Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
florin.roman@cdep.ro
florinroman@personal.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Florin-Claudiu Roman > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la viceliderul Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Florin Roman
PNL cere eliminarea discriminărilor privind decontarea abonamentelor de transport ale elevilor

Pentru Partidul Național Liberal accesul egal, necondiționat al tuturor copiilor la educație reprezintă o obligație asumată și nu doar un simplu paragraf în programul politic, așa cum se întâmplă în cazul actualului guvern.

În acest sens, am adresat o interpelare ministrului Educației Naționale, Pavel Năstase, în care am solicitat asigurarea unor condiții egale și nediscriminatorii pentru toți elevii cu privire la decontarea abonamentelor de transport.
Legile se bat cap în cap cu ordinele Ministerului Educației Naționale, iar elevii suferă, abonamentele de transport nefiind decontate pentru toți, în mod egal. Și exemplele nu sunt puține. Conform unei sesizări primite din partea Primăriei Ocna Mureș, județul Alba, toți elevii din localitățile aflate în vecinătatea orașului Ocna Mureș și care aparțin de UAT Ocna Mureș, nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport în același cuantum și în aceleași condiții ca și cele ale elevilor care aparțin de celelalte UAT-uri din vecinătatea UAT Ocna Mureș, respectiv UAT Lunca Mureșului, UAT Noslac, UAT Unirea.
Primii beneficiază doar de tarif redus cu 50%, în timp ce elevii aparținând celorlalte UAT-uri din vecinătate beneficiază de decontarea în întregime a contravalorii abonamentelor lor de transport.
De asemenea, în cazul elevilor care învață în liceele din Ocna Mureș și se deplasează din localitățile care aparțin de UAT Lunca Mureșului, UAT Noslac, UAT Unirea, cheltuielile acestora sunt aprobate a se efectua din bugetul Ministerului Educației Naționale, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, în timp ce elevilor care aparțin de UAT Ocna Mureș - deși pentru a se deplasa din localitatea de domiciliu la Ocna Mureș parcurg același număr de km sau uneori chiar o distanță mai mare -, nu li se decontează aceste cheltuieli din bugetul Ministerului Educației Naționale.
Și mai există și o a treia situație, cea a elevilor din cadrul UAT Ocna Mureș care frecventează cursurile liceelor din orașul Ocna Mureș, care nu au nicio unitate de învățământ similară în localitatea de reședință și cărora nu li se decontează contravaloarea abonamentelor lunare cu transportul.
Acestea sunt trei cazuri diferite care arată cât se poate de clar că elevii nu beneficiază de tratamente egale când vine vorba de decontarea cheltuielilor de transport , deoarece legislația e contradictorie și nu ține seama de interesele elevilor, așa cum ar fi normal într-un stat în care educația reprezintă o prioritate pentru guvern.
Legea învățământului prevede, la art. 84, alin 1 și 3, că elevii din învățământul obligatoriu, liceal și profesional beneficiază de tarif redus la transport, iar cei care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km.
Peste prevederile legii a venit însă Adresa nr. 1055/DGBFRU/31 octombrie 2013, cu privire la aplicarea art. 84 alin (1) si (3), în care se precizează că: “prevederile art.84 (3) din Legea 1/2011 se referă la decontarea navetei elevilor efectuată între localitățile din unități administrativ teritoriale diferite. Nu face obiectul decontării navetei, facilitate prevazută la art.84 (3), transportul în cadrul aceleiași unități administrative teritoriale, aceasta fiind reglementat de art.84 (1)”.
Situația semnalată de primăria Ocna Mureș se repetă în multe alte primării din România, motiv pentru care am solicitat ministrului Educației Naționale să analizeze cu atenție aceste cazuri și să ia măsurile care se impun, astfel încât să se asigure condiții egale și nediscriminatorii pentru toți elevii cu privire la decontarea cuvenită a abonamentelor de transport.
Guvernul este obligat să asigure condiții egale pentru toți elevii, iar în calitate de deputat PNL voi urmări cu atenție eliminarea tuturor discriminărilor care afectează accesul la educație al elevilor.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 17 octombrie 2017, 7:04
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro