Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
dan.tanasa@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Dan Tanasă > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, domnul deputat Dan Tanasă (Grupul parlamentar AUR)

Astăzi, 25 noiembrie, cu prilejul Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, Parlamentul României, în mod special prin activitatea Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, reiterează angajamentul său ferm față de promovarea și protejarea drepturilor femeilor, precum și de continuare a luptei de eradicare a oricărei forme de violență împotriva femeilor și copiilor.

În pofida eforturilor la nivelul comunității internaționale, violența împotriva femeilor reprezintă una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului, din ce în ce mai răspândită în întreaga lume, în mod special în zonele de conflict internațional. Criza sanitară pe care o traversăm, prin restricțiile impuse de pandemia de COVID-19, a dus la o creștere semnificativă a numărului de cazuri de violență domestică în toată lumea.
Combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice trebuie să reprezinte una dintre prioritățile României. Prin urmare, combaterea violenței a devenit o condiție necesară pentru atingerea obiectivelor Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă și a Declarației de la Beijing, precum și a ratificării de către țara noastră a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice din anul 2016.
În calitate de președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați doresc să adresez mulțumiri domnului director general al Institutului de Medicină Legală Mina Minovici, prof.univ.dr. Curcă George Cristian pentru că s-a arătat deschis la colaborare în privința eliminării unor taxe și tarife cerute până acum victimelor violenței domestice sau ale abuzului sexual asupra minorilor. Domnia sa a dat curs solicitării noastre și s-a implicat activ pentru desființarea taxei fiscale de timbru în valoarea de 1 leu care nu mai este solicitată cetățenilor, victime ale violenței domestice și ale abuzului sexual asupra minorilor. Este vorba despre o taxă simbolică pentru bugetul de stat, dar care punea pe drumuri în mod inutil victimele violenței. Consider că responsabilitatea de a ne opune oricărei violențe sau hărțuiri la adresa femeilor și fetelor ne revine tuturor, atât la nivelul statului, cât și la cel al societății civile, nu în ultimul rând, al fiecărui cetățean român în parte!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 7 octombrie 2022, 5:13
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro