 |
|
primit de la vicepreședintele Camerei Deputaților, domnul Florin Iordache (Grupul parlamentar al PSD)
Având în vedere solicitarea opoziției de convocare a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților, precum și faptul că atribuțiile președintelui Camerei Deputaților mi-au fost delegate a fi exercitate în perioada vacanței parlamentare din luna ianuarie 2019, fac următoarele precizări:
|
Reprezentanții opoziției din Camera Deputaților demonstrează încă o dată că sunt preocupați mai mult de sporirea imaginii publice decât de realizarea de lucruri concrete, bazate pe respectarea prevederilor regulamentare și constituționale. Mai mult, aceștia dovedesc necunoașterea parcursului legislativ necesar pentru adoptarea legilor. Astfel, este solicitată convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative care sunt de competența decizională a Camerei Deputaților, Senatul fiind primă Cameră sesizată.
Pentru a putea fi puse în dezbaterea Camerei Deputaților, ca și Cameră decizională, proiectele solicitate și care se dezbat pe Camere separate, conform principiului bicameralismului, trebuie să parcurgă următoarele etape: prezentarea în Biroul Permanent al Senatului (primă Cameră), dezbaterea în comisiile de specialitate ale Senatului, dezbaterea și votul în plenul Senatului, condiții care nu au putut fi îndeplinite întrucât proiectele la care se face referire au fost înregistrate în ultimele zile ale anului precedent sau în timpul vacanței parlamentare.
Având în vedere cele de mai sus, ne aflăm în imposibilitatea de a da curs solicitării opoziției de convocare a unei sesiuni extraordinare. |
|  |