2500    1000-2000    800-1500
 Director general
 adjunct de institut
 central                  1000-1800     700-1400    600-1100
------------------------------------------------------------

Personalul de conducere al institutelor de cercetare și proiectare tehnologică are următoarele indemnizații:

                                            lei/lună
------------------------------------------------------------
                                 Mărimea unității
                          ----------------------------------
 Funcția de conducere     mare        mijlocie      mică
------------------------------------------------------------
 Director institut       1000-1800    700-1400      600-1100
 Director adjunct
 științific - tehnic -
 institut                 600-1200    500- 900      400- 700
 Director centru             -           -          400- 700
 Șef de secție            400- 700    300- 600      250- 500
 Șef laborator,
 sector, atelier          250- 400    200- 350      200- 325
------------------------------------------------------------

Indemnizațiile prevăzute în tabelul de mai sus se acordă în condițiile stabilite la art. 30 alin. (2).

(7) Profesorii, conferențiarii și lectorii - șefii de lucrări - titulari din învățămîntul superior, numiți în funcții de conducere în unitățile de cercetare și proiectare tehnologică, primesc retribuția tarifară a funcției didactice de bază și indemnizația corespunzătoare funcției de conducere pe care o ocupă în unitatea de cercetare și proiectare tehnologică.

(8) Șefii programelor de cercetare și de introducere a tehnologiilor care prezintă importanță economică deosebită pot fi echivalați cu șefii secțiilor de cercetare și de proiectare tehnologică, cu aprobarea Consiliului de Miniștri. Pentru activitatea desfășurată pe durata realizării programelor, pe lîngă retribuția tarifară a funcției de bază, aceștia primesc o indemnizație corespunzătoare șefului de secție, în raport cu importanța și complexitatea programelor.

(9) Acordarea indemnizației prevăzute la alin. (6), (7) și (8) exclude primirea altor indemnizații de conducere.

(10) Pentru unele cadre de cercetare și proiectare tehnologică cu un înalt nivel de pregătire profesională, de valoare excepțională, recunoscute pe plan intern și internațional, se poate acorda, pe durată determinată, retribuția tarifară mai mare cu pînă la 25% . Numărul celor cărora li se acordă o asemenea retribuție nu va depăși 1% din totalul cadrelor de cercetare științifică și proiectare tehnologică și se aprobă nominal de Consiliul de Miniștri.

Art. 115. - Consiliul de Miniștri, odată cu aprobarea încadrării unităților de cercetare și proiectare tehnologică pe cele 3 niveluri de retribuire, stabilește și grupa de ramuri, precum și gradul unității după care se face retribuirea personalului de cercetare și proiectare tehnologică cu studii superioare neatestat și a personalului din activitatea de cercetare științifică și de proiectare tehnologică fără studii superioare.

Art. 116. - (1) Acordarea retribuției tarifare personalului de execuție cu studii superioare atestat și neatestat, precum și personalului de conducere din cercetarea științifică și proiectarea tehnologică, se face raport cu îndeplinirea calitativă și cantitativă a sarcinilor de plan care se exprimă prin respectarea termenelor finale și intermediare ale fazelor de cercetare și de proiectare tehnologică, atingerea parametrilor prevăzuți, respectarea clauzelor din contractele încheiate și aplicarea în practică a rezultatelor cercetărilor terminate.

(2) Din retribuția tarifară a personalului atestat și neatestat din unitățile de cercetare și proiectare tehnologică se efectuează rețineri lunare de 5-20%, pe toată durata de execuție a temelor. Sumele astfel reținute se restituie cu condiția respectării termenelor intermediare, stabilite pe faze de cercetare și proiectare tehnologică, și a termenelor finale.

(3) Pentru personalul din activitatea de cercetare științifică și proiectare tehnologică, încadrat pe funcții de conducere, acordarea retribuției tarifare și a indemnizației de conducere se face ținîndu-se seama de realizarea sarcinilor stabilite pe ansamblul unității sau al compartimentului pe care îl conduce, precum și de realizarea sarcinilor ce îi revin în calitate de executant direct la temele sau proiectele la care participă, potrivit prevederilor din Statutul pentru organizarea activității și promovarea personalului de cercetare.

Art. 117. - Finanțarea tuturor cheltuielilor pentru retribuirea muncii personalului din unitățile de cercetare și proiectare tehnologică se face din încasările realizate de aceste unități, ca urmare a contractelor încheiate în conformitate cu prevederile legale.

Art. 118. - (1) În activitatea de cercetare științifică și proiectare tehnologică se poate aplica forma de retribuire în acord global, în condițiile stabilite la art. 120 din prezenta lege.

(2) Personalului de proiectare din unitățile de cercetare și proiectare tehnologică, care nu desfășoară activitate de proiectare tehnologică, i se aplică reglementările din prezenta lege, stabilite pentru personalul din celelalte unități de proiectare.

2. Proiectarea*)

----------------
*) Proiectare de investiții și alte forme de proiectare, diferite de cele de la pct. 1.

Art. 119. - (1) Încadrarea și promovarea personalului din activitatea de proiectare se fac pe funcții și grade profesionale, iar în cadrul lor, pe gradații. Promovarea personalului de proiectare în funcții se face prin examen sau concurs - cu respectarea prevederilor Legii nr. 12/1971, iar promovarea în gradații se face în condițiile art. 33 din prezenta lege.

(2) Institutele de proiectare sînt grupate pe patru grade, în funcție de mărimea lor și de complexitatea activității. Încadrarea fiecărui institut într-unul din cele patru grade se face de Consiliul de Miniștri.

(3) Retribuția tarifară a principalelor funcții de execuție este următoarea:

----------------------------------------------------------------
 Funcția                 Număr      Clasele de retribuire la
                         gradații   nivelul de bază - minim -
                                    - și la ultima gradație -
                                    maxim - funcții de execuție
----------------------------------------------------------------
 Inginer - arhitect -
 proiectant principal
 - gradul I                  5               31-36
 - gradul II                 5               28-33
 - gradul III                6               24-31
 Inginer - arhitect -
 proiectant                  6               22-28
----------------------------------------------------------------
Retribuția tarifară a inginerului - arhitectului - proiectant și a celui principal este aceeași pentru toate gradele institutelor de proiectare, cu excepția retribuției inginerului - arhitectului - proiectant principal I, care la institutele de gradele III și IV este cu cîte o clasă mai mică față de cea de la institutele de gradele I și II.

(4) Retribuția tarifară a funcțiilor de chimiști, fizicieni, geologi, matematicieni, economiști etc., utilizate în secțiile sau atelierele de proiectare, din institute și centre, este cea aprobată pentru funcțiile corespunzătoare din unitățile din grupa III de ramuri.

(5) Personalului de conducere din activitatea de proiectare i se acordă, pe lîngă retribuția tarifară corespunzătoare gradului profesional obținut, o indemnizație diferențiată după gradul de organizare a unităților, ținînd seama de funcția pe care a deține.

(6) Indemnizația de conducere a funcțiilor de conducere din institutele și centrele de proiectare este următoarea:

                                                         lei/lună
-------------------------------------------------------------------
                                  Indemnizația de conducere
                          -----------------------------------------
 Funcția                                Gradul unității
                          -----------------------------------------
                            I        II         III         IV
-------------------------------------------------------------------
 Director institut       1000-1800   700-1400   600-1000   400-700
 Director adjunct
 tehnic institut          600-1200   500- 900   400- 700      -
 Director centru             -          -          -       400-700
 Șef de secție            400- 700   300- 600   250- 500   250-500
 Șef de atelier           250- 400   200- 350   200- 325   200-325
-------------------------------------------------------------------

Art. 120. - (1) În activitatea de proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global. Sumele pe lucrări pentru retribuirea proiectanților de toate specialitățile se vor stabili, de regulă, pe bază de unități fizice, pe categorii de lucrări. Personalul de proiectare care lucrează în acord global primește, pe parcursul elaborării proiectului sau lucrării, avansuri lunare, reprezentînd 80% din retribuția tarifară de încadrare. Avansurile cumulate nu pot fi mai mari de 80% din suma stabilită pe proiect sau lucrare.

(2) La predarea proiectului sau lucrării, suma totală stabilită pe lucrare se repartizează membrilor colectivului, în funcție de contribuția acestora. Din suma cuvenită fiecăruia se reține o parte de 10% care se restituie după intrarea în funcțiune a lucrării respective și realizarea indicatorilor tehnico-economici prevăzuți în proiect, iar cealaltă parte de 90% se plătește proiectantului respectiv, după ce în prealabil s-au scăzut avansurile primite pe parcursul elaborării proiectului sau lucrării.

(3) În locul reținerilor pe proiect ce se fac pînă la realizarea lucrărilor și atingerea parametrilor se poate reține personalului de proiectare o sumă fixă sub forma unei cote din retribuția tarifară pentru constituirea unei garanții reprezentînd pînă la o retribuție tarifară lunară, dar nu mai puțin de 20% din aceasta.

Art. 121. - Retribuirea șefilor de proiecte și a proiectanților de specialitate, pe perioadele de timp în care acordă asistență tehnică pe șantiere, în baza contractelor încheiate în acest scop cu beneficiarii, se face cu retribuția medie realizată în ultimele 12 luni premergătoare plecării pe șantier, dar nu mai puțin de retribuția tarifară de încadrare și sporul de vechime.

Art. 122. - Acordarea retribuției tarifare personalului de proiectare de execuție și personalului de conducere din proiectare se face în raport cu îndeplinirea calitativă și cantitativă a sarcinilor de plan, care se exprimă prin predarea la termen a proiectelor și calitatea acestora, realizarea indicatorilor tehnico-economici prevăzuți în proiectul lucrării, reducerea importurilor pentru investiție și producție prin promovarea concepției proprii și folosirea mașinilor, utilajelor și materiilor prime indigene, reducerea consumurilor specifice la principalele materiale.

Art. 123. - Pentru personalul care nu lucrează în acord, indicatorul în funcție de care se calculează mărimea adaosului la retribuția tarifară, conform prevederilor art. 44, este volumul total al activității de proiectare.

Art. 124. - (1) Pentru retribuirea personalului de proiectare - de execuție și de conducere - din secțiile, atelierele și colectivele de proiectare, organizate în subordinea centralelor industriale, altor unități asimilate acestora, întreprinderilor sau altor unități economice, potrivit normelor de structură aprobate pentru unitățile de cercetare și proiectare, se aplică prevederile art. 119 - 123.

(2) Pentru personalul din secțiile, atelierele și colectivele de proiectare organizate pe baza normelor unitare de structură stabilite pentru unități economice, retribuirea se face în aceleași condiții ca și pentru personalul din unitatea în care funcționează.

3. Prevederi comune

Art. 125. - Retribuția tarifară a personalului din aparatul funcțional este cea aprobată pentru funcțiile corespunzătoare din unitățile din grupa V de ramuri. La unitățile de cercetare și de proiectare tehnologică, precum și la unitățile de proiectare, la care sînt organizate secții și ateliere de producție, retribuția personalului acestor subunități este cea prevăzută pentru grupa de ramuri corespunzătoare.

Art. 126. - Prevederile art. 39-49 din prezenta lege se aplică în mod corespunzător și activității de cercetare științifică și proiectare, în condițiile stabilite de Consiliul de Miniștri.

Art. 127. - (1) Sursele de constituire a fondurilor pentru premierea în cursul și la sfîrșitul anului a personalului din unitățile de cercetare științifică și proiectare, precum și modalitățile de acordare a premiilor, sînt cele prevăzute la art. 50-65 din prezenta lege, pentru unitățile economice.

(2) Totalitatea premiilor de care poate beneficia personalul din unitățile de cercetare și proiectare sub formă de gratificații și premii în cursul anului, conform art. 50-61 din prezenta lege, nu va depăși, în cursul unui an calendaristic, trei retribuții tarifare lunare de încadrare.

Art. 128. - Retribuția personalului din unitățile de cercetare și de proiectare este prevăzută în anexa nr. IV.

G. UNITĂȚILE DE OPERAȚIUNI BANCARE ȘI DE ASIGURĂRI

Art. 129. - Retribuirea muncii personalului din unitățile de operațiuni bancare și de asigurări trebuie să cointereseze acest personal la realizarea în bune condiții a sarcinilor legate de finanțarea și creditarea producției și investițiilor, de perfecționarea controlului prin leu a eficienței activității economice, de asigurarea unei circulații bănești normale, precum și de atragerea disponibilităților bănești ale populației.

Art. 130. - (1) Retribuția tarifară a personalului încadrat în funcții de execuție și de conducere în unitățile de operațiuni bancare și de asigurări se diferențiază pe categorii de unități, fiind corelată cu retribuția din următoarele grupe de ramuri:

a) sucursalele băncilor: grupa IV de ramuri;
b) sucursalele ADAS și C.E.C.: grupa V de ramuri;
c) sucursalele LOTO-PRONOSPORT: grupa VI de ramuri.

(2) Retribuția tarifară a principalelor funcții de conducere și de execuție din unitățile de operațiuni bancare și de asigurări este următoarea:

----------------------------------------------------------------
 Funcția                               Clasele de retribuire la
                                       nivelul de bază
                                       - minim - și la ultima
                                       gradație - maxim
----------------------------------------------------------------
 Director la sucursalele județene
 ale băncilor, gradul I*)                     34
 Director la sucursalele județene
 ADAS și C.E.C.,  gradul I*)                  32
 Șef serviciu specialitate, revizor
 șef la sucursalele județene ale
 băncilor, gradul I                         27 - 32
 Șef serviciu specialitate la
 sucursalele județene ADAS și C.E.C.,
 gradul I                                   25 - 30
 Inspector principal la sucursalele
 județene ale băncilor
                       - inginer            24 - 31
                       - economist          23 - 30
 Inspector la sucursalele băncilor
                       - inginer            22 - 28
                       - economist          21 - 27
---------------------------------------------------------------
*) Retribuție tarifară fixă la care se adaugă indemnizația de 
   conducere.

Art. 131. - Acordarea retribuției tarifare pentru personalul din unitățile de operațiuni bancare și de asigurări se face în raport de realizarea unor indicatori de plan, condiționată de realizarea în întregime a sarcinilor individuale sau colective, care decurg din planul de stat, din alte acte normative, din planul de muncă al unității, precum și din regulamentele de organizare și funcționare.

Art. 132. - La unitățile de operațiuni bancare, inclusiv administrațiile centrale ale băncilor, premiile anuale - gratificațiile - se acordă dintr-un fond ce se constituie prin aplicarea unei cote de 2% asupra fondului de retribuire realizat anual și se eliberează în limita sumelor prevăzute în acest scop în planul de venituri și cheltuieli. Fondul de premiere anuală se repartizează întregului personal, proporțional cu retribuția tarifară de încadrare corespunzătoare timpului pentru care a fost retribuit de unitate. Premiul maxim ce se poate acorda este de o retribuție tarifară lunară.

Art. 133. - Casa de Economii și Consemnațiuni va putea acorda premii persoanelor încadrate în alte unități, care au obținut cele mai bune rezultate în acțiunea de atragere a disponibilităților bănești ale populației, în limita unui fond anual prevăzut în planul de cheltuieli aprobat.

Art. 134. - Retribuția personalului din unitățile de operațiuni bancare și de asigurări este prevăzută în anexa nr. IV.

II. Activități social-culturale

A. ÎNVĂȚĂMÎNT

Art. 135. - Sistemul de retribuire a personalului din unitățile de învățămînt trebuie să contribuie la cointeresarea materială a acestuia pentru îmbunătățirea continuă a activității de instruire și educare a tinerelor generații, de însușire de către acestea a culturii generale, a cunoștințelor de specialitate și a deprinderilor practice necesare exercitării, la absolvire, a unor activități utile societății, în vederea integrării active în viața socială, precum și de formare a concepției științifice despre natură și societate, de cultivare a dragostei față de patrie și popor, față de idealurile de pace, înțelegere între popoare și progres social.

Art. 136. - (1) Retribuția tarifară a personalului didactic se diferențiază, la fiecare funcție și grad didactic, în raport cu calitatea activității instructiv-educative și științifice și cu vechimea în învățămînt, printr-un număr de 5-6 gradații. La cadrele didactice retribuția tarifară astfel stabilită cuprinde și sporul pentru vechime. Pentru cadrele didactice definitivate, care își desfășoară activitatea în localități rurale cu condiții deosebite, vechimea pentru acordarea unei gradații se poate reduce la 3 ani. Pentru cadrele didactice cu rezultate deosebite în activitate, de la toate formele de învățămînt, vechimea pentru acordarea gradațiilor se poate reduce de la 5 la 4 ani.

(2) Retribuția tarifară a cadrelor didactice din învățămîntul superior se diferențiază și în raport cu complexitatea și importanța disciplinei pentru dezvoltarea economico-socială a țării, pe trei niveluri - A, B și C.

(3) În învățămîntul superior, la nivelul A se cuprind disciplinele fundamentale: matematica, fizica, chimia, științele biologice, științele geologice, limba și literatura română, disciplinele tehnice de specialitate pentru învățămîntul tehnic, agricol și medico-farmaceutic; disciplinele de științe sociale, științele economice, juridice, pedagogia, istoria, geografia, limbile străine, la facultățile sau secțiile de profil. La nivelul B se cuprind disciplinele de științe sociale, științele economice, juridice, pedagogia, istoria, geografia, limbile străine, la alte facultăți sau secții decît cele de profil, iar la nivelul C, disciplinele din învățămîntul de educație fizică și sport, din învățămîntul de arte plastice, de teatru-cinematografie și de muzică, disciplinele din institutele pedagogice de 3 ani și din facultățile pedagogice de 3 ani, precum și desenul tehnic din învățămîtul economic și artistic. Încadrarea pe niveluri a disciplinelor ce nu sînt prevăzute la acest alineat se aprobă de Consiliul de miniștri, la propunerea Ministerului Educației și Învățămîntului.

(4) Cadrele didactice care îndeplinesc funcții de director și director adjunct de unitate școlară și de șef catedră în învățămîntul superior precum și profesorii care desfășoară activitate de diriginte de clasă, învățătorii și institutorii care predau în același timp la 2-4 clase în învățămîntul primar, primesc, pe lîngă retribuția tarifară a funcție didactice, indemnizații lunare, care fac parte din retribuția tarifară.

(5) Pentru îndeplinirea funcțiilor de rector, prorector, decan, prodecan și director educativ de cămine studențești, precum și pentru îndeplinirea altor funcții sau activități didactice, retribuirea se face cu indemnizații lunare care nu fac parte din retribuția tarifară.

Art. 137. - (1) Retribuția tarifară a principalelor funcții didactice este următoarea:

a) în învățămîntul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și tehnic:

                                                                  lei/lună
-----------------------------------------------------------------------------
                   Clasele de retribuire corespunzătoare       Indemnizațiile
                   retribuției tarifare după vechimea în       lunare de
                   în învățămînt                               conducere
 Funcția         --------------------------------------------  pentru
                 3-5  5-10  10-15  15-20  20-23  23-26  peste  unitățile de
                 ani  ani    ani    ani    ani    ani   26 ani categoria I
-----------------------------------------------------------------------------
    1             2    3      4      5      6      7      8         9
-----------------------------------------------------------------------------
 Director        Retribuția tarifară corespunzătoare funcției
                 didactice, gradului și vechimii în învățămînt,
                 la care se adaugă indemnizația de conducere
 - grupuri
   școlare
   care au
   plan de
   producție                                                        800
 - licee cu
   peste
   2000
   elevi                                                            650
 - școli
   generale
   cu clasele
   I-IV                                                             300
 Director
 adjunct         Retribuția tarifară corespunzătoare funcției
                 didactice, gradului și vechimii în învățămînt,
                 la care se adaugă indemnizația de conducere
 - grupuri
   școlare
   care au
   plan de
   producție                                                        650
 - licee cu
   peste
   2000
   elevi                                                            550
 Profesor cu
 studii
 superioare
 universitare*)
 - gradul
   didactic I     -    24     26     27     29     30     31
 - gradul
   didactic
   II             -    21     23     24     26     27     28
 - definitiv      18   19     21     22     24     25     26
 Profesor cu
 institut
 pedagogic
 de 3 ani
 - gradul
   didactic I     -    20     22     23     25     26     27
 - gradul
   didactic II    -    17     19     20     22     23     24
 - definitiv      14   15     17     18     20     21     22
 Învățător
 cu liceul
 pedagogic
 - gradul
   didactic I     -    17     18     19     21     23     26
 - gradul
   didactic II    -    14     15     16     18     20     23
 - definitiv      11   12     13     14     16     18     21
-----------------------------------------------------------------------------

*) Se aplică la licee, școli de specializare postliceală, de maiștri și profesorilor ingineri de la școlile profesionale. Retribuția tarifară a profesorilor de la disciplinele din specialitatea de bază a liceelor industriale, agricole, silvice, economice și sanitare, a școlilor de specializare postliceală și a școlilor de maiștri este mai mare cu o clasă, iar cea a profesorilor din învățămîntul primar, gimnazial și profesional, mai mică cu o clasă.

b) în învățămîntul superior:

------------------------------------------------------------------------------
             Clasele de retribuire           Indemnizațiile de conducere
             corespunzătoare retribuției           - lei lunar -
             tarifare după vechimea în
             învățămînt
 Funcția                                  ------------------------------------
                                                categoria instituției
             -----------------------------------------------------------------
             3   5   10  15  20   peste
             -5  -10 -15 -20 -25  25
             ani  ani  ani   ani  ani      I         II       III       IV
------------------------------------------------------------------------------
Rector       Retribuția tarifară       2300-2700 1900-2300 1600-1900 1300-1600
Prorector    corespunzătoare           1900-2200 1600-1900 1300-1600 1000-1300
Decan        funcției didactice        1250-1400 1075-1250 950-1075
Prodecan     și vechimii în             950-1075 850- 950
Șef          învățămînt, la care se                   325 - 650
catedră      adaugă indemnizația de
             conducere
Profesor
universitar       34  35  36  37  38
Conferențiar
universitar       31  32  33  34  35
Lector
universitar   25  26  27  29  30  32
Asistent
universitar   23  24  25  26  27  29
------------------------------------------------------------------------------
(2) Indemnizațiile de conducere prevăzute în tabelul de mai sus se acordă în condițiile stabilite la art. 30 alin. (2).

(3) Retribuția tarifară prevăzută la alin. (1) lit. b) se acordă cadrelor didactice care predau în învățămîntul superior discipline încadrate la nivelul A. Profesorii și conferențiarii universitari au o retribuție tarifară mai mică, față de cea prevăzută la alin. (1) lit. b), cu o jumătate de clasă de retribuire, dacă predau discipline cuprinse la nivelul B, și cu o clasă de retribuire, dacă predau discipline cuprinse la nivelul C.

(4) Lectorii - șefii de lucrări și asistenții universitari - inclusiv cei stagiari - au o retribuție tarifară mai mică, față de cea prevăzută la alin. (1) lit. b), cu o clasă de retribuire, dacă predau discipline cuprinse la nivelul B și cu 2 clase de retribuire, dacă predau discipline cuprinse la nivelul C.

(5) Reglementările prevăzute în prezenta lege pentru personalul din învățămîntul superior se aplică și personalului de la institutele și centrele de perfecționare a cadrelor didactice, inclusiv de la filialele acestora.

Art. 138. - (1) Retribuția tarifară prevăzută în lege pentru cadrele didactice din învățămîntul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și tehnic este mai mare cu 2 clase de retribuire pentru personalul didactic care lucrează în casele de copii și în școlile speciale pentru copii cu deficiențe, cu excepția profesorilor de la liceele organizate pentru copii cu deficiențe, la care retribuția tarifară este mai mare cu o clasă de retribuire.

(2) Persoanele numite în învățămînt, cu o vechime recunoscută în învățămînt de cel puțin 3 ani, precum și cadrele didactice suplinitoare, sînt retribuite, potrivit funcției didactice îndeplinite, studiilor și vechimii recunoscute în învățămînt, cu retribuția tarifară stabilită pentru personalul didactic definitiv, avînd obligația să obțină definitivarea în termenul prevăzut în Statutul personalului didactic.

Art. 139. - Cadrelor didactice definitive sau titularizate în învățămînt, încadrate la ultima gradație, care au obținut rezultate deosebite în activitatea de învățămînt și au o vechime de cel puțin 25 de ani în învățămînt, li se poate acorda o gradație de merit, în limita fondului de retribuire planificat. Cadrele didactice cărora li se acordă gradația de merit vor primi o retribuție tarifară majorată cu 2 clase de retribuire, față de cea prevăzută la ultima gradație.

Art. 140. - Pentru cadrele didactice din învățămîntul superior cu un înalt nivel de pregătire profesională, de valoare excepțională, dovedită în activitatea didactică și de cercetare, recunoscute pe plan intern și internațional, se pot acorda, pe durata determinată, retribuții tarifare mai mari cu pînă la 25% . Numărul celor cărora li se acordă o asemenea retribuție nu va depăși 1% din totalul cadrelor didactice din învățămîntul superior și se aprobă nominal de Consiliul de Miniștri.

Art. 141. - Personalul din unitățile de învățămînt beneficiază de premii anuale dintr-un fond ce se constituie prin aplicarea unei cote de 2% asupra fondului de retribuire realizat anual. Fondul de premiere se repartizează în raport cu contribuția fiecărei persoane la bunul mers al activității unității din care face parte.

Art. 142. - Pentru cele mai bune rezultate obținute în cadrul concursurilor de material didactic și pentru stimularea manifestărilor didactice și educative, personalul didactic poate fi premiat din fondurile speciale destinate acestui scop, conform reglementărilor în vigoare.

Art. 143. - (1) Cadrele didactice, personalul de cercetare științifică, personalul auxiliar de specialitate, muncitorii, precum și alte categorii de personal din învățămîntul superior, care au participat în afara obligațiilor de serviciu la lucrările de cercetare, proiectare, expertize, analize de laborator și alte lucrări de acest fel, executate pe bază de contracte de colaborare, pot beneficia de premii, în limita unei cote de 10-15% din sumele încasate, dacă lucrările respective au fost predate la termen și de calitate corespunzătoare. Premiile individuale nu pot depăși 25% din retribuția tarifară realizată în perioada pentru care se face premierea.

(2) Maiștrii instructori pot fi premiați la sfîrșitul anului dintr-un fond constituit din veniturile nete încasate din valorificarea producției realizate în atelierele școală, în limita unei cote stabilite potrivit dispozițiilor legale. Premiul individual din acest fond, împreună cu gratificația anuală, nu poate depăși, pe un an calendaristic, trei retribuții tarifare lunare de încadrare.

Art. 144. - Cadrele didactice și specialiștii din producție sau din alte domenii de activitate pot fi retribuiți prin plata cu ora, conform reglementării în vigoare, pentru activitatea didactică de predare, seminarii, lucrări practice, desfășurată în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipsesc temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi. Totalul sumelor încasate pentru îndeplinirea de activități didactice plătite cu ora nu poate depăși în medie pe an școlar (universitar) 25% din retribuția funcției didactice îndeplinite.

Art. 145. - Retribuția personalului din unitățile de învățămînt de toate gradele și din unitățile aparținînd învățămîntului este prevăzută în anexa nr. V.

B. OCROTIREA SĂNĂTĂȚII

Art. 146. - Aplicarea sistemului de retribuire în unitățile sanitare trebuie să stimuleze sporirea continuă a eficienței activității personalului din acest sector, îndreptată spre ridicarea nivelului de îngrijire a sănătății populației, prin intensificarea și ridicarea nivelului calitative al acțiunilor profilactice și curative, printr-o înaltă ținută profesională și etică, solicitudine și grijă față de om, prin continua îmbunătățire a pregătirii de specialitate, prin perfecționarea din toate punctele de vedere a ocrotirii sănătății publice în țara noastră.

Art. 147. - (1) Retribuția tarifară a personalului sanitar se stabilește pe funcții și grade profesionale, diferențiată în raport de nivelul de pregătire și condițiile specifice de muncă. Pentru personalul sanitar cu pregătire superioară, precum și pentru personalul mediu sanitar, retribuția tarifară se stabilește pe un nivel de bază și 5-6 gradații, iar pentru personalul auxiliar sanitar, pe un nivel de bază și 3 gradații.

(2) Retribuția tarifară a medicilor se diferențiază și în raport cu complexitatea și dificultatea specialității și locului de muncă pe două niveluri de retribuire I și II. La nivelul I se încadrează:

a) medicii primari și principali care efectuează intervenții chirurgicale cu un înalt grad de complexitate și dificultate, în cadrul unor unități, secții sau compartimente special constituite și dotate, în specialitățile: neurochirurgie, chirurgie cardiacă, chirurgie toraco-pulmonară, urologie, oftalmologie și otorinolaringologie; medicii primari și principali care lucrează în unități și secții clinice universitare, institute și centre medicale și de cercetare științifică medicală, precum și cei care își desfășoară activitatea în specialitățile anestezie și terapie intensivă, radiologie și radioterapie;
b) medicii de medicină generală încadrați în dispensarele comunale, care prezintă probleme complexe în ocrotirea sănătății populației respective, stabilite de Consiliul de conducere al Ministerului Sănătății. La nivelul II se încadrează medicii care lucrează în celelalte specialități și locuri de muncă.

(3) Retribuția tarifară a personalului mediu și auxilar sanitar se diferențiază și în raport cu dificultatea și complexitatea locului de muncă, pe două tipuri de funcții și grade profesionale, I și II.

(4) Cadrele sanitare care îndeplinesc funcții de conducere primesc, pe lîngă retribuția tarifară corespunzătoare funcției sau gradului profesional, indemnizații de conducere lunare, diferențiate în raport cu mărimea unității - secției - pe care o conduc. Aceste indemnizații fac parte din retribuția tarifară.

Art. 148. - (1) Diferențierea retribuției tarifare a principalelor funcții de specialitate sanitară, cu pregătire superioară și medie, este următoarea:

                                                               - lei/lună -
-----------------------------------------------------------------------------
                                  Clasele de retribuire      Indemnizațiii
                                  la nivelul de bază -       lunare
                  Număr           - minim - și la            de conducere
 Funcția          gradații        ultima gradație -
                                  maxim
                                  ----------------------    ----------------
                                   Nivelul de retribuire    minim   maxim
                                  ----------------------
                                       I         II
-----------------------------------------------------------------------------
    1                2                 3          4            5       6
-----------------------------------------------------------------------------
                  Personal sanitar cu pregătire superioară
 Medic director   Retribuția tarifară corespunzătoare
                  funcției și gradului profesional            700    1500
 Medic șef
 secție           Retribuția tarifară corespunzătoare
                  funcției și gradului profesional            225     550
 Medic primar
 gradul I             5
 - de
   specialitate                      32-37      30-35
 - de medicină
   generală                          30-35      29-34
 Medic primar
 gradul II            5
 - de
   specialitate                      30-35      28-33
 - de medicină
   generală                          28-33      27-32
 Medic primar
 gradul III           6
 - de
   specialitate                      28-34      26-32
 - de medicină
   generală                          26-32      25-31
 Medic principal      6
 - de
   specialitate                      25-32      23-30
 - de medicină
   generală                          23-30      22-29
 Medic                6              22-28      21-27
 Farmacist
 principal            6                   21-28
 Farmacist            6                   19-25
                                  Personal mediu sanitar
 Asistent
 medical
 principal            6
 - I*)                                    16-23
 - II                                     15-22
 Asistent
 medical              6
 - I*)                                    11-17
 - II                                     10-16
 Soră
 medicală
 - moașă -
 principală           6
 - I*)                                    10-16
 - II                                      9-15
 Soră
 medicală -
 moașă                6
 - I*)                                     8-14
 - II                                      7-13
-----------------------------------------------------------------------------

*) Se utilizează în unități, secții sau compartimente de: chirurgie cardiacă, neurochirurgie, anestezie-terapie intensivă, psihiatrie și neuropsihiatrie infantilă, radiologie și radioterapie, anatomie patologică, medicină legală, pediatrie, obstetrică-ginecologie, bolnavi cronici, de traumatologie-ortopedie și arși, precum și de igienă și sănătate publică.

(2) Retribuția tarifară prevăzută în tabelul de mai sus pentru personalul sanitar este mai mare cu:

a) 2 clase pentru: personalul sanitar, exclusiv tehnicienii sanitari, dentiștii și medicii stomatologi, care lucrează în dispensarele medicale din mediul rural; personalul sanitar care lucrează în unitățile și secțiile de urgență medico-chirurgicală și stațiile de salvare; personalul mediu sanitar care lucrează în 3 ture în unitățile sanitare cu paturi;
b) cu o clasă pentru: personalul sanitar superior care lucrează în spitale, sanatorii, policlinici și alte unități sanitare, din mediul rural; personalul sanitar încadrat pe caravanele de radiografie medicală, de stomatologie și de laborator, precum și pentru medicii din rețeaua de igienă și sănătate publică și expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

(3) În toate cazurile în care personalul sanitar beneficiază de o retribuție tarifară mai mare, prin încadrarea în nivelul I și în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), retribuția tarifară a acestui personal nu poate depăși cu mai mult de 3 clase de retribuire pe cea prevăzută la nivelul II.

(4) Numărul posturilor de medici primari gradul I poate fi de cel mult 3%, al medicilor primari gradul II de cel mult 5%, iar cel al medicilor primari gradul III de cel mult 16%, din numărul total al medicilor.

Art. 149. - Pentru rezultate deosebite obținute în asistență medicală a bolnavilor și în activitatea științifică medicală se poate acorda, în limita fondului de retribuire planificat, gradația de merit, cadrelor sanitare încadrate la ultima gradație și care au vechime în muncă sanitară de peste 25 de ani. Cadrele cărora li se acordă gradația de merit vor avea o retribuție tarifară majorată cu 2 clase de retribuire.

Art. 150. - Pentru unele cadre medicale cu înalt nivel de pregătire profesională, de valoare excepțională, recunoscute pe plan intern și internațional, se pot acorda, pe durata determinată, retribuții tarifare mai mari cu pînă la 25% . Numărul medicilor cărora li se acordă o asemenea retribuție nu va depăși 1% din totalul cadrelor medicale și se aprobă nominal de Consiliul de Miniștri.

Art. 151. - Personalul din unitățile sanitare, care se evidențiază în mod deosebit în acțiunile de îmbunătățire continuă a stării de sănătate a populației, de scădere a indicilor de morbiditate și mortalitate, de îmbunătățire continuă a condițiilor igienico-sanitare, precum și de introducere a unor noi metode de investigat și tratament, poate fi premiat din fondul prevăzut în acest scop în planul de cheltuieli al Ministerului Sănătății.

Art. 152. - În vederea acoperirii unor posturi vacante și în limita posturilor normate la unitatea respectivă, personalul sanitar cu pregătire superioară poate fi retribuit cu ora pentru munca prestată în afara normei legale de muncă de la funcția de bază, conform reglementării în vigoare. Totalul sumelor încasate pentru activitatea plătită cu ora nu va depăși 25% din retribuția tarifară lunară a funcției îndeplinite.

Art. 153. - Pentru alte activități prestate în afara obligațiilor de serviciu de la funcția de bază, personalul sanitar este retribuit conform anexei nr. V. Art. 154 Reglementările prevăzute în prezenta lege pentru personalul din unitățile sanitare se aplică și personalului de la căminele de bătrîni, de pensionari, cămine atelier, casa orbilor și de la alte unități similare.

Art. 155. - Retribuția personalului din unitățile sanitare este prevăzută în anexa nr. V.

C. ARTĂ, CULTURĂ, PRESĂ ȘI ALE ACTIVITĂȚI SOCIAL-CULTURALE

Art. 156. - Sistemul de retribuire a personalului din unitățile de artă, cultură și presă și din alte activități social-culturale trebuie să stimuleze lucrătorii din aceste sectoare să-și sporească continuu aportul lor la îmbunătățirea activității unităților în care lucrează, îndreptată spre formarea omului nou, cu o înaltă conștiință socialistă, un profil moral-politic înaintat și un larg orizont de cultură.

Art. 157. - În unitățile de artă și cinematografie retribuția funcțiilor de specialitate artistică se diferențiază pe grade profesionale și niveluri de retribuire, în raport de complexitatea genului și de importanța instituției artistice în care se desfășoară activitatea, conform prevederilor din la anexa nr. V.

Art. 158. - Pentru rezultate deosebite obținute în activitate, cadrelor de specialitate artistică încadrate la ultima gradație li se poate conferi, limita fondului de retribuire planificat, de către Consiliul Culturii și Educației Socialiste, la propunerea ministerelor, celorlalte organe centrale și consiliilor populare care au în subordine unități artistice, gradația de merit, care dă dreptul la o retribuție tarifară lunară majorată cu 2 clase de retribuire față de cea prevăzută la ultima gradație.

Art. 159. - Pentru unele cadre artistice de valoare excepțională, se pot acorda, pe durată determinată, retribuții tarifare mai mari cu pînă la 25% . Numărul acestor cadre cărora li se poate acorda o asemenea retribuție nu va depăși 1% din totalul cadrelor artistice și se aprobă nominal de Consiliul de Miniștri.

Art. 160. - Cadrele de specialitate artistică care, în afara obligațiilor funcției artistice ce o dețin în aceeași unitate, îndeplinesc funcții de conducere, primesc, pe lîngă retribuția tarifară corespunzătoare funcției sau gradului profesional, indemnizații de conducere lunare, diferențiat în raport cu mărimea unității și complexitatea activității.

Art. 161. - Cadrele artistice cu rezultate valoroase în activitate, care potrivit reglementărilor legale ocupă funcții de specialitate artistică fără a avea studiile cerute, pot fi retribuite, pe baza aprobării date de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, cu retribuția tarifară nemicșorată, stabilită pentru funcțiile respective.

Art. 162. - (1) Retribuția tarifară a personalului artistic din artă și cinematografie se acordă la realizarea integrală a obligațiilor individuale, exprimate în număr de apariții sau participări la spectacole, concerte, manifestări artistice și la realizarea de filme. Pentru personalul de conducere din unitățile de artă, retribuția tarifară și, după caz, indemnizațiile de conducere se acordă la realizarea integrală a obligațiilor privind asigurarea unor spectacole și concerte de calitate corespunzătoare și îndeplinirea planului de venituri al unității.

(2) Atunci cînd obligațiile cadrelor artistice din unitățile de spectacole și concerte și ale personalului de specialitate din echipele de filmare ale studiourilor cinematografic nu se realizează din vina acestora, cum ar fi refuzul de a fi distribuite, neparticiparea la spectacole, concerte, repetiții și altele similare, retribuția tarifară lunară poate fi redusă sau chiar să nu fie acordată în raport direct de consecințele nerealizării acestor obligații asupra activității unității.

Art. 163. - Personalul din echipele de filmare, precum și cel din atelierele și secțiile de bază ale studiourilor cinematografice, care contribuie la realizarea filmelor poate beneficia de premii pentru realizarea de economii față de costul de deviz al filmului, dintr-o cotă de pînă la 30% din economia realizată, în funcție de calitatea obținută. Mărimea premiului individual pentru economii nu va depăși pe an 3 retribuții tarifare lunare de încadrare.

Art. 164. - Personalul din unitățile de artă și cinematografie mai poate beneficia și de unele premii pentru realizări deosebit de importante în domeniul creației artistice și literare, al artelor interpretative și al difuzării culturii, stabilite prin legea de organizare a Consiliului Culturii și Educației Socialiste, din fondurile destinate acestui scop. Mărimea premiului individual inclusiv premiile de la sfîrșit de an și în cursul anului nu poate depăși anual 3 retribuții tarifare lunare.

Art. 165. - (1) În unitățile de presă retribuția tarifară a personalului de specialitate se stabilește diferențiat pe 5 niveluri de retribuire în raport cu importanța, complexitatea și specificul activității unităților respective.

(2) În edituri retribuția tarifară a personalului de specialitate se stabilește diferențiat pe 2 niveluri de retribuire, în raport cu importanța și specificul activității acestora.

(3) Retribuția tarifară a principalelor funcții de specialitate din unitățile de presă și de editură este următoarea:

-------------------------------------------------------------------------
                    Clasele de retribuire la nivelul de bază - minim -
 Funcția                    și la ultima gradație - maxim
                    -----------------------------------------------------
                        A        B         I           II        III
-------------------------------------------------------------------------
     Presă
 Redactor șef*)        39       38         36          34         32
 Publicist
 comentator,
 redactor de
 rubrică             30-37    29-36      27-34        25-32
 Redactor
 principal           25-32    24-31      23-30        21-28     20-27
 Redactor            23-29    22-28      21-27        19-25     18-24
    Edituri
 Director*)                                34          31
 Redactor
 - principal I                           25-32
 - principal II                          22-29        22-29
 Redactor                                20-26        20-26
-------------------------------------------------------------------------
*) Retribuția tarifară fixă la care se adaugă indemnizația de conducere.
(4) Personalul redacțional din presă este retribuit în acord pentru lucrările publicate la unitatea de presă unde este încadrat, cu tarife reprezentînd pînă la 40% din tariful de colaborare pentru genul respectiv. Retribuirea în acord se face pentru lucrările publicate în afara obligațiilor stabilite în cadrul sarcinilor de serviciu. Pentru lucrările literar-artistice - poezii, nuvele, schițe, fragmente de roman, reportaje literare și altele -, precum și pentru unele lucrări științifice din domeniul științelor politice, economiei, filozofiei și altele similare, publicate la unitatea de presă unde este încadrat, autorul va fi retribuit în acord cu tarifele integrale aprobate conform reglementărilor în vigoare pentru genurile respective. Sumele încasate de personalul redacțional din acord vor reprezenta cel mult 40%, iar la Agerpres cel mult 60% din fondul destinat colaborărilor aprobat pentru fiecare organ de presă în parte. Sumele încasate din acest acord, inclusiv cele din premii, nu vor depăși anual 3 retribuții tarifare lunare.

(5) Retribuția tarifară a personalului din unitățile de presă se acordă la realizarea integrală și de calitate corespunzătoare a obligațiilor individuale.

(6) Încadrarea unităților de presă pe nivelurile de retribuire prevăzute la alin. (1) se stabilește prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.

Art. 166. - (1) În unitățile de cultură, de informare documentară, unitățile de educație fizică și sport, retribuția tarifară a personalului de specialitate se stabilește pe funcții sau grade profesionale, diferențiată pe categorii de unități.

(2) Retribuția tarifară a principalelor funcții de specialitate din muzee și biblioteci este următoarea:

-------------------------------------------------------------------------
                             Clasele de retribuire la nivelul de bază
                            - minim - și la ultima gradație - maxim -
 Funcția                    --------------------------------------------
                                       Categoria unității
                            --------------------------------------------
                             I.A.      I       II      III      IV
-------------------------------------------------------------------------
 Director muzeu,
 bibliotecă*)                 33       29      25       23
 Muzeograf principal;
 bibliotecar principal      19-26    19-26    17-24    17-24
 Muzeograf;
 bibliotecar                17-23    17-23    15-21    15-21    15-21
 Restaurator principal      16-23    16-23    16-23    16-23
 Restaurator                11-17    11-17    11-17    11-17    11-17
-------------------------------------------------------------------------
*) Retribuția tarifară fixă la care se adaugă indemnizația de conducere.
Art. 167. - Prevederile art. 164 referitoare la premierea pentru unele realizări deosebit de importante în domeniul creației artistice și literare se aplică și personalului din unitățile de cultură.

Art. 168. - În unitățile de educație fizică și sport se pot plăti cu ora, conform reglementărilor în vigoare, cadrele de specialitate pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipsesc temporar, precum și în cazurile în care activitatea nu justifică înființarea unui post cu norma întreagă. Plata cu ora se face pentru munca prestată în afara programului de lucru de la funcția de bază. Totalul sumelor care pot fi plătite nu va depăși în medie pe an, pentru un cadru de specialitate 25% din retribuția funcției îndeplinite.

Art. 169. - La unitățile de artă fondul de premiere anuală se poate completa cu o parte de pînă la 50% din veniturile nete realizate peste cele planificate. Sumele cu care se completează fondul de premiere nu vor fi mai mari decît fondul de premiere anuală constituit și se alocă din fondul de retribuire prevăzut în plan cu această destinație. În asemenea situații, premiile individuale maxime pot fi de pînă la 3 retribuții tarifare lunare de încadrare. Aceste prevederi se aplică în mod corespunzător și la unitățile de presă, edituri, unități de cultură, de informare documentară și de educație fizică și sport, finanțate de la buget, autofinanțate din mijloacele extrabugetare sau subvenționate de la buget.

Art. 170. - Retribuția personalului din unitățile de artă, cinematografie, presă, edituri, unități de informare documentară, de cultură și educație fizică și sport este prevăzută în anexa nr. V.

III. Organele puterii și ale administrației de stat și alte organe de stat

A. ORGANELE CENTRALE DE STAT

Art. 171. - Sistemul de retribuire trebuie să asigure atragerea în aparatul organelor supreme ale puterii și administrației de stat, al ministerelor și altor organe centrale de stat, a cadrelor cu calificare înaltă, cu experiență în domeniul de activitate respectiv, cu capacitate organizatorică și de sinteză, receptive la cerințele progresului tehnic și științific, cu temeinică pregătire politico-ideologică și ridicat simț de răspundere față de îndeplinirea sarcinilor, față de interesele statului. Totodată aplicarea sistemului de retribuire la organele centrale de stat trebuie să stimuleze în rîndurile personalului grijă și solicitudine față de cerințele și propunerile cetățenilor, combativitate față de manifestările de birocratism și maximă operativitate în rezolvarea problemelor ridicate de unitățile subordonate.

Art. 172. - (1) Retribuția tarifară a personalului de execuție tehnic, economic și de altă specialitate, a șefilor de serviciu și de birou și a asimilaților lor, a personalului administrativ, de deservire și de pază, din aparatul organelor centrale de stat, se diferențiază, în cadrul aceleiași funcții, pe un nivel de bază și pe gradații.

(2) Retribuția tarifară a funcțiilor de conducere a direcțiilor și a celor asimilate cu acestea, din aparatul organelor centrale de stat, se stabilește în sume fixe. La această retribuție se adaugă o indemnizație de conducere diferențiată pe funcții și în raport de complexitatea și importanța activității respective.

(3) Retribuția tarifară a personalului din organele centrale nu se diferențiază pe grupe de ramuri. Retribuția funcțiilor de conducere este cea a funcțiilor corespunzătoare din centralele de grad special aparținînd ramurilor cuprinse la grupa III, cu excepția unor cazuri prevăzute în anexa nr. VI. Retribuția tarifară a funcțiilor de execuție tehnice, economice și de altă specialitate din organele centrale, cu excepția unor cazuri prevăzute de lege, este mai mare cu o clasă de retribuire decît cea a funcțiilor corespunzătoare din centralele aparținînd grupei a III-a de ramuri.

(4) Retribuția tarifară a principalelor funcții de conducere și de execuție din organele centrale este următoarea:

----------------------------------------------------------------
                               Clasele de retribuire la nivelul
 Funcția                       de bază - minim - și la ultima
                                      gradație - maxim
----------------------------------------------------------------
    1                                       2
----------------------------------------------------------------
 Director general*)                        39
 Director direcții tehnice*)               38
 Director dircții economice;
 personal învățămînt*)                     37
 Șef serviciu tehnic sau din
 activitatea de bază                     32-37
 Șef serviciu economic                   31-36
 Inginer - economist, chimist
    - principal I                        32-37
    - principal II                       31-36
 Inginer - chimist -
 principal III                           26-33
 Economist principal III                 25-32
 Inginer                                 24-30
 Economist                               23-29
 Inspector general                       32-37
 Inspector principal                     27-34
 Inspector                               25-31
 Consilier juridic șef                   31-36
 Consilier juridic principal             26-33
 Consilier juridic                       23-30
 Jurisconsult principal                  22-29
 Jurisconsult                            20-26
 Tehnician principal                     20-27
 Tehnician                               15-21
 Planificator principal,
 contabil principal                      16-23
 Planificator, contabil                  11-17
------------------------------------------------------------------------
*) Retribuția tarifară fixă la care se adaugă indemnizația de conducere.
(5) Retribuția personalului de conducere și de execuție din compartimentele de specialitate din aparatul organelor centrale ale puterii și administrației de stat, al unor ministere, precum și al altor organe centrale, prevăzute în anexa nr. VI, este mai mare cu o clasă. Pentru personalul de conducere și de execuție tehnic, economic și de altă specialitate din aparatul unor instituții, prevăzute în anexa nr. VI, retribuția este mai mică cu 2 clase de retribuire.

(6) În aparatul organelor centrale de stat se pot utiliza și funcțiile de inginer, economist, chimist, fizician și altele asemenea, principal I și II. Numărul posturilor de inginer, economist, chimist, fizician și altele asemenea, principal I, poate fi de cel mult 5%, iar numărul posturilor de inginer, economist, chimist, fizician și altele asemenea, principal II, poate fi de cel mult 10% din numărul total de posturi la care se cer studii superioare, din aparatul organelor centrale respective. Numărul concret - în cadrul acestor limite - pentru fiecare organ central, se stabilește anual prin statele de funcțiuni prevăzute la art. 207.

(7) Retribuția personalului administrativ, de deservire și de pază este, de regulă, cu 1-2 clase mai mare ca cea a funcțiilor corespunzătoare din centrale și întreprinderi.

Art. 173. - (1) La personalul din administrația centrală a ministerelor și celorlalte organe centrale care coordonează activitatea unor ramuri economice, retribuția tarifară se acordă în raport de realizarea a 2 pînă la 4 indicatori sau sarcini de plan, corespunzător specificului activității.

(2) Pentru personalul din celelalte organe centrale acordarea retribuției tarifare, în funcție de natura atribuțiilor ce îi revin, se face în raport de realizarea unor indicatori stabiliți prin planul național unic de dezvoltare economico-socială, asupra îndeplinirii cărora pot acționa cît mai direct, condiționat de realizarea, în întregime, a celorlalte obligații care decurg din planul național unic, din alte acte normative, precum și din planurile de muncă și din regulamentele de organizare și funcționare, ce revin fiecărui lucrător sau compartiment în îndeplinirea atribuțiilor instituției respective.

(3) Indicatorii de care este condiționată acordarea retribuției, astfel cum se arată la alin. (1) și (2), se aprobă anual, pe organ central, prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.

(4) Indicatorii și sarcinile de plan pe compartimente se stabilesc de către biroul executiv al consiliului de conducere al organului central respectiv, dintre cei aprobați pe ansamblul organului central, sau alți indicatori ori sarcini de plan, corespunzători activității desfășurate. La compartimentele care răspund de îndeplinirea unor indicatori prevăzuți în planul național unic de dezvoltare economico-socială, retribuția tarifară se acordă în raport de realizarea acestora.

(5) Conducerile organelor centrale de stat sînt obligate să stabilească pentru fiecare compartiment și pentru fiecare lucrător în parte atribuții precise, în așa fel încît, pe de o parte, să se asigure folosirea rațională și distribuirea echilibrată a sarcinilor pentru întregul personal, iar pe de altă parte, să existe o posibilitate cît mai concretă de măsurare a muncii în vederea retribuirii în raport cu munca efectivă depusă de fiecare.

(6) Totalitatea sumelor acordate în raport cu gradul de îndeplinire a indicatorilor sau sarcinilor stabilite, peste retribuția tarifară de încadrare corespunzătoare timpului lucrat în cursul unui an calendaristic, împreună cu premiul anual - gratificația - și cu celelalte premii prevăzute de lege, nu va fi mai mare de 3 retribuții tarifare de încadrare.

Art. 174. - Retribuția personalului din aparatul organelor centrale este prevăzută în anexa nr. VI.

Art. 175. - Retribuția personalului de toate categoriile din inspectoratele teritoriale pentru controlul gospodăririi fondurilor fixe, pentru controlul gospodăririi combustibililor și energiei și pentru verificarea instalațiilor sub presiune și de ridicat; din inspectoratele județene și al municipiului București pentru controlul calității produselor; din inspectoratele de stat teritoriale pentru protecția muncii; din inspectoratele județene și al municipiului București pentru controlul prețurilor - din unitățile teritoriale de statistică; din filialele județene ale arhivelor statului; din oficiile și birourile teritoriale de comerț exterior; din Oficiul central pentru plata pensiilor și din Oficiul de evidență a documentelor de asigurare, subordonate unor ministere și altor organe centrale, este prevăzută în anexa nr. VI.

B. ORGANELE LOCALE DE STAT

Art. 176. - Prin aplicarea sistemului de retribuire la personalul din aparatul organelor locale de stat, trebuie să se asigure mobilizarea acestuia la continua îmbunătățire a activității de îndeplinire a obiectivelor de dezvoltare economică, social-culturală și edilitar-gospodărească a orașelor și comunelor, precum și la întărirea răspunderii și solicitudinii pentru rezolvarea tuturor problemelor ridicate de cetățeni, la respectarea strictă a legislației și disciplinei socialiste.

Art. 177. - (1) Retribuția funcțiilor de conducere, de la șefi de oficiu - birou - inclusiv în sus, din aparatul propriu al comitetelor executive ale consiliilor populare municipale - exclusiv municipiul București - orășenești și comunale, precum și din organele locale de specialitate ale administrației de stat, de pe lîngă comitetele executive ale consiliilor populare județene, municipale și orășenești, se diferențiază pe 2 - 3 categorii, în raport cu mărimea și complexitatea activității unităților, conform anexei nr. VI.

(2) Încadrarea în categorii a organelor locale de specialitate ale administrației de stat de pe lîngă comitetele executive ale consiliilor populare județene se face în raport cu mărimea și complexitatea acestora, de către Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale interesate, cu acordul Ministerului Muncii.

Art. 178. - Retribuția tarifară a funcțiilor de execuție tehnice, economice și de altă specialitate din aparatul propriu al comitetelor executive ale consiliilor populare și din cadrul organelor locale de specialitate ale acestora este: la județe și municipiul București, cea aprobată prin prezenta lege pentru funcțiile corespunzătoare din grupa IV de ramuri, iar la municipii, orașe și sectoarele municipiului București, cea aprobată pentru grupa V de ramuri.

Art. 179. - Retribuția tarifară a principalelor funcții de conducere și de execuție din aparatul propriu al comitetelor executive ale consiliilor populare județene, al municipiului București și ale celorlalte municipii, este următoarea:

-----------------------------------------------------------------------------
                           Clasele de retribuire la nivelul de bază
                           - minim - și la ultima gradație - maxim -
 Funcția              -------------------------------------------------------
                        Municipiul                      Municipii
                        București    Județe  --------------------------------
                                              ctg. I    ctg. II    ctg. III
-----------------------------------------------------------------------------
 Șef secție tehnică;
 tehnico-economică*)      35           33       -          -          -
 Șef sector tehnic;
 tehnic-economic;
 de altă specialitate    28-34        27-32   26-31     25-30      24-29
 Șef oficiu tehnic;
 tehnic-economic;
 de altă specialitate    26-31        25-30   24-29     23-28      22-27
 Inspector principal
 - inginer               23-30        23-30
 - economist             22-29        22-29   21-28     21-28      21-28
 Inspector
 - inginer               21-27        21-27
 - economist             20-26        20-26   19-25     19-25      19-25
-----------------------------------------------------------------------------
*) Retribuția tarifară fixă la care se adaugă indemnizația de conducere.

Art. 180. - (1) Retribuția tarifară a funcțiilor de medic director și medic inspector din direcțiile sanitare, precum și cele ale funcțiilor de inspector școlar din inspectoratele școlare subordonate comitetelor executive ale consiliilor populare, se formează din retribuția tarifară a funcției medicale, respectiv didactice, și o indemnizație lunară. În același mod se formează și retribuția tarifară a instructorilor din cadrul comitetelor de cultură și educație socialistă, care sînt cadre didactice și provin din învățămînt.

(2) Președinții și vicepreședinții comitetelor de cultură și educație socialistă, cu funcția de bază în alte unități, primesc pentru activitatea ce o desfășoară în cadrul acestor comitete, o indemnizație, care nu face parte din retribuția tarifară, prevăzută în anexa nr. VI.

Art. 181. - (1) Retribuția personalului de toate categoriile din aparatul propriu al comitetelor executive ale consiliilor populare și din organele locale de specialitate ale administrației de stat de pe lîngă comitetele executive ale consiliilor populare este prevăzută în anexa nr. VI.

(2) Pentru personalul comitetelor executive ale consiliilor populare și al organelor locale de specialitate ale administrației de stat, acordarea retribuției se face conform prevederilor art. 173 din lege.

IV. Justiție, procuratură și arbitraj

Art. 182. - Sistemul de retribuire în unitățile de justiție, procuratură și arbitraj trebuie să stimuleze personalul în îndeplinirea sarcinilor ce-i revin în întărirea continuă a legalității socialiste, în activitatea de apărare a proprietății obștești, de prevenire și de combatere a infracțiunilor de orice fel, în apărarea cuceririlor revoluționare ale poporului, în creștere operativității la soluționarea cauzelor, precum și în ridicarea rolului instanțelor judecătorești, al unităților de procuratură și arbitraj în formarea și promovarea unei atitudini corecte față de lege și de îndatoririle cetățenești.

Art. 183. - (1) Retribuția tarifară a personalului de specialitate de execuție și a personalului auxiliar din unitățile de justiție, procuratură și arbitraj se diferențiază pe funcții și grade profesionale, pe un nivel de bază și gradații.

(2) Retribuția tarifară a funcțiilor de conducere a unităților de justiție, procuratură și arbitraj se diferențiază pe categorii de unități și se stabilește în sume fixe. La această retribuție se adaugă o indemnizație de conducere, diferențiată pe funcții, în raport cu complexitatea și importanța activității respective.

(3) Retribuția tarifară a principalelor funcții de conducere și de execuție din unitățile de justiție, procuratură și arbitraj este următoarea:

-----------------------------------------------------------------
                                                    Clasele de
                                                    retribuire:
                                                    nivelul de
 Funcția                 Denumirea unității         bază - minim
                                                    - și ultima
                                                    gradație -
                                                    maxim
----------------------------------------------------------------
    1                      2                               3
----------------------------------------------------------------
 Președinte tribunal,    unități județene
 procuror șef            categoria I                   35*)
 Arbitru de stat șef     arbitraje interjudețene
                         categoria I                   34*)
 Notar șef               notariate județene
                         categoria I                   30*)
 Judecător inspector,
 procuror inspector      unități județene             29-34
 Judecător gradul I,
 procuror gradul I       unități județene             27-33
 Arbitru de stat
 gradul I                arbitraje interjudețene      26-32
 Judecător gradul II,
 procuror gradul II      unități județene             25-31
 Arbitru de stat
 gradul II               arbitraje interjudețene      24-30
 Judecător gradul I,
 procuror gradul I       unități locale
                         categoria I și II            24-30
 Judecător gradul II,
 procuror gradul II      unități locale
                         categoria I și II            22-28
 Notar principal         unități județene
                         și locale                    20-27
 Notar                   unități județene
                         și locale                    18-24
----------------------------------------------------------------
*) Retribuția tarifară fixă la care se adaugă indemnizația de 
   conducere.

Art. 184. - La unitățile de justiție, procuratură și arbitraj retribuția tarifară se acordă integral, corespunzător timpului lucrat, la realizarea în întregime a obligațiilor individuale sau colective care decurg din actele normative, din planurile de muncă ale unităților respective, precum și din regulamentele de organizare și funcționare.

Art. 185. - Retribuția personalului din unitățile de justiție, procuratură și arbitraj este prevăzută în anexa nr. VI.

CAPITOLUL 4
Organizații cooperatiste și alte organizații obștești

Art. 186. - (1) Retribuirea muncii lucrătorilor din organizațiile cooperatiste și celelalte organizații obștești se face pe baza principiilor și reglementărilor cu caracter general prevăzute în prezenta lege.

(2) Persoanele încadrate pe bază de contract de muncă în organizațiile cooperatiste și obștești se retribuie pe baza prevederilor din prezenta lege, stabilite pentru lucrătorii din unitățile de stat cu profil similar.

(3) Membrii organizațiilor cooperatiste și ai altor organizații obștești, care își asigură mijloace de existență prin activitatea desfășurată în cadrul acestora, se retribuie pentru munca prestată pe baza reglementărilor proprii ale organizației respective, aprobate prin lege.

Art. 187. - (1) Retribuirea muncii membrilor cooperativelor agricole de producție se face diferențiat în raport cu funcția pe care o îndeplinesc în cooperativă și de rezultatele obținute în producție, folosind ca unitate de măsură norma de muncă. Retribuirea se poate face în bani sau în bani și natură. Cu acordul direcției generale județene pentru agricultură, industrie alimentară și ape și al uniunii județene a cooperativelor agricole de producție, adunarea generală, în funcție de condițiile economice și sociale specifice fiecărei cooperative, poate aproba ca, prin excepție, pentru unele culturi sau lucrări efectuate, retribuirea să se facă numai în natură.

(2) Acordul global este forma principală de retribuire folosită în cooperativele agricole de producție. Alegerea formei de retribuire a muncii se aprobă de adunarea generală a membrilor cooperatori, pe baza propunerilor consiliului de conducere al cooperativei agricole. Tarifele stabilite pentru retribuirea muncii trebuie să se încadreze în fondul de retribuții prevăzut în planul de producție și financiar al unității.

(3) Pentru depășirea producției planificate, cooperativa agricolă de producție acordă membrilor săi și mecanizatorilor, precum și celor încadrați pe bază de contract de muncă, care prin activitatea desfășurată au contribuit la această realizare, o retribuție suplimentară. Retribuția suplimentară pentru membrii cooperatori și cei încadrați pe bază de contract de muncă se acordă numai în cazul cînd adunarea generală a cooperatorilor a adoptat această formă de retribuire.

(4) Pentru contribuția adusă la realizarea planului de producție, se recomandă cooperativelor agricole de producție să acorde specialiștilor agricoli și contabililor șefi retribuiți de stat o retribuție de 15% din valoarea normelor de muncă cuvenite președintelui. Specialiștii agricoli retribuiți de stat, aleși în funcția de președinte al cooperativei agricole de producție, vor primi retribuția tarifară a funcției de inginer șef, iar la îndeplinirea sarcinilor de plan pot primi 25% din valoarea normelor de muncă calculate pentru funcția de președinte. Pentru depășirea planului de producție, specialiștii agricoli și contabilii șefi retribuiți de stat pot primi din partea cooperativelor agricole de producție o retribuție suplimentară - premiu - care reprezintă, față de retribuția suplimentară cuvenită președintelui:

- 95% pentru inginerii șefi;
- 80% pentru ceilalți specialiști agricoli;
- 75-90% pentru contabilii șefi.

(5) Pentru îndeplinirea funcției de președinte, vicepreședinte scos din producție, șef de fermă sau șef de brigadă, membrii cooperatori, care nu sînt retribuiți de stat, primesc o indemnizație lunară, din partea statului, de:

- 400-500 lei - pentru președinte;
- 200-250 lei - pentru vicepreședintele scos din producție, șefii de fermă și șefii de brigadă.

(6) Cooperativele agricole de producție asigură membrilor lor un venit garantat cu condiția obținerii nivelurilor de producție sau a volumului de lucrări prevăzute în angajament. Venitul garantat se acordă în proporție de 80% din partea în bani lunar și de pînă la 80% din drepturile cuvenite în natură, după recoltarea produsului respectiv, diferența urmînd a fi plătită la finele anului, corespunzător nivelului de îndeplinire a planului. În cazul nerealizării planului, drepturile cuvenite se reduc proporțional, dar nu sub 80% din venitul garantat.

(7) Venitul maxim pe care-l poate primi un membru al cooperativei agricole de producție, la realizarea sarcinilor de plan, nu poate depăși pe cel al funcțiilor sau meseriilor similare din întreprinderile agricole de stat cu același volum de activitate și în aceleași condiții de muncă și cu aceleași rezultate.

(8) Membrii cooperatori care îndeplinesc funcții de execuție tehnică, economică, de altă specialitate, administrativă și de deservire, cei care îndeplinesc funcții de conducere, precum și cooperatorii calificați în diferite meserii - șoferi, mecanici, electricieni, sudori și altele similare - care lucrează permanent în tot cursul anului, sînt retribuiți de cooperativă și au vechime neîntreruptă în aceeași unitate, beneficiază de un spor de vechime de 2-8% calculat la retribuția de bază lunară.

(9) Membrii cooperatori care lucrează în asociațiile intercooperatiste beneficiază de toate drepturile prevăzute în Statutul cooperativei agricole de producție. Retribuirea în asociațiile intercooperatiste se face în bani pe bază de acord global, pe formații de muncă sau individual, cu tarife pe unitatea de produs sau mia de lei producție obținută, potrivit normativelor în vigoare.

Art. 188. - Personalul unităților cooperației de consum este retribuit pe baza prevederilor cuprinse în prezenta lege, după cum urmează:

a) la cooperative - pe baza reglementărilor specifice pentru organizațiile și întreprinderile comerciale de stat;
b) la uniunile teritoriale și întreprinderile economice județene - pe baza reglementărilor specifice pentru direcțiile comerciale județene și întreprinderile sau organizațiile comerciale de același nivel;
c) la celelalte unități - pe baza reglementărilor pentru unitățile similare din sectorul de stat, iar pentru activitate de prestări servicii - pe baza reglementărilor din cooperativa meșteșugărească;
d) la Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum - pe baza reglementărilor pentru ministere și celelalte organe centrale.

Art. 189. - (1) Personalul tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de pază și de deservire, precum și unii muncitori din unitățile cooperației meșteșugărești, cooperativelor agricole de producție și asociațiilor intercooperatiste, încadrați cu contracte de muncă conform legislației în vigoare, se retribuie pe baza prevederilor stabilite pentru unitățile de stat.

(2) Membrii cooperatori din unitățile cooperației meșteșugărești și din activitățile industriale ale cooperativelor agricole de producție și ale asociațiilor intercooperatiste sînt retribuiți după cum urmează:

a) membrii cooperatori din activitățile industriale, confecții-textile- tricotaje, încălțăminte, marochinărie, blănărie, lemn, cu retribuția tarifară din rețeaua textile, iar cei din activitățile de prestări servicii neindustriale ca: frizerii, manichiură, pedichiură, munci casnice și altele, pe baza rețelei tarifare industria locală - activități specifice;
b) membrii cooperatori din activitățile meșteșugărești necuprinse la lit. a), pe baza rețelelor tarifare folosite în unitățile de stat din ramurile similare.

(3) Membrii cooperatori beneficiază de o retribuție suplimentară din beneficiul realizat de cooperativă, în raport cu munca depusă, pe baza normelor proprii, stabilite potrivit principiilor aprobate pentru unitățile de stat.

(4) Personalul tehnic, economic, de altă specialitate și administrativ, de deservire și de pază încadrat la uniunile județene și cooperative este retribuit ca și cel din unitățile economice de stat cu nivelurile stabilite pentru grupa de ramuri în care se încadrează activitatea respectivă. Președinții și vicepreședinții uniunilor județene și cooperativelor sînt retribuiți în același mod ca și personalul de conducere al unităților economice de stat - director, director tehnic, respectiv inginer șef, director comercial.

(5) Personalul tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire și de pază din cadrul aparatului Uniunii Centrale a Cooperativelor Mesteșugărești este retribuit pe baza prevederilor stabilite pentru ministere și celelalte organe centrale.

(6) Unele prevederi cu caracter specific organizațiilor cooperatiste sînt cuprinse în anexa nr. VIII.

Art. 190. - (1) Drepturile membrilor uniunilor de creație, ca și ale celorlalți creatori decurg din valoarea ideologică, artistică, științifică și socială a operelor lor, determinată de gradul în care acestea răspund cerințelor spirituale și necesităților dezvoltării societății, precum și de calitatea și cantitatea muncii de creație pe care o încorporează.

(2) Autorii acestor opere beneficiază de drepturile morale și materiale prevăzute în reglementările în vigoare și de cele stabilite în reglementările proprii ale uniunilor respective aprobate prin lege.

(3) Drepturile materiale ale artiștilor interpreți, membri și asociațiilor din domeniul lor de activitate, se stabilesc pe baza acelorași principii prevăzute la alineatele precedente. Retribuirea creației artiștilor interpreți se poate face și pentru colaborări, în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.

(4) În domeniul artei și cinematografiei, retribuirea se poate face și pe bază de contract individual, cu tarife stabilite de organele competente, potrivit dispozițiilor legale, în raport cu cantitatea și calitatea muncii, pe film, spectacol sau alte activități similare.

(5) Pentru retribuirea personalului din filialele, asociațiile teritoriale și celelalte unități ale uniunilor de creație și asociațiilor obștești, organele ierarhic superioare ale acestora vor putea folosi funcțiile și retribuțiile corespunzătoare prevăzute în prezenta lege pentru activități asemănătoare, cu avizul Ministerului Muncii.

(6) Retribuirea avocaților, membri ai colegiilor, de avocați, se stabilește potrivit legii.

(7) Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport va elabora norme pentru retribuirea personalului din asociațiile sportive, prin corelare cu cele aprobate pentru personalul din cluburile sportive.

Art. 191. - Retribuția personalului din aparatul uniunilor de creație și din alte asociații obștești este prevăzută în anexa nr. VIII.

CAPITOLUL 5
Dispoziții finale și tranzitorii

Art. 192. - (1) Plata retribuției se face periodic: săptămînal, chenzinal sau lunar.

(2) Drepturile bănești cu caracter de retribuție în unitățile de stat se plătesc înaintea oricăror obligații bănești.

(3) Retribuția nu poate face obiectul unei tranzacții, renunțări sau limitări, orice asemenea acte fiind nule de drept; aceasta nu poate fi urmărită sau reținută decît în cazurile și limitele prevăzute de lege.

(4) La încetarea raporturilor de muncă, plata drepturilor bănești, cuvenite pînă la această dată, se face în termen de cel mult 3 zile de la data încetării acestor raporturi.

(5) În caz de deces drepturile bănești se plătesc în următoare ordine: copiilor minori, soțului supraviețuitor, copiilor majori sau părinților, iar în lipsa acestora, altor moștenitori legali.

Art. 193. - (1) Prin retribuție tarifară de încadrare se înțelege retribuția stabilită pe baza rețelelor tarifare sau a listelor de funcții pentru muncitori și personal operativ și prin nomenclatoarele de funcții pentru personalul de execuție tehnic, economic, de altă specialitate, pentru personalul de conducere, precum și pentru cel administrativ, de deservire și de pază, la care se adaugă majorările, indemnizațiile și sporurile care potrivit dispozițiilor legale, se includ în retribuția tarifară de încadrare.

(2) Pentru personalul retribuit pe bază de cotă procentuală, din unitățile unde, conform reglementărilor în vigoare, s-a stabilit o retribuție tarifară de calcul, aceasta se ia în considerare la stabilirea drepturilor care se acordă pe baza retribuției tarifare de încadrare. Retribuția tarifară de calcul a personalului retribuit pe bază de cote procentuale din unitățile de operațiuni bancare și de asigurări, din aparatul comitetelor executive ale consiliilor populare, instituțiile cultural-educative și altele similare se stabilește de Consiliul de Miniștri prin corelare cu cea prevăzută pentru personalul cu activitate asemănătoare.

Art. 194. - Personalul trecut sau transferat, în interesul serviciului, sau cel promovat în muncă, căruia i se cuvine, potrivit legii, o clasă de retribuire tarifară la care nu corespunde nici o gradație la noul loc de muncă, întrucît se situează între două gradații consecutive, se încadrează la clasa de retribuire imediat următoare.

Art. 195. - Determinarea veniturilor ce se includ în retribuția medie, atunci cînd reglementările în vigoare prevăd acordarea unor drepturi pe baza acestei retribuții, precum și a perioadelor ce se iau în considerare, se face de Ministerul Muncii și de Ministerul Finanțelor, de acord cu Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor.

Art. 196. - Sporul pentru vechime neîntreruptă în aceeași unitate și sporul pentru muncă în condiții deosebite se iau în calculul indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă.

Art. 197. - Retribuția tarifară a nevăzătorilor este mai mare cu 20% decît a văzătorilor de la locurile de muncă respective.

Art. 198. - Retribuirea în valută în străinătate și în lei în țară a personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, precum și încadrarea - la revenirea în țară - în funcțiile ocupate anterior plecării sau în altele echivalente, se stabilesc, pe baza principiilor prevăzute de prezenta lege, de Consiliul de Miniștri.

Art. 199. - (1) Orice retribuire trebuie să corespundă unei munci socialmente utile, efectiv prestate, fiecare persoană avînd dreptul, în conformitate cu art. 4 din lege, la o singură retribuție tarifară. În cazuri excepționale, cînd cerințele economiei o impun, în anumite sectoare de activitate economico-socială se va putea aproba efectuarea în afara programului de lucru a unor munci retribuite cu ora sau în raport de lucrările executate, în conformitate cu normele legale în vigoare.

(2) În unitățile la care, pentru unele activități, volumul de muncă nu depășește un sfert de normă și nici nu există posibilitatea utilizării personalului din alte organizații de prestări specializate, se vor putea folosi persoane care vor fi retribuite cu sume fixe, reprezentînd cel mult un sfert din retribuția tarifară a funcției îndeplinite, cu excepția cazurilor stabilite de Consiliul de Miniștri, unde indemnizațiile fixe depășesc acest plafon. Aceste sume nu au caracter de retribuție.

Art. 200. - (1) Retribuția tarifară a persoanelor al căror contract de muncă a fost desfăcut din proprie inițiativă - demisie - și se reîncadrează în muncă se stabilește la nivelul de bază.

(2) Persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din proprie inițiativă, determinată de starea sănătății, de mutarea în altă localitate unde celălalt soț este încadrat, de graviditate ori de necesitatea îngrijirii de către mamă a copilului în vîrstă de pînă la 7 ani, sînt retribuite, inițial, la reîncadrarea în aceeași unitate sau în alte unități, în condițiile păstrării vechimii neîntrerupte în muncă, cu retribuția tarifară la nivelul de bază prevăzută la categoriile tarifare sau funcțiile în care se reîncadrează. După o perioadă de 30-90 zile de la încadrarea lor la nivelul de bază, vor putea fi încadrate, pe baza verificării calităților și aptitudinilor lor profesionale, pe trepte sau gradații, ținîndu-se seama de categoria tarifară avută sau de funcția ocupată anterior și de nivelul de retribuire al acestora, de vechimea în meserie sau în specialitate și de necesitatea asigurării unei cît mai juste corelări cu retribuția tarifară de încadrare a personalului din unitatea respectivă încadrat în aceleași categorii tarifare sau funcții.

(3) În același mod ca la alin. (2) se procedează și în cazul:

a) persoanelor transferate la cerere, celor ale căror contracte de muncă au încetat prin acord cu unitatea respectivă sau au fost desfăcute din inițiativa unității pentru motive independente de activitatea desfășurată la locul de muncă, precum și personalului reîncadrat după pensionare;
b) personalului de execuție încadrat pe gradații, trecut în producție - ca muncitori;
c) membrilor uniunilor de creație, și cooperativelor de producție, cadrelor din activul retribuit al organizațiilor obștești sau din colegiile de avocați și cadrelor militare trecute în rezervă, care - cu acordul unităților de unde provin - trec în unități de stat;
d) cadrelor didactice care revin prin transfer în interesul serviciului în unități economice.

Art. 201. - (1) Toate sumele necesare retribuirii muncii pentru îndeplinirea sarcinilor de plan sau a altor acțiuni stabilite prin dispoziții legale se cuprind în fondul de retribuire planificat prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.

(2) Ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive a consiliilor populare județene și al municipiului București, centralele, precum și întreprinderile și instituțiile vor lua măsuri ca activitatea lor să se realizeze prin folosirea cît mai completă și rațională, în primul rînd a personalului permanent, normat potrivit reglementărilor în vigoare. Ținînd seama de nivelul retribuției tarifare aprobate pentru activități cu caracter similar, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor, la propunerea ministerelor și celorlalte organe centrale, pot stabili tarife pentru efectuarea unor lucrări sau pentru alte acțiuni prevăzute de reglementările în vigoare, care se plătesc din fondul de retribuire planificat anual, pe activități și acțiuni, cuprins în planul național unic de dezvoltare economico-socială.

(3) Normele de retribuire a colaboratorilor din activitățile: presă, edituri, informare-documentare, artă-cinematografie și radioteleviziune, precum și tarifele de retribuire a acestora, se stabilesc prin lege.

Art. 202. - Clasificarea pe categorii a unităților și subunităților de învățămînt, sanitare, instituțiilor social-culturale, unităților de administrare a publicațiilor și a altor unități bugetare, precum și diferențierea indemnizațiilor și altor plăți între limitele prevăzute în anexele legii, se face pe baza criteriilor aprobate de Consiliul de Miniștri, de către ministere și celelalte organe centrale care coordonează activitățile respective, cu acordul Ministerului Muncii și Ministerului Finanțelor.

Art. 203. - După acoperirea drepturilor care, potrivit dispozițiilor legale, se pot plăti din fondul de retribuire planificat pentru personalul tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire și pază, sumele rămase neconsumate din acest fond, ca urmare a lipsei personalului aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și de maternitate, ori în concediu fără plată sau din cauza absențelor, a posturilor vacante, precum și a altor cauze prevăzute la art. 2 din Legea nr. 18/1971 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea utilizării fondului de retribuire planificat pentru unitățile socialiste de stat, se preiau la bugetul de stat și la rezerva de fond de retribuire.

Art. 204. - Organele de conducere colectivă ale unităților de stat aprobă retribuția tarifară de încadrare, premiile, sporurile la retribuție și celelalte drepturi legate de retribuirea muncii cuvenite personalului din unitățile respective și stabilesc mărimea majorărilor și a diminuărilor de retribuții în cazul depășirii sau nerealizării integrale a sarcinilor stabilite, în conformitate cu prevederile prezentei legi și celorlalte dispoziții legale. Pentru cadrele care ocupă funcții de conducere a unităților, aceste drepturi se stabilesc de organul ierarhic superior, care le-a numit în aceste funcții.

Art. 205. - Conducerile ministerelor, celorlalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare, organele colective de conducere ale centralelor, întreprinderilor, instituțiilor și ale celorlalte unități de stat, precum și conducerile organizațiilor cooperatiste și obștești, răspund de aplicarea prevederilor legale stabilite în domeniul retribuirii muncii, organizează controlul permanent al modului de aplicare a elementelor sistemului de retribuire a muncii și iau măsuri pentru realizarea unei eficiențe maxime în utilizarea lor.

Art. 206. - (1) Ministerul Muncii dă indicații metodologice în executarea prevederilor legii și a celorlalte acte normative care se referă la retribuirea muncii.

(2) Ministerul Muncii, împreună cu Ministerul Finanțelor, Comitetul de Stat al Planificării, Banca Națională a Republicii Socialiste România, băncile specializate și cu celelalte organe împuternicite prin lege, în colaborare cu organele sindicale, ale U.T.C. și cu comisiile de femei, controlează - în toate sectoarele de activitate - modul de aplicare a dispozițiilor legale referitoare la retribuirea muncii, stabilesc măsurile ce se impun pentru eliminarea deficiențelor constatate și informează periodic Consiliul de Miniștri asupra rezultatelor obținute în aplicare sistemului de retribuire, asupra deficiențelor ivite, precum și asupra măsurilor ce au fost luate.

(3) În colaborare cu ministerele, celelalte organe centrale și cu comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, Ministerul Muncii efectuează studii și cercetări și elaborează, cu consultarea Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, propuneri de perfecționare a elementelor sistemului de retribuire.

Art. 207. - (1) Statele de personal pe grupe de funcții, cuprinzînd numărul maxim de posturi pentru personalul tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire și de pază, ce poate fi prevăzut în statele de funcții ale unităților economice și social-culturale se aprobă anual - prin decret prezidențial - centralizat pe minister, organ central și consiliu popular județean și al municipiului București.

(2) Statele de funcții pentru fiecare unitate economică sau social-culturală se aprobă anual de organul ierarhic superior respectiv. Pentru aparatul propriu al ministerelor și celorlalte organe centrale, precum și pentru aparatul comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, statele de funcții se aprobă de către organele colective de conducere ale acestora, cu avizul Ministerului Muncii și al Ministerului Finanțelor. Întocmirea statelor de funcții se face în limita numărului de posturi aprobat potrivit alin. (1) și prin decrete de organizare, cu respectarea strictă a normelor unitare de structură în vigoare.

Art. 208. - (1) Soluționarea contestațiilor personalului în caz de greșită aplicare a legii, în ceea ce privește retribuirea muncii, este de competența organelor de jurisdicție a muncii.

(2) Soluționarea contestațiilor împotriva modului în care au fost acordate treptele de retribuire ori gradațiile, a modului în care a fost stabilită majorarea sau diminuarea retribuției tarifare în cazul depășirii sau nerealizării integrale a sarcinilor, precum și cu privire la acordarea premiilor, este de competența organului de conducere colectivă al unității sau al organului ierarhic superior dacă numirea personalului respectiv s-a făcut de către acest organ.

Art. 209. - (1) În afara organelor împuternicite prin lege, fiecare în limitele competenței sale, nimeni nu are dreptul să modifice sau să completeze reglementările privind elementele sistemului de retribuire.

(9) Utilizarea altor funcții decît cele stabilite prin lege este interzisă cu desăvîrșire.

(3) Încălcarea cu vinovăție a dispozițiilor legale care stabilesc drepturile personalului sau acordarea unor drepturi necuvenite atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală, potrivit legii.

Art. 210. - (1) Retribuirea cadrelor care îndeplinesc funcții eligibile în organele centrale și locale ale puterii și administrației de stat, a cadrelor din conducerea ministerelor și celorlalte organe centrale, a cadrelor care îndeplinesc funcții eligibile în uniunile de creație și alte organizații obștești, precum și a cadrelor cu funcții eligibile din filiale și unitățile teritoriale ale uniunilor de creație și ale celorlalte organizații obștești se stabilește prin lege.

(2) Retribuirea personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale și din Ministerul de Interne, precum și unele reglementări specifice privind personalul unităților din sectorul special, se stabilesc prin lege pe baza principiilor generale ale sistemului de retribuire din prezenta lege.

Art. 211. - (1) În conformitate cu principiul potrivit căruia la muncă egală retribuirea trebuie să fie egală, totalitatea veniturilor individuale nete realizate prin muncă de orice persoană în calitate de liber profesionist nu poate depăși venitul maxim net pe care îl poate realiza o persoană încadrată în funcția cea mai mare, retribuită potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Organele competente, ținînd seama de cantitatea și calitatea muncii depuse, stabilesc tarife pentru lucrările efectuate sau activitățile desfășurate de liber profesioniști în conformitate cu reglementările în vigoare.

(3) Retribuirea muncii celor încadrați în atelierele meșteșugărești, a personalului casnic și altor categorii de personal angajat la persoane fizice, se face cu respectarea principiilor prevăzute în legea de față, adaptate în mod corespunzător specificului acestui personal. În vederea asigurării drepturilor ce li se cuvin, Ministerul Muncii, prin direcțiile județene pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale, va exercita controlul de stat asupra modului cum se realizează aceste drepturi.

Art. 212. - Termenii de salariu, salariu mediu, salariu tarifar de încadrare și salariu total, utilizați în actele normative în vigoare la data aplicării prezentei legi, se înlocuiesc cu retribuție, retribuție medie, retribuție tarifară și retribuție totală, după caz.

Art. 213. - Trecerea mecanicilor de locomotivă-automotor de la retribuirea pe gradații la retribuirea pe trepte și clase de calificare, modul de acordare a claselor de calificare, precum și de retragere a acestora în caz de abateri grave privind circulația trenurilor, se stabilesc de Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, cu acordul Ministerului Muncii.

Art. 214. - Anexele nr. I-IX fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 215. - (1) Prevederile prezentei legi intră în vigoare la 1 februarie 1975.

(2) Consiliul de Miniștri va emite, în același termen, hotărîrile privind îndeplinirea sarcinilor ce-i sînt atribuite prin legea de față.

(3) Retribuția tarifară aprobată prin legea de față se aplică eșalonat pe anii 1974-1975 pe baza decretelor emise de Consiliul de Stat. Pînă la aplicarea acestei retribuții, se va aplica, în continuare, retribuția prevăzută în reglementările existente la data intrării în vigoare a legii.

(4) Odată cu intrarea în vigoare a legii se abrogă actele normative prevăzute în anexa nr. IX, precum și orice alte dispoziții care nu concordă cu prevederile legii.


Luni, 24 aprilie 2017, 10:27

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.