Plen
Ședința Camerei Deputaților din 3 februarie 2000
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media14-11-2017
Arhiva video:2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2000 > 03-02-2000 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 3 februarie 2000

2. Informare privind unele modificări în conducerea Grupului parlamentar al PNȚCD Civic Ecologist.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Doamna Anamaria Biriș.

Deci, mai întâi, vă informez că Grupul parlamentar PNȚCD-civic-ecologist a desemnat ca lider pe acad. Gabriel Țepelea – președintele grupului; vicelideri – domnul deputat Virgil Petrescu, domnul deputat Alexandru Badea și doamna deputat Anamaria Biriș.

Aveți cuvântul.

Doamna Anamaria Mihaela Biriș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Ținând seama de extrem de lungile și entuziastele dezbateri care au însoțit adoptarea acestei legi, apreciem ca inoportună solicitarea Grupului Partidului Național Liberal.

Deci, Grupul parlamentar PNȚ-CD nu susține procedura de urgență pentru modificarea acestor articole.

Domnul Vasile Lupu:

Deci, nu modificăm legea până se vor hotărî unii s-o respecte.

Domnul Barbu Pițigoi.

Domnul Barbu Pițigoi:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Evident că susținem declarația doamnei Anamaria Biriș, dar, în plus față de cele spuse, aș vrea să menționez câteva idei.

Este ciudat, straniu, să auzim din partea unor colegi care au această idee de a susține certurile din Partidul Comunist, acolo unde câțiva membri s-au certat între ei pe ciolan și, neîmpăcându-se, s-au exclus unii pe alții.

Această atitudine din interiorul Partidului Comunist nu are a face cu cinstea și demnitatea pe care Parlamentul României dorește s-o realizeze atunci când vrea să aplice legea cunoscută sub numele Ticu Dumitrescu.

Mi se pare foarte corectă poziția unor colegi din partidele care alcătuiesc actualul Parlament, care au căutat să respecte legea și au găsit, totuși, în interiorul partidului persoane care să fie recomandate și care n-au făcut parte din Partidul Comunist. Deci, iată că s-a respectat legea.

Este straniu și ciudat că anumite partide, din rândul cărora au fost foarte mulți deținuți politici și au suferit din partea dictaturii comuniste, să vină acum să spună aici că sunt unii care au fost mai puțin comuniști decât alții și, ca atare, ar trebui recuperați și trecuți în comisie.

Stimați colegi, să respingem această cerere pentru procedura de urgență. Să respectăm spiritul legii pe care cu toții am votat-o în acest Parlament.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Rădulescu-Zoner.

Domnul Constantin Șerban Rădulescu-Zoner:

Vă mulțumesc.

Înainte de a vota, eu vreau să întreb următorul lucru pe inițiator și în același timp și pe dumneavoastră. Cum rămâne? Așteptăm procedura, să votăm, să schimbăm legea prin procedură de urgență? Să mai amânăm încă pe două luni constituirea acestui consiliu, ca să nu poată opera, să nu poată avea buget? Că vine bugetul acum de la Guvern? Asta-i întrebarea mea. (Rumoare)

Poate să vină, foarte bine, s-a scris și în presă și că cine nu-i convine textul să vină cu o modificare, dar cel puțin eu vreau să întreb pe inițiator cum vede lucrurile?

Se va vota acest colegiu acum, săptămâna aceasta, ca legea să producă efecte, să fie introdusă în buget sau nu? Dacă nu, înseamnă că se împotrivesc acestei legi.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Soluția cea mai bună este respectarea legii.

Poftiți, domnule George Șerban.

Domnul George Șerban:

Stimați colegi,

N-am altă calitate decât aceea de inițiator alături de domnul Puiu Hașotti și de domnul Chiliman.

Aș vrea însă să precizez faptul că este vorba de o neînțelegere. Deci, colegul nostru, domnul deputat Hașotti a precizat că dorim chiar acordul de principiu al Camerei ca votarea acestei legi să nu întârzie în nici un fel aprobarea Consiliului Național. Adică procedura să-și urmeze cursul, deși suntem singuri că vor fi chiar în cadrul acestei ședințe dezbateri asupra modului în care s-a constituit consiliul, dar asta nu trebuie să aibă nici o legătură cu traseul pe care-l urmează această lege.

Problema este alta: că, odată constituit consiliul, noi am vrea, chiar dacă au existat discuții, chiar dacă au existat anumite stângăcii când s-a constituit acest consiliu, asupra unor oameni cu statutul moral al domnului Andrei Pleșu să nu existe nici un fel de bănuială, de suspiciune că ar fi intrat în acest consiliu împotriva unei legi care este în acest moment foarte clară.

Deci, noi nu vrem decât prin această lege să dăm legitimitate prezenței în acest consiliu a unor personalități cum este cea a domnului Andrei Pleșu, fără ca prin aceasta să întârzie în nici un fel procedura de desemnare a membrilor consiliului.

În câteva cuvinte, vreau să spun următorul lucru: că, atunci când Parlamentul României a vrut să voteze și să adopte o lege, cum este de exemplu Legea de abilitare a Guvernului, a reușit să facă această chestiune în trei zile.

Chiar și în aceste condiții noi nu punem problema de a întârzia desemnarea consiliului pe această propunere legislativă.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi, dacă nu mai sunt alte intervenții, trecem la vot.

Domnul Adrian Vilău.

Stimați colegi, se votează, este firesc, era mai firesc ca doar grupurile parlamentare, prin câte un reprezentant, să-și spună cuvântul.

Domnul Ioan-Adrian Vilău:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Din păcate, astăzi suntem puși în fața unei situații cât se poate de delicate și nu doresc ca prin intervenția mea să aduc atingere imaginii publice a filozofului Pleșu și a poetului Mircea Dinescu.

Din păcate, constatăm acum că este mai degrabă vorba de iresponsabilitatea unui partid politic care și-a permis să propună în afara legii persoane pentru o asemenea funcție. Au târât într-un scandal politic două persoane asupra cărora nu eu sunt chemat să mă pronunț.

Despre ce este vorba? Este inadmisibil ca în Parlamentul României să propunem – și, prin asta, dacă doriți, să încălcăm legea – anumite persoane, pentru ca, ulterior, să modificăm un act normativ. Asta înseamnă că, practic, noi îndemnăm, prin atitudinea noastră, cetățenii României chiar la încălcarea legii.

Dacă noi, prin cele mai înalte personalități ale Parlamentului, - nu dau nume acum -, am acceptat acest lucru, spunând că vom modifica legea, înseamnă că suntem într-un stat în care nu se mai respectă absolut, absolut nimic.

Cred că pot fi găsite acele personalități care să facă parte din acest consiliu, fără să fi fost membre ale unui partid politic în prealabil.

Din acest punct de vedere, nici prin procedură de urgență, nici prin procedură normală, nu cred că este bine să modificăm legea care și așa a fost destul de mult dezbătută și să avem o conduită în afara Constituției, până la urmă.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

Domnul Vasile Lupu:

Rog secretarii de ședință să verifice cvorumul și trecem imediat la vot.

Domnul Gheorghe-Liviu Negoiță:

Partidul Democrat va susține procedura de urgență pentru acest proiect de lege.

Eu cred că, dacă se poate vorbi de o iresponsabilitate, putem să discutăm de iresponsabilitatea celor care au colaborat cu organele securității, nu a celor care au făcut parte din Partidul Comunist și care au fost excluși și suntem noi acum puși în situația să-i pedepsim încă o dată pentru atitudinea lor.

De aceea, Partidul Democrat va susține procedura de urgență pentru acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Securitatea n-o fi fost soră cu Partidul Comunist?

Domnule Mihai Grigoriu, haideți să ne oprim aici! Vă rog.

Vă rog să numărați deputații prezenți în sală și să trecem la vot, secretarii de ședință.

Poftiți, dar scurt, vă rog.

Domnul Mihai-Grigoriu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În primul rând că nu poate fi vorba de o pedeapsă pentru cineva care nu este trimis în colegiul consiliului, și nu consiliu, cum s-a spus aici.

În al doilea rând, toată această încercare de a modifica legea întărește încă o dată ideea că cele două propuneri, în raport cu legea cum este acum, sunt nelegale.

Așa că, după opinia mea, despre cele două propuneri încriminate nu se poate discuta decât după ce, eventual, o astfel de modificare ar trece prin Parlament.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi,

Nu suntem în cvorum. Este o chestiune delicată și rog liderii grupurilor parlamentare să invite toți deputații în sală, pentru a ne putea pronunța.

Până când se reface cvorumul, domnul deputat Țurlea.

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte,

Într-adevăr, până când se reface cvorumul, vreau să vă rog ceva. Ați prezentat adineauri informarea privitoare la proiectele pe care le avem în față. La pct.3 sau 4 este un proiect de lege, o ordonanță a Guvernului privitoare la Episcopia Ortodoxă a Harghitei și Covasnei. În înțelepciunea sa, Biroul permanent a repartizat pentru aviz în fond această problemă, evident a unui cult din România, a repartizat-o Comisiei de muncă, iar Comisia pentru culte a Camerei Deputaților are doar un simplu aviz.

Vreau să aduc aminte Biroului permanent că există o comisie de specialitate și este inadmisibil ca o asemenea problemă pe specialitatea comisiei respective să nu fie dată acolo.

Deci, vă rog să dați în fond această ordonanță Comisiei pentru culte a Camerei Deputaților.

Și, în al doilea rând, domnule președinte, vreau să vă spun că nici unul dintre colegii mei nu-și aduce aminte să fi votat ordinea de zi.

Cum am început discuția fără să votăm ordinea de zi?

Domnul Vasile Lupu:

Ordinea de zi s-a votat marți seara, după Biroul permanent. Eu așa am fost informat.

Îndată, votăm ordinea de zi pentru săptămâna următoare.

Domnul Bivolaru. Poftiți.

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

La poz.15, domnule președinte, propunerea legislativă pentru sprijinirea agenților economici care desfășoară activități de transport pe căile navigabile interioare, precum și pentru revitalizarea industriei navale aferente, rugăm, din partea Comisiei pentru industrii și servicii, să fim nominalizați pentru fond, pentru că este obiectul activității acestei comisii, respectiv activitatea de transport și activitatea industriei navale. Eventual, Comisia pentru politică economică să fie pentru aviz, dacă consideră că este necesar avizul dumnealor.

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi,

Trecem la vot și apoi mai primim solicitări de modificare a trimiterilor către comisii.

Secretarii de ședință, avem cvorumul? Nu-l avem.

(Rumoare, discuții)

Apelul nominal!

Deci, transmiteți prin sistemul de amplificare invitația colegilor să participe la vot.

Stimați colegi,

Suntem în măsură să ne pronunțăm prin vot, deci Grupul parlamentar al PNL solicită procedură de urgență pentru propunerea legislativă privind modificarea și completarea art.8 din Legea privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică.

Cine este pentru? 43 de voturi. Insuficient.

Stimați colegi,

Avem solicitarea în numele comisiei, din partea domnului Bivolaru. Ați reținut acea solicitare, ca inițiativa legislativă citată să treacă... Domnule Bivolaru, dacă vreți să repetați, pentru a ne pronunța în cunoștință de cauză.

Domnul Ioan Bivolaru:

La poz.15 este problema unei activități de transport, a industriei navale, care face obiectul exclusiv al activității Comisiei pentru industrie și servicii. Solicităm, din partea comisiei, să fie sesizată pe fond în acest proiect de lege.

Domnul Vasile Lupu:

Deci, supun această... Mai este vreo intervenție tot la această chestiune? Nu.

Supun votului dumneavoastră această solicitare.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri? 3 abțineri.

S-a admis.

O clipă, mai avem o solicitare din partea domnului deputat Țurlea, dar dorim să știm dacă este solicitarea Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale sau ați făcut-o în nume personal, domnule deputat.

Domnul Marțian Dan (din bancă):

În nume personal, sigur.

Domnul Vasile Lupu:

Domnule președinte Dan Marțian, aveți o opinie?

Domnul Marțian Dan:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Eu cred că, fiind vorba de o problemă care are tangență cu episcopia, cu problematica pe care o rezolvă Ordonanța pentru Episcopia de la Harghita și Covasna, firesc ar fi ca acest text să fie înaintat și spre analiză în fond comisiei care are în domeniul său de competență această problematică.

Sigur, noi nu am discutat în cadrul comisiei această chestiune, eu cred că poate fi luată în discuție propunerea domnului deputat Petre Țurlea. dacă, mă rog, există anumite rețineri de fond, Biroul comisiei va încerca, la începutul săptămânii viitoare, să vadă exact și conținutul în detaliu al textului ordonanței și, în funcție de asta, poate să facă un demers corepunzător.

Domnul Vasile Lupu:

Domnule președinte, termenul este de 10 zile, solicitarea nu trebuie să depășească termenul.

Domnul Marțian Dan:

Știu. Așa că, din punctul acesta de vedere, eu personal spun încă o dată, nu e o problemă pe care a discutat-o Biroul comisiei, eu personal aș înclina spre ideea ca să se ia în considerare propunerea domnului Petre Țurlea, mai ales că dânsul a atras atenția nu asupra decăderii din competența de analizare a comisiei căreia îi este repartizată în vederea dezbaterii în fond, ci pentru dezbaterea și de către comisia noastră tot în fond.

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi,

Cred că suntem într-o situație când termenul de 10 zile poate fi considerat suspendat, plenul Camerei a fost sesizat, comisia urmează să delibereze în prima ședință și să revină cu solicitarea într-o ședință următoare.

Domnul Puiu Hașotti.

Domnul Puiu Hașotti:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Din partea Comisiei pentru cultură, în calitate de secretar, m-am consultat și cu președintele comisiei și cu ceilalți membri ai biroului, vă solicităm ca propunerea legislativă privind drepturile la informare, aflată la poz.nr.14, să fie trimisă și comisiei noastre pentru aviz, doar pentru aviz.

Domnul Vasile Lupu:

Supun votului dumneavoastră cererea domnului Puiu Hașotti.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

A fost votată.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 19 noiembrie 2017, 14:24
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro