 |
|
primit de la domnul deputat Eugen Tomac (neafiliat)
Proiectul de lege inițiat de deputatul Eugen Tomac privind instituirea Zilei de 27 martie drept Zi Națională a Unirii Basarabiei cu România a primit aviz favorabil în Comisia de specialitate din Senat
Proiectul de lege inițiat de deputatul Eugen Tomac, privind instituirea zilei de 27 martie drept Zi Națională a Unirii Basarabiei cu România a primit aviz favorabil în comisia de specialitate din Senat.
|
Inițiativa legislativă a fost adoptată marți, 8 septembrie, cu unanimitate de voturi de către membrii Comisiei românilor de pretutindeni. Deputatul Eugen Tomac a participat la dezbateri, oferind toate explicațiile necesare.
"Mă bucur că au înțeles colegii mei importanța acestui proiect și sper că acesta va fi adoptat cât mai curând în cele două Camere ale Parlamentului", a declarat Eugen Tomac.
"Inițiativa legislativă va urma în continuare procedura legislativă a Parlamentului, urmând a fi dezbătută în plenul celor două Camere.
Potrivit proiectului de Lege, în fiecare an, la 27 martie, de Ziua Națională a Unirii Basarabiei cu România, va fi arborat drapelul României, vor fi organizate evenimente și manifestări publice și cultural-științifice, iar Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune și Agenția Națională de Presă AGERPRES, în calitate de servicii publice, vor include în programele lor emisiuni sau materiale cu caracter cultural dedicate acestei sărbători. |
|  |