LEGE din 17 iulie 1921 pentru reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea (din vechiul regat)

LEGE din 17 iulie 1921
pentru reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea (din vechiul regat)

Textul actului publicat în M.Of. nr. 82/17 iul. 1921

PARTEA I
EXPROPRIEREA

CAPITOLUL 1
Îndreptăţirea şi măsura exproprierii

Art. 1. - Se expropriază pentru cauză de utilitate naţională proprietăţile rurale, în măsura şi condiţiunile cuprinse în legea de faţă, în scopul de a spori întinderea proprietăţii rurale ţărăneşti, de a înfiinţa păşuni comunale, precum şi pentru scopuri de interes general, economic şi cultural.

Pământul cultivabil din raza comunelor urbane este considerat ca proprietate rurală din punctul de vedere al legii de expropriere.

Art. 2. - Pământul expropriat şi accesoriile, pe baza Decretului nr.3.697/1918 şi prin aplicarea scării progresive anexată lui, este definitiv expropriat, cu rezerva dispozitivelor prevăzute în art. 54, în limitele şi aşezarea hotărâtă de organele de aplicare prevăzute în acel decret, cu modificările aduse prin Decretul nr.2.100/1920, iar Statul este considerat proprietar al pământului expropriat de la 15 decembrie 1918.

Art. 3. - Moşiile şi părţile de moşii expropriabile potrivit legii de faţă sunt lovite de indisponibilitate, în tot ceea ce priveşte aplicarea legii, din ziua de 1 februarie 1921, fără îndeplinirea nici unei alte formalităţi; iar în ceea ce priveşte întinderea lor se socoteşte după starea lor juridică de la 15 august 1916, ţinându-se seamă de efectul succesiunilor deschise de la această dată până la promulgarea legii de faţă.

Toate înstrăinările efectuate de la 15 august 1916 sunt fără efect în tot ce priveşte aplicarea acestei legi. Se exceptează şi rămân valabile vânzările făcute cel mai târziu până la 1 februarie 1921 către obştii, bănci populare sau săteni cultivatori de pământ, individual până la 10 ha fiecare, precum şi vânzările de pământ pentru construcţii sau înfiinţare de stabilimente industriale.

Suprafaţa astfel vândută nu intră în calculele celor două milioane ha.

Proprietarii ce şi-au înstrăinat părţile expropriabile sătenilor, prevăzute de prezenta lege, vor fi obligaţi să dea această cotă din restul moşiei rămase, sau din altă moşie, dacă au mai multe.

Art. 4. - Exproprierea priveşte numai moşiile sau părţile de moşii de la 100 ha pământ cultivabil în sus, oricine ar fi proprietarii lor şi oricare ar fi capacitatea lor juridică sau caracterul imobilului expropriat, cu excepţiunile prevăzute în prezenta lege.

Art. 5. - Moşiile stăpânite în indiviziune se consideră ca fiind divizate în ceea ce priveşte cota de expropriere. Alegerea părţii de moşie supusă exproprierii se face însă din întreaga suprafaţă cultivabilă a moşiei, socotindu-se moşia ca nedivizată, afară de excepţiunile prevăzute la art. 9.

Art. 6. - Moşiile şi părţile de moşii situate în aceeaşi comună, precum şi moşiile situate în comune apropiate, aparţinând aceluiaşi proprietar, se socotesc ca fiind o singură proprietate. Fac excepţie moşiile comasate pe baza dispoziţiunilor Decretului nr.3.697/1918, fără ca întinderea totală, astfel comasată, să treacă peste maximum de: 250 ha în regiunile unde cererile de împroprietărire sunt mari, 400 ha în regiunile unde cererile de împroprietărire sunt mijlocii şi 500 ha în regiunile unde cererile de împroprietărire sunt satisfăcute.

Art. 7. - Se declară expropriate în întregime:

a) Proprietăţile rurale în cuprinderea lor totală ale supuşilor statelor străine, fie că sunt străini prin originea lor, fie că au devenit străini prin căsătorie sau alt mod;

b) Proprietăţile rurale, în cuprinderea lor totală, ale absenteiştilor. Intră în această categorie toate proprietăţile care în cei din urmă 5 ani au fost neîntrerupt impuse, conform legii speciale, la un impozit funciar îndoit.

Intră, deasemenea, în această categorie şi toate proprietăţile, fără consideraţie de întindere, care au fost arendate şi cultivate prin arendaşi încontinuu între 23 aprilie 1910 şi 24 aprilie 1920 inclusiv.

Fac excepţie moşiile arendate de părinţi copiilor lor, cu act autentic, sau cu act cu dată certă, de tutorii minorilor sau interzişilor, de secheştri judiciari, moşiile femeilor, ale funcţionarilor publici şi ale militarilor;

c) Pământul cultivabil al Domeniului Coroanei, Casei rurale şi ale tuturor persoanelor morale, publice şi private, instituţiuni, fundaţiuni etc., chiar când actele lor de fundaţiune, donaţiune, testamente sau orice alte dispoziţiuni, sub orice titlu, ar prevedea direct sau prin orice fel de cauze prohibitive neînstrăinarea lor sau le-ar fi dat vreo altă destinaţiune specială.

Păşunile comunale urbane şi rurale, precum şi pământurile bisericilor şi ale şcolilor până la 12 ha nu sunt expropriabile;

d) Pământul folosit cu titlu de embatic, besman, locaţiune ereditară, otaşniţă, fie că este acoperit cu plantaţiuni, sădiri, clădiri sau nu, fie că este situat în comunele rurale sau în comunele urbane.

Sunt şi rămân desfiinţate, în virtutea acestei legi, toate drepturile sau privilegiile, de orice natură şi de oriunde ar deriva (hrisoave domneşti, hotărâri etc.), pe care le au proprietarii sau alte persoane asupra acestor pământuri.

Exproprierea se face în folosul embaticarilor;

e) Pământul rural ţinut cu arendă de sătenii cultivatori de pământ cel puţin 5 ani neîntrerupţi, dacă îşi vor fi construit pe el case sau vor fi plantat vii sau pomi roditori;

f) Terenul domenial silvic, pe care au fost păduri şi care acum e gol, sau e acoperit cu tufişuri ce nu vor mai putea deveni niciodată pădure, cu rezerva terenului necesar personalului silvic;

g) Proprietăţile rurale în cuprinderea lor totală ale celor condamnaţi pentru crimă împotriva Statului sau pentru dezertare la inamic.

Casele de locuit cu parcurile lor, sădirile, pădurile, viile şi stabilimentele industriale, morile, apele care le alimentează, expropriate în condiţiunile alineatelor a) şi b) de mai sus, pot fi scoase din expropriere şi redate proprietarilor după cererea lor şi cu aprobarea Comitetului agrar, dacă ele nu sunt necesare unui scop economic, sanitar sau cultural obştesc.

Pentru aceste imobile aparţinând proprietarilor expropriaţi conform alineatului a), scoaterea din expropriere se face cu rezervele de mai sus şi cu condiţiunea ca proprietarul sau cei care au dobândit sau vor dobândi asemenea imobile până la promulgarea legii, să le vândă într-un termen de trei ani de la această promulgare.

Imobilele proprietarilor care nu le vor fi înstrăinat în acest termen vor fi vândute prin licitaţie publică după cererea parchetului.

Art. 8. - Se declară expropriat parţial:

a) Pământul cultivabil de la 100 hectare în sus al moşiilor particulare arendate şi cultivate prin arendaşi la 23 aprilie 1920 sau şi azi arendate;

b) Pământul cultivabil al moşiilor particulare cultivate de proprietarii lor, de la următoarele suprafeţe în sus:

100 ha la munte şi deal;

150 ha la şes în regiunile unde cererile de împroprietărire sunt mari;

200 ha la şes în regiunile unde cererile de împroprietărire sunt mijlocii;

250 ha la şes în regiunile unde cererile de împroprietărire sunt satisfăcute;

c) Pământul cultivabil al moşiilor particulare cultivate de proprietarii lor care la 1 februarie 1921 au avut investiri importante în inventar şi clădiri necesare exploatării agricole, crescătorii de vite sau instalaţii industriale agricole, de la următoarele suprafeţe în sus:

100 ha la munte şi deal;

200 ha la şes în regiunile unde cererile de împroprietărire sunt mari;

300 ha la şes în regiunile unde cererile de împroprietărire sunt mijlocii;

500 ha la şes în regiunile unde cererile de împroprietărire sunt satisfăcute.

Intră în această categorie şi acei proprietari care au moşii situate în regiunile devastate de război şi care au avut asemenea investiri, crescătorii sau instalaţii la 15 august 1916.

Se înţelege prin regiuni cu cereri de împroprietărire mari acele regiuni unde pământul expropriat astăzi sau expropriabil prin dispoziţiunile art. 7 şi 8 alin. a), nu îndestulează pe toţi îndreptăţiţii, categoria 1, 2 şi 3, potrivit art. 78, pe baza lotului de completare de 5 ha; prin regiuni cu cereri de împroprietărire mijlocii acolo unde mobilizaţii îndreptăţiţi, categoria 1, 2 şi 3, potrivit art. 78, pe baza lotului de completare de 5 ha, sunt îndestulaţi şi prin regiuni cu cereri de împroprietărire satisfăcute acele regiuni unde toţi cei îndreptăţiţi pot fi împroprietăriţi.

Regiunea se socoteşte compusă din toate comunele şi satele ale căror locuitori au muncit sau au avut vitele de muncă învoite în trecut în mod obişnuit pe moşie.

Art. 9. - La moşiile stăpânite prin indiviziune la 1 februarie 1921, precum şi la acele stăpânite în baza succesiunilor deschise după această dată, exproprierea se va coborî în regiunile cu cereri de împroprietărire mari şi mijlocii şi în regiunile cu cereri de împroprietărire satisfăcute pentru împroprietărire sau pentru înfiinţare de păşune comunală, dacă va fi nevoie, pentru a atinge limitele regionale din art. 8 alin. b), până la 100 ha de fiecare coproprietar şi de fiecare moşie.

În cazul când în modul prevăzut în alineatul precedent cererile de împroprietărire sau de înfiinţare de păşune comunală nu sunt satisfăcute, aceste moşii se vor reduce până la maximum regional stabilit prin art. 8 alin. b), chiar dacă cota fiecărui coproprietar ar fi mai mică de 100 ha.

În acest din urmă caz, suprafaţa de pământ expropriată în acest fel se va plăti în numerar, sau se va schimba cu o suprafaţă echivalentă ca valoare în regiunea de colonizare dacă va exista pământ disponibil, după alegerea proprietarului.

Se exceptează moşiile stăpânite în indiviziune înainte de 15 august 1916, care la această dată aveau cel puţin un coproprietar minor sau coproprietar mobilizat.

În Dobrogea nu se vor coloniza proprietarii pentru schimb benevol sau forţat.

Art. 10. - Proprietarul care are sau a avut la 15 august 1916 mai multe moşii şi posedă în total mai mult de 500 ha pământ cultivabil expropriabil, divizat sau în indiviziune, va fi expropriat până la maximum de:

200 ha pentru cel cu moşiile arendate în condiţiunile art. 8;

200 ha pentru cel care are moşiile la munte şi la deal, oricare ar fi regiunea;

250 ha pentru cel care are moşiile în regiunile cu cereri de împroprietărire mari;

400 ha pentru cel care are moşiile în regiunea cu cereri de împroprietărire mijlocii, şi

500 ha pentru cel care le posedă în regiunile unde cererile de împroprietărire sunt satisfăcute.

Proprietarul care posedă moşii în regiuni diferite va fi expropriat până la mijlocia maximului regiunilor unde are moşiile.

Proprietarul care a avut la 1 februarie 1921 ferme cu crescătorii de vite, instalaţiuni agricole şi inventar propriu sau industrii agricole importante, va putea fi expropriat până la maximum de 500 ha, indiferent de regiunile unde posedă moşiile.

Art. 11. - Proprietarul care posedă moşii arendate şi cultivate în regie, poate să-şi oprească în oricare din ele suprafaţa scutită de expropriere.

Art. 12. - Proprietarilor care au unul sau mai mulţi fii, care au studiat sau studiază agronomia, fiind înscrişi în şcoală cel mai târziu până la 1 ianuarie 1920, şi o frecventează, li se poate rezerva în regiunile de şes un lot de 50 ha pentru fiecare din aceşti fii, peste suprafaţa ce-i rămâne neexpropriată conform prevederilor acestei legi, cu obligaţia, sub pedeapsă de nulitate a acestui drept, să obţină diploma în cel mult 5 ani de la promulgarea acestei legi şi de la acea dată să-şi cultive singur pământul.

Proprietarul care este agronom-titrat are acelaşi drept.

Art. 13. - Se socoteşte ca pământ cultivabil, în înţelesul legii de faţă, tot pământul pe care s-au făcut până astăzi arături, locurile de fâneaţă, păşunile, precum şi pământul inundabil care se cultivă sau se păşunează.

Exproprierea se calculează asupra pământului cultivabil, adică asupra întinderii rămase din fiecare moşie sau parte de moşie, după ce s-au scăzut: viile, plantaţiunile de pomi roditori şi orice sădiri făcute până la 1 ianuarie 1917, pământul irigat artificial, pădurile, râurile, locurile mocirloase, iazurile, lacurile, bălţile, suprafeţele ocupate de curţi şi clădiri, terenurile neproductive. (Drumuri, râpe, nisipuri mişcătoare, sărături etc.).

Art. 14. - Bălţile şi albia râurilor, pământul des inundabil, mocirlos, neproductiv, râpele, pot fi expropriate în întregime, fără considerare de întindere, pentru a fi drenate, secate sau împădurite de comună sau Stat.

Dacă însă proprietarii unor asemenea terenuri se obligă să facă aceste îmbunătăţiri treptat într-un termen de cel mult 10 ani, Comitetul agrar poate hotărî să nu fie expropriate, fixând şi sancţiunile pentru îndeplinirea obligaţiunilor proprietarului.

Pentru ajungerea scopurilor arătate mai sus, nu se ţine seamă, la expropriere, de întinderea moşiei.

Acolo unde iazurile, lacurile şi bălţile de o suprafaţă maximă de 150 ha sunt înconjurate de pământul expropriat, se vor putea expropria dându-se în proprietatea comunei pentru a fi folosite de săteni.

Art. 15. - Partea ce rămâne proprietarului, potrivit art. 8 şi 9, se fixează de îndată de organele de aplicare ale legii, însă luarea în primire a pământului expropriat, care întrece exproprierea făcută conform Decretului nr.3.697 din 1918, nu se va face deocamdată decât acolo unde el se poate da imediat în arendă sau în proprietatea sătenilor.

Pământul expropriat care întrece necesitatea actuală de împroprietărire a sătenilor se poate arenda proprietarului expropriat pe termen de trei ani, dacă nu va fi cerut de săteni.

Proprietarii expropriaţi plătesc pentru pământul lăsat în folosinţa lor, conform dispoziţiunilor de mai sus, pe lângă dările către Stat, judeţ şi comună, şi o arendă egală cu ratele pe care le datoreşte Statul pentru valoarea pământului expropriat. Statul îşi rezervă totuşi dreptul de a lua din folosinţa proprietarului, înăuntrul acestor intervale de timp, suprafaţa necesară pentru executarea lucrărilor premergătoare colonizării.

Art. 16. - Pământul cultivabil al moşiilor arendate şi cultivate prin arendaşi la 23 aprilie 1920, sau şi astăzi arendate, din regiunile de munte şi deal, cu excepţia moşiilor arendate la obştii din această ultimă regiune, se întrebuinţează la împroprietărirea sătenilor de la 25 ha în sus.

Pământul cultivabil al moşiilor cultivate de proprietarii lor din regiunile de munte, precum şi acela al moşiilor arendate la obştii din regiunea de deal, se întrebuinţează la împroprietărirea sătenilor de la 50 ha în sus.

Pământul expropriat, prin dispoziţiunile de mai sus, peste maximum regional stabilit la art. 8, se plăteşte în numerar sau se schimbă cu o suprafaţă echivalentă ca valoare în regiunile de colonizare.

În cazul când proprietarii din regiunile de munte şi deal convin a fi expropriaţi în întregime, li se dă în regiunea de colonizare o suprafaţă o dată şi jumătate cât suprafaţa cedată.

Art. 17. - Alegerea părţii de moşie expropriată prin dispoziţiunile legii de faţă, peste exproprierea făcută prin aplicarea scării progresive din Decretul-lege nr.3.697/1918, se face astfel încât moşia care rămâne proprietarului să fie comasată.

Art. 18. - Se poate oferi pentru expropriere partea ce revine proprietarului dintr-o moşie, rezervându-se o suprafaţă egală în partea ce cade sub expropriere a unei moşii din aceeaşi comună.

Când moşia pentru care se cere comasarea este situată în altă comună şi ambele în regiune cu cereri de împroprietărire mari, schimbul se poate admite de organele de aplicare a legii, fără ca suprafaţa comasată să depăşească 250 ha; când moşia pentru care se cere comasarea este situată în regiune cu cereri de împroprietărire mijlocie şi moşia care cedează pentru comasare este situată în regiunile cu cereri de împroprietărire mari, schimbul se poate admite de organele de aplicare a legii, fără însă ca suprafaţa astfel comasată să depăşească 400 ha; iar când această moşie este situată în regiune cu cereri de împroprietărire satisfăcute, schimbul se admite de drept, fără ca suprafaţa astfel comasată să depăşească 500 ha.

Art. 19. - Se încuviinţează, cu consimţământul părţilor şi cu aprobarea organelor de aplicare a legii, schimbul pământului expropriat prin legea de faţă, a celui expropriat prin Decretul nr.3.697/1918, a pământului rural dobândit prin legile de la 1864, precum şi schimbul pământului împroprietăriţilor prin legile de la 1879, prin legea pentru reluarea proprietăţii imobiliare din Dobrogea din 3 aprilie 1882 şi legile de vânzare a bunurilor Statului, a izlazurilor comunale, atât între ele, cât şi cu pământul rămas proprietarului.

În caz când părţile nu se pot înţelege asupra schimbului, Comitetul agrar în urma unei anchete la faţa locului va putea hotărî schimbul.

Art. 20. - Când un proprietar va fi expropriat de tot pământul cultivabil dintr-o moşie aflată în hotarul unei comune, sau când pământul îi va fi schimbat conform dispoziţiunilor art. 16, vor trebui să fie expropriate, la cererea lui, clădirile şi pământul nesupus exproprierii şi aparţinând acelei moşii.

Art. 21. - Se poate expropria din pădurile aparţinând proprietarilor particulari, persoanelor morale publice şi private şi Statului, suprafaţa necesară până la maximum de 200 ha pentru a schimba vatra satelor aşezate în locuri mlăştinoase, inundabile şi insalubre sau pe terenuri fugitive.

Art. 22. - Împărţirea pe regiuni a terenurilor din punct de vedere al exproprierii terenurilor de cultură şi a păşunilor comunale în: munte, deal şi şes, se va hotărî de către organele de aplicare de sub capitolul V al legii prezente, ţinând seamă de definiţia riguros ştiinţifică la fiecare moşie în parte.

CAPITOLUL 2
Păşunile comunale

Art. 23. - În vederea înfiinţării sau completării păşunilor comunale, exproprierea se poate coborî în regiunile de munte şi sub 100 ha; pământul propriu numai pentru păşune şi fâneaţă putând fi expropriat până la 25 ha.

În regiunile de munte şi deal se pot expropria şi poienile din pădure mai mici de 20 şi 10 ha apropiate, precum şi suprafaţa intermediară, dacă vor fi două sau mai multe din aceste poieni depărtate între ele la maximum de 200 m şi întrerupte de grupuri mici de arbori.

Exproprierea de păduri conform art. 12 din legea păşunilor comunale se face după avizul consiliului tehnic al Casei pădurilor şi cu aprobarea Comitetului agrar.

Terenul domenial silvic expropriat conform art. 7 alin. f), va servi de preferinţă pentru înfiinţare de păşuni comunale.

Crescătorilor de vite li se respectă păşunea şi fâneaţa necesară, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din legea păşunilor comunale, promulgată prin înaltul Decret nr. 3.865 din 22 septembrie 1920, chiar dacă această suprafaţă depăşeşte cotele fixate prin art. 8.

În lipsă de moşii expropriabile sătenii îşi pot înfiinţa sau completa din proprietăţile lor păşunea comunală, dacă majoritatea locuitorilor consimte.

Legea specială a păşunilor comunale promulgată prin înaltul Decret regal nr. 3.865 din 22 septembrie 1920 se completează cu alineatele de mai sus.

CAPITOLUL 3
Dispoziţiuni generale

Art. 24. - Subsolul pământului expropriat pentru cultură rămâne proprietatea Statului, iar subsolul pământului expropriat pentru înfiinţarea păşunilor comunale la munte şi deal, precum şi acela al pământului schimbat conform art. 9 şi 16, rămâne proprietarului.

Art. 25. - Proprietarul şi sătenii sunt obligaţi să permită drumurile şi lucrările necesare folosinţei şi cultivării pământului, adăpării vitelor la adăpători naturale, atât pentru categoriile de pământ arătate la art. 13, cât şi pentru părţile de moşii expropriate sau rămase proprietarului. Cheltuielile necesare pentru întreţinerea adăpătorilor şi drumurilor folosite împreună se suportă proporţional de interesaţi.

Art. 26. - Dacă pe pământul expropriat şi dat în folosinţa sătenilor sunt semănături, ele rămân până la recoltă proprietarului, iar dacă sunt ogoare sau arături, proprietarul are drept la valoarea lor apreciată de organele de aplicare a legii.

Pentru semănăturile aflate în 1919 şi făcute de proprietari în terenurile ce s-au expropriat conform Decretului-lege nr.3.697/1918, semănături ce au fost luate de săteni, se va plăti proprietarului muncile făcute, precum şi sămânţa pe preţul stabilit de tribunalele ordinare, dacă el nu a fost stabilit de consiliul superior al agriculturii.

De asemenea, acolo unde semănăturile s-au luat în dijmă, săteanul se consideră complet descărcat, proporţia dijmei rămânând bine stabilită acea care s-a hotărît de comun acord sau s-a stabilit de comisia centrală judeţeană.

De asemenea, acolo unde semănăturile s-au făcut de săteni în dijmă pe pământul expropriat, iar recolta a fost ridicată de săteni, sătenii nu sunt obligaţi să restituie proprietarului vreo despăgubire.

Art. 27. - Moşiile rămase în urma exproprierii nu se pot arenda pe un termen mai mic de 7 ani.

Arendarea în total a moşiilor rămase după expropriere se va face cu drept de preferinţă la preţ şi condiţiuni egale obştiilor locale sau agronomilor de profesiune.

Art. 28. - Statul are dreptul să rezerve din proprietăţile sale şi din cele expropriate suprafeţele de pământ care au astăzi sau care pot avea în viitor o destinaţie specială pentru împlinirea unui scop social economic, cultural general, militar, educaţie fizică, industrial etc.

În nici un caz suprafeţele ce se vor reţine conform acestui articol nu vor fi mai mari ca 300 ha.

Dacă nevoile celor îndreptăţiţi de a fi împroprietăriţi nu sunt însă complet satisfăcute, nu se poate rezerva decât până la maximum 1/8 din întinderea expropriată.

Se respectă mănăstirilor folosinţa vetrelor actuale.

Pentru construcţiile de şcoli şi biserici în comunele rurale se poate expropria până la cel mult un hectar din orice proprietate, dându-se proprietarului un alt teren echivalent ca valoare celui expropriat.

Art. 29. - Bunurile mici şi tot pământul cultivabil, care sunt proprietatea Statului, trec în administraţia Casei centrale a împroprietăririi, pentru a fi întrebuinţate conform dispoziţiunilor art. 1 din legea de faţă.

Art. 30. - Contractele de arendare sunt desfiinţate de drept pentru partea sau pentru părţile de moşii expropriate, reducându-se proporţional şi arenda, fără nici un fel de pretenţiune din partea arendaşului.

Proprietarul este obligat a restitui arendaşului din garanţie o parte proporţională cu întinderea de pământ pentru care s-a desfiinţat contractul de arendă. Dacă suprafaţa expropriată trece de 25 la sută din întinderea totală a moşiei, arendaşii şi proprietarii au facultatea de a cere rezilierea contractului întreg, fără nici un fel de pretenţiune.

Contractele de arendă ale agronomilor titraţi se vor respecta până la terminarea lor.

În cazurile prevăzute de art. 16 contractul de arendare se reziliază de plin drept fără ca arendaşul să poată formula vreo pretenţiune de daune contra proprietarului.

Art. 31. - Casa centrală a împroprietăririi poate vinde prin bună învoială sătenilor atât bunurile mici care sunt proprietatea Statului, cât şi suprafeţele de pământ expropriate şi care prin natura lor nu sunt proprii a fi întrebuinţate pentru împroprietărire sau pentru păşune, preferându-se: aşezămintele culturale, sanitare şi cooperative, invalizii de război, văduvele cu copii, vecinii sau cei care l-au stăpânit în arendă înainte.

Ministerul agriculturii poate vinde prin bună învoială din pământul expropriat până la cinci hectare pentru instalaţiuni industriale, dacă cumpărătorul se obligă ca în cel mult doi ani de la cumpărare să instaleze o industrie cu un capital de cel puţin 60.000 lei. Nerespectarea condiţiunilor de mai sus atrage rezilierea vânzării.

Art. 32. - Statul are drept de preemţiune, cu acelaşi preţ şi în condiţiuni egale, la cumpărarea conacelor moşiilor expropriate, precum şi al moşiilor în corpuri întregi de la 50 ha în sus.

Acest drept de preemţiune priveşte numai pământul cultivabil astfel cum este definit prin art. 13 din lege; el se exercită de Casa centrală a împroprietăririi, care are timp de 30 de zile libere pentru a reţine imobilul vândut pe preţul şi în condiţiunile arătate în contractul de vânzare. Dacă în acest timp Casa centrală a împroprietăririi nu şi-a arătat în scris intenţia de a cumpăra pe acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţiuni imobilul, vânzarea este definitivă.

Orice vânzător poate să evite exerciţiul dreptului de preemţiune în condiţiile de mai sus, notificând Casei centrale a împroprietăririi intenţiunea sa de a vinde, arătând preţul şi condiţiunile. Dacă Casa centrală a împroprietăririi nu a răspuns în scris, în termen de 30 de zile libere de la notificare, că voieşte să cumpere imobilul în condiţiunile şi preţul arătat, vânzătorul este liber să dispună de imobilul său cum va voi, vânzându-l cu preţul şi condiţiunile indicate în notificare, în termen de şase luni. Dacă vânzarea nu se face în acest termen, imobilul rămâne în situaţia dinaintea notificării.

Schimbul de moşii de o întindere egală, sau echivalentă ca valoare, nu este supus dreptului de preemţiune.

Art. 33. - Luarea în primire a pământului expropriat după această lege se face numai după ridicarea semănăturilor care aparţin proprietarului.

CAPITOLUL 4
Preţuirea

Art. 34. - Preţul cu care se plăteşte pământul expropriat se fixează în prima instanţă de comisia judeţeană şi în a doua instanţă de Curtea de apel. Hotărârile pronunţate de către comisiile centrale judeţene, înfiinţate prin Decretul-lege nr.2.100/1920, cu privire la fixarea preţului sunt susceptibile de apel înaintea Curţii de apel respective în 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial; iar în cazul când hotărârea a fost publicată şi părţile interesate nu au făcut apel, ele pot face apel în termen de 15 zile de la promulgarea prezentei legi.

Art. 35. - După terminarea lucrărilor comisiilor judeţene, Comitetul agrar va face un studiu de unificare şi armonizare a preţurilor făcute de aceste comisii. Acest studiu va fi înaintat Curţilor de apel respective, pentru a le servi de orientare la fixarea definitivă a preţurilor.

Hotărârile Curţilor de apel pot fi atacate, în termen de 3 luni de la pronunţare, dinaintea Înaltei Curţi de Casaţie, pentru violarea acestei legi, numai de către ministrul agriculturii prin procurorul general de pe lângă Înalta Curte.

Curtea de casaţie va judeca în secţiuni unite, citând părţile şi ministerul agriculturii, considerând afacerea urgentă.

Dacă Înalta Curte casează hotărârea, Curtea de trimitere este datoare să se supună hotărârii Curţii de casaţie.

Art. 36. - Preţul exproprierii se stabileşte separat pentru fiecare moşie în parte şi pentru fiecare categorie şi calitate de pământ.

Pentru pământul cultivabil (arătură, fâneaţă şi păşune) se va avea în vedere calitatea fizică a pământului şi puterea lui de producţiune, depărtarea de târguri de desfacere, gări sau porturi, precum şi preţul de vânzare şi arendă în localitate.

El se fixează după venitul net la hectar, dar nu va putea depăşi preţurile de arendă fixate de comisiile regionale pentru anii 1917 - 1922 înmulţit cu 40, cu excepţia pământului propriu numai pentru păşune întrebuinţat pentru înfiinţarea sau completarea păşunilor comunale, al cărui preţ nu poate depăşi preţurile de arendă fixate de comisiile regionale în 1916 pentru anii 1917 - 1922 înmulţite cu 20.

Suma necesară pentru plata pământului expropriat se va acoperi cu sumele încasate din vânzarea loturilor, diferenţa plătindu-se de Stat.

În acest scop se înfiinţează o suprataxă adăugată la scara de impunere a averilor şi îmbogăţiţilor de război. Această suprataxă va începe cu 1% la averile de 200.000 lei şi se va mări cu 0,50% pentru fiecare fracţiune în plus de 300.000 lei până la maximum de 5% .

Pentru pământul supus embaticului şi expropriat conform art. 7 alin. d) din prezenta lege se stabileşte astfel:

1. Pentru pământul cultivabil de la sate, târguri şi oraşe, precum şi pentru locurile de casă, pentru care proprietarul primea o sumă fixă anuală, evaluarea se va face înmulţind cu 20 această sumă.

2. Pentru terenurile cultivabile de la sate, târguri şi oraşe, pentru care proprietarul primea anual o prestaţiune în natură, evaluarea se va face înmulţind cu 20 venitul la care se găsesc impuse prin ultimul recensământ în rolurile de contribuţiuni acele terenuri, plătindu-se proprietarului cota-parte în raport cu prestaţiunea primită.

3. Viile şi livezile de pomi fructiferi, precum şi orice alte plantaţiuni, vor fi considerate ca terenuri arabile şi se va socoti preţul conform venitului regional stabilit în 1917 înmulţit cu 20.

CAPITOLUL 5
Organele de aplicare

Art. 37. - Organele de aplicare sunt:

I. Comitetul agrar;

II. Comisiunea judeţeană de expropriere;

III. Comisiunea de ocol pentru expropriere.

I. Comitetul agrar se compune din 18 membri şi un preşedinte, numiţi prin decret regal pe termen de 5 ani după propunerea ministrului de agricultură autorizat printr-un jurnal al consiliului de miniştri şi va fi format jumătate din jurişti şi jumătate din specialişti în agronomie şi economie politică.

Comitetul va forma din sânul său trei secţiuni, şi anume:

a) Secţiune pentru vechiul regat;

b) Secţiune pentru Transilvania;

c) Secţiune pentru Bucovina.

Fiecare secţiune va putea lucra în subsecţii compuse din cel puţin trei membri.

Comitetul agrar este organul consultativ al ministerului de agricultură în toate chestiunile ce-i vor fi supuse cu privire la lucrările de expropriere şi împroprietărire.

El examinează orice cerere de revizuire ce i-ar fi supusă de ministru cu privire la hotărârile definitive date de instanţele de expropriere sau cu privire la lucrările definitive de împroprietărire, date în contrazicere cu legea.

Dacă comitetul agrar hotărăşte revizuirea, el trimite lucrarea de expropriere înaintea unei alte comisiuni judeţene de expropriere din apropiere, care va reface lucrarea exproprierii. Iar dacă lucrarea revizuită va fi tabloul de împroprietărire, el va cere comitetului de ocol refacerea acestui tablou printr-un supliment de cercetare.

Hotărârea comisiunii judeţene de trimitere şi tabloul de împroprietărire de refăcut sunt definitive şi executorii, neputându-se ataca pe nici o cale ordinară sau extraordinară.

Secţiunile lucrează ca delegaţiuni ale comitetului pentru chestiunile speciale care le sunt deferite.

II. Comisiunea judeţeană de expropriere, una de fiecare judeţ, se compune din 4 membri;

a) Un consilier al Curţii de apel, desemnat de ministerul de justiţie ca preşedinte, sau în lipsă preşedintele tribunalului local sau un judecător de tribunal desemnat de acesta;

b) Un delegat al Casei centrale a împroprietăririi;

c) Un delegat al proprietarilor;

d) Un delegat al sătenilor.

Odată cu alegerea delegaţilor proprietarilor şi sătenilor se face şi alegerea câte unui supleant.

Pe lângă fiecare comisiune judeţeană va funcţiona şi un secretar. Normele alegerii delegaţilor şi modul de funcţionare a comisiunilor se vor determina prin regulament special.

Hotărârile comisiunii se iau cu majoritate de voturi; în caz de paritate, votul preşedintelui este precumpănitor.

Aceste hotărâri vor fi semnate de membrii comisiunii şi de secretarul ei şi vor fi redactate în timp de cel mult 15 zile; ele vor cuprinde şi părerile deosebite ale minorităţii.

Atribuţiunile comisiunilor judeţene sunt:

1. Se pronunţă în prima instanţă asupra preţului pământului şi construcţiunilor expropriate.

Proprietarul, sătenii interesaţi, Casa centrală a împroprietăririi şi toţi acei care au vreun drept real asupra imobilului expropriat, pot ataca cu apel hotărârea comisiunii judeţene privitoare la preţul de expropriere.

Apelul se va face la Curtea de apel respectivă în termen de 30 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Casa centrală va putea face apel oricând, cât timp nu s-a pronunţat hotărârea definitivă asupra preţului în apelurile făcute de alte părţi interesate.

Apelul se va adresa în acest din urmă caz direct la instanţa sesizată cu judecarea apelului uneia din părţi.

Procedura se va îndeplini potrivit art. 66 şi 68 din Legea judecătoriilor de ocoale şi funcţionarul însărcinat cu îndeplinirea ei va putea fi amendat în caz de neglijenţă cu 50 - 100 lei.

Apelurile privitoare la aceeaşi moşie se vor conexa chiar din oficiu.

2. Se rosteşte în ultima instanţă asupra apelurilor făcute în contra hotărârilor comisiunilor de ocol şi comisiunilor judeţene de expropriere pentru înfiinţarea păşunilor comunale, cu privire la situaţia juridică a proprietăţii, la calitatea, întinderea, alegerea şi stabilirea terenului expropriat, asupra numărului moşiilor ce aparţin aceluiaşi proprietar.

Hotărârile comisiunii judeţene date în această privinţă sunt definitive şi executorii, fără drept de opoziţie, apel, recurs, cu rezerva dispoziţiunilor prevăzute în cap. VII al prezentei legi şi a dreptului de revizuire din partea Comitetului agrar, timp de un an de la executarea în fapt a hotărârii.

Părţile au însă dreptul de contestaţie înaintea comisiunilor judeţene, în ultima instanţă, asupra erorilor de executare în fapt, conform art. 50 şi următoarele.

III. Comisiunea de ocol pentru expropriere, una pentru fiecare circumscripţie de judecătorie de ocol, se compune din 4 membri:

a) Judecătorul de ocol ca preşedinte;

b) Un delegat al Casei centrale a împroprietăririi;

c) Un delegat al proprietarilor;

d) Un delegat al sătenilor.

Odată cu alegerea delegaţilor proprietarilor şi sătenilor se face şi alegerea câte unui supleant.

Pe lângă fiecare comisiune de ocol va funcţiona şi un secretar.

Normele acestor alegeri şi funcţionarii comisiunii se vor determina prin regulament special.

Delegaţii vor fi înlocuiţi de drept, în caz de lipsă, de supleanţii respectivi, iar în caz de lipsă şi a acestora, ei vor fi înlocuiţi de preşedintele comisiunii care desemnează după cererea delegatului Casei centrale a împroprietăririi alte persoane din categoria acelora al căror loc a rămas vacant.

Şedinţele comisiunii de ocol se vor ţine în localul judecătoriilor de ocol, administraţiilor de plasă sau primăriilor.

Hotărârile comisiunilor de ocol se dau cu majoritate de voturi. În caz de paritate, votul preşedintelui hotărăşte.

Ele vor fi semnate de toţi membrii, inclusiv secretarul ei; vor fi redactate cel mai târziu în timp de 15 zile şi vor cuprinde şi părerile deosebite ale minorităţilor.

Hotărârile date cu unanimitatea voturilor comisiunii, dacă nu sunt apelate de nici una din părţi, sunt definitive şi se execută de îndată după ridicarea recoltei.

Atribuţiunile comisiunilor de ocol sunt:

1. Se pronunţă în prima instanţă asupra situaţiunii juridice a proprietăţilor din punctul de vedere al exproprierii, asupra întinderii aproximative şi calităţii terenului supus exproprierii, conform dispoziţiunii legii de faţă, peste exproprierea făcută prin aplicarea scării progresive cuprinsă în Decretul nr.3.697/1918 şi asupra alegerii şi determinării aproximative a părţii expropriate; de asemenea comisiunea se pronunţă în prima instanţă asupra tuturor exproprierilor făcute de comisiile locale şi comisiile judeţene ca organe de apel prevăzute de art. 31 din legea pentru înfiinţarea păşunilor comunale.

În acest din urmă scop toate lucrările de expropriere şi pentru păşuni comunale se vor trimite din oficiu de fostele comisiuni, care rămân desfiinţate de la data prezentei legi, la comisiunile de ocol respective spre a le revizui în prima instanţă, cu drept de apel la comisiunea arătată de art. 37 alin. II de mai sus.

Comisiunea îşi poate da avizul asupra necesităţii schimbului de moşie prevăzut la art. 18 şi 19 din lege.

Pentru scopurile arătate mai sus, comisiunea dă ascultare concluziunilor părţilor şi va face toate investigaţiile pentru dobândirea datelor ce va socoti necesare pentru darea hotărârii.

Comisiunea va putea, pentru aceste lămuriri, însărcina ca experţi orice persoane va crede; aceştia sunt obligaţi să descindă pe teren pentru facerea expertizei.

2. Adună toate elementele necesare:

a) Pentru evaluarea preţului pământului cultivabil expropriat după categorii (pământ cultivabil, păşune şi fâneaţă) şi calităţi;

b) Pentru evaluarea preţurilor pădurilor, viilor, plantaţiunilor de orice fel, clădirilor, stabilimentelor industriale, bălţilor, stufăriilor, iazurilor, pământului inundabil, necultivabil etc., care cad sub expropriere. Hotărârile comisiunii de ocol pentru expropriere sunt supuse apelului la comisiunea judeţeană de expropriere în termenul prevăzut la art. 46 din prezenta lege.

Art. 38. - Procedura pentru alegerea şi funcţionarea organelor de aplicare se va preciza prin regulament şi instrucţiuni.

CAPITOLUL 6
Operaţiile exproprierii

Art. 39. - Aplicarea dispoziţiunilor legii de faţă privitoare la expropriere se face de către Casa centrală a împroprietăririi.

Operaţiunile de expropriere se vor înfăptui deodată în toată ţara.

Art. 40. - Toţi proprietarii ale căror moşii sunt supuse în total sau în parte exproprierii prin legea de faţă, sunt datori ca în termen de o lună de la promulgarea ei să remită fiecărui judecător de ocol al circumscripţiei în care se află aşezată fiecare din moşiile ce posedă, o declaraţiune în 3 exemplare pentru fiecare moşie ce posedă sau a posedat la 15 august 1916, care să cuprindă următoarele:

a) Numele proprietăţii, al satului, comunei, plăşii şi judeţului unde este aşezată moşia;

b) Numele proprietarului, capacitatea lui juridică şi domiciliul lui real;

c) Starea juridică a proprietăţii şi sarcinile ei la facerea declaraţiei şi la 15 august 1916, precum şi actele de transmiterea proprietăţii de la această dată până în prezent;

d) Suprafaţa de pământ ce i-a rămas în urma aplicării progresive de expropriere prin Decretul-lege nr.3.697/1918 şi legii păşunilor comunale, specificându-se în hectare câtă pădure, grădini, vii, terenuri inundabile neproductive, bălţi etc. şi cât pământ cultivabil (arătură, fâneaţă, pădure);

e) Numărul moşiilor ce posedă la 15 august 1916, cu arătarea situaţiei lor (comună, plasă, judeţ). În caz când moşia a fost între timp vândută sau donată, se va arăta numele noului proprietar;

f) Dacă moşia pentru care se face declaraţia era cultivată prin arendaş la 23 aprilie 1920, de cât timp şi cu ce contract vizat de administraţia financiară, dacă mai este arendată;

g) Moşia sau moşiile în care înţelege să-şi păstreze maximul prevăzut de lege;

h) Dacă pe moşie are investiri de capital în construcţie, cu arătarea suprafeţei ocupate de aceste construcţii şi a evaluării lor;

i) Dacă moşia are plan şi hotărnicie sau plan economic, dacă şi planul şi hotărnicia sunt confirmate judecătoreşte;

j) Venitul net pe hectar şi categorie de pământ cultivabil.

Declaraţiile de mai sus se fac de proprietari sau de procuratorii lor, pentru minori şi interzişi, prin reprezentanţii lor legali, cei puşi sub consiliu judiciar o vor putea face fără asistenţa consiliului, femeile măritate fără consimţământul soţilor, atât pentru averea parafenală, cât şi pentru cea dotală; în caz când asupra imobilului e constituit vreun drept de uzufruct legal, declaraţia se face de către proprietar şi de uzufructuar.

Judecătorul de ocol va trimite de pe aceste declaraţii două copii legalizate, una Casei centrale a împroprietăririi şi alta consilierului agricol judeţean respectiv.

Art. 41. - Comisiunile de ocol pentru expropriere îşi vor începe operaţiunile lor cel mult în 70 zile de la promulgarea legii de faţă; ele îşi fac lucrările lor pe baza declaraţiunii de la art. 40, precum şi pe baza încunoştinţării ce ar avea pe orice cale despre existenţa vreunei moşii supuse exproprierii şi pentru care proprietarul nu a făcut deosebită declaraţie. Oricine este în drept să aducă la cunoştinţa comisiunii omisiunile săvârşite de cei obligaţi a face declaraţiunea conform art. 40.

Art. 42. - Preşedintele comisiunii de ocol pentru expropriere aduce la cunoştinţa părţilor ziua hotărîtă pentru judecată prin citaţiuni înmânate potrivit legii judecătoriilor de ocol.

Proprietarul va fi citat la domiciliul arătat prin declaraţia de expropriere, Casa centrală a împroprietăririi prin consilierul agricol respectiv, iar sătenii prin primăria comunei sau comunelor unde se află moşia.

Citaţiunile vor fi puse în vederea părţilor cu cel puţin 10 zile înainte de ziua înfăţişării.

Notarul comunei este obligat pe lângă aceasta să anunţe prin afişare pe uşa primăriei cu cel puţin 10 zile înainte de ziua înfăţişării în fiecare comună data fixată pentru judecată.

Procedura se va îndeplini înaintea comisiunii potrivit art. 37, par. II, alin. ultim de mai sus.

Notarul comunei este obligat să anunţe prin afişare, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua înfăţişării, în fiecare sat data fixată pentru judecare.

Art. 43. - În ziua fixată, comisiunea de ocol se transportă la faţa locului şi după ascultarea părţilor se rosteşte asupra întinderii proprietăţii, asupra situaţiunii ei juridice, asupra numărului şi suprafeţelor moşiilor aparţinând proprietarului, asupra felului cultivării moşiei, asupra alegerii şi determinării suprafeţei expropriate, asupra clădirilor şi, în fine, asupra suprafeţei care, în limitele legii, urmează a se lăsa proprietarului.

În acelaşi timp comisiunea adună elementele necesare pentru fixarea preţului.

Art. 44. - Preşedintele comisiunii de ocol este obligat a trimite, în termen de 10 zile de la pronunţare, consilierului agricol al judeţului respectiv o copie de pe hotărârile date de comisiune, iar proprietarului, în acelaşi termen, un extras de pe dispozitivul hotărârii.

Art. 45. - Pot face apel în contra hotărârilor comisiilor de ocol pentru expropriere atât proprietarii şi ţăranii, cât şi Comitetul agrar, prin delegatul lui din comisiune, prin consilierul agricol respectiv, sau prin Direcţiunea funciară.

Termenul de apel este de 30 zile libere. El curge pentru părţile ce au fost de faţă şi pentru cele în lipsă de la publicarea în extras în Monitorul Oficial a hotărârii comisiunii. În caz când părţile nu au făcut apel şi hotărârea nu a fost pronunţată în unanimitate, ea va fi în mod obligator cercetată de comisiunea judeţeană de expropriere.

În acest scop preşedintele comisiunii de ocol pentru expropriere îi înaintează dosarul din oficiu.

Casa centrală a împroprietăririi va putea face apel înaintea comisiunii judeţene oricând, până în momentul pronunţării hotărârii definitive de expropriere, în apelurile făcute de alte părţi interesate.

Apelul se va adresa în acest din urmă caz direct la instanţa sesizată cu judecarea apelului uneia din părţi.

Art. 46. - Preşedintele comisiunii judeţene de expropriere, primind apelurile arătate mai sus, fixează termenul de judecată, care nu poate fi mai scurt de 30 de zile de la primirea apelului.

Acest termen se afişează la uşa primăriei cu cel puţin 10 zile înainte de judecată.

Părţile vor fi încunoştinţate prin citaţiuni potrivit art. 37, par. II, alin. ultim de mai sus, şi anume:

a) Proprietarului prin citaţiuni la sediul administraţiei moşiei, afară de aceia care prin declaraţiune scrisă făcută preşedintelui comisiunii judeţene de expropriere vor alege alt domiciliu;

b) Sătenilor prin afişare la uşa primăriei comunei sau comunelor unde se află moşia;

c) Casa centrală a împroprietăririi (Direcţia funciară) prin citaţie la sediul ei în Bucureşti.

Părţile vor putea da verbal orice lămuriri şi vor putea prezenta orice memorii scrise. Pe temeiul actelor prezentate sau prin cercetări locale a unuia din membri sau a întregului ei, comisia va da hotărâri definitive şi executorii care nu sunt supuse nici unei căi de atac, afară de partea privitoare la fixarea preţului şi cu rezervele arătate la art. 37 par. II pct. 2).

Hotărârile date de comisiunile judeţene de expropriere se publică în extras în Monitorul Oficial, numai în ceea ce priveşte preţul.

Preşedintele comisiunii este obligat ca, în termen de 10 zile de la pronunţare, să trimită consilierului agricol o copie de pe hotărârile date, iar proprietarului în acelaşi termen un extras de pe dispozitivul hotărârii.

Art. 47. - Înaintea ambelor comisiuni de expropriere sătenii sunt reprezentaţi printr-un delegat, iar proprietarii în persoană sau printr-un reprezentant. Ambii pot fi asistaţi de un avocat.

Delegatul sătenilor este desemnat de ei în faţa prezidentului comisiunii de ocol, la începerea operaţiunii. În caz dacă ei nu cad de acord asupra numelui delegatului, atunci preşedintele îl va desemna din oficiu dintre fruntaşii satului.

Art. 48. - Hotărârile date de comisiunea judeţeană pentru expropriere cu privire la fixarea preţului sunt supuse apelului la Curtea de apel respectivă. Pot face apel proprietarul, Casa centrală a împroprietăririi, sătenii şi oricine are un drept real asupra imobilului expropriat, în termenele şi condiţiunile arătate mai sus.

Curtea de apel judecă aceste apeluri de urgenţă şi cu precădere. Deciziunile ei nu sunt supuse opoziţiei, nici recursului în Casaţie.

CAPITOLUL 7*)
Executarea definitivă a exproprierii şi aplicarea ei pe teren

*) Decretul nr.4.839/1919.

Art. 49. - Hotărârile comisiunii de judeţ pentru expropriere, sau acelea ale comisiunii de ocol rămase definitive, se execută prin Direcţia Cadastrului, care va determina pe teren partea expropriată, stabilind definitiv hotarele ei.

Direcţiunea Cadastrului va putea începe lucrările de măsurătoare după hotărârea comisiunii de ocol chiar în caz de apelare a acesteia. Toate lucrările ce s-au făcut sau se vor face în acest ultim caz vor fi valabile; procesul-verbal prevăzut de art. 55 din actuala lege nu va putea fi însă încheiat şi publicat înainte de judecarea apelului şi rămânerea definitivă a hotărârii de expropriere. Direcţiunea cadastrului va fixa, pe baza hotărârii de expropriere, fie apelată, fie rămasă definitivă, data începerii lucrărilor pe teren şi va ordona printr-o încunoştinţare colectivă chemarea tuturor părţilor interesate; proprietarul moşiei, obştea de arendare locală, comuna de care depinde sediul proprietăţii, vecinii, precum şi oricine ar avea vreun drept, de orice natură, la stabilirea hotarului.

Art. 50. - Încunoştinţarea colectivă va fi semnată de delegatul Direcţiunii Cadastrului şi va cuprinde: numele proprietăţii supuse exproprierii şi al comunei sediului proprietăţii, anul, luna, ziua şi ora fixată pentru începerea lucrărilor, precum şi punctul de pe moşie, sau locul din comună, unde părţile chemate se vor înfăţişa.

Această încunoştinţare va fi notificată proprietarilor la domiciliul ales şi va fi afişată de notarul comunei la uşa primăriei de care depinde sediul proprietăţii, cel puţin cu 15 zile înainte de ziua înfăţişării, şi anunţată prin strigări şi bătăi de tobă în prima duminică care precede ziua termenului.

Această operaţie se va face pentru toate comunele şi satele interesate la expropriere.

Ea va rămâne afişată timp de 10 zile şi, la expirarea acestui termen, notarul comunei va încheia proces-verbal de constatarea afişării, sub sancţiunea destituirii şi a pedepsei prevăzute de art. 190 din Codul penal, în caz de neîndeplinire.

Existenţa procesului-verbal de constatarea afişării la dosarul lucrării face completa dovadă că părţile au fost regulat chemate.

Art. 51. - În ziua înfăţişării toate părţile vor prezenta actele şi planurile pe care îşi sprijină drepturile lor, fără a se putea acorda mai mult de o amânare pentru aceasta, care va fi de 10 zile.

În caz când hotărârea de expropriere este apelată în momentul lucrării, părţile sunt datoare să prezinte copii certificate de pe motivele de apel.

Art. 52. - Odată începute lucrările, părţile vor fi datoare să le urmărească pe teren până la terminarea lor.

Art. 53. - Delegatul Cadastrului, pe baza actelor prezentate, a declaraţiunilor părţilor, a informaţiunilor luate şi a posesiei actuale, va stabili limitele terenului supus exproprierii, fixându-le prin raport, numerotate pe plan şi trecute în inventar.

Delegatul Cadastrului va întocmi un proces-verbal de începerea lucrării, în care va constata îndeplinirea procedurii de chemarea părţilor, actele şi planurile înfăţişate, arătându-se cu amănunţime limitele terenului supus exproprierii.

Art. 54. - După aceasta va proceda la măsurătoarea terenului supus exproprierii şi la aplicarea cotei egale.

Dacă însă la măsurătoare se va găsi că suprafaţa terenului supus, exproprierii este mai mare sau mai mică decât cea constatată prin hotărârile comisiunilor de expropriere, se va revizui hotărârea comisiunii numai în ceea ce priveşte întinderea, stabilindu-se suprafaţa precisă atât a părţii expropriate, cât şi a celei rămase neexpropriate.

În urma operaţiunii de măsurătoare se va determina pe teren partea expropriată şi se vor fixa hotarele ei prin repere numerotate pe plan şi trecute în inventar, atât din spre partea rămasă neexpropriată, cât şi dinspre toţi vecinii, fără a se schimba însă cu această ocaziune punctele definitiv judecate de comisiuni, asupra situaţiunii juridice a proprietăţii, natura şi calităţii terenului, alegerii părţii expropriate etc.

Art. 55. - La terminarea acestei lucrări, delegatul Cadastrului va întocmi un al doilea proces-verbal, prin care va constata: întinderea terenului supus exproprierii, suprafaţa expropriată în raport cu suprafaţa terenului supus exproprierii, arătarea amănunţită a hotarelor fixate pentru această parte, precum şi toate declaraţiunile făcute de părţi, cu ocazia fixării acestor hotare.

Copii de pe ambele procese-verbale, încheiate de delegatul Cadastrului, se vor înainta notarului comunei, care de îndată le va afişa timp de 10 zile la uşa primăriei de care depinde sediul proprietăţii, aducându-se la cunoştinţa satului prin strigări şi bătaie de tobă.

Această operaţie se va face în toate comunele şi satele interesate la expropriere.

La expirarea termenului de afişare, notarul comunei va încheia proces-verbal de constatarea afişării; se va înainta un exemplar de proces-verbal Direcţiunii Cadastrului, sub sancţiunea destituirii şi a pedepsei prevăzute de art. 190 din Codul penal în caz de neîndeplinire.

Originalele lucrărilor, încheiate de delegatul Cadastrului, împreună cu planul ridicat şi cu dovada de constatarea afişărilor şi aducerea la cunoştinţă sătenilor, vor rămâne la dosarul lucrărilor.

Art. 56. - Toţi cei nemulţumiţi de lucrarea de măsurătoare şi fixarea hotarelor terenului expropriat vor putea face contestaţie la comisia judeţeană respectivă în termen de 15 zile libere de la expirarea termenului de afişare a proceselor-verbale la primărie şi a înştiinţărilor prevăzute la articolul precedent, fie că lucrarea s-a făcut în prezenţa lor, fie că au fost lipsă.

Această contestaţie va putea fi depusă, fie direct preşedintelui comisiunii judeţene, fie preşedintelui comisiunii de ocol pentru expropriere.

Nedeclararea contestaţiei în acest termen, face definitivă, pentru toate părţile interesate, lucrarea delegatului Cadastrului fără nici o altă cale de atac.

Art. 57. - Contestaţia va fi iscălită de contestator, care poate fi şi orice sătean interesat în cauză, sau de împuternicitul său special, cu procură care se va alătura la dosar în copie.

Petiţia va cuprinde: numele, prenumele, profesia şi domiciliul contestatorului şi va arăta toate motivele contestaţiei de care partea voieşte să se servească şi pe care le va alătura în copii sau original.

Art. 58. - Prezidentul comisiunii judeţene îndată ce va primi contestaţia va cere Direcţiunii Cadastrului dosarul cu lucrările respective, împreună cu părerea motivată a delegatului care a făcut lucrarea, va fixa termenul de judecată în cel mult 40 zile de la primirea contestaţiei şi va dispune citarea părţilor.

Art. 59. - Contestatorul va fi citat la domiciliul arătat, iar comitetul agrar, prin Direcţiunea Cadastrului, potrivit regulilor prevăzute de art. 66 - 68 din legea judecătoriilor de ocoale şi citaţiunea se va înmâna cu cel puţin 5 zile libere, înainte de înfăţişare.

Toate celelalte părţi vor fi citate printr-o încunoştinţare colectivă, în care se va arăta numele contestatorului, data proceselor-verbale încheiate de delegatul Cadastrului, numele proprietăţii supuse exproprierii şi al comunei, sediul proprietăţii supuse exproprierii şi al comunei sediului proprietăţii, precum şi anul, luna, ziua şi ora fixată pentru judecată.

Această încunoştinţare va fi afişată la uşa localului comisiunii judeţene de către grefier, precum şi la primăriile respective, cu 15 zile înainte de ziua înfăţişării.

Ea va rămâne afişată timp de 10 zile şi, la expirarea acestui termen, grefierul comisiunii judeţene va încheia un proces-verbal de constatarea afişării, care se va alătura la dosarul contestaţiei.

Toate acestea sub sancţiunea pentru grefier a destituirii şi a pedepsei prevăzute la art. 190 din Codul penal, în caz de neîndeplinire.

Toată procedura va fi gratuită.

Art. 60. - Comisiunea judeţeană se va pronunţa asupra contestaţiei făcute în privinţa măsurătorii terenului supus exproprierii, sau stabilirea hotarelor părţii expropriate, pe baza actelor şi a posesiei actuale, putând face cercetări sau ordona verificarea măsurătorilor.

În acest caz, verificarea se va face printr-un delegat al Direcţiunii Cadastrului şi un inginer ales de contestator.

Dacă ar fi nevoie de un al treilea expert el va fi ales de comisia judeţeană din aceeaşi listă, iar lucrarea se va face de toţi împreună.

Hotărârea comisiunii judeţene sa va da în cel mult 3 luni de la primirea apelului.

Ea va fi definitivă şi executorie, fără drept de opoziţie sau recurs.

Art. 61. - Executarea acestei hotărâri se va face de către Direcţia Cadastrului în asistenţa unui inginer al contestatorului, operându-se pe teren modificările arătate în hotărâre şi fixându-se hotarele potrivit acestor modificări.

Inginerul delegat de contestator va fi chemat, printr-o scrisoare recomandată, făcută de delegatul Cadastrului.

Constatarea executării se va face printr-un proces-verbal, însoţit de o schiţă de plan, semnată de ambii delegaţi prezenţi, sau în lipsa inginerului delegat de contestator numai de către delegatul Cadastrului.

Procesul-verbal şi schiţa se vor înainta Direcţiunii Cadastrului.

Art. 62. - Hotărârea comisiunii judeţene, rămasă definitivă şi confirmată în suprafaţă în totul de delegatul Direcţiei Cadastrului, reprezintă un titlu definitiv pentru proprietar în ceea ce priveşte suprafaţa expropriată.

Dacă lucrarea delegatului Cadastrului va constata o suprafaţă mai mare sau mai mică decât cea cuprinsă în hotărârea care se execută şi nici o parte n-a făcut contestaţie asupra acestei lucrări, procesul-verbal va fi înaintat comisiunii judeţene, care va face, în marginea hotărârii executate, rectificarea suprafeţei.

În ce priveşte rectificarea preţului corespunzător se va urma conform art. 36.

În cazul când părţile vor fi contestat lucrarea delegatului Cadastrului, comisiunea judeţeană, prin hotărârea ce va pronunţa, va fixa în mod definitiv suprafaţa.

Art. 63. - În jurul reperelor de marcare a punctelor geodezice care servesc de reţea de bază a lucrărilor de măsurătoare, se vor lăsa de proprietari, pe terenurile cărora se stabilesc aceste puncte, o suprafaţă de 1,50 m de rază pentru punctele de I-iul şi al II-lea ordin şi de 1,30 m pentru punctele de al III-lea şi al IV-lea ordin.

Atât reperele, cât şi zonele din jurul lor şi toate hotarele terenului expropriat se vor da în paza autorităţilor locale, care vor fi obligate în fiecare an, în luna aprilie, să raporteze Direcţiunii Cadastrului de starea în care se găsesc.

Art. 64. - Cei ce vor înfiinţa, muta, strica sau distruge semnele de hotare, reperele de marcare a punctelor geodezice cu zonele din jurul lor, se vor urmări şi pedepsi conform articolelor respective din Codul penal.

Deosebit, făptuitorii vor mai fi condamnaţi la daune-interese către Casa centrală.

Art. 65. - Toate dispoziţiile din acest capitol se aplică şi pământului expropriat pe baza dispoziţiunilor cuprinse în Decretul nr.3.697/1918 şi a scării progresive anexată acelui decret, precum şi terenul expropriat pe baza legii păşunilor comunale.

CAPITOLUL 8
Exploatarea pământului expropriat

Art. 66. - Pe baza hotărârilor executorii de expropriere prevăzute la art. 37, Casa centrală a împroprietăririi va lua în primire terenul expropriat în limitele aproximativ determinate de aceste hotărâri şi va lua măsurile de mai sus în vederea măsurătorii, a parcelării şi a vânzării la săteni.

Până la parcelarea şi vânzarea terenului, pământul expropriat va putea fi dat sătenilor în arendă de Casa centrală a împroprietăririi. Arendarea se face pe timp de un an agricol. Dacă în acest interval s-a făcut şi împroprietărirea individuală definitivă, noii proprietari nu pot intra în stăpânirea pământului decât după ce arendaşii şi-au ridicat recolta.

Art. 67. - Pentru aceasta Casa centrală a împroprietăririi va organiza tovărăşii de exploatare agricolă, cărora li se va da în primire pământul expropriat.

Tovărăşiile agricole se vor constitui şi conduce după legea băncilor populare şi cooperativelor săteşti cu derogările de mai jos.

Aceste tovărăşii agricole sunt conduse de către un consiliu de administraţie, compus dintr-un administrator numit de Casa centrală a împroprietăririi şi doi membri aleşi de săteni.

Administratorul se plăteşte de Stat, el poate să funcţioneze la mai multe tovărăşii agricole învecinate.

Durata mandatului membrilor din consiliul de administraţia este de un an.

Adunarea generală poate realege pe membrii al căror mandat a expirat.

Membrii consiliului de administraţie pot fi oricând revocaţi de Casa centrală a împroprietăririi în caz de abuz, rea-credinţă, rea administraţie sau incapacitate dovedită în serviciu, în urma unei cercetări făcute prin organele sale.

Consiliul de administraţie al tovărăşiilor agricole are obligaţiunea de a împărţi pământul expropriat între săteni, de a întocmi tablourile de debit, de a urmări încasarea arenzilor şi de a priveghea la buna cultură a pământului arendat.

Tovărăşiile de exploatare agricolă vor cuprinde în primul rând pe sătenii care au drept la împroprietărire. Ei nu sunt răspunzători decât pentru obligaţiunile proprii.

Art. 68. - Pământul expropriat şi luat astfel în folosinţă se plăteşte proprietarului cu preţul regional de arendă în vigoare. Plata se socoteşte pe an agricol şi se face în două rate egale, la 1 mai şi 1 noiembrie a fiecărui an.

Pentru terenurile expropriate pe baza Decretului-lege nr.3.697/1918 se aplică dispoziţiunile art. 42 din acel decret-lege cu modificările din Decretul nr.3.622/1919, care se ratifică. Arenda acordată în 1919, după contractele în vigoare la data promulgării Decretului-lege nr.3.697/1918, rămâne bună şi definitivă.

Preţul se va calcula şi plăti proprietarului de către Casa centrală de împroprietărire prin organele sale. Arenda se va achita Casei centrale a împroprietăririi, conform tabloului de debit stabilit de consiliul de administraţie al tovărăşiei sau de organele Casei centrale a împroprietăririi acolo unde nu sunt tovărăşii.

Debitele stabilite de Casa centrală a împroprietăririi, în conformitate cu legea, în sarcina celor ce folosesc terenul expropriat sunt definitive şi executorii, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.

Urmărirea acestor debite se face conform legii de urmărire a veniturilor Statului.

CAPITOLUL 9
Plata preţului şi lichidarea sarcinilor

Art. 69. - Plata preţului cuvenit proprietarului expropriat se poate face în numerar sau în titluri de rentă amortizabilă în 50 ani şi purtătoare de dobândă de 5 la sută pe an.

Valoarea nominală este socotită la plată drept valoare reală.

Plata exproprierii pentru toate persoanele morale se va face în rentă perpetuă purtătoare de dobândă de 5 la sută pe an.

Art. 70. - Plata preţului pentru fiecare proprietate se va face pe baza hotărârilor de expropriere şi de fixare a preţului rămase definitive, şi anume: 80% din valoare imediat, iar restul de 20% pe baza titlului definitiv de măsurătoare în condiţiunile arătate la art. 62.

Până atunci, pentru acest rest, Statul plăteşte o dobândă de 5 la sută.

Art. 71. - Statul va face plata preţului întotdeauna prin consemnarea numerarului sau rentei cuvenite la Casa de depuneri şi consemnaţiuni.

El se liberează valabil prin simplul fapt al consemnării rentei. Proprietarul va ridica numerarul şi titlurile de rentă de la Casa de depuneri şi consemnaţiuni numai cu autorizarea preşedintelui tribunalului a situaţiei pământului expropriat.

Art. 72. - Prin consemnarea preţului terenul expropriat devine liber de orice obligaţiuni ori sarcini ar exista asupra lui, afară de ipotecile Creditului funciar rural.

Toţi cei ce au sau pretind drepturi de orice fel asupra părţii de pământ expropriată, nu le pot exercita decât asupra numerarului şi titlurilor de rentă consemnate ca preţ.

Art. 73. - Orice acţiune de revendicare, urmăriri imobiliare sau de venituri, precum şi orice drepturi, ca: privilegii, ipoteci legale sau convenţionale, uzufruct, anticreză, embatic sau besman şi oricare altele, de orice natură, chiar cunoscute Statului, rămân desfiinţate de drept, asupra porţiunii expropriate, din ziua exproprierii, iar pretenţiunile de orice natură asupra pământului expropriat se vor valorifica numai asupra preţului consemnat la Casa de depuneri. Tribunalul, în urma cererii Casei Centrale a împroprietăririi şi sub dovada consemnării preţului, va ordona radierea tuturor acestora deasupra porţiunii expropriate şi închiderea oricăror dosare de acţiuni sau urmăriri.

De asemenea, până la consemnare, orice cesiune, urmăriri, popriri şi sechestre nu se pot înfiinţa în mâinile Statului, care nu are a ţine seamă de ele, iar cele înfiinţate rămân de drept desfiinţate.

Art. 74. - Dacă proprietatea din care s-a operat exproprierea este ipotecată numai Creditului funciar rural şi pentru o sumă mai mare decât preţul exproprierii, capitalul rămas neamortizat se va divide între proprietarul moşiei şi între Stat, trecând asupra Statului spre achitarea preţului, parte din datorie până la concurenţa preţului exproprierii, iar restul din datoria neamortizată rămâne asupra părţii din moşia neexpropriată. Dacă însă capitalul rămas neamortizat este egal sau mai mic decât preţul exproprierii, atunci întreagă această datorie trece asupra Statului, iar diferenţa, de va fi până la completarea preţului exproprierii, Statul o va plăti expropriatului în modul arătat la art. 76.

În toate cazurile sus-arătate, ratele întârziate cu procentele şi cheltuielile ce s-ar datora vor rămâne ca sarcină privilegiată asupra preţului consemnat la Casa de depuneri şi consemnaţiuni, care nu va putea fi liberat decât după dovada achitării acestor rate.

Acestea vor putea rămâne ca sarcină şi asupra părţii neexpropriate, dacă aceasta se va admite de consiliul de administraţie al Creditului. În acest caz, societatea îşi va conserva asupra părţii neexpropriate ipoteca ce o are cu toate drepturile şi privilegiile în virtutea prezentului decret-lege, al legii şi statutelor sale şi a actului de împrumutare.

Plata anuităţilor respective până la stingerea datoriei rămâne în sarcina Statului.

Dacă sunt mai multe împrumuturi ipotecare asupra unei moşii, repartiţia şi diviziunea lor se va începe cu prima inscripţiune şi se va urma cu cele următoare până se va ajunge la o sumă egală cu preţul exproprierii spre a se opera diviziunea cum s-a arătat mai sus.

Capitalul social, în toate cazurile de mai sus, rămâne în întregul lui proprietarului expropriat şi nu se va restitui decât după completa stingere a datoriei, atât după partea de moşie rămasă în proprietatea sa, cât şi după partea expropriată.

Consiliul de administraţie al primei societăţi de Credit funciar român din Bucureşti va face repartiţia şi diviziunea ipotecilor pe aceste baze, iar Statul rămâne substituit în toate drepturile şi obligaţiunile proprietarului pentru partea de datorie luată asupra sa; nu va avea însă drept de vot la adunările societăţii.

Datoria ipotecară luată în sarcina Statului nu este garantată solidar de proprietarii societari ai societăţii de Credit funciar rural.

Art. 75. - Dacă proprietatea din care se face exproprierea este ipotecată atât Creditului funciar, cât şi altor creditori, creanţa Creditului se va regula conform articolului precedent, iar ipotecile celelalte, precum şi privilegiul ce l-ar avea proprietarul anterior pentru preţul vânzării, prin derogare de la lege sau convenţiune, rămân de drept desfiinţate în întregul lor deasupra porţiunii expropriate.

Drepturile creditorilor ipotecari sau privilegiaţi se resfrâng numai asupra părţii rămase expropriatului, pentru fiecare creanţă în rangul inscripţiunii ei şi numai pentru creanţa ce ar mai avea de primit, după ce în primul rând ar încasa numerarul sau titlurile de rentă cuvenite expropriatului conform art. 69, titluri care în lipsa numerarului înlocuiesc orice calcul de monetă s-ar fi stipulat pentru plata datoriei, afară de excepţiile prevăzute la art. 76. Creanţele ipotecare şi privilegiile constituite băncilor şi instituţiilor financiare vor fi plătite numai în rentă.

Art. 76. - În caz când proprietatea este ipotecată exclusiv numai altor persoane decât Creditului funciar, atunci creanţele ipotecare, prin derogare de la lege sau convenţiune, rămân de drept desfiinţate asupra porţiunii expropriate, iar drepturile creditorilor ipotecari se exercită numai asupra preţului în rentă consemnat la Casa de depuneri şi consemnaţiuni.

Ele continuă însă a subsista proporţional asupra părţii ipotecate rămase expropriatului şi în condiţiunile actului de ipotecă.

Partea proporţională din creanţa ipotecară care revine creditorului pentru partea expropriată se declară exigibilă. Ea se va plăti din renta consemnată socotită valoare nominală drept o valoare egală. Din ziua de 15 decembrie 1918, creditorul nu va avea dreptul să ia decât un procent de 6%, urmând a se scade din capitalul împrumutat suma încasată de creditor în plus ca procent. Tot în renta socotită astfel se vor achita de debitori orice dobânzi datorate până în ziua consemnării.

Acei creditori ipotecari care, în loc de a primi renta consemnată ce li s-ar cuveni, ar consimţi ca întreaga lor creanţă să rămână asigurată în restul proprietăţii neexpropriate şi în acelaşi timp ar prelungi termenul de exigibilitate cu 10 ani de la expirare şi cu o dobândă de 5% pe an, vor putea primi la exigibilitate plata creanţei în numerar.

Orice privilegii ce ar fi înscrise până la 15 august 1916 asupra proprietăţii supuse exproprierii, în o altă valută decât lei, se va putea plăti de către debitori în lei pe cursul din momentul contractării, oricare ar fi condiţia între părţi.

Diviziunea, radierea, restrângerea creanţei şi tabloul de ordine între creditori se fixează prin ordonanţă prezidenţială dată în camera de consiliu de preşedintele tribunalului situaţiei imobilului, după cererea creditorului sau a debitorului şi cu citarea părţilor.

Această ordonanţă este supusă aceloraşi căi de atac ca şi ordonanţele prezidenţiale date în virtutea art. 66 bis din Codul de procedură civilă. Pe baza acestei ordonanţe rămase definitivă şi executorie, preşedintele va ordona Casei de depuneri a plăti creditorilor în numerar sau, în lipsă, în rentă suma cuvenită, iar din oficiu va opera radierea sau restrângerea sarcinii porţiunii expropriate.

Executarea creanţelor ipotecare sau privilegiate este suspendată până la consemnarea preţului.

PARTEA a II-a
ÎMPROPRIETĂRIREA

CAPITOLUL 10
Ordinea de preferinţă la împroprietărire

Art. 77. - Pământul expropriat pe temeiul legii de faţă, precum şi acel al Statului se parcelează spre a se vinde în loturi locuitorilor români cultivatori de pământ, în condiţiile şi în modul arătat în această lege.

Pentru acest scop se va întrebuinţa cu aprobarea Comitetului agrar şi părţi din pământul arabil al păşunilor comunale, acolo unde va fi nevoie.

Art. 78. - Pământul expropriat se vinde în loturi celor îndreptăţiţi în următoarea ordine de precădere:

1. Mobilizaţilor în războiul 1916 - 1919;

2. Mobilizaţilor în campania 1913;

3. Văduvelor de război pentru copii;

4. Agricultorilor mici lipsiţi de pământ;

5. Agricultorilor cu proprietăţi mai mici de 5 ha;

6. Orfanii de război.

Art. 79. - La condiţiunile egale de îndreptăţire se vor prefera în aceeaşi categorie:

a) Invalizii;

b) Cei care în trecut au muncit pe moşie;

c) Cei care au inventar şi gospodărie întemeiată;

d) Cei care au mai mulţi copii;

e) Cei mai în vârstă.

Art. 80. - În caz de paritate de condiţiuni între îndreptăţiţii din aceeaşi categorie şi de neajungerea numărului loturilor se va proceda prin tragerea la sorţi. La distribuţia loturilor pe lanuri se vor avea în vedere legăturile de rudenie, de prietenie ale lotaşilor, precum şi situaţia în care se găseau ei în cultivarea acestor locuri înainte de împroprietărire.

Art. 81. - În comunele unde nu sunt moşii expropriabile se vor prefera la împroprietărire îndreptăţiţii din categoriile 1, 2 şi 3 din aceste comune, pe pământul expropriat din moşiile comunelor învecinate, până la o depărtare de 5 km înaintea îndreptăţiţilor din categoriile 5 şi 6 din aceste comune, dacă au muncit în trecut pe moşie.

Art. 82. - Pământul folosit prin embatic, precum şi locurile cu arendă pe care sătenii agricultori au clădit case, plantat vii sau pomi roditori se expropriază în folosul locatarilor şi embaticarilor.

Înstrăinările unor asemenea pământuri cu începere de la 1916 către alte persoane decât către posesorii lor sunt nule de drept, afară de cazul în care printr-o sentinţă judecătorească definitivă s-a desfiinţat raportul de drept dintre proprietar şi posesorii pământului.

Art. 83. - Locuitorii români din marginea oraşelor sau târgurilor a căror îndeletnicire principală este munca câmpului au drept la împroprietărire pe moşiile aflate într-o rază de 10 km şi pe care au muncit şi în trecut.

Art. 84. - Se consideră ca îndreptăţiţi: preoţii, învăţătorii, precum şi toţi ceilalţi mici funcţionari publici având reşedinţa în comunele rurale, absolvenţii şcolilor de agricultură de toate gradele, sub condiţiunea ca unii şi alţii să locuiască la ţară şi să se oblige să lucreze pământul.

Meseriaşii ca: lemnarii, fierarii, croitorii, lăutarii etc., care în trecut nu s-au ocupat cu agricultura, cârciumarii şi diferiţii comercianţi, precum şi acei din orice categorie ar fi, care, având pământ, l-au vândut, nu vor fi împroprietăriţi decât după ce au fost satisfăcuţi toţi ceilalţi îndreptăţiţi de la art. 78.

Art. 85. - Ofiţerii invalizi vor primi cu precădere, în condiţiunile de plată ale legii, câte 5 ha pământ; ei vor putea primi până la 25 ha în regiunile de colonizare după terminarea împroprietăririi dacă se obligă a-l cultiva personal şi a se stabili pe lot.

Reangajaţii aflaţi în serviciul armatei la data promulgării acestei legi îşi păstrează prevederile legii reangajaţilor în armată în ceea ce priveşte darea pământului la reangajaţi, cu condiţiune să se stabilească pe lot şi să-l muncească personal.

Art. 86. - Se exclud de la împroprietărire dezertorii condamnaţi cu hotărâri rămase definitive, chiar dacă au fost amnistiaţi de delictul săvârşit, precum şi toţi aceia care s-au pus în serviciul duşmanului.

Fac excepţie de la cele prevăzute în alineatul de mai sus dezertorii în ţară, condamnaţi şi amnistiaţi, care la revizuirea prevăzută de art. 90 vor dovedi înaintea comitetului de ocol, cu copie de pe foaia matricolă certificată de către comandantul cercului de recrutare respectiv, că în tot cursul războiului 1916 - 1919 nu au avut lipsuri nelegale de la corpul sau serviciul lor, urmate de mutaţie de dezertare, neanulate prin ordin de zi, mai mult de 30 de zile.

Mobilizaţii care n-au urmat armata în Moldova şi au rămas în teritoriul vremelnic ocupat şi care au fost cercetaţi de comisiunile instituite în acest scop şi găsiţi că au rămas în teritoriul ocupat, vor fi împroprietăriţi în comunele lor, numai după ce se vor satisface celelalte categorii de îndreptăţiţi la împroprietărire, iar în cazul când nu se va ajunge şi pentru ei pământ în comunele lor, ei vor fi împroprietăriţi prin colonizare.

Răniţii şi invalizii, precum şi cei care au fost făcuţi prizonieri de duşmani şi n-au fost condamnaţi de Curţile marţiale, nu se consideră ca rămaşi în teritoriul ocupat şi deci nu se tratează ca atare în ceea ce priveşte împroprietărirea.

Art. 87. - Acolo unde nu este destul pământ pentru a împroprietări pe toţi cei îndreptăţiţi, o parte din ei se vor muta în regiuni de colonizare. Această alegere se va face de către locuitorii înşişi, iar când pe această cale nu s-ar ajunge la un rezultat împăciuitor, alegerea se va face de comitetul local de împroprietărire, preferându-se la împroprietărirea pe loc invalizii şi văduvele de război, iar din aceeaşi categorie sătenii mai în vârstă familişti, care posedă gospodării întemeiate.

Art. 88. - Din pământul expropriat prin dispoziţiile legii de faţă peste prevederile Decretului-lege nr.3.697 din 15 decembrie 1918 se vor împroprietări de preferinţă înaintea celorlalte categorii de îndreptăţiţi:

a) Invalizii;

b) Văduvele de război pentru copii şi orfanii de război născuţi cel mai târziu în anul 1903 şi care posedă inventar agricol;

c) Preoţii şi învăţătorii care nu au pământ, care au mai puţin de 5 ha sau nu au fost împroprietăriţi până la promulgarea legii de faţă.

Pe loturile mari, constituite pe pământul expropriat prin aplicarea legii de faţă, precum şi pe cel deja expropriat în regiunile de colonizare şi nedistribuit la săteni, se înfiinţează loturi demonstrative şi ferme model şi se împroprietăresc absolvenţii şcolilor de agricultură de toate gradele, ofiţerii invalizi care se obligă a cultiva pământul după condiţiunile impuse de Casa centrală a împroprietăririi.

Art. 89. - Dacă va prisosi în comună pământ în urma vânzării loturilor după normele de mai sus şi nu sunt cereri de colonizare, timp de 3 ani de la terminarea lucrărilor de împroprietărire pe loc, se va mai putea vinde până la un al doilea lot celor cărora li s-a atribuit unul. Se preferă cei ce posedă inventar, braţe de muncă mai numeroase şi care plătesc anticipat o parte mai mare din preţ.

Art. 90. - Împroprietăririle făcute până la promulgarea legii de faţă pe baza decretelor-legi nr. 1.407/1920, nr. 2.097/1920, sunt definitive şi nu pot fi schimbate decât cu aprobarea comitetului agrar.

Comitetul agrar va revizui în mod obligatoriu tablourile de împroprietărire în ceea ce priveşte dezertorii, foştii prizonieri, precum şi cei admişi fără drept la împroprietărire.

Art. 91. - Membrii comisiunilor de împroprietărire care în deplină ştiinţă şi voinţă vor înscrie pe tablourile de împroprietărire sau vor împroprietări persoane care nu au acest drept, vor fi destituiţi nu numai din comisiunile de împroprietărire, ci şi din funcţiunile publice, dacă ocupă atari funcţiuni, şi vor fi daţi în judecată conform Codului penal şi declaraţi incapabili de a mai ocupa alte funcţiuni publice.

CAPITOLUL 11
Parcelarea pământului expropriat

Art. 92. - Pământul expropriat se parcelează în loturi de completare, loturi întregi până la 5 ha şi loturi de colonizare de 7 ha, în afară de islazul comunal şi locul de casă. La formarea şi distribuirea loturilor se ţine seamă şi de pământul pe care cei îndreptăţiţi îl posedă sau au perspectiva de a moşteni în linie directă.

Art. 93. - Acolo unde pământul cultivabil expropriat nu ar ajunge pentru împroprietărirea tuturor celor îndreptăţiţi cu loturi de 5 ha, împreună cu pământul ce posedă, precum şi acolo unde mijlocul principal de existenţă al locuitorilor nu este agricultura, comitetul agrar va putea face loturi mai mici de 5 ha, având în vedere condiţiunile locale, natura pământului şi felul cultivării lui.

Art. 94. - Pământul cu calităţi naturale deosebite va putea fi împărţit, cu aprobarea Comitetului agrar, deopotrivă între toţi cei în drept, exceptându-se acei locuitori care posedă cel puţin un hectar de asemenea pământ.

Art. 95. - Loturile de completare se distribuie de preferinţă în apropierea satelor; ele nu vor fi mai mici de jumătate de hectar, iar scara va merge din jumătate în jumătate de hectar, fracţiunile mai mici de jumătate completându-se până la jumătate în favoarea sătenilor.

Art. 96. - Pământul propriu pentru fâneaţă din regiunea de munte, deal şi şes se vinde în loturi până la 3 hectare.

Art. 97. - Meseriaşii săteni din comunele rurale, care sunt şi plugari, au drept numai la un loc de casă şi până la 1 ha de pământ. Mărginaşii oraşelor şi târgurilor cultivatori de pământ şi muntenii care nu se mută pe lot au drept la împroprietărire numai până la 2 hectare.

Locuitorii din comunele rurale devenite urbane după promulgarea decretului-lege de expropriere din 1918, se vor bucura de toate drepturile acordate de această lege locuitorilor din comunele rurale.

Art. 98. - Locurile rezervate pentru construcţiuni de case se vor vinde deosebit sătenilor domiciliaţi în comuna unde se împroprietăresc şi care nu au locuinţă proprie. Se va da preferinţă cumpărătorilor de loturi, precum şi acelor care se stabilesc în sate noi. Suprafaţa locurilor de casă va fi de 1.000 - 3.000 mp, şi nu va fi cuprinsă în suprafaţa lotului.

Art. 99. - Pe pământurile irigate, sau pe care se pot planta vii şi pomi roditori, întinderea loturilor poate fi coborâtă şi până la jumătate hectar.

Art. 100. - Bălţile, stuhăriile, iazurile, cohalmurile, zăvoaiele expropriate, se pot vinde de preferinţă comunei sau organizaţiilor cooperative din comună.

Art. 101. - Clădirile se vând de preferinţă comunei, judeţului sau organizaţiilor cooperative ale sătenilor, iar în caz când aceştia nu vor avea nevoie, ele se vând, împreună cu un lot de cel mult 50 ha, celor îndreptăţiţi în conformitate cu dispoziţiile legii.

Art. 102. - Pe pământul expropriat din toate regiunile prin legea de faţă peste suprafaţa expropriată prim aplicarea scării progresive din Decretul nr.3.619/1919 şi în regiunile de colonizare pe pământul deja expropriat la aplicarea legii de faţă, se vor putea face loturi de 10 ha la munte, deal şi în regiunile cu populaţie deasă şi până la 50 ha în celelalte regiuni, după avizul şi cu autorizaţia Comitetului agrar. Unele din aceste loturi vor cuprinde şi clădiri care se găsesc pe pământul expropriat. Suprafaţa destinată acestor loturi nu va întrece 1/8 din întinderea pământului expropriat.

Art. 103. - În Dobrogea loturile vor fi până la 8, 10 şi 25 hectare, aceste două din urmă categorii ocupând până la 30% din întreaga suprafaţă expropriată în comună.

Loturile de 25 ha se rezervă exclusiv ţăranilor care se colonizează.

CAPITOLUL 12
Organele de aplicare

Art. 104. - Organele de aplicare ale împroprietăririi sunt comitetul local şi comitetul de ocol.

I. Comitetul local se compune din:

a) Primar;

b) Preot;

c) Învăţător-diriginte;

d) Patru săteni delegaţi (aleşi din sânul lor).

Comitetul local are îndatorirea de a întocmi în fiecare comună un tablou de toţi sătenii care ar avea drept să fie împroprietăriţi, în conformitate cu dispoziţiile legii şi cu ordinea ce s-a stabilit şi care se vor dezvolta prin instrucţiuni.

II. Comitetul de ocol se compune din:

a) Judecătorul de ocol ca preşedinte;

b) Agronomul regional ca delegat al Casei centrale a împroprietăririi;

c) Administratorul de plasă;

d) Doi delegaţi ai sătenilor;

e) Un delegat al ministerului de război.

Comitetul de ocol judecă la faţa locului contestaţiunile ce s-ar ivi la întocmirea tablourilor de împroprietărire, stabilind în mod definitiv listele sătenilor ce urmează a fi împroprietăriţi.

Delegatul ministerului de război va cerceta situaţia militară a sătenilor.

Hotărârea se dă cu majoritate; în caz de paritate, votul preşedintelui este precumpănitor.

CAPITOLUL 13
Procedura împroprietăririi

Art. 105. - Comitetul local întocmeşte tabloul de împroprietărire pentru fiecare comună. Acest tablou va sta afişat la 15 zile la uşa primăriei, a bisericii şi a tuturor localurilor publice din comună. Notarul comunei este obligat de a da copie de pe tabloul de împroprietărire la cerere. În acelaşi interval se vor înainta la primărie contestaţiunile celor ce ar fi omişi, precum şi acelea privitoare la cei ce ar fi trecuţi pe tablou fără drept sau în altă ordine decât cea legală.

Contestaţiunile se fac în scris pe hârtie liberă, primarul fiind obligat de a da părţii dovadă de primirea contestaţiei. Contestaţiile se pot face în acelaşi termen şi înaintea judelui de ocol, care este obligat ca în termen de 3 zile să le trimită comitetului local pentru aviz.

Art. 106. - Comitetul local, în timp de cel mult 15 zile după expirarea termenului pentru primirea contestaţiunilor, va încheia un proces-verbal constatând îndeplinirea formalităţilor de mai sus şi primirea contestaţiunilor ce s-ar fi ivit şi îşi va da avizul asupra fiecărei contestaţii în parte.

Procesul-verbal se face în două exemplare, din care unul se trece în condica proceselor-verbale a deliberărilor consiliului comunal, iar altul se înaintează comitetului de ocol respectiv.

Art. 107. - Comitetul de ocol judecă la faţa locului contestaţiunile după citarea colectivă făcută cu cel puţin 10 zile înainte de venirea în localitate şi întocmeşte în mod definitiv, în termen de cel mult 20 zile, tablouri cu ordinea de precădere a celor în drept de a cumpăra pământ.

În caz de neînţelegere, judecătorul trage la sorţi în faţa comisiunii pe sătenii care urmează a fi împroprietăriţi.

Art. 108. - Casa centrală a împroprietăririi poate cere comitetului de ocol un supliment de cercetare, chiar dacă tablourile de împroprietărire au fost definitiv încheiate, când din cauze de forţă majoră o parte din săteni nu au fost trecuţi pe acele tablouri sau alţii au fost trecuţi pe nedrept.

CAPITOLUL 14
Aplicarea împroprietăririi

Art. 109. - Hotărârea comisiei de ocol rămasă definitivă prin neapelare sau hotărârea comisiunii judeţene pentru expropriere, constituie titlul pe baza căruia se va proceda la împroprietărirea de drept, care va fi înlocuită prin împroprietărirea definitivă atunci când hotărârea comisiunii judeţene va rămâne definitivă conform dispoziţiunilor cap. VII.

Art. 110. - Împărţirea pământului între cei îndreptăţiţi se face de organele Casei centrale a împroprietăririi după tablourile şi numărul loturilor întocmite de comisiunile de ocol.

Art. 111. - Înainte de parcelare, organele Comitetului agrar vor destina din pământul expropriat mai întâi:

a) Suprafeţele necesare pentru împlinirea intereselor obşteşti şi ale Statului, şi înfiinţării şi completării loturilor bisericeşti şi şcolare, ca: grădini de copii, şcoli primare, de adulţi, elementare de meserii, medii etc. de la sate. Aceste loturi nu vor fi mai mari decât loturile tip din regiune;

b) Pământul necesar pentru instituirea sau completarea izlazurilor comunale;

c) Suprafeţele necesare pentru mărirea vetrei satelor, pentru crearea de sate noi, pentru drumuri, adăpători etc., precum şi pentru înfiinţare de păduri în regiunile de colonizare sau pe pământul impropriu culturii şi păşunilor.

Art. 112. - Dacă, prin aplicarea dispoziţiilor de mai sus, suprafaţa destinată împroprietăririi se restrânge, se va micşora în aceeaşi proporţie şi numărul loturilor.

La primirea lotului se va preda fiecărui lotaş un certificat în care să se constate suprafaţa lotului, situaţia şi preţul.

Îndeplinirea acestei operaţiuni se înscrie într-un proces-verbal făcut în trei exemplare, din care unul rămâne în arhiva primăriei locale, altul se trimite consilieratului agricol din judeţ şi al treilea se înaintează Casei centrale a împroprietăririi, Direcţia funciară.

Art. 113. - Atunci când Direcţiunea Cadastrului va măsura pământul expropriat, va revizui şi lucrarea de mai sus, întocmind planul de parcelare şi predând fiecărui lotaş actul definitiv de proprietate.

Planul de parcelare se face în trei exemplare: unul se depune la primăria locală, al doilea la consilieratul agricol respectiv şi al treilea la Direcţiunea Cadastrului.

CAPITOLUL 15
Colonizarea

Art. 114. - Întreaga operaţie a colonizării regiunilor având populaţie rară în înţelesul legii de faţă e încredinţată Casei centrale a împroprietăririi, care ia măsurile necesare pentru alcătuirea de sate noi, sau mărirea celor existente.

Art. 115. - Casa centrală a împroprietăririi determină localităţile în care urmează a se face colonizarea, stabilind, potrivit cu nevoile locale şi cu dezvoltarea viitoare, numărul loturilor ce pot forma rezervele, vetrele de sat, porţiunile pentru sporirea vetrelor şi izlazurilor comunale înfiinţate, loturile pentru interese publice şi execută lucrările necesare.

Prin derogare de la art. 4, 6 şi 7 din legea pentru organizarea comunelor rurale, mărirea sau mutarea vetrelor de sat existente, cât şi înfiinţarea şi numirea de noi comune, cătune şi sate pe terenurile expropriate, din orice regiune a ţării, se va face pe baza unui jurnal al consiliului de miniştri.

Planurile noilor sate se vor întocmi şi aplica pe teren de către Direcţia Cadastrului şi lucrărilor tehnice.

Art. 116. - Pentru a înlesni coloniştilor înfiinţarea gospodăriilor, Casa centrală a împroprietăririi organizează depozite de materiale pentru construcţie, unelte şi seminţe, acordă credite coloniştilor, execută lucrările tehnice necesare şi elaborează prin Direcţiunea Cadastrului şi a lucrărilor tehnice planuri de construcţii rurale cu devizele de materiale şi cheltuielile respective, înlesnind coloniştilor executarea, dacă aceştia o cer.

Art. 117. - Statul avansează prin Casa centrală a împroprietăririi sumele necesare pentru întocmirea gospodăriilor de la articolul precedent, urmând ca jumătate din aceste cheltuieli să fie restituite de colonişti în timp de 40 de ani prin anuităţi care încep după scurgerea celor dintâi cinci ani de la aşezarea coloniştilor; cealaltă jumătate rămâne să fie suportată de Casa centrală a împroprietăririi din fondul ce i se va aloca anual din bugetul Statului.

Art. 118. - Au preferinţă la colonizare, în ordinea de precădere stabilită în tablourile de împroprietărire, locuitorii din regiune, din judeţ, din alte judeţe, din alte provincii.

Art. 119. - Toate celelalte dispoziţiuni din prezenta lege, care nu ar fi contrarii celor din acest capitol, se aplică şi la colonizare.

CAPITOLUL 16
Înstrăinarea loturilor

Art. 120. - Loturile mici se pot vinde. Până la plata preţului, vânzarea nu se poate face decât în suprafaţa lor totală, astfel cum au fost cumpărate de la Casa centrală a împroprietăririi. Cumpărătorii sunt ţinuţi să achite integral datoria Casei centrale a împroprietăririi.

În aceleaşi condiţiuni sunt permise şi donaţiunile şi schimburile.

Aceste vânzări şi donaţiuni nu sunt permise decât după 5 ani de la punerea în stăpânire definitivă a loturilor.

Art. 121. - Casa, grădina şi terenul alăturat, până la cel mult 1 hectar, care fac corp cu casa, sunt intangibile; ele nu se pot ipoteca şi nu pot fi urmărite sau vândute silit sub nici o formă.

Art. 122. - Pământul stăpânit de săteni poate fi cumpărat, sub rezerva dreptului de preemţiune a Statului, de orice cetăţean român, cu obligaţiunea de a-l pune în valoare personal.

Vânzările dintre sătenii cultivatori manuali de pământ, precum şi acele făcute absolvenţilor şcolilor de agricultură de toate gradele, nu sunt supuse dreptului de preemţiune al Statului.

Dreptul de preemţiune al Statului se exercită de Casa centrală a împroprietăririi, potrivit dispoziţiunilor unui regulament special, care va dezvolta şi procedura aplicării.

Cumpărarea de loturi vândute prin această lege şi prin legile anterioare de împroprietărire, nu se poate face de o singură persoană, decât până la 25 ha în regiunile de munte şi deal şi 100 ha în regiunile de şes.

Instituţiunile culturale recunoscute persoane morale pot cumpăra în fiecare comună unul sau cel mult două loturi, pentru a fi întrebuinţate în scopuri culturale sau de interes economic obştesc.

Astfel de cumpărături se pot face numai cu autorizaţiunea prealabilă a Casei centrale a împroprietăririi.

Art. 123. - Pământul până la 10 ha, aparţinând sătenilor cultivatori nu se poate ipoteca decât numai către băncile populare, Casa centrală a împroprietăririi sau a instituţiilor autorizate de Stat.

Art. 124. - Orice înstrăinări fără respectarea dispoziţiunilor de mai sus sunt nule de drept. Nulitatea se va pronunţa de instanţele judecătoreşti prevăzute la art. 139 cu procedura prevăzută acolo. Odată cu nulitatea se va pronunţa şi deposedarea cumpărătorului.

Art. 125. - Dispoziţiunile din acest capitol se aplică şi loturilor dobândite în virtutea legilor anterioare de împroprietărire, de înstrăinarea bunurilor Statului şi a acelora vândute de Casa rurală, afară de restricţia de 5 ani de la art. 120.

Transferările pământurilor rurale dobândite în virtutea diferitelor legi de împroprietărire se respectă.

Dispoziţiunile legilor din 12 februarie 1879, 3 aprilie 1882, 10 aprilie 1910, 18 martie 1912 şi 23 aprilie 1916, sunt şi rămân abrogate în ceea ce priveşte înstrăinarea atât cu titlu oneros, cât şi gratuit, a loturilor mici, adică a loturilor aşa-zise cu declaraţie, din Dobrogea-Veche.

Rămân în vigoare numai dispoziţiunile art. 2 din legea pentru regularea proprietăţii imobiliare din Dobrogea din 3 aprilie 1882.

Restricţia de 5 ani din art. 120 nu se aplică acestor loturi.

CAPITOLUL 17
Indivizibilitatea loturilor

Art. 126. - Pământul cultivabil nu se poate divide prin succesiune decât până la 2 hectare la şes şi 1 hectar la munte şi deal. Pentru locuri de casă, fabrici, grădini de legume, plantaţii de pomi şi vii, diviziunea proprietăţii este permisă fără nici o limită.

Art. 127. - Prin derogare de la Codul civil şi cu respectarea articolului precedent orice proprietar de pământ poate desemna prin testament pe moştenitorul sau moştenitorii beneficiari, care vor avea să despăgubească pe comoştenitori după normele legii de faţă.

Art. 128. - În cazul când împărţirea pământului între moştenitori nu s-ar putea face fără a încălca dispoziţiunile art. 126 şi în cazul când moştenitorul nu a fost desemnat conform art. 127, pământul poate fi atribuit, prin bună înţelegere, unuia din moştenitorii legali, care sunt ţinuţi pentru aceasta a se prezenta singuri când sunt majori, sau prin tutori sau curatorul lor când sunt minori ori interzişi, în faţa judecătorului pentru a lua act de învoială.

Judecătorul de ocol poate să nu legitimeze învoiala, numai dacă tutorul sau curatorul e altă persoană decât tatăl sau mama moştenitorului şi dacă socoteşte că învoiala nu ocroteşte de ajuns interesele moştenitorilor reprezentanţi.

Art. 129. - În caz de neînţelegere între moştenitori, judecătorul, în termen de 10 zile de la cererea oricăruia dintre moştenitori, va chema toţi moştenitorii prin citaţii individuale la domiciliu şi va căuta să stabilească o înţelegere asupra aceluia sau acelora care vor deveni proprietari ai lotului sau loturilor şi asupra despăgubirilor de acordat celorlalţi moştenitori, înscriind înţelegerea într-un proces-verbal semnat şi de părţi.

În cazul când părţile nu cad la învoială, judecătorul va trage la sorţi lotul sau loturile ce sunt de împărţit între moştenitori, fixând totodată şi preţul potrivit cu valoarea iniţială, şi cu cota de scăzut din valoarea iniţială pentru a nu împovăra prea mult pe viitorul proprietar, şi încheind despre toate aceste operaţiuni un proces-verbal semnat şi de părţile interesate.

În toate aceste cazuri, judecătorul de ocol va înainta procesul-verbal de constatare în original Casei centrale a împroprietăririi, oprind însă la dosar o copie cu semnătura sa.

Art. 130. - Moştenitorul asupra căruia rămâne pământul ia de drept în sarcina sa întreaga sumă cuvenită ca despăgubire fiecărui moştenitor în parte şi are obligaţiunea să achite partea fiecăruia în termen de 5 ani şi cu o dobândă de 5% pe an, plătibilă din 6 în 6 luni, începând cu luna a doua de la recolta întâi a noului proprietar şi continuând anual la acelaşi termen. În caz de întârziere mai mare de 3 luni de la data când urma să fie făcută plata, fie a capitalului, fie a dobânzii, comoştenitorii pot să ceară judecătorului de ocol, după normele arătate în art. 129, excluderea moştenitorilor care nu şi-au îndeplinit obligaţiunile, rezilierea împărţelii şi facerea unei noi împărţeli.

Art. 131. - Construcţiunile sau îmbunătăţirile funciare făcute în cursul posesiunii de moştenitorul asupra căruia a rămas lotul nu împiedică operaţiunea din articolul precedent, judecătorul urmând însă să stabilească pe baza unei evaluări drepturile la despăgubiri ce se cuvin.

Art. 132. - Moştenitorii loturilor pot să se împrumute la Casa centrală a împroprietăririi cu ipotecă asupra loturilor pentru sumele ce trebuie să răspundă celorlalţi comoştenitori.

În acest caz Casa centrală a împroprietăririi va încasa odată cu ratele împrumutului acordat şi anuitatea datorită pentru plata preţurilor loturilor.

Art. 133. - Toţi proprietarii de pământ pot declara indivizibilă şi supusă transmisiunii, după dispoziţiunile cuprinse în acest capitol, o suprafaţă până la 50 hectare.

Declaraţia va fi făcută în scris la judecătoria de ocol respectivă, de către proprietar, care se va prezenta în persoană.

Ea va cuprinde numele proprietarului, domiciliul, situaţia, întinderea şi vecinătăţile terenului ce voieşte să se declare indivizibil şi semnătura proprietarului.

În cazul când proprietarul nu ştie carte, declaraţia va fi semnată de redactorul sau scriitorul actului, care se va prezenta în persoană la judecătoria de ocol.

Judecătorul de ocol va primi declaraţia scrisă a proprietarului, va lua act de voinţa acestuia şi va încheia proces-verbal de cele constatate.

Declaraţia şi procesul-verbal vor fi transcrise într-un registru anume alcătuit şi ţinut la judecătoria de ocol pe numele proprietarilor.

Art. 134. - Prin derogare la regulile stabilite prin Codul civil, sătenii proprietari de pământ au libertatea de a dona sau a testa porţiunea indivizibilă arătată în art. 126 fără obligaţiunea pentru donator sau legatar de a raporta chiar în numerar excedentul peste cotitatea disponibilă.

Art. 135. - Un regulament special va dezvolta în amănunt aplicarea dispoziţiunilor din acest capitol.

CAPITOLUL 18
Comasarea şi amelioraţiunile funciare

Art. 136. - Pentru a se asigura putinţa exploatării lesnicioase şi prielnice a pământului prin reunirea proprietăţilor rurale formate din mai multe parcele răzleţe, prin aşezarea izlazurilor şi a tuturor terenurilor cu destinaţie specială în situaţia cea mai potrivită cu scopul căruia servesc, prin crearea unui acces lesnicios la toate parcelele şi în genere prin parcelarea raţională a proprietăţii rurale, în raport cu necesităţile agricole. Casa centrală a împroprietăririi, prin Direcţia Cadastrului şi a lucrărilor tehnice, va executa comasarea terenurilor rurale în conformitate cu prevederile legii speciale de comasare.

CAPITOLUL 19
Cultivarea loturilor

Art. 137. - Pentru asigurarea unei bune culturi a pământului micii proprietăţi, o cât mai bună întrebuinţare a izlazurilor comunale, cum şi punerea în valoare a produselor micii proprietăţi, Casa centrală a împroprietăririi are dreptul de a stabili şi impune micilor proprietari obligaţiuni privitoare la planul de cultură, la organizarea mijloacelor de cultură şi tovărăşii, care să îndrumeze pe săteni spre o cultură raţională şi intensivă, la desfacerea produselor şi îmbunătăţirea rasei vitelor, determinând şi sancţiunile de luat.

Art. 138. - Toţi cumpărătorii de loturi după legea de faţă şi după legile anterioare aflaţi într-o altă comună la o distanţă mai mare ca de 15 km de comuna lor de reşedinţă, sunt datori ca, în termen de cel mult trei ani de la luarea în stăpânire a lotului, să se mute în comuna de care depinde lotul.

Se exceptează funcţionarii publici, muntenii împroprietăriţi la câmp cu loturi până la 2 hectare şi lotaşii care, păstrându-şi locuinţa, rămân totuşi mai aproape de loturile lor, decât dacă s-ar muta în comuna de care depinde lotul.

Art. 139. - Acei care nu vor îndeplini obligaţiunile prevăzute în articolele de mai sus vor fi deposedaţi fără somaţiune, după cererea Casei centrale de împroprietărire, printr-o hotărâre pronunţată de judecătorul de ocol, după cererea serviciului agricol judeţean şi după ce va fi citat pe cel a cărui deposedare se cere.

Hotărârea se va da cu drept de apel la tribunal. Termenul la apel este de 30 de zile libere de la pronunţare dacă este prezent şi de la comunicare dacă este lipsă. Apelantul este dator să arate motivele apelului.

Tribunalul va judeca în camera de consiliu în termen de 15 zile maximum. Hotărârea tribunalului va fi definitivă, fără opoziţie sau recurs.

Procedura va fi gratuită şi părţile se vor cita din oficiu.

Proprietarul deposedat are dreptul la restituirea valorii pământului plătită.

Art. 140. - În toate cazurile de deposedare loturile intră în proprietatea Casei centrale a împroprietăririi, care va dispune de ele conform prevederilor acestei legi.

Art. 141. - Cumpărătorii de loturi care nu vor fi achitat 4 rate semestriale din preţ vor fi deposedaţi de către Casa centrală a împroprietăririi pe cale administrativă, în termen de 3 luni de la data încunoştinţării, fără judecată şi fără îndatorirea de a urmări în prealabil încasarea ratelor.

CAPITOLUL 20
Plata loturilor

Art. 142. - De îndată ce s-a făcut împroprietărirea şi sătenii au fost puşi în stăpânirea loturilor, ei nu vor mai plăti arenda, ci anuitatea preţului dacă preţul pământului expropriat a fost fixat.

Art. 143. - Pământul cultivabil expropriat pe baza legii de faţă se va vinde sătenilor muncitori de pământ prevăzuţi la art. 77 în loturi mici.

Preţul vânzării nu va putea întrece 20 ori preţul regional de arendă fixat în anul 1916 de către comisiile regionale pentru anii 1917 - 1922.

Toate celelalte vânzări se vor face pe preţul exproprierii stabilit la art. 36. În principiu, plata pământului se face în momentul intrării în posesie. Acelor care nu vor fi în măsură să plătească în întregime pământul primit, se va acorda un termen de plată până la 20 de ani, cu condiţia de a vărsa înainte cel puţin 20% din preţ. Comitetul agrar va putea reduce această obligaţie pentru sătenii lipsiţi.

Încasarea ratelor se urmăreşte conform legilor ce sunt sau vor fi în vigoare pentru urmărirea veniturilor Statului.

Art. 144. - Plăţile anticipate din preţ se fac în contul şi pe seama Casei centrale a împroprietăririi, Direcţia creditului ipotecar.

Aceste sume servesc exclusiv la amortizarea prin tragere la sorţi a titlurilor de rentă amortibile, emise pentru plata pământului expropriat.

Art. 145. - Plata preţului păşunilor comunale înfiinţate sau completate legea promulgată prin înaltul Decret regal nr. 3.865 din 22 septembrie 1920 se face de comune în condiţiunile prevăzute în acest capitol pentru săteni.

CAPITOLUL 21
Dispoziţiuni finale

Art. 146. - Pentru aplicarea legii păşunilor comunale, care conform cu art. 28 din acea lege se face de organele de aplicare prevăzute în Decretul-lege nr.3.697/1918, atribuţiile comisiilor locale şi judeţene prevăzute în acel decret sunt îndeplinite de comisiile de ocol pentru expropriere care le înlocuieşte, din care face parte şi şeful de ocol silvic, iar atribuţiunile comisiunilor regionale şi cele ale comisiunilor centrale judeţene, atât pentru aplicarea legii păşunilor comunale, cât şi pentru aplicarea decretelor-legi nr. 3.697/1918 şi nr. 4.839/1919, vor fi îndeplinite de comisiile judeţene expropriere.

Art. 147. - Casa centrală a împroprietăririi este în drept ca, în scopul de a revinde cultivatorilor de pământ, să cumpere porţiunile de teren rămase pe seama proprietarului.

Art. 148. - Prin derogare de la art. 1252 şi 1253 din Codul civil, toate proprietăţile rurale ale minorilor, precum şi cele supuse regimului dotal pot fi înstrăinate prin bună învoială, fără îndeplinirea altor formalităţi decât încuviinţarea tribunalului, garantându-se banii proveniţi din înstrăinare conform dispoziţiunilor Codului civil.

În cazul când prin actele dotale ale femeilor măritate sub acest regim se prevede întrebuinţarea averilor dotale exclusiv în cumpărări de moşii sau plasări în efecte rurale, soţii vor putea, cu autorizarea justiţiei, întrebuinţa fondurile lor dotale în cumpărări de imobile urbane sau orice alte plasamente, aplicându-se dreptul comun în această privinţă cu derogare de la dispoziţiunile actelor dotale.

Art. 149. - Terenurile pe care s-au clădit fabrici sau orice alte stabilimente industriale nu sunt supuse restricţiunilor privitoare la pământurile rurale cuprinse în această lege din momentul terminării construcţiunii şi începerii funcţionării.

Art. 150. - Locuitorii îndreptăţiţi la împroprietărire, care la revizuirea ce s-ar face tablourilor de împroprietărire nu vor declara exact întinderea pământului pe care îl posedau anterior aplicării acestei legi, vor fi deposedaţi de lotul care li s-a atribuit de comisiunile de împroprietărire şi amendaţi în folosul fiscului de la 500 la 1.000 lei.

Art. 151. - Preţul pământului pentru moşiile foste proprietatea judeţelor, comunelor şi persoanelor juridice de interes public, care au trecut în proprietatea Statului prin Legea din 18 martie 1912 şi care a fost socotit potrivit art. 4 din sus-zisa lege, se va calcula conform art. 36 din prezenta lege, iar diferenţa în plus se va restitui judeţelor, comunelor şi persoanelor juridice de utilitate publică, foste proprietare ale acestor moşii.

Art. 152. - Toate operaţiunile financiare decurgând din expropriere şi împroprietărire se fac prin Casa centrală a împroprietăririi. Această instituţie financiară se va organiza prin legea specială.

Art. 153. - Pentru anul agricol 1921 - 1922 pământurile expropriabile conform acestei legi se vor cultiva de către actualii deţinători, dacă până la 15 august 1921 nu va fi intervenit o hotărâre definitivă de expropriere.

Pământurile expropriabile pentru păşuni comunale nu intră în prevederile acestui articol.

Art. 154. - Toate actele şi transmisiunile fără nici o excepţie, privitoare la expropriere şi comasare, precum şi toate actele judiciare, făcute în executarea legii de faţă, sunt scutite de orice taxe de timbru şi înregistrare.

Art. 155. - Toate dispoziţiile legii de faţă, relativ la cultivarea loturilor, se vor aplica tuturor proprietăţilor rurale date ţăranilor prin diferitele legi de împroprietărire.

Art. 156. - Un regulament de aplicare va completa şi lămuri în amănunt dispoziţiunile prevăzute în această lege.

Art. 157. - Toate legile, decretele şi regulamentele contrarii legii de faţă sunt şi rămân abrogate.

Art. 158. - Decretele-legi arătate mai jos se ratifică. De la data promulgării acestei legi ele se abrogă, afară de cele de la punctele 2 şi 10.

1. Decretul-lege nr.3.697 pentru aplicarea exproprierii în vechiul regat, publicat în Monitorul Oficial nr. 215 din 16 decembrie 1918.

2. Decretul-lege nr.3.922/1918 pentru înfiinţarea C. C. a C. I., publicat în Monitorul Oficial nr. 225 din 3 ianuarie 1919.

3. Decretul-lege nr.655 pentru adăugire la art. 44 din Decretul-lege de expropriere nr. 3.697 din 1918, publicat în Monitorul Oficial nr. 256 din 13 februarie 1919.

4. Decretul-lege nr.1.658 pentru modificarea art. 17, 43, 55, 56 şi 57 din Decretul-lege nr.3.697/1918 pentru aplicarea exproprierii în vechiul regat, publicat în Monitorul Oficial nr. 10 din 29 aprilie 1919.

5. Decretul-lege nr.1.999 pentru modificarea art. 30, 32 şi 33, cum şi adăugirea art. 31 bis la Decretul-lege nr.3.697/1918, relativ la exproprieri pentru utilitate naţională în vechiul regat, publicat în Monitorul Oficial nr. 30 din 24 mai 1919.

6. Decretul-lege nr.2.488 pentru modificarea art. 52 din Decretul-lege nr.3.697/1918, relativ la exproprierea pentru cauză de utilitate naţională în vechiul regat, publicat în Monitorul Oficial nr. 53 din 24 iunie 1919.

7. Decretul-lege nr.3.280 pentru adăugirea unui alineat la art. 5 din Decretul-lege nr.3.697 din 1918 pentru exproprierea în vechiul regat, publicat în Monitorul Oficial nr. 86 din 2 august 1919.

8. Decretul-lege nr.3.622 pentru adăugirea unui alineat la art. 42 din Decretul-lege de expropriere nr. 3.697/1918, publicat în Monitorul Oficial nr. 104 din 27 august 1919.

9. Decretul-lege nr.3.785 pentru modificarea art. 41 din Decretul-lege nr.3.922/1918, relativ la modificarea Decretului-lege nr.3.697/1918, privitor la exproprierea în vechiul regat, publicat în Monitorul Oficial nr. 111 din 5 septembrie 1919.

10. Decretul-lege nr.3.856 pentru modificarea Decretului-lege nr.3.922/1918 pentru înfiinţarea C. C. a C. I. în sensul de a i se da ca atribuţii acordarea de împrumut comunelor rurale pentru cumpărarea de islazuri, precum şi măsurătoarea şi hotărnicia islazurilor comunale, publicat în Monitorul Oficial nr. 114 din 9 septembrie 1919.

11. Decretul-lege nr.4.840 pentru modificarea art. 25, 28, 30, 32 alin. II şi 35 din Decretul-lege nr.3.697/1918 pentru exproprierea în vechiul regat, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 21 noiembrie 1919.

12. Decretul-lege nr.1.407 pentru modificarea art. 37 şi 48 din Decretul-lege nr.3.697, relativ la expropriere pentru stabilirea ordinei de preferinţă la împroprietărire şi modalitatea plăţii loturilor cumpărate din vechiul regat, publicat în Monitorul Oficial nr. 2 din 2 aprilie 1920.

13. Decretul-lege nr.1.682 pentru corestituirea comitetelor locale şi de ocol, stabilirea dreptului de împroprietărire în vechiul regat, publicat în Monitorul Oficial nr. 15 din 23 aprilie 1920.

14. Decretul-lege nr.2.097 pentru modificarea art. 37 din Decretul-lege nr.3.697, modificat prin Decretul-lege nr.1.407/1920, relativ la stabilirea mărimii loturilor de împroprietărire în vechiul regat, publicat în Monitorul Oficial nr. 29 din 12 mai 1920.

15. Decretul-lege nr.2.099 pentru modificarea unor dispoziţiuni din organizaţia obştiilor în vederea împroprietăririi, publicat în Monitorul Oficial nr. 29 din 12 mai 1920.

16. Decretul-lege nr.2.100 pentru modificarea art. 31, 32, 33 şi 34 din Decretul-lege nr.3.697 din 1918, relativ la desfiinţarea Comisiunii regionale şi înfiinţarea Comisiunii centrale judeţene, publicat în Monitorul Oficial nr. 29 din 12 mai 1920.

17. Decretul-lege nr.3.681 pentru aplicarea dispoziţiunilor art. 19 alin. V din Constituţie, privitoare la expropriere pentru cauză de utilitate naţională, publicat în Monitorul Oficial nr. 214 din 15 decembrie 1918.

18. Decretul-lege nr.4.839 privitor la executarea definitivă şi aplicarea pe teren a deciziunilor comisiei de expropriere, publicat în Monitorul Oficial nr. 174 din 21 noiembrie 1919.

Art. 159. - Aplicarea legii şi controlul acestei aplicări se face de Ministerul Agriculturii.

Art. 160. - Potrivit art. 19, paragraful V, alin. II şi III din Constituţie, dispoziţiunile cuprinse în articolele 3 alin. 1, 6, 7, 8, 9, 10, 13, 14, 16, 18, 21, 23, 24, 36 şi 69 din această lege pentru reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea au putere constituţională şi fac de drept parte din art. 19 din Constituţie.

Această lege s-a votat de Adunarea deputaţilor în şedinţa de la 7 iulie anul 1921 şi s-a adoptat cu majoritate de două treimi şi anume două sute şaptesprezece voturi, contra şaptezeci şi opt, iar de Senat în şedinţa de la 11 iulie anul 1921 şi s-a adoptat cu majoritate de două treimi şi anume una sută şaptesprezece voturi pentru, şaptesprezece contra.

Promulgăm această lege şi ordonăm ca ea să fie învestită cu sigiliul Statului şi publicată în Monitorul Oficial.

Dată în Bucureşti, la 14 iulie 1921.

FERDINAND

Marţi, 20 noiembrie 2018, 19:21

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.