Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2012-2016 (dep.)
2008-2012 (dep.)
Legături:
lucian.bode@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Lucian Nicolae Bode > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Lucian Nicolae BODE
Comunicate de presa

  ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Nicolae Bode (Grup PNL)

Comisia pentru transporturi și infrastructură va dezbate, în cadrul ședinței de marți, 5 decembrie , începând cu ora 11.00 , la sala de ședințe a comisiei (nivel P1, corp B4), proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și cele două proiecte de lege referitoare la reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A (Ordonanța de urgență a Guvernului nr.55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere S.A., precum și modificarea și completarea unor acte normative și Ordonanța Guvernului nr.16/2017 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere - S.A., precum și modificarea și completarea unor acte normative).

5 decembrie 2017
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Bode (Grup PNL)
Tarom-ul, deja aflat în picaj, rămâne în continuare la mâna foștilor baroni locali ai PSD!

Cu toate că Tarom se află în colaps financiar, cu pierderi la 10 luni de peste 200 de milioane de lei, noua conducere a Ministerului Transporturilor își concentrează atenția pe schimbări și numiri în Consiliul de Administrație al acestei companii.

29 noiembrie 2017 detalii
  ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la Comisia pentru transporturi și infrastructură

Comisia pentru transporturi și infrastructură a Camerei Deputaților organizează marți, 17 octombrie, începând cu ora 12.30 (după votul final), la sala de ședințe a comisiei (nivel P1, corp B4), o dezbatere la care sunt invitați să participe reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, conducerea Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați. Tema dezbaterii o reprezintă analiza măsurilor luate pentru asigurarea condițiilor de navigație pe Dunăre în sezonul rece.

17 octombrie 2017
  ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Bode (Grup PNL)

Comisia pentru transporturi și infrastructură organizează miercuri, 27 septembrie, începând cu ora 9.30, o dezbatere la care sunt invitați să participe reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, conducerea CFR Infrastructură, pentru a analiza situația actuală a acestei companii, precum și stadiul proiectelor de investiții (sala de ședințe a Comisiei, nivel P1, corp B4).

26 septembrie 2017
  ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, deputat Lucian Bode (Grup PNL)

Comisia pentru transporturi și infrastructură organizează marti, 19 septembrie, începând cu ora 14.00, la sala de ședințe a Comisiei (nivel P1, corp B4), o dezbatere la care sunt invitați să participe reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, conducerea Companiei TAROM, precum și reprezentanți ai Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), pentru a analiza situația actuală a acestor companii.

18 septembrie 2017
  ANUNȚ DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Nicolae Bode (Grup PNL)

Comisia pentru transporturi și infrastructură organizează miercuri, 13 septembrie, începând cu ora 15.00, (la sala de ședințe a comisiei, nivel P1, corp B4), o dezbatere la care sunt invitați să participe reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), conducerea Agenției Naționale de Achiziții Publice (ANAP), precum și reprezentanți ai Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF).

^ [...]

12 septembrie 2017 detalii
   DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Bode (Grup PNL)
Lucian Bode :“Tic-Tac, Tic-Tac, timpul a expirat, stimați guvernanți”

Mă refer la cele 15 zile în care aveați obligația să emiteți Ordinul comun pentru aprobarea modelului de cerere necesar recuperării de către cetățenii îndreptățiți a sumelor încasate ilegal de stat prin taxele de poluare sub diversele sale forme.

24 august 2017 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Bode (Grup PNL)
Lucian Bode: Nimeni nu poate muta din loc „monolitul” distrugerii cu bună știință a companiei TAROM!

Domnilor guvernanți, de ce insistați să deveniți „groparii” aviației românești, protejând personaje dovedite a fi incapabile de a-și îndeplini atribuțiile și total nepregătite pentru astfel de funcții?

18 august 2017 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Bode (Grup PNL)
“Sper ca actul normativ privind restituirea pe cale administrativă a sumelor încasate din taxa pe poluare adoptat de Guvern după 7 luni de așteptare să nu fie o “altă țeapă”, marca PSD, pentru români”

După 7 luni de așteptare și multe dezbateri publice pe acest subiect, Guvernul Tudose a adoptat, pe tăcute, actul normativ prin care se reglementează procedura de restituire pe cale administrativă a sumelor încasate ilegal de către stat din diversele forme de taxare pe poluare.

4 august 2017 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
Participare la cea de-a 49-a reuniune a Comisiei politice și pentru afaceri juridice a APCEMN (Chișinău, 17-18 mai 2017)

Doamna deputat Roberta Alma ANASTASE, șefa Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) și domnul deputat Lucian BODE, membru al APCEMN, au participat, în perioada 17-18 mai, la Chișinău, la cea de-a 49-a reuniune a Comisiei politice și pentru afaceri juridice a APCEMN, eveniment organizat de Parlamentul Republicii Moldova

19 mai 2017 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Nicolae Bode (Grup PNL)

Guvernul Grindeanu poate răsufla ușurat - cel mai mare dușman al proiectelor de infrastructură rutieră din România rămâne natura!

În România ultimilor ani, vina pentru întârzieri majore înregistrate în planificarea proiectelor de infrastructură rutieră a fost purtată de apariția unor obstacole naturale.

9 mai 2017 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la domnul deputat Lucian Bode (Grup PNL)
Guvernul Grindeanu doar mimează preocuparea pentru cetățeni

În ciuda numeroaselor reacții publice și solicitări adresate Guvernului pe tema liberalizării prețului la gazele naturale pentru populație, începând de sâmbătă, 1 aprilie, Guvernul a dat undă verde acestui proces fără explicații prea multe, fără studiile de impact solicitate de către Partidul Național Liberal, care în urmă cu două săptămâni atrăgea atenția Guvernului Grindeanu că orice decizie luată în acest sens trebuie să răspundă criteriilor de transparență și responsabilitate.

31 martie 2017 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ primită de la domnii deputați Lucian Bode și Virgil Popescu (Grup PNL)
Guvernul PSD dă dovadă de neprofesionalism în domeniul liberalizării prețului la gazele naturale pentru populație

Partidul Național Liberal consideră că procesul de liberalizare a prețurilor gazelor naturale trebuie implementat cu prudență și în mod profesionist.

Atragem atenția că acest proces al liberalizării trebuie realizat într-o manieră care să promoveze interesul României și al cetățenilor săi. Acest proces nu a fost inițiat în detrimentul consumatorului, ci este conturat mai degrabă în jurul beneficiilor pe care aceștia le pot obține având acces la o gamă de servicii diversificate și de calitate, sustenabile și mult mai accesibile. [...]

15 martie 2017 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Bode (Grup PNL)
„Oficialii de la Bruxelles nu au încredere în Guvernul Dragnea-Grindeanu și nici în majoritatea parlamentară PSD-ALDE”
Cuplul Dragnea–Grindeanu a primit din partea Bruxelles-ului un cartonaș roșu în ceea ce privește aprobarea prin lege în Parlament a Masterplanului General de Transport.
8 martie 2017 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Bode (Grup PNL)
„Somez Guvernul ca în maxim 2 săptămâni să ofere soluții pentru recuperarea de către cetățeni a banilor plătiți pe taxele de poluare”

În cadrul ședinței de miercuri, 15 februarie, a Comisiei pentru transporturi si infrastructură am abordat un subiect extrem de important pentru toți românii: soarta taxei de poluare care în vechea sa formă, timbrul de mediu, a fost abrogată începând cu data de 1 februarie, dar mai important modul în care Guvernul va asigura cadrul legislativ referitor la recuperarea pe cale administrativă a sumelor aferente vechilor forme de taxare.

15 februarie 2017 detalii
  COMUNICAT DE PRESĂ
primit de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Nicolae Bode (Grup PNL)
Responsabilii din domeniul naval chemați la raport în Comisia pentru transporturi din Camera Deputaților pentru a explica blocajul de pe Dunăre

Astăzi, 15 februarie a.c., în cadrul ședinței săptămânale a Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din cadrul Camerei Deputaților s-a dezbătut problema blocajului de pe Dunăre, situație care afectează atât populația din zonă, cât și principalii agenți economici.

15 februarie 2017 detalii
  DECLARAȚIE DE PRESĂ
primită de la președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură, domnul deputat Lucian Bode (Grup PNL)
Constat că pentru Guvernul Grindeanu situația de blocaj de pe Dunăre nu este o prioritate. Poate dacă Liviu Dragnea era blocat pe una dintre aceste nave am fi văzut mai multă preocupare. Sau nu, domnule Grindeanu?

Solicit Guvernului Grindeanu să identifice rapid soluția pentru deblocarea situației de pe Dunăre, unde 97 de convoaie de barje și nave fluviale sunt captive ghețurilor, și odată cu ele, și echipajele care deservesc aceste ambarcațiuni.

14 februarie 2017 detalii
 

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 18 decembrie 2017, 3:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro