Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
2008-2012 (dep.)
Legături:
www.cristinapocora.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Cristina-Ancuța Pocora > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Nu de alta, dar a trecut deja o lună și nu ați dat un răspuns din partea instituției Avocatului Poporului în legătură cu cererea noastră de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 86/2014, adoptată de Guvern în data de 17.12.2014.
Deși este evident că, prin această OUG, prin care se desființează Inspecția Muncii și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Guvernul nu dorește altceva decât să schimbe funcționari publici cu experiență cu membri de partid, instituția Avocatului Poporului nu a înțeles sau s-a facut că nu înțelege urgența demersului nostru, deoarece până în acest moment nu avem un raspuns oficial la solicitarea pe care i-am adresat-o.
Un răspuns oficial din partea acestei instituții nu există nici la sesizările adresate de sindicate sau de inspectoratele teritoriale de muncă, inerția acesteia determinând sindicatele ca, în perioada următoare, să dea în judecată Guvernul.
Îi spunem, din nou, domnului Victor Ciorbea că lipsa de măsuri a instituției pe care o reprezintă face ca Inspecția Muncii, instituție cu aproximativ 2.400 de angajați, care a funcționat foarte bine până în acest moment, care supraveghează o piață a muncii cu 4,4 milioane de salariați oficiali și are grijă ca statul să-și recupereze banii din taxarea muncii și sancționarea celor care angajează „la negru“, să dispară și acest lucru nu trebuie să se întâmple!
Avem nevoie de o instituție a Inspecției Muncii independentă, funcțională, instituție care să fie reglementată în continuare prin lege organică, să funcționeze în folosul cetățenilor și nu să fie sursă de răsplată pentru membrii de partid ai PSD.
Îl mai informăm din nou pe domnul Ciorbea că, în prezent, se află în dezbatere publică hotărârea de funcționare și organizare a noii structuri și, dacă acesta va fi aprobată de Guvern, unii dintre inspectorii de muncă și cei sociali vor fi schimbați cu persoane alese pe criteriul strict al apartenenței politice, iar alții vor fi repartizați în teritoriu în direcții județene de muncă și securitate socială și vor ajunge la „cheremul“ baronilor locali, iar angajații își vor pierde orice speranță de a-și face dreptate în relația cu angajatorii.
Acestea sunt motivele pentru care îi cerem din nou Avocatului Poporului să facă urgent demersurile legale, astfel încât articolul 5 al OUG 86/2014 să fie declarat neconstituțional.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 29 noiembrie 2021, 1:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro