|
Domnul Petre Țurlea: Mulțumesc. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi, La începutul lui iunie 1946, din ordinul Moscovei, cu complicitatea PCR și în urma refuzului regelui Mihai de a semna grațierea, a fost executat unul din marii eroi ai românilor, mareșalul Ion Antonescu. La fiecare început de iunie, din 1991, am rememorat figura mareșalului de la tribuna Camerei Deputaților și, începând din 1993, în fiecare an am trimis Procuraturii Generale a României câte o cerere pentru declanșarea recursului în anulare în cazul procesului din 1946. Iată, pe scurt, temeiurile recursului în anulare: 1. Neconstituționalitatea Decretului-Lege 312/21 aprilie 1945, în virtutea căruia a fost judecat mareșalul Ion Antonescu. Decretul-Lege era neconstituțional deoarece prevedea la art.3 alin.2 pedeapsa cu moartea. Or, Constituția din 1923, care era în vigoare în perioada 1944-47, prevede la art.16: "Pedeapsa cu moartea nu se poate reînființa, afară de cazurile prevăzute în Codul Penal Militar, în timp de război". Așadat, chiar dacă art.16 din Constituție admite pedeapsa cu moartea, ea era precis admisă doar în timp de război, or, procesul mareșalului Antonescu, știți cu toții, s-a desfășurat în 1946, în timp de pace. În art.10 din același decret-lege se spune că judecarea faptelor se face de tribunalul poporului, deci un tribunal extraordinar, dar art.101 alin.2 din Constituție interzice orice fel de tribunale extraordinare. În sfârșit, art.107 alin.5 din Constituția din 1923 precizează: "Puterea judecătorească nu are cădere de a judeca actele de guvernământ, precum și actele de comandament cu caracter militar". Iată elementele de neconstituționalitate. 2. Procesul mareșalului Ion Antonescu s-a desfășurat în condiții în totală contradicție cu normele general democratice, sub presiune politică, cu încălcarea principiului prezumției de nevinovăție și în condițiile unei puternice presiuni externe din partea URSS. Toate acestea au viciat atât desfășurarea procesului, cât și sentința. Documentele de arhivă, care acum au fost publicate în zeci de volume, demonstrează faptul că acuzațiile nu aveau o bază reală. Mareșalul nu numai că nu poate fi acuzat de trădarea României, ci a fost salvatorul ei în perioada în care partidele istorice au preferat să nu se implice. Sentința hotărâtă de URSS și de PCR era îndreptată împotriva întregului popor român. Această sentință samavolnică trebuie anulată. Încă o dată, de la tribuna Camerei Deputaților, cer Procuraturii Generale a României să anuleze această sentință de condamnare a eroului neamului românesc, Ion Antonescu, erou pe care întregul popor român îl ține în inima sa. Mulțumesc. (Aplauze). (Prezentăm în continuare materialul depus de domnul deputat Petre Țurlea la secretariatul de ședință: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi, La începutul lui iunie 1946, din ordinul Moscovei, cu complicitatea PCR și în urma refuzului Regelui Mihai de a semna grațierea, a fost executat unul dintre marii eroi ai românilor - Mareșalul Ion Antonescu. La fiecare început de iunie, din 1991, am rememorat figura Mareșalului la tribuna Camerei Deputaților. Și, începând din 1993, în fiecare an am trimis Procuraturii Generale a României câte o cerere pentru declanșarea recursului în anulare în cazul procesului din 1946. Iată temeiurile recursului în anulare: 1. Neconstituționalitatea Legii (Decretului-lege) nr. 312/21 aprilie 1945, în virtutea căreia a fost judecat Mareșalul Ion Antonescu. Pe baza Jurnalului Consiliului de Miniștri din 30 august 1944, pe 31 august 1944 a fost semnat Decretul regal - publicat în"Monitorul Oficial" din 2 septembrie 1944 - de repunere în vigoare a Constituției din 1923. În art. 1 se preciza că "Drepturile românilor sunt cele recunoscute de Constituția din 29 martie 1923." Art. 2 menționa: "Sub rezerva celor cuprinse în art. 3 și 4, puterile statului se vor exercita după regulile așezate în Constituția din 29 martie 1923." Ca urmare, Decretul-lege nr. 312/21 aprilie 1945 era neconstituțional, deoarece: Prevede, la art. 3 alin. 2, că: "Cei vinovați de faptele prevăzute de art. 2 alin.a-j, se vor pedepsi cu moartea (subl. ns.) sau cu munca silnică pe viață." Și art. 3 alin. 6 consemna că: "Pe lângă aceste pedepse, se va pronunța și degradațiunea civică, precum și confiscarea averii (subl. ns.) în folosul statului." Or, Constituția din 1923, care era în vigoare în perioada 1944-1947, prevede: Art. 15- Nici o lege nu poate înființa pedeapsa confiscării averilor. Art. 16 - Pedeapsa cu moartea nu se va putea reînființa afară de cazurile prevăzute în Codul penal militar în timp de război. Așadar, chiar dacă art. 16 din Constituție admite pedeapsa cu moartea, ea este precis admisă doar în timp de război; or, procesul Mareșalului Ion Antonescu s-a desfășurat în timp de pace, în 1946. Decretul-lege nr. 312 este neconstituțional și pentru că violează principiul constituțional al răspunderii ministeriale numai în fața unor anumite organisme. Astfel, art. 98 din Constituție preciza: "Fiecare din ambele Adunări, precum și regele, au dreptul de a cere urmărirea miniștrilor și a-i trimite înaintea Curții de Casație și Justiție, care singură este în drept a-i judeca."În pofida acestei reglementări constituționale, Decretul-lege nr. 312 preciza, în art. 7, că trimiterea în judecată se face de către Consiliul de Miniștri sau de către acuzatorii publici. Iar în art. 10 din același Decret-lege se spune că judecarea faptelor se face de Tribunalul Poporului. Dar art. 101 alin. 2 din Cconstituția în vigoare preciza: "Comisii și tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire și sub nici un fel de cuvânt în vederea unor anumite procese, fie civile, fie penale, sau în vederea judecării unor anume persoane." Nimeni nu poate contesta faptul că "Tribunalul Poporului", înființat prin art. al Decretului-lege nr. 312, era un "tribunal extraordinar", așadar neadmis de Constituție. În sfârșit, art. 107 alin. 5 din Constituția din 1923 preciza: "Puterea judecătorească nu are cădere de a judeca actele de guvernământ, precum și actele de comandament cu caracter militar (subl. ns.)." În contradicție cu această prevedere, Decretul-lege nr. 312 art. 2 consemna:"Sunt vinovați pentru dezastrul țării prin săvârșirea de crime de război cei care: a) Au hotărât declararea sau continuarea războiului contra URSS și a Națiunilor Unite." Îns, "declararea sau continuarea războiului" reprezintă, indiscutabil, acte de guvernământ în legătură cu care puterea judecătorească nu avea căderea de a se pronunța. II. Procesul Mareșalului Ion Antonescu s-a desfășurat în condiții de totală contradicție cu normele general democratice, sub presiune politică, cu încălcarea principiului prezumției de nevinovăție și în condițiile unei puternice presiuni externe din partea URSS. Toate acestea au viciat atât desfășurarea procesului, cât și sentința. Procesul a avut un caracter politic, organizat de așa-zisele forțe democrate, în frunte cu PCR, având drept scop câștigarea de capital electoral (în vederea alegerilor parlamentare din toamna lui 1946) și realizarea unei lovituri împotriva PNȚ și PNL. Acest ultim aspect a fost constatat chiar de către reprezentanții diplomatici occidentali la București. Astfel, Burton Y. Berry, reprezentant al SUA în România, telegrafia la Washington, la 3 mai 1946: "Procesul criminalilor de răzoi, al Mareșalului Antonescu și al miniștrilor săi, prevăzut să înceapă în ziua de 6 mai, este organizat pentru a constitui un capital electoral al Gluvernului în efortul de a-i discredita, pe baza mărturiei lor, pe liderul PNȚ, Maniu, și pe cel al PNL, Brătianu. (...) Mareșalului și lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentință mai blândă dacă-i vor implica pe Maniu și Brătianu în timpul procesului." (Apud Marcel Ciucă, Procesul Mareșalului Antonescu. Documente. București, 1995, vol. I, p. 186 și vol. II, p. 369.) Procesul s-a desfășurat sub o puternică presiune a străzii, dirijată de PCR, cu manifestări intense chiar în sala de judecată. Documentele de arhivă demonstrează faptul că acuzațiile nu aveau o bază reală. Mareșalul nu numai că nu poate fi acuzat de trădare a României, ci a fost salvatorul ei în perioada în care partidele istorice au preferat să nu se implice. Sentința hotărâtă de URSS și de PCR era îndreptată împotriva întregului popor român. Această sentință samavolnică trebuie anulată.)
|
