Vasile Stan
Vasile Stan
Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 1996
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1996 > 27-02-1996 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 1996

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.4 Vasile Stan - critici la adresa domnului Petre Roman pentru prestația în emisiunea "Față în față" de pe postul PRO-TV;

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Vasile Stan.

Va urma domnul deputat Dumitru Brăneanu, tot de la P.D.S.R.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile Stan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Duminică, 25 februarie, la o oră de vârf, am vizionat pe PRO TV emisiunea "Față în față", cu Ilie Șerbănescu, invitat fiind domnul Petre Roman.

De la bun început, felicit pe domnul Ilie Serbănescu, redactorul rubricii, pentru modul în care a condus emisiunea, pentru profesionalismul domniei sale. Păcat că răspunsurile primite nu s-au ridicat nici un moment la nivelul întrebărilor, multe din aceste răspunsuri fiind evazive, mai exact, jenante.

Emisiunea a debutat cu vizionarea unei casete, fabricată de colaboratorii domnului Petre Roman, în care personajul principal era filmat în diferite ipostaze, inclusiv printre precupețe.

Vizionând cu atenție caseta, remarc următoarele: domnul Petre Roman și-a început campania electorală pentru prezidențiale, eludând legea. Domnul Petre Roman a fost primul care a cerut de la balconul fostului Comitet Central moartea lui Ceaușescu. Caseta a fost, de fapt, un spot publicitar sub deviza: "Consumați cu încredere Petre Roman!".

Pe parcursul emisiunii, am mai constatat că domnul Petre Roman, cu toate că-i cunoșteam antecedentele, se erijează în singurul social-democrat adevărat din România.

La întrebarea domnului Șerbănescu referitoare la apartenența și a P.D.S.R.-ului la social-democrație, răspunsul domnului Petre Roman a fost stupefiant, afirmând că P,D.S.R.-ul nici măcar partid democrat nu este, pe motiv că a schimbat mulți primari și că duce o politică de pedeserizare.

Toată lumea știe că au fost suspendați mulți primari ai opoziției și primari, mai puțini, de altfel, din arcul guvernamental, pentru abuzuri, foloase necuvenite, pentru fraude, în special în aplicarea Legii fondului funciar.

Probabil că domnul Petre Roman dorește ca acești primari să fie lăsați să-si facă mendrele, cunoscând că majoritatea nemulțumirilor n-au fost create de imperfecțiunile Legii nr. 18, ci de aplicarea frauduloasă a ei.

La a doua acuză... Dacă domnul Petre Roman înțelege prin "pedeserizare" mărirea accentuată a numărului partidului nostru prin înscrierea benevolă, pe baza aspirațiilor individuale, a cetățenilor din toate mediile și profesiile, înclin să-i dau dreptate. Supărarea domniei sale se datorește faptului că mulți membri ai Partidului Democrat au trecut individual, sau în grup, la P.D.S.R.

Inclin să-i dau dreptate, de asemenea, că a existat pe timpul lui Ceaușescu o politică de pecerizare, și că altfel nu te puteai evidenția. Dacă nu erai membru P.C.R. și nu proveneai dintr-un mediu adecvat, nu puteai să-ți desăvârșești studiile în Franța, ca domnul Petre Roman.

De altfel, dintre persoanele cunoscute, în afara domnului Petre Roman, două odrasle au reușit, în acea perioadă, să se școlească sau să-și desăvârșească studiile în apusul Europei: Valentin Ceaușescu la Oxford și domnul Gabriel Liiceanu la Heidelberg.

Doamna Paula Ivănescu (din sală):

Au mai fost și alții!

Domnul Vasile Stan:

Pentru că domnul Petre Roman a fost, evident, încurcat când a fost întrebat de valuta consumată, vehiculând cifre inexacte, vă dau aceste cifre: Guvernele Roman-Stolojan au consumat până la 30 noiembrie 1992, 4 miliarde dolari, din care 1,8 miliarde din rezerva lăsată de Ceaușescu, și 2,2 miliarde din împrumuturi externe, pentru producție și infrastructură. Din acești bani s-au consumat doar 0,5 miliarde, restul s-au consumat pentru consum. La 30 noiembrie 1992, mai erau în visteria țării doar 30 de milioane de dolari.

În rest, din cauza invitatului, emisiunea de duminică, "Față în față" cu Ilie Serbănescu a fost un eșec vizibil.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 23 august 2019, 7:23
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro