Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
daniel.gheba@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Daniel-Sorin Gheba > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Daniel Sorin Gheba (Grupul parlamentar al USR)

Solicitarea unei procuri notariale pentru micii fermieri care doresc să aplice prin consultanți pentru microgranturi în domeniul agroalimentar, cu doar câteva zile înaintea deschiderii liniei de finanțare, a creat cozi la notariate și riscul ca cei mai vulnerabili agricultorii să nu poată accesa acest sprijin financiar nerambursabil.


Chiar dacă ulterior autoritățile revin asupra acestor modificări de ultim moment, încercând să corecteze disfuncționalitățile create, ele generează haos, costuri suplimentare și neîncredere în instituții. Solicit Guvernului mai multă transparență, mai multă predictibilitate, mai puțină birocrație. Solicit sprijinirea fermierilor vulnerabili prin simplificarea procedurilor, măsuri care să vină în întâmpinarea lor atunci când cerințele suplimentare sunt neaparat necesare și acces echitabil la finanțare.
La începutul lunii, am atras atenția asupra „calendarului foarte strâns cu privire la publicarea, consultările publice și aprobarea Ghidurilor solicitantului și a procedurilor de implementare în cazul granturilor și microgranturilor pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile” vizate de Ordonanța de urgență nr. 61 din 6 mai 2022. În declarația politică din 10 mai, subliniam faptul că, „în ciuda urgenței, este imperios necesar ca aceste documente să fie transparente și să răspundă nevoilor beneficiarilor”. Pe 25 mai a fost publicat în Monitorul Oficial Ghidului solicitantului pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar.” Acesta prevede ca, în cazul în care etapele măsurii, inclusiv înscrierea, se realizează prin împuternicit, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale „vor depune și o împuternicire notarială în care se specifică mandatul pentru reprezentare.”

Documentele se încarcă în sistemului informatic IMM Recover începând de astăzi, 27 mai, modificarea de ultimă oră din ghid generând cozi în fața notariatelor, inclusiv în Județul Dolj. Chiar și atunci când se revine asupra modificărilor, mărind termenele de exemplu, agitația creată are efecte în lanț: costuri suplimentare, panică, neîncredere în autorități.
Având în vedere faptul că se preconizează un număr mare de cereri iar prezenta măsură se finanțează în ordinea depunerii lor, modificarea risca să afecteze exact fermierii care au cea mai mare nevoie de ajutor: cei mici, ale căror posibilități financiare și de mobilitate sunt limitate și pentru care formele asociative s-au mobilizat, și de data aceasta, în mod lăudabil, pentru a ajuta la depunerea proiectelor. Se știe faptul că în mediul rural notariatele sunt rare. Deplasarea și obținerea procurii înseamnă acces la informație, viteză de reacție și costuri suplimentare neplanificate. În același timp, pentru microîntreprinderi, întreprinderile mici și mijlocii se poate depune „un mandat de reprezentare obișnuit, semnat de către administrator olograf.” Deci, se poate și mai simplu. Și ar trebui ca autoritățile să-și asume asta, cu atât mai mult cu cât proiectul de act normativ nu prevedea necesitatea procurii iar modificarea a apărut în ultimul moment, fără consultarea beneficiarilor.
Chiar dacă se revine asupra măsurii și a termenelor, atrag atenția Guvernului să nu se mai joace cu fermierii. Aceste măsuri de sprijin financiar se acordă în momente grele pentru agricultori, tocmai pentru a-i ajuta să treacă peste dificultățile financiare și operaționale post-pandemice. Orice modificare intempestivă, orice cost și efort suplimentar, modificările de la o zi la alta, înseamnă o piedică în atingerea scopului fundamental al alocării acestor ajutoare nerambursabile.
În același timp, atrag atenția din nou asupra necesității unei funcționări ireproșabile a sistemelor informatice, selectarea cererilor de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte făcându-se în ordinea depunerii, în condițiile în care se așteaptă un număr mare de solicitanți.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 13 august 2022, 12:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro