Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APOSCE > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE
Comunicat de presa din 24 mai 2022
COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 27-28 mai a.c., va avea loc Conferința internațională a Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE) cu tema generală "Combaterea corupției, apărarea democrației: rolul parlamentelor naționale", care va fi găzduită la Nicosia de Camera Reprezentanților a Republicii Cipru.

În cadrul Conferinței sunt prevăzute o sesiune de deschidere și alte trei sesiuni tematice, astfel: "Rolul parlamentelor naționale în prevenirea și combaterea corupției", "Politici cheie pentru prevenirea corupției și încurajarea transparenței și a responsabilității", "Contribuția instituțiilor independente și a media la prevenirea și combaterea corupției".
Din partea Delegației Parlamentului României la AP OSCE – Camera Deputaților, vor participa domnii deputați Costel Neculai Dunava (PSD), vicepreședinte al Comisiei generale a AP OSCE pentru probleme politice și de securitate, președinte al Comisiei Camerei Deputaților pentru politică economică, reformă și privatizare, și Gábor Hajdu (UDMR).

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 26 iunie 2022, 8:29
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro