Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 26 noiembrie 1998
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.212/08-12-1998

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1998 > 26-11-1998 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 26 noiembrie 1998

  1. Aniversarea a 80 de ani de la unirea Bucovinei cu țara (28 noiembrie 1918)

Lucrările ședinței încep la ora 9,20.

Ședința este condusă de domnul Ion Diaconescu, președintele Camerei Deputaților.

Se intonează Imnul de stat al României.

Domnul Ion Diaconescu:

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, consacrată aniversării a 80 de ani de la actul Unirii săvârșit la Cernăuți, în 28 noiembrie 1918, prin care Bucovina, străvechi pământ al Moldovei, a revenit la patriamamă.

Propunerea celor două birouri permanente a fost ca fiecare grup parlamentar - prin câte un reprezentant - să ia cuvântul 5 minute pentru a marca această aniversare a evenimentului.

În consecință, rog președinții grupurilor parlamentare să-și anunțe vorbitorii.

Pentru început, dau cuvântul domnului deputat Vataman Dorin, din partea grupurilor parlamentare P.N.Ț.C.D.

Poftiți, aveți cuvântul, domnule deputat Vataman!

Domnul Dorin Vataman:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Bucovina, ca entitate, n-a existat decât 143 de ani, între 1775-1918. Dar în conștiința românilor Bucovina este totuși o provincie românească bine individualizată, având o serie de caracteristici care fac mândria locuitorilor săi: frumusețea peisajului, frumusețea portului, a folclorului și arhitecturii populare, hărnicia oamenilor, precum și faptul că aici pământul mustește de istorie.

Acest ținut a constituit embrionul viitorului principat al Moldovei. Aici au fost stabilite primele capitale ale Țării Moldovei, primele scaune episcopale și mitropolitane. Aici sunt primele gropnițe domnești ale Moldovei. De aici au condus și mărit Țara Moldovei, printre alții: Dragoș Vodă, Bogdan I, Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare și Sfânt.

Acest ținut poate fi considerat și o fereastră a Moldovei spre Europa, atât datorită așezării sale geografice, cât și căilor de comunicație ce se întretăiau aici. Apartenența acestei părți apusene a Țării de Sus a Moldovei la Principatul Moldovei a încetat în mod brutal în urma jocului odios al marilor puteri și a vicleniei Curții de la Viena, care au dus la anexarea sa la Imperiul habsburgic în 1774. A urmat un secol și jumătate de acțiune sistematică, având ca scop schimbarea compoziției etnice, integrarea organică a acestei provincii în imperiu și exploatarea bogățiilor sale, cu mai mult sau mai puțin succes. În pofida eforturilor austriecilor, Țara a continuat să rămână românească. Pentru o mai eficientă exploatare a bogățiilor Provinciei, stăpânii austrieci au impus crearea unei rețele de localități urbane și de căi de comunicație, precum și de instituții specifice unui stat avansat.

Datorită timpului scurt afectat, îmi voi comprima cât mai mult partea intervenției cuprinzând lupta de emancipare națională a românilor din Bucovina.

În acest secol și jumătate a existat și s-a dezvoltat o intelectualitate românească care a militat împotriva opresiunii naționale, religioase și economice, exercitate de Curtea de la Viena. Menționez manifestația studențească de la Putna, din 1871, înființarea de societăți românești, precum și Societatea academică studențească "Arboroasa" din Cernăuți, "Societatea pentru cultură și literatură română din Bucovina", editarea de gazete, cum ar fi "Gazeta Bucovinei", "Glasul Bucovinei" și altele. Aici s-au întrunit revoluționarii români din toate Țările române. Aici au fost găzduiți revoluționarii moldoveni exilați în 1948. Pe 16 octombrie 1918, în urma dezastrului armatei austriece pe toate fronturile, s-a lansat Manifestul împăratului Carol I către popoarele imperiului. Se urmărea salvarea imperiului prin federalizarea lui. Întemeindu-se pe acest manifest, Consiliul Național Ucrainean convoacă în grabă la Liov Adunarea Națională Constituantă, sub președinția deputatului Petrușevici, care proclamă, la 19 octombrie 1918, independența teritoriului ucrainean din Austro-Ungaria.

Această proclamație consternează pe românii din Bucovina care-și văd mai bine de jumătate din teritoriul lor înglobat în Ucraina. Profesorul ardelean Sextil Pușcariu, în acel timp locuitor al Cernăuților, care menținea legături cu membrii Comitetului refugiaților bucovineni din Iași, a scos în aceste condiții primul număr al ziarului "Glasul Bucovinei" pe 22 octombrie, în care constată destrămarea Imperiului austro-ungar și stăruie ca Bucovina să nu fie împărțită cu nimeni și cere convocarea neîntârziată a unei Adunări Constituante a românilor pentru a păstra integritatea teritorială a țării și a apăra patrimoniul ei istoric și cultural.

Adunarea Constituantă s-a întrunit pe 27 octombrie 1918 la Cernăuți sub președinția lui Dionisie Bejan și a votat o rezoluție foarte importantă pentru acele vremuri. Tot atunci s-a ales un consiliu național format din 50 de membri din toate județele și păturile sociale, avându-l în frunte pe Iancu Flondor. În următoarele săptămâni evoluția a fost dramatică. Țara a fost predată de către guvernatorul austriac Esdorf națiunii române și ucrainene reprezentate prin Omilian Popovici din partea ucrainenilor și prin autointitulatul reprezentant al Consiliului Național Român, Aurel Onciul. Soldații ucraineni, constituiți în unități de haidamaci, terorizau lumea. În aceste condiții, Consiliul Național cere ajutor militar Guvernului român pentru restabilirea ordinii, ajutor care a fost dat.

Consiliul Național formează un guvern numit "Consiliul Secretarilor de Stat", avându-l ca președinte pe Iancu Flondor. Pe 23 noiembrie, refugiații români din Regat s-au întors în Cernăuți. Împreună cu refugiații și voluntarii,

Consiliul Național a hotărât convocarea pe 28 noiembrie 1918 a Congresului General al Bucovinei, pentru, citez: "stabilirea raportului politic al Bucovinei față de Regatul României". Au fost invitați și reprezentanții ucrainenilor, germanilor, polonezilor și evreilor, dar au fost prezenți doar germanii și polonezii.

Foarte pe scurt, Congresul a hotărât, citez din nou: "unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României." Purtând semnătura regelui Ferdinand I și a președintelui Consiliului de Miniștri, Ion I.C. Brătianu, pe 18 decembrie 1918 a apărut în Regat Decretul-lege privitor la unirea Bucovinei. Prin art. 59 din Tratatul de pace semnat la 10 septembrie 1919, la Saint Germain, Austria renunță la fostul ducat al Bucovinei "LŐancien ducat de Boucovine" în favoarea României, iar Camera și Senatul de la București ratifică pe 31 decembrie 1919 Decretullege din 18 decembrie 1918. Cât de "pe veci" a fost această unire am văzut în cei 80 de ani scurși de atunci. Și astăzi nordul Bucovinei este la străini.

În aceste condiții, nu dezbinarea noastră, a celor din țară, poate servi românilor de acolo, ci numai ideea de unire trebuie să ne anime spre a-i ajuta să dăinuie ca români.

Vă mulțumesc. (Aplauze în sală.)

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule deputat. Are cuvântul domnul senator Ghiorghi Prisăcaru, din partea grupurilor parlamentare P.D.S.R.

Domnul Ghiorghi Prisăcaru:

Domnilor președinți,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Onorată asistență,

Celebrăm astăzi împlinirea a 80 de ani de la unirea Bucovinei cu Țara, penultimul act al reîntregirii noastre naționale înfăptuită la 1 decembrie.

Printr-un remarcabil act de voință politică, românii bucovineni deveneau făuritori de istorie, participând la desăvârșirea unui ideal pentru care luptaseră generații întregi de patrioți din toate provinciile românești. Întrunit tot într-o zi de joi, la 28 noiembrie 1918, în sala sinodală din Cernăuți, Congresul General al Bucovinei adopta, în unanimitate, moțiunea care va consacra opțiunea istorică de unire necondiționată cu România. Moțiunea prezentată de președintele Congresului, marele patriot român Iancu Flondor, este un exemplu de voință și hotărâre, de demnitate și clarviziune. Considerând că Bucovina, care cuprinde Ținuturile Sucevei și Cernăuților, a făcut pururea parte din Moldova, că în 1774, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a sila alipită Coroanei habsburgilor, că 144 de ani poporul Bucovinei a îndurat suferințele unei cârmuiri străine, care-i nesocotise drepturile naționale, documentul mai sus menționat sublinia, pe bună dreptate, că bucovinenii n-au pierdut nădejdea, că moștenirea lor străbună tăiată prin granițe nelegiuite se va întregi, că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor Țărilor Române într-un singur stat național unitar.

"Astăzi - se spunea în moțiune - când, după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și, când, în urma loviturilor zdrobitoare, monarhia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit și când toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei zdrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre." Drept aceea, Congresul general al Bucovinei hotăra unirea necondiționată și pe veci a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș și Nistru, cu Regatul României. Prin acest act istoric și de voință națională, Bucovina s-a integrat în cadrele statului național unitar român. Se încheia astfel procesul de autodeterminare, care a dat curs opțiunii de unire a acestei provincii cu statul român.

Doamnelor și domnilor, Ședința solemnă de astăzi este nu numai ocazia unor evocări istorice. Ea este și prilejul de a aduce un respectuos și binemeritat omagiu marilor patrioți români din Bucovina, care au contribuit la desăvârșirea unității naționale a tuturor românilor.

Omagiul nostru privește deopotrivă pe cei mulți și necunoscuți, pe patrioții anonimi care prin opțiunile și acțiunea lor politico-culturală au contribuit la realizarea acestui ideal sacru al națiunii române. După cum gândul nostru solidar se îndreaptă în chipul cel mai firesc spre frații noștri din Nordul Bucovinei, victime ale unor evoluții istorice și decizii defavorabile României, condamnați să rămână, deocamdată, dincolo de fruntariile țării și care, în condiții vitrege, lucrează la menținerea identității lor etnice, spirituale și culturale. Grav este că, din 1940 încoace, nimeni nu i-a mai consultat pe românii din Nordul Bucovinei și Ținutul Herța în legătură cu destinul lor. N-au fost consultați nici măcar în urmă cu un an, la încheierea Tratatului politic de bază dintre România și Ucraina, tratat care nu a întrunit consensul opiniei publice românești și pe care, după cum bine se știe, P.D.S.R.-ul nu l-a votat pentru că acesta consacra asumarea unor sacrificii istorice care s-au dovedit a fi inutile. Liderii celor 9 societăți culturale reprezentând comunitățile românești din nordul Bucovinei, audiați recent la comisiile de politică externă ale Parlamentului României, ne-au prezentat situația grea în care se află minoritatea română, mai cu seamă în domeniul învățământului public, al vieții culturale și spirituale. Speranța noastră este că autoritățile statului vecin, în spiritul Tratatului politic de bază, vor aplica întocmai - așa cum România o face - prevederile referitoare la drepturile minorității române din Ucraina. Un început, deși modest, s-a făcut prin întrunirea la București a primei sesiuni a Comisiei interguvernamentale.

Se cuvine să subliniem că un comportament european cere ca prevederile cuprinse în acest tratat să fie îndeplinite de ambele părți cu bună-credință, așa cum, în urmă cu 80 de ani, popoarele noastre au înțeles că desăvârșirea unității naționale a României era un proces firesc, în deplină concordanță cu voința acestora și cu evoluția istoriei.

Stimați colegi,

Actul istoric de revenire a Bucovinei la patria-mamă a constituit o etapă importantă și necesară în împlinirea unor aspirații de veacuri ale poporului român, Marea Unire de la 1918.

Omagiind acest eveniment, avem datoria de a reflecta asupra răspunderii ce ne revine în a păstra și consolida în planul unității naționale ceea ce au construit marii noștri înaintași și de a acționa împreună pentru înfăptuirea idealurilor Revoluției din decembrie, pentru o Românie modernă, democratică și prosperă, conectată, în întregime, la valorile și structurile europene.

Vă mulțumesc. (Aplauze în sală.)

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule senator. Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Mihai Baciu, grupurile parlamentare P.D.

Domnul Mihai Baciu:

Domnilor președinți,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Dedicăm această ședință festivă a celor două Camere ale Parlamentului României democrate împlinirii pe 28 noiembrie a 80 de ani de la unirea Bucovinei cu patriamamă.

După 140 de ani de dominație străină, una din provinciile istorice ale României, ruptă din trupul Țării prin violență și viclenie, prin arginți și trădare, prin martirajul marelui voievod Grigore Ghica al III-lea, Bucovina a revenit pe 28 noiembrie 1918 la matca sa istorică și etnică, prin voința liber exprimată a marii majorități a locuitorilor săi.

Revenea în mod firesc la matca sa istorică pentru că Bucovina timp de sute de ani fusese parte integrantă a Moldovei și nu aparținuse nici unui alt stat și revenea, la fel de firesc, și la matca sa etnică, pentru că marea majoritate a populației sale fusese și rămăsese românească.

Istoria o fac oamenii. Mai întâi cei mulți, dar și cei puțini, marile personalități care întruchipează și exprimă sentimentele și aspirațiile cele mai profunde ale unei națiuni.

De aceea, respectul și recunoștința noastră se îndreaptă în egală măsură spre mulțimea de români bucovineni care au conservat în vremuri vitrege sufletul național și spre marile personalități ale Bucovinei, care au exprimat, la nivel politic și cultural, acest suflet și idealurile lui.

Finalul Rezoluției Congresului General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918 stă mărturie despre capacitatea aleșilor românilor bucovineni de a pătrunde esența momentului istoric și de a exprima speranțele cele mai adânci ale celor care i-au ales. Citez, deși s-a mai citat acest lucru, aici, astăzi: "După sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul la libera hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdile dezrobirii noastre. De aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Țării și fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României."

Stimați colegi,

Sunt multe forțe care acționează în istorie și determină acțiunile comunităților umane, dar credem că cea mai puternică este dragostea de neam și sentimentul național.

Această forță a menținut poporul român laolaltă de-a lungul istoriei, o istorie plină de amenințări și pericole, pentru că locul ales de Dumnezeu pentru acest popor s-a aflat între imperii mari, lacome și agresive. Dar tot Dumnezeu a dăruit poporului român și puterea de a rezista anihilării pe care i-o pregăteau mereu cei puternici și mai ales i-a dăruit acea dragoste de glie și de neam, care l-a ajutat să reziste oricărei încercări. Și ce încercare poate fi mai mare decât marele război dintre anii 1914-1918, când România mică a fost la un pas de a fi ștearsă de pe harta Europei și a lumii? Dar așa precum Iov, în ciuda marilor nenorociri care l-au lovit, nu și-a pierdut credința în Dumnezeu, la fel poporul român nu și-a pierdut încrederea în Dumnezeu, în dreptate, istorie și în puterea unității și a dragostei de neam.

Răsplata pentru credința sa și pentru marile suferințe îndurate a fost întregirea Țării în granițele sale naturale, revenirea la patria-mamă a fraților înstrăinați de vitregiile istoriei și crearea statului român național unitar.

Anul 1918, anul prăbușirii marilor imperii, a fost anul miraculos al istoriei românilor, iar unirea Bucovinei cu Țara a fost doar unul din cele trei mari evenimente ale acestui an: unirea Basarabiei cu Țara, care avusese loc în martie și Marea Unire a Ardealului cu Țara care va avea loc doar peste trei zile, la 1 decembrie, pe care o vom cinsti cum se cuvine.

Istoria nu s-a oprit însă la anul 1918 iar evoluția ei ulterioară ne-a adus nu puține dureri, dezamăgiri și nedreptăți.

Anul 1940 a însemnat răpirea unei jumătăți din Bucovina care a rămas înstrăinată până în ziua de azi.

Sperăm însă că în noul concept european, prin formarea unei noi mentalități privind raporturile între națiuni, românii din Bucovina să-și păstreze ceea ce au mai sfânt: limba, identitatea, obiceiurile, cultura și chemarea spre patriamamă. Aceste valori pot oricând constitui baza reunirii noastre, pentru că istoria ultimelor două secole a arătat că granițele pot fi încălcate, dar sentimentul național nu poate fi distrus. Numai acest sentiment poate alimenta lupta pentru neatârnare și pentru intangibilitatea frontierelor, pentru integritatea teritorială a țării, în marginile sale firești. Acesta este naționalismul românesc, neagresiv și neanexionist, care nu dorește teritoriile altora și nici bunurile altora, ci numai ceea ce se cuvine de drept acestui popor. Un asemenea naționalism este împărtășit și de Partidul Democrat.

Onorați colegi,

Poporul român și-a cinstit întotdeauna înaintașii și marile lor fapte.

Particul Democrat consideră însă că acestă cinstire, pe lângă festivitățile tradiționale, trebuie să însemne mai ales efortul nostru, al tuturor, pentru a scoate țara din criză, o criză a unei tranziții care nu se mai sfârșește și care aduce doar dureri pentru foarte mulți dintre compatrioții noștri. Noi credem și afirmăm că această criză nu este o fatalitate, că degradarea vieții de zi cu zi, dar și a instituțiilor statului, lipsurile de tot felul, sărăcia și descurajarea nu depășesc puterea noastră de a le stopa, de a aduce România pe calea echilibrului și prosperității. România nu mai poate rămâne o țară cu mari bogății și talente, dar cu atât de mulți oameni nevoiași. Acesta este mesajul Partidului Democrat: să cinstim cum se cuvine înaintașii și marile lor fapte și în același timp să fim demni de ei prin unirea eforturilor pentru a crea o Românie unită și prosperă, așa cum au visat-o ei.

În încheiere, vreau să adaug o propunere și o speranță. Sunt multe forme de manifestare exterioară a patriotismului și dragostei de neam.

Să ne ferim totuși de a cădea în ridicolul vopsirii în cele trei culori a tuturor obiectelor care ne ies în cale și să luăm exemplu de la marele popor american. Deși acest popor este rezultatul unui amestec de popoare, de marile sărbători naționale majoritatea americanilor arborează la poartă, la intrarea în casă sau în balcon, steagul național.

Cred că și noi, românii, am putea face acest lucru cu tricolorul nostru.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze în sală.)

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule deputat. Are cuvântul domnul senator Bunduc Gheorghe, grupurile parlamentare P.R.M.

Domnul Gheorghe Bunduc:

Domnilor președinți,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

În anul 1775, profitând de cedările teritoriale ale otomanilor și de coruptibilitatea rusească, habsburgii își continuă expansiunea spre răsărit ocupând Bucovina, străvechi pământ românesc ce odihnește la Putna osemintele lui Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei. Această mutare strategică, prin care Viena realiza un coridor teritorial între Galiția și Transilvania, a lăsat istoricilor dovezi incontestabile privind sumele mari de bani pe care habsburgii le plăteau autorităților rusești și turcești pentru cooperare și supunere. Eforturile disperate ale domnitorului Moldovei, Grigore Ghica al III-lea, de a împiedica nedreapta ocupare a Bucovinei, nu au găsit nici un sprijin. Feldmareșalul rus Petru Alexandrovici Rumianțev, pe de o parte, fusese deja mituit, pe de altă parte, meșterea hărți false pentru a putea ocupa, în favoarea Rusiei, Basarabia. Domnitorul Țării Românești, Alexandru Ipsilante, era și el stipendiat de habsburgi, iar la Constantinopol, nefericitul domn s-a lovit de specifica indiferență și corupție otomană.

În final, protestele domnitorului moldovean l-au costat viața. A fost decapitat din ordinul sultanului exact în aceeași zi în care boierii și clericii bucovineni jurau credință împăratului Iosif al II-lea, co-regent al Mariei Tereza și apoi conte al Bucovinei. Trupele imperiale au înlocuit trupele rusești ale feldmareșalului Rumianțev din Bucovina cu aprobarea acestuia încă înainte ca Poarta să semneze anexarea, la 7 mai 1775. Au fost anexate cu 30 de sate mai mult decât se prevedea în actul oficial. Stăpânirea habsburgică asupra străvechiului pământ românesc al Bucovinei a fost însoțită de o politică constantă de desnaționalizare forțată a românilor ce a vizat în special biserica și școala, unde a fost interzisă folosirea limbii române. Au fost facilitate mari imigrări de populație ucraineană, poloneză, germană, evreiască, lipovenească și slovacă, toate acestea reușind să schimbe repede caracterul spiritual al noii provincii, dar nu în sensul germanizării, care era dat de rigoarea și cultura austriacă, ci în cel al slavizării, determinat de etniile așezate aici. În primul război mondial Bucovina a fost teatrul de război, numeroși tineri fiind înrolați în armata austro-ungară, ceea ce a agravat suferințele locuitorilor săi, dar în același timp a contribuit la radicalizarea luptei naționale în provincie. Situația s-a înrăutățit în toamna anului 1918, când Austro-Ungaria, ca structură statală, militară, se prăbușise. Habsburgii plănuiau anexarea Bucovinei la Galiția, ca o soluție de salvare, în timp ce Ucraina ridica pretenții de stăpânire a acestei provincii românești și amenința cu intervenția armată. Printre românii de frunte, cei mai pătrunzători observatori și intuitori ai dezvoltării logice a marilor procese istorice s-au numărat Sextil Pușcariu și Iancu Flondor. "Acum, când granițele printre diferitele provincii românești au dispărut", scria Pușcariu, "când România Mare e pe cale de a se alcătui, acum fiecare provincie românească trebuie să aducă statului român tot prinosul său de putere."

În aceste împrejurări, o delegație de soli ai Bucovinei condusă de Sextil Pușcariu sosește la Iași pentru a aduce "inimile și sufletele moldovenilor de peste Molna". Întâlnirea dintre aceștia și bucovinenii refugiați la Iași în frunte cu Ioan Nestor a fost hotărâtoare pentru realizarea unirii imediate și necondiționate a Ardealului și Bucovinei cu Regatul liber al României. Au loc mari manifestații populare la Cernăuți și Suceava, în sprijinul realizării marelui act al Unirii. Consiliul național din Bucovina convoacă Congresul poporului bucovinean pentru ziua de 28 noiembrie 1918. În urma discuțiilor cu reprezentanții polonezilor, germanilor și evreilor se obține răspunsul afirmativ al acestora de unire a Bucovinei cu România. Era o zi senină de toamnă târzie când congresiștii, pâlcuri, pâlcuri, treceau zorit spre palatul mitropolitan din Cernăuți, își amintea după zece ani Ioan Nestor. Au participat 105 delegați oficiali și mai multe mii de reprezentanți ai tuturor națiunilor și stărilor generale din toate părțile Bucovinei. Astfel, Congresul general al Bucovinei, în unanimitatea miilor de participanți reprezentând sutele de mii de locuitori ai Bucovinei, au hotărât unirea acesteia cu România. Se împlinea visul de aproape un secol și jumătate, iar o nedreptate istorică se repara. Tratatul de pace de la Paris sau Tribunalul popoarelor, cum i s-a mai spus, recunoștea de fapt și de drept înfăptuirea acestui mare act al Unirii.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule senator.

Are cuvântul domnul deputat Valeriu Tabără, grupurile parlamentare P.U.N.R.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Ideea unității românilor a constituit și constituie un incitant și controversat subiect pentru istorici și oameni politici, chiar și pentru masa cetățenilor țării noastre și nu numai. Au fost perioade din istoria noastră modernă și contemporană când unitatea a devenit alături de continuitate axa directoare a discursului istoric și politic. Ele sunt îndeaproape flancate de momente în care unitatea românilor este respinsă ca realitate istorică de permanență, încercându-se să se demonstreze că dimpotrivă, dezbinarea, cu toate urmările ei funeste, ne-a marcat și ne-a caracterizat ca popor și națiune. Astăzi se pare că acest ultim curent cunoaște o revigorare deosebită, suspectă și iresponsabilă. Cert este că, în lipsa unei unități medievale de tip național, de altfel specifică întregii Europe a vremii, poporul și spațiul nostru geografic evidenția o sumă de factori de unitate care, acumulați de-a lungul timpului într-o evoluție organică, aveau să conducă progresiv la națiunea română și România Mare. Sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea marchează în plan politic o subordonare totală a Țărilor române față de turci și habsburgi. În plan cultural, el constituie momentul ieșirii noastre în lume prin cultură. Personalități de mare erudiție încadrate pentru prima dată într-o veritabilă generație creează opere scrise din a căror valoare cultura românească plonjează în europenitate.

Dintre nedreptățile care s-au abătut asupra Țărilor române în secolul al XVIII-lea, cea mai gravă a fost amputarea teritoriilor naționale; este vorba de Oltenia, apoi nordul Moldovei, ceva mai târziu Moldova dintre Prut și Nistru.

În plus, Transilvania românească, în sensul geografic al cuvântului, a fost organizată și reorganizată administrativ în așa manieră încât populația autohtonă și majoritară să fie împărțită, fărâmițată, pentru a i se anula forța numerică, a se preîntâmpina o dezvoltare sincronă care i-ar fi permis acumularea unei mentalități și a unui suport economico-cultural, care s-o transforme într-o forță politică de temut. Aflate într-o zonă gri a Europei vremii, la intersecția intereselor politice ruse, otomane și habsburgice, Țările române vor fi teatrul unui lung șir de războaie cu toate gravele urmări ce vor decurge de aici pentru societatea românească. În urma unui astfel de război, în 1775 nordul Moldovei este furat prin vicleșug de Imperiul habsburgic și încadrat în granițele sale. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica se opune și ca urmare este asasinat la 1 octombrie 1777. Prin jertfa sa, domnul fanariot intră în galeria eroilor neamului românesc. Timp de aproape un secol și jumătate habsburgii vor duce o veritabilă politică colonială în noua lor provincie rebotezată Bucovina. Biserica și școala românească sunt închise, persecutate, românilor, de la boieri până la țărani, li se fac tot felul de nedreptăți pentru a fi obligați să se refugieze în Moldova. Sunt colonizați ucraineni, polonezi, evrei, germani pentru a se modifica structura demografică din zonă. Cu toate acestea, neamul românesc a rezistat în Țara de Sus a Moldovei.

O mișcare națională tot mai bine închegată se dezvoltă în secolul al XIX-lea și începutul secolului următor. Românii bucovineni se racordează la marile momente ale istoriei moderne românești 1848-1849, 1859, 1877-1878, 1916-1918, mostre evidente ale unui spirit național activ, neabătut, capabil de eforturi și jertfe pentru împlinirea dezideratului unirii. Dezagregarea dublei monarhii în toamna anului 1918, o dată cu stingerea războiului, a descătușat și în Bucovina energiile naționale. Românii se organizează și țin piept tuturor încercărilor austro-ungare, ucrainene și ruse de a diviza provincia, de a împiedica pe români să-și împlinească dorința de unire cu România. La 4-7 octombrie 1918 se constituie Consiliul Național Român care cere în Parlamentul de la Viena dreptul de autodeterminare pentru românii din Bucovina. În zilele de 14-27 octombrie la Cernăuți sunt puse bazele Adunării Constituante a românilor din Bucovina, care hotărăște unirea Bucovinei cu celelalte Țări românești într-un stat național independent. În condițiile în care la 6 noiembrie trupele Radei ucrainene ocupă Cernăuții, a doua zi, la cererea Consiliului Național Român al Bucovinei, Armata română trece la ofensivă, intrând în Cernăuți la 11 noiembrie, arborând tricolorul pe clădirea primăriei. În proclamația către populația Bucovinei, generalul Iacob Zadic declara: "Trupele române sosesc în mijlocul vostru aducându-vă dragostea și sprijinul lor pentru libera înfăptuire a dorințelor născute din dreptul legitim al popoarelor de a dispune de soarta lor." La 15-28 noiembrie 1918, acum aproape 80 de ani, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți se desfășoară Congresul General al Bucovinei. Cei o sută de delegați români, germani, polonezi și ucraineni votează Moțiunea de unire a Bucovinei cu România, în entuziasmul celor prezenți în sală și în Piața Centrală a orașului. La 16-29 noiembrie, o delegație a Congresului General al Bucovinei prezintă Regelui Ferdinand I la Iași actul unirii Bucovinei cu România.

În Decretul-lege cu privire la unirea Bucovinei, emis la 18-31 decembrie 1918, se înscria: "Bucovina, în cuprinsul granițelor sale istorice, este și rămâne de-a pururi unită cu Regatul României." Din păcate, după două decenii de rapidă și substanțială dezvoltare economică, socială, politică și culturală în cadrele favorizatoare ale României Mari, în iunie 1940, fără nici o bază istorică și juridică, prin cunoscutul ultimatum sovietic, Bucovina de Nord este ocupată de U.R.S.S. Revenită în 1941 în cuprinsul statului român, Bucovina, alături de Basarabia, sunt pierdute din nou după al doilea război mondial. Acționau, ca de atâtea ori în istoria noastră, înțelegerile politice secrete dintre Marile Puteri. Multă vreme, în epoca comunistă, a pomeni despre Basarabia și Bucovina ca pământuri istorice românești era sinonim cu sinuciderea. După 1964-1965, au fost momente când din rațiuni legate de jocuri politice externe se mai făcea trimitere la ținuturile românești din răsărit.

Din păcate, nici în momentele de apogeu ale așa-zisului comunism naționalist din anii Ő80, conducătorii României vremii nu s-au gândit să ofere fie și doar un sprijin moral societății românești basarabene și bucovinene confruntate cu un foarte dur proces de desnaționalizare și asimilare din partea rușilor și ucrainenilor. După destrămarea sistemului comunist, în Europa anilor 1989-1992, ca și prin schimbările politice treptate petrecute în țara noastră, se spera că românii din Basarabia și Bucovina vor putea să-și manifeste fără opreliști dreptul la afirmarea identității naționale, potrivit deschiderilor europene la care s-au angajat toate statele din centrul și estul bătrânului nostru continent. Situația comunității românești din Ucraina este elocventă în acest sens. Naționalismul ucrainean cunoscut pentru duritatea sa și din alte momente ale istoriei concertează în veritabil plan de desnaționalizare a românilor bucovineni și din sudul Basarabiei.

Românii din Ucraina sunt primii disponibilizați din sectoarele economice supuse restructurării. Școlile cu limbă de predare română sunt închise sau rărite la maximum.

Publicațiilor românești li se pun tot felul de piedici în strădaniile lor de apariție și supraviețuire. Se refuză Universitatea de la Cernăuți, care să cuprindă și specializări în limba română, tinerilor elevi și studenți care vor să studieze sau studiază în România li se pun tot felul de piedici, se cultivă o atmosferă antiromânească, artificială, dar feroce. Toate aceste realități s-au agravat după ratificarea Tratatului de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina, semnat la Constanța, la 2 iunie 1997, de actuala Putere.

P.U.N.R. și-a exprimat la momentul oportun rezervele față de prevederile Tratatului româno-ucrainean, a votat împotriva ratificării lui în Parlamentul României. Am condamnat opinia nesăbuită a președinției țării, care propaga ideea necesității acceptării unor cedări istorice - a se înțelege Bucovina de Nord, ținutul Herța, sudul Basarabiei -, în condițiile în care garanțiile Ucrainei față de interesele României erau nule.

Constatăm, de asemenea, atitudinea pasivă a Puterii față de realitățile cu care se confruntă românii din Ucraina; coaliția P.N.Ț.C.D.-U.S.D.-U.D.M.R. împreună cu președinția republicii nu urmăresc cu atenție modul în care partea ucraineană își îndeplinește obligațiile asumate prin acordurile bilaterale în vigoare și aplică prevederile acestora.

Ambasadorul României la Kiev, alături de alți diplomați români de acolo fac o politică de slabă calitate, prejudiciind interesele românilor din Ucraina în contra națiunii române.

Doamnelor și domnilor colegi,

P.U.N.R., omagiind evenimentul de acum 80 de ani, care a readus Bucovina la sânul patriei mame, consideră că situația actuală a românilor din Bucovina de Nord continuă să fie o lacrimă pe obrazul României de azi. Fie ca viitorul apropiat sau mai îndepărtat să ne rezerve bucuria reîntoarcerii Bucovinei întregi în hotarele firești ale României Mari.

Pentru împlinirea acestei dorințe arzătoare, societatea românească în ansamblul ei trebuie să pună interesul național deasupra intereselor individuale de partid, evident trecătoare, să-și croiască o politică internă și externă ofensivă, bazată pe muncă, consecvență și pragmatism.

Mulțumim Radio România-Actualități pentru prezența în sală și este o pată pentru celelalte mijloace de difuzare a acestui moment de azi. (Aplauze.)

Domnul Ion Diaconescu:

Are cuvântul domnul deputat Garda Becsek, grupurile parlamentare U.D.M.R.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Datorită succeselor deosebite obținute de armata țaristă în războiul ruso-turc din anii 1768-1774, se contura schimbarea radicală a echilibrului de forțe din estul Europei.

Imperiul habsburgic, pentru a-și păstra influența politică în acest spațiu al continentului nostru, prin corupție, șantaj și presiuni militare, la data de 7 mai 1775, a impus Porții Convenția austro-otomană prin care s-a cedat Austriei un teritoriu de 10.441 km2, care însuma trei orașe, 212 de sate și 52 de cătune, având o populație de circa 70 de mii de locuitori. Protestele moldovenilor, în special ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica, n-au fost luate în seamă. Mai mult chiar, domnul protestatar a fost decapitat de către un emisar al sultanului.

Noua stăpânire s-a folosit de procedeele promovate de Marile Puteri în estul Europei, adică de colonizări. Aceasta, însă, la început nu a schimbat structura etnică a provinciei. Dintre noii veniți, cei mai mulți erau de etnie română, din comitatele Bistrița Năsăud și Maramureș, care s-au așezat în 52 de sate din sudul Bucovinei. Alături de populația românească, la sfârșitul secolului al XVIII-lea s-au mai așezat ruteni fugiți de pe moșiile boierești din Galiția și Pocuția, sectari ruși numiți lipoveni, germani, secui, evrei, armeni, țigani și alte naționalități. Biserica din Bucovina a fost subordonată Mitropoliei ortodoxe de la Carlovitz, unde majoritatea prelaților erau sârbi. Episcopul Dani Vlahovici și oamenii săi au început să sârbizeze numele românilor.

Astfel, numele patronimice au căpătat terminația sârbească "ovici" în loc de cea moldovenească "escu".

Populația românească din Bucovina a fost dezavantajată și prin încorporarea administrativă a Bucovinei la Galiția.

În noua situație, nu mai existau restricții în privința băjenarilor și astfel, ucrainenii puteau să pătrundă ca huțani în văile Ceremușului și Putilei, iar rutenii în părțile sudice ale Bucovinei. Deci slavizarea acestei provincii s-a făcut atât pe linie religioasă, cât și pe cea administrativă. Prin urmare, între doleanțele românilor din Bucovina, prezentate la Marea Adunare Națională din Cernăuți de la data de 20 mai 1848, s-au cerut printre altele separarea Bucovinei de Galiția și conservarea naționalității române. Deși Constituția austriacă din martie 1849 consacra Bucovina ca ducat de sine stătător, subordonat direct coroanei habsburgice, în majoritatea cazurilor guvernatorii erau de origine germană, numiți direct de la Viena. Noul statut al provinciei nu a putut opri creșterea numerică a populației slave, rutenii și ucrainenii devenind treptat majoritari în această provincie românească. În anul 1910, în Bucovina erau 305.101 ruteni și ucraineni, 273.254 români și 216.474 persoane aparținând altor etnii. Colonizarea rutenilor și ucrainenilor și politica de slavizare promovată de structurile bisericești nu au putut schimba caracterul românesc al Bucovinei. Populația românească n-a renunțat la ideea unirii cu patria-mamă. Organizarea preoților români din anul 1897, primul Congres al învățătorilor români din anul 1914 dovedesc momentele redeșteptării naționale, care s-au finalizat prin Congresul General al Bucovinei, din 28 noiembrie 1918, când s-a hotărât în unanimitate unirea necondiționată a acestei provincii cu Regatul României.

Evenimentele politice din anii 1940 și 1944 au contribuit la înglobarea Bucovinei în Uniunea Sovietică. În noile condiții, spiritualitatea românească a trebuit să facă față unei politici de desnaționalizare, atât din partea imperiului sovietic, cât și din partea autorităților ucrainene. Ne pare foarte rău că situația românilor din Bucovina nu s-a schimbat esențial nici după proclamarea independenței Ucrainei din 1991. Noi, reprezentanți ai minorității maghiare din România suntem pentru garantarea drepturilor populației românești din Bucovina dar, totodată, cerem ca și România să fie sensibilă și tolerantă față de minoritățile din cadrul granițelor sale naționale.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Ion Diaconescu:

Are cuvântul domnul deputat Gheciu Radu, din partea grupurilor P.S.D.R.

Domnul Radu-Sever-Cristian Gheciu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor, Știm cu toții că toamna fierbinte a anului 1918 a fost una dintre acele clipe ale istoriei, în care românii au reușit să-și afirme în forță coeziunea națională. Desigur, așteptarea fusese lungă, ceea ce a permis însă o pregătire psihologică și politică temeinică a evenimentului, iar în momentul prăbușirii imperiului, liderii populației românești din Bucovina, ca și cei din Ardeal și Banat, au demonstrat o excepțională capacitate de reacție rapidă și adecvată, au demonstrat entuziasm și fermitate dublate de înțelepciune și moderație, au demonstrat că știu să refuze cu hotărâre, să facă în așa fel încât să nu devină instrumentele unor compromisuri pregătite în dauna intereselor românești și toate acestea pe fundalul unor evenimente cu derulare extrem de rapidă pe care, în memoriile sale, Sextil Pușcariu nu ezita să le caracterizeze astfel: "Mișcarea tumultuoasă din septembrie și octombrie 1918 are cele mai caracteristice înfățișări revoluționare. Aceste aspecte sunt prefacerea maselor docile, inerte și inconștiente în actori principali, cu roluri principale ale noii piese ce se joacă. Din acest dramatic segment de frescă istorică, se desprind câteva figuri proeminente de lideri: Iancu Flondor, Constantin Isopescu Grecul, Teofil Simionovici și, nu în ultimul rând, liderul social-democraților români din Bucovina, Gheorghe Grigorovici care, ulterior, avea să ocupe o poziție de prim plan în mișcarea social-democrată din România anilor interbelici.

Ca și confrații săi de idei politice din Ardeal și Banat, Gheorghe Grigorovici unea într-o singură credință militantismul social și cel național. Deputat în două legislaturi ale Parlamentului austro-ungar, de fapt ultimele, Grigorovici afirma încă din 1917, cu un an înainte de prăbușirea imperiului, de la tribuna Camerei vieneze: "Problema naționalităților nu poate fi rezolvată în cadrul dualismului, așa cum pretinde guvernul ungar, problema românească din AustroUngaria are durerea ei proprie, nu se poate ca trei sute de mii de români din Bucovina și patru milioane de români din Transilvania să trăiască despărțiți, deși geografic formează un corp comun." Ca și Iuliu Maniu, Gheorghe Grigorovici a fost un om la înălțimea momentului istoric și nimic nu arată mai limpede determinarea liderului bucovinean decât energia cu care s-a opus tratativelor oculte dintre cancelariile imperiului muribund și Rada ucraineană, în urma cărora soarta Bucovinei urma încă o dată, și din păcate nu pentru ultima oară, să fie decisă prin sfidarea principiului naționalităților.

Reacția lui Gheorghe Grigorovici prin memorabila sa cuvântare rostită în Parlamentul din Viena la 22 octombrie 1918 a fost vehementă. "Unirea românilor" - a spus el - "este un ideal și un țel pe care românii îl vor urmări întotdeauna, oricând, în toate împrejurările, indiferent care va fi constelația lor viitoare, indiferent cum va evolua soarta lor." O conjunctură istorică fericită a dejucat acea tentativă și a permis atunci realizarea unității naționale. Un sfert de secol mai târziu, o altă conjunctură, nefericită aceasta, distrugea în parte opera unioniștilor din 1918, conducând la o stare de fapt pe care avem datoria să o afirmăm deschis, anume că, în prezent, spațiul românității nu se suprapune cu cel al hotarelor statale, spațiul românității este mai vast. De aceea, față de românii care trăiesc în spațiul etnic, cultural transfrontalier, noi avem obligații morale, recunoscute de normele Dreptului internațional, înscrise de altfel și în tratatele bilaterale, inclusiv prin preluarea cunoscutei Rezoluții nr. 1201. În realitatea pacifică a Europei post-Helsinki, obligația de a susține drept, calm și cu fermitate drepturile minorităților române din țările vecine, exact așa cum și democrația noastră garantează drepturile minorităților de pe teritoriul României, nu pot fi puse în discuție. Nu există antinomie între patriotism și protejarea minorităților. Există în schimb complementaritate obligatorie între fidelitatea minoritarului față de țara al cărei cetățean este și obligația statului de a garanta drepturile individuale specifice minoritarului. Bucovina a fost cândva pământul primitor al unei asemenea conviețuiri. "Noi, românii" - mărturisea Grigorovici - "avem legături culturale strânse cu germanii. Noi, românii, ne-am atașat cu plăcere culturii germane, nici un român nu s-a germanizat din această cauză și nici un german nu s-a românizat. Germanii sunt complet înglobați în regiunile românești, cu școlile lor cu tot, dar ei nu se pot plânge că am fi întreprins ceva împotriva școlilor lor minoritare. Comunele germane și românești conviețuiesc în mod pașnic. Este de la sine înțeles că și în viitor românii vor acorda germanilor aceeași stimă pe care o merită și că ne vom apăra cu toate mijloacele ca să nu ni se smulgă ceea ce ni se cuvine și să ne arunce pradă altor țări."

Este modelul de conviețuire în multiculturalitate pe care noi suntem în curs de a-l construi în România.

Avem datoria să-i ajutăm pe toate căile politice și culturale pe românii din țările învecinate spre a dobândi și ei sistemul de drepturi creat de acest model.

Ne-o cer cei de astăzi, dar și marile umbre de la 1918.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Ion Diaconescu:

Are cuvântul domnul deputat Nicolaiciuc Vichentie din partea grupului minorităților, ultimul vorbitor înscris pe listă.

Domnul Vichentie Nicolaiciuc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Aniversăm 80 de ani de la actul unirii de la Cernăuți, din 28 noiembrie 1918, care pentru istorie este o perioadă scurtă, dar reprezintă în realitate mai mult decât o generație.

Ca reprezentant al grupului de deputați ce reprezintă minoritățile naționale, altele decât cea maghiară, în Camera Deputaților și în numele minorităților care s-au născut, trăiesc și muncesc în dulcea Bucovină numită "colț de rai", trebuie subliniat și un fapt ce poate părea o problemă minoră: că la Congresul General din Bucovina din 28 noiembrie 1918 la care s-a hotărât unirea pe vecie a Bucovinei cu patria-mamă s-au aflat și reprezentanții minorităților naționale din acea vreme, germani, ruteni, respectiv ucraineni, evrei și polonezi. Acceptul acestora de a se uni cu țara a dovedit loialitatea acestor minorități față de noile autorități românești, care unire a consfințit de iure și de facto conviețuirea pașnică, în continuare, a tuturor minorităților din Bucovina.

Documentele vremii atestă că în Bucovina de atunci trăiau în bună pace peste 10 minorități și acest fapt a determinat să se afirme că Bucovina a fost numită și este numită o altă țară, nu numai din punctul de vedere al frumuseților naturale oferite de Dumnezeu, ci și al frumuseții sufletești a oamenilor care o populau. În perioada de atunci, fiecare bucovinean știa să vorbească cel puțin 3 până la 5 limbi, pentru că mediul multinațional și multicultural îl obligau să învețe limba sau limbile conaționalilor pentru a putea comunica și a avea relații nu numai interumane, ci și economice, sociale și culturale.

Spiritualitatea populației majoritare a fost influențată puternic de influențele etniilor conlocuitoare, mai ales de limbă, tradiții, etnografie, cultură, literatură și invers. În acest sens, al influențelor și al interferențelor spirituale, o să aduc doar patru exemple, foarte diferite, dar deosebit de relevante.

1. Ouăle încondeiate din Bucovina sunt inconfundabile, unice în România și, poate, în lume, tocmai pentru existența aici a minorităților și a traiului lor în comun.

2. Scriitorul polivalent și reprezentativ de literatură română interbelică a Bucovinei, Mircea Streinu, în unul dintre cele mai de seamă romane ale sale - "Lupul din țara huțulilor" - transfigurează prin talentul său și prin mijlocirea artei cuvântului, viața - cui credeți - a unui huțul, cum sunt mulți în părțile bucovinenilor, cu toate tradițiile ancestrale pe care aceasta, sau acestea, comunitatea etnică o păstrează cu sfințenie din tată în fiu.

3. Fiecare dintre noi cunoaște bine vestita romanță "Să-mi cânți cobzar bătrân ceva", ale cărei versuri, în limba română și-n limba ucraineană, ca și muzica, sunt create de vestitul cărturar polivalent bucovinean, de origine ucraineană, Isidor Vorovchievici, profesorul lui Ciprian Porumbescu. Această romanță a devenit deja populară astăzi în conștiința poporului român.

4. Anul trecut am sărbătorit 100 de ani de la nașterea vestitului pictor bucovinean, George Levendal, ale cărui origini se pierd în ramura țarilor Rusiei, Romanovii, și ai marilor regi din țările scandinave. Acest pictor a zugrăvit, ca nimeni altul, chipuri, portrete de țărani bucovineni într-o asemenea măiestrie, încât a fost numit de critici de artă "Leonardo da Vinci din pictura românească".

Și încă un caz relevant. Se cunoaște de către istorici că sfetnicul cel mai bun al domnitorului Grigore Ghica, din perioada cedării Bucovinei, a fost monahul și starețul Paisie Velicikovski, de origine ucraineană. Acesta l-a sfătuit pe domnitorul Grigore Ghica să nu dea curs invitației de a se prezenta la sediul capuchehaiei imperiului turcesc din Iași, pentru că se aștepta la un lucru neprevăzut. Domnitorul, din demnitate, n-a ținut cont de sfatul înțeleptului său. S-a dus. Urmarea? I s-a tăiat capul.

Se pune întrebarea ce a fost sau ce a dat Bucovina spiritualității românești. Foarte multe și în toate domeniile, întrucât geniul și forța Bucovinei s-a regăsit într-un singur neam și-n inteligența altor neamuri.

Dacă luăm ca exemplu cel mai elocvent și mai drag și accesibil subsemnatului, precum creația literară, atunci reliefăm că ultima ediție a dicționarului de literatură din Bucovina include peste 350 de personalități din domeniile prozei, dramaturgiei, poeziei, istoriei și criticii literare, folcloristicii, proveniți din rândul tuturor minorităților trăitoare în Bucovina și care au devenit celebri în creația literară a acestor neamuri.

Însă latura cea mai relevantă de aici a fost și este faptul că Bucovina constituie un model exemplar de conviețuire pașnică a tuturor minorităților din România, de ieri și de azi, indiferent că acestea sunt germani, ucraineni, ruși, lipoveni, polonezi, țigani, armeni, evrei, maghiari, greci și chiar italieni.

Aceste relații interumane și interetnice, de exemplară conviețuire, constituie condiția primordială a existenței acestora. Drept dovadă, relevăm și următorul fapt: în zilele noastre, de după decembrie 1989, la noi, în Bucovina, nu s-a înregistrat nici un conflict interetnic între populația majoritară și țigani, cum s-a întâmplat din păcate, în alte zone ale țării. Aceasta demonstrează că în sânul acestor etnii din Bucovina s-a înrădăcinat un cod interior de comportament care, cu timpul, a devenit cod moral al toleranței și respectului reciproc, al bunei-cuviințe și al bunului simț reciproc.

Aceste etnii, având un caracter deschis, practicând un cult religios aproape comun, este firesc ca și căsătoriile între tineri să fie, de multe ori, mixte. Acel venit sau acea venită într-o anumită etnie învață limba acelei minorități.

Asemenea relații interetnice le-am moștenit și tot așa bucovinenii vor să le transmită urmașilor.

Iată de ce considerăm unele sfaturi și unele indicații ale unora care nu sunt din Bucovina și care nu cunosc specificul nostru drept neavenite.

Să apărăm ca lumina ochilor acest model etnic de conviețuire din Bucovina. De asemenea, considerăm că este în interesul populației majoritare să ne creeze condiții juridice și materiale adecvate în păstrarea identității noastre de limbă, cultură, tradiții și religie, căci numai astfel spiritualitatea populației majoritare va fi și mai bogată, mai diversă și inconfundabilă în formă și în fond, căpătând originalitate și valoare pe plan universal.

Faptul că, după Revoluția din decembrie 1989, minoritățile din România au câte un reprezentant în Parlament demonstrează că România se află printre puținele țări din lume, pe un drum ascendent în asigurarea deplină a drepturilor omului, a drepturilor minorităților naționale. Pentru toate acestea, minoritățile naționale de astăzi vă transmit calde mulțumiri.

Onorat auditoriu,

În acest ceas aniversar, se cuvine ca, în numele minorităților naționale pe care le reprezint, să aducem un fierbinte omagiu înaintașilor, care - indiferent de etnie - au făurit statul național unitar român. Este timpul ca eroismul lor să fie răsplătit de noi, cei de acum, prin muncă, fapte și nu prin declarații de patriotism populist.

Minoritățile pe care le reprezint declară deschis că sunt și vor fi loiale țării în care s-au născut și în care trăiesc de veacuri. Chiar dacă după sânge aparținem diferitelor popoare, noi - minoritățile naționale din România - avem o singură patrie, România, și cu toții o dorim înfloritoare și demnă în lume, căci, în funcție de nivelul de trai al populației majoritare, depinde nivelul de trai al etniilor trăitoare pe aceste meleaguri.

Altă cale nu există, să fim împreună și la bine și la greu. Numai uniți vom putea învinge.

Vă mulțumim pentru atenție. (Aplauze.)

Domnul Ion Diaconescu:

Mulțumim, domnule deputat.

Doamnelor și domnilor,

Cu aceasta, lista vorbitorilor înscriși s-a epuizat și cu aceasta și ședința noastră festivă, consacrată împlinirii a 80 de ani de la actul unirii din 1918 cu Bucovina, a luat sfârșit.

După o scurtă pauză ne revedem, în continuare, în ședință comună a celor două Camere, cu ordinea de zi anunțată.

Acum o scurtă pauză.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 2 martie 2021, 9:56
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro