  |
Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE Comunicat de presa din 26 noiembrie 2021 COMUNICAT DE PRESĂ
În ziua de 1 decembrie 2021, va avea loc, la Stockholm, Suedia, reuniunea Biroului Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE).
Biroul AP OSCE reprezintă structura de conducere a Adunării și este compus din președinte, vicepreședinți, trezorier, ofițeri ai celor trei comisii generale și președinte emerit.
|
Conform uzanței, reuniunea Biroului AP OSCE are loc în ziua care precede deschiderea reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE, care va avea loc în perioada 2-3 decembrie 2021, tot la Stockholm.
Consiliile Ministeriale sunt reuniuni anuale la nivelul miniștrilor de externe, organizate de țara care deține Președinția anuală în exercițiu a OSCE, în cadrul cărora sunt fixate prioritățile acestei organizații și sunt adoptate principalele decizii.
Din partea Delegației Parlamentului României la AP OSCE – Camera Deputaților, va participa, în calitate de membru al Biroului AP OSCE, domnul deputat Costel Neculai DUNAVA (PSD), vicepreședinte al Comisiei generale a AP OSCE pentru probleme politice și de securitate. |
|  |