Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2012-2016 (dep.)
2008-2012 (dep.)
2004-2008 (dep.)
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Roberta Alma Anastase > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

În perioada 22-23 februarie 2018 au avut loc, la Viena, lucrările celei de-a 17-a Reuniuni de iarnă a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE).

Din partea Camerei Deputaților, la această acțiune au participat membrii titulari ai Delegației Parlamentului României la AP OSCE, respectiv, domnul deputat Victor Paul DOBRE (PNL), vicepreședinte al AP OSCE, domnul deputat Costel Neculai DUNAVA (PSD) și domnul deputat Petru MOVILĂ (PMP).
De asemenea, la reuniunea AP OSCE a participat și doamna deputat Roberta Alma ANASTASE (PNL), șefa Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), în calitate sa de vicepreședinte al APCEMN.
Lucrările Reuniunii de iarnă au debutat în dimineața zilei de 22 februarie 2018 cu reuniunea Comisiei permanente, structură care conduce activitatea AP OSCE, la care a participat și domnul deputat Victor Paul DOBRE, în calitate de vicepreședinte al organizației. În acest for au fost dezbătute, între altele, rapoarte privind activitățile recente derulate de diverse organisme ale AP OSCE.
În cadrul primei sesiuni comune a celor trei comisii generale, desfășurată în ziua de 22 februarie a.c., au prezentat alocuțiuni înalți oficiali ai AP OSCE și ai OSCE și au avut loc prezentări ale celor mai recente evoluții și activități din spațiul OSCE efectuate de reprezentantul Președinției italiene în exercițiu a OSCE, domnul Vincenzo AMENDOLA și de Secretarul general al OSCE, domnul Thomas GREMINGER, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Cu această ocazie, invocând contextul preconizatelor alegeri parlamentare din Republica Moldova de la finele anului 2018, domnul deputat Costel Neculai DUNAVA a adresat Președinției în exercițiu (PiE) italiene a OSCE o întrebare privind perspectivele organizării unei noi runde în formatul de negociere 5+2, în vederea sprijinirii soluționării conflictul transnistrean, în perspectiva alegerilor parlamentare preconizate a avea loc la finele anului 2018 în Republica Moldova. Domnul AMENDOLA a răspuns promițând că va discuta acest aspect cu domnul Franco FRATTINI, Reprezentantul special al PiE italiene a OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, care urmează să viziteze Republica Moldova în perioada 11 - 13 martie 2018.
În cadrul reuniunilor comisiilor generale, au avut loc dezbateri pe teme abordate din perspectiva celor trei dimensiuni ale organizației (politico-militară, economică și de mediu, umană), după cum urmează:
  • în Comisia generală pentru probleme politice și de securitate pe tema „Controlul armamentului, dezarmarea și neproliferarea: provocări și oportunități pentru spațiul OSCE”. Dezbaterea a prilejuit domnului deputat Costel Neculai DUNAVA o intervenție în care a abordat preocupările părții române legate de problematica armamentului.
  • în Comisia generală pentru probleme economice, știință, tehnologie și mediu pe tema ”Criza climatică: dezvoltând strategii pe termen lung pentru a aborda schimbările climatice și consecințele globale ale acestora”.
  • în Comisia generală pentru democrație, drepturile omului și probleme umanitare pe tema ”Susținând democrația într-o epocă a «știrilor false»”. Domnul deputat Victor Paul DOBRE a intervenit în cadrul dezbaterilor tematice, subliniind importanța unei abordări cuprinzătoare a acestui fenomen și a păstrării unei corecte balanțe între drepturile omului și libertățile fundamentale în raport cu necesitatea protejării utilizatorilor prin eliminarea, din motive obiective, a unor elemente de conținut de pe Internet. Domnul deputat a iterat în context și câteva posibilități de acțiune pentru a contracara fenomenul știrilor false.
    Cea de-a doua sesiune comună a celor trei comisii generale, care a avut loc în ziua de 23 februarie a.c., a prilejuit scurte dezbateri ca urmare a prezentării unor rapoarte efectuate de către:
  • Lordul Peter BOWNESS, în calitate de Președinte al Sub-comisiei AP OSCE pentru Regulamentul Adunării și proceduri de lucru;
  • Reprezentantul special al AP OSCE pentru probleme de gen, doamna Hedy FRY;
  • domnul Filippo LOMBARDI, Președintele Comisiei ad hoc a AP OSCE pentru migrație;
  • domnul Makis VORIDIS, Președintele Comisiei ad hoc a AP OSCE pentru combaterea terorismului.
    În deschiderea acestei sesiuni, doamna deputat Ana BIRCHALL, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, a prezentat participanților, în calitate de fost Președinte al Delegației Parlamentului României la AP OSCE , decizia Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului României de a organiza la București Sesiunea anuală a AP OSCE din anul 2021.
    În marja Reuniunii de iarnă, în ziua de 22 februarie 2018, domnii deputați DOBRE, DUNAVA și MOVILĂ au participat la reuniunea Grupul de Sprijin al Drumului Mătăsii (SRSG), organism informal din cadrul AP OSCE.
    Tot în marja reuniunii, doamna deputat Roberta Alma ANASTASE a avut întâlniri cu înalți oficiali ai AP OSCE, inclusiv cu domnul George TSERETELI, Președintele AP OSCE, în vederea clarificării și inițierii procedurilor pentru ca APCEMN să obțină statutul de observator la AP OSCE.
  • Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 11 decembrie 2018, 2:30
    Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
    E-mail: webmaster@cdep.ro