Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
2008-2012 (dep.)
Legături:
www.cristinapocora.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Cristina-Ancuța Pocora > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Mă văd nevoită să continuu demersul meu săptămânal intitulat „Cifrele domnului Ponta”, de această dată cu tema referitoare la problema cuplurilor din România care sunt infertile. Pentru că, după afrontul adus de purtătorul de cuvânt al campaniei pentru prezidențiale a lui Ponta, doamna Gabriela Vrânceanu Firea, celor 25% dintre cuplurile din România, nu numai că aceasta nu a fost îndepărtată din funcție, ba chiar părerea îi este împărtășită și de premier, prin vocea soției sale.
Doamna Firea și doamna Sârbu-Ponta au găsit de cuvință să se lege de această categorie de români care trăiește o dramă prin neputința de a avea copii pe cale naturală, dar pentru care domnul Ponta, în calitatea sa de prim- ministru, nu face nimic.
Din păcate, în ultimul deceniu, în toată lumea, inclusiv la nivelul țării noastre, numărul acestor cupluri este în creștere. Diferența este că cele mai multe țări europene au conștientizat problema și încearcă să găsească soluții. Doar pentru domnul Ponta și pentru Guvernul pe care îl conduce, această "boală" nu există, nu există niciun fel de cadru legal care să ofere sprijin cuplurilor aflate în situația de a apela la astfel de proceduri de inseminare artificială și fertilizare în vitro.
Și, după ce că măsurile lipsesc cu desăvârșire, mai vine și doamna Firea să arunce cu noroi în cupluri lovite deja de crunta neputință de a-și împlini, poate, cel mai mare vis al lor, acela de a avea copii.
Deși, în toată Europa, există programe de evaluare și supraveghere a fertilității populației, în România, la ora actuală, nu beneficiem nici măcar de un studiu populațional, de o analiză pe zone a fertilității. Persoanelor care se confruntă cu dificultăți în a obține o sarcină pe cale naturală nu le oferiți, domnule Ponta, doamnă Daciana Sârbu, doamnă Vrânceanu Firea, sprijin pentru investigații și tratament, deși aceștia sunt cetățeni plătitori de taxe și impozite, iar infertillitatea este o boală recunoscută de către Organizația Mondială a Sănătății.
Din cauza dumneavoastră și a Guvernului incompetent care vă reprezintă, în prezent, cetățenii români trebuie să plătească integral pe cont propriu o procedură medicală de tip inseminare artificială sau fertilizare in vitro, inclusiv analizele preliminare și medicamentele aferente. Costurile acestora sunt uriașe în raport cu veniturile medii ale unei familii din România, în condițiile în care, oricum, aceste proceduri reprezintă o experiență extrem de dificilă pentru un cuplu, în plan fizic și mai ales psihic.
Sub guvernarea dumneavoastră, suntem, domnule Ponta, singura țară europeană care nu acordă niciun fel de sprijin cuplurilor care au nevoie de ajutor medical în dorința lor de a deveni părinți. Comparația nu este facută cu țări occidentale sau scandinave, recunoscute pentru nivelul ridicat al susținerii cuplurilor hipofertile, ci ne uităm foarte aproape, în curtea vecinilor. Bulgaria susține financiar trei tentative de fertilizare in vitro pentru un cuplu, Polonia – trei încercări, iar Ungaria nu mai puțin de cinci tentative de fertilizare in vitro pentru fiecare cuplu infertil.
Din toate aceste cauze, doar 3.500 de proceduri de fertilizare in vitro sunt făcute anual în România, mult sub necesar, deoarece spre exemplu, în Grecia, la o populație de 10 milioane de locuitori, se fac anual 15.000 de astfel de proceduri.
Puteați, domnule Ponta, să garantați cuplurilor dreptul de acces universal la tratament împotriva infertilității, în conformitate cu reglementările europene, în condițiile în care majoritatea țărilor europene au o legislație clară referitoare la sănătatea reproducerii, iar costurile procedurilor necesare pentru reproducerea umană asistată sunt incluse în programele de sănătate publică. Cu toate acestea, România nu are în acest moment o lege a reproducerii umane asistate, posibilitatea de a avea un copil pentru aceste cupluri devenind un lux.
Nu v-ați gândit că, prin reproducerea umană asistată medical, aceste cupluri pot fi ajutate sa procreeze, ceea ce ar duce și la creșterea natalității.
În condițiile în care scăderea demografică este o problema gravă a societatii noastre în ultimii ani, la nivelul anului 2014 înregistrându-se cel mai mic număr de nașteri, acest an fiind al 23-lea consecutiv de declin demografic, era extrem de important, domnule prim-ministru, să faceți ceva în acest sens. Știați, din toate rapoartele oficiale, că țara noastră se va confrunta cu una dintre cele mai mari scăderi a populației până în 2050, de peste 15%.
Din acest motiv, domnule Ponta, trebuia să luați măsuri care să stopeze declinul demografic și să găsiți soluții care să scadă rata infertilității și susțină financiar cuplurile care își doresc să aibă copii!
Trebuia să elaborați o Strategie Națională în domeniul sănătății sexual reproductive, dar nu ați făcut niciun efort pentru crearea unui astfel de instrument cheie în monitorizarea cuplurilor care suferă de această problemă de sănătate și care să le garanteze posibilitatea de a li se deconta cheltuielile privind tratamentul împotriva infertilității.
Nu ați făcut nimic pentru acești oameni, în schimb le cereți, prin purtătorul dumneavoastră de cuvânt, imposibilul!
Domnule Ponta, chiar dacă ați declarat că nu sunteți de acord ca cineva să fie atacat pe tema familiei, faptul că nu ați revocat-o până acum din funcția de purtător de cuvânt al campaniei dumneavoastră prezidențiale pe Gabriela Vrânceanu Firea, ne demonstrează clar că susțineți afirmațiile sale, că susțineți atacurile făcute la adresa cuplurilor care nu au copii, atacuri care nu pot fi tolerate într-o societate democratică. Și nici nu poate fi altfel, în condițiile în care și soția dumneavostră este în asentimentul doamnei Firea.
Dacă vă păsa, trebuia să vorbiți despre măsuri de încurajare a natalității, despre măsuri de susținere a unei liste lungi de categorii sociale care au nevoie de sprijinul Guvernului. Trebuia să vorbiți despre proiecte și măsuri concrete! Dar dumneavoastră tăceți și o susțineți pe Firea cu încăpățânare!
Eu, Cristina POCORA, Deputat PNL, COLEGIUL 1 FETEȘTI-ȚĂNDĂREI, IALOMIȚA, SUSȚIN FAMILIA, NU BARONII!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 16 ianuarie 2022, 21:36
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro