Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
diana.stoica@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Diana Stoica > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Diana Stoica (Grupul parlamentar al USR)
Abuzatorii de copii nu vor mai putea fi aleși în primării, consilii și Parlament

Deputații Diana Stoica și Cătălin Teniță au depus un proiect de lege care prevede ca persoanele care sunt condamnate definitiv pentru infracțiuni grave comise împotriva copiilor să nu mai poată candida la alegerile locale și parlamentare.

Deși lucrau la un pachet de legi mai amplu pentru protecția copiilor împreună cu organizația Salvați Copiii România, deputații au decis să depună aceste propuneri de urgență, în contextul în care au primit foarte multe mesaje din partea cetățenilor îngrijorați de rezultatul alegerilor de duminică, unde Bogdan Davidescu, primarul comunei Șotrile din Prahova, condamnat pentru pornografie infantilă în 2019, a fost reales. Peste 50 de parlamentari au semnat deja pentru a susține această inițiativă.
Unul din cinci copii din Europa cade victimă unei forme a abuzului sexual, iar 90% din aceste cazuri nu ajung vreodată în atenția poliției sau a instanțelor.
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului recunoaște dreptul copiilor de a fi protejați împotriva oricăror forme de violență. Abuzul sexual asupra copiilor este considerat una dintre cele mai grave infracțiuni care produc suferință copiilor și ale cărei efecte de natură fizică, psiho-emoțională, comportamentală și socială se răsfrâng, inclusiv pe termen lung, asupra vieții lor.
În România, subraportarea abuzului sexual comis asupra copiilor este la un nivel acut: deși 800 de fete sub 15 ani devin mame în fiecare an, doar 300 de inculpați pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor ajung să fie trimiși în judecată.
“Obiectivul acestui proiect de lege este să corecteze ceva ce n-ar fi trebuit să existe vreodată. Să reparăm legile proaste care au permis acestor infractori și abuzatori să ajungă vreodată în fruntea primăriilor sau a altor instituții ale statului.Dacă acest proiect de lege este important și pentru tine, scrie-i parlamentarului din circumscripția ta și îndeamn-o / îndeamnă-l să îl susțină. aici găsești datele de contact pentru deputați și aici pentru senatori. ” (Deputata Diana Stoica).
“Noi credem că persoanele care au fost condamnate definitiv pentru infracțiuni grave împotriva copiilor nu pot să fie alese să gestioneze comunități sau să decidă legi pentru întreaga națiune. ” (Deputatul Cătălin Teniță)
Ce propune proiectul legislativ?
  • Pe scurt: fără abuzatori de copii aleși în primărie, consilii (locale sau județene) sau parlament
  • Textul proiectului de lege, aici, iar tabelul comparativ aici ( https://docs.google.com/document/d/1Ac513yXF0XctPCue8xzZN2Clbj8OCPxWuN-WhxN7Myg/edit )
  • Tehnic: completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale publicată în Monitorul Oficial nr. 349 din 20 mai 2015, Partea I și a Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților publicată în Monitorul Oficial nr. 553 din 24 iulie 2015, Partea I, cu următoarele prevederi:
    Nu pot fi alese persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracțiuni contra vieții, contra libertății persoanei, privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertății și integrității sexuale și rele tratamente aplicate minorului, dacă victimele sunt minori la data săvârșirii faptelor și nu a intervenit reabilitarea judecătorească sau nu a fost împlinit termenul de reabilitare.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 15 august 2022, 15:20
    Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
    E-mail: webmaster@cdep.ro