Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2016-2020 (dep.)
Legături:
iulian.bulai@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Iulian Bulai > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, Iulian Bulai (Grupul parlamentar al Alianței USR PLUS)

Președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, deputatul USR PLUS, Iulian Bulai, va organiza miercuri, 20 ianuarie, începând cu ora 10:30, o dezbatere privind situația actuală și viitorul Televiziunii Române. Evenimentul va avea loc la sala de ședințe a Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (nivel 2, corp C1-C4).

TVR are în mod real nevoie de reformă și, deși ea nu se reduce la poziția de conducere, schimbarea actualului management e importantă pentru demararea acestui proces.
Temele de discuție se vor referi la mecanismul de selecție a președintelui -director general în condițiile actualei legi, în așa fel încât să nu existe nici suspiciunile, nici tentația politizării acestei funcții, dar și la chestiuni de legislație care ar trebui modificate. Vor fi luate în discuție și modelul generalist al TVR, și alternativele de format ale unei televiziuni publice.
De asemenea, vor fi supuse dezbaterii importanța sau lipsa de relevanță a încasărilor unei televiziuni publice și a audienței ei în competiție cu televiziunile comerciale, dar și golurile pe care o televiziune publică ar trebuie să le completeze într-o piață media comercială.
O altă temă va fi modul în care pot fi stabilite și negociate social direcțiile editoriale ale unei televiziuni publice, în absența, imperativă, a oricăror intervenții ale politicului, și unde ar trebui să se regăsească materialele de investigație în politica editorială a televiziunii publice.
Deși întrebările acestea sunt multe, ele nu epuizează nici pe departe subiectul TVR, iar discuția poate aborda și alte teme pe care invitații le vor ridica.
La dezbatere vor participa jurnaliști din presa românească, reprezentanți ai societății civile, și parlamentari ai partidelor reprezentate în Camera Deputaților și Senat.
Accesul presei acreditate la evenimentul de mâine se face pe la intrarea A3S2 începând cu ora 8.30. Solicitările de acreditare se primesc pe adresele flux@cdep.ro și lauraiacob07@gmail.com până diseară la ora 20.00. Varianta de acreditare rămâne cea de pănă acum, respectiv 1 redactor/reporter, 1 cameraman/1 fotoreporter pentru fiecare redacție, în funcție de tipul de media.
Pentru mai multe informații: iulian.bulai@cdep.ro sau lauraiacob07@gmail.com.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 18 ianuarie 2022, 18:13
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro