Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2008-2012 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Cătălin-Ioan Nechifor > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la domnul deputat Nechifor Cătălin Ioan (deputat neafiliat)
Ipoteze privitoare la situația Brexit-ului

"Într-adevăr, s-a spus că democrația este cea mai rea formă de guvernământ, cu excepția tuturor celorlalte forme care s-au mai încercat de-a lungul timpului". Asta spunea Churchill, în timpul celui de-al doilea mandat de prim-ministru, din partea conservatorilor, cei care pierduseră alegerile generale, în 1945, după ce tot el trecuse națiunea britanică prin cel de-al doilea război mondial. Cu succes.

În situația în care nu s-ar depune moțiune de cenzură și Guvernul nu ar pica, să vedem ce ar putea spune Theresa: May resign, Not resign or Will resign.
Cred că nu are foarte mult spațiu de manevră, intrată în febra Brexit-ului, Marea Britanie a înregistrat ieri seară un vot categoric în Camera Comunelor - 202 voturi pentru și 432 împotriva acordului negociat de Guvernul May pentru ieșirea din Uniunea Europeană, asta după ce, în 2016, referendumul s-a tranșat în favoarea ieșirii, cu o foarte mică diferență, procentul fiind de 51,9%.
Teoretic, până luni, Theresa May ar trebui să vină cu un nou plan și dacă am gândi în logica dâmbovițeană, am fi tentați să mergem pe ideea că, vezi Doamne, trebuie asigurată stabilitatea, că ar trebui gestionată ieșirea din criză, că ar trebui să se facă apel la calm și rațiune.
Sau poate că, mai degrabă, prim-ministrul britanic ar trebui să își depună mandatul, nu doar pentru faptul că nu a reușit să convingă membrii Parlamentului să voteze pentru acord, ci și pentru faptul că în acest moment opinia publică britanică s-ar putea să-și fi schimbat, într-o oarecare măsură, intenția asupra ieșirii Marii Britanii din UE.
Demisia Cabinetului ar trebui urmată de declanșarea alegerilor anticipate și, de ce nu, de organizarea unui nou referendum, așa încât politica Marii Britanii să fie pusă în acord cu voința poporului, apropo, unele sondaje dau 54% pentru rămânerea în UE.
Întrebarea este care variantă ar fi mai bună pentru noi, că doar asta ar trebui să ne intereseze, dar și pentru că deținem Președinția rotativă a Consiliului UE, ar trebui să avem și inițiativa.
Să le luăm pe rând. Păi cel mai prost scenariu ar fi ieșirea din Uniune fără acord. Pentru cei peste 411 mii de români din UK (date oficiale) ar fi rău, din perspectiva libertății de circulație, în primul rând. Pe de altă parte, renegocierea acordului ar lungi boala, iar timpul se scurge, așa cum scria aseară Jean-Claude Juncker pe Twitter. Iar finalul de mandat al Parlamentului și Comisiei nu prea permite spațiu de manevră, în plus, toți sunt ca și intrați în campania electorală. Ar mai putea fi luată în calcul prelungirea termenului de ieșire după 29 martie. Dar ce se întâmplă dacă se întinde peste noul mandat european? Ar trebui ca britanicii să aibă noi membri aleși ai Parlamentului. Este posibilă prelungirea mandatului actualului legislativ european? Poate fi luată în calcul o situație de forță majoră?
Greu de crezut.
Prin urmare, s-ar putea miza pentru o resetare a jocului, alegeri anticipate, referendum și ulterior rămânerea Marii Britanii în spațiul comunitar. Să nu uităm că ei au fost fondatori și că au și dus una dintre cele mai grele bătălii din timpul celui de-al doilea război mondial.
Și dacă referendumul ar spune din nou “da” pentru BREXIT?
Ei? Aici e aici! Revenim la citatul din Churchill!
Și totuși, mai este o controversă. Poporul a ales „da” în 2016, iar Parlamentul britanic nesocotește acea voință. Aici e mai greu, dar aș da un exemplu și la noi: nu s-a pus în operă referendumul din 2009 pentru Parlamentul unicameral format din 300 de membri.
Deci, cum procedăm?
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 29 ianuarie 2022, 11:52
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro