Plen
Ședința Senatului din 25 martie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/04-04-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-04-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 25-03-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 25 martie 2002

3. Declarații politice rostite de către senatorii:

 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

  ................................................
 

Trecem la primul punct de pe ordinea de zi, "Declarații politice".

Anunț timpii de care dispun formațiunile și grupurile parlamentare: Grupul parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist), 38 de minute, Grupul parlamentar al Partidului România Mare, 22 de minute, Grupul parlamentar al Partidului Democrat, 10 minute, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, 10 minute, Grupul parlamentar al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, 9 minute, independenți, 6 minute.

 
Adrian Păunescu

Din partea Grupului parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist) dau cuvântul domnului senator Adrian Păunescu.

Din sală:

Bine ați venit!

 

Domnul Adrian Păunescu:

Mulțumesc, am fost și data trecută, domnule Radu Feldman Alexandru. Vă mulțumesc pentru urările de bun venit și pentru aplauzele de întâmpinare. Oricum, mulțumesc de grijă.

Domnule președinte de ședință,

Domnilor colegi,

Înainte de a trece la declarația mea politică, aș vrea să exprim, în numele Grupului parlamentar P.S.D. (socialdemocrat și umanist) din Senat, profunda noastră îngrijorare față de dispariția deputatului Vlad Cubreacov la Chișinău, deputat al Republicii Moldova, membru al delegației acestei țări la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, și să atrag atenția asupra acestui fapt grav, chiar mai grav decât dispariția unui simplu cetățean, pentru că Vlad Cubreacov este și exponent, nu numai un loial cetățean al țării sale.

În același timp, aș semnala situația profund ridicolă în care se află președintele Republicii Moldova, domnul Voronin, care se îngrijește jignitor de România, are cuvinte de ocară despre faptul că a întâlnit dumnealui sau cineva dintre oamenii dumnealui, la Strasbourg, țigani români, dar nu are grijă de deputații Republicii Moldova, care dispar pe drumul dintre sediul partidului lor și locuință.

Această îngrijorare pe care o punem în relief trebuie să își găsească și un răspuns și sperăm că forțele raționale din Moldova să găsească de îndată calea de a recupera, pentru viață și politică, pe acest deputat cunoscut și în Europa.

Sigur că ar fi multe de spus și despre plajele care dispar de pe țărmul Mării Negre și despre sărbătoarea canalului "România Muzical", un canal valoros al Radiodifuziunii Române, și despre fotbalul românesc, asupra căruia am atras atenția în tot cursul anului 2001 și s-a ajuns acum la o situație gravă, inclusiv la pedepsirea fără probe legale a unor cluburi, deși, desigur, și noi am văzut că în meciul respectiv faptele nu au fost în regulă.

Dar se poate vorbi, aici, despre lipsa de interes a autorităților de resort pentru descoperirea adevărului. Nu sunt un dinamovist, nu sunt un nemțean, dar parcă pedepsirea fără probe creează un precedent periculos și se poate ajunge ca un întreg campionat de fotbal să se joace în culise. Trebuie grijă, pentru că, indiferent ce simțim, trebuie să respectăm legea și să administrăm, dacă le avem, toate probele existente.

Eu, însă, astăzi, voi vorbi despre lucruri și mai grave și aș încheia - o să vedeți - cu un apel către Domniile voastre.

Viața mea întreagă stă mărturie că mi-am refuzat, pe cât mi-a fost cu putință, plăcerea maladivă de a ataca pe învinși, după sfârșitul bătăliei. Și asta, mai ales, în situația în care s-a întâmplat să mă aflu printre adversarii acelor învinși. O asemenea caldă adversitate m-a animat în raporturile mele cu fostul președinte al României, domnul Constantinescu Emil. L-am atacat cu multe prilejuri, l-am nemurit - pe vremea când era președinte - în versuri de referință: "Ciuma lui Constantinescu/Și-a lui Ciorbea se întinde/Și-o s-ajungem servitorii/României suferinde./Au venit Constantineștii/Care-și uită rădăcina/

Basarabia s-o lase/Și să vândă Bucovina!", dar aceste versuri sunt numai unele dintre cele pe care regimul Constantinescu m-a obligat să le scriu.

Pentru orice observator al scenei politice este evidentă, însă, încercarea mea de a analiza corect toate etapele istoriei României, inclusiv pe cea pe care o trăim.

Chiar în partidul din care fac parte există inși care mi-au și pregătit exmatricularea, pentru că nu mă supun, pentru că am prea mult spirit critic, pentru că am atacat prea mult Guvernul actual, pentru că am opinii, pentru că aș crea probleme.

Știu, așadar, să văd și fără ajutorul domnului Constantinescu ceea ce nu este bun în politica noastră de partid. Cu greu m-aș fi sesizat să spun astfel de cuvinte aspre, dacă învinsul știa să păstreze bunul-simț, relativismul intelectual și simțul proporțiilor. Dar nu! Fostul președinte, autorul unei catastrofe atât de mari încât și-a dat și singur seama de ea și nu a avut curajul nici să-și mai depună candidatura, recidivează vinovat în minciună, calomnie și deficit de luciditate. Semne că domnul Constantinescu va reapărea, ca un adevărat strigoi al propriului deces politic, se iviseră. Ieșiseră la rampă câțiva dintre neinspirații săi consilieri, în frunte cu ființa, de altfel temeinică în profesiune, care este doamna Petre Zoe, transportând în câmpul politic prea multe și prea pline rezervoare de otravă. Nici domnul Marian Dorin, cu subțirica sa competență, nu a lipsit de la zarva contrafăcută a ultimei perioade. Așa că moroiul trebuia să apară. Și iată-l! Nimic din ce se face astăzi nu este bun, tot ce a făcut domnul Constantinescu este bun. Mai mult decât atât, unul din gravele, cele mai grave eșecuri ale politicii C.D.R.-P.D.-U.D.M.R.-Constantinescu, și anume rămânerea României în afara NATO, fapt care s-a produs oficial cu destul timp înainte de schimbarea prin alegeri a Guvernului de la București, este pus cu inconștiență și cu iresponsabilitate, de către fostul artizan al dezastrului național, în seama victoriei P.D.S.R. în alegeri și a numărului mare de voturi obținute de P.R.M. și de liderul său, Corneliu Vadim Tudor. De aia a vlăguit și a îngenuncheat regimul Constantinescu țara în 1997, 1998, 1999, 2000, pentru că românii nu au știut să se poarte în noiembrie 2000 la vot.

Oamenii de știință și filozofii care susțin că timpul nu există au, după cum se vede, dreptate. Unii șturlubatici se consideră Napoleoni, alții vorbesc limbi străine care nu există, ceilalți au probleme cu sensul în care merg acele ceasornicelor, câteodată cauza și efectul se cunună religios în altarul păgân de minciuni și angoase ale ghicitorului în pietre.

În ceea ce mă privește, ca un om public român, nu voi susține, în ciuda apartenenței sau tocmai că aparțin P.S.D., că în scurtul răstimp al noii guvernări s-au mai făcut numai lucruri bune. Conștiința mea este uneori zguduită de grave întrebări la care nu găsesc răspuns. Mă macină dezacorduri și mă dor neîmpliniri, amânări și uitări.

Domnul Constantinescu nu spune numai minciuni cu privire la guvernarea actuală, dar tace numai minciuni cu privire la propriul său regim și nu recunoaște împliniri evidente ale Guvernului P.S.D. Domnul Constantinescu jignește profund poporul român crezându-l atât de uitător, de iertător și de influențabil, încât să nu observe că fostul gropar atribuie nonșalant toate gropile celor care, inspirați sau nu, încearcă să le rezolve. Cele mai multe dintre criticile aduse de domnul Constantinescu Guvernului Năstase pălesc, se sting, devin suspecte și pentru noi, cei care le-am formulat înainte sau le-am fi putut formula, pentru că le emite omul care nu a avut tăria bărbătească de a-și face o autoanaliză cinstită, ca să iasă în anul 2000 din scenă ca o vitează felină-tigru, nu ca o vicleană felină prinzătoare de șoareci. În acest fel pitic a trăit și a luptat domnul Emil Constantinescu, liderul regional, nerecunoscut ca atare de regiunea sa nici atunci, când a decapitat coaliția care îl adusese la putere, nici astăzi, când atacă puterea de atunci, devenită opoziție, pentru că nu îi place dumnealui cum lucrează liderii opoziției. De pe margine, profesorul dă note proaste tuturor, ca să își crească sieși nota la purtare.

Domnul Constantinescu n-are psihologie de coloană.

Să fiu explicit. Atunci când mai multe mașini merg pe șosea, în grup, conducătorul primei mașini trebuie să stăpânească perfect psihologia de coloană, cuprinzând cu ochii, mereu, atent și competent, pe cei din spate.

Dar, în fond, poate fi învinovățit P.S.D.-ul pentru că își trece, cu majoritatea știută, legile care îi reprezintă politica?! Pe de altă parte, poate fi învinovățită opoziția că n-are majoritate? E absurd și imoral să îi ceri opoziției, pe care chiar tu ai decapitat-o și ai condus-o către înfrângere, să fie mai numeroasă și mai puternică decât puterea. Dacă lucrurile ar sta astfel, opoziția ar ajunge la putere. Și în această privință, manechinul amator, care ne-a manechinuit, zglobiul jocheu de ochelari, proprietarul unei culturi generale de tip rocă, moașa națională care a ajutat să se nască numai avortoni, nu se dezminte, ci se autoproclamă salvator al nației și, în primul rând, al opoziției, care fără dumnealui ar suferi aici neconsolat, aici, la marginea Europei. Nemulțumit de activitatea opoziției, în rândurile căreia există mulți lideri mai valoroși și intelectual, și politic decât domnul Constantinescu, acest om, care ne-a electrocutat prin superioritatea propriului său complex de inferioritate, vine să adâncească handicapul pe care l-a creat prin neobosita sa nepricepere și să dea o neașteptată mână de ajutor partidului nostru. Încă vreo câteva activități de acest fel ale omului cu găleata și sondajele favorabile se vor revigora, chiar și fără, chiar și înainte de rezolvarea problemelor teribile pe care regimul Constantinescu le-a lăsat în anul 2000 țării.

De 15 luni, noi, cu toții, încercăm să îngropăm groapa. Grea operație. Dar vine domnul Constantinescu, cu propria groapă în spate, și își scoate, își pune ochelarii, își scoate și iar își pune ochelarii și îi aruncă pe catedră, cu un gest de "teatru municipal", și ne ceartă profesoral, profitând cinic de faptul că n-am avut tăria morală de-a arăta, după căderea sa, dimensiunile tragediei naționale pe care a creat-o. Ce urgentă refacere a gâtlejului, prin torențială gargară de bocete, ce regenerare a obrazului prin prestidigitație cu măști, ce prospețime a ochiului, redobândită prin acumularea de lentile, ce parastas paradoxal, la care mortul se scoală din locul cuvenit și începe să-i înjure pe cei care abia i-au făcut rost de arpacașul pentru colivă, ce sfidare și ce imprudență!

Folosesc prilejul acestei grave erori a unui adversar politic, pentru a atrage, din nou, atenția colegilor din partid și Guvernului pe care noi îl susținem asupra împrejurării că gravele probleme ale țării nu încetează să fie grave, numai pentru că le-a recitat confuz, nedrept și globalist autorul celor mai multe dintre ele, destinatarul către care ar fi trebuit să meargă, în realitate, toate moțiunile opoziției din anul 2001. Avem de rezolvat inclusiv problemele pe care domnul Constantinescu n-a știut, n-a putut, n-a avut generozitatea să le descopere și să le spună. Avem o responsabilitate ireductibilă! Nu avem voie să ne lăsăm amăgiți de succesele reale și nici întărâtați către rezolvări superficiale, de paradă, ca să le dăm cu sâc denigratorilor noștri, care vor să se facă remarcați, atacându-ne pentru toate.

Trebuie să distingem mereu între ce e drept și ce e nedrept, trebuie să răspundem celor ce ne calomniază, nu numai prin respingerea atacurilor lor incorecte, ci și prin autoanaliză lucidă și prin asumarea răspunderii pentru tot ceea ce n-am făcut așa cum trebuia să facem.

Să răspundem prin urgență și adâncă lucrare.

Voi da un exemplu amar. Am, personal, altă opinie decât premierul Adrian Năstase (ținta predilectă a domnului Constantinescu, deoarece domnul Iliescu nu mai candidează) și decât, iată, Guvernul Năstase, în chestiunea atitudinii României față de evrei, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, în sensul că, fiind întru totul și definitiv solidar cu evreii persecutați, hăituiți și uciși bestial de naziști și de servitorii lor, mă bazez pe date și pe mărturii, susținând că România nu a înfăptuit holocaustul, despre acest adevăr vorbind, în acest sens, liderii din vremea respectivă ai evreimii române și ai evreimii lumii.

Marele cărturar și profesor Raoul Șorban a publicat cărți și publică în fiecare săptămână în "Flacăra" lui Adrian Păunescu dovezi că România și românii i-au protejat și, adesea, i-au salvat pe evrei, chiar dacă, trebuie să recunoaștem, cu durere, au existat și legi și atitudini antisemite în statul român. Ar trebui grăbită cercetarea științifică, istorică, privitoare la toate acestea, pentru că

Raoul Șorban are 90 de ani și nimeni nu îl poate bănui de nedreptate formală la adresa evreilor, câtă vreme, în vremea celui de Al Doilea Război Mondial, Domnia sa a trecut numeroși dezmoșteniți și chinuiți ai omenirii, între care mulți evrei, granița Ungariei, care ocupase nordul Ardealului, către sudul Ardealului, aparținător de România și de români. Pentru acestea toate, Raoul Șorban a fost declarat "Cetățean de onoare al statului Israel" și "Drept între popoare", înalt titlu dat de Israel celor ce au salvat măcar un evreu, fără vreun profit material pentru aceasta.

Dar, în fine, cu toată opinia mea diferită de a premierului și a Guvernului, sunt gata - dacă asta va folosi bunei situări a României, pentru accederea în NATO - să pun, acum, surdină opiniilor mele. Repet, aceasta pentru binele general, nu de teama pușcăriei, pe care cu prea mare pripă o anunță Executivul. Dar în acest context nu pot să nu salut gestul de curaj al premierului Năstase, care a respins învinovățirea poporului român pentru tăcerea în fața holocaustului. Scrisesem cu câteva zile înainte, joi, 21 martie 2002, în revista mea "Flacăra" următoarele: "Riscata, ca să nu spunem nedelicata (în contextul marii iubiri a românilor pentru America!), declarație a ambasadorului S.U.A., domnul Michael Guest, potrivit căreia ÇRomânia a participat la holocaust.

Nu doar mareșalul Antonescu, prin declarațiile sale, sau Garda de Fier, prin acțiunile sale, sunt responsabili de ceea ce s-a întâmplat, ci și cetățenii, care au sprijinit aceste evenimente în mod deschis sau prin tăcerea lor, în timp ce alții au spus NU acestei URI, cu riscul de a-și pierde viața.È, are darul de a ne mâhni.", mai ales pe cei ce tac și fac în viață. Să presupunem că e convingerea oaspetelui, și nu numai a Domniei sale, că Antonescu e vinovat și că România chiar a participat la holocaust.

Constatăm că și ministrul Răzvan Theodorescu crede același lucru. În fond, oricine are dreptul să aibă orice părere. Când, însă, ambasadorul american își asumă atât de puțin suspicios verdictul unui tribunal bolșevic, impus în România de sovietici, lipsa de nuanțe începe să ne doară, iar siguranța cu care sunt învinovățiți cetățenii care ar fi sprijinit acel eveniment prin tăcerea lor ne consternează. Potrivit mecanismului acestei logici, ne punem și noi întrebarea: ce vină au, de exemplu, cetățenii americani pentru lunga perioadă de persecutare a negrilor în Statele Unite?! Are dreptul ambasadorul României la Washington să-i acuze de asasinarea lui Martin Luther King pe americanii care au tăcut?

Și, apoi, ce calificative merită, în aceeași ordine de idei, acei lideri politici din America sau din Anglia care au trimis înapoi, către bătrânul continent, vapoare cu evrei salvați - între altele - de niște "tăcuți" din țările strivite între hitlerism și stalinism?

Parcă Lenin îi scria lui Stalin, când acesta întâmpina rezistență la colectivizare, să nu-i uite pe dușmani și să-i împuște pe șovăielnici.

Finalmente, l-am întrebat pe distinsul nostru prieten american: ce este mai grav, cine ar avea să își facă mai multe reproșuri, cetățenii români care au tăcut sau demnitarii țărilor mari și libere care au refuzat să-i ajute pe evreii terorizați, chinuiți, neputincioși să își mai găsească un loc pe pământ?

Iată triste adevăruri din documentele epocii! Adevăruri în rezumat...

În 1938 Anglia interzice emigrarea evreilor din Europa în Palestina.

În 1940 Churchill ordonă navelor și aviației din Mediterana să împiedice, să captureze și, eventual, să scufunde orice navă care transportă evrei în Palestina.

În 1940 secretarul adjunct pentru afaceri europene și șef al Departamentului pentru probleme speciale, de război, al Statelor Unite se opune categoric emigrării evreilor în Statele Unite. El este autoritatea cea mai înaltă în acordarea vizelor și refuză sistematic acordarea de vize evreilor din Europa.

Adjunctul său, șeful Departamentului pentru problemele Estului, e cel mai mare inamic al evreilor care vor să plece din Europa pentru a se salva în Statele Unite.

Răspunsul acestor oameni, când au fost întrebați la proces, după război, de ce s-au opus a fost: "De teamă că agenții coloanei a 5-a, comuniste și naziste, se vor strecura în Statele Unite sub acoperirea calității de refugiat evreu."

În aceleași vechi și negre timpuri, Ministerul de Externe al S.U.A. oferă evreilor posibilitatea de a emigra în Insulele Virgine, iar președintele Roosevelt le oferă șansa de a emigra în Alaska. Și toate acestea nu în tăcere! Am spune că surzenia e, uneori, mai rea decât tăcerea. Și asta, mai ales, când cei mari nu aud durerile și mai și arată cu degetul pe cei mici, care, în zgomotul războiului, par a tăcea. De fapt, ei nu tac, ei nu sunt auziți!

Ar mai fi de precizat și că, în vremea la care se referă domnul ambasador, dacă ar fi adevărat că în România a fost holocaust, mai trăia nu numai cetățeanul român simplu, dar era la locul său, era cap al țării regele României, care ar fi putut ști mai multe și ar fi putut acționa sau măcar ar fi putut reacționa mai cu folos?

Ei, bine, mulțumesc premierului Năstase pentru că a respins învinovățirea poporului român și aștept zile mai senine, în care adevărul contribuției românești la salvarea vieții evreilor din România și din Europa să se poată vedea și de la mică, și de la mare distanță. În acest context, resping cu indignare afirmația dintr-un ziar, a unui anume Braia, cum că eu aș fi antisemit. Îl voi chema în judecată pe acest iresponsabil, de aceea nu mai insist.

Ce vreau să spun finalmente? Ar trebui să ne gândim cu toții ce avem de făcut pentru a nu crea probleme noi și a pune piedici țării în drumul ei către prea mult amânata prosperitate, siguranță și pace.

2002 este anul în care România va fi sau nu va fi primită în NATO. Merită să conjugăm eforturile noastre pentru a realiza acest deziderat național, ne trebuie grijă și acuratețe în tot ce facem, dar, desigur, nu e acceptabilă ideea că viața, cu toate ale ei, trebuie să înceteze, ca să ne fie drumul mai ușor. Totuși, trebuie să recunoaștem că momentul este special. Și trebuie comportament exemplar.

Toți anii de obidă și de speranță ai unui popor pătimit de ocupanții sovietici și pătimit și de uitarea Occidentului, toate pușcăriile staliniste, în care au stat atâția și atâția români și și-au pierdut tinerețea și, uneori, viața, tatăl meu, condamnat la 15 ani de pușcărie politică grea pentru concepția sa liberală, bietul sublocotenent de artilerie, învățătorul Constantin Păunescu, aflat acum în cimitirul de la Bârca, toți nou-născuții mamelor sărace se regăsesc în această încordată perioadă a anului 2002.

Eu cred că trebuie să nu ne jucăm de-a șansa, ci să ne-o apropiem, într-adevăr, refuzând soluții originale, când ne e clară grila de urmat și pe care am acceptat-o.

În 27 martie este Ziua când tragica Basarabie a hotărât, ea însăși, revenirea firească la patria-mumă,

România. Dificilă situație, acum, pentru noi, iubitorii de unitate națională și de adevăr istoric. De ce a scăzut tonul nostru, ce se dovedise acut, chiar și când nu se ardeau cărțile, pentru textele de drag și de dor de Basarabia și Bucovina? Pentru că nu trebuie să dăm pretexte adversarilor, ca să ne găsim, din nou, în afara șansei.

Spre deosebire de colegul meu, scriitorul, gazetarul și senatorul Corneliu Vadim Tudor, căruia nu îi contest bunele intenții, eu cred că astăzi unitatea noastră națională deplină nu se poate realiza renunțând la opțiunea pentru NATO, ci tocmai situându-ne alături de marile puteri ale lumii civilizate și înlăuntrul alternativei nord-atlantice, cu toate, să le zic așa, râurile noastre interioare. N-ar fi prima oară în istorie când țara s-ar împlini prin compatibilitate cu lumea. Nici în 1918 nu a fost altfel.

Spuneam că agresiunea domnului Constantinescu asupra P.S.D. folosește, fără voia autorului, partidului nostru.

Am îndoieli, însă, că folosește și țării. Să nu subdimensionăm, dar nici să nu supradimensionăm aceste atacuri.

România are acum nevoie de o luptă politică oricât de dură, însă desfășurată în limite civilizate, de adevăr, onestitate și de curajoasă asumare a interesului național.

Simt nevoia să adresez, acum, aici, chemarea mea de conștiință tuturor oamenilor publici și, în primul rând, oamenilor politici care țin la această țară: poate că nu putem contribui direct la binele țării, la intrarea ei în conclavurile meritate, dar să nu contribuim la răul țării. Nu mă refer aici doar la opoziție, ci și la noi, cei aflați prin miniștrii noștri la guvernare, la noi toți.

Putem, în fine, fi solidari, în confruntare politică loială, pentru ieșirea din blestemul geografic, din prăbușirea economiei, din haosul social, din subdezvoltare, neliniște și mizerie. Încep cu mine însumi. Lansez acest urgent proiect moral al cumințeniei creștine, cu toate polemicile raționale dintre noi, dar fără a împovăra bordul de probleme al țării.

Doamne, luminează-ne și nu ne lăsa să risipim șansa de a recâștiga locul meritat pe continent și în lume!

Doamne, ocrotește România! Și dă-ne iubire de Buna Vestire! (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Grupul parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist) mai are la dispoziție 19 minute.

 
Corneliu Vadim Tudor

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, invit la microfon pe domnul Corneliu Vadim Tudor.

Vă rog.

 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Domnule președinte de ședință,

Onorați colegi,

Îngăduiți-mi un foarte scurt drept la replică pentru ceea ce a spus colegul nostru Adrian Păunescu în mod surprinzător.

Se constată că isteria NATO a devenit o obsesie națională, obsesia națională s-a transformat în psihoză și psihoza le întunecă unora judecata. Nu cred că poate fi adevărat ce am auzit cu urechile mele aici. Adrian Păunescu, care toată viața a militat pentru unirea Basarabiei cu România, să spună că interesul național este să ne integrăm, unde? Într-un bloc militar? E o nebunie ce se spune aici, ne pierdem controlul cuvintelor.

Interesul național este să ne integrăm într-un bloc militar și să nu ne unim într-un moment istoric favorabil cu frații noștri din Basarabia, care mult nu mai rezistă, că asta este realitatea? E o dramă de proporții istorice ce se petrece acolo și noi alergăm după cai verzi pe pereți. Nu aveți decât să judecați cum vreți dumneavoastră, să vă duceți partidul unde vreți dumneavoastră, România Mare se numește chiar România Mare. Nu ne cereți să ne schimbăm numele partidului de 11 ani într-o succesiune de consoane pe care dumneavoastră vi le tot schimbați de 10 sau 11 ani: din F.S.N. în F.D.S.N., în P.D.S.N., în P.D.S.R., în P.S.D. și ce s-o mai găsi pe-acolo.

Iartă-mă, Adrian Păunescu, dar drumurile noastre se despart astăzi, dacă îmi spui mie că interesul național nu este unirea Basarabiei cu România, ci integrarea într-un bloc militar care s-ar putea mâine să nu mai fie ceea ce este și asta o spun toți analiștii, chiar occidentali, chiar americani. Atunci înseamnă că ne dăm biografiile la întors, ni le dăm la răscroit.

 
 

Domnul Adrian Păunescu (din sală):

Nu am spus asta! Am spus "unitate națională"!

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Nu știu, te rog mult, Adrian. Nu se poate, am fost la atâtea manifestări naționale și unioniste împreună, să-mi audă mie urechile că ni se spune că interesul național ar fi cu totul altceva. Nu, domnule, eu până voi muri voi susține că interesul național este unirea Basarabiei și Bucovinei cu România. Europa are de 63 de ani în pântecele sale un făt mort, Pactul Hitler-Stalin, este un făt mort în putrefacție, e pericol de septicemie pentru tot continentul și noi suntem pentru aderarea la NATO și acesta este termenul corect, că o țară nu se "integrează" într-un bloc militar, "aderă" la un bloc militar, dar nu cu orice preț.

Ce dorim noi - eu și Ilie Ilașcu vom face la Strasbourg - este următorul fapt: vom propune o rezoluție pentru anularea efectelor istorice ale Pactului Ribbentrop-Molotov.

Dacă Occidentul nu înțelege că este în interesul său geostrategic ca aici să fie o Românie puternică, unită și prosperă, atunci vom fi Cenușăreasa lumii contemporane, își vor bate joc toți de noi, ca și până acum. Asta dorim noi, poate nu ne-am făcut noi înțeleși mai bine, nu periclităm noi adeziunea la NATO. Vă spun acum, în declarația politică, cine o primejduiește.

Acesta a fost dreptul la replică, stimate domnule președinte de ședință, și cu înțelepciunea care vă caracterizează, împreună cu întreg Partidul Național Liberal, care pentru noi este condus tot de venerabilul Mircea Ionescu-Quintus, dați-mi voie să trec la declarația politică.

Doamnelor și domnilor,

Atunci când fostul premier Radu Vasile a anunțat că în România nu a prea rămas nimic de furat el s-a înșelat. Într-un sat fără câini, întotdeauna se va găsi ceva de furat. Petrarca vorbește că, pentru a putea merge de la Calais la Paris, regele Jean a fost nevoit să obțină un permis de liberă trecere de la bandiții care cutreierau regiunea.

Probabil că, dacă ar fi trăit în România vremurilor noastre, bandiții ar fi trebuit să plătească ei pentru a primi de la rege un permis de liberă trecere.

În România se fură totul, fără alegere. Apelând la câteva clișee deviate pe un ton agresiv, de genul: "fals, fals, fals" sau "sunteți un mincinos ordinar, domnule", neapărat "domnule", că păstrează o aparență de civilitate, ori "am să vă dau în judecată pentru calomnie", hoții își repară rapid imaginea și merg mai departe fără probleme. Cine să-i prindă pe ei? Poliția are altă treabă, fiindcă fură în legea ei. Oare nu din biroul ministrului de interne a șters-o din țară cu destinația Israel Ioana Maria Vlas? Generalul Virgil Ardeleanu numai de mine și de P.R.M. se ocupă într-un filaj permanent, 24 de ore din 24, și vă rog să mă credeți că știu bine ce vorbesc.

Justiția la fel, ajunge că este legată la ochi, de ce să se mai lege și la cap fără să o doară?

Parafrazându-l pe Constantin Brâncuși, vom spune și noi: "Nu este greu să furi, este greu să te pui în starea de a fura", iar starea de a fura este climatul propice, însuși regimul de anarhie care domnește în țara noastră.

Totul este vraiște. Hoții mai mici și-au făcut sindicate cărora le zic firme, societăți, consilii de administrație, ligi, uniuni patronale, toate mânuite de sfori de sus, de către hoții mai mari, care stăpânesc instituțiile statului mai rău ca pe niște moșii personale, unde feudalul tot mai are grijă să tundă oaia, dar să nu o jupoaie, să nu distrugă matca albinelor, să nu otrăvească apele și fântânile, să nu primejduiască recolta anului viitor. Pe când la noi? La noi toate acestea sunt faze depășite. Plutește în aer spaima apocaliptică să nu fure altul mai mult, nimeni nu dă socoteală nimănui, marii gangsteri au avut grijă să-și creeze justificări și dacă vreun personaj ceva mai scormonitor, eventual, din presă, încearcă să afle cine, cum și ce a furat, automat se trezește pus la zid cu strigări vehemente de genul: "Comunistule, fascistule, nu vezi cât ești de antioccidental sau de anti-NATO, cum de te mai rabdă pământul?!"

"Parlamentul poporului este cârciuma" scria Balzac.

Astăzi românii nici măcar la cârciumă nu mai pot să își verse năduful, fiindcă nu au bani nici de lapte bătut.

În această conjurație a bandiților un rol scandalos îl joacă o mare parte a presei. Există ziare care pozează în campioane ale integrității morale, taie în carne vie, nu scapă nici un subiect oricât de mărunt, declanșează campanii asurzitoare de pagina întâi, unde persoana sau familia indezirabilă este vânată barbar, dar ca prin minune aceleași ziare se înmoaie și torc ca niște pisici pe cuptor ori se topesc ca un cornet de înghețată la soare atunci când este vorba de anumiți afaceriști sau de unele subiecte tabu.

Iată, de pildă, cazul arabului de origine palestiniană

Fhati Taher, incontestabilul mafiot internațional, iar arestarea lui la Viena, la începutul anului 2001 de unde a scăpat doar plătind o cauțiune mare, de 500.000 de dolari, constituie un indiciu în plus al periculozității pe care o reprezintă.

Nici nu și-a dezmorțit bine acest Taher încheieturile de strânsoarea cătușelor poliției din Viena, că la numai două săptămâni era tratat cu onoruri, la cel mai înalt nivel, de către domnii Ion Iliescu și Adrian Năstase.

Așa după cum se știe, cei doi demnitari au participat la deschiderea Hotelului "Marriott" unde, alături de palestinianul cu pricina, au tăiat panglica inaugurală. În fotografiile ceremoniei respective apare și Dumitru Tinu, directorul ziarului "Adevărul". Legăturile dintre ziaristul român Tinu și afaceristul arab Taher sunt o mostră a ceea ce înseamnă nucleul pur al mafiei. Tinu e președintele consiliului de administrație al Hotelului "Marriott", de unde îi vin 10.000 de dolari pe lună fără să miște un deget, iar Taher este proprietarul din umbră al ziarului "Adevărul". Mai exact spus, este acționar majoritar. Și atunci cum o să apară în "Adevărul" vreun rând despre afacerile acestui Taher? Numeroase publicații au scris despre garanția guvernamentală de 130.000.000 de dolari - pe un post de televiziune s-a spus chiar 170.000.000 de dolari - pe care i-a primit cadou Taher de la partenerul lui de afaceri, Hrebenciuc, pentru a pune mâna pe marele hotel "Marriott", dar "Adevărul" a tăcut ca peștele.

O femeie nu trebuie și nici nu poate să fie adulteră 24 de ore din 24. Ajunge o oră pe zi pentru a beneficia de oprobriul public. Așa și cu ziarul "Adevărul". Poate să scrie și să înfiereze orice act de corupție, cu mânia proletară care i-a rămas pe fundul paharului ca o drojdie în putrefacție încă de pe vremea când se numea "Scânteia" și tăia și spânzura în calitate organ al C.C. al P.C.R. Nu impresionează pe nimeni. Pe mine, în nici un caz. Nu sperie pe nimeni. Pentru că între timp, după privatizarea frauduloasă, "Scânteia" a devenit organ al mafiei. Și pentru că tot îi hingherește "Adevărul" pe unii și pe alții, acuzându-i de îmbogățire rapidă, poate ne va răspunde fostul informator al securității, Dumitru Tinu, câte vile are el la ora actuală, unde anume și pe ce nume. Unii zic că posedă nu mai puțin de 5 vile, dintre care două în curs de finisare în pădurea Băneasa, ridicate cu materiale de furat de la Școala Româno-Americană.

În aceeași poziție dezgustătoare se plasează și postul de televiziune ProTv. Dacă ar fi să ne luăm după ziarul "Bursa", acest post de televiziune are datorii față de buget de aproape 1.800 de miliarde de lei. Dacă ar fi să dăm crezare unor surse din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale datoriile respective ar fi cu mult mai mari, de circa 10.000 de miliarde de lei. În orice țară din lume evaziunea fiscală se pedepsește, uneori chiar cu închisoarea. În Italia a intrat la pușcărie pentru asemenea ilegalități chiar un simbol național, actrița Sophia Loren. În Germania au stat după gratii tatăl marii sportive Steffi Graff, dar și impresarul lui Michael Jackson, conaționalul nostru Marcel Avram. Numai în România nimeni nu pățește nimic. Firește, dacă are grijă să se pună în slujba Guvernului, așa cum a făcut-o unul dintre patronii ProTv-ului, fostul operator al studioului "Alexandru Sahia", Adrian Sârbu. Numai că în cazul de față, dată fiind implicarea magnatului american Ronald Lauden, avem de-a face și cu o încălcare gravă a legislației din S.U.A., așa după cum au sesizat mai mulți observatori.

Încă nu e prea târziu ca domnul Michael Guest să ia atitudine față de acest caz de corupție reală, având în vedere că sunt prejudiciate și interesele contribuabililor americani, iar justiția americană nu glumește deloc în cazuri din astea. Excesul de zel al postului de televiziune ProTv s-a văzut în noaptea revelionului 2002, când din chestiunea ridicării vizelor aplaudacii respectivi au făcut un spectacol pompieristic de un gust jenant, aidoma "proștilor sub clar de lună" de care vorbea Theodor Mazilu, care se gâdilă singuri și se tăvălesc de râs.

Dar mașina de propagandă a ProTv-ului nu s-a oprit aici. Ce Dumnezeu, doar sabia lui Damocles stă deasupra capului micului tejghetar Adrian Sârbu, cu figura lui de Hajdeu la 7 ani de la deshumare!

În seara zilei de duminică, 24 martie, o altă transmisie directă din Piața Constituției avea aerul că poporul român stă ca fraierul în casă, la căldurică, în loc să dea buzna la Bega. Nu la râul care trece prin orașul Revoluției,

Bega, ci la cântărețul neamț, de culoare, Lou Bega.

Așa după cum se știe, la București are loc în aceste zile Reuniunea Grupului Vilnius 10, unde vor fi dezbătute și șansele țării noastre de aderare la NATO. În principiu, e un fapt pozitiv și noi, cei de la Partidul România Mare, dorim succes acestei întruniri. Ea ar avea și mai mult succes și, în orice caz, aderarea la NATO ar primi undă verde din partea puternicilor lumii contemporane dacă s-ar respecta principala condiție: eradicarea corupției.

Atâta timp cât corupția va fi ridicată la rang de politică de stat, atâta timp cât la Palatul Cotroceni va exista un consilier de stat, reactivat ca general zilele acestea, pe nume Dumitru Iliescu, atâta timp cât procuror general va fi acela care l-a scos din închisoare pe fostul lui client, ca avocat, Zaher Iscandarani, atâta timp cât în aeronavele cu care circulă de la un capăt la altul al lumii, fără nici un rezultat palpabil, domnii Ion Iliescu și Adrian Năstase vor fi îmbarcați sponsori mafioți, de genul lui Ioan Nicolae, atâta timp cât mari infractori vor căpăta gulerele albe ale onorabilității politice, atâta timp cât serviciile secrete îi vor urmări pe adversarii politici, iar nu pe cei care înfometează populația și atentează la siguranța națională, atâta timp cât cele mai productive întreprinderi, bănci, stațiuni turistice, zăcăminte vor fi asediate de clientela partidului de guvernământ ca niște redute pe vreme de război, într-o competiție contra cronometru, ei bine!, nu putem și nu ar fi moral să intrăm în NATO.

Închipuiți-vă că până și cu prilejul reuniunii de la București hoții tot au dat o lovitură. În primul rând, cei 300 de participanți străini sunt cazați la același hotel, "Marriott", unde, ne informează ProTv, Guvernul a obținut un preț bun, de numai 150 dolari pe cameră. Numai că aici e vorba și de o gravă iresponsabilitate politico-militară: să cazezi echipa NATO în bârlogul unui palestinian dubios, care cochetează cu mai multe servicii secrete străine, expulzat chiar de Ceaușescu în anii '80, iată exact ceea ce ne mai lipsea! Noi deținem informații că

Hotelul "Marriott" a devenit un fel de buncăr, burdușit de microfoane și de camere de luat vederi și, dacă ne imaginăm că experții și consilierii străini, care lucrează efectiv în câteva ministere cheie de la București, nu cunosc și ei toate astea, înseamnă că nu știm pe ce lume trăim.

Guvernul ne informează că a pus la bătaie pentru reuniunea propriu-zisă 1.000.000 de dolari. La această sumă se adaugă 230.000 de dolari pentru un videoclip și două articole de popularizare apărute în presa străină. În treacăt fie spus, am văzut ce știință de carte au lefegiii ministrului propagandei, Vasile Dîncu, el însuși, protagonistul unui dosar penal alcătuit în 1996 de generalul de poliție Costică Voicu. Într-un videoclip consacrat recensământului se spune că în Războiul de Independență ar fi murit 10.000 de români. Eroare, domnilor! Cifra de 10.000 se referă la totalul morților și răniților. Mai concret, au fost 1.500 de morți și 8.500 de răniți.

Dar să revenim la "hartiștii" noștri. Peste toți acești bani au mai fost alocați și 200.000 de dolari destinați spectacolului în aer liber din Piața Constituției. Să ne oprim la această sumă. Pentru că tot ni se cere să vorbim despre corupția reală, am să vă dau un exemplu acum. S-au cheltuit oare cu adevărat 200.000 de dolari pentru câteva formații românești, care cântă și pentru câțiva bănuți, și pentru un neamț de culoare care e scos de câțiva ani din circuitul show-biz-ului mondial? Iată ce ne-au comunicat câțiva dintre cei mai informați impresari români. Citez: "În realitate nu s-au cheltuit decât maximum 67.000 de dolari, restul de 133.000 de dolari intrând în buzunarele celor de la Guvern. Au fost 9 grupuri românești a câte 3.000 de dolari fiecare, maximum maximorum, cu impozitele incluse, în total 27.000 de dolari. Cântărețul din Germania a primit cel mult 30.000 de dolari, pentru a rămâne cu 20.000 dolari bani în mână, după ce va fi impozitat în țara lui. Luminile și sonorizarea au fost asigurate de Adrian Ordean și grupul Talisman, aceștia fiind plătiți pentru aparatura lor cu 10.000 de dolari." Jos pălăria pentru acești artiști. Noi nu cu ei ne răfuim. Restul de 133.000 de dolari s-au dus ca de obicei la organizatorii din umbră, adică la cei care au tras sforile. O remarcă specială pentru tariful interpretului Lou Bega și al micului său corp de dansatoare: se afirmă că ei ar fi primit 150.000 de dolari, ceea ce e o aberație. Probabil că s-a lucrat, ca de obicei, cu două contracte: unul pentru evidența Guvernului, de 150.000 de dolari și altul pentru fiscul german, reprezentând gajul real de 30.000 de dolari, adică de 5 ori mai mic.

Tehnica e cunoscută. Așa s-a procedat și în cazul festivalului "Cerbul de Aur" de la Brașov. În urmă cu câțiva ani, Diana Ross, care este infinit mai cunoscută și mai valoroasă decât acest Bega, a fost plătită de către firma-căpușă care a adus-o cu 120.000 de dolari, dar firma cu pricina a primit de la TVR, în acte, 200.000 de dolari. Diferența de 80.000 de dolari s-a împărțit între mafia din TVR și firma-căpușă. Grupul To Unlimited a primit de la o firmă căpușă 12.500 de dolari, dar TVR a plătit firmei cu pricina 32.000 de dolari. De la ediția pe anul 2001 a "Cerbului de Aur" s-au furat nu mai puțin de 600.000 de dolari. Exemplele pot continua. Încă nu știu exact care sunt dedesubturile afacerii din Piața Constituției, pentru că este o chestiune prea recentă, dar un lucru știu sigur: suma de 200.000 de dolari alocați de Guvern este identică - și se poate verifica în colecțiile de presă - cu suma de 200.000 de dolari pe care impresarul de serviciu, Viorel Hrebenciuc, a plătit-o în campania electorală din anul 2000 la trei trupe muzicale românești, pentru câteva concerte prin unele județe păstorite de el în Moldova. În realitate, trupele respective nu au încasat mai mult de 2.000 de dolari pe seară. Așa și acum. Se folosește pretextul unei reuniuni NATO pentru a se băga, din nou, mâna în buzunarul statului.

Las la o parte faptul că toată țopăiala asta nu prevestește nimic bun. Adică "țara arde și baba se piaptănă". Nu cu Fulgerică și Vijelie va intra România în NATO. În timp ce NATO ne cere să nu mai furăm, noi îl întâmpinăm cu steagul negru al piraților. Aparent problema e minoră în raport cu istoria, dar noi ne luptăm cu un principiu infracțional. Asta e mândria fiecărui hoț din totdeauna: să spargă el casa judecătorului.

Astăzi, când vă vorbesc, nu mai puțin de 1.000 de mineri din Borșa-Maramureș sunt blocați în subteran.

Nu-i bagă nimeni în seamă!

Doamnelor și domnilor de la Partidul Social Democrat, pentru că vorbiți foarte frumos despre protecția socială, încercați să rezolvați problemele astea, reale, care au adus populația la exasperare! Atunci când nu o să mai rămână nimic de furat în România inventivitatea bandiților tot va găsi ceva, să ne furăm căciula. Astăzi, de Buna Vestire, vă dau și eu o veste bună: cu Zaher și cu Taher nu o să intrăm niciodată în Uniunea Europeană, ci, cel mult, în Liga Arabă.

Vă mulțumesc pentru atenție! (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Grupul parlamentar P.R.M. mai are la dispoziție 7 minute.

Domnul senator Adrian Păunescu a solicitat, pentru un minut, dreptul la replică.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Eu nu am spus aici nici un cuvânt împotriva dreptului unui partid sau al unui senator de a veni cu propria sa soluție pentru mai binele țării, pentru unitatea națională.

Am spus următoarele, și îmi pare rău că sunt rezumat nedrept: "Spre deosebire de colegul meu scriitorul, gazetarul și scriitorul Corneliu Vadim Tudor, căruia nici în această privință nu îi neg bunele intenții, eu cred că astăzi unitatea noastră națională deplină nu se poate realiza renunțând la opțiunea pentru NATO, ci, tocmai, situându-ne alături de marile puteri ale lumii civilizate și înăuntrul alternativei nord-atlantice cu toate râurile noastre interioare. N-ar fi prima oară în istorie când țara s-ar împlini prin compatibilitate cu lumea. Nici în 1918 nu a fost altfel."

Nu am renunțat la visul meu de a trăi într-o țară a tuturor fiilor ei, așa că nu înțeleg de ce se supără pe mine și consideră că se despart drumurile noastre în această privință domnul Corneliu Vadim Tudor. Am spus precis: "Eu văd unitatea noastră națională prin situarea alături de marile țări civilizate."

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

 
Romeo Octavian Hanganu

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat are cuvântul domnul senator Romeo Hanganu.

 

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate și stimați colegi,

Pe 18 februarie 2002, în declarația politică de atunci anunțam: "Plecând de la prezumția de nevinovăție și în dorința unei totale transparențe a procesului de privatizare, dorită de noi toți și de Guvernul României, Grupul parlamentar al Partidului Democrat din Senat va iniția procedurile necesare înființării unei comisii de anchetă în cazul privatizării ÇRafoÈ și sperăm în acest demers pe sprijinul tuturor grupurilor parlamentare." Nu era nici o urmă de ironie în această afirmație și tratam cu tot respectul procedurile parlamentare și Regulamentul Senatului. Din păcate, deși Biroul permanent al Senatului a aprobat înființarea comisiei, plenul a respins-o, urmare a refuzului Grupului P.S.D. de a participa la formarea comisiei.

Trebuie să recunoaștem că, de fapt, scopul real al comisiei de anchetă era acela de a aduce în fața Senatului situația din industria de prelucrare a țițeiului, atât de importantă pentru România, un domeniu unde se învârt foarte mulți bani și unde se pot face foarte mulți bani într-un timp foarte scurt, de aceea, un domeniu supus atacurilor mafiote sub toate Guvernele, indiferent de culoarea lor politică. Așa încât eu cred că este mai mult decât periculos a încerca să acoperim o escrocherie actuală cu motivația că astfel de fapte au existat și sub guvernarea trecută. În ceea ce ne privește, folosind limbajul actual din fotbal, este la fel de periculos noncombatul nostru prin care se dorește acoperirea blaturilor din economia românească.

Comisia de anchetă ne-ar fi putut lămuri, în primul rând, asupra modului în care a ajuns Societatea Națională "Petrom" să fie îngenuncheată de investitorul strategic "Imperial-Canyon". Astfel "Petrom" aprovizionează "Rafo" cu țiței românesc, deși nu-i ajunge acesta nici pentru cele două rafinării proprii. "Petrom" livrează acest țiței la "Rafo" cu plata la 90 de zile, deși comercializează în mod normal produsele cu plata la vânzare.

Cum ciclul de fabricație este sub 30 de zile, asta înseamnă că "Petrom" finanțează producția de la "Rafo", și nu o dată, ci de trei ori. "Petrom" este plătit de "Rafo" de multe ori prin compensare, așa încât "Petrom" trebuie să se ocupe și de vânzarea produselor de la rafinăria din Onești. Dacă adăugăm că "Petrom" trebuie să își ia țiței din import pentru a completa necesarul, credem că orice specialist în domeniu ne poate spune ce sume imense pierde societatea națională, dar câștigă investitorul de la "Rafo" din procesul triplu, de finanțare, aprovizionare și desfacere a producției de la "Rafo". Și asta, în timp ce la ușa "Petrom"-ului zeci de societăți așteaptă cu lunile să își încaseze măcar o parte din sumele de zeci sau sute de miliarde, contravaloarea serviciilor sau utilajelor realizate pentru Societatea Națională "Petrom".

Am fi aflat, printre altele, de ce este atât de secret contractul de vânzare-cumpărare al rafinăriei, semnat de domnul Mușetescu din partea A.P.A.P.S., de domnul Poenaru din partea "Imperial Oil", și de domnul Attila Kovacs din partea firmei portugheze "Canyon Servicos", și de ce la solicitarea Comisiei juridice de la Camera Deputaților s-au trimis doar 3 pagini din 23, două pagini incomplete și coperta.

Am fi putut afla de ce la o privatizare "reușită" s-a obținut un preț de cumpărare a pachetului majoritar doar de 1,5 milioane de dolari, de 40 de ori mai mic decât cel care s-a obținut la "Petrotel" sau la "Petromidia", unde s-a vândut tot un pachet între 50 și 60%, iar rafinăriile sunt asemănătoare măcar în ceea ce privește capacitatea de prelucrare.

Am fi putut afla, de asemenea, că numărul de facilități pe care le obține investitorul este cu mult mai mare decât cel pe care îl cunoaștem din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2001. Astfel: pentru 5 ani nu se vor plăti taxe vamale și TVA pentru importurile necesare investițiilor; pentru 5 ani nu se va plăti TVA pentru toate achizițiile din țară necesare investițiilor; pentru 5 ani societatea va fi scutită de la plata impozitului pe profitul reinvestit; pentru 3 ani facilități la plata TVA, plata se va face în anul viitor în două rate, pentru anul în curs. Am fi putut, de asemenea, afla de ce nu există o impunere fermă asupra cantității de țiței care se va aduce din import, așa cum s-a făcut la celelalte rafinării mari, privatizate. În felul acesta s-ar fi evitat creșterea presiunii asupra celor 6 milioane de tone de țiței care se extrag din țară.

Am fi putut afla care este valoarea reală a scutirilor și eșalonărilor în afara celor 2.300 de miliarde, majorări de întârzieri și penalități. Este vorba, în primul rând, de valoarea reală a datoriilor la Ministerul Finanțelor și Ministerul Transporturilor și cât va plăti investitorul strategic din această datorie convertită în acțiuni.

Bineînțeles că am fi aflat cu această ocazie și mecanismul prin care investitorul strategic cumpără pachetul majoritar, 60%, cu o sumă simbolică. Devine apoi acționar minoritar, 2,7%, și vedeam și cum va... cum redevine acționar majoritar.

Am fi putut afla cum de se poate da o ordonanță, nr. 177 din 2001, pentru cumpărătorul deja cunoscut, investitorul strategic "Imperial-Canyon Servicos", o ordonanță menită să acopere un contract de vânzarecumpărare și nu să creeze cadrul legal necesar privatizării.

Am fi putut afla și care este motivul pentru care ministrul Mușetescu, la dezbaterea moțiunii "Corupția instituționalizată", nu a lămurit nici unul din aceste lucruri, deși a făcut caz de profesionalism și competență. Mare iubitor al principiului "Când nu-i poți convinge, zăpăcește-i!", domnul ministru a lansat acuze și neadevăruri menite să escamoteze adevărul în acest caz și nu numai.

Cred că atunci când se vorbește despre declinul economic programat din intervalul 1997-2000 ar trebui să fim măcar corecți cu situația din acest domeniu al industriei de petrol și să amintim că la sfârșitul anului 1996 sectorul de prelucrare a țițeiului în ansamblu și fiecare rafinărie în parte erau falimentate prin modul în care funcționase Compania Română de Petrol, iar cuvântul privatizare nici nu era cunoscut în această industrie. Dar mai grav este ceea ce se întâmplă în acest moment, și anume aplicarea unui regim discriminatoriu între operatorii din domeniu și menținerea unui cadru de concurență neloială. În timp ce pentru unii se creează cele mai favorabile condiții, alții sunt împinși spre faliment și închidere.

De exemplu, în Prahova, unde sunt 5 din cele 10 rafinării ale României, situația este mai mult decât gravă: "Petrotel-Lukoil" este închis de circa 8 luni de zile datorită faptului că nu se respectă minimele facilități din contractul încheiat în 1998; "Astra" Ploiești nu funcționează în special datorită aplicării Ordonanței Guvernului nr. 158/2001, cea privind interzicerea compensărilor pentru produse accizate, dar și datorită modului în care funcționează relația cu "Petrom" în aprovizionarea cu țiței selecționat; "Petrobrazi" funcționează cu capacitate redusă, iar "Steaua Română" Câmpina are conturile blocate. Dar acest lucru nu deranjează absolut pe nimeni.

Stimați colegi,

În calitate de senator de Prahova nu pot asista indiferent la ceea ce se întâmplă în industria petrochimică românească și care seamănă tot mai mult cu modul de lucru al defunctei Companii Române de Petrol, cea care a produs una din cele mai mari găuri negre din economia românească.

De aceea considerăm, în continuare, că aflarea adevărului în legătură cu situația din această industrie, în care cazul lui "Rafo" este doar un exemplu, nu poate fi decât benefică, iar Grupul parlamentar P.D. din Senat va face ca acest lucru să se întâmple, folosind procedurile parlamentare regulamentare.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat mai are două minute și jumătate la dispoziție.

 
Radu Alexandru Feldman

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, dau cuvântul domnului senator Radu F. Alexandru.

 

Domnul Radu Alexandru Feldman:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate doamne senator,

Stimați colegi,

În ultimele luni Partidul Național Liberal, ca și celelalte partide din opoziția parlamentară, s-a considerat dator să invite Executivul la o serie de ample dezbateri asupra unor chestiuni pe care le-a apreciat ca fiind ajunse într-o stare de alarmantă deteriorare.

Atât Constituția, cât și Regulamentele celor două

Camere definesc moțiunea, simplă sau de cenzură, drept cadrul propriu unor asemenea confruntări și am sperat că demersurile noastre vor fi primite ca gesturile firești cu care nu numai că opoziția este datoare, dar care constituie, în egală măsură, prilejuri bine venite pentru Executiv de a corecta politici și practici neproductive. Ne-am înșelat! În motivarea acțiunilor noastre am luat în calcul și faptul că modul în care puterea tratează exercițiul moțiunii constituie unul dintre indicatorii cei mai expresivi ai vocației pentru pluralism a majorității și am vrut să credem că într-un an crucial pentru evoluția pe termen lung a României P.S.D. va avea elementara inspirație să înțeleagă că nu poți cere sprijinul unei opoziții față de care constant nu pierzi ocazia să arăți că nu ai nici cea mai palidă considerație.

Ne-am înșelat din nou! Felul în care s-a consumat în Senat discutarea ultimelor moțiuni arată, dincolo de orice speranță, că partidul domnului Adrian Năstase trăiește într-o inexplicabilă încântare de sine și că singurul rol ce i se poate acorda opoziției este acela de interlocutor într-un grotesc dialog al surzilor. Un interlocutor care poate fi etichetat în orice fel și pe seama căruia se pot face orice afirmații.

În viziunea miniștrilor Cabinetului Năstase sau a colegilor acestuia din Senat semnatarii moțiunii nu sunt altceva decât niște jalnici moționiști, campioni ai inflației de moțiuni, politicianiști superficiali, capabili doar de gesturi politice șicanatorii, care nu produc decât texte strict demagogice și neprofesioniste și care n-au decât o singură obsesie: să minimalizeze realizările actualei guvernări. Unui senator care îndrăznește să își susțină cu grave argumente punctul de vedere al Partidului Național Liberal i se flutură amenințarea cu dosarele care i se pregătesc în circumscripția pe care o reprezintă. Un altul primește strângerea de mână complice a unui P.S.D.-ist care își cere scuze pentru tonul la care s-a pretat: "Așa am primit ordin..." În sfârșit, un altul este amenințat cu evacuarea din sala de ședință dacă continuă să protesteze pentru felul părtinitor în care sunt conduse lucrările Senatului. Pentru ca ridicolul să ajungă la culmi de neegalat ni se cere să mai primim și lecții de moralitate și de minimă demnitate politică de la un om care timp de 4 ani, între 1996 și 2000, s-a agățat prin toate mijloacele de jilțul de înalt demnitar și care azi ne invită cu nespusă grație să ne facem harachiri pentru gravele erori ale Executivului din care a făcut parte până la ultima clipă.

Stimați colegi,

Cele câteva secvențe decupate din dezbaterile provocate de ultimele moțiuni nu sunt nefericite accidente. Ele sintetizează în modul cel mai clar politica pentru care a optat P.S.D. față de opoziție: desconsiderare, minimalizare, ridiculizare, aruncarea în derizoriu a oricărei încercări de a angaja o dezbatere responsabilă despre realitatea vieții pe care o trăiesc azi oamenii în România.

Față de această opțiune răspunsul Partidului Național Liberal este clar și răspicat: "Vom continua lupta noastră parlamentară pe toate căile și prin toate mijloacele conferite de Constituție și regulamente, în spiritul mandatului pe care ni l-a încredințat electoratul nostru. Ne vom bate pentru convingerile noastre cu tăria argumentelor izvorâte din cunoaștere și în bună-credință. Vom riposta în fața oricăror tentative ale P.S.D. de a transforma Parlamentul României într-un Beirut al luptei politice."

Partidul Național Liberal și-a dovedit în repetate rânduri capacitatea de a se plasa pe poziții transpartizane și de a acționa condus doar de gândul slujirii interesului național. Ne mai despart doar câteva luni de Summit-ul de la Praga. Continuăm să ne imaginăm că este vorba de un examen la care candidatul se numește România și că suntem datori să ne aducem toți contribuția, într-un mod exemplar, pentru trecerea cu bine a testului. De felul în care va arăta până atunci scena politică românească și de felul în care se va desfășura viața parlamentară nu există azi decât un singur responsabil: Partidul Social Democrat.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Grupul parlamentar P.N.L. mai are la dispoziție 5 minute.

 
Eckstein-Kovács Péter

Dau cuvântul domnului senator Eckstein Péter Kovács,

Grupul parlamentar U.D.M.R.

 

Domnul Eckstein-Kovács Péter:

Doamnelor și domnilor,

Tribuna Senatului și a Parlamentului, în general, este locul unde se poate afirma orice idee politică. Este locul unde imunitatea a funcționat și oricum am modifica noi Constituția și regulamentul nostru cred că nu putem să luăm parlamentarului dreptul de a-și exprima idei politice.

În afară de acest lucru, totuși, există, o deontologie parlamentară și există și un regulament al nostru, al Senatului, care, practic, tind să facă ca discuțiile din Parlament să aibă un cadru civilizat. Și aici se dau puteri președintelui de ședință, să intervină în cazul în care limbajul este ofensator, nelalocul lui. Eu cred că astăzi două dintre primele intervenții au încălcat această deontologie parlamentară și deplâng faptul că președintele de ședință nu a intervenit. Sunt cuvinte care nu se pot rosti de la microfonul unui Parlament, unui Senat, care lucrează în condiții normale, într-o țară democratică, spun eu.

Am fost astăzi dimineață la o întrunire unde am avut privilegiul să ascult luarea de cuvânt a domnului ministru de externe al României, domnul Mircea Geoană. Dânsul s-a exprimat în probleme care s-au ridicat și în luările de cuvânt din ziua de astăzi, respectiv: problema asumării trecutului, problema antisemitismului, xenofobiei, ce a făcut România și ce dorește să facă România ca acest flagel să nu ia proporții în țara noastră. Și aici am avut prilejul să ascult un discurs foarte european, foarte convingător, în care domnul ministru de externe a relevat faptul că există o tendință, dacă vreți, pe plan european, care se manifestă, poate, mai puternic în țările care au avut 50 de ani de comunism și mai puțin în țările Europei de Vest, dar care este prezentă și aici. Și această tendință este pericolul extremismului naționalist și pericolul populismului.

Or, cred că aceste intervenții care, de altfel, au găsit o primire pozitivă din partea asistenței sunt corecte. Așa este! Nu numai România este în situația că trebuie să își revadă ce a fost bine și ce nu în trecutul ei, cum s-a manifestat clasa conducătoare în perioada celui de Al Doilea Război Mondial. Și aici sunt de acord. Într-adevăr, sunt mulți drepți care au fost cetățeni români, au fost prelați, au fost oameni simpli, care și-au ridicat glasul împotriva inumanităților care au fost săvârșite de regimul din acea perioadă.

Totuși, eu resping categoric cele afirmate de domnul senator Adrian Păunescu, care a făcut o paralelă între situația afro-americanilor din Statele Unite, respectiv ce s-a întâmplat cu evreii și cu romii în perioada celui de Al Doilea Război Mondial. Statele Unite și-au asumat răspunderea pentru politica rasială dusă până la un anumit punct, după care a găsit mijloacele ca, prin acțiuni afirmative, să tindă la asigurarea unei egalități de șanse a cetățenilor americani, indiferent de originea lor etnică. Martin Luther King a fost ucis de un terorist al acelor vremuri, or, în România generalului Antonescu,...

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

Mareșal!

 
 

Domnul Eckstein-Kovács Peter:

...care a fost conducătorul statului, atunci a fost o politică de stat, care, în primul rând, a făcut diferențe între cetățenii României, după care, într-o anumită perioadă, cu ajutorul aparatului de stat a luat viața foarte multor oameni, care n-au avut altă vină decât originea etnică.

Exprimându-mi încă o dată mulțumirea pentru faptul că Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență în această chestiune, prin care, prin măsuri legislative, chiar și punitive, încearcă ca acest flagel să fie stopat și curmat, eu cred că, totuși, tonul folosit de senatori nu este acela cu "isteria NATO" sau cu "psihoza NATO", eu cred că, totuși, larga majoritate parlamentară este de acord că integrarea în NATO a României este o șansă care rar se ivește și pentru care, într-adevăr, trebuie să acționăm într-o consonanță cât se poate de largă în Parlament. Și nu este vorba de o psihoză, ci, practic, de ralierea României la valorile europene.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Grupul parlamentar U.D.M.R. mai are la dispoziție două minute și 20 de secunde.

Simpla pomenire de nume, regret și eu, atrage dreptul la replică.

Domnul senator Adrian Păunescu.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Nu a fost, domnule președinte, o simplă pomenire a numelui meu, a fost o polemică de fond, pe care eu o accept. Și trebuie să fac o precizare.

Eu cred că mai tânărul domn senator U.D.M.R. Eckstein, născându-se într-o perioadă în care ceea ce dânsul aude să se fi întâmplat, și s-a întâmplat, într-adevăr, nu distinge bine unde s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Este adevărat că s-a întâmplat pe teritoriul României, ocupat atunci de Ungaria, ceea ce spune dânsul că s-a întâmplat, holocaustul. Dacă este cineva în această Europă, care ar trebui să își ceară urgent iertare pentru crimele abominabile săvârșite împotriva evreilor și a altor naționalități, inclusiv românii, aceea ar fi Ungaria lui Horthy. Așa că să nu ni se pună nouă, ca popor, în cârcă lucruri pe care istoria le reține exact așa cum au fost făcute și cu autorii lor reali. Churchill spunea că nu există țară care să fi persecutat și trimis la moarte pe evrei ca Ungaria. Eu am vorbit aici despre dreptul nostru de a ne apăra cetățenii, nu am intrat în polemici despre Antonescu și despre Guvern, tocmai din rațiunea pe care am exprimat-o, și anume pentru a nu îngreuna bordul de probleme al țării. Dar dacă ni se atacă tăcerea concetățenilor este obligația noastră să îi apărăm, pentru că au fost alții care au avut exponențialitate în lume și care nu numai că au tăcut, ci au contribuit la dezastrul, la moartea, la holocaustul real care s-a întâmplat în Europa.

Mă surprinde că domnul senator, care dovedește în multe ocazii inteligență, în acest caz dovedește obtuzitate și, mai mult decât atât, ne jignește îngrozitor ca nație. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Da, mulțumesc.

Regret foarte mult că declarațiile politice sunt prilej de dispută, dar... Vă rog, domnul senator Corneliu Vadim Tudor, apoi domnul senator Eckstein și rog să încheiem acest capitol de...

 
 

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Păi, unde ne trezim?! Cum o să încheiem?! Așa ne simțim bine!

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Domnul Eckstein Péter Kovács vine aici și pe un ton de Makarenko sau de Pestalozzi sau, mai degrabă,

Marius Chicoș Rostogan ne vorbește, se uită în stânga, se uită în dreapta, Domnia sa se crede orator, ca și Markó Béla. Nu sunteți, domnilor, oratori! Vorbiți prostii.

Bateți câmpii și jigniți lumea. Noi n-am zis nimic de unguri.

Ați pomenit de două ori, stimate domnule fost ministru al regimului Constantinescu, pentru că este bine să amintim fiecare ce a făcut în țara asta, că antisemitismul ar fi un flagel și Guvernul să străduiește să limiteze proporțiile flagelului. Se vede că n-ați învățat bine limba română și acum refuzați și pentru urmașii voștri șansa de a învăța limba statului în care trăiesc.

În România, antisemitismul n-a fost nici măcar pe vreme de război un flagel, cu atât mai puțin acum. Ce e aia flagel?! Mor oameni din cauza antisemitismului?! Este un curent devastator?! Ce Dumnezeu! N-avem proprietatea termenilor?!

Ați uitat să vorbiți despre cei peste 200.000 de evrei trimiși în lagărele morții de către Horthy. Puneți mâna pe istorie. Eu nu știu ce lecturi aveți dumneavoastră - am auzit că sunteți avocat, jurist -, nu strică și ceva lecturi de istorie, dacă tot s-a creat o problemă în România și dacă tot un oarecare aventurier Radu Ioanid, care este ungur după mamă, că o chema Ilona și era asistentă de socialism științific, vine și tulbură apele în România, când realitățile și prioritățile României sunt cu totul altele.

S-a creat această problemă. Haideți să punem lucrurile la punct. Adolf Eichmann îi cerea lui Horthy să nu îi mai trimită atâtea trenuri cu evrei că nu mai pridideau, nu aveau, tehnic, posibilitatea de a omorî atâtea ființe nevinovate. Ungaria a făcut ravagii în această zonă a Europei. România și-a apărat și și-a ocrotit evreii. Nu se poate să veniți să ne scoateți ochii, după 60 de ani, și să ne racordați la un fenomen care, cel puțin în privința românilor, n-a existat. Holocaustul n-a fost pe teritoriul României decât în zona ocupată de Ungaria după blestematul Diktat de la Viena, din 30 august 1940. Sunt trei trepte ale acelui tip de criminalitate pe vreme de război: este holocaustul, este genocidul, este pogromul.

Holocaust n-a fost, pentru că în ebraică holocaust înseamnă ardere de tot; și în România n-au fost cuptoare ale morții și România n-a trimis niciodată spre cuptoare ale morții din Germania sau Polonia sau pe unde le-o mai fi presărat diavolul pe acest pământ al Europei.

De asemenea, genocid nu a fost în România, faceți voi acum genocid, voi ungurii, U.D.M.R.-ul, care este la guvernare de 12 ani. În privința pogromului de la Iași, din curtea Chesturii din Iași, istoricii se pot pronunța. Am vorbit și noi, este regretabil ce s-a întâmplat, era o perioadă sub incidența legii marțiale, era vreme de război, este regretabil și că a murit un om, darămite 500, câți au murit, în realitate, în curtea Chesturii din Iași.

Cu asta vreau să conchid. Nu mai agitați spectrul antisemitismului, pentru că nu există așa ceva. Nu vă mai răfuiți cu statuile mareșalului Antonescu, pentru că cei care s-au răfuit în istorie cu statuile nu au sfârșit-o prea bine. Uitați-l pe Hitler, uitați-l pe Stalin, uitați-i pe talibanii din Afganistan.

Tare îmi este teamă că ceea ce lăudați dumneavoastră aici, și anume dorința Guvernului de a rezolva o problemă, este, de fapt, reculul propriilor sale remușcări.

Guvernul creează problema, pentru că, dacă nu era domnul Adrian Năstase să vorbească și să se angajeze la Muzeul Holocaustului în chestiuni care nu îl privesc, nu s-ar mai fi născut aceste probleme.

Cum veți dărâma dumneavoastră statuia mareșalului Antonescu din curtea Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena, de la Bariera Vergului din Capitală, ctitorie a mareșalului?! Este teren bisericesc. Intră cineva cu buldozerul acolo?! Sau cu tractorul?! Abia așa se poate crea o problemă gravă pentru stabilitatea politică a țării.

Se poate negocia, se poate vorbi, sunt toți oameni de înțeles, se pot limita statuile mareșalului Antonescu, ca număr, ca frecvență, în loc de 50 să facem 10, dar nu le dați dumneavoastră jos, dumneavoastră care, în Ungaria, l-ați repus pe soclu, cu funeralii naționale și cu ceremonii mondiale, pe un om odios, care a fost amiralul fără mare Mikl.s Horthy.

Acestea fiind spuse, stimate domnule Paul Păcuraru și onorați colegi, vă rog să nu inflamați spiritele într-o chestiune foarte delicată a istoriei. În Partidul România Mare sunt oameni de o mare valoare, avem istorici, cum este profesorul Gheorghe Buzatu, profesorul Constantin Găucan, care are a doua licență, este istoric, Mihai Ungheanu, sunt atâția oameni... Haideți să lăsăm istoricilor aceste dezbateri și să nu venim cu odgoanele și cu trailerele să dărâmăm niște statui în spatele cărora sunt oameni. Statuile nu se ridică singure. Nici baloanele nu se umflă singure cu hidrogen sau cu heliu. În spatele lor sunt zeci de mii, sute de mii sau milioane de oameni.

Pe ei i-ați întrebat?!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Domnul senator Eckstein Péter.

 
 

Domnul Eckstein-Kovács Péter:

Mulțumesc și eu atenției domnului coleg orator Corneliu Vadim Tudor.

Cred că mă exprim destul de inteligibil românește și vreau să spun următoarele.

Pe de o parte, deportările evreilor în Ungaria au fost în perioada Sz.lasi, care a fost executat, condamnat la moarte și executat pentru acest lucru. Este clar. Funeralii oficiale nu s-au făcut pentru amiralul Horthy, ci este vorba de atitudinea statului față de aceste personalități controversate, or, în Ungaria nu există nici o statuie, nici a lui Szalasi, nici a lui Horthy. Dacă spuneți "Hai să fie 10, nu 50..." este gestul și faptul că într-o unitate militară s-a dezvelit bustul mareșalului, cum spuneți dumneavoastră. Aici este pericolul, când statul, autoritățile de stat stau în spatele acestui cult al unor persoane care au fost condamnate la moarte.

Ca atare, eu cred că - este și o chestiune politică, desigur, și istoricii au posibilitatea să se exprime cu privire la aceste evenimente -, eu cred că ceea ce face domnul senator Vadim Tudor este o formă a negaționismului, care prin actul normativ recent adoptat este calificată drept infracțiune.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc.

 
Gheorghe Buzatu

Intrăm în ordinea de zi a declarațiilor politice.

Domnul senator Gheorghe Buzatu. În sfârșit, un istoric.

 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am 7 minute, oricum vor fi insuficiente.

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mai aveți doi colegi după dumneavoastră, domnule senator.

Domniile lor anunță că renunță.

 
 

Domnul Gheorghe Buzatu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Despre această problemă am mai vorbit de câteva ori aici, la microfon, și, dacă este să fim sinceri, nici nu știu cum să încep, pentru că problemele sunt atât de numeroase, grave și unele aspecte au devenit atât de actuale, încât cele șapte minute... În sfârșit...

Pe de altă parte, altădată m-am pronunțat: este bine ca aceste probleme care privesc trecutul să rămână în sarcina istoricilor, dar văd că din când în când anumite autorități, anumite oficialități, totuși, ne implică pe noi, istoricii. Noi nu suntem tratați așa cum se cuvine, suntem ținuți departe de arhive, salariile noastre sunt cum sunt, publicațiile noastre, ceea ce realizăm, merg cum merg, dar totuși suntem presați de ce această problemă nu este rezolvată. Nu poate fi rezolvată. Iată, arhivele sunt deschise în toată lumea, de 10-12 ani, în lumea fost comunistă, mai puțin în România. Depun eforturi ca să cercetez arhiva procesului mareșalului Antonescu, din mai 1946, întotdeauna doar mi se arată, în schimb, se fac c.pii, se fac xerografii, se fac microfilme și se trimit peste graniță. De ce?! Se urmărește anume compromiterea istoricilor români?! Nu cred!

Este adevărat, s-a subliniat aici, suntem în cursul unor evenimente care ne pot duce departe, cu desfășurări imprevizibile, deosebit de importante pentru noi. Este vorba de aderarea la NATO, intrarea în Uniunea Europeană și așa mai departe, dar mă întreb, pentru asta, trebuie noi se ne întoarcem, să răsturnăm istoria noastră!? Așa ceva s-a mai făcut la noi. Să nu uităm anul 1950 și anii următori. Pe atunci, învățam că românii sunt de origine predominant slavă. Mă întreb acum cât de departe este să pretindem că suntem americani la origine.

Este cazul?!

Ei bine, exact asta nu se poate petrece cu noi. Este exact ceea ce nu se poate petrece.

Acum este la modă Antonescu. Din punctul meu de vedere, pot să spun că regret că am devenit parlamentar, pentru că văd că este o pâine bună de câștigat numai dacă scriu despre Antonescu cărți care să privească anumite aspecte ale politicii sale.

Se fac greșeli extraordinare pentru că nu se apelează la istorici.

Mă întreb dacă, cu ordonanța de urgență dată zilele trecute, Guvernul a apelat la cineva de la Academia Română sau de la vreo universitate. În mod sigur, nu.

Același lucru mă întreb și în ceea ce îl privește pe ambasadorul Statelor Unite, pentru că este imposibil ca Domnia sa să fi strecurat asemenea erori, pe care, iată, profesorul K. Hitchins, unul dintre cei mai mari istorici americani ai momentului, unul dintre cei mai mari istorici ai românilor, în momentul de față, din lume, care a consacrat două tomuri extraordinare istoriei moderne a românilor, profesorul Keith Hitchins, care este autoritate în Statele Unite, scrie una și ambasadorul, care, probabil, i-a fost elev, spune alta. Cum se poate spune că Antonescu a fost fascist și rasist?! Nici vorbă de așa ceva.

Studiile cele mai modeste în domeniul științelor istorice atestă contrariul.

La fel, Garda de Fier ar fi participat la holocaust. Nici vorbă de așa ceva. Unde era Garda de Fier în momentul în care s-a desfășurat, cronologic, holocaustul, dacă a fost holocaust? Și opinia mea este că nu a fost, am exprimat acest lucru la emisiunea pe care a condus-o domnul senator Adrian Păunescu și rezultatul votului a fost favorabil. Garda de Fier era departe. Mai mult, pot să vă spun că unii membri ai Gărzii de Fier erau în lagărele germane de concentrare, alături de evrei, și unii au primit, după război, atestate de la Crucea Roșie elvețiană că au stat în timpul războiului în lagăre. De acolo nu se putea conduce și coordona holocaustul.

Culmea ridicolului... A fost implicat poporul român, acuzat poporul român. Aceasta este o aberație și eu cred că este bine, când am avut o întrevedere cu ministrul de externe, am întrebat cum tratează Domniile lor aceste probleme. Vrem să intrăm în NATO etc., etc., avem planuri mari, dar este bine ca toți reprezentanții "Sublimei Porți", oriunde ar fi reprezentată această "Sublimă Poartă", la București, la Praga, la Washington sau la Cairo, să știe acest lucru în ceea ce privește poporul român. În România a fost o oază pentru populația evreiască. Sunt istorici remarcabili ai iudaismului care afirmă un lucru categoric și l-au demonstrat: la sfârșitul războiului, în 1944-1945, cea mai mare comunitate evreiască care a supraviețuit a fost aceea din România. Acest rezultat nu se mai pune la îndoială de către specialiști.

Nu este cazul, timpul nu permite să intrăm aici în teoria numerelor, cifrelor, pe care în emisiunea domnului Păunescu, pentru că avea alt profil, de asemenea, nu am abordat-o.

Domnul senator Corneliu Vadim Tudor a subliniat, sunt măsuri care se iau, ordonanțe de urgență care, aparent, pot să planifice binele, dar în cazul în care se va trece la demolarea unor statui, s-ar putea ca, dimpotrivă, să iasă cel mai mare rău. De abia atunci se poate dovedi că antisemitismul face valuri, antisemitism care nu a caracterizat poporul român. Aceasta este o teorie care s-a născut, noi, istoricii, am urmărit acest lucru, știm ce înseamnă, știm cum se dozează, pe epoci - începutul, sfârșitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, înainte de Primul Război Mondial, la sfârșitul Primului Război Mondial, când s-a pus problema cetățeniei, perioada interbelică, în care, pe plan european, și în Anglia, iată, au fost luate măsuri pentru a preîntâmpina emigrația evreiască, perioada războiului și postrăzboiul.

Se naște o altă problemă. Eu admit și discut ca un om civilizat chestiunea holocaustului, cu toți colegii mei, am citit cărțile lor și ei pe ale mele, dar au existat mai multe holocausturi. Una dintre cărțile mele se cheamă "Așa a început holocaustul împotriva poporului român, în 1940". Care holocaust primează?! Cum stabilim ordinea cronologică?! Care holocaust îl bate pe celălalt?! În acest domeniu este bine să ne manifestăm rezerva, să fim prevăzători, dar să purtăm un dialog cât se poate de deschis.

Sunt multe alte lucruri care ar fi trebuit atinse aici, dar, oricum, eu sunt convins de un lucru: în mod sigur,

Guvernul merge la eșec într-o privință. Se luptă cu o legendă și asta se cheamă "legenda Antonescu". Este periculos să mergi la un eșec predeterminat.

Voi încheia cu ceea ce, cândva, poetul Adrian Păunescu exprima referindu-se la cazul Antonescu: "Așa a fost, va fi mereu/ te căutăm cu dor/Ion ești tu,/Ion sunt eu,/Ion e un popor." Dacă este acest popor, este poporul la care, data trecută și data viitoare, în 2003, 2004, vom solicita voturile. Este grav dacă ne adresăm unui popor care a făcut atâtea crime, care a făcut holocausturi, dar toți uită holocaustul la care a fost supus poporul român.

Domnul Ungheanu mi-a dat o carte strălucită despre holocaustul cultural împotriva poporului român de la 1945 la 1989. Sunt multe de spus, dar revin la ceea ce spuneam: să lăsăm aceste teme de judecată istoricilor, să nu-i grăbim pe istorici. Ei sunt, adeseori, în poziția pianiștilor din filmele western și acolo, deasupra capetelor lor scria: "Nu trageți în pianist". Astăzi cred că este cazul să spunem la fel: să nu tragem în istorici.

În încheiere, vă reamintesc ceea ce unul dintre noi, în secolul al XIX-lea, Zilot Românul, afirma: "Istoric sunt, n-am frate, n-am rude, n-am vecini. Stăpân am adevărul, lui cată să mă-nchin." Acesta este istoricul.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

 
Iuliu Păcurariu

Din partea Grupului Partidului Democrat, are cuvântul domnul senator Iuliu Păcurariu.

 

Domnul Iuliu Păcurariu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În 1944 tatăl meu era prim-pretor în Basarabia. Era sfârșitul lunii martie, era ninsoare, era lapoviță și a întâlnit o coloană de oameni, cu pază militară.

Competența i-a dat dreptul să o oprească și să întrebe cine erau acești oameni. "Sunt evrei pe care îi ducem în Transnistria." A oprit coloana, a cazat oamenii într-o școală, a încercat, cât de cât, să le atenueze suferințele.

Nu aș fi spus acest lucru dacă discuțiile de azi din Senat n-ar fi impus o asemenea atitudine.

Probabil, aș fi așteptat ca președintele majorității să exprime un punct de vedere al Partidului Social Democrat, care este partid de guvernământ, ca să punem lucrurile în dimensiunea lor exactă. Nu are importanță cât de mici au fost acele acțiuni condamnabile ale României, comparativ cu Ungaria.

Colegul Eckstein pentru mine este cetățean român, trăiește în România și nu are rost, atunci când ia o poziție, să ne raportăm la etnia căreia îi aparține, dar consider că luările de cuvânt din România, luarea de cuvânt a ambasadorului american impunea să fim foarte atenți la cele spuse aici. Au mai fost și trenurile groazei în România. În 1944 România era condusă de Antonescu, nu este vorba de zona Ardealului de Nord, este vorba de teritoriul național la acea dată. Aceste fapte trebuie să ni le asumăm, trebuie să spunem adevărul. În momentul în care, la o anumită vârstă, la 17 ani, am aflat că în România au avut loc asemenea acțiuni, am avut un moment de cutremurare, dacă vreți.

Tatăl meu este absolvent al Facultății de Drept de la Cluj, are 91 de ani, trăiește, cine dorește poate să stea de vorbă cu Domnia sa, și mi-a relatat acest lucru acum 15 ani de zile. Este în deplină capacitate a facultăților intelectuale, cine dorește poate să stea de vorbă cu dânsul. În 1946, legat de aceste evenimente, a fost chemat la "Tribunalul Poporului" și a scăpat. Vreau să vă spun că din 1947 nu a fost nici măcar 5 minute membru al Partidului Comunist, a fost vertical și nu a fost un om care să-și plece capul în fața adevărului.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

 
Gheorghe Flutur

Din partea Grupului Partidului Național Liberal, are cuvântul domnul senator Gheorghe Flutur.

 

Domnul Gheorghe Flutur:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Mi-am permis ca în declarația politică de astăzi să tratez o problemă deosebit de importantă pentru funcționarea mecanismului economic, și anume controlul realizat de instituțiile specializate în cunoașterea și supravegherea aplicării legii.

Este neîndoielnic faptul că în vremuri de tranziție, așa cum este și la noi, probabilitatea încălcării legii este mai mare decât în situații normale. Esențial mi se pare mie însă a decela, cu mare atenție, actul intenționat, conștient, de rea-credință, în raport cu cel de necunoaștere. Tocmai de aceea activitatea de îndrumare și prevenire are o importanță tot atât de mare cât cea de sancționare în esențialitatea ei.

Din contactele pe care le am cu mediul economic, cu agenți economici prezenți, foști sau viitori întreprinzători a rezultat o sufocantă coexistență a organelor de control în actul antreprenorial. Departe de a fi un partizan al indisciplinei, sunt totuși un adept al desfășurării normale, echilibrate a activității economice, a rolului protector al instituțiilor statului în raport cu întreprinzătorul privat.

Conform unei analize de formă și conținut, voi reliefa câteva elemente din disfuncționalitatea în ceea ce privește, în momentul de față, activitatea de control, cu dorința de a construi elemente conceptuale și operaționale pentru ceea ce ar trebui să fie un sistem de control articulat, elastic și eficient.

1. În prezent, există o inflație de organe de control, numărul lor ajunge la circa 25, ceea ce înseamnă că în România avem mai mult de un organ de control pentru fiecare zi lucrătoare din lună.

Se întâmplă uneori ca în aceeași zi la același agent economic să se regăsească 3-4 organisme de control, în așa fel încât, în mod paradoxal, preocuparea întreprinzătorilor să se mute de la aspectele productive, prestatoare de servicii, la cele de prezentare a documentelor justificative.

Se xeroxează tone de documente, care sunt folosite rareori; se consumă timp și bani pe spatele celor controlați.

A apărut chiar funcția de șef de protocol și relații cu organele de control.

2. În ceea ce privește profesionalismul organelor de control, ar trebui să înțelegem că cei mai buni specialiști își desfășoară activitatea în acest domeniu, însă lipsa unor criterii de selecție performante, inexistența unor politici salariale diferențiate fac ca, în general, corpul controlorilor să fie în proporție de peste 50% sub standardele aptitudinale, profesionale și morale cerute de această funcție.

3. Politizarea organelor de control, având în vedere pârghia deosebită de influență a politicului pe care îl reprezintă controlul. Actuala guvernare a politizat, în totalitate, activitatea de control. Au fost convertiți și cei care erau de o altă opțiune și au fost aduși pe criterii subiective oameni a căror fidelitate față de putere este mai presus decât competența profesională.

4. Activitatea de comando. În mod logic și legic, organele de control ar trebui să acționeze pe baza unor grafice care să aibă în vedere dispersia în timp și spațiu a unităților controlate. În realitate, organele de control nu mai au nici o autonomie și sunt dirijate de către unii prefecți și lideri ai puterii locale în adevărate acțiuni de gherilă împotriva opozanților. Prin opozant înțeleg toate persoanele care manifestă libertatea de a gândi, acționa și refuză invitația de a colabora și cotiza.

5. Subversivitatea coeficienților de stimulare. Se știe că în multe cazuri organele de control sunt stimulate cu procente substanțiale din sumele recuperate pentru activitatea de control. Această pârghie a transformat instituția controlului într-o adevărată prigoană, pentru că finalitatea actului de control se depărtează de principiul prevenirii, îndrumării și se axează pe principiul sancționării. Astfel, s-a ajuns ca latura sancționatorie a legii să prevaleze în detrimentul laturii preventive.

Este clar că în tranziția noastră spre economia de piață controlul, în latura sa preventivă, de îndrumare, ar reprezenta un balon de oxigen. Este locul și timpul ca cei în drept să restructureze sistemul de control în baza acestor principii.

Partidul Național Liberal consideră că este momentul să se analizeze în profunzime instituțiile de control, scopul pentru care au fost constituite și să se creeze un climat de stabilitate și respect în raportul dintre agenții economici și organismele de control, raport bazat pe exigență, principialitate și obiectivitate și care să aibă, ca finalitate, realizarea unui mediu de afaceri sigur în România.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc și eu, domnule senator.

Declar închise declarațiile politice.

 
   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 25 aprilie 2019, 15:11
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro