Gabriel Țepelea
Gabriel Țepelea
Ședința Camerei Deputaților din 20 februarie 1996
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-11-2018
07-11-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1996 > 20-02-1996 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 februarie 1996

2. Intervenții ale domnilor deputați:
    2.1 Gabriel Țepelea - evocarea personalității lui Nicolae Carandino.

Domnul Radu Berceanu:

................................................

Deci, are cuvântul domnul Gabriel Tepelea, de la Grupul parlamentar P.N.T.C.D. Se pregătește domnul Barbu Pițigoi, tot de la Grupul parlamentar P.N.T.C.D.

Aveți cuvântul.

Domnul Gabriel Tepelea:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Voi încerca să evoc, în câteva cuvinte, trecerea prin viață a unui mare contemporan - Nicolae Carandino.

S-a stins din viață, vineri, 16 februarie, la Spitalul nr. 10 "Sf. Sava", din București, Nicolae Carandino, cunoscut scriitor, cronicar dramatic, traducător și memorialist.

S-a născut la 19 iulie 1905, la Brăila, într-o familie de intelectuali. A urmat liceul în orașul natal, pe care l-a terminat în anul 1923, și-a luat licența la București, în 1926, după care, îl găsim 3 ani, la Paris, în vederea doctoratului. In perioada pariziană, o reîntâlnește pe fiica profesorului său de latină-germană din Brăila, cu care se căsătorește acolo. Este vorba de viitoarea actriță a Naționalului - Lilly Carandino.

Reîntors în țară, devine redactor șef la "Facla", publicație de stânga, condusă de N.D. Cocea, între 1930 - 1938 și colaborator sau redactor la principalele publicații tinerești ale vremii: "Credința", "Reporter", "Azi", "Floarea de foc". Preocupat în special de mișcarea teatrală, Carandino face parte din redacția revistelor "Rampa" - 1941 și "Bis" - 1942-1946. Colegii de breaslă îl aleg vicepreședinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști între 1938 și 1944.

Datorită atitudinii sale deschise împotriva regimului de dictatură antonesciană, este internat în lagăr, la Tg. Jiu, în 1942.

După 23 august 1944, reînnoadă tradiția oficiosului P.N.T., ca redactor și director al ziarului "Dreptatea".

Lupta cu cenzura tipografilor, care, la indicația lui Miron Constantinescu, refuzau să culeagă anumite articole, este prezentată cu indignare în însemnările sale memorialistice. Acest capitol din viața sa îl apropie de Maniu, care, în perioada când apariția "Dreptății" a fost suspendată, îl roagă să intre în redacția unul alt ziar - "Ardealul", devenit cotidian.

In anul 1945, după demiterea lui Victor Eftimiu, Carandino este numit de ministrul P.M.T., Ghiță Pop, directorul general al Teatrelor și director al Teatrului Național din București. A fost un directorat de câteva luni. dar cu rezultate remarcabile , rezultate elogiate chiar de succesorul său la direcție, Tudor Vianu.

La 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, este arestat și condamnat alături de Iuliu Maniu, Ion Mihalache și alți fruntași ai partidului la 6 ani temniță grea. De fapt, a fost ținut 9 ani în închisorile din Galați, Sighet și București. In continuare, "a beneficiat" de domiciliul forțat, în Bărăgan, la Bumbăcari și la Rublea. Deci a fost privat de libertate între 1947-1964.

Activitatea sa după revenirea din lagăr și după permisiunea de a publica se axează pe cronici teatrale, cronici plastice, traduceri și memorialistică. Se afirmă în special ca observator și cronicar dramatic, susținând piese și autori, care au lăsat o dâră luminoasă în istoria teatrului românesc. Această activitate se reflectă pregnant în volumele: "De la Electra la Dama cu camelii" - 1971, "Autori, piese și spectacole" - 1973, "Actori de ieri și de azi" - 1973, "Radiografii teatrale" - 1976, "Teatrul, așa cum l-am văzut" - 1986 și retipărirea, în 1995, a lucrării: "Viața de glorie și de pasiune a marii cântărețe Darclee", apărută, de fapt, mai devreme, în 1938.

Cronicile sale constituie o contribuție la istoria teatrului românesc, prin evaluările realizate cu profesionalitate și cu mare probitate. El are curajul de a susține autori români ca G.M. Zamfirescu și mai ales Mihail Sebastian, evreu, ascuns în 1944 la premieră sub pseudonimul Victor Mincu. Este vorba de piesa "Steaua fără nume".

Cunăscător al literaturii dramatice universale, Nicolae Carandino se afirmă drept un cronicar fără nici un fel de complexe, respingând piese de import, fără suport valoric.

Ca mulți alți autori ce refuzau compromisul cu actualitatea, Carandino a ancorat și în traduceri, semnând 6 volume de tălmăciri din limba greacă și din limba franceză.

Ca memorialist, s-a impus prin volumele "De la o zi la alta" - 1979, o istorie a propriei sale deveniri în context familiar și social, și mai ales prin "Nopți albe și zile negre" - 1992.

Partea a doua a acestor memorii a circulat clandestin și a apărut pentru prima dată la New York, sub titlul: "Zile de istorie" - 1986. Ea este dedicată: "Partidului Național Tărănesc și membrilor săi, care s-au jertfit pentru apărarea democrației și libertatea României".

Cititorii fac cunoștință cu date inedite despre începuturile ziarelor "Dreptatea" și "Curierul", înscenarea de la Tămădău, ancheta în acest caz, procesul, închisorile de la Galați și Sighet, evocă pe Maniu în închisoare, evocă viața în deportare, la Bumbăcari și Rubla, și mai ales ultimele sale clipe în celulă cu Iuliu Maniu. Acesta, imobilizat la pat, este ajutat de Carandino. Carandino îl spală, îl hrănește, populând clipele cu amintiri și considerații politice. Învins de vârstă și de boală, Maniu este conștient că sacrificiul său va rodi nu peste mult timp în viața publică a țării. Însemnările se termină cu un fel de portret al lui Maniu în fața istoriei. Citesc două pasaje: "Pus în alternativa de a fi președinte al sclaviei românești, sau de a muri în închisoare, nimeni nu a acceptat cu mai multă seninătate, cu mai mult eroism jertfa de sine. Păstrez imaginea lui pe improvizatul catafalc al patului de fier, atunci când i-am închis pleoapele și când, pentru întâia oară, a putut să-l vadă cineva cu capul plecat.

Acum, când memorialistul Carandino, plin de vervă și talent, a plecat și el spre alt tărâm, am considerat de datoria mea să-i rememorez pașii prin istoria politică și culturală.

Dar, dacă paginile axate pe resurecția vieții politice m-au atras pe mine mai mult, cele consacrate gazetăriei, boemei bucureștene, Cenaclului "Sburătorul", prieteniei cu Ion Vinea, dau întreaga măsură a talentului său, sau, mai bine zis, completează alte laturi ale talentului său de memorialist.

Miercuri, 21 februarie, la Biserica Boteanu, și apoi la Cimitirul Străulești, ne vom despărți de un om care a înfruntat cu demnitate furtuna, de un scriitor care n-a apucat să se bucure de roadele talentului său, decât, așa ca mulți alții, pe apucate.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 12 noiembrie 2018, 19:37
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro