Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Răzvan-Ionuț Tănase > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Ioan Tămâian (Grup PNL)

Vin astăzi la tribuna Parlamentului pentru a semnala necesitatea aplicării dispozițiilor Legii nr. 120/2006 a monumentelor de for public prin care a fost instituit cadrul legal al realizării și amplasării lucrărilor de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ sau comemorativ, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale.

Și totuși, la momentul actual, pe întreg teritoriul României, există lucrări de artă plastică monumentală de interes public, care nu sunt inventariate corespunzător, avizate și administrate. Deși articolul 8 al Legii nr. 120/2006 prevede expres un termen de 60 de zile, calculate de la data intrării în vigoare a legii, în cuprinsul căruia autoritățile administrației publice locale ori instituțiile sau serviciile publice subordonate acestora vor identifica construcțiile sau amenajările având caracteristicile monumentelor de for public, altele decât cele a căror amplasare a fost realizată în baza unei autorizații de construire emise cu respectarea reglementărilor legale în vigoare la data amplasării, sau altele decât cele a căror existență este consemnată sau atestată ca notorie prin publicații științifice, ghiduri turistice sau alte tipărituri având caracter de informare publică ori prin evidențele autorităților, instituțiilor și serviciilor publice.
Un monument de acest fel nu se realizează și nici nu se amplasează după ureche. Potrivit Legii 120/2006 privind monumentele de for public, „amplasarea monumentelor de for public se va realiza cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare privind urbanismul și autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și cu avizul privind concepția artistică a monumentului de for public, emis de Ministerul Culturii sau, după caz, de serviciile deconcentrate ale acestuia, în baza analizei realizate de Comisia Națională pentru Monumentele de For Public, respectiv de comisiile zonale pentru monumentele de for public“.
O altă situație care contravine legii este nerespectarea cerințelor privind spațiul în care există monumente de for public, în sensul că este diminuată valoarea acestora. Potrivit articolului 10 din Legea 120/2006 privind monumentele de for public, autoritățile administrației publice au obligația să asigure protejarea și punerea în valoare a monumentelor de for public aflate în administrarea lor. În cadrul aceluiași articol se arată că distrugerea sau degradarea monumentelor de for public se sancționează potrivit prevederilor Codului Penal.
Având în vedere numărul mare al lucrărilor de artă plastică monumentală de interes public care întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a deveni monumente de for public, domnule Ministru al Culturii, vă solicit să actualizați, conform prevederilor legale, informațiile despre stadiul de inventariere al lucrărilor artistice amintite și despre modul de selectare a acestora.
Deoarece putem constata existența unui cadru legal în domeniul lucrărilor artistice amintite, este necesar, domnule Ministru, să întreprindeți toate măsurile legale ce se impun în scopul accelerării inventarierii și avizării monumentelor de for public, și să puneți la dispoziția Uniunii Artiștilor Plastici din România a listei monumentelor de for public existente la nivelul fiecărui județ.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 7 iulie 2022, 6:46
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro