Plen
Ședința Senatului din 4 februarie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.6/14-02-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
17-04-2019 (comună)
16-04-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 04-02-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 4 februarie 2002

38. Declarații politice rostite de senatorii:  

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

  ................................................
 

Trecem la declarații politice.

Am epuizat ordinea de zi.

Permiteți-mi să dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar social-democrat și umanist, doamnei senator Rodica Șelaru. (Rumoare.)

Eu speram că vă interesează și declarațiile politice, stimați colegi. Vă rog? Așteptați numai puțin, că avem câțiva colegi care nu sunt interesați de aceste declarații.

Nu suntem la întrebări și interpelări. Vă rog să rețineți.

Suntem la declarații politice.

 
Rodica Șelaru

Doamna senator, aveți cuvântul.

 

Doamna Rodica Șelaru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vreau să supun atenției dumneavoastră tragedia creată de cei doi dezertori, nu neapărat din punct de vedere al parlamentarului, ci mai mult din cel al psihologului. Din păcate, sindromul militarului criminal a luat amploare după anul 1990, iar una din cauzele principale ale propagării și amplificării acestuia este superficialitatea cu care este tratată la recrutare starea psihică a tinerilor cărora le dăm o armă în mână. Victimele celor doi criminali sunt îngropate astăzi. Acei oameni ar fi avut zile, dacă n-ar fi existat acești dezaxați care, spre ghinionul nostru, au avut posibilitatea de a pune mâna pe arme.

Medicii care au făcut parte din comisiile de recrutare recunosc că au lucrat întotdeauna sub presiunea numărului mare de recruți și a timpului scurt alocat acestei activități. Mai mult decât atât, din comisii nu au făcut parte întotdeauna psihologi sau psihiatri.

Este absolut necesar să luăm măsuri ca în rândurile celor care ne apără integritatea națională sau ne asigură paza și ordinea să ajungă doar cei capabili a ne face să ne simțim în siguranță. Starea psihică, sănătatea psihică a unui militar este mai importantă decât pregătirea fizică sau gradul de inteligență. De aceea este esențial ca la recrutare militarii să treacă prin examinarea comisiilor medicale bine definite și să beneficieze de timpul și dotările necesare pentru a stabili care este starea psihică a tânărului recrut. Armata are medici specialiști de excepție, dar sunt blocați de lipsa de timp sau de dotări.

Stimați colegi,

Psihologia este importantă în toate domeniile de activitate și dacă nu-i vom acorda importanța cuvenită caruselul cazurilor tragice nu se va opri niciodată. Vom ajunge să ne ferim pe stradă de haina militară, pentru că imaginea care se creează este că în spatele acesteia se poate ascunde un criminal. Motiv pentru care permiteți-mi să propun reînființarea comisiilor medicale mixte, cuprinzând toate specializările, pentru a verifica starea de sănătate fizică și psihică a tinerilor recruți, ceea ce impune prezența obligatorie a unor psihologi. Și spun asta pentru că am făcut în trecut parte din această comisie de recrutare, iar examenele erau deosebit de severe.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Dumitru Badea

Dați-mi voie să dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar România Mare, domnului senator Badea Dumitru.

 

Domnul Dumitru Badea:

Domnule președinte,

Onorat auditoriu,

La ultima ședință a C.S.A.T., din 28 ianuarie 2002, tema principală a dezbaterii a fost promovarea candidaturii României la NATO, cu accent pe analiza îndeplinirii obiectivelor asumate prin Planul național de aderare. Ca principal partid al opoziției parlamentare, Partidul România Mare nu poate decât să salute orice inițiativă constituțională a factorilor guvernării care ar face posibilă nominalizarea României, anul acesta, la Summit-ul de la Praga pentru a accede în NATO. Ca și până în prezent, noi înțelegem să acționăm fără nici o reținere în realizarea acestui deziderat foarte important pentru dezvoltarea viitoare a României și să milităm pentru a face din aceasta o cauză comună a tuturor românilor. Amintim faptul că prin conducerea sa Partidul România Mare și-a pus semnătura, alături de celelalte forțe politice, pe toate documentele privind aderarea la organismele euroatlantice. În câteva situații parlamentarii noștri au trecut peste unele rețineri care priveau oportunitatea și tradițiile noastre istorice și au votat pentru trimiterea de trupe în afara teritoriului României, în scopul menținerii păcii în diferite zone.

În ședința C.S.A.T. s-a hotărât ca fiind absolut esențială promovarea de către România a unei strategii conform căreia țările NATO să fie informate permanent cu progresele înregistrate în unele domenii sensibile pentru Alianță. Aici, proverbiala inteligență românească nu putea să nu-și spună cuvântul. Strategia include informarea aliaților cu prioritate despre rezultatele pozitive pe linia integrării. Noi avem serioase rețineri privind eficiența unui astfel de "bombardament cu informații pozitive", așa cum este denumită metoda într-un cotidian românesc, pentru simplul motiv că NATO și alte organisme internaționale monitorizează aproape totul în România și, deci, nu este loc pentru a ascunde sau a minimaliza ceva.

De aceea, noi credem că inteligența guvernanților trebuie cu precădere orientată spre determinarea cauzelor, în mare parte datorită Domniilor lor, la situația de codașă pe lista de acces în organismele euroatlantice, urmând ca focalizarea eforturilor să fie orientate spre eliminarea acestor factori defavorizanți.

Reprezentanții organizațiilor internaționale în care ne dorim prezența și-au exprimat constant rezervele, deoarece cunosc foarte bine că România mai are încă serioase probleme. Cea mai importantă este generalizarea corupției. Deși se știe bine că rezultatul luptei împotriva corupției este un criteriu esențial al aderării, comisioanele și șpaga au proliferat de la portar la ministru, atingând cote alarmante în toate sectoarele. Aici mă simt onorat să repet ceea ce spunea azi domnul președinte Nicolae Văcăroiu în deschiderea sesiunii noastre, referitor la faptul că aspectul este bine cunoscut pe plan internațional, din moment ce ambasadorul american ne-a atenționat cu sinceritate, dar destul de tăios, zilele trecute la Iași și la București, ba chiar le-a făcut un instructaj șefilor instituțiilor abilitate să lupte împotriva flagelului corupției ce nu poate fi acoperită în nici un fel de acest așa-zis "bombardament cu informații pozitive".

În interviul recent acordat ambasadorul american afirma că, citez: "Pentru a stârpi corupția este nevoie de voință politică." Și se întreba retoric, bineînțeles, iarăși citez, "dacă România este suficient de matură pentru a sta la masa NATO".

Șeful I.G.P., generalul Florin Sandu, îi ținea isonul la prohod, recunoscând că fenomenul corupției este prezent la nivelul întregii societăți românești și că el va fi combătut numai dacă există voință politică, înțelegând, desigur, prin aceasta implicarea P.S.D., care este la putere. Precizăm că generalul Florin Sandu nu este pus de P.R.M. în fruntea Poliției. Cred că este și el speriat de amploarea fenomenului, conștientizând faptul că măsurile de paradă pentru imagine luate de Guvern sunt departe de a răspunde cerințelor.

Presa abundă zilnic de cazuri de corupție în care sunt implicați factori de decizie din cele mai înalte sfere ale puterii politice și administrative și clientela lor politică. Nu mă pot abține să nu mă refer la mult mediatizatul "caz Vântu", de la societățile căruia au fost nominalizați ca având oarece profituri și unii miniștri, care ulterior s-au disculpat, folosind micul ecran, negând, bineînțeles, totul.

Așa-zisa cercetare a averilor polițiștilor a început prin a amenința opinia publică că orice sesizare care nu se va confirma se va îndrepta împotriva celui care a făcut sesizarea. Rezultatul? Polițiștii "verificați", cu câteva excepții, au fost găsiți curați ca lacrima, în ciuda a ceea ce văd cetățenii cu ochii lor. Nominalizez numai cazul prim-adjunctului ministrului de interne, a cărui implicare în cazul "Sintofarm" încă nu este elucidată, după atâta timp, și care, culmea, a condus operațiunea de verificare, deși el însuși este posesorul unei construcții impunătoare, realizată, după cum declară, prin muncă cinstită.

De ce oare el și unii miniștri, nominalizați în "cazul Vântu", sunt crezuți pe cuvânt, iar alții, de multe ori chiar nevinovați, sunt târâți prin anchete și tribunale? Oare la ce cote s-au ridicat comisioanele și șpăgile pentru a nu se asigura protecția prin contractele de privatizare a marilor avuții ale poporului român? De ce stagnează cercetările în cazul "Romtelecom", cât de avantajos este contractul încheiat în cazul privatizării "Sidex", apreciată de premierul Năstase ca privatizarea anului 2001, în condițiile în care ISPAT, firma indiană cumpărătoare, a trecut deja la dezmembrarea utilajelor.

Din Neamț putem exemplifica fabricile "Melana" și "Fibrex" în care au mai rămas circa 1.500 de salariați din cei peste 10.000.

S-a ajuns până acolo încât populația nu mai are încredere în nimeni, cetățenii nu se sfiesc s-o spună în gura mare, citez: "Toți sunteți o apă și un pământ. Faceți legi în interesul vostru și le aplicați după bunul vostru plac." Nu! Hotărât lucru, hotărârea C.S.A.T. privind "bombardarea numai cu informații pozitive" nu este posibilă.

Opinia publică nu este oarbă și nici mută.

Întrebăm, de asemenea, cum a fost posibil ca activitatea Cosei Nostra să desfășoare nestingherit pe teritoriul României, fără ca poliția și serviciile de informații, organele de control financiar să nu știe nimic. De ce nu avem acum un val de demisii ale șefilor acestor instituții?

Ca membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică, siguranță națională, cer domnului președinte Sergiu Nicolaescu să implice neîntârziat comisia prin chemarea în fața ei a ministrului de interne și a șefilor S.R.I. și S.I.E. Îndeplinim astfel și ceea ce ne solicita astăzi domnul Nicolae Văcăroiu, de a crește rolul Parlamentului în activitatea de supraveghere și control al Executivului.

Sigur, mai sunt și alte lucruri pe care trebuie să le avem în vedere atunci când ne gândim să avem acces în NATO. Este vorba despre încălcarea principiului separațiilor puterilor în stat, care a devenit o practică a coaliției P.S.D.-U.D.M.R. Parlamentul a fost redus la un rol decorativ, justiția a devenit și ea o anexă a puterii politice. Mass-media este, de asemenea, subordonată puterii politice.

N-am făcut decât să spun de la această tribună câteva lucruri prea bine cunoscute și trăite de români.

Ceva trebuie să fie clar pentru toți, dar mai ales pentru dumneavoastră, deținătorii vremelnici ai puterii. Imaginea României se construiește din interior spre exterior, și nu invers. Ignorarea acestor grave anormalități ale guvernării P.S.D.-U.D.M.R. și lipsa unor măsuri corective urgente nu vor apropia România de organismele internaționale.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

 
Mircea Ionescu-Quintus

Permiteți-mi să dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, domnului președinte Mircea Ionescu-Quintus.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Mircea Ionescu-Quintus:

Domnule președinte,

Stimate doamne și stimați domni colegi și invitați,

Ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp în țara prietenă și vecină, Republica Moldova, cu care avem sau doream să avem relații speciale și privilegiate, nu poate lăsa indiferent pe nici un român de pe nici o parte a Prutului. De la declarațiile unor demnitari moldoveni privind așa-zisele pretenții teritoriale ale României sau amestecul în treburile dumnealor interne și până la impunerea limbii ruse în învățământ împotriva prevederilor constituționale și a opțiunilor elevilor și profesorilor și culminând cu suspendarea activității unui partid parlamentar prin încălcarea principiului democratic al pluralismului politic, evenimentele din țara atât de vecină ne-au preocupat, ne-au îngrijorat și ne-au determinat să ne exprimăm solidaritatea cu cei afectați de acele măsuri abuzive.

Cum era de așteptat, Comisia pentru politică externă a Senatului nostru, din care am onoarea să fac parte, a luat atitudine printr-un cunoscut comunicat și a hotărât să întreprindă demersuri pentru deplasarea unei delegații la Chișinău în încercarea de a detensiona situația și de a reactiva Comisia interparlamentară București-Chișinău, a cărei ultimă întâlnire a avut loc la Suceava în vara anului 2000.

Partidul Național Liberal, pe care îl reprezint, a fost și este profund interesat să se găsească soluții privind normalizarea și îmbunătățirea relațiilor dintre guvernele și dintre cetățenii celor două state și se alătură la demersurile amintite. Chiar dacă eu, atât de legat de soarta Basarabiei, nu voi trăi până atunci, sunt încredințat că va veni clipa în care, cum spunea acel "rege al poeziei", ne vom duce la Prut "cu grăbire, să-l secăm dintr-o sorbire".

(Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumim, domnule președinte.

 
Adrian Păunescu

Permiteți-mi să dau cuvântul domnului senator Adrian Păunescu.

 

Domnul Adrian Păunescu:

N-aș putea începe anul parlamentar 2002 fără a încerca să vă fac sensibilă o problemă care trenează de anul trecut și asupra căreia trebuie să ne concentrăm cu toții spre a-i da rezolvarea meritată. E vorba de chestiunea Ilie Ilașcu. La venirea martirului basarabean din pușcăria unde a stat, în fiecare zi, sub semnul morții,

Guvernul român i-a oferit o locuință. Atunci, ca și ulterior, n-a fost vorba de închiriere, ci de un dar, pe care îl merită cu prisosință omul extraordinar care și-a petrecut cei mai frumoși ani în lanțurile ruginite de sudoarea morții permanente, care a locuit cu Ilașcu în celulă. Se va împlini, la începutul lunii mai 2002, un an de la momentul triumfal în care acest om, mic la stat, mare la sfat și viteaz cum n-a mai stat, a revenit acasă, în România, pentru care și-a oferit și viața. Ce așteptăm? Nu e trist să-l ținem pe Ilașcu chiriaș, când el altă soluție, decât țara, n-are? Rog Guvernul României să se țină de cuvânt și să facă formele legale pentru ca familia martirului basarabean să aibă o minimă siguranță de viață, iar Ilașcu să se poată consacra misiunii sale istorice, chiar dacă, repet, așa cum mărturisea acum câteva zile, această misie ar putea însemna, cum a mai însemnat, și o moarte pentru România.

Eu aș vrea să rog puterea de la București să-și facă un titlu de onoare din ducerea la capăt a făgăduinței de atunci, mai ales că nu este o făgăduință făcută în fața unui copil cu vid în jur, ci în fața unui om matur care n-a avut posibilitatea să muncească în cei nouă ani cât a stat, sub condamnarea la moarte, în închisorile bolșevice și, firește, n-a putut să-și pună bani deoparte să-și plătească respectiva casă. Ar fi o imensă rușine pentru noi dacă nu ne-am ține de cuvânt.

Mi-amintesc un fapt extraordinar din anii de dinainte de Primul Război Mondial și de dinainte de Marea Unire, mi-amintesc câtă sârguință a depus preotul doctor Vasile Lucaciu, venit din două pușcării ungurești, pentru a-i sensibiliza pe românii din sud cu privire la cauza națională și cum a încheiat el, mai târziu, în tristețe și marginalizare viața lui. Este o obligație pentru noi, chiar dacă n-am fi promis lui Ilie Ilașcu, după secolele trăite în nouă ani, secolele siberiene trăite în nouă ani, să-i facem mai caldă viața la București, într-o proprietate elementară, pe care (așa cum îi spunea unui prieten zilele trecute și mam înspăimântat) el ar vrea s-o știe acolo ca să poată muri liniștit pentru România, să-și lase copiii în condiția de urmași ai unui cetățean legitim al României, care e în stare să moară pentru România. El a arătat că poate face asta.

Deocamdată, noi nici să trăim pentru România n-am arătat că suntem în stare, așa că rog puterea de la București, ca o restanță pe care trebuie s-o rezolvăm anul ăsta, să rezolve problema Ilașcu, să-i dăruim apartamentul acela, pentru că anii pe care Ilașcu îi putea folosi ca să muncească să le ofere copiilor lui o moștenire elementară, anii ăia el nu i-a putut munci. Au fost cauze obiective, ca să zic așa.

Dreptate pentru Ilașcu!

Un al doilea aspect punctual, asupra căruia aș vrea să insist, este sănătatea populației. Vin din teritoriu, cum se zice, ca să vă spun că problema aceasta este de extremă gravitate. Medicii de familie consideră calculul punctului definitiv pentru trimestrul IV al anului 2001 ca arbitrar și neconcordant cu realitatea. În situația creată, li se cere medicilor să dea banii înapoi pentru diferența rezultată din scăderea punctului definitiv prin valoarea punctului estimat. Fapt inadmisibil! C.N.A.S. obligă în mod incorect medicii de familie, pe de altă parte, să umble din casă în casă pentru a strânge dovezile de asigurat ale persoanelor înscrise pe lista acestora.

O mătură în mână și ceva cârpe pentru geamuri, date obligatoriu medicilor, ar completa tabloul terifiant al situației intelectualului care trebuie să asigure sănătatea populației, și nu să facă lucruri care aparțin altor categorii sociale. Ce treabă au medicii de familie cu obligațiile CAS? Medicii de familie intră în faliment în 2002, în lichidare sau în denunțarea unilaterală a contractului, din cauza normelor metodologice de aprobare a contractuluicadru.

Nu vreau să cobor eu în amănunte, dar se impune intervenția hotărâtă a Guvernului, și spun a Guvernului, și nu a ministerului - ministerul a fost sesizat și este impenetrabil, e aproape la fel de impenetrabil ca o reporteriță (Râsete, aplauze.) -, pentru repunerea sistemului sanitar din România în stare corectă de funcționare.

Doamnelor și domnilor,

Un foarte special an, 2002, a căzut peste noi. An de răscruce pentru destinul României! Ca să constatăm că se înmulțesc eforturile interne și externe, menite să arunce România în evul mediu bolșevic, s-o sărăcească, s-o însingureze, s-o desfacă de vocația europeană și s-o bage cu capul într-o Dâmboviță de noroi. Lucru, zilele acestea, aproape realizat! Acest fapt, că din afară și dinăuntru se încearcă asta, trebuie să ne preocupe, dar partea privitoare la cauzele interne trebuie să ne și oblige. Din această pricină iau cuvântul aici și protestez.

Sigur, lupta împotriva corupției este un fapt extrem de important, dar victimizarea întregii clase politice, a tuturor categoriilor care mai produc, a învățătorilor, a Poliției, a justiției, a preoților, a medicilor și culpabilizarea tuturor, în ideea că sunt corupți, reprezintă o gravă eroare de evaluare și de valorizare. Peste tot în lume se fură, sigur că la noi nu se ia numai grâul din hambar, la noi se ia și hambarul, se ia și nevasta proprietarului, se ia tot.

Corupția atacă însă și propriul ei înțeles. Corupția corupe și corupția în România. Nici un cuvânt nu mai înseamnă ce însemna în România până de curând. Orice onomatopee e mortală. Previziunea poetului Dinescu că noi, românii, care am compromis socialismul, vom compromite și capitalismul aproape că s-a adeverit. Dar corupția e taxa de timbru a capitalismului, a societății libertății și deci și a abuzurilor libertății. Corupția poate fi atacată dinăuntrul capitalismului, cu dorința de a purifica societatea în construcție, și corupția poate fi atacată dintr-un extrem stângism bolșevic, spre a se ajunge la deplina egalitate în sărăcie și mizerie a tuturor componențelor societății. De acord cu lupta împotriva corupției, dar efectele colaterale riscă să fie devastatoare. Sunt timorați capitaliștii români, e încurajată plevușca din afară, și aici un scriitor și ziarist remarcabil, Alex Mihai Stoenescu, a spus un lucru excepțional. E drept că a spus în revista mea, dar faptul tot important rămâne. S-ar putea să fie nevoie să fim obligați să evacuăm societatea de capitaliștii ei români pentru a veni în loc plevușca din străinătate! Nu marii capitaliști, ăia nu au nevoie nici să ia locul lui Voiculescu, nici locul lui Vântu, nici pe al lui Copos, nici pe al lui Cataramă, nici pe al lui Tofan, nici pe al lui Patriciu, ăia cad, în genere, pe jumătăți de continent, dar plevușca are nevoie de spațiul ocupat de ai noștri și plevușca are și mijloace de intervenție în societatea românească, mijloace de informare, uneori, în masă. În ceea ce mă privește, parcă mă și simt mai apropiat de capitaliștii români.

Se uită că toate acestea nu pot apărea fără cauze, se uită că e anul 2002, când ar fi trebuit să aibă loc Nunta îndelung pregătită a țării cu Europa. Ei bine, e ca și când, înaintea nunții, am începe să bârfim mireasa și pe părinții ei, și nu s-o bârfim, ci să scoatem și unele desuuri ale ei, să le punem pe gard, să arătăm ce nenorociți părinți are, ce putregai e în ei. Să nu cumva să vă luați cu România că uite ce e aici. Ba chiar se ajunge și la situații ridicole. În plin scandal "Enron" ambasadorul american, de altfel un om remarcabil, vine și e foarte frământat de corupția din România. Nu era mai normal să se ocupe puțin și de corupția din America? Să zică:

"Domnule, e corupție și la noi, uite «Enron» și uite, e și la voi". Nu, dânsul a fost foarte drastic cu noi și foarte milos cu vicepreședintele Cheney. Interesant. Eu nu sunt atât de drastic cu ei, ci cu noi și toată lumea.

Eu spun că stagnarea este un fapt de corupție. Spun că lipsa progresului economic e un fapt de corupție mai mare decât orice furt. Faptul că mergem înapoi spre bolșevism, în ceea ce privește gândirea, e un fapt de corupție.

Am fost și rămân un om de stânga. Am fost un socialist, dar, o dată încheiate socotelile unei societăți, e normal să trăim tot timpul cu capul în oglinda retrovizoare?

Murim, înnebunim așa. Hai să facem această societate în care am intrat, productivă. Noi trăim paradoxul că nici socialismul nu-i productiv în România, nici capitalismul nu-i productiv în România. Probabil feudalismul ni s-ar potrivi. Ar fi foarte productiv în unele grădini din România. Să luptăm, așadar, pentru mai corecta împărțire a avuției, pentru controlul la rădăcină al avuției și al împărțirii ei, dar să nu uităm că mai trebuie să și producem avuție. De ani și ani în România nu producem nimic, ci împărțim tot timpul ce s-a produs înainte.

Acum vine o avalanșă de retrocedări bisericești, probabil că se va ajunge ca provincii întregi să se retrocedeze. Dar de produs când producem? Nepoții noștri ce vor avea de retrocedat? Producția nu ne mai interesează? Sporul economic, ăla din care să și trăim, ăla care să ne pună în situația de a nu mai jupui cu taxe și impozite infernale poporul, ci de a avea bani din ceea ce produce mintea noastră, nu ne preocupă?

Lupta împotriva corupției tinde să devină în România de azi o campanie agresivă și retrogradă împotriva caracterului fundamental al capitalismului, un extrem stângism care consideră vinovați pe toți oamenii ce nu trăiesc în mizerie, dar sigur că, între timp, îi și disprețuiește și pe cei care trăiesc în mizerie. Bolșevism radical! Dzerjinski,

Ceapaev și Lavrenti Beria pot să doarmă liniștiți, urmașii lor de la București veghează să fie egalitate în mizerie în România.

Viața publică este plină de noroi aruncat de pe unul pe altul. Nici o descoperire științifică nu ține scena, deși românii sunt prin natura lor geniali în materie de inventivitate. Nici o revelație culturală. Mai apare, așa, într-o dimineață, o inițiativă cu Caragiale, dar public nu se întâmplă nimic spiritual la nivelul de glorie la care se întâmplă toată această serbare a mizeriei, în care ne bălăcim și ne bucurăm în fiecare zi că este atacat celălalt. Acesta nu este un progres, ci un regres grav, este un marșarier nenorocit. Nici o performanță în materie de condiție umană! Numai și numai noroi, în dinamică spectaculoasă, la televiziuni și în ziare. Umblă diverse hai să le zic așa, mai general - curve... (Râsete răzlețe, discrete, aplauze.) ...cu casetofoane în geantă și se expun, rugându-se ca nu cumva să nu fie violate... (Râsete răzlețe, discrete.) ...după ce parcă săriseră să-l violeze pe domnul Văcăroiu. (Râsete, comentarii.)

Numai că, fiind atunci o convorbire telefonică, domnul Văcăroiu a scăpat de imaginea, atât de interesantă pentru viața publică, unde își ținea, în clipa respectivă, atelajul. (Aplauze.)

Avem, așadar, de toate. Asta este viața noastră publică. Numai esențialul lipsește: încordarea noastră, a tuturor, pentru soluții în prăpădul pe care îl trăim. Pentru că prin măsurile care se încearcă a fi luate - și probabil că vor fi luate - politicienii vor trăi sub prezumția de vinovăție. Au furat unii și, ca atare, toți politicienii trebuie să rămână în maiouri și să arate cât de pieptoși sunt și cât de curată e fiecare fibră a lor. Nici viețașii nu trebuie să-și publice viețile și averile ca politicienii.

Proprietatea e sfântă, dar cresc zilnic taxele pe proprietate, încât îți vine să o arunci și să redevii chiriaș. Și astea toate pentru că esențialul, producția, lipsește.

Dar în partea cea mai gravă a ecuației, oamenii nu mai suportă. Acumulările de nenorocire ale ultimilor ani tind să-și atingă recordul. Nicăieri în lume nu se trăiește ieftin, dar una este să cheltui 70% din tot ce câștigi, când iei 3.000 de dolari pe lună, și alta este să cheltui 70% din 100 de dolari pe lună.

Sunt atrase blamuri asupra renumelui țării, România este de vină și de gerul din Siberia, și de mârșava acțiune politică antiromânească de la Chișinău, și de faptul că premierul Orban al Ungariei vrea pentru unguri - nu numai pentru cei din Ungaria! - spațiu vital comun și exact în termenii inconștienți în care nazistul Adolf Hitler cerea spațiu vital pentru arieni. Tot Bucureștiul este de vină.

Politica Kievului, alimentată prin Tratatul cu Bucovina de lașitatea iresponsabilă și de incompetența criminală a guvernării Constantinescu, nu ține seama nici de acest nenorocit tratat defavorabil României și calcă în picioare tot ce îi apare sub picioare. Tropotesc ucrainenii pe la București și pe granițe și peste tot și noi trebuie să tăcem pentru că trebuie să arătăm cât de cuminți suntem, ce vecini buni suntem și toți vecinii știu - Grivei știe - de ce tace România. Și tăcem umil de ani și ani.

La Budapesta domnul Orban vrea spațiu vital, cu nerușinare. Nu are nici un fel de ezitare să spună că vrea spațiu vital comun pentru unguri. Exact asta a vrut și Hitler: spațiu vital comun pentru arieni. Jalnică, periculoasă coincidență! Pe mâna cui sunt popoarele!

Cu Moscova tratatul nu există. Voronin și ai lui ne provoacă, iar la București este o atmosferă de iad și de plăcerea smârcului.

Oare nu ne dăm seama că, neoprindu-ne din tot acest circuit al noroiului, noi, cu mâinile noastre, ne rupem de șansa europeană și euroatlantică pentru care între timp am făcut și sacrificii interne, de nu mai suportă viața milioane de români?

O, Țară a lui Dănilă Prepeleac, am plecat la târg mai deunăzi cu o avere întreagă și ne întoarcem cu o traistă plină de vânt, căreia i-am acordat sporul de modernitate necesar și fudul și o umflăm din când în când la aparatele speciale și, uneori, electronice pentru pneuri din benzinării. Ăsta este mare lucru: să-ți rămână dintr-o țară o traistă, dar să o poți umfla din când în când la benzinării la niște aparate moderne, aparate cărora încă nu le-ai plătit toate ratele. Și lupta noastră contra noastră continuă zilnic. E ca și când gospodina care se apucă de curățenie în casă dărâmă podele, tavan, ferestre, mobilă,

zidărie, dărâmă casa, ca să dea vecinilor dovadă de talent la curățenie.

Noi suntem aici la porțile Orientului unde totul este luat "a la légere", mă rog, la mișto, zice Poincaré, citat de Mateiu Caragiale. Aș pretinde că nu-i așa, la noi totul se ia în serios. Politicienii și jucătorii de șah se omoară între ei. Piesele de șah se omoară între ele. Iar cele care scapă se sinucid.

Vremuri de agresivă mitocănie pitică! Un Caragiale în ritm de manele! Analfabeți cu conștiința în portmoneu și analfabete cu chiloți în reportofon au inundat scena publică. La ce se pretează aceștia și acestea încă nu s-a pomenit în istoria contemporană. Orice este posibil!

Nu mai insist asupra felului în care - atenție, spun un lucru nou! - atâția dintre noi sunt filați, pândiți, bârfiți într-un lung proces de aruncare peste bord a valorilor de orice orientare politică.

Am să vă povestesc într-o zi ce metastaze tind să ocupe, de exemplu, Craiova, unde este suficient un ticălos ajuns într-o funcție înaltă, oarecum paralelă cu a noastră, ca în jurul lui să se aglutineze vechi și noi securiști, zglobii pupincuriști și numeroși agenți ai jegului, care trebuie dus de colo-colo, pe linia epocii glorioase pe care o trăim și pe care o mai și murim din când în când.

Numai datoria față de alegători nu ne prea interesează. Distrugerea colegilor ne e suficientă pentru un proiect de fericire personală. Disponibilizările continuă în industrie, deși noi, ca partid social-democrat, am promis că vom relansa economia. Trebuie să ne ținem de cuvânt!

Lipsa de orizont pentru absolvenții universităților din România este de-a dreptul ucigătoare. Sigur, a venit această mare șansă că în Spania sunt căpșune. Căpșuniada spaniolă este și ea umilitoare. În România sunt căpșune, zmeură, mure, agrișe, merișoare, ciuperci, afine, am constatat că sunt și corcodușe. Întreb atât: nu ne putem noi concentra să dăm salariile, pe care le dau spaniolii în cele 3 luni de campanie pentru culegerea acestor fructe, în așa fel încât să nu mai fie toată această senzație de popor care se târăște printre vrejurile extremului continent? Un fapt sigur este că salariul este așa de bun încât ar merita să ne înscriem și noi, parlamentarii, la căpșune, că avem și pile pentru asta...

(Râsete.) ...și să mergem la cules căpșune. Dar fructele noastre din Bucovina și din Maramureș și până în Valea Dunării putrezesc în fiecare vară, nu le culege nimeni, iar noi le importăm parcă tot pe alea, la prețuri înzecite, și exportăm mână de lucru ieftină. Tot Țara lui Dănilă Prepeleac!

Bem suc de roșii unguresc, pentru că găsim de toate felurile. Eu nu sunt un ungarofil, dar sucul de roșii unguresc este excelent. Al nostru este după cum este investiția. Cele mai bune pătlăgele roșii din lume sunt aici - și mai ales românii americani știu asta -, dar nu dau viață unui suc de roșii românesc pe măsură. De ce?

Cărui blestem îi ducem în acest timp consecințele? Și aș vrea să întreb în finalul declarației mele politice, care este un apel. Nu este nedrept pentru un popor genial ca poporul român să moară de rușine, cerșind pe la semafoarele și prin birturile momentului și prin căpșunăriile momentului și rânind zilnic noroiul scenei publice? Uitați-vă, dragi colegi, la alegătorii noștri! Bătrâni înainte de vreme, tuberculoși, alcoolici, cu dinții putrezi, cu rinichii sparți, producând, nu rareori, și prunci. Doamna senator Șelaru vorbea aici despre grija pe care trebuie să o avem față de tinerii militari și avea perfectă dreptate. Eu merg mai departe: nu trebuie oare să avem grija asta față de poporul român însuși?

Dumneavoastră simțiți cât de rătăcit este acest popor al nostru sub zăpăceala informațiilor de tot felul. Mințit și intoxicat, clipă de clipă! El nu știe în ce direcție să o ia.

Chiar în chestiuni de sănătate asta ar fi, după părerea mea, forța unei societăți moderne: să creeze condițiile ca oamenii să nu mai moară înainte de vreme, să nu se mai îmbolnăvească înainte de vreme. Spuneam în urmă cu câtva timp că pe acest parapet, pe acest postament de oameni bolnavi de tuberculoză, cu ficatul distrus, se construiește gloria noastră. Trebuie să avem grijă de ei și trebuie creată o reală strategie națională de sănătate. Or, în loc de așa ceva, Ministerul Sănătății are meschinăria de a-i urmări pe amărâții de medici de familie, care nici așa nu sunt foarte potenți în ceea ce fac.

Ei bine, uitați-vă la acești oameni bolnavi care-și continuă degradarea făcând copii cărora le dau să poarte pe mai departe ștampila degradării. Uitați-vă și la acești copii care rezultă din viața pe care o duc părinții lor și aflați că nu este nevoie să vină să ne mai ocupe și să ne distrugă nici o armată străină. Suntem ocupați și distruși pe dinăuntru de propriile vicii.

Strigam în cartea mea "Manifest pentru sănătatea pământului", în urmă cu aproape un sfert de veac, înfrângând cenzura și propria frică, și referindu-mă la Eminescu:

"E sătul ca toți de altfel de profeții mincinoși,

N-are bani să-și ia o casă, bronzul lui îl sapă moina,

Toți deștepții vremii sale îi trimit câte-un reproș,

Toți deștepții vremii mele au uitat să-i cânte Doina,

Vin dușmanii de-a călare, dacă nu stăm noi călări,

Și vin viciile noastre, mai grozave ca dușmanii,

S-au băgat incompetenții în structura bietei țări Ca să pierdem în secunde ce am câștigat cu anii."

Așa strigam, în zadar, în acei ani: 1978, 1979, 1980,

1981, 1982. Nu se auzea. Și acum strig. Haideți să ne întoarcem la cei ce ne-au ales și să pornim cruciada pentru renașterea națională, pentru însănătoșirea individului și pentru stârpirea noroiului din viața publică.

Doamne, dă-ne puterea de a renunța la bucuria cretină de a-l vedea umilit pe adversar, chiar cu prețul propriei mai mari umilințe!

Să oprim acest comerț, costisitor pentru țară, prin care punem în circulație produse obținute bolnav din industrializarea laptelui de la capra vecinului, capra moartă, de altfel. Este un apel disperat, ascultați-mă! Tot răul pe care ni-l facem acum unii altora se va întoarce răzbunător asupra noastră, a tuturor. Vom plăti toate aceste fastuoase serbări ale noroiului! (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator Adrian Păunescu.

 
Carol Dina

Permiteți-mi să dau cuvântul din partea Grupului parlamentar România Mare domnului senator Carol Dina.

 

Domnul Carol Dina:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

În această declarație politică voi prezenta scrisoarea adresată Comisiei pentru privatizare din Senatul României de către consiliul de conducere al sindicatului Întreprinderii de Construcții Montaj și Reparații Siderurgice din Galați.

Sindicatul Întreprinderii de Construcții Montaj și Reparații Siderurgice Galați este profund preocupat și, totodată, îngrijorat de situația social-economică din ce în ce mai precară, atât la nivel național, cât și în plan local și, preponderent, pe platforma "Sidex" unde își desfășoară activitatea și cei 4.000 de salariați ai acestei societăți.

În ședința extraordinară a consiliului de conducere al sindicatului Întreprinderii de Construcții Montaj și Reparații Siderurgice Galați din data de 26 ianuarie a.c. s-a hotărât prezentarea situației dramatice în care se află cei 4.000 de salariați, dorindu-se sensibilizarea instituțiilor centrale și locale și implicarea acestora în rezolvarea gravelor probleme sociale ce au apărut.

1. La începutul anului 2002, datorită lipsei de comenzi din partea beneficiarului tradițional "Sidex"-ISPAT", cât și a condițiilor climaterice, aproximativ 3.300 salariați au fost trimiși în concediu fără plată până pe 21 ianuarie a.c.

După această dată, 3.072 de salariați au fost trimiși în șomaj temporar. Conform Legii nr. 1/1991, aceștia vor fi reangajați până la sfârșitul lunii martie pentru ca o parte dintre ei să fie protejați din punct de vedere social printr-un program de așa-zis acompaniament social, constituit de fapt din plăți compensatorii, așa cum se prevede în Legea nr. 312/2001, Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/1999.

2. Precizăm că, la recomandarea Autorității pentru Privatizare, Compania de Consultanță în Restructurare "Roland-Berget", împreună cu conducerea societății, elaborează programul de restructurare și relansare economică a societății. Efectele programului de restructurare vor determina concedieri masive de personal într-o perioadă de timp scurtă, 60 de zile, care vor atrage după sine o derulare mecanicistă, fără a se ține cont de calitățile individuale, nivelul profesional al acestora, competența, calități care se dobândesc în cadrul unor procese formative de lungă durată, 10-15 ani, ale căror efecte se vor face simțite într-o perioadă relativ scurtă și care atrag riscul ieșirii de pe piață al societății.

3. Dat fiind faptul că Întreprinderea de Construcții Montaj și Reparații Siderurgice Galați este cea mai mare unitate de profil din țară, de fapt, singura, întrucât unitățile similare de la Hunedoara, Reșița, Călărași, practic nemaiexistând și o dată cu ele dispărând în zona respectivă și unele meserii, este imperios necesar pentru siderurgia românească ca această societate să existe. Dacă se adaugă și faptul că personalul acestei societăți este specializat și pe alte genuri de lucrări, cum ar fi construcții civile, industriale și agrozootehnice, edificii culturale tehnice și sportive de agrement, în general construcții de mare anvergură, este și acesta un motiv de analiză temeinică a ceea ce înseamnă Întreprinderea de Construcții Montaj și Reparații Siderurgice Galați atât în economia locală, dar mai cu seamă în cea națională, putându-se spune că, de fapt, este o unitate strategică.

Pentru scoaterea acestei întreprinderi din criză consiliul de conducere al sindicatului consideră că se impun:

1. Discuții urgente cu noul proprietar, ISPAT, pentru începerea și execuția programului de investiții la care acesta s-a obligat o dată cu cumpărarea "Sidex"-ului și care, probabil, au fost stipulate în contractul cu A.P.A.P.S., dar și cu recomandarea ca lucrările să fie executate în conformitate cu licitațiile care se fac pentru a satisface raportul preț-calitate.

2. La licitarea lucrărilor finanțate de la buget să fie admisă și Întreprinderea de Construcții Montaj și Reparații Siderurgice Galați, cu amendamentul de modificare al metodologiei de participare, știindu-se că aceste întreprinderi care au datorii nu sunt admise la licitații care au ca sursă de finanțare bugetul statului.

3. În programul de restructurare la capitolul "Concedieri colective" să fie prevăzute două etape de disponibilizare a personalului.

4. Să se găsească soluții de absorbire a eventualei forțe de muncă disponibilizate la firme de profit cel puțin apropiat sau crearea unor noi locuri de muncă, și nu recomandarea de reconversie profesională în meserii cum sunt cofetar, coafor, pedichiuristă etc., deoarece acești oameni, pentru dobândirea meseriei de constructor-montor, au investit 10-20 de ani de pregătire profesională și de muncă.

În cazul nesoluționării acestor grave probleme care afectează viața a mii de familii gălățene, consiliul de conducere al sindicatului Întreprinderii de Construcții Montaj și Reparații Siderurgice Galați anunță că este posibil să declanșeze conflicte de muncă, manifestări de stradă, pichetări și alte forme de protest ce vor avea ca scop apărarea locurilor de muncă și a intereselor celor 4.000 de salariați.

Sindicatul Întreprinderii de Construcții Montaj și Reparații Siderurgice Galați consideră că problemele prezentate sunt rezolvabile și își exprimă convingerea că cei în drept din Guvernul României vor găsi soluții viabile prin care să rezolve problemele prezentate cât mai urgent posibil.

Privind cu obiectivitate și responsabilitate la reflexele negative ale privatizării premature a uriașului complex industrial "Sidex" de la Galați este imperios necesar ca cineva din Guvernul României să gestioneze toate consecințele economice și sociale ce se manifestă deja, să le atenueze, pentru prevenirea unor consecințe extraordinare care urmează în perioada următoare.

Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze.)

 
Romeo Octavian Hanganu

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Are cuvântul din partea Grupului P.D. domnul senator Octavian Hanganu.

 

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Este tot mai limpede pentru toți că principala problemă pe plan intern a României în 2001 a fost explozia prețurilor la toate formele de energie, creștere necontrolată, motivată de Guvern ca fiind una din condițiile impuse de Acordul stand-by cu F.M.I., cea de aliniere a acestui gen de prețuri cu cele practicate în țările din Uniunea Europeană.

Se poate aprecia că acest fenomen a afectat major situația din economia românească, evoluția prețurilor în toate sectoarele acesteia și a degradat puterea de cumpărare și nivelul de trai al Românilor în 2001.

Mai concret, în termeni reali, folosind ca monedă de referință dolarul, pentru a nu ne ascunde în spatele devalorizării, și plecând de la valoarea acestuia de 25.944 lei la 1 ianuarie 2001 și 31.600 la 1 ianuarie 2002, creșterea prețurilor la principalele forme de energie a fost, și nu citesc decât finalul: gigacaloria, 29%, kilowatul, 11%, metrul cub de gaze, 63%, motorină, 2%, benzina, 10%.

Dacă luăm în calcul prevederile Acordului stand-by cu F.M.I. aș spune că, negociat de data aceasta în poziția târâș, nici măcar în poziția genunchi, cum au fost acuzate fostele guverne, prevederi legate de evoluția prețurilor la energia electrică și termică, ne dăm seama că tema se va perpetua grav și în 2002.

Numai un exemplu din memorandum, capitolul III, punctul 19: "Prețul național de referință pentru energia termică va fi majorat cu echivalentul a 20 dolari pe gigacalorie de la 1 iulie 2002." Să nu uităm că la 1 ianuarie 2002 prețul gigacaloriei era de 17,40 de dolari.

Din păcate, așa cum s-a văzut în 2001, creșterea prețurilor la energie a avut un efect inflaționist, urmărindu-se doar recuperarea costurilor mari și compensarea pierderilor datorate încasărilor slabe, și nu măsurilor de reformare profundă a sistemului energetic, privatizarea societăților din domeniu și creșterea performanțelor acestora. Mai plastic, cum spunea domnul prim-ministru, vorbim degeaba despre reformă atâta timp cât întreținerea a ajuns să depășească salariul mediu pe economie, ceea ce seamănă foarte mult cu ceea ce spunea un alt politician din vechea guvernare, referitor tot la reformă: "Am chinuit poporul degeaba." Dar să vedem care este dimen- siunea acestui chin.

În Cartea albă a guvernării P.S.D., volumul I, la pagina 55 suntem martorii unei manipulări a datelor statistice, afirmându-se că salariul mediu net pe economie a crescut la 104 dolari, față de 99 dolari în 2000, ceea ce ar însemna o redresare a puterii de cumpărare. Total fals. Pe de o parte, salariul nu a crescut în cursul anului, ci a fost tot timpul în jurul a 104 dolari, 104 în ianuarie și apoi variații aproximativ egale cu plus și minus în jurul acestei valori. Pe de altă parte, pentru a avea o măsură a puterii de cumpărare, referirea trebuie să se facă la evoluția prețurilor în anul analizat, și nu la valoarea salariului din anul precedent.

În privința pensiilor nu mai e nevoie să facem calcule.

La pagina 56 a aceluiași raport-bilanț se recunoaște faptul că în termeni reali pensiile au scăzut față de decembrie 2000.

În concluzie, salariile nu au crescut cu nimic în 2001, iar pensiile au scăzut și asta în timp ce, așa cum arătam, creșterile la principalele energii au ajuns până la 63%, în cazul gazelor naturale.

Urmărind în același mod evoluția prețurilor, constatăm astfel de creșteri la majoritatea produselor alimentare sau a bunurilor de larg consum.

Suntem deci în fața unei clare situații de scădere a puterii de cumpărare și de sărăcire a populației, având ca motiv principal creșterea prețurilor în domeniul energetic. Iar dacă ne referim la nota de plată la întreținere pe ultimele două luni, aceasta a făcut din decembrie 2001 și ianuarie 2002 cele mai grele luni din istoria postdecembristă a românilor. Poate ar trebui să ne gândim și la disperarea în care au trăit timp de 3 săptămâni sute de mii de familii cărora li se refuza subvenția la încălzire, urmare a aplicării Legii venitului minim garantat, cât și modul cinic în care a fost prezentată revenirea la vechile plafoane, nu ca repararea unei prostii, ci ca o nouă reușită.

Partidul Democrat este convins de necesitatea respectării obligațiilor pentru accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, dar, atâta vreme cât nu se înregistrează progrese importante în economia reală, atâta vreme cât reformele necesare unei economii de piață eficiente și funcționale sunt doar vorbe, atâta vreme cât autoritățile administrației publice locale au cu totul alte priorități - le știm cu toții -, și nu direcționarea eforturilor spre lucrări de investiții și reparații pentru micșorarea presiunii exercitate de situația energetică asupra cetățenilor,atâta vreme cât ni se vor servi săptămânal o serie de perdele de fum care să ne facă să uităm situația reală din România, vom fi în continuare martorii a două nereușite. Nu se vor îndeplini nici criteriile de aderare și, simultan, se va înrăutăți standardul de viață al populației.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Nicolae Paul Anton Păcuraru

Permiteți-mi să dau cuvântul domnului senator Paul Păcuraru, Grupul Național Liberal.

Aveți la dispoziție 6 minute.

 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Nu asta era tema intervenției mele, dar voi începe prin a susține ceea ce spunea domnul senator Dina, ca o datorie și responsabilitate, fiind cetățean al Galațiului, ceea ce mă obligă să spun că neatenția - ca să folosesc un cuvânt foarte politicos - Guvernului în materie de privatizare a "Sidex"-ului duce ca, doar în colaterala privatizării "Sidex"-ului, să apară în jur de 15.000 de disponibilizați în momentul de față, care nu au nici un fel de statut social, nici un fel de regim de acompaniament social sau de protecție socială, ceea ce face ca, într-adevăr, fără ca să se piardă locuri de muncă din combinat, conform angajamentului ISPAT, în colaterala privatizării să apară doar în Galați un număr undeva între 15-20.000 de șomeri, suplimentar, ceea ce cu siguranță adâncește și agravează criza comunității locale.

Cred că propunerea ca o echipă a Guvernului să intervină și să monitorizeze permanent toate aspectele legate de ceea ce se întâmplă în efectele secundare ale privatizării este obligatorie.

Intervenția mea de azi are ca obiectiv o altă temă, cea legată de parcurile industriale.

Sigur că la începutul guvernării Cabinetul Năstase și, îndeosebi Ministerul Dezvoltării și Prognozei au avut o marotă în parcurile industriale și sigur că o analiză atentă a acestei probleme poate să arate că, în anumite condiții, parcurile industriale pot fi o soluție pentru modernizarea economică, pentru relansarea economică, pentru transformarea unor capacități neperformante în capacități care să aibă viață economică, puls economic, și să aibă un efect pozitiv din punct de vedere social.

Din păcate, Guvernul s-a dovedit prea ascultător atât față de Comunitatea Europeană, cât și față de F.M.I. și a acceptat, cu ușurință, spunem noi, ca tot ceea ce însemnau facilități pentru parcurile industriale să fie șterse și noua Ordonanță nr. 65/2001 să reducă drastic facilitățile economice - ca să nu spun să le anuleze - care se acordă pentru parcurile industriale.

Așa se face că în momentul de față au facilități doar administratorul de parc, care sigur că e societate cu capital majoritar de stat, de regulă făcută de un consiliu județean sau altul și care are niște facilități derizorii la rândul său, nu cele obligatoriu necesare pentru ca noțiunea, conceptul și realitatea economică de parc industrial să fie susținute.

Abrogarea Legii nr. 134/2000, care dădea facilități în primul rând operatorilor economici din parcul industrial, este, în opinia noastră, o greșeală. Părerea mea este că vom avea de intervenit imediat, dacă vrem ca parcul industrial să devină o realitate economică și să fie o expresie a unei prosperități economice, în două sensuri.

Prima direcție, în ceea ce privește serviciile pe care administratorul de parc industrial poate să le facă, limitate în momentul de față la obiectul său unic de activitate, închirierea de active sau de terenuri pentru operatorii economici. Această limitare este dăunătoare inclusiv administratorului și dezvoltării de parc. În al doilea rând, facilități pentru agenții economici, pentru că în momentul de față orice agent economic sănătos la minte... De regulă, ei calculează cu adevărat atunci când se duc. Nu se duc după poezii sau după vorbe frumoase, ci se duc după realități economice și, în momentul de față, există mult mai mare interes pentru a te duce într-o zonă defavorizată, pentru a te duce într-o zonă liberă, decât să te duci într-un parc industrial, care, pentru tine, ca agent economic, nu înseamnă, în momentul de față, nimic.

Sigur că Guvernul a dat curs și are un pachet întreg de ordonanțe legate de parcurile industriale. În momentul de față este un întreg proces de reconversie a unor capacități din industria de apărare în parcurile industriale - să vedem cum se va termina și acest proces -, dar nu vom transfera decât sărăcia dintr-o parte în alta, neîmplinirii și nereușitei le vom schimba numele, dacă nu vom reuși să corectăm, chiar prin negocieri cu Fondul Monetar Internațional și cu Consiliul Europei, cu Comisia Europeană, pentru ca operatorii economici să aibă facilități.

Din fericire, am văzut că și în protocolul pe care îl aveți cu U.D.M.R. există un punct în care și U.D.M.R. solicită acest lucru.

De fapt, ce au observat și dânșii? Că nu poți să faci pe căi administrative parcuri industriale viabile, că ele trebuie să vină pe o imergență a pieței și, ca să vină pe o imergență a pieței, este obligatoriu să aibă facilități. Fără facilități, nu există nimic în economie. Există doar un discurs politic, literar, de orice natură, dar în nici un caz un discurs realist, care să angreneze forțe.

Cine va compara parcurile industriale din România cu parcurile industriale de oriunde, din altă țară, va constata că dincolo sunt investitori mari, care au venit cu investiții, cu capital, cu utilaje, cu tehnologie și produc, în timp ce în România vom implanta, prin închiriere, mai mult sau mai puțin pe ochi frumoși, diverselor firme care au activități mărunte, care, oricum, niciodată nu vor scoate la lumină zona economică respectivă.

Deci cred și voi cere, și vom cere și ca grup, și solicităm sprijinul dumneavoastră în acest sens, pentru ca Ministerul Dezvoltării și Prognozei și Guvernul să accepte o renegociere cu Fondul Monetar Internațional și cu Uniunea Europeană, pentru ca să înțeleagă că noi suntem într-o perioadă de început, nu de final, al parcului industrial. Sigur că dânșii nu au facilități economice pentru parc, pentru că sunt la capătul unui traseu, dar în urmă cu 30-50 de ani, cu siguranță, și ei dădeau facilități pentru ca parcurile industriale să arate așa cum arată azi, în Occident. Altfel, vom avea o sărăcie transferată și plimbată de colo, colo, oameni care vor rămâne mai departe pe drumuri, condiții economice absolut austere, nu vom avea nici un fel de succes și opinia mea este că acest concept și această noțiune de parc industrial va trebui să fie dezvoltate. Din păcate, ea este omorâtă în fașă, dacă nu se înțelege foarte clar faptul că trebuie revenit la un sistem de facilități care să însemne, într-adevăr, o atracție pentru zonele respective.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator Păcuraru.

 
Mircea Nedelcu

Pentru cinci minute, are cuvântul domnul senator Mircea Nedelcu, Grupul Parlamentar România Mare, ultimul vorbitor.

 

Domnul Mircea Nedelcu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Astăzi doream să vă prezint fie starea deplorabilă a unităților sanitar-medicale din județul Hunedoara și problemele ce vor fi create de măsurile de restructurare anunțate aici, în urma cărora vor fi închise o serie de spitale și centre de sănătate, deși mor încă oameni pe holurile spitalelor, așteptând un pat liber, fie gravele probleme ce apasă bieții pensionari, care se văd în situația de a cere să fie împușcați, dacă nu se găsește și pentru ei o soluție de îndulcire a vieții lor și a familiilor lor. Însă probleme de ultimă oră, apărute în siderurgia județului, și, în general, în unitățile economice ale județului Hunedoara, m-au determinat să pun soarta siderurgiei românești sub semnul întrebării.

Programul de guvernare P.S.D. a lăsat siderurgia românească în sarcina A.P.A.P.S., toate întreprinderile siderurgice din țară fiind în curs de privatizare, unele deja privatizate. Ministerul Industriei și Resurselor contribuie doar cu perfectarea strategiilor de privatizare, cu aprobarea programelor de restructurare venite de la societăți.

Au avut loc întâlniri cu lideri de sindicate, conducerile administrative ale societăților siderurgice din țară, la sediul Ministerului Industriei și Resurselor, unde au fost analizate și aprobate aceste programe. De asemenea, aceste programe au fost discutate cu autoritățile Uniunii Europene la Bruxelles și la OECD, Paris.

Ceea ce se petrece astăzi în România, în acest sector vital al economiei naționale, ne pune serios pe gânduri.

La Reșița, situația explozivă de anul trecut tinde să se repete. Nici astăzi Guvernul nu a reușit să preia controlul asupra evoluției Combinatului Siderurgic Reșița, acesta fiind în continuare la cheremul acelui investitor strategic american, care, culmea, așteaptă fonduri pentru investiții de la statul român. Nici mai mult, nici mai puțin, are pretenția ca Banca Comercială Română să-i pună la dispoziție 15 milioane de dolari. Halal privatizare!

La Galați situația este așa cum au prezentat-o deja domnul senator Carol Dina și domnul senator Paul Păcuraru și, din lipsă de timp, nu voi mai insista asupra ei.

La Hunedoara și Călan, în județul Hunedoara, situația este mai complicată. Pentru S.C. "Sidermet" - S.A. din Călan, A.P.A.P.S. a identificat un investitor arab, care, conform celor afirmate de oficialii români, este dispus să investească suma necesară continuării și punerii în funcțiune a investiției la turnătoria de tuburi de fontă ductilă, după ce contractul va fi perfectat, probabil, în luna martie.

Până atunci, însă, Ministerul Industriei și Resurselor, cu sprijinul regiei sale, S.C. "Electrica", are grijă să pericliteze acest contract, prin sistarea furnizării energiei electrice, dar și a gazului metan, atât de necesare producției în siderurgie, și nu numai.

Dacă acum, iarna, furnalele sunt oprite total, acestea riscă că devină fier vechi, datorită înghețului care poate duce la crăparea căptușelilor refractare și a celorlalte instalații.

Poate că cineva din Ministerul Industriei și Resurselor are o cu totul altă concepție privind privatizarea la S.C. "Sidermet" Călan, cum alte concepții par a fi și cu privire la S.C. "Siderurgica" - S.A.

La combinatul hunedorean restructurarea este în plin proces, primele rezultate evidențiindu-se încă de la sfârșitul anului trecut. La vremea respectivă, restructurarea siderurgiei hunedorene a fost catalogată drept un succes, fără ca implicarea Guvernului să se fi făcut simțită la Hunedoara. Cu chiu, cu vai, a fost aprobat de Ministerul Finanțelor Publice un credit de 5 milioane dolari pentru continuarea unor investiții vitale pentru S.C. "Siderurgica" din Hunedoara.

După ce programul de restructurare a fost aprobat de

Ministerul Industriei și Resurselor și A.P.A.P.S. și a dat și primele rezultate, după cum arătăm, astăzi, în plină iarnă, planează pericolul de a fi compromis total acest program, prin cerbicia unor factori de decizie de la "Electrica" și Ministerul Industriei și Resurselor, care se încăpățânează să oprească furnizarea energiei electrice.

Cum pot, oare, produce unitățile din siderurgie, pentru a putea să vândă marfa pentru care există cerere pe piața oțelului și, implicit, pentru a-și onora datoriile? Mai mult, se pare că cineva dorește lichidarea Societății Comerciale "Siderurgica" - S.A., ceea ce ar fi extrem de dureros pentru județul Hunedoara, dar și pentru siderurgia românească, știut fiind că întreprinderea hunedoreană deține poziția de lider la producția profilelor lungi.

Aceste abuzuri însă nu se petrec doar în siderurgie.

În județul Hunedoara devine tot mai vizibil că cineva dorește compromiterea programului dumneavoastră, domnilor colegi de la P.S.D. și U.D.M.R. Aceasta nu ar fi dureros pentru mine, ca reprezentant al opoziției, dacă aceste fapte nu ar conduce la o inevitabilă explozie socială, la prăbușirea totală a vieții economico-sociale în județul pe care îl reprezint.

Doamnelor și domnilor colegi,

În județul Hunedoara, sub masca eficienței economice, cineva se joacă cu viața oamenilor. Altfel cum putem aprecia sistarea furnizării energiei electrice la minele din Teliuc și Ghelar, unde zilele trecute au fost surprinși mineri în subteran? Situația putea să se transforme într-o reală tragedie, căci au fost decuplate și sistemele de aeraj ale galeriilor, precum și ascensoarele.

În aceeași zi au fost decuplate și sistemele de siguranță de la barajul de la Cinciș, un obiectiv strategic, pentru cunoștința domnilor din Guvern. A te juca cu asemenea obiective înseamnă a te juca cu soarta a mii de oameni în aval de acel baraj. Municipiul Hunedoara poate fi ras de ape, dacă, Doamne ferește, se întâmplă o catastrofă la acest baraj.

Noi credem că ambiția de a sista energia electrică în județul Hunedoara, care, suntem conștienți și noi, dar trebuie să fiți și dumneavoastră, cei de la putere, trece printr-o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere economic și social, este deja lipsă de profesionalism.Dacă până acum am considerat că este lipsă de omenie, pentru că erau lăsați în întuneric, fără apă și căldură zeci de mii de hunedoreni, prin sistarea energiei electrice în toiul verii și, mai ales, în toiul iernii, astăzi dumneavoastră lăsați impresia că este vorba de cinism, nu doar lipsă de profesionalism, pentru că vă jucați cu viețile oamenilor.

Am ținut să vă prezint această situație, pentru că sunt semnale că oamenii din județul Hunedoara, ca și cei din Reșița, Galați, și nu numai, au ajuns la capătul răbdării.

Orice greșeală în actul guvernării poate conduce la o puternică explozie socială, ce poate avea efecte imprevizibile. Nu cred că este cineva în această sală care să dorească așa ceva, care să dorească tocmai în anul 2002, an de importanță majoră în procesul integrării euroatlantice a României, mișcări sociale masive, care să pericliteze, pentru mult timp de acum încolo, imaginea României în lume.

Noi, cei de la Partidul România Mare, cu siguranță, nu vrem așa ceva, dar pentru ca drumul spre integrare să fie netezit este timpul ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, Guvernul României să facă ceva și pentru cetățeanul român, pentru bunăstarea și liniștea sa, nu doar pentru propria imagine a puterii și a Guvernului său, pentru că doar cu o falsă imagine pozitivă pentru ochii comisarilor europeni nu veți umple farfuriile românilor și nici nu le veți îmbrăca acestora copilașii. Și vă asigur, în încheiere, că doar alegerile anticipate nu vor mai fi o soluție care să ne scape de furia populației înfometate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
 

Stimați colegi, dați-mi voie să închei ședința noastră de astăzi.

Deci ne vom revedea mâine și poimâine în comisii, iar joi în plenul Senatului, așa cum am aprobat.

Vă mulțumesc foarte mult.

Ședința s-a încheiat la ora 19,10.

 
   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 21 aprilie 2019, 11:29
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro