Plen
Ședința Senatului din 18 februarie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.15/28-02-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
17-04-2019 (comună)
16-04-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 18-02-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 18 februarie 2002

3. Declarații politice rostite de către senatorii:

 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Văd că din probleme de procedură am intrat pe declarații politice.

Intrăm acum în punctul de pe ordinea de zi, declarații politice.

Anunț că Grupul parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist) are la dispoziție 38 minute, Grupul parlamentar al Partidului România Mare, 22 minute, Grupul parlamentar al Partidului Democrat, 10 minute, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, 10 minute,

Grupul parlamentar al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, 9 minute, și senatorii independenți, 6 minute.

Dau cuvântul domnului senator Liviu Maior, din partea Grupului parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist).

Vă rog, domnule senator.

 
Liviu Maior

Domnul Liviu Maior:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor senatori,

Grupul parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist) din Senatul României declară, în legătură cu eforturile pe care România le face pentru integrarea în NATO, următoarele.

În ultimul timp, în legătură cu această problemă s-au primit numeroase mesaje de încurajare. Cel mai important a venit din partea președintelui Statelor Unite ale Americii, George Bush, cu ocazia vizitei premierului Adrian Năstase la Washington.

Președintele S.U.A. a reiterat declarația făcută în iunie la Varșovia, potrivit căreia, citez: „Toate noile democrații ale Europei, de la Marea Baltică la Marea Neagră, și toate țările care sunt situate în acest spațiu ar trebui să aibă aceleași șanse pentru securitate și libertate, pentru a se alătura instituțiilor europene."

În acest context, președintele a dat asigurări certe privind sprijinul american. Citez: „Aveți sprijinul nostru, aveți un prieten puternic. Aceasta este șansa voastră, succesul ține de acțiunile și rezultatele României."

Punctul de vedere care a fost prezentat luni, aici, ca o analiză a unui serviciu secret românesc care pe mine, cel puțin, mă determină să cred că acest serviciu nu este decât încă o gaură neagră prin care se scurg banii României și care face mai mult revista presei decât analize, într-adevăr, lucide, invocă pe parlamentarul german Markus Meckel, care nu reprezintă nici poziția oficială a principalului partid din coaliția SPD-Verzi și nici pe cea a Guvernului.

La nivelul conducerii politice germane sunt recunoscute progresele înregistrate de România, lipsind afirmații din care să rezulte opoziția față de aderarea României la NATO.

Parlamentarul ceh Lubomir Zaoralek, președinte al Comitetului pentru politică externă din Camera Deputaților, apreciază că România este loială valorilor occidentale și s-a înscris cu succes pe calea către NATO.

De altfel, nu există nici un fel de afirmații oficiale din partea celor trei state de curând admise, care să sugereze opoziția față de invitarea României cu ocazia Summit-ului de la Praga.

În plus, în cazul Ungariei, Memorandum-ul de înțelegere dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungaria privind Legea statutului maghiarilor din afara granițelor și cooperarea bilaterală, semnat de primminiștrii României și Ungariei la 22 decembrie 2001, include asigurarea textuală a sprijinului acestui stat pentru aderarea României la NATO.

Autoritățile britanice acordă o înaltă apreciere participării României la forța internațională de asistență pentru securitate FIAS. În interpelarea din 10 ianuarie a.c. din Camera Comunelor, pe tema FIAS, Geoff Hoon, ministrul britanic al apărării, a menționat contribuția României cu poliție militară și facilități de transport, alături de cea a Norvegiei și a Noii Zeelande, calificându-le drept contribuții cu trupe specializate de importanță vitală.

Aș vrea să adaug aici că România este singurul stat candidat care a fost invitat să facă parte din această forță, din FIAS, ceea ce eu cred că se constituie într-un semnal pozitiv față de prioritatea fixată de către societatea românească, în ansamblul ei, de integrare în NATO.

Cu ocazia vizitei efectuate de premierul român, Adrian Năstase, în Franța, președintele Jacques Chirac și Lionel Jospin, șeful Guvernului francez, au confirmat sprijinul Franței în ceea ce privește integrarea României în structurile europene și euroatlantice.

De asemenea, ministrul francez de externe, Hubert Vedrine, a reiterat la Istanbul, în februarie 2002, poziția Franței de sprijinire a României și Bulgariei pentru aderarea la NATO, precizând, citez: „Nu se poate vorbi despre un viitor al Europei fără aceste două state."

Demersurile lui Adrian Năstase de la New York nu au putut reprezenta o sfidare la adresa Uniunii Europene, în condițiile în care agenda premierului român din acea perioadă a inclus și întrevederi cu oficialii din țările europene, membre atât ale Uniunii Europene, cât și NATO.

România a exprimat în repetate rânduri ideea că extinderea NATO și a Uniunii Europene sunt procese interconectate și complementare, prin obiectivul lor comun de asigurare a securității întregului continent european.

Integrarea în Uniunea Europeană reprezintă un obiectiv prioritar al actualului Guvern, iar România participă deja la dezvoltarea politicii europene de securitate și apărare, punând la dispoziția Uniunii Europene un pachet semnificativ de forțe militare și capacități civile pentru operațiuni de tip „Petersberg".

De fapt, în ultima perioadă, atunci când șansele României au crescut real vizavi de integrarea în NATO, avem sentimentul că trăim o veritabilă apocalipsă veselă, în care toată lumea pune diagnostice, dar nimeni nu vine și cu terapia bolilor respective.

De asemenea, mi s-a părut extrem de ireală afirmația cuprinsă în documentul respectiv, și anume că România nu are nici o șansă să adere la NATO în anul 2002.

Probabil că aceasta era dorința reală a autorilor respectivei analize. Numai că lucrurile, repet încă o dată, nu stau întru totul așa.

Sigur că aici, în puținele comentarii pe care le-a făcut vizavi de acest document, domnul senator Corneliu Vadim Tudor spunea că, și eu sunt de acord, cu cât are România mai puține secrete de apărat, cu atât mai multe servicii secrete iau naștere. Probabil că acest adevăr trebuie să ne îngrijoreze pe toți pentru că, dacă este vorba de un serviciu, mai ales, plătit din banii contribuabililor, atunci mi se pare că analize atât de lucide, ca și cea prezentată până acum, nu au nici o bază reală.

Noi, Partidul Social Democrat, și nu numai, toate partidele care s-au declarat deschis în favoarea sprijinului pentru integrarea României în NATO, în ceea ce privește partea legată de corupție, vă pun dumneavoastră o întrebare, tuturor.

Campania anticorupție este promovată de către Guvernul României.

Ce facem noi, Parlamentul României, pentru aceasta?

Vă mulțumesc.

Corneliu Vadim Tudor

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Dau cuvântul domnului senator Corneliu Vadim Tudor.

 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

A trebuit mult P.S.D-ului să se dezmeticească din șocul acelui document, despre care eu vă asigur că este absolut autentic.

Îmi pare rău că domnul Liviu Maior este pus să facă treburile mizerabile ale politicii de culise ale P.S.D.-ului.

Un intelectual de valoarea lui, un profesor universitar, să cadă în această capcană, numai pentru că e și el părinte și trebuie să apere poziția fiului său, care este secretar de stat la Ministerul Apărării Naționale și se ocupă de NATO... Pentru că facem politică în familie, nu?!

O chestie ca asta nu poate rămâne nesancționată de un partid corect cum e Partidul România Mare.

Stimate coleg,

Vreau să vă spun că documentul deputatului german Meckel a fost semnat și de ceilalți membri ai delegației germane la Adunarea Parlamentară NATO și a fost contrasemnat și de președintele Senatului Poloniei.

Ce nu e adevărat în acel document? Nu e adevărat că străinătatea vă monitorizează? Vă monitorizează! Nu e adevărat că se știe ce corupție generalizată, fără precedent în istoria României, patronați dumneavoastră?

Nu-s cei de aici. Eu nu vorbesc de colegii noștri. Dar vine o vreme a scadenței când până și cei mai curați oameni din P.S.D. vor plăti pentru bandele județene gen Mischie, gen „alți mandarini locali". Eu asta vă rog, luați distanță față de ei pentru că țara nu mai suportă.

Ca să vedeți că lucrez cu documente temeinice, am să vă mai citesc unul, că m-ați provocat. Eu eram cuminte acolo.

Distinsul nostru Paul Păcuraru, colegul nostru, care e al doilea om în stat - cum îi spuneam altui coleg,

Mircea Ionescu-Quintus -, pentru că el aici e pe post de șef al Senatului, știe că nu eram înscris la cuvânt, dar de ce mă provocați?!

Nu se poate să-mi vorbiți mie de corupție, domnilor!

Nu se poate așa ceva! Nu se poate să-mi vorbească Adrian Năstase că el se luptă împotriva corupției. E o glumă proastă, e un film horror, e coșmar. Trebuie să ia sfârșit.

Am spus-o și pe T.V.R., vă spun și acum, a mă chema pe mine domnul Adrian Năstase să luptăm împotriva corupției e ca și cum m-ar chema faimoasa Ciociolina să luptăm împotriva prostituției. Nu-l crede nimeni. Vrea să fie credibil? Să doneze toate vilele, hotelurile, blocurile și proprietățile pe care le are și pe care nu le putea face dintr-un salariu de deputat, să le doneze copiilor săraci și bătrânilor nevoiași și atunci va putea să termine și mandatul acesta în picioare și va putea să candideze și la Președinția României. Nici o problemă. Eu l-aș vota primul dacă ar da acest exemplu de sacrificiu personal, dar nu poți să fii bolnav și de putere, și de avere. Nu se poate într-o țară adus㠄pe culmile disperării", vorba lui Emil Cioran.

Iată documentul: „Conducerea P.S.D. este conștientă că reformele economice solicitate de organismele internaționale, dar și de linia politică stabilită de România după decembrie 1989, generează protestele celor care își pierd locurile de muncă, ale celor care au sărăcit vizibil în ultimii ani și chiar ale micilor afaceriști care trăiesc de pe o zi pe alta. Întreg partidul trebuie să se mobilizeze pentru a explica opiniei publice că reforma trebuie continuată. Altfel, credibilitatea țării față de Vest se va apropia de zero și nici o altă forță politică nu mai poate repara o asemenea gafă istorică.

Ultimele sondaje, dar și informațiile care ne vin din județe pe diferite căi nu sunt optimiste pentru noi.", adică pentru voi. „Multe filiale au intrat în panică, fapt ce dovedește că acolo avem oameni slab pregătiți, fricoși și trebuie adoptate măsuri de înlocuire a acestora cu specialiști valoroși, credibili și populari. Cu oameni necorespunzători, P.S.D. poate claca pentru a doua oară și țara intră pe mâna naționalismului promovat de Vadim și Funar, situația creată fiind fără ieșire în relația cu Occidentul, care ar putea întrerupe orice dialog cu România."

Nu întrerupe nici un dialog, vă asigurăm. Nu vă considerați de neînlocuit. Vorba generalului Charles de Gaule, „sunt pline cimitirele cu oameni de neînlocuit."

„P.S.D. are suficient timp pentru a reveni în ochii electoratului și nu trebuie să intrăm în panică.

Organizarea de alegeri anticipate, cum doresc unii dintre colegii noștri, nu este oportună. Am pierde cu siguranță alegerile, dar tot noi vom guverna alături de P.N.L. și U.D.M.R., fapt care ar îngreuna și mai mult exercitarea puterii.

PRM...", continuă acest document care e al dumneavoastră, nu e al nostru, „...chiar dacă ar ajunge la 3540% din voturi, nu și-ar găsi un partener de guvernare și s-ar resemna în opoziție, pentru a treia oară consecutiv.

Realizăm că relația cu U.D.M.R. nu este bine primită de electoratul nostru...", ca să știți și dumneavoastră, domnilor de la U.D.M.R., dragă și distinse prieten-poet Markó Béla, cum gândesc aliații voștri despre voi. Voi vă duceți acolo, la vila Dante Alighieri, vă duceți la tot felul de vile cu nume de poeți, nu chiar așa mari ca tine, și semnați protocoale, și uite cum gândesc ei despre voi.

„Trebuie să explicăm deschis opiniei publice că în acest moment P.S.D. nu poate guverna fără o siguranță a votului în Parlament și nici un alt partid nu dorește sincer să ni se alăture." Asta cam așa e.

„Va trebui ca în perioada următoare să avem curajul să explicăm populației presiunea organismelor internaționale și cerințele acestora pentru a ne integra în structurile vestice. Oamenii noștri din teritoriu nu trebuie să creadă că P.S.D. deja a pierdut alegerile viitoare. Mai repede ar trebui să realizeze ce ar însemna să câștige alegerile P.R.M."

Da, ar fi, într-adevăr, o experiență de viață. Știți cum am lichida mafia? 24 de ore pe ceas, pe ceas. Nu vor găsi atâtea avioane și trenuri să dispară din România.

„În relația cu partidele parlamentare avem următoarele comentarii:

1. Relația cu P.R.M. Este exclusă orice relație cu P.R.M. atâta timp cât Corneliu Vadim Tudor conduce acest partid." Deci, veșnic, probabil.

„Partidul România Mare rămâne cel mai periculos adversar al P.S.D. pe scena politică românească, pentru că are un electorat apropiat de al nostru, iar nehotărâții pot vota masiv cu P.R.M. dacă noi eșuăm în încercările noastre. Ca să limităm forța P.R.M. trebuie să acționăm prin diverse mijloace, pentru a-l diviza în cât mai multe bucăți, astfel încât să rămână un partid mic, de cel mult 5-6%, dacă nu putem să-l aducem sub acest prag."

Asta se petrece numai în mintea lui Hrebenciuc, marele maestru al combinațiilor.

„Relația cu P.N.L. Este singurul partid cu care P.S.D. poate intra în dialog chiar pentru o eventuală guvernare.

Condiția este să facem noi câteva concesii. Valeriu Stoica este un om inteligent și își dă seama că nici P.N.L. nu poate avea alt aliat.

Relația cu U.D.M.R. Este o relație de conjunctură, dar care, în lipsa unei alternative, poate dura. Este partenerul cel mai nepotrivit din punctul de vedere al electoratului nostru, al P.S.D., deci cel mai pretențios, dar și cel mai loial. Până când vom găsi un partener sincer, vom merge alături de U.D.M.R. și pentru aceasta trebuie să convingem, înainte de toate, structurile noastre teritoriale, mai ales cele din Transilvania. Așa cum am mai spus, trebuie să explicăm electoratului că doar Vadim ne-a determinat să apelăm la U.D.M.R."

Vă mulțumesc că îmi acordați o atât de mare forță de persuasiune. Nu știam că eu v-am împins în brațele acestei mirese numite U.D.M.R., care a mai fost căsătorită, să știți, cu P.N.Ț.C.D.-ul.

Pe plan extern, relația cu U.D.M.R. este bine primită."

Aiurea! Nu e bine primită, vă spun eu că se creează un precedent grav. Unde în lume mai sunt minoritățile de genul acesta, cu partide etnice, antrenate la guvernare?

„Relația cu P.U.R. Este un partid fără pretenții, fără doctrină clară și parlamentarii acestui partid aleși pe listele noastre știu acest lucru. Pe picioarele sale, P.U.R. nu poate emite pretenții să depășească 1% din voturi la alegerile parlamentare, indiferent cât spațiu i-ar acorda „Antena 1" în campania electorală și câți bani s-ar cheltui în acest sens. Dan Voiculescu, șeful partidului, este un om realist și ar trebui să ne mulțumească pentru că astăzi se vorbește despre P.U.R. în Parlamentul României.

Ca de obicei, la voturile decisive în Camera Deputaților și în plenul Parlamentului ne bazăm pe deputații care reprezintă minoritățile naționale."

Am încheiat câteva fragmente din acest document care aparține partidului de guvernământ. Sunt gândurile cele mai intime ale dumneavoastră.

Nu vreau să spun prin asta că am pătruns în gândurile dumneavoastră. Nu asta e preocuparea mea. Dar panica reală care a pus stăpânire pe filialele dumneavoastră, mai ales din Transilvania, o cunoașteți.

Vreau să vă spun că Partidul Social Democrat nu are soluții economice, nu are. V-am spus-o și acum un an, o constatați și dumneavoastră acum.

Ceea ce dumneavoastră prezentați ca fiind cea mai mare privatizare a începutului de secol și de mileniu, vânzarea „Sidex"-ului, este cea mai mare rușine a societății românești. Nu am știut, în iulie 2001, când am dat un comunicat de presă - și în colecțiile agențiilor de presă și ale publicațiilor se găsește acel comunicat în care am spus că această gafă monumentală de a da pe nimic unor aventurieri indieni cea mai mare unitate productivă a țării, de care depind viețile nu numai a 28.000 de salariați, dar ale tuturor locuitorilor județului Galați și ale multor oameni din această țară, această gafă monumentală va duce la căderea Guvernului și la alegeri anticipate -, n-am știut că va duce la căderea Guvernului din altă țară, din Marea Britanie, pentru că ce pățește Tony Blair acum pentru mita pe care a luat-o de la Mittal, ca să folosesc un joc de cuvinte, nu se poate povesti. El a luat 125.000 lire sterline, care înseamnă cam 250.000 de dolari. Cu englezii nu te joci. Nici cu nemții. Uitați cum l-au scormonit în biografie pe un mare om care, după Bismarck, probabil, a fost cel mai mare cancelar din istoria Germaniei, unificatorul Germaniei,

Helmuth Kohl. Nici acum nu e foarte clar. Nu te iartă occidentalul.

Domnul senator Liviu Maior spunea că nu au alte partide terapia bolii. Vă spun eu care e terapia bolii, dragă Liviu Maior, că suntem, tot români vom rămâne și, probabil, ne vom mai întâlni pe traseele politicii românești și vedeți bine că noi nu atacăm decisiv și distructiv. Chiar vrem să micșorăm suferința care există în țara asta.

Terapia bolii este asta: să nu se mai fure atâta în România și să nu vă mai erijați dumneavoastră în salvatorii țării. Dumneavoastră nu puteți rezolva problemele țării, dar dați peste mână și altora care poate ar veni cu niște soluții.

Să nu spuneți că o soluție este să se preia la datoria publică găurile negre de la „Tutunul Românesc" și de la „Rafo" Onești. De ce li s-a permis, de-a lungul a 7, 8,10, 12 ani, să fure în halul ăsta și să aducă la faliment acele unități? De ce? Pentru a ne pune acum în fața faptului împlinit.

Știți cum fac unii de la unele unități? Cum fac unele țigănci în Gara de Nord, aruncă cu copiii, cu puradeii în polițiști. Știți scenele, că le-ați văzut pe la televizor. Așa fac unii. Bagă la înaintare copiii, bagă pensionarii, bagă șomerii... Descurcați-vă, că mor de foame. Mi se rupe sufletul pentru ei. Așa e și trebuie împreună să găsim soluții de rezolvare a acestor drame umane.

Dar numai la „Rafo" și la „Tutunul Românesc" sunt aceste drame? Nu sunt cumva mii de întreprinderi aduse în stare de faliment? De ce nu ar avea dreptul moral să vină zecile de unități de producție din industria de apărare? De ei nu vă mai e milă?

De ce oare trebuie să-i fie milă premierului, prin această ordonanță de urgență referitoare la cele 100 de milioane dolari gaură neagră de la „Tutunul Românesc", să-i fie milă numai de domnul Ioan Nicolae pe care l-a luat în Israel printre oamenii de afaceri, aud că îl ia și la Moscova, domnul Președinte Ion Iliescu l-a luat și el, în aeronava prezidențială, în America... De ce vă e milă numai de sponsorii dumneavoastră? De ce vă e milă numai de patronii de la „Rafo" Onești? Cine a nenorocit a doua rafinărie a țării? Nu echipa domnilor Viorel Hrebenciuc, Corneliu Iacubov și a celorlalți?

În concluzie, vreau să vă spun că anul acesta este decisiv.

Noi nu dorim nici să vă facem odioși la populație, nici să ne mâncăm omenia, nici să vă dăm la o parte, nici să vă compromitem în ochii străinătății. Vedeți bine că pe multe planuri și în toate comisiile parlamentare colaborăm foarte bine, dar, pentru numele lui Dumnezeu!, sunteți pe un drum greșit și domnul Adrian Năstase nu are nici o soluție economică viabilă. Nu mai vorbesc de acest cult al personalității, care e sufocant, e sufocant la populație.

O agenție de monitorizare a presei a stabilit că într-o singură săptămână, pe toate posturile centrale de televiziune, șeful dumneavoastră de partid și șef de guvern, în același timp, și, prin modificarea brutală a Constituției, care e un fel de lovitură de stat, pentru că atunci când schimbi forma de guvernământ din republică semiprezidențială în republică parlamentară dai un fel de lovitură de stat, deci acest domn, care vrea să cumuleze atâtea funcții în România, a apărut pe posturile centrale de televiziune de 37 de ori într-o săptămână.

Nu mă plâng de noi, de parlamentarii P.R.M., nu mă plâng de alți parlamentari. Noi nu existăm decât pentru a fi puși la zid.

Vreau să vă spun că un mare poet german, poate cel mai mare scriitor al Germaniei, Johann Wolfgang Goethe, are un aforism care sună așa: „Un curcubeu care stă mai mult de un sfert de oră pe cer ajunge să nu mai fie privit de nimeni."

Nu îl aduceți pe acest om de valoare, pentru că eu cred în calitățile intelectuale ale fostului meu coleg de liceu la Sfântul Sava și pe care îl simpatizez și îl înțeleg că trăiește o dramă, dar nu-l aduceți în situația să fie odios la populație.

„Păi, dacă apar tot timpul, toată ziua, bună ziua, cu cățeii în brațe, cu copii la „Pinochio", cu copii la „Cireșarii", alergând blatiștii pe traversele de cale ferată fără să-i întrebe dacă au mâncat ceva în ziua aia, cum se întreba doamna Simona Marinescu pe vremea când era alături de noi, în opoziție, dar între timp Domnia sa a sărit din mers într-un alt tren... Deci, dacă domnul Adrian Năstase apare în toate aceste ipostaze, îi faceți cel mai mare rău posibil.

În încheiere, vreau să-i răspund colegului Radu Alexandru Feldman, pe care îl rog să mă ierte că, de supărare, am strigat din bancă. Nu e protocolar, într-adevăr, trebuia să mă duc la microfon. E frumos ce faceți dumneavoastră, da, aplaudăm, dar aplauzele pot rezolva tragedia acelor copii de acolo? N-ar fi fost mai bine ca, lăsând de o parte anumite diferențe sau diferende doctrinare și ideologice și de altă natură dintre partidele noastre, să semnați și dumneavoastră cele două moțiuni care poate ar fi ajutat mult mai mult decât o simplă ridicare spectaculară în picioare și niște aplauze ca în noaptea de Revelion sau la Eurovision?

Am depus două moțiuni simple: Moțiunea „Tezaurul" și Moțiunea „Basarabia și Bucovina". Oare era atât de greu să fim români până la capăt? V-a deranjat că le-am depus noi. Poftim, vor mai veni asemenea momente, depuneți-le dumneavoastră, cum vă manifestați intenția să depuneți Moțiunea „Agricultura". O vom semna, n-avem orgolii. Într-o țară care a ajuns, într-adevăr, cu burta lipită de șira spinării, nu avem orgolii de genul acesta, că ne bate Dumnezeu, și vom semna, dar nu mai luați distanță față de noi numai pentru că am fi noi locomotiva acestor moțiuni.

Vă dăm întâietate dumneavoastră, dar gândiți-vă că atitudinea noastră în asemenea momente vitale politice va rămâne în istoria acestei țări și sunt chestiuni fundamentale la care ne raportăm și așa rămânem pentru totdeauna. Nu uitați că un mare om de spirit și un mare politician, care a fost și prim-ministru, Petrache Carp, a rămas, din păcate, în istorie, prin nefericita lui expresie, că dă cei doi fii ai lui Armatei Române, dar se roagă la Dumnezeu ca Armata Română să fie bătută. N-a fost bătută, din fericire, și am putut să realizăm Unirea cea Mare, dar el a rămas cu acest oprobriu.

Aveți aici un om eminent, pe care toată lumea îl iubește. De fapt, nu e al Parlamentului și nu e al partidelor, e al întregii țări, un om care a avut curajul să spună Senatului Germaniei, la Bonn, într-o noapte de pomină - așa e! -, să spună că a dat ce avea mai bun Germaniei, a dat tinerețea lui pe front pentru unificarea cu Basarabia și Bucovina de Nord și l-a dat pe fiul său care, din diverse motive personale, familiale, trăiește de 30 de ani în Germania. Toată lumea l-a aplaudat, într-adevăr, în picioare, pentru că are verticalitate. Nu vă dau eu lecții, Doamne ferește, de verticalitate, dar vă asigur că e un an extraordinar de greu, un an crucial pentru români, acest an 2002.

Vrem și noi să aderăm la NATO, vrem și noi să intrăm în Uniunea Europeană, dar nu în genunchi și nu ca ultimii oameni.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Grupul parlamentar România Mare mai are la dispoziție 10 minute.

Din sală:

Dreptul la replică!

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Am rugămintea... Solicit ca dreptul la replică să fie după declarații, pentru că vă anunț că suntem în mare întârziere cu programul legislativ, ședința a început cu 45 de minute după... Până la 17,20 avem programată partea de declarații politice, după care avem legislativ.

Rog foarte mult, declarațiile de la drept de replică văd că sunt mai multe solicitări - după declarații politice, vă acordăm atunci... Sunt mai multe...

 
 

Domnul Radu Alexandru Feldman (din sală):

Domnule președinte,

Pentru că cei care am cerut dreptul la replică ne vom referi la intervenția domnului senator Corneliu Vadim Tudor, ar fi de dorit să rămâneți în sală, ca să nu facem declarații în absența dumneavoastră...

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Acum, n-o să-mi faceți dumneavoastră programul.

(Discuții în sală.)

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Vă rog frumos, doamna senator Simona Marinescu, vă rog, interveniți acum.

 
 

Doamna Simona Marinescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

N-am foarte multe de spus. Aș vrea să-i spun domnului senator că așa este, am vorbit mult despre problemele săracilor în vechea coaliție și am vorbit singură.

Sper ca acum, am sperat și sper în continuare ca acum să pot să fac mai mult pentru aceste categorii.

Și aș mai vrea să vă spun, domnule senator, că nu este o împrejurare fericită să pleci din partidul tău.

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Vino la noi!

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, doamnă senator.

Domnul senator Radu Alexandru Feldman.

 
 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Aș vrea să spun un lucru care mi se pare foarte clar și nu presupune un efort de memorie. Niciodată și sub nici o formă nu mi-am permis și colegii mei nu și-au permis să minimalizeze eforturile și preocupările pe care constant Partidul România Mare le-a avut pentru problema Basarabiei, dar asta nu înseamnă ca noi, ceilalți parlamentari, celelalte partide, să nu avem dreptul la o abordare care ține, prin excelență, de felul în care noi înțelegem tratarea unei probleme atât de delicate.

În plenul Senatului, în plenul Camerelor, când s-a discutat problema bugetului, când s-a discutat problema fondurilor pentru publicațiile culturale, nu o dată am intervenit și am susținut amendamentele parlamentarilor Partidului România Mare, am susținut amendamentele doamnei Leonida Lari, am salutat cu bucurie eliberarea domnului Ilașcu și prezența Domniei sale în mijlocul Parlamentului.

Așa cum bine vă amintiți, astă-vară, cu acordul dumneavoastră, am invitat un grup de copii de la Liceul „Gheorghe Asachi", cei care au dat semnalul unor manifestări absolut notabile în România.

Deci fiecare dintre noi avem dreptul să ne exprimăm așa cum ne dictează conștiința, fără să minimalizăm și fără să ignorăm opțiunea celorlalți.

A fi amendați că nu subscriem punctual la un gest sau altul mi se pare că, deja, este un proces de intenție nemeritat.

Vă mulțumesc.

 
Romeo Octavian Hanganu

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar P.D., are cuvântul domnul senator Hanganu Romeo.

 

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi este legată de privatizarea de la „Rafo" Onești. Și, pentru că nu doresc să vă plictisesc, nu voi reveni la lucrurile despre care toată presa vorbește, la așa-zisa inginerie financiară declanșată cu ocazia acestei privatizări.

Nu putem, însă, să nu remarcăm că suntem martorii unui fenomen extrem de periculos: cei interesați au scos la înaintare sindicatele și conducerea societății, în dorința de a demonstra că Partidul Democrat este împotriva funcționării și privatizării rafinăriei din Onești. Nimic mai fals!

Partidul Democrat, în concordanță cu principiile socialdemocrației moderne, consideră că o privatizare care să conducă la o funcționare eficientă a Rafinăriei „Rafo" Onești este spre binele economiei românești și spre binele tuturor celor care lucrează în zonă, cu doar două condiții: 1. privatizarea, procesul de privatizare să se facă cu respectarea legilor țării; 2. procesul de privatizare, prin clauze favorizante exagerate, să nu pună în pericol tot ce s-a făcut bun în industria de prelucrare a țițeiului, fie că este vorba de funcționarea S.N.P. „Petrom", fie a altor combinate petrochimice asemănătoare.

Legat de respectarea legilor, s-a uitat că există o ordonanță de urgență transformată în lege, Legea nr. 241/1998 privind investițiile directe, care este în vigoare și care, la capitolul II, art. 4, stabilește:

„Investitorii beneficiază în România, de...", printre altele,„... egalitate de tratament just și echitabil, pentru investitorii români sau străini rezidenți sau nerezidenți în România.", o prevedere normală într-o economie în care domnește concurența loială. Dar se pare că nu este cazul nostru.

Prin Ordonanța de urgență nr. 177 din 20 decembrie 2001 se acord㠄Rafo" Onești un pachet de facilități unic ca mărime pentru procesul de privatizare, în general, și pentru cel al rafinăriilor, în special: stingerea prin conversia în acțiuni a creanțelor bugetare la Ministerul Finanțelor, a creanțelor la Ministerul Lucrărilor Publice, sume datorate la Fondul special al drumurilor, scutirea de la plata majorărilor și penalităților de orice fel aferente creanțelor, eșalonarea impozitelor pe venituri, din salarii, T.V.A. și așa mai departe.

Deci, în dorința de a favoriza investitorul de la „Rafo" Onești, se încalcă grosolan Legea nr. 241/1998.

De altfel, încălcarea legilor și a contractelor de vânzare-cumpărare a condus în 2001 la situații de criză, așa cum este cea de la „Petrotel" Ploiești, unde producția este oprită din iulie anul trecut. Motivele sunt cele arătate mai sus: nerespectarea de către vânzător a Contractului nr. 12/1998, schimbarea condițiilor și a clauzelor inițiale și a cadrului legislativ, ca să nu mai vorbim de faptul că investitorul este pus în situația de a plăti de două ori aceeași datorie, datoria istorică de la fosta Companie Română de Petrol, 53 milioane de dolari, o dată prin Ordonanța nr. 10/1998, cu eșalonare pe 25 de ani, a doua oară ca urmare a Ordonanței nr. 249/2000, vestita taxă de 1 cent/litru.

Despre această obligație, distribuită la toate rafinăriile din țară în momentul respectiv, în cazul „Rafo" nici nu se mai vorbește.

Situația confuză, creată și prin alte privatizări care nu au respectat Legea nr. 241/1998, face ca unul din primii cinci investitori importanți veniți în România, „LukOil", să-și pună problema retragerii din țară.

De aceea, cum în perioada imediat următoare se va discuta în Parlament Ordonanța de urgență nr. 177 din decembrie 2001, considerăm necesar ca A.P.A.P.S. să prezinte Senatului României o situație comparativă a modului în care s-au privatizat și a facilităților care s-au obținut la cele trei rafinării mari: „Petrotel", „Petromidia" și „Rafo", în concordanță cu Legea nr. 241/1998.

În privința punerii în pericol a stabilității industriei de petrol din România, în 1997, după cum știți, prin desființarea companiei române, care a creat una din cele mai mari găuri negre din economia românească, și, în același timp, prin înființarea S.N.P. „Petrom", s-a ajuns la apariția primei companii moderne în industria de petrol, cu organizarea ciclului complet, de la sondă la pompa de distribuție, iar rezultatele din perioada 1997-2000 au demonstrat viabilitatea soluției alese.

Iată că de anul trecut, în baza sloganului „Este țiței românesc, să beneficieze toți de el.", S.N.P. „Petrom" este obligat prin presiuni politice și decizii guvernamentale să dea mare parte din țițeiul extras la „Rafo" Onești, deși cele 6 milioane de tone pe an de țiței extras în țară nu ajung bine nici pentru cele două rafinării „Petrogaz" și „Arpechim" Pitești ale societății naționale, așa încât Societatea Națională a Petrolului din România nu poate beneficia de țițeiul românesc, în schimb o societate privată, da.

În felul acesta „Petrom" este pusă în situația de a efectua servicii pentru societatea domnului Iacubov și de a aduce țiței din import pentru a-și asigura necesarul împuținat prin aprovizionarea „Rafo" Onești.

Este interesant că în contractele de privatizare ale „Petrotel" Ploiești și „Petromidia" există obligativitatea investitorului de a importa o cantitate de țiței suficientă bunei funcționări a acestor combinate, aproximativ 3 milioane de tone de țiței anual, obligativitate care în cazul „Rafo" a fost uitat.

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Vă rog să vă pregătiți să terminați, domnule senator.

 
 

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

De fapt, scopul principal al privatizării celor trei rafinării mari rămase în afara S.N.P. „Petrom" era capacitatea investitorilor de a aduce materie primă din import pentru scăderea presiunii asupra țițeiului românesc, asigurându-se astfel o bună funcționare a societății naționale.

Poate ar trebui luată în seamă și nemulțumirea care domnește în rândul conducătorilor și specialiștilor din „Petrom" datorită rolului pe care trebuie să îl joace în sprijinul „Rafo", dar, din păcate, și aici, când e vorba de păstrarea unor scaune, guvernează deja bine cunoscutul principiu al „ciocului mic".

În aceste condiții, plecând de la prezumția de nevinovăție și în dorința unei totale transparențe a procesului de privatizare, dorită de noi toți și, bineînțeles, și de Guvernul României, Grupul parlamentar P.D. din Senat va iniția procedurile necesare înființării unei comisii de anchetă în cazul prezentat, bineînțeles în conformitate cu Regulamentul Senatului, și sperăm că în acest demers să avem sprijinul tuturor grupurilor parlamentare.

Așa încât, dacă referitor la posibile fapte de corupție în legătură cu privatizarea „Rafo" trebuie să se pronunțe instituțiile abilitate ale statului, în privința respectării legilor și a stabilității unui domeniu economic de maximă importanță pentru România, cum este cel al petrolului, considerăm că este necesar să ne pronunțăm și noi, membrii Senatului și reprezentanții în Parlament a milioane de cetățeni ai acestei țări.

Mulțumesc.

 
Dan Constantinescu

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar P.N.L., are cuvântul domnul senator Dan Constantinescu.

 

Domnul Dan Constantinescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În cei peste 12 ani ai democrației parlamentare românești am auzit deseori afirmația potrivit căreia, citez:

„Atunci când este vorba de interesul național puterea și opoziția trebuie să conlucreze fructuos în vederea realizării obiectivelor comune." Utilitatea unui asemenea discurs poate fi valorificată, însă, numai în măsura în care afirmația în cauză are o acoperire reală, iar experiența dezbaterilor parlamentare dovedește, din păcate, cu prisosință contrariul.

Astfel, dacă în domeniul politicii externe există o oarecare convergență de idei, de opinii și de decizii, cu toate că și aici întâlnim numeroase dovezi de inconsecvență, mărturie a unui politicianism discutabil, în planul deciziilor de politică internă orice intervenție venită de pe băncile opoziției se lovește de zidul compact al argumentului numeric, cantitativ, exprimat prin ghilotina votului majoritar.

La dezbaterile privind Legea bugetului am încercat cu numeroase argumente, cifre sau proiecții să demonstrăm insuficiența bugetului destinat agriculturii. Efort inutil, câtă vreme asigurările liniștitoare ale Executivului au fost însușite ca literă de lege, ca literă de Evanghelie de către reprezentanții puterii.

Rezultatul vă este cunoscut: întârzieri imense la plata unor obligații asumate de stat față de producători, impunerea prin Ordonanța Guvernului nr. 62/2001 a unei practici absolut aberante, și anume suportarea de către agenții economici a costului inspecției sanitar-veterinare de stat, lipsa resurselor pentru reluarea ciclului de producție și altele asemenea.

Ați uitat, stimați colegi din arcul guvernamental, că agricultura este și ea un obiectiv de interes național? Că adevărul absolut în materie nu poate constitui un monopol de partid?

Cu același prilej, colegii noștri s-au străduit să vă demonstreze că nu sunt constituite resursele necesare acordării tichetelor de masă pentru personalul bugetar. Și în acest caz promisiunile ministrului de resort au acționat ca un anestezic al dezbaterilor privind situația semnalată, în pofida avertismentelor opoziției.

Iată că, presat de organismele financiare internaționale, nesoluționând această problemă, premierul uită suportul acordat în 1998 de către colegii săi parlamentari Legii privind acordarea tichetelor de masă, având revelația bruscă a faptului că aceasta ar fi „împotriva oricărei abordări financiare serioase". De ce acum și nu atunci? O întrebare la care putem reflecta fiecare dintre noi, pentru că și învățământul reprezintă un obiectiv național.

La fel putem să gândim și asupra vehemenței cu care Guvernul a respins propunerea de includere în Legea bugetului a destinației sumelor provenite din privatizare pentru ca, mai apoi, să o circumscrie mai sever chiar decât am formulat-o noi în Acordul cu Fondul Monetar Internațional.

Diminuarea inflației nu era și ea un obiectiv național?

Sunt multe exemple cu care am putea continua iar domeniile vă sunt, fără îndoială, cunoscute: autonomia locală, fiscalitatea, limitarea ajutorului de șomaj, restituirea proprietăților și nu numai.

Am să mă opresc doar la ultima întâmplare nefericită, legată de refuzul de a accepta respingerea unei legi organice privind activitatea bancară. Nu împotriva ideii de întărire a autorității băncii centrale am votat noi atunci, ci pentru eliminarea sau, mai precis, înlocuirea unor prevederi imprecise, interpretabile, care creau premisele unei autorități discreționare în condițiile în care răspunderea acestei instituții etalon pentru economia românească nu poate fi extinsă în mod obiectiv nelimitat. Veți reuși, probabil, printr-o mobilizare exemplară, din nou, numerică, să mai copleșiți încă o dată forța argumentelor. Iar peste o vreme premierul își va constitui un nou titlu de glorie denunțând aceste prevederi aflate, citez dintr-un citat, probabil, „împotriva oricărei abordări, de astă dată instituționale, serioase".

Doamnelor și domnilor colegi din arcul guvernamental, declarația mea este, totodată, și un apel la rațiune, la o dezbatere argumentată, și nu încrâncenată, la conlucrare în realizarea așa-numitelor „obiective naționale". Nu numai pentru că acestea în actuala etapă sunt foarte numeroase. Nu doar pentru urgența cu care trebuie atinse ci, mai ales, pentru că implicațiile unor decizii luate pe asemenea subiecte de interes major ne privesc îndeobște pe toți, reprezentanți ai puterii și ai opoziției, dar și pe cei care ne-au trimis aici să facem legi bune, drepte și în interesul cetățenilor. Răspunderea noastră este cu atât mai mare cu cât efectele nefavorabile ale hotărârilor luate în acest forum pot fi, dacă nu ireversibile, cel puțin foarte greu de înlăturat, iar costurile eventualelor corecții ne afectează în egală măsură.

Vă mulțumesc.

 
Eckstein-Kovács Péter

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Grupul liberal mai are la dispoziție 4 minute și 20 de secunde.

Are cuvântul domnul senator Eckstein-Kovács Péter, din partea Grupului parlamentar U.D.M.R.

 

Domnul Eckstein-Kovács Péter:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

În legislația noastră nu există nici un text legislativ care să consacre sediul instituției Senatului. Cred că nu trebuie să spun că sediul unei instituții de importanța Senatului este o chestiune politică. Este destul să amintesc numai faptul că mutarea legislativului german de la Bonn la Berlin ce importanță a avut și pe plan politic, și pe plan simbolic.

Cred că mutarea dintr-un sediu în alt sediu trebuie să fie precedată de o amplă discuție între forțele politice reprezentate în Parlamentul României și să se bazeze pe un consens. Față de aceasta, într-adevăr, Senatul a adoptat în 1998, deci acum 4 ani, o hotărâre privind preluarea spațiilor destinate folosinței Senatului din Palatul Parlamentului. O hotărâre care nu stabilește unde este sediul Senatului. Se referă pur și simplu la preluarea unor spații. Eu cred că în momentul de față mesajul pe care l-am trimite prin această mutare nu ar fi unul pozitiv. Pe de o parte, clădirea Camerei Deputaților, în opinia mea, dar cred că nu este numai opinia mea, nu vorbesc acum în numele grupului parlamentar, dar cred că mulți gândesc la fel ca și mine, este o construcție care a fost ridicată cu sudoarea noastră, a tuturor, a cetățenilor români. Pentru că știm ce cheltuieli a implicat în decursul anilor.

Pe de o parte, reflectă, dacă vreți, gustul unei perechi de oameni, un gust al fostului dictator pe care eu, puțin spus, îl consider îndoielnic. Acesta ar fi un mesaj care ar spune că noi, practic, împlinim dorințele fostului conducător al României, instalându-ne acolo ambele Camere ale Parlamentului României.

Pe de altă parte, celălalt mesaj este clar unul de ordin material. Dacă un buget este pozitiv într-o țară bogată, atunci se pot permite investiții de această natură care, în primul rând, aduc confort celor care îl folosesc, dar în cazul unui buget în care se împarte sărăcia cred că ar aduce un mesaj negativ.

Pentru aceste motive, eu consider că această hotărâre, care este veche de 4 ani, trebuie revăzută și să găsim o cale rațională prin care sediul și sala de ședințe să rămână aici și, eventual, câteva birouri, pentru o muncă mai utilă a Senatului, să fie preluate dincolo.

Mulțumesc.

 
Adrian Păunescu

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar social-democrat și umanist are cuvântul domnul senator Adrian Păunescu.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Înainte de a trece la declarația mea politică, domnule președinte de ședință și domnilor colegi, declarație pe care o voi rosti, așa cum am și gândit, în nume propriu, aș vrea să fac câteva precizări care se impun pentru lucruri care țin de statutul și statura noastră de ordin public.

Am văzut în ziar, cu titlu mare, c㠄alde Păunescu și alții" („alde" ăsta era un semn de căldură și de intimitate națională) candidează la postul de președinte, director general al Televiziunii.

Vreau să vă spun (și să fac precizarea și pentru ziarul respectiv) că nu mi-am închipuit niciodată că poate exista atâta naivitate și atâta refuz al reglementărilor în vigoare. Eu nu am cum să candidez la acel post, pentru că eu sunt senator. Dar pentru că trebuie compromise anumite nume, ele sunt băgate în orice ecuație. Așa că rog pe „alde România liberă" să rețină că știrea cu candidatura mea la T.V.R. e o minciună sfruntată și de proastă calitate.

Din sală, senatori P.R.M.:

Păcat!

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Mă rog! Păcat... Păcat șters... Asta e situația! Nu am legătură cu treaba asta.

Tot în câteva ziare din aceste zile am văzut ce ciudățenie am făcut eu că am la cabinetul senatorial de la Craiova un Cielo, spre deosebire de ceilalți

17.815.000 de parlamentari care au Dacia Nova. Eu i-am rugat să nu dea banii pe o Dacia nouă, când sunt mașini Cielo vechi. Ca și la comisie. Zic, „Domnule, cemi trebuie mie Nubira nouă, când aveți o mașină de 160.000 kilometri, cu care a umblat altădată (și sunt mândru să-i fiu urmaș) domnul Badea de la P.R.M. O mașină care are 160 și ceva de mii de kilometri. De ce să cheltuim în plus? Nu e nici o avansare a mea în grad pe linie de mașini.

S-a discutat aici - și domnul senator Eckstein a vorbit cu mult bun-simț, cu multe argumente - despre sediul Senatului. Totul ar fi de discutat, cu excepția faptului că aici e sediul Ministerului de Interne și că asta este o restituire. Ori vrem restituiri pe total, și atunci trebuie să lăsăm Ministerul de Interne să își intre în drepturi, și nu cu noi înăuntru, că sunt și locuri mai jos, în subsol, ori, atunci, renunțăm la punerea în ecuație a acestei reglementări. Și, dacă tot există acea Casă a Poporului, eu cred că ea nu trebuie lăsată de izbeliște și nu cred că intrăm în gustul cuiva dacă ne mutăm acolo.

Pentru că, dacă e vorba de gust, și aici tot în gustul cuiva suntem. Și suntem, mai ales, în gustul ălora care țipau „Tata a fost jos, aici, ca pușcăriaș politic, pe aici, când erau bătăi manuale." Încă nu se introduseseră nici mașinile Cielo, nici mașinile Dacia Nova. Se bătea manual, zdravăn. Așa că tot în gustul cuiva suntem. Prea multă fudulie, în sensul abstract, strică și prea mare virginitate l-ar putea descuraja pe masculul care luptă cu zmeii. E păcat să vorbim despre lucruri care nu se pot rezolva altfel. Dacă aici e sediul Internelor, o proprietate care trebuie retrocedată, trebuie să ne conformăm, ne mutăm sau facem ședințele în aer liber.

 
 

Domnul Eckstein-Kovács Péter (din sală):

Facem o ordonanță...

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Nu știu dacă se poate face ordonanță. Personal, domnule senator, eu mă simt mult mai bine aici, pentru că e foarte aproape de casa mea, dar nu știu dacă asta ar putea fi o cauză generală. Și discutarea prea insistentă a banilor care se cheltuiesc în cazul de față este o zădărnicie, pentru că, oricum, a avea parlamentari înseamnă a avea și oarecare cheltuieli. Așa cum cred că trebuie pusă mult mai acut problema hotelului parlamentarilor. Se cheltuiesc enorm de mulți bani pentru cazare și nu se lasă nimic generațiilor următoare. Mai bine investim pentru un hotel de calitate, decât să plătim bani mulți și care se irosesc inutil, pentru un hotel care nu rămâne al Parlamentului.

Acestea au fost cele câteva lucruri de imediat interes pe care voiam să le precizez.

Dar ceea ce vreau eu să vă spun acum, repet, în nume personal, este o chestiune foarte gravă, una dintre cele mai grave pe care le-am ridicat și pe care simt nevoia să le ridic în fața dumneavoastră.

Când am anunțat la grup titlul declarației mele politice, s-a creat o stare de disconfort și am și fost retrogradat pe locul II, pentru că nu țineam discursul în numele grupului, ci în numele meu.

Iată care este tema declarației mele politice. Mă consider, ca și dumneavoastră, cetățean al Europei, și nu doar la pagubă, ci și la drepturi. Și, pentru că am acest drept, de cetățean al Europei, am și dreptul de a fi martor la procesele care se desfășoară în Europa, inclusiv la Tribunalul de la Haga. Mă ofer ca martor pentru procesul Miloșevici. Nu știu toate faptele, nu am date să dezincriminez sau să incriminez, în multe zone ale discuției.

Nu pot infirma chestiuni legate de desfășurări din 1995 încoace, cu tăria și cu precizia cu care vreau să vă fac câteva precizări referitoare la fapte anterioare războiului din Iugoslavia. Și anume, anterioare războiului din Croația.

În 1995, la Strasbourg, am cerut cuvântul într-o discuție la care participau mai mulți parlamentari europeni, despre consecințele războiului din Iugoslavia.

Aș vrea să fac precizarea, domnule președinte, că, în beneficiul muncii noastre, ar trebui păstrat acel obicei de a se aduce apă și la masa aceasta, nu numai la masa dumneavoastră!

(Domnul președinte de ședință roagă personalul tehnic să aducă apă.)

Poftiți?

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Rog personalul tehnic să aducă apă. Mulțumesc.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Da! Cred că ar fi bine să...

(Domnul Mircea Ionescu-Quintus, în aplauzele sălii, oferă o sticlă cu apă domnului Adrian Păunescu.)

Da, mulțumesc. Mi-a adus apă vie domnul senator Quintus. Îi mulțumesc mult și îi făgăduiesc să îl poreclesc în continuare „Roialus".

Așadar, se discuta la Strasbourg despre consecințele războiului din Iugoslavia. Și mi s-a părut absurd ca despre aceste consecințe să vorbească, în primul rând, un parlamentar european, de loc din Ungaria, domnul Geza Jeszenszky, despre care aflasem din presa de la Belgrad și din presa de la Budapesta, pentru că presa de la Belgrad, presa de la Zagreb și presa de la Budapesta erau mai nemiloase cu privire la fapte ale unor concetățeni ai lor decât presa noastră. Mi s-a părut absurd ca domnul Jeszenszky să vorbească despre asta când el era acuzat, împreună cu fostul premier Antal, al Republicii Ungare, de comerț cu arme în favoarea Croației. Și am cerut cuvântul și am spus lucruri grave.

Poate că pe unele nu le-aș spune cu aceeași intensitate acum, mai ales în ce privește termenii în care mă exprimam: „marii criminali de război". În fine, nu asta e problema astăzi.

Problema este că, după ce am vorbit, de fapt în timp ce am vorbit, a fost foială multă și, deși ședința nu era condusă de președintele Adunării, domnul Martinez, pe dată - cum ar zice un publicist din secolul XIX - domnul Martinez a apărut de undeva din spate și a preluat conducerea ședinței. Alți parlamentari europeni, între care domnul Barsanyi, un om inteligent și care a apărat interesul delegației țării lui, deși era din alt partid decât domnul Jeszenszky, au cerut să nu apară în comprand-ul ședinței cele spuse de mine, pentru că sunt atac la persoană. Eu am explicat: „Domnilor, nu e nici un atac la persoană, eu nu vorbesc despre defecte fizice ale cuiva, ci despre fapte ale acestui fost ministru de externe, implicat în traficul de arme cu Croația!" Și am adus eu acolo și vă aduc și dumneavoastră, pentru că e foarte important să se știe lucrul ăsta și azi, la marele proces de la Haga, următoarele date.

În ziua de 20 octombrie 1990 generalul Martin Spegelj împreună cu Zdravko Mrsici, ministrul croat al afacerilor externe, au venit la Budapesta și au fost primiți de domnul Antal, care i-a trimis la Ministerul de Externe, unde îi așteptau domnii Laszlo Szendrey și Geza Jeszenszky. A apărut și un colonel civil de la „Technika". Astfel s-au cumpărat la prețuri de două ori mai mici decât cele de pe piață 24.000 de pistoale Kalașnikov, cu 2.000 de gloanțe fiecare, la prețul de 280 de mărci, față de 700 de mărci cât costă pe piață, și 42.000.000 de cartușe a 7 pheningi unul. S-au mai vândut 2.100 mitraliere a 450 de mărci fiecare, mai ieftine decât pistoalele, 21.000.000 de cartușe, 40 de rampe de rachete antiaeriene Strela 2 M, a 7.000 de mărci fiecare, și 480 de rachete antiaeriene la 9.000 de mărci bucata, precum și 400 de lansatoare de rachete antitanc, cu 4.400 de încărcături și așa mai departe.

Am spus acestea toate acolo, cu gândul că ne vom ocupa și de cauzele războiului din Iugoslavia, și nu numai de consecințele acestui război.

Acum polemica mea nu mai este nici cu domnul Jeszenszky, nici cu fostul (regretatul, de către compatrioții săi) premier Antal. Polemica mea este cu propria mea inerție. M-am gândit bine și vă mărturisesc că m-au trecut fiori la gândul că voi veni și voi spune că vreau să fiu martor în procesul de la Haga. Totuși, încă o dată am realizat cât de repede trece viața și cât de repede ieșim din scenă și cât de grav ar fi, și în raport cu legile existente, dar și în raport cu legile morale, să știi un lucru și să nu-l spui. Și, iată, eu știu și spun ceea ce trebui să se afle. Și anume, în procesul fostului lider al Iugoslaviei, indiferent de datele existente în alte cauze care îl privesc, în această chestiune, a Croației, toate lucrurile trebuie pornite de la rădăcină.

Nu este la voia unui lider să reacționeze în favoarea statului său - care era un stat recunoscut de statele civilizate și de organizațiile lumii, era un stat existent și în scripte, nu numai în realitate -, să reacționeze pentru unitatea acelui stat. Nu pun în discuție calitatea reacției.

Nu pot scuza nici unul dintre morți, dar cauza trebuie căutată mai adânc. Am întrebat atunci: pentru ce s-au dat aceste arme? Domnul Jeszenszky a răspuns două lucruri: 1. că nu sunt arme date în timpul războiului, ci înainte, de parcă războiul întâi există și după aia face rost de arme; 2. că aveau nevoie polițiștii de aceste arme.

Dar rachetele? Pentru Poliție? Ei, da! Pentru rachete, într-adevăr, Poliția face eforturi disperate și la noi. Umblă rachetele pe străzi cu viteza sunetului doinei.

Dar cel mai grav lucru, mai grav chiar decât acest trafic de arme care explică o parte din începutul războiului din Iugoslavia, cel mai grav lucru e că după rostirea cuvântului meu, după polemica mea cu acești oameni, s-a hotărât la conducerea Consiliului Europei ca acest discurs să nu existe, așa cum l-am rostit, în documentele Consiliului Europei. Eu văd în aceasta o solidaritate de fond a tuturor traficanților de arme. Pentru că Ungaria nu fabrica nici Kalașnikov, nici rachete. Armele veneau din R.D.G. Era, probabil, și un interes sovietic, dar nu numai sovietic, și german, și, firește, și al vânzătorilor cu bucata, care erau cei de la Budapesta, ca armele acestea să aibă o destinație, și anume această destinație.

De aceea, doamnelor și domnilor, fac astăzi declarația politică pe care o auziți, în ideea de a participa ca simplu și loial cetățean european, la aflarea adevărului.

Dacă în politică adevărurile se pot răsuci, se pot întoarce și se pot recolora după cum am văzut cu toții, în Justiție e nevoie de fapte și de argumente.

Poți să ai orice cu Miloșevici! Poți să-i dai condamnarea pe care o merită, dar pentru faptele sale. Și nici o justiție din lume nu este corectă dacă nu se adresează cauzelor, dacă nu merge să afle și ceea ce a determinat anumite reacții. Nu exclud posibilitatea ca în discuția despre acest caz să poată fi invocată și legitima apărare națională. Repet! Nu scuz nimic din ceea ce nu știu.

Poate că în alte locuri din Iugoslavia faptele sunt diferite.

În semn de protest senatorul Vadim părăsește sala?!

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Am oaspeți în birou. Iartă-mă, Adrian!

Și vreau să spun că sunt de acord cu tine. Și trebuia să spui și de Hans Dietrich Genscher, care a fost schimbat de Comunitatea Europeană tocmai pentru că s-a implicat prea pe față în măcelul ăsta...

Din sală:

Nu se aude! La microfon!

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Da.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Nu este, așadar, o dorință a mea de a face, aici, acum, politică. În cazul de față trebuie făcută justiție. Și este inadmisibil să știi un lucru și să nu-l spui, pentru că, până la urmă, oricui i se poate întâmpla, în lume, să rămână singur și să vină în jur numai martorii acuzării. În cazul de față eu cred că trebuie făcute acele demersuri care pot contribui la aflarea adevărului. Eu, în orice caz, îmi ofer serviciul pentru aflarea adevărului. Nu încurajez pe nimeni, nu descurajez pe nimeni. Sunt doar copleșit de un adevăr pe care îl știu și pe care nu pot să nu-l spun.

Doresc să fiu martor în procesul Miloșevici de la Haga! (Aplauze.)

 
Corneliu Bichineț

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar P.R.M. are cuvântul domnul senator Corneliu Bichineț.

 

Domnul Corneliu Bichineț:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea poartă titlul „Poporul român se bucură atunci când își alege conducătorii". Și aș fi tentat să adaug că nu se întristează prea mult atunci când este nevoit să-i dea jos.

Vă vorbesc, stimați colegi, într-o dublă postură: cea de aproape laureat al trofeului „Gâgă", oferit de ziarul „Adevărul" la sfârșitul anului trecut, apoi în calitate de coleg al dumneavoastră, senator în Parlamentul României.

La sfârșitul anului 2001 am obținut locul 6 în cadrul ierarhiei râvnitului trofeu, fiind de departe surclasat de doi mari politicieni contemporani, domnii Iliescu și Năstase, ambii străduindu-se din toți rărunchii să obțină neapărat, în același timp, primul loc. Îmi exprim cu acest prilej îndoiala față de onestitatea celui care a întocmit clasamentul, probabil un ziarist tânăr și ambițios, inteligent, dar un pic rău.

Spuneam într-o declarație politică - de unde mi-a venit aprecierea - acum un an, în vremea pe când imaginea domnului senator Nicolae Văcăroiu, președintele Senatului, pe care îl respect foarte mult, când imaginea Domniei sale nu era nici un pic șifonată, că îl apreciez și îi sunt alături, sugerându-i că, în timp, din Domnia sa poate ieși un bun P.R.M.-ist numai dacă va scăpa de laminorul durerii, din ingrata poziție în care se află, între ciocan și nicovală.

De asemenea, tot eu spuneam că un polițist care la 30 de ani are 150 de kilograme nu poate prinde hoți și este bine să fie trecut la evidența populației.

A doua ipostază în care vreau să vă vorbesc îmi cere să menționez că săptămână de săptămână, la biroul parlamentar, ca și la dumneavoastră, probabil, vin oameni nevoiași, majoritatea tineri, cer un loc de muncă, indiferent ce, oriunde în țară ori în străinătate. Deruta oamenilor aflați în căutarea unui loc de muncă este speculată acum de tot felul de infractori șmecheri care, mai nou, au firme acreditate de Ministerul Muncii pentru a plasa forță de muncă românească în străinătate. Sub ochii noștri, la câțiva metri de Senat, la blocul unde stă sfidător un Johnny Walker pe un întreg perete, dar și prin județe, bieții români sunt frăncuiți și umiliți de reprezentanții unor firme care nu au nimic comun...

Domnule (adresându-se unui cameraman),

Sunteți un om tânăr și probabil că aveți copii acasă.

Nu filmați un senator de la România Mare, ca să nu pățiți ceva. (Sala se amuză.) Țin la dumneavoastră și la mine, de altfel.

Firma „Grand Miroc" ar fi una din acele firme care și-a bătut joc de peste 2.000 de cetățeni români și nu este bine ca acest lucru să se mai întâmple. A urmat „căpșuniada". Noroc de faptul că presa a biciuit la vreme - și o felicit pentru aceasta - tendința spaniolilor de a lua la cules de fructe mai ales femei, tinere, zdravene, frumoase și, neapărat, vegetariene. Nu vreau să comentez, însă cer celor de la Guvern să stăvilească umilințele la care sunt supuși compatrioții noștri, nevoiți a sta zile la rând în fața birourilor unde sunt testați, lăsându-și acolo ultimii bani și speranțele.

În vremea aceasta, preocupat de problemele ontologice ale umanității, cugetător profund și, mai nou, doctor în științe, filozofie și artă, Președintele nostru, al României, adică, străbate lumea în lung și în lat, mai ceva ca Magellan, dinamic și iscoditor, marcat de suferințele altora, iar pentru unele zone se arată de-a dreptul providențial, spune o reporteră. Nu plouă în Arabia Saudită cinci ani la rând, dar când trece Președintele Iliescu pe acolo vin puhoaiele, apar brusc inundații în deșert. Poate îi vine cuiva ideea de a-i lua domnului Năstase o mașină din prea plinul său parc auto, pe care s-o amenajăm în „prezidento-mobil" și cu care, apoi, să se irige toate ogoarele noastre secătuite.

Și mai frământat, stimați colegi, se arată premierul, care acum, mai nou, vrea să schimbe Constituția, însă poporul, săracul popor, nu prea vrea. Nu prea vrea, dar din alte motive, nici Președintele Iliescu, așa că domnul Năstase este rugat, de data aceasta, rugat, să se ocupe de problemele concrete ale țării, multe și grele, să iasă mai rar la televizor, altfel îl închidem - pe televizor, bineînțeles - și nu în ultimul rând să învețe, așa cum îndeamnă proverbul, înțeleptul proverb, din pățaniile mai vechi ale domnului senator - nu-i mai spun numele, să nu-i dau drept la replică -, un senator interesant, mai în vervă pe timpuri și mai cu priză la femei cândva, care a făcut greșeala că s-a pus cu Iliescu și, o știm cu toții, a sfârșit-o rău.

Închei aici.

Acum poporul, că despre el vorbeam, de fapt, este atent și așteaptă să vină și peste el, ca și peste noi, primăvara.

Poporul, stimați colegi, mai poate răbda un pic. Apoi, ce-o da Dumnezeu, vorba cântecului, șlagărul actual al Bucureștiului: „Mătrugună și-alior/prin Matache și Obor/între Adi și Ion/bate vânt de-Armagedon."

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
Maria Petre

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar P.D., are cuvântul doamna senator Maria Petre.

 

Doamna Maria Petre:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică este extrem de scurtă. Ea se intituleaz㠄Iarna continuă a suferințelor noastre" și pleacă de la o crudă realitate, constatată recent și de primulministru, aceea că românul va fi nevoit, din nou, să strângă cureaua; de data aceasta, este vorba de cei care locuiesc în apartamente. Este bine știut faptul că plata întreținerii este o problemă în România, mai ales în lunile de iarnă și, totuși, românul a acceptat-o până acum. Deși nu primim mai multă căldură, mai multă apă caldă sau mai multe gaze, toate s-au scumpit și, dacă scumpirea nu mai este o noutate, aceasta este de luat în seamă, pentru că dintr-o dată creșterile depășesc 60%.

Concret, într-un apartament și familie medii din orașul din care provin, Slobozia, județul Ialomița, întreținerea este de 2,5 milioane lei pe familie și pe apartament, față de 1,5 milioane, cât era în luna precedentă, ceea ce înseamnă enorm pentru orice familie de români. Aș fi putut enumera aici câteva categorii sociale, fie șomerii, fie pensionarii, fie bugetarii sau, de ce nu, salariații de rând. Dar, indiferent la care m-aș referi, concluzia este aceeași. Nu poți trăi după ce ai plătit la întreținere 2,5 milioane lei, chiar dacă salariul pe care îl ai depășește cu această sumă salariul mediu net pe economie.

Mi se pare o glumă măsura propusă de primul-ministru, aceea de a eșalona întreținerea în așa fel încât să plătim aceeași sumă lunar, pentru a nu mai simți rigorile iernii. Tocmai de aceea întreb, se va face tot așa și cu reeșalonarea datoriilor? Cine îi garantează plătitorului că va apuca primăvara? De ce să-și plătească dinainte o iarnă pe care nu a consumat-o?!

Vă mulțumesc.

 
Radu Alexandru Feldman

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, doamna senator.

Din partea Grupului parlamentar P.N.L. are cuvântul domnul senator Radu Feldman Alexandru.

 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimate și stimați colegi,

Cei 190 de actori de la secțiile română și maghiară ale Teatrului Național din Târgu-Mureș nu și-au mai primit salariile de anul trecut. Poarta teatrului este închisă cu un lacăt de un metru înălțime, iar trupa artistică, după ce a ajuns la concluzia că în România nimeni nu mai are nevoie de teatru, vrea să-i ceară premierului Năstase permisiunea de a solicita Guvernului Ungariei preluarea instituției, actorii de la secția română declarând c㠄dacă teatrul va fi preluat de statul maghiar, ei sunt dispuși să învețe limba maghiară în câteva zile".

Înainte de a analiza cauzele care au dus la criza pe care am prezentat-o în modul cel mai succint, se cer făcute câteva precizări pentru cei care știu mai puține despre Teatrul din Târgu-Mureș.

A fost unic în lume, a fost singurul teatru național cu secții în două limbi, română și maghiară. A fost timp de decenii, sub regimul dictaturii ceaușiste, unul din cele mai strălucite lăcașe de cultură din țara românească, multe din spectacolele teatrului, de la secția română, ca și de la secția maghiară, fiind primite de critică și de spectatori ca adevărate evenimente ale vieții teatrale.

Turneele în București ale Teatrului din Târgu-Mureș dovedeau sala de spectacol ca neîncăpătoare în fața mulțimii de spectatori care țineau să vadă strălucitele montări.

Cât despre festivalurile teatrale organizate la TârguMureș, nu se poate spune decât că însemnau adevărate regaluri ale scenei românești.

Astăzi, teatrul este aruncat într-o nedreaptă și umilitoare agonie. De ce?!

Răul a pornit de la felul pripit și superficial în care Ministerul Culturii a înțeles procesul de descentralizare a instituțiilor culturale. Într-o manieră proprie heirupismelor anilor de tristă amintire, s-a decis ca în structura ministerului să nu mai rămână decât teatrele naționale din București, Iași, Cluj, în timp ce teatrele naționale din Târgu-Mureș, Craiova și Timișoara să treacă în sarcina administrațiilor locale.

Lipsa oricăror criterii serioase de departajare este strigătoare la cer și ea a fost imediat amendată de Președintele Iliescu, care a declarat că nu va promulga Legea bugetului dacă teatrele naționale din Craiova,

Timișoara și Târgu-Mureș nu vor rămâne în subordinea Ministerului Culturii. Opinia Președintelui a fost întărită și de premierul Adrian Năstase, care a declarat: „Nu cred că domnul Președinte va fi pus în situația de a nu semna bugetul anului 2002; vom găsi o modalitate pentru a nu se întâmpla acest lucru." Legea bugetului a fost promulgată, dar, în pofida promisiunilor celor doi înalți demnitari, trei din fostele teatre naționale au fost abandonate la voia întâmplării și a bunului plac, într-o derivă totală.

Ce se întâmplă azi la Târgu-Mureș?

Nimeni nu-l dorește și nimeni nu știe în sarcina cui revine teatrul național. Ministerul Culturii a alocat consiliului județean 12 miliarde lei pentru plata salariilor, sumă pe care consiliul județean a pasat-o imediat, o dată cu responsabilitatea teatrului, consiliului local, implicit primăriei. Consilierii locali ar accepta preluarea teatrului, dar primarul Dorin Florea, cu o viziune proprie timpului în care trăim, atacă hotărârea județului în contencios administrativ și declară că nu poate lua din buget pentru capriciile unora și că dacă va fi totuși constrâns să preia teatrul național și să-i plătească pe actori din bugetul local „va pune în toate gropile din oraș panouri pe care va scrie că banii necesari reparațiilor au fost dați teatrului".

Acesta este limbajul și tratamentul la care sunt supuși astăzi artiștii în România.

Dacă primarul Dorin Florea ia în calcul și ideea de a aduna saltimbanci de la Teatrul Național din Târgu-Mureș, repet și repet mereu, unul dintre cele mai strălucite teatre din România, și îi va izola într-un ghetou, undeva în afara orașului, nu pot să fac nici o predicție, dar subscriu cu toată credința la spusele domnului Nicolae Cristache, actor și liderul de sindicat din teatru, care, în scrisoarea pe care mi-a trimis-o, afirmă: „Oricare dintre noi și-ar putea găsi de lucru la un alt teatru sau în alt domeniu, dar este un semnal de alarmă. Omorâm cultura. Dacă astăzi moare un teatru național, mâine vom muri ca națiune."

Stimați colegi,

Pledăm cu toții pentru descentralizare, dar nu putem da buzna ca o turmă de talibani într-un domeniu atât de sensibil și de special cum este cel al culturii, al artei, în general.

Păstrăm în viață, de 12 ani, toate găurile negre ale economiei românești, inventăm argumentele cele mai puerile și mai penibile pentru a motiva reeșalonări și ștergeri de datorii pentru clientela politică, dar simțim că ne facem datoria față de țară la ideea că salvăm bugetul statului degrevându-l de povara existenței teatrelor naționale în ograda Ministerului Culturii. Cu 6 milioane de lei rămâne în mână un actor de categoria I care beneficiază de sporurile de vechime și de merit. Șase milioane de lei, după o viață în care, seară de seară, acești oameni, adevărați „preoți ai frumosului", au oficiat pentru bucuria minții și a sufletului nostru. Astăzi refuzăm să le dăm până și acești puțini bani.

Îi cer, îl rog pe ministrul culturii, academicianul Răzvan Theodorescu, să se aplece cu toată atenția asupra situației dramatice în care au fost aruncate instituții emblematice ale culturii românești, ca urmare a felului defectuos în care s-a înțeles descentralizarea.

Criza Teatrului din Târgu-Mureș, imediat după cea a Operei din Cluj, nu este decât un semnal grav al unei crize ce trebuie evitate. Teatrele naționale din Craiova și din Timișoara, ca și Opera din Timișoara nu pot supraviețui cu banii pe care i-au primit mai mult de două trimestre.

Stimați colegi,

Nu îmi imaginez să apuc ziua în care teatrele, operele și filarmonicile din România să ajungă să mai funcționeze doar grație milei unui guvern sau altului din țările cu care Dumnezeu ne-a învecinat.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
Puskás Valentin-Zoltán

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar U.D.M.R. are cuvântul domnul senator Puskás Zoltán.

 

Domnul Puskás Valentin-Zoltán:

Domnule președinte,

Distins Senat,

La declarațiile politice de astăzi am auzit despre niște probleme deosebit de importante și abia am avut curajul să vin la microfon să vorbesc despre o problemă cotidiană, care sper să nu devină în curând și un focar de nemulțumiri în rândurile populației. Este vorba despre știrea pe care am citit-o în ziare, care spune că Guvernul actual dorește să interzică centralele termice proprii din apartamente, respectiv din scările de bloc, și să le demonteze pe cele existente.

Acum circa 4 ani am avut o intervenție, atunci când a devenit de nesuportat datoria populației față de agenții furnizori de agent termic, și am spus că una dintre posibilitățile de trecere peste acest hop ar fi tocmai soluția cu centrale termice de scară și proprii, de apartament.

Se spune că aceste centrale ar fi foarte mari consumatoare de energie, ar fi o sursă pentru poluarea aerului și așa mai departe. Specialiștii din aceste domenii spun că este chiar invers. Nu sunt deloc poluatoare, nici nu sunt cuprinse în nomenclatorul de factori poluanți și, mai mult, consumă mult mai puțin decât așa-numitele centrale de zone, la care nici nu se poate măsura ce consum de gaze și energie electrică au, pentru că sunt ținute în secret. Dacă colega noastră, în intervenția precedentă, a spus că se plătesc 2-2,5 milioane pentru centralele termice de zone care furnizează agentul termic pentru un apartament, atunci cei care au centrale proprii plătesc 700-800.000 lei, ceea ce înseamnă că nu numai cheltuielile populației sunt mai mici, ci și consumul de energie termică, ceea ce pentru țară este o problemă, și mă refer la importul gazelor naturale din Ucraina, din Rusia și așa mai departe. Vreau să atrag atenția celor de la Guvern, de la bun început, până când nu se naște o hotărâre în acest sens, că o asemenea măsură ar fi nu numai dezastruoasă, dar ar provoca și un dezechilibru în balanța energetică a țării. Sper că Guvernul va fi înțelept și această măsură nu se va lua.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Ion Solcanu

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Are cuvântul, din partea Grupului P.S.D., domnul senator Ion Solcanu.

 

Domnul Ion Solcanu:

Domnilor colegi,

Voi fi extrem de succint.

Știm cu toții că există o artă a dezinformării și a intoxicării și între modalitățile de intoxicare și de dezinformare este și aceea a documentelor fabricate, în interiorul cărora sunt inserate date și opinii credibile, de-a valma și laolaltă cu inexactități. Azi am ascultat, citit de aici, ca și săptămâna trecută, de altminteri, un asemenea document fabricat și comentat în maniera bine știută a unui onorabil senator de la P.R.M. S-a afirmat că documentul ar proveni de la cancelaria Partidului Social Democrat.

Ca vicepreședinte al acestui partid, afirm cu toată tăria că documentul comentat și citit aici de onorabilul senator P.R.M. nu a fost elaborat la cancelaria și la conducerea Partidului Social Democrat, ci, în mod sigur, în altă parte, unde există specialiști în dezinformare și intoxicare.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Maria Ciocan

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Mai avem cinci minute alocate, inclusiv cu dreptul la replică la declarațiile politice. Vă fac cunoscut că mai sunt înscriși un număr de senatori, putem continua cu una, două persoane în aceste minute, urmând să reluăm după întrebări și interpelări, sau putem să le reportăm pe cele neprezentate astăzi pentru săptămâna viitoare.

Dau cuvântul doamnei senator Maria Ciocan.

 

Doamna Maria Ciocan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Situația grea a medicilor din România este o enigmă.

Că nu avem nevoie de alte categorii profesionale, care supertehnologizează scoaterea din circulație a vechilor meseriași este de înțeles. Dureros, dar de înțeles; dar ca acum, când aproape fiecare om este încercat de o boală, mai mult sau mai puțin periculoasă, să-ți închipui că medicii nu mai au nici un rost pe lume este o nebunie.

După modul în care sunt tratați, suntem înclinați să credem că acum, în România, ei sunt considerați o categorie parazitară, ca și cum ar zăcea degeaba prin dispensare și cabinete, cheltuind fără rost energie electrică, termică și celelalte.

Medicii au ajuns să încurce pe toată lumea, să creeze dureri de cap autorităților. Să încercăm să punem în discuție o ipoteză absurdă: ce s-ar întâmpla dacă toți medicii și-ar face bagajele și ar părăsi țara?! Privind atent situația creată, suntem îndreptățiți să spunem că autoritățile ar răsufla ușurate, mai ales dacă primii plecați ar fi medicii de familie. Medicii tineri chiar așa procedează - urmează cu sârg studiile, le fac cu temeinicie până la capăt și apoi își iau zborul dincolo de frontiere, acolo unde munca și competența lor sunt apreciate. Nu cunosc nici un medic care să fi declarat sincer că regretă pasul făcut, dar cunosc nenumărați tineri bine așezați la clinicile din străinătate, unde au găsit o ambianță plină de respect pentru munca lor. Alarmant este că pleacă, dar poate mai alarmant est faptul că guvernanții nu au găsit o soluție pentru a păstra aceste valori în țară, ba chiar, prin ordonanțele din ultimul timp, ar încerca să-i convingă să plece.

Se vorbește astăzi pe toate drumurile de interesul național. În curând, și această sintagmă, de mare preț, de altfel, se va demonetiza. Cu toate acestea, interesul nostru național este de a păstra medicii în țară, de a avea medici în dispensare.

Persecutând medicii, ne pregătim un destin sumbru.

Dacă pentru autorități nu sănătatea este lucrul cel mai de preț, atunci constatăm că țara este condusă de o clasă politică care ne pregătește sfârșitul.

Statisticile sunt de pe acum alarmante: mortalitatea este în creștere, natalitatea este în scădere, națiunea este în curs de îmbătrânire, bolile bântuie în forme din ce în ce mai alarmante și grăbesc sfârșitul oamenilor.

Într-o bună zi, cineva va da socoteală pentru drama aceasta pe care o trăiesc românii. Lor li se oferă un sistem de asigurări de sănătate prost, care dezavantajează atât medicii, cât și populația. Pe primii îi aruncă în stradă, pe ceilalți îi lasă pradă suferințelor.

Oare chiar nu ne dorim sănătatea și prosperitatea acestei națiuni?!

Vă mulțumesc.

 
George Mihail Pruteanu

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, doamna senator.

Are cuvântul domnul senator George Pruteanu.

Am să vă rog să vă grăbiți, pentru că grupurile parlamentare n-au corelat timpul. S-au înscris mai mulți vorbitori decât timpul disponibil.

Mulțumesc.

 

Domnul George Mihail Pruteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Românii sunt chinuiți acum de probleme materiale, în primul rând. Firește că obsesia lor numărul unu este plata întreținerii, plata luminii, a căldurii, pentru profesori sunt tichetele de masă, dar, cum întotdeauna am nutrit convingerea că suntem câteva zeci de kilograme de carne și un kilogram de creier, și românii cei mulți împărtășesc într-un fel acest fel de a gândi și caută să țină un echilibru. De aceea, eu, în cât mai scurta mea intervenție, vreau să mă refer la ceva care mă frământă aproape zi de zi, în mod sincer: ceea ce se oferă ca hrană spirituală mulțimii mari de români.

Este vorba de două aspecte: pe de o parte, vulgaritatea, iar pe de altă parte, vrăjitoria.

Voi încerca să fiu cât mai scurt posibil.

Factorul cel mai puternic de influențare a mulțimilor, la ora actuală, este, cu mult departe de părinți, cu mult departe de școală, cu mult departe de ziare, este televiziunea.

Televiziunea reușește idealul acela comunist de „formare a omului nou", prin pătrunderea ei zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă în case și mai ales în minți și în suflete. Ea, efectiv, modelează atitudini și creează un tip de oameni. Și ce constatăm în ziua de astăzi în România?!

În absoluta lor majoritate, dacă nu chiar în integralitatea lor, televiziunile noastre, fie particulare, fie de stat, nu propagă decât, în măsură de 95%, poșircă și mizerie.

Niște lucruri de o vulgaritate înspăimântătoare, vulgaritate și de limbaj, și de atitudine, și de ținută, și de comportament și chiar, ceea ce este cel mai grav, vulgaritatea de stil de viață. Și vulgaritatea este un eufemism, pentru că mai gravă, mai amplă decât această vulgaritate este violența înspăimântătoare, grețoasă. Consacru măcar o oră pe seară televiziunii, știrile și ce se mai poate prinde. Ei bine, sunt printre cei care ajung cu regularitate să evadez în posturile străine, științifice, „Discovery" sau „Animal Planet", pentru că toate celelalte românești, dar absolut toate, îmi întorc stomacul pe dos. Apăs pe butonul telecomenzii, de la un post la altul nu vezi decât... tu cu telecomanda în mână în partea asta, el cu pistolul în mână, spre tine, în partea cealaltă, de parcă ocupația principală a oamenilor pe acest pământ, cu câteva miliarde de locuitori, n-ar fi decât să alerge unul după altul și să se omoare.

Ei bine, oameni buni, fără nici un patetism găunos, vă spun că nu este așa. Există și alte preocupări decât a omorî pe celălalt. Când vezi la un oarecare post de televiziune un film sovietic de acum 20 de ani ai sentimentul unei guri de aer, uite și altceva, uite niște oameni care se ocupă și de slujba lor, de carieră, de mâncătorii într-un serviciu, uite subiecte de film. Când vezi un film polițist cu un Maigret, care nu umbla cu pistolul, ci cu lupa sau nici măcar, umbla din bistro în bistro și adulmeca urma vinovatului, iarăși, ai sentimentul unei oaze, unei respirații. În rest, în măsură de 95%, nu vezi decât creieri zburați pe pereți, orașe apocaliptic aruncate în aer de dragul de a prinde un om, de a-i zbura pieptul în toate părțile și de a revărsa tone de vopsea roșie pe post de sânge.

Toate acestea știți ce înseamnă? Am sentimentul aproape al unei idiotizări intenționate a nației române, unei imbecilizări prin televiziune. Se creează un popor de violenți. Iată, efectele se văd și în felul cum se vorbește, și în felul că nu mai știu cine amenință un ziarist cu moartea, și în mulțimea de copii omorâți, și în tensiunea aceasta continuă de violență purulentă, clocotindă, care există în societatea românească. Acestea sunt efecte.

Uitați ce se întâmplă în școli. Toate acestea sunt efecte ale acestei instilări continue de violență și de vulgaritate teribile pe canalul cel mai cu priză la oameni, care este televiziunea.

S-a pierdut aproape complet, oameni buni, stimate colege și stimați colegi, percepția filmului ca operă de artă, filmul la care te duci ca la teatru aproape, ca să vezi o operă de artă. Filmul acum e perceput ca o bere, ca o dușcă, „hai să mai vedem niște creieri împrăștiați".

Aproape că nu se mai dau filme de artă, nu în sensul acela de elită, de superrafinament, filme pentru 1.000 de persoane, filme frumoase, filme care să te tulbure, să te întoarcă pe dos, să te facă să gândești. Nu sunt decât filme care instilează, mai ales în tineret, dar și în oameni de 40-50 de ani, soluția pumnului, a piciorului între ochi și, eventual, a carabinei, a pistolului și a armelor din ce în ce mai bazuka, care să arunce în aer nu un om, ci un cartier, dacă se poate.

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Domnule senator, vă rog să vă concentrați.

 
 

Domnul George Mihail Pruteanu:

O să încerc.

De asemenea, lipsa de oameni cu adevărat de cultură în fruntea televiziunilor generează o proliferare de mitocănie, de mârlănie de cea mai joasă speță.

Modelul de bun comportament, de oameni cu ținută cu adevărat intelectuală, de oameni care să pară că au citit în viața lor un pic de Eminescu, un pic de Goga, un pic de Goethe, că au ascultat un pic de Haydn, un pic de Enescu, lipsește cu desăvârșire. Urlu, uneori, de disperare după un Iosif Sava, după un Bocăneț, după un Tudor Vornicu, după oameni care știau să facă televiziune și cu umor, și cu șarm, dar cu bun-simț, cu bungust.

Emisiunile de divertisment care sunt, de fapt, de diversiune, de distragere, parcă, totală a oamenilor de la viața adevărată sunt delabrate, haotice, un fel de gălăgie găunoasă și frivolă, numai țopăială, numai colcăială de chicoteli și de bătăi pe umăr și pe burtă, toate având o structură vraiște de așa-zisă bună dispoziție „haioasă", ceea ce nu cred că doar pe mine mă indignează. Ca să nu mai spun de muzica dominantă, aceea cu inflexiuni vulgar-orientale, cântată mai mult cu buricul, decât cu gura.

Trec la punctul 2. Punctul 2 este despre vrăjitorie, stimați colegi.

Constat cu stupoare prezența pe multe canale media, mai ales de televiziune, a unor persoane care se recomandă drept vrăjitoare, care nu sunt, în opinia mea, decât niște escroace ordinare, niște șarlatane infame, la fel de periculoase, la fel de mincinoase, la fel de ticăloase decât a fost la vremea lui domnul Stoica, acela care pretindea că tu îi dai un leu și el îți face 8 lei. Mă mir, de la această tribună, de la aceste două microfoane, că Biserica Ortodoxă nu este mai vehementă în înfierarea, în blestemarea și în..., n-am să spun cenzurarea,

dar în contrabalansarea acestor porcării ticăloase care se propagă de către niște persoane - ca să le spun eufemistic - nespălate, niște neisprăvite care vin și cu un tupeu grețos pretind că se substituie providenței, transcendenței, Mântuitorului, că ele îți pot aduce înapoi soțul pierdut sau dragostea pierdută sau îți pot călăuzi destinul pe o potecă mai luminoasă.

Este o ticăloșie fără margini și ceea ce cer eu nu este nici împușcarea, nici arestarea lor, ci prezența pe canale mediatice și a unui cap înțelept care să spun㠄Oameni buni, nu ascultați aceste minciuni, nu dați nici măcar o găină, nici măcar un ou acestor șarlatane infame, nu le dați nimic, scuipați-le între ochi pentru minciunile pe care le spun și pentru faptul că nu știu să lege două vorbe românește, nicidecum să mai aibă puterea de a îndrepta destine."

Împotriva acestor lucruri am vrut să-mi exprim indignarea și mâhnirea de la acest microfon și vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 19 aprilie 2019, 17:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro