Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri

Introducere

Camera Deputaților și Senatul lucrează în plen în sedințe comune și în sedințe separate.
Ședințele Camerei Deputaților sunt publice, în afara cazurilor în care, la cererea președintelui sau a unui grup parlamentar, se hotărăște, cu votul majorității deputaților prezenți, ca anumite ședințe să fie secrete.
La ședințele publice ale Camerei Deputaților pot asista diplomați, reprezentanți ai presei, radioului și televiziunii, precum și alți invitați, pe baza acreditării sau a invitației semnate de secretarul general al Camerei, în condițiile stabilite de Biroul permanent. Cetățenii pot asista la lucrările Camerei pe baza unor permise de acces distribuite la cerere, în ordinea solicitării de către cei interesați, în limita locurilor disponibile în lojele destinate publicului.
Membrii Guvernului sau reprezentanții acestora au acces la lucrările Camerei. Daca li se solicită participarea, prezența lor devine obligatorie.
Dezbaterile din sedintele Camerei se înregistreaza pe banda magnetica si se stenografiaza. Stenogramele se publica în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, în cel mult 10 zile, cu exceptia celor privitoare la sedintele secrete.

mai multe detalii despre desfasurarea sedintelor Camerei Deputatilor găsiți în
Regulamentul Camerei Deputatilor
.

Începând cu februarie 1996, stenogramele ședințelor Camerei Deputatilor sunt încărcate într-o bază de date, iar ale Senatului din anul 2002. Consultarea bazei de date se poate face prin selecția zilei în care a avut loc ședința din calendarele anuale, pentru:

ședințele Camerei Deputaților: 2017, 2016, 2015, 2014, 2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004, 2003, 2002, 2001, 2000, 1999, 1998, 1997, 1996
ședințele Senatului: 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004, 2003, 2002
sau numai pentru ședințele comune: 2017, 2016, 2015, 2014, 2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004, 2003, 2002, 2001, 2000, 1999, 1998, 1997, 1996.

Se pot face interogari asupra bazei de date dupa cuvinte cheie și după vorbitori pentru ședințele din:

legislatura: 2016-prezent 2012-2016 2008-2012 2004-2008 2000-2004 1996-2000 sau 1992-1996 (numai pentru anul 1996)