LEGE nr.458 din 8 iulie 2002
privind calitatea apei potabile
Textul actului publicat în M.Of. nr. 552/29 iul. 2002

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Art. 1. - Prezenta lege reglementează calitatea apei potabile, având ca obiectiv protecția sănătății oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a apei potabile prin asigurarea calității ei de apă curată și sanogenă.

Art. 2. - În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

1. Prin apă potabilă se înțelege apa destinată consumului uman, după cum urmează:

a) orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și indiferent dacă este furnizată prin rețea de distribuție, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;
b) toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanțelor destinate consumului uman, cu excepția cazului în care Ministerul Sănătății și Familiei și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor aprobă folosirea apei și este demonstrat că apa utilizată nu afectează calitatea și salubritatea produsului alimentar în forma lui finită.

2. Prin sistem de distribuție sau instalație interioară se înțelege totalitatea conductelor, garniturilor și dispozitivelor instalate între robinete de apă utilizată în mod normal pentru consumul uman și rețeaua de distribuție exterioară, dar numai atunci când acestea nu intră în responsabilitatea furnizorului de apă, în calitatea sa de producător și/sau distribuitor de apă, în conformitate cu legislația în vigoare.

Art. 3. - (1) Dispozițiile prezentei legi nu se aplică următoarelor tipuri de ape:

a) apelor naturale minerale, recunoscute ca atare de către autoritățile competente, în conformitate cu legislația în vigoare;
b) apelor care au proprietăți terapeutice, în sensul prevederilor stabilite prin lege, reglementări sau procedee administrative referitoare la produsele farmaceutice.

(2) Se exceptează de la prevederile prezentei legi:

a) apa destinată exclusiv utilizărilor în condiții speciale, pentru care Ministerul Sănătății și Familiei se declară satisfăcut de calitatea acesteia, și care nu influențează, direct sau indirect, sănătatea consumatorilor cărora le este destinată;
b) apa potabilă provenind de la producător de apă individual, care furnizează mai puțin de 10 m3 în medie/zi sau care deservește mai puțin de 50 de persoane, cu excepția cazului în care apa este produsă ca parte a unei activități comerciale sau publice.

(3) Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) lit. b) autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, va informa populația în cauză asupra acestor exceptări și asupra oricărei măsuri ce poate fi luată în vederea protejării sănătății de efectele adverse rezultate din orice fel de contaminare a apei potabile. În situația în care se evidențiază că prin calitatea ei o astfel de apă ar putea constitui un potențial pericol pentru sănătate, populației afectate i se vor face de îndată recomandările de rigoare, conform Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității apei potabile.

CAPITOLUL II
Condiții de calitate

Art. 4. - (1) Apa potabilă trebuie să fie sanogenă și curată, îndeplinind următoarele condiții:

a) să fie lipsită de microorganisme, paraziți sau substanțe care, prin număr sau concentrație, pot constitui un pericol potențial pentru sănătatea umană;
b) să întrunească cerințele minime prevăzute în tabelele 1A, 1B și 2 din anexa nr. 1;
c) să respecte prevederile art. 5-8 și 10.

(2) Măsurile de aplicare a prezentei legi nu trebuie să conducă, direct sau indirect, la deteriorarea calității reale a apei potabile, care să afecteze sănătatea umană, ori la creșterea gradului de poluare a apelor utilizate pentru obținerea apei potabile.

Art. 5. - (1) Calitatea apei potabile destinate consumului uman trebuie să corespundă valorilor stabilite pentru parametrii prevăzuți în anexa nr. 1. În privința parametrilor prevăzuți în tabelul 3 din anexa nr. 1, valorile lor sunt stabilite în scopul evaluării calității apei potabile în programele de monitorizare și în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 8.

(2) Ministerul Sănătății și Familiei aprobă valori pentru parametrii suplimentari, care nu sunt incluși în anexa nr. 1, la propunerea autorității de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, acolo unde măsurile de protecție a sănătății publice pe teritoriul unui județ sau al municipiului București ori pe o parte din teritoriul acestora o impun. Valorile stabilite trebuie să respecte condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a).

Art. 6. - (1) Calitatea apei potabile este corespunzătoare când valorile stabilite pentru parametri sunt în conformitate cu anexa nr. 1, în următoarele puncte de prelevare a probelor:

a) la robinetul consumatorului și la punctul de intrare în clădire, în cazul apei potabile furnizate prin rețeaua de distribuție;
b) la punctul de curgere a apei din cisternă, în cazul apei potabile furnizate în acest mod;
c) în punctul în care apa se pune în sticle sau în alte recipiente, în cazul apei potabile îmbuteliate;
d) în punctul din care apa este preluată în procesul de producție, în cazul apei utilizate în industria alimentară.

(2) Dacă în situația prevăzută la alin. (1) lit. a) se constată că valorile parametrilor nu se încadrează în valorile stabilite pentru parametri, în conformitate cu anexa nr. 1, din cauza sistemului de distribuție interioară sau a modului de întreținere a acestuia se consideră că au fost îndeplinite obligațiile ce revin producătorului, respectiv distribuitorului, cu excepția situației în care apa este furnizată direct publicului, precum: unități de învățământ, unități de asistență medicală, instituții socioculturale și cantine.

(3) În cazul constatării situației prevăzute la alin. (2) autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, producătorii, distribuitorii și consumatorii, după caz, se informează prin notificare scrisă să ia măsurile corespunzătoare de remediere și întreținere a rețelei de distribuție, respectiv a sistemului de distribuție interioară, și care sunt măsurile suplimentare necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii.

CAPITOLUL III
Monitorizare

Art. 7. - (1) Monitorizarea calității apei potabile se asigură de către producător, distribuitor și de autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București.

(2) Ministerul Sănătății și Familiei va elabora, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Normele de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității apei potabile, conform cerințelor minime din anexa nr. 2.

(3) Producătorii, distribuitorii sau utilizatorii de apă potabilă, prin sistem public colectiv ori individual, prin îmbuteliere în sticle sau alte recipiente, pentru industria alimentară, vor asigura monitorizarea curentă, de control al apei potabile, conform unui program care trebuie să cuprindă cel puțin controlul eficienței tehnologiei de tratare, îndeosebi a dezinfecției, și al calității apei potabile produse, distribuite și utilizate.

(4) Procedurile pentru monitorizarea prevăzută la alin. (3) vor fi stabilite în conformitate cu Normele de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității apei potabile, iar programul de monitorizare trebuie să fie avizat de către autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București.

(5) Laboratoarele care efectuează monitorizarea apei potabile vor respecta specificațiile prevăzute în anexa nr. 3, referitoare la modul de analiză a parametrilor stabiliți.

(6) Se pot utiliza și alte metode de analiză în afara celor prevăzute în anexa nr. 1, dacă se probează că rezultatele obținute sunt comparabile. Laboratoarele care au recurs la metode alternative vor prezenta toate informațiile de validare a acestora, conform anexei nr. 3. Pentru parametrii prevăzuți la pct. 2 și 3 din anexa nr. 3 se poate utiliza orice altă metodă de analiză, dacă aceasta întrunește cerințele stabilite.

(7) Autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, poate decide efectuarea unei monitorizări suplimentare dacă există dovezi care atestă prezența în apă a unor substanțe sau microorganisme, care nu au fost stabilite ca parametri în conformitate cu anexa nr. 1 și care pot constitui un pericol potențial pentru sănătatea umană. Monitorizarea suplimentară se realizează individualizat pentru fiecare substanță sau microorganism în cauză.

CAPITOLUL IV
Măsuri de remediere și restricții în utilizare

Art. 8. - (1) Neîncadrarea în valorile stabilite pentru parametrii prevăzuți în anexa nr. 1 este analizată imediat de către autoritatea de sănătate publică care efectuează inspecția și controlul calității apei potabile, precum și de către producătorii, distribuitorii și utilizatorii implicați, în scopul identificării cauzei.

(2) Dacă prin toate măsurile luate pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) apa potabilă nu întrunește valorile stabilite pentru parametri în conformitate cu anexa nr. 1, se aplică prevederile art. 6 alin. (2), iar autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, dispune luarea de urgență a măsurilor de remediere necesare restabilirii calității apei. Se acordă prioritate acțiunilor corective pentru parametrii a căror depășire reprezintă un pericol pentru sănătatea umană.

(3) Autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, dispune interzicerea sau restricționarea utilizării apei potabile, fie că s-au înregistrat sau nu neconformități față de valorile parametrilor, dacă apa potabilă constituie un pericol pentru sănătatea umană și verifică dacă au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea sănătății umane. În astfel de cazuri consumatorii trebuie să fie informați de îndată și primesc toate recomandările ce se impun.

(4) Autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, împreună cu alte instituții și servicii publice competente vor decide ce tip de măsură dintre cele prevăzute la alin. (3) se aplică, ținând seama de riscurile pentru sănătatea populației generate de întreruperea aprovizionării cu apă potabilă sau de restricții în utilizarea acesteia.

(5) Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Apelor și Protecției Mediului și Ministerul Administrației Publice stabilesc normele metodologice pentru acordarea asistenței de specialitate, în vederea aplicării prevederilor alin. (3) și (4), în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) În cazul neconformității cu valorile parametrilor sau cu specificațiile prevăzute în tabelul 3 din anexa nr. 1, autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, analizează dacă această neconformitate reprezintă un risc pentru sănătatea populației și va dispune măsurile de remediere necesare pentru restabilirea calității apei în scopul protejării sănătății.

(7) În orice situație în care sunt luate măsuri de remediere autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, dispune informarea consumatorilor, cu excepția cazurilor în care nerespectarea valorilor parametrilor nu are însemnătate pentru sănătatea acestora.

CAPITOLUL V
Derogări

Art. 9. - (1) Ministerul Sănătății și Familiei poate aproba, la solicitarea autorității de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, derogări pe o perioadă determinată de la valorile parametrilor stabiliți în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) sau cu tabelul nr. 2 din anexa nr. 1 până la o valoare ce va fi stabilită și aprobată de către Ministerul Sănătății și Familiei, luându-se în considerare riscul pentru sănătate și alternativele de aprovizionare cu apă potabilă a populației din zona respectivă. Derogările vor fi limitate la o perioadă cât mai scurtă și nu vor depăși o durată de 3 ani. În situația în care autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, solicită prelungirea derogării, se va înainta Ministerului Sănătății și Familiei analiza situației și motivarea solicitării de obținere a celei de-a doua derogări. Pentru o a doua derogare nu se va depăși termenul de 3 ani.

(2) În cazuri excepționale Ministerul Sănătății și Familiei poate aproba o a treia derogare pentru o perioadă care, de asemenea, nu va depăși 3 ani. Decizia pentru o astfel de cerere va fi luată de către Ministerul Sănătății și Familiei, în termen de 3 luni de la depunerea solicitării.

(3) Pentru orice derogare acordată în conformitate cu alin. (1) și (2) trebuie specificate următoarele:

a) motivele derogării;
b) parametrul în cauză, rezultatele relevante ale monitorizării anterioare și valoarea maximă permisă prin derogare;
c) zona geografică, cantitatea de apă furnizată zilnic, mărimea populației afectate și eventualele consecințe asupra întreprinderilor producătoare de alimente;
d) schema de monitorizare adecvată;
e) un rezumat al planului măsurilor de remediere necesare, ce va include un calendar al activităților și o estimare a costului de evaluare a situației;
f) durata derogării.

(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică dacă autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, consideră că nerespectarea valorii parametrilor nu prezintă risc pentru sănătate și dacă măsurile luate în conformitate cu art. 8 alin. (2) sunt suficiente pentru remedierea deficienței în termen de 30 de zile. În această situație Ministerul Sănătății și Familiei stabilește, împreună cu alte autorități implicate, numai o valoare maxim admisă a parametrilor în cauză și durata necesară pentru remedierea deficienței.

(5) Prevederile alin. (4) nu se mai aplică dacă într-un sistem de aprovizionare cu apă potabilă se constată pentru un parametru o valoare necorespunzătoare valorii stabilite pentru acel parametru o perioadă mai mare de 30 de zile consecutive în ultimele 12 luni.

(6) Autoritățile de sănătate publică și autoritățile administrației publice locale din teritoriul pentru care s-a recurs la derogările prevăzute în acest articol vor informa populația afectată despre aceste derogări și despre condițiile de gestionare a acestora, în termen de 48 de ore de la confirmare. Autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, împreună cu autoritățile administrației publice locale vor asigura acordarea de asistență grupurilor de populație vulnerabile, pentru care derogarea implică un risc special. Aceste obligații nu se vor aplica în cazurile prevăzute la alin. (4), cu excepția situațiilor în care autoritățile implicate decid contrariul.

(7) Autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, cu excepția derogărilor prevăzute la alin. (4), va informa Ministerul Sănătății și Familiei, în termen de 60 de zile, asupra oricărei derogări referitoare la un sistem individual de aprovizionare cu apă potabilă care furnizează mai mult de 1.000 m3 în medie/zi sau aprovizionează mai mult de 5.000 de persoane, inclusiv cu privire la specificațiile prevăzute la alin. (3).

(8) Prevederile alin. (1)-(7) nu se aplică apei potabile îmbuteliate în sticle sau în alte recipiente.

CAPITOLUL VI
Asigurarea calității tehnologiilor de tratare,
echipamentelor, substanțelor și materialelor
care vin în contact cu apa potabilă

Art. 10. - (1) Nici o substanță sau material utilizat în instalațiile de producere, distribuție, îmbuteliere, transport sau stocare a apei potabile nu trebuie să se regăsească în concentrații mai mari decât este necesar scopului pentru care a fost utilizat și nu trebuie să lase în apa potabilă, direct sau indirect, compuși ori impurități care să diminueze protecția sănătății.

(2) Ministerul Sănătății și Familiei și Ministerul Industriei și Resurselor vor elabora, în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, norme privind testarea materialelor și substanțelor care vin în contact cu apa potabilă.

(3) Ministerul Sănătății și Familiei va elabora în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, procedura de autorizare sanitară a instalațiilor de îmbuteliere a apei potabile în sticle sau alte recipiente.

(4) Punerea în consum a apei potabile îmbuteliate în sticle sau în alte recipiente se face cu respectarea prevederilor legale privind ambalarea și etichetarea produselor alimentare.

CAPITOLUL VII
Informarea și raportarea

Art. 11. - (1) Autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, trebuie să asigure disponibilitatea informației în ceea ce privește calitatea apei potabile, avizarea consumatorilor despre posibilele efecte asupra sănătății și despre măsurile de remediere luate sau care se impun a fi luate de către autoritățile competente ori de către consumatorii în cauză. Informația trebuie să fie corectă, clară, furnizată la timp și actualizată.

(2) În scopul informării consumatorilor Ministerul Sănătății și Familiei, prin Institutul de Sănătate Publică București, întocmește și publică, o dată la 3 ani, Raportul național asupra calității apei potabile, care va cuprinde cel puțin:

a) sistemele de aprovizionare cu apă potabilă, colective sau individuale, care furnizează în medie o cantitate de apă mai mare de 1.000 m3/zi sau care deservesc mai mult de 5.000 de persoane;
b) situația pe o perioadă de 3 ani consecutivi, publicarea efectuându-se la sfârșitul celui de-al treilea an;
c) informațiile minime cuprinse în raport trebuie să includă cel puțin aspectele la care se referă art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (2), art. 8 și art. 9 alin. (6) și (7).

(3) Informațiile necesare pentru întocmirea Raportului național asupra calității apei potabile vor fi raportate Institutului de Sănătate Publică București, conform Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității apei potabile.

(4) Producătorii și utilizatorii de apă potabilă vor furniza autorității de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, informațiile necesare întocmirii Raportului național asupra calității apei potabile.

(5) Producătorii și utilizatorii de apă potabilă vor înregistra și vor păstra datele privind calitatea apei potabile care este produsă, distribuită și utilizată conform prevederilor Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității apei potabile.

(6) Producătorii de apă potabilă distribuită prin sistem public trebuie să asigure accesul populației la datele privind calitatea apei potabile produse, să permită inspecția de către reprezentanții populației la orice oră acceptabilă, la cel puțin un birou de relații cu publicul, să afișeze programul și numărul de telefon la care se pot obține date despre calitatea apei potabile produse și distribuite.

(7) Datele privind calitatea apei potabile sunt disponibile fără plată pentru populația deservită de producător, respectiv de distribuitor. Pentru persoanele fizice sau juridice, altele decât cele din zona de aprovizionare a producătorului, respectiv a distribuitorului, se pot percepe taxe pentru obținerea informațiilor privind calitatea apei potabile.

(8) Autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, împreună cu producătorii, respectiv distribuitorii de apă potabilă, întocmesc și publică anual, Raportul județean, respectiv al municipiului București, privind calitatea apei potabile, care va cuprinde:

a) sistemele publice de aprovizionare cu apă potabilă, colective sau individuale, inclusiv cele care furnizează în medie o cantitate de apă mai mică de 10 m3/zi sau care deservesc mai puțin de 50 de persoane;
b) informațiile minime cuprinse în raport trebuie să includă cel puțin aspectele la care se referă art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (2), art. 8 și art. 9 alin. (6) și (7);
c) situația pe o perioadă de un an, publicarea efectuându-se la sfârșitul anului respectiv.

CAPITOLUL VIII
Contravenții și sancțiuni

Art. 12. - (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, disciplinară, contravențională sau penală, după caz.

(2) În perioada de implementare a prevederilor prezentei legi neconformarea la unii dintre parametrii de calitate a apei potabile de către un producător, respectiv distribuitor de apă potabilă prin sistem public, nu se sancționează conform Legii nr. 98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică, cu modificările și completările ulterioare, decât în situația în care nu au fost respectate planul și calendarul activităților de conformare a respectivului producător ori distribuitor. Neconformarea la parametrii respectivi nu trebuie să pună în pericol starea de sănătate a consumatorilor.

CAPITOLUL IX
Dispoziții finale

Art. 13. - (1) Ministerul Administrației Publice va lua toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea parametrilor de calitate a apei potabile produse și distribuite prin sisteme publice, respectiv colective, până în anul 2020. Ministerul Administrației Publice va întocmi și va centraliza planul, calendarul și costul activităților de conformare, în termen de un an de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Ministerul Sănătății și Familiei va lua toate măsurile necesare pentru a asigura monitorizarea de audit al calității apei potabile, conform cerințelor prezentei legi, în termen de 3 ani de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Ministerul Sănătății și Familiei va întocmi planul, calendarul și costurile activităților de monitorizare de audit al calității apei potabile în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Producătorii, respectiv utilizatorii de apă în sistem individual, vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuți în prezenta lege, în termen de 10 ani de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Producătorii de apă îmbuteliată vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuți de lege, în termen de un an de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) Producătorii, respectiv utilizatorii de apă din industria alimentară, care au surse proprii, vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuți în prezenta lege, în termen de 2 ani de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(7) Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor va întocmi și va centraliza planul și calendarul activităților de conformare la prevederile prezentei legi a producătorilor, respectiv utilizatorilor de apă din industria alimentară, în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 14. - (1) În situațiile excepționale și pentru zonele geografice bine definite se va înainta Comisiei de igienă a Ministerului Sănătății și Familiei o cerere specială pentru prelungirea perioadei de conformare. Perioada de prelungire nu trebuie să depășească 3 ani. La sfârșitul perioadei de prelungire se va efectua evaluarea situației, care va fi înaintată Comisiei de igienă a Ministerului Sănătății și Familiei, care poate decide, pe baza acestei evaluări, o altă perioadă de prelungire, de maximum 3 ani.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică apei potabile îmbuteliate în sticle sau în alte recipiente.

Art. 15. - Anexele nr. 1 și 3 se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului.

Art. 16. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 17. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziții contrare.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 24 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.(2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 24 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU

București, 8 iulie 2002.
Nr. 458.


ANEXA Nr. 1

PARAMETRI DE CALITATE
ai apei potabile

1. Parametri de calitate Parametrii de calitate sunt microbiologici, chimici și indicatori.

2. Valorile concentrațiilor maxime admise pentru parametrii de calitate ai apei potabile sunt cele prevăzute în tabelele 1A, 1B, 2 și 3.

Tabelele 1A, 1B, 2, 3


......................................................................................................................

*) Metode de analiză care nu sunt acoperite de standarde românești (STAS) sau ISO ori care nu sunt preluate ca standarde românești (SR ISO) și care urmează să fie stabilite ulterior.

NOTĂ:

1) Valoarea se referă la concentrația în apă a monomerului rezidual, calculată conform specificațiilor privind concentrația maximă eliberată de către polimer în contact cu apa. Stațiile de tratare vor notifica autorității de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, utilizarea compusului în procesul de tratare a apei pentru potabilizare.
2) Unde este posibil, valoarea concentrației trebuie să fie cât mai joasă, fără a compromite eficiența dezinfecției. Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) și d) respectarea în practică a valorii se va realiza în maximum 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în primii 5 ani acceptându-se o valoare de 25 žg/l.
3) Valoarea se aplică la o probă de apă prelevată de la robinetul consumatorului printr-o metodă de prelevare adecvată, astfel încât să fie reprezentativă pentru cantitatea medie săptămânală ingerată de către consumator. Metoda de monitorizare trebuie să țină seama și de frecvența concentrațiilor maxime care pot cauza efecte asupra sănătății.
4) Pentru cupru se acceptă valoarea 2,0 mg/l, dacă rețeaua de distribuție are componente din cupru, cu respectarea celor menționate la pct. 3.
5) Compușii specificați sunt: benzo(b)fluorantren, benzo(k)fluorantren, bezo(ghi)perilen, indeno(1,2,3-cd)piren.
6) Se va aplica următoarea formulă:

[nitrat]	[nitrit]
_________    +	________  <= 1
   50		    3
în care concentrațiile de nitrați și nitriți sunt exprimate în mg/l.

7) Prin pesticide se înțelege: insecticide, erbicide, fungicide, nematocide, acaricide, algicide, rodendicide, slimicide organice, compuși înrudiți (ca de exemplu: regulatori de creștere) și metaboliții relevanți, produșii de degradare și de reacție. Se vor monitoriza numai pesticidele presupuse prezente în sursa de apă.
8) Concentrația se referă la fiecare compus individual. Pentru aldrin, dieldrin, heptaclor și heptaclor epoxid, concentrația maximă este 0,030 mg/l.

9) Prin Pesticide-Total se înțelege suma tuturor compușilor individuali, detectați și cuantificați în urma procedurii de monitorizare.

10) Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) și d) respectarea în practică a valorii se va realiza în maximum 15 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în primii 5 ani acceptându-se o valoare de 25 žg/l. 11) Concentrația totală a THM trebuie să fie cât mai mică, fără a compromite dezinfecția. Compușii individuali specificați sunt: cloroform, bromoform, dibromoclormetan, bromdiclormetan. Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) și d) respectarea în practică a valorii se va realiza în maximum 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în primii 5 ani acceptându-se o valoare de 150 žg/l pentru concentrația totală a THM.

Tabel 3

................................................................................................................

*) Metode de analiză care nu sunt acoperite de standarde românești (STAS) sau preluate ca standarde românești (SR ISO) și urmează a fi stabilite ulterior.

NOTĂ:

1) Pentru apa îmbuteliată unitatea de măsură este număr/250 ml.
2) Acest parametru va fi măsurat numai pentru sistemele de aprovizionare care furnizează mai mult de 10.000 m3 pe zi.
3) Apa nu trebuie să fie agresivă.
4) Acest parametru trebuie monitorizat atunci când sursa de apă este de suprafață sau mixtă, iar în situația în care este decelat trebuie investigată și prezența altor microorganisme patogene, ca de exemplu: criptosporidium.
5) Acest parametru se va analiza când nu se poate sau nu este prevăzută determinarea COT.
6) Pentru apa plată îmbuteliată valoarea minimă poate fi redusă până la 4,5 unități de pH. Pentru apa îmbuteliată care conține în mod natural sau este îmbogățită cu bioxid de carbon, valoarea pH poate fi mai mică.
7) Pentru apa rezultată din tratarea unei surse de suprafață nu se va depăși 1,0 UNT (unități nefelometrice de turbiditate) înainte de dezinfecție.
8) Frecvența, metodele și localizările pentru monitorizare vor fi stabilite conform anexei nr. 2 pct. 1.3.
9) Doza efectivă totală de referință acceptată pentru un adult corespunde unui consum zilnic de 2 litri apă potabilă pe o durată de un an. Monitorizarea tritiului și a radioactivității în apa potabilă se face în cazul în care nu există datele necesare pentru calcularea dozei efective totale. În situația în care este demonstrat pe baza unor monitorizări efectuate anterior că nivelurile de tritiu la doza efectivă totală de referință sunt cu mult inferioare valorii parametrice, se poate renunța la monitorizarea tritiului. 10) Exclusiv tritiu, potasiu-40, radon și descendenții radonului. Frecvența, metodele și localizările pentru monitorizare vor fi stabilite conform anexei nr. 2 pct. 1.3. 11) Caracterizarea calității apei din punct de vedere al conținutului radioactiv se face prin măsurarea activității alfa și beta globală. În cazul în care valoarea de referință este depășită, este necesară determinarea activității specifice a radionuclizilor, conform Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității apei potabile.


ANEXA Nr. 2

MONITORIZAREA DE CONTROL ȘI DE AUDIT

1. Monitorizarea de control

1.1. Scopul acestei monitorizări este de a produce periodic informații despre calitatea organoleptică și microbiologică a apei potabile, produsă și distribuită, despre eficiența tehnologiilor de tratare, cu accent pe tehnologia de dezinfecție, în scopul determinării dacă apa potabilă este corespunzătoare sau nu din punct de vedere al valorilor parametrilor relevanți stabiliți prin prezenta lege.

1.2. Pentru monitorizarea de control sunt obligatorii următorii parametri:

Aluminiu1)
Amoniu
Bacterii coliforme
Culoare
Concentrația ionilor de hidrogen (pH)
Conductivitate
Clorul rezidual liber2)
Clostridium perfringens3)
Escherichia coli
Fier1), 4)
Gust
Miros
Nitriți5)
Oxidabilitate6)
Pseudomonas aeruginosa7)
Sulfuri și hidrogen sulfurat8)
Turbiditate
Număr de colonii dezvoltate7) (22oC și 37oC)

NOTĂ:

1) Numai acolo unde este folosit cu rol de coagulant.
2) Clorul rezidual liber trebuie să reprezinte minimum 80% din clorul rezidual total.
3) Acest parametru trebuie monitorizat atunci când sursa de apă este de suprafață sau mixtă, iar în situația în care este decelat trebuie investigată și prezența altor microorganisme patogene, ca de exemplu criptosporidium.
4) Se vor determina ferobacteriile la stațiile de tratare unde se practică deferizarea apei.
5) Se va determina numai acolo unde este utilizat clorul sau substanțele clorigene pentru dezinfecție.
6) Se va determina în situația în care dotarea tehnică nu permite determinarea COT.
7) Se va determina numai pentru apa îmbuteliată.
8) Se va determina numai în situația în care se practică desulfurizarea apei.

1.3. Ministerul Sănătății și Familiei și Ministerul Apelor și Protecției Mediului vor decide în termen de 180 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, frecvența, metodele și localizările cele mai relevante pentru punctele de monitorizare din anexa nr. 2, luând în considerare prevederile importante existente în legislația din acest domeniu sau rezultatele obținute din programele corespunzătoare de monitorizare.

1.4. Autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, poate completa lista de la pct. 1.2 cu alți parametri relevanți pentru condițiile locale și/sau pentru tehnologiile de tratare.

2. Monitorizarea de audit

2.1. Scopul monitorizării de audit este de a oferi informația necesară pentru a se determina dacă pentru toți parametrii stabiliți prin prezenta lege valorile sunt sau nu conforme.

2.2. Pentru monitorizarea de audit este obligatoriu să fie monitorizați toți parametrii prevăzuți la art. 5, în care autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, a stabilit că, pentru o perioadă determinată de către ea, un anumit parametru dintr-un anumit sistem de aprovizionare cu apă potabilă nu ar putea fi prezent în asemenea concentrații încât să conducă la modificarea valorii lui stabilite.

2.3. Monitorizarea de audit se va efectua de către autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, conform Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și monitorizare a calității apei potabile.

3. Frecvența minimă de prelevare și analiză a apei potabile, distribuită prin sistem public, rezervor mobil sau folosită ca sursă în industria alimentară se face conform tabelului 1A.

3.1. Probele trebuie prelevate din punctele de conformare definite la art. 6 alin. (1) pentru a se asigura că apa potabilă îndeplinește cerințele prezentei legi. Prelevarea probelor din rețeaua de distribuție dintr-o zonă de aprovizionare sau de la stația de tratare, pentru determinarea unui anumit parametru, se face numai dacă se poate demonstra că prin prelevare nu are loc nici o modificare adversă a valorii măsurate pentru parametrul în cauză.

*) Tabelul 1A este reprodus în facsimil.

Tabelul 1A

...........................................................................................................

NOTĂ:

1) Prin zonă de aprovizionare se înțelege o suprafață geografic delimitată în care apa potabilă provine din una sau mai multe surse și în care calitatea apei poate fi considerată ca fiind aproximativ uniformă.
2) Volumele de apă sunt calculate ca medii pe perioada unui an. Pentru determinarea numărului minim de probe de apă ce trebuie prelevate dintr-o zonă de distribuție poate fi utilizat numărul locuitorilor în locul volumului de apă produs sau distribuit, luându-se în considerare un consum de 200 l/cap de locuitor/zi.
3) În situații de distribuție intermitentă de scurtă durată și în cazul apei distribuite din cisterne numărul de probe va fi stabilit de către autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București.
4) Numărul de probe și parametrii stabiliți în anexa nr. 1 pot fi reduși de către autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, dacă:
a) rezultatele analizelor efectuate pe probele prelevate pe o perioadă de cel puțin 2 ani succesivi sunt constante și semnificativ mai bune decât cele prevăzute în anexa nr. 1;
b) nu a intervenit nici un factor suplimentar cu potențial de a afecta calitatea apei. Frecvența de prelevare și analiză nu poate fi redusă atât cât să conducă la prelevarea a mai puțin de 50% din numărul total de probe prevăzute în tabel, cu excepția situației de la pct. 6.
5) Punctele și frecvența de prelevare, atât cât este posibil, vor fi alese și distribuite uniform în timp și spațiu.
6) Frecvența de prelevare și numărul de probe vor fi decise de către autoritatea de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București.

4. Frecvența minimă de prelevare și analiză pentru apa potabilă îmbuteliată se face conform tabelului 1B.

Tabel 1B

...................................................................................................................


ANEXA Nr. 3

SPECIFICAȚII
pentru analiza parametrilor

Laboratoarele în care se efectuează analiza probelor de apă pentru monitorizare trebuie să aibă asigurat controlul calității analitice și să fie supuse periodic unui control efectuat de un laborator aprobat de Ministerul Sănătății și Familiei pentru acest domeniu.

1. Parametrii pentru care metodele de analiză sunt specificate:

Bacterii coliforme și [Escherichia coli (E. coli)]
Enterococi (Streptococi fecali)
Pseudomonas aeruginosa
Numărul de colonii la 22oC
Numărul de colonii la 37oC
Clostridium perfringens.

Filtrarea prin membrană, urmată de incubarea anaerobă a membranei pe agar m-PC (Nota 1) la 44oC š 1o C pentru 21 š 3 ore. Se numără coloniile de culoare galbenă opac care virează în roz sau roșu după expunerea la vapori de hidroxid de amoniu timp de 20-30 de secunde.

NOTĂ:

Compoziția mediului de agar m-PC este:

Mediu de bază
Triptoză 			30 g
Extract de drojdie	 	20 g
Sucroză				 5 g
Hidroclorit de L-cisteină	 1 g
MgSO4 " 7H2O 0,1 g
Roșu de bromcresol 		40 mg
Agar 				15 g
Apă 			       1.000 ml.

Se dizolvă ingredientele mediului bazal, se corectează pH la 7,6 și se autoclavează la 121o C timp de 15 minute. Se răcește și se adaugă: D-cicloserină 400 mg Polimixină-B sulfat 25 mg Indosil-§-D-glucozid 60 mg 0,5% soluție sterilizată și filtrată 20 ml de difosfat de fenoftaleină 4,5% FeCl3 " 6H2O filtrată și sterilizată 2 ml.

2. Parametrii pentru care sunt specificate caracteristicile de performanță

2.1. Metoda de analiză folosită trebuie să fie capabilă să măsoare cel puțin o concentrație egală cu valoarea parametrului (CMA). Pentru următorii parametri caracteristicile de performanță specificate sunt: acuratețea, precizia și limita de detecție:

____________________________________________________________________________________
Parametrul			   Acuratețea 	   Precizia  	Limita de detecție
					% 		%		 %
				    din CMA1) 	   din CMA2) 	      din CMA3)
_____________________________________________________________________________________
Acrilamidăa)
Aluminiu 				10 		10 		10
Amoniu 					10 		10 		10
Arsen 					10 		10 		10
Benzen 					25 		25 		25
Benz(a)piren 				25 		25 		25
Bor 					10 		10 		10
Bromați 				10 		10 		10
Cadmiu 					10 		10 		10
Cloruri 				10 		10 		10
Clorură de vinila)
Conductivitate 				10 		10 		10
Crom 					10 		10 		10
Cupru 10 10 10
Cianuri (totale)4) 			10 		10 		10
Cianuri (libere) 			10 		10 		10
1,2-dicloretan 				25 		25 		10
Epiclorhidrinăa)
Fluor 					10 		10 		10
Hidrocarburi policiclice aromatice5) 	25 		25 		25
Mangan 					10 		10 		10
Mercur 					10 		10 		10
Nichel 					10 		10 		10
Nitrați 				10 		10 		10
Nitriți 				10 		10 		10
Oxidabilitate6) 			25 		25		25
Pesticide7) 				25 		25 		25
Plumb 					10 		10 		10
Seleniu 				10 		10 		10
Sodiu 					10 		10 		10
Stibiu 					25 		25 		25
Sulfat 					10 		10 		10
Tetracloretan8) 			25 		25 		10
Tricloretenă8) 				25 		25 		10
Trihalometani5)- 			25 		25 		10

TOTAL: _______________________________________________________________________________________
a) Condiții: controlul concentrației conform specificației de producție.
NOTĂ:
1) Acuratețea este eroarea sistematică și este exprimată ca diferența dintre valoarea medie a unui număr mare de determinări repetate și valoarea adevărată (definiție ISO 5725).
2) Precizia este eroarea aleatoare și este exprimată ca deviația standard a dispersiei rezultatelor față de o valoare medie (definiție ISO 5725).
3) Limita de detecție este considerată a fi:
a) o valoare de 3 ori mai mare decât deviația standard asociată unui număr de determinări, pentru o probă simplă de apă conținând o concentrație mică a parametrului; sau
b) o valoare de 5 ori mai mare decât deviația standard a unei probe martor pentru fiecare serie de probe.

4) Metoda va determina cianurile totale sub toate formele.
5) Caracteristicile de performanță se aplică individual pentru substanțele specificate, la 25% din valoarea parametrilor din anexa nr. 1.
6) Oxidarea va fi efectuată timp de 10 minute la 100oC în mediu acid, folosind permanganat de potasiu.

7) Caracteristicile de performanță se aplică individual pentru fiecare pesticid și depind de pesticidul respectiv. În prezent această limită de detecție nu este realizabilă pentru toate pesticidele, dar trebuie să constituie un obiectiv de realizat.
8) Caracteristicile de performanță se aplică individual pentru substanțele specificate, la 50% din valoarea parametrilor din anexa nr. 1.

2.2. Pentru concentrația ionilor de hidrogen metoda de analiză trebuie să poată măsura o concentrație egală cu CMA, cu o acuratețe și o precizie de 0,2 unități de pH.

3. Parametrii pentru care nu sunt specificate performanțele metodelor de analiză:

- Carbon organic total
- Culoare
- Gust
- Miros
- Turbiditate*)

*) Pentru monitorizarea turbidității în apa de suprafață tratată metoda de analiză trebuie să măsoare cel puțin concentrații egale cu valoarea parametrilor (CMA), cu o acuratețe și o precizie de 25%.


Vineri, 31 octombrie 2014, 19:42

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.