Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
luări de cuvânt în plen
votul electronic
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Dorin Silviu Petrea > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Dorin Petrea (Grup PSD)
Izolarea termică – urgența reglementării conform standardelor europene

Stimate doamne,
Stimați domni,
Dragi colegi,

Am ales ca astăzi să vorbesc despre o problemă care mi-a fost semnalată în ultima perioadă de tot mai mulți cetățeni, respectiv izolarea termică a clădirilor.

Mai mult decât atât, întrucât acest subiect reprezintă o prioritate și la nivelul Uniunii Europene, aș vrea să găsim împreună o soluție pentru problemele identificate în tot acest proces. Asta cu atât mai mult cu cât standardele noastre în materie de reabilitare nu sunt foarte clare și lasă loc de interpretare, iar cei care sunt prejudiciați sunt chiar beneficiarii finali ai acestor lucrări, fie ei cetățeni, administrații locale și naționale.
Cunoaștem cu toții necesitatea izolării termice a clădirilor în vederea creșterii performanței energetice. Auzim însă și vocile care avertizează că felul în care se realizează această reabilitare poate avea efecte negative. Mai mult, sunt locatari care au observat deja igrasie pe pereți, în ciuda faptul că factura la căldură nu a scăzut, așa cum era preconizat la începutul procedurii de anvelopare a blocului.
Realitatea este că cea mai accesibilă formă de energie nepoluantă este cea economisită. În practică însă, situația nu este foarte simplă. Purtătorii fosili de energie au devenit prea scumpi, iar arderea acestora contribuie la modificările climatice. Înlocuirea lor cu surse regenerabile este și urgentă, dar și anevoioasă din punct de vedere tehnologic și economic. Iar în acest context, conservarea energiei la clădiri noi și reabilitarea termică la cele existente a devenit o necesitate foarte importantă pentru România.
În țara noastră sunt aproximativ 2,5 milioane de consumatori de energie termică produsă și distribuită în sistem centralizat de RADET, în sistem propriu în centrale termice de bloc sau microcentrale murale de apartament. Anual se pierde o cantitate mare de energie termică în rețelele de distribuție și la consumatori, de unde rezultă o risipă de combustibili în centralele termice și implicit risipă de bani. Potrivit unor statistici realizate de specialiști în domeniu, pentru România, calculul risipei financiare generate de pierderile de energie termică din locuințele care nu au îmbunătățite performanțele energetice, se ridică la peste 7 miliarde de euro pentru ultimii 20 de ani.
În materie de legislație și metodologie România cunoaște nevoia concentrării reglementărilor în vigoare. Avem legi, hotărâri, norme de aplicare, ghiduri, soluții cadru și standarde mult prea numeroase și greu accesibile pentru a fi puse în practică de către cei vizați în mod direct de aceste proiecte. Mai mult, unele chiar se suprapun. La fel de importante sunt și reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene și care trebuie respectate de România. Consider că în această situație se impune o codificare a tuturor acestora într-un singur document, care ar putea facilita executarea lucrărilor de creștere a performanței energetice a clădirilor.
Întrucât vor fi alocate atât fonduri europene, cât și guvernamentale în scopul reducerii costurilor cu energia, a reducerii emisiilor de carbon și pentru creșterea calității vieții, se impune ca autoritățile, companiile de profil, cetățenii, cu toții să ne unim eforturile în realizarea și îmbunătățirea unui ghid obligatoriu care să cuprindă toate normele ce privesc lucrările de reabilitare termică. Alinierea la standardele europene este imperativă, indiferent de fondurile prin care se efectuează lucrările de izolare termică.
Standardele europene, calitatea și lucrul bine făcut trebuie să ne caracterizeze, iar în acest sens trebuie să ne mobilizăm în conceperea unor modificări legislative unitare, care să îmbunătățească procesul de creștere a performanței energetice. Soluția problemelor din domeniu va fi identificată doar dacă vom recurge la verificarea calității produselor folosite în lucrările de reabilitare termică și vom aplica sancțiuni pentru orice produs neconform.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 19 mai 2022, 15:13
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro