1. |
Ședința Camerei Deputaților din 5 septembrie 2016 |
02m40s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc și al munițiilor (PL-x 255/2016). (rămas pentru votul final)
|
 |
2. |
Ședința Camerei Deputaților din 10 martie 2016 |
02m27s |
|
|
|
 |
|
 |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
 |
|
|
 |
Ștefan Burlacu - declarație politică intitulată "Solicit anchetarea situației prin care rude și fini ai unor parlamentari ai UNPR ar fi fost făcuți ofițeri ai serviciilor secrete";
|
 |
3. |
Ședința Camerei Deputaților din 1 septembrie 2015 |
00m38s |
|
|
|
 |
|
 |
Informare privind modificări în denumirea, componența și conducerea grupurilor parlamentare.
|
 |
4. |
Ședința Camerei Deputaților din 9 iunie 2015 |
00m04s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea solicitării nr.1531/C/2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva domnului deputat Ponta Victor-Viorel, prim-ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de conflict de interese, care fac obiectul dosarului nr.122/P/2012 al Direcției Naționale Anticorupție. Prezentarea Raportului Comisiei juridice, de disciplină și imunități asupra Scrisorii Procurorului General al Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 1531/C/2015, referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale a domnului Victor-Viorel Ponta, prim-ministru al Guvernului României si actual membru al Camerei Deputaților, formulate în dosarul nr. 122/P/2012. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaților. (PH CD 57/2015). (vot secret cu bile.)
|
 |
5. |
Ședința Camerei Deputaților din 18 mai 2015 |
06m20s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbateri politice la solicitarea Grupului parlamentar Democrat și Popular, cu tema "Impozitarea bacșișului, măsură prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative".
|
 |
6. |
Ședința Camerei Deputaților din 29 aprilie 2015 |
00m25s |
|
|
|
 |
|
 |
Informare privind activarea domnului deputat Răzvan Rotaru în cadrul Grupului parlamentar Democrat și Popular.
|
 |
|
 |
Prezentarea cererii ministrului justiției, însoțită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de încuviințare a reținerii și arestării preventive a domnului deputat Ion Ochi, formulată în Dosarul nr.13/P/2012 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov. Prezentarea Raportului Comisiei juridice în legătură cu cererea. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaților privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a unui deputat (PHCD 43 /2015) (rămas pentru votul final)
|
 |
7. |
Ședința Camerei Deputaților din 22 aprilie 2015 |
00m15s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari (Pl-x 633/2013). (retrimisă comisiei)
|
 |
8. |
Ședința Camerei Deputaților din 21 aprilie 2015 |
|
 |
|
 |
Declarații politice și intervenții ale deputaților: |
 |
|
|
 |
Ștefan Burlacu - despre "Cum îngreunează CNADR plata amenzilor pentru lipsa rovinietei";
|
în scris |
|
 |
9. |
Ședința Camerei Deputaților din 15 aprilie 2015 |
03m02s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea art.6 al Legii serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006. (Pl-x 651/2013) (rămasă pentru votul final)
|
 |
|
 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.10 din Legea nr.167/2010, privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.15/2010. (Pl-x 213/2014) (rămasă pentru votul final)
|
 |
10. |
Ședința Camerei Deputaților din 1 aprilie 2015 |
00m20s |
|
|
|
 |
|
 |
Informare privind o modificare în conducerea unui grup parlamentar.
|
 |
11. |
Ședința Camerei Deputaților din 25 martie 2015 |
00m04s |
|
|
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Hotărâre privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a unui deputat (PHCD 28/2015). (Vot secret cu bile.) (adoptat)
|
 |
12. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 2 martie 2015 |
00m18s |
|
|
|
 |
|
 |
Numirea directorului Serviciului Român de Informații.
|
 |
13. |
Ședința Camerei Deputaților din 23 februarie 2015 |
00m06s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea solicitării nr.425/C/2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, care fac obiectul dosarului nr.50/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție. Prezentarea Raportului Comisiei juridice privind solicitarea. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaților privind cererea de urmărite penală a doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, membru al Camerei Deputaților. (PHCD 15/2015).
|
 |
14. |
Ședința Camerei Deputaților din 18 februarie 2015 |
00m11s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea si completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc (Pl-x 204/2014).
|
 |
15. |
Ședința Camerei Deputaților din 9 februarie 2015 |
00m09s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea solicitării nr.290/C/2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție. Prezentarea Raportului Comisiei juridice privind solicitarea. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaților privind cerea de urmărire penală a doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, membru al Camerei Deputaților. (PHCD 7/2015)
|
 |
16. |
Ședința Camerei Deputaților din 2 februarie 2015 |
00m36s |
|
|
|
 |
|
 |
Informare privind modificări în denumirea, componența și conducerea grupurilor parlamentare.
|
 |
17. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 15 decembrie 2014 |
01m23s |
|
|
|
 |
|
 |
Prezentarea scrisorii adresate Parlamentului de către domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta cu privire la modificarea structurii și compoziției politice a Guvernului României. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de hotărâre privind modificarea structurii și compoziției politice a Guvernului României.
|
 |
18. |
Ședința Camerei Deputaților din 8 decembrie 2014 |
04m09s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin.(1) al art.11 din Legea nr.107/1996 - Legea apelor (Pl-x 596/2013) (rămasă pentru votul final).
|
 |
|
 |
Informare cu privire la demararea procedurilor de înființare a unei comisii de anchetă parlamentară.
|
 |
19. |
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 3 decembrie 2014 |
00m44s |
|
|
|
 |
|
 |
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea articolului 4 și a anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 18/2013 privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale. (adoptat)
|
 |
20. |
Ședința Camerei Deputaților din 3 decembrie 2014 |
|
 |
|
 |
Supunerea la votul final: |
 |
|
|
 |
Proiectul de Hotărâre privind încuviințarea arestării preventive a unui deputat (PHCD 66/2014) (domnul deputat Marko Attila-Gabor) (vot secret cu bile; adoptat) si Proiectul de Hotărâre privind încuviințarea arestării preventive a unui deputat (PHCD 67/2014) (domnul deputat Teodorescu Cătălin-Florin) (vot secret cu bile; nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare).
|
 |