Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Discursuri, declarații și mesaje
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2008-2012 (dep.)
2004-2008 (dep.)
2000-2004 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Gheorghe-Eugen Nicolăescu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la doamna deputat Lucia Ana Varga (Grup PNL) și liderul Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Eugen Nicolăescu
Proiectul de lege privind prevenția în sănătate este rezultatul parteneriatului dintre societatea civilă și Grupul parlamentar al PNL

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților a încheiat dezbaterile publice pe Legea prevenției în sănătate.

La consultările finale au participat ONG – uri din toate sferele de interes ale aplicabilității prezentului proiect legislativ.
În cadrul acestei întâlniri am reușit, împreună cu colegii noștri din societatea civilă, co-semnatari la amendamentele ce vor fi depuse la Comisie, să construim un parteneriat stabil și constructiv care să determine adoptarea acestui proiect legislativ. Din păcate, din zona politică am primit semnale slabe și o minimă intenție de participare și relaționare directă cu societatea civilă. Este regretabilă această poziționare și ignorare a societății civile într-un domeniu atât de important pentru cetățeni.
Prin urmare, amendamentele aduse proiectului legislativ se înscriu în încercarea transparentă de îmbunătățire a acestuia, astfel încât legea adoptată să se constituie într-un cadru viabil și corect structurat ce determină realizarea sustenabilă a prevenției în sănătate.
Importanța acestui demers este dată de necesitatea consultărilor transparente și continue între Parlament și specialiștii cu preocupări în domeniul sănătății, reprezentanți ai asociațiilor profesionale, ai asociațiilor pacienților și ai organizațiilor neguvernamentale. Așa cum s-a afirmat în finalul consultărilor “este pentru prima dată când societatea civilă participă activ la dezbaterea unui proiect de lege, iar efectele se văd în amendamentele însușite de partea politică”.
Luni, 14 martie, amendamentele vor fi depuse la Comisia de sănătate, sesizată pe fond. De asemenea, proiectul a primit avizul favorabil al Comisiei juridice a Camerei Deputaților.
În acest moment, Proiectul de Lege privind prevenția este avizat favorabil atât de Consiliul Legislativ, cât și de reprezentanții părții sindicale și reprezentanții părții patronale - Consiliul Economic și Social.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 16 octombrie 2019, 13:01
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro