 |
 |
 |
|
|
|
  |
Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE Comunicat de presa din 30 martie 2022 COMUNICAT DE PRESĂ
^ primit de la Direcția pentru relații cu organizațiile internaționale și UE
În perioada 3-4 aprilie 2022, la Copenhaga, Danemarca, va avea loc reuniunea Biroului Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE).
|
^Din partea Delegației Parlamentului României la AP OSCE – Camera Deputaților, va participa, în calitate de membru al Biroului AP OSCE, domnul deputat Costel Neculai Dunava (PSD), vicepreședinte al Comisiei generale a AP OSCE pentru probleme politice și de securitate.
Biroul AP OSCE reprezintă structura de conducere a Adunării și este compus din președinte, vicepreședinți, trezorier, ofițerii celor trei comisii generale și președintele emerit.
Pe ordinea de zi a reuniunii figurează, între altele: analiza situației curente internaționale; prezentarea proiectelor de rapoarte și de rezoluții – care se vor dezbate în cadrul următoarei Sesiuni anuale a AP OSCE (Birmingham, 2 - 6 iulie 2022) – ale celor trei comisii generale ale Adunării; informări cu privire la activitățile AP OSCE recent derulate și la stadiul pregătirii celor care sunt prevăzute în Calendarul organizației. |
|  |
|