Gheorghe Buzatu
Gheorghe Buzatu
Ședința Senatului din 11 martie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.33/21-03-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2012-prezent
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
Video in format Real Media25-11-2014
Video in format Real Media24-11-2014
Arhiva video:2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 11-03-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 11 martie 2002

5. Declarații politice rostite de domnii senatori:
  5.10 Gheorghe Buzatu  

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Din partea Grupului parlamentar România Mare are cuvântul doamna senator Maria Ciocan.

Din sală:

S-a retras!

Dau cuvântul domnului senator Gheorghe Buzatu.

Domnul Gheorghe Buzatu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Recunosc, intervenția mea de astăzi abordează un subiect ceva mai straniu, dar rog să mă înțelegeți, întrucât eu și unii dintre colegii mei suntem, practic, în grevă astăzi.

Nu mi-am propus să vă rețin prea mult atenția. Voi vorbi despre „-isme", despre acele „-isme" nenorocite care au tulburat profund întreaga istorie a secolului XX și văd că, pe neobservate, le-am transportat în acest veac, care, cel puțin după cum a debutat, nu promite ceva mai mult decât precedentul.

O discuție despre aceste „-isme" nu poate fi, mai ales de la înălțimea tribunei Senatului, o punere în chestiune despre prefixe și sufixe, căci, dacă, așa cum s-a stabilit cu maximă precizie, dinozaurii au dispărut, tot la fel de bine este constatat că ei, dinozaurii, habar nu aveau de gramatică. Nu știu dacă nu cumva chiar de aceea au și dispărut acum câteva mii și mii de ani, după milioane de ani de existență.

Revin deci cu precizarea că secolul trecut, netăgăduit, unul al extremelor, a fost bulversat de intervenția atâtor „-isme": capitalism, comunism, naționalism, internaționalism, bolșevism, fascism, nazism, legionarism, extremism, rasism, terorism, futurism etc. etc.

Cum spuneam, spectacolul lumii continuă în veacul nostru cu unele importante modificări însă. Astfel, în prezent, comunismul, dacă nu cumva s-a prăbușit ori compromis iremediabil, este în declin, iar capitalismul, în revenire spectaculoasă, se află iar în stadiul de construcție ori de reconstrucție, operă dificilă pe alocuri.

Altfel, comparativ cu ceea ce știam despre teribilul deceniu al anilor ’50, nu ne lipsesc decât lozincile mobilizatoare de tip „Trăiască lupta pentru edificarea capitalismului!".

Pe de altă parte, internaționalismul de sorginte proletară nu mai este la modă, iar centrul lui nu mai este, cât de colo, Moscova, ceea ce înseamnă, vai, că fenomenul nu a dispărut în ceea ce privește faptul că centrul acesta s-a mutat în occident, de unde internaționalismul de tip nou suflă tot cu violență, însă pe direcția vest-est, de astă dată.

Cum se știe, Cominternul nu mai există, el fiind oficial autodizolvat încă de prin 1943, dar, nici o grijă, a fost reedificat sub faldurile Deminternului = democrație +Comintern.

Culmea ridicolului, chiar pe acele meleaguri unde odinioară băteau curenții internaționalismului se aud acum zgomotele naționalismului. Este o altă alifie, veți spune.

Naționalismul pur, comparativ cu cel colorat, naționalcomunismul, în privința căruia cetățenii de rând sunt intoxicați, spun că ar fi de o sută de ori mai periculos și mai perfid decât tot ceea ce până nu demult reprezentau celelalte „-isme": comunism, fascism, legionarism, terorism și așa mai departe. Lăsând deoparte falsitatea partiturii, se impune să apelăm la texte.

În fond, ce este naționalismul?!

Am reținut aici câteva definiții - nu intru în detalii din dicționarul Webstter, din Larousse și, bineînțeles, din Dicționarul explicativ al limbii române, ediția Academiei Române.

Pe drept ori pe nedrept, național-comunismul este cel mai adesea plantat în vecinătatea extremismului. Asta întrucât, desigur, ar fi păcat ca un fenomen ori o doctrină devenită respingătoare să nu primească calificative agravante, presupus compromițătoare.

Trebuie să recunoaștem că una este ca un individ să fie național-comunist și e cu totul altceva a fi un extremist-național-comunist. Între unul și altul apare o prăpastie cam cât groapa Pacificului, deși în practica socială omul din popor a remarcat, cu inegalabilul lui bun simț: „Ce mi-i Manda, ce mi-i Vanda".

Dar să reținem definiția extremismului din textul Academiei Române: „Atitudine, doctrină a unor curente politice care pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme urmăresc prin măsuri violente și radicale să impună programul lor".

Marele avantaj al „-ismelor" constă în faptul că ele se dovedesc extrem de schimbătoare, mai precis, în funcție de cum bate vântul. Ieri așa, azi nu așa, adică de la est la vest ieri, viceversa astăzi. Nu avem ce face și suntem forțați să reunoaștem că, în prezent, dinozaurii, de-ar fi să reînvie, n-ar supraviețui în situația în care molarii lor de minte n-ar rezista schimbărilor bruște de climă, ca să ne referim numai la asta, altfel totul este în progres, nici o teamă de regres.

Un eșec de proporții devine, ca atare, o lovitură de maestru, necunoscută în analele diplomației moderne, iar o vizită la Canossa se transformă într-un triumf fără egal în asemenea condiții.

Iată cum, acaparat de fapte, ne depărtăm de „-isme", de scumpele noastre „-isme". În lipsă de atâtea ele dau nu colorit, ci conținut tranziției noastre. Numai grație lor știm unde și cu cine mergem, care va să zică, nu mai orbecăim. Nici nu se poate altfel. În exces de democrație și naționalismul, și comunismul, și fascismul, și terorismul, și legionarismul, și rasismul, și extremismul și altele, câte vor mai fi, fac laolaltă cea mai bună casă.

Vrei să batjocorești pe cineva?! Ponegrește-l cu toate „-ismele", nici nu-i dificil, în condițiile în care rădăcina cuvântului rămâne neschimbată, iar purtătorul de viruși este stigmatizat cam în felul următor: fascistule de la fascism, naționalistule de la naționalism, legionarule de la legionarism și așa mai departe.

Mă veți întreba de ce?! Doar pentru că este preferabil oricărei alte formule tradiționale să arunci cuiva asemenea invective: fascistule, legionarule și așa mai departe?!

Este adevărat că nu ai nevoie de probe și argumente, iar societatea capitalist-multidezvoltată trebuie să-ți fie recunoscătoare. Ai dovedit, indiscutabil, că dacă n-ai intrat, te îndrepți cu pași siguri spre Europa, străvechiul nostru continent, devenit ținta tuturor iubirilor noastre legitime ori ilegitime.

În fine, se aplică una dintre Legile lui Murphy „Dacă experimentul ți-a reușit, înseamnă că ai folosit greșit echipamentul." Tot potrivit lui Murphy „Nu merită să pierzi din vedere rezultatul. Nimic nu reușește atât de plenar ca eșecul."

Se înțelege că un „naționalistule" ori un „fascistule" nu stârnesc, nici pe departe, pe meleagurile noastre mioritice reacții atât de violente precum „legionarule". Legionarii sunt ori mai precis au fost ai noștri, dar, oricum ar fi, nici abținerea nu este de colo. Pentru a da un exemplu, mătușa Citicaca însăși a relatat cândva, cum în urmă cu vreo 50 de ani, fiind la coadă la pâine în urbea x, un vecin, voind să-l scoată din dispozitiv pe un altul, l-a categorisit pur și simplu „legionarule". A venit atunci Miliția, iar legionarul nostru de serviciu fu arestat pe loc.

Nu avea să revină în urbe decât după vreo 15 ani. Iată o probă în sensul că abuzul de „isme", deși nerecomandabil, poate fi folositor, cu toate că poate fi și lesne anihilat, potrivit regulii de trei simple a jocului de copii: Cine spune ăla e.

Întrucât pe subsemnatul, care am consacrat mai multe studii și cărți fenomenelor în discuție, acestor „isme", nu mă întreabă nimeni ce am fost și ce sunt și pot fi în schimb ușor taxat, voi sfârși, cerându-vă scuze pentru atenția pe care v-am reținut-o prea mult, prin a preciza că sunt bucuros că, totuși, nu m-am oprit la „buzatisme".

Vă mulțumesc foarte mult. (Aplauze.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimați colegi,

Am încheiat declarațiile politice.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 25 noiembrie 2014, 23:46
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro