Adrian Păunescu
Adrian Păunescu
Ședința Senatului din 25 martie 2002
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/04-04-2002

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
21-09-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2002 > 25-03-2002 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 25 martie 2002

3. Declarații politice rostite de către senatorii:
    3.1 Adrian Păunescu

Din partea Grupului parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist) dau cuvântul domnului senator Adrian Păunescu.

Din sală:

Bine ați venit!

Domnul Adrian Păunescu:

Mulțumesc, am fost și data trecută, domnule Radu Feldman Alexandru. Vă mulțumesc pentru urările de bun venit și pentru aplauzele de întâmpinare. Oricum, mulțumesc de grijă.

Domnule președinte de ședință,

Domnilor colegi,

Înainte de a trece la declarația mea politică, aș vrea să exprim, în numele Grupului parlamentar P.S.D. (socialdemocrat și umanist) din Senat, profunda noastră îngrijorare față de dispariția deputatului Vlad Cubreacov la Chișinău, deputat al Republicii Moldova, membru al delegației acestei țări la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, și să atrag atenția asupra acestui fapt grav, chiar mai grav decât dispariția unui simplu cetățean, pentru că Vlad Cubreacov este și exponent, nu numai un loial cetățean al țării sale.

În același timp, aș semnala situația profund ridicolă în care se află președintele Republicii Moldova, domnul Voronin, care se îngrijește jignitor de România, are cuvinte de ocară despre faptul că a întâlnit dumnealui sau cineva dintre oamenii dumnealui, la Strasbourg, țigani români, dar nu are grijă de deputații Republicii Moldova, care dispar pe drumul dintre sediul partidului lor și locuință.

Această îngrijorare pe care o punem în relief trebuie să își găsească și un răspuns și sperăm că forțele raționale din Moldova să găsească de îndată calea de a recupera, pentru viață și politică, pe acest deputat cunoscut și în Europa.

Sigur că ar fi multe de spus și despre plajele care dispar de pe țărmul Mării Negre și despre sărbătoarea canalului "România Muzical", un canal valoros al Radiodifuziunii Române, și despre fotbalul românesc, asupra căruia am atras atenția în tot cursul anului 2001 și s-a ajuns acum la o situație gravă, inclusiv la pedepsirea fără probe legale a unor cluburi, deși, desigur, și noi am văzut că în meciul respectiv faptele nu au fost în regulă.

Dar se poate vorbi, aici, despre lipsa de interes a autorităților de resort pentru descoperirea adevărului. Nu sunt un dinamovist, nu sunt un nemțean, dar parcă pedepsirea fără probe creează un precedent periculos și se poate ajunge ca un întreg campionat de fotbal să se joace în culise. Trebuie grijă, pentru că, indiferent ce simțim, trebuie să respectăm legea și să administrăm, dacă le avem, toate probele existente.

Eu, însă, astăzi, voi vorbi despre lucruri și mai grave și aș încheia - o să vedeți - cu un apel către Domniile voastre.

Viața mea întreagă stă mărturie că mi-am refuzat, pe cât mi-a fost cu putință, plăcerea maladivă de a ataca pe învinși, după sfârșitul bătăliei. Și asta, mai ales, în situația în care s-a întâmplat să mă aflu printre adversarii acelor învinși. O asemenea caldă adversitate m-a animat în raporturile mele cu fostul președinte al României, domnul Constantinescu Emil. L-am atacat cu multe prilejuri, l-am nemurit - pe vremea când era președinte - în versuri de referință: "Ciuma lui Constantinescu/Și-a lui Ciorbea se întinde/Și-o s-ajungem servitorii/României suferinde./Au venit Constantineștii/Care-și uită rădăcina/

Basarabia s-o lase/Și să vândă Bucovina!", dar aceste versuri sunt numai unele dintre cele pe care regimul Constantinescu m-a obligat să le scriu.

Pentru orice observator al scenei politice este evidentă, însă, încercarea mea de a analiza corect toate etapele istoriei României, inclusiv pe cea pe care o trăim.

Chiar în partidul din care fac parte există inși care mi-au și pregătit exmatricularea, pentru că nu mă supun, pentru că am prea mult spirit critic, pentru că am atacat prea mult Guvernul actual, pentru că am opinii, pentru că aș crea probleme.

Știu, așadar, să văd și fără ajutorul domnului Constantinescu ceea ce nu este bun în politica noastră de partid. Cu greu m-aș fi sesizat să spun astfel de cuvinte aspre, dacă învinsul știa să păstreze bunul-simț, relativismul intelectual și simțul proporțiilor. Dar nu! Fostul președinte, autorul unei catastrofe atât de mari încât și-a dat și singur seama de ea și nu a avut curajul nici să-și mai depună candidatura, recidivează vinovat în minciună, calomnie și deficit de luciditate. Semne că domnul Constantinescu va reapărea, ca un adevărat strigoi al propriului deces politic, se iviseră. Ieșiseră la rampă câțiva dintre neinspirații săi consilieri, în frunte cu ființa, de altfel temeinică în profesiune, care este doamna Petre Zoe, transportând în câmpul politic prea multe și prea pline rezervoare de otravă. Nici domnul Marian Dorin, cu subțirica sa competență, nu a lipsit de la zarva contrafăcută a ultimei perioade. Așa că moroiul trebuia să apară. Și iată-l! Nimic din ce se face astăzi nu este bun, tot ce a făcut domnul Constantinescu este bun. Mai mult decât atât, unul din gravele, cele mai grave eșecuri ale politicii C.D.R.-P.D.-U.D.M.R.-Constantinescu, și anume rămânerea României în afara NATO, fapt care s-a produs oficial cu destul timp înainte de schimbarea prin alegeri a Guvernului de la București, este pus cu inconștiență și cu iresponsabilitate, de către fostul artizan al dezastrului național, în seama victoriei P.D.S.R. în alegeri și a numărului mare de voturi obținute de P.R.M. și de liderul său, Corneliu Vadim Tudor. De aia a vlăguit și a îngenuncheat regimul Constantinescu țara în 1997, 1998, 1999, 2000, pentru că românii nu au știut să se poarte în noiembrie 2000 la vot.

Oamenii de știință și filozofii care susțin că timpul nu există au, după cum se vede, dreptate. Unii șturlubatici se consideră Napoleoni, alții vorbesc limbi străine care nu există, ceilalți au probleme cu sensul în care merg acele ceasornicelor, câteodată cauza și efectul se cunună religios în altarul păgân de minciuni și angoase ale ghicitorului în pietre.

În ceea ce mă privește, ca un om public român, nu voi susține, în ciuda apartenenței sau tocmai că aparțin P.S.D., că în scurtul răstimp al noii guvernări s-au mai făcut numai lucruri bune. Conștiința mea este uneori zguduită de grave întrebări la care nu găsesc răspuns. Mă macină dezacorduri și mă dor neîmpliniri, amânări și uitări.

Domnul Constantinescu nu spune numai minciuni cu privire la guvernarea actuală, dar tace numai minciuni cu privire la propriul său regim și nu recunoaște împliniri evidente ale Guvernului P.S.D. Domnul Constantinescu jignește profund poporul român crezându-l atât de uitător, de iertător și de influențabil, încât să nu observe că fostul gropar atribuie nonșalant toate gropile celor care, inspirați sau nu, încearcă să le rezolve. Cele mai multe dintre criticile aduse de domnul Constantinescu Guvernului Năstase pălesc, se sting, devin suspecte și pentru noi, cei care le-am formulat înainte sau le-am fi putut formula, pentru că le emite omul care nu a avut tăria bărbătească de a-și face o autoanaliză cinstită, ca să iasă în anul 2000 din scenă ca o vitează felină-tigru, nu ca o vicleană felină prinzătoare de șoareci. În acest fel pitic a trăit și a luptat domnul Emil Constantinescu, liderul regional, nerecunoscut ca atare de regiunea sa nici atunci, când a decapitat coaliția care îl adusese la putere, nici astăzi, când atacă puterea de atunci, devenită opoziție, pentru că nu îi place dumnealui cum lucrează liderii opoziției. De pe margine, profesorul dă note proaste tuturor, ca să își crească sieși nota la purtare.

Domnul Constantinescu n-are psihologie de coloană.

Să fiu explicit. Atunci când mai multe mașini merg pe șosea, în grup, conducătorul primei mașini trebuie să stăpânească perfect psihologia de coloană, cuprinzând cu ochii, mereu, atent și competent, pe cei din spate.

Dar, în fond, poate fi învinovățit P.S.D.-ul pentru că își trece, cu majoritatea știută, legile care îi reprezintă politica?! Pe de altă parte, poate fi învinovățită opoziția că n-are majoritate? E absurd și imoral să îi ceri opoziției, pe care chiar tu ai decapitat-o și ai condus-o către înfrângere, să fie mai numeroasă și mai puternică decât puterea. Dacă lucrurile ar sta astfel, opoziția ar ajunge la putere. Și în această privință, manechinul amator, care ne-a manechinuit, zglobiul jocheu de ochelari, proprietarul unei culturi generale de tip rocă, moașa națională care a ajutat să se nască numai avortoni, nu se dezminte, ci se autoproclamă salvator al nației și, în primul rând, al opoziției, care fără dumnealui ar suferi aici neconsolat, aici, la marginea Europei. Nemulțumit de activitatea opoziției, în rândurile căreia există mulți lideri mai valoroși și intelectual, și politic decât domnul Constantinescu, acest om, care ne-a electrocutat prin superioritatea propriului său complex de inferioritate, vine să adâncească handicapul pe care l-a creat prin neobosita sa nepricepere și să dea o neașteptată mână de ajutor partidului nostru. Încă vreo câteva activități de acest fel ale omului cu găleata și sondajele favorabile se vor revigora, chiar și fără, chiar și înainte de rezolvarea problemelor teribile pe care regimul Constantinescu le-a lăsat în anul 2000 țării.

De 15 luni, noi, cu toții, încercăm să îngropăm groapa. Grea operație. Dar vine domnul Constantinescu, cu propria groapă în spate, și își scoate, își pune ochelarii, își scoate și iar își pune ochelarii și îi aruncă pe catedră, cu un gest de "teatru municipal", și ne ceartă profesoral, profitând cinic de faptul că n-am avut tăria morală de-a arăta, după căderea sa, dimensiunile tragediei naționale pe care a creat-o. Ce urgentă refacere a gâtlejului, prin torențială gargară de bocete, ce regenerare a obrazului prin prestidigitație cu măști, ce prospețime a ochiului, redobândită prin acumularea de lentile, ce parastas paradoxal, la care mortul se scoală din locul cuvenit și începe să-i înjure pe cei care abia i-au făcut rost de arpacașul pentru colivă, ce sfidare și ce imprudență!

Folosesc prilejul acestei grave erori a unui adversar politic, pentru a atrage, din nou, atenția colegilor din partid și Guvernului pe care noi îl susținem asupra împrejurării că gravele probleme ale țării nu încetează să fie grave, numai pentru că le-a recitat confuz, nedrept și globalist autorul celor mai multe dintre ele, destinatarul către care ar fi trebuit să meargă, în realitate, toate moțiunile opoziției din anul 2001. Avem de rezolvat inclusiv problemele pe care domnul Constantinescu n-a știut, n-a putut, n-a avut generozitatea să le descopere și să le spună. Avem o responsabilitate ireductibilă! Nu avem voie să ne lăsăm amăgiți de succesele reale și nici întărâtați către rezolvări superficiale, de paradă, ca să le dăm cu sâc denigratorilor noștri, care vor să se facă remarcați, atacându-ne pentru toate.

Trebuie să distingem mereu între ce e drept și ce e nedrept, trebuie să răspundem celor ce ne calomniază, nu numai prin respingerea atacurilor lor incorecte, ci și prin autoanaliză lucidă și prin asumarea răspunderii pentru tot ceea ce n-am făcut așa cum trebuia să facem.

Să răspundem prin urgență și adâncă lucrare.

Voi da un exemplu amar. Am, personal, altă opinie decât premierul Adrian Năstase (ținta predilectă a domnului Constantinescu, deoarece domnul Iliescu nu mai candidează) și decât, iată, Guvernul Năstase, în chestiunea atitudinii României față de evrei, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, în sensul că, fiind întru totul și definitiv solidar cu evreii persecutați, hăituiți și uciși bestial de naziști și de servitorii lor, mă bazez pe date și pe mărturii, susținând că România nu a înfăptuit holocaustul, despre acest adevăr vorbind, în acest sens, liderii din vremea respectivă ai evreimii române și ai evreimii lumii.

Marele cărturar și profesor Raoul Șorban a publicat cărți și publică în fiecare săptămână în "Flacăra" lui Adrian Păunescu dovezi că România și românii i-au protejat și, adesea, i-au salvat pe evrei, chiar dacă, trebuie să recunoaștem, cu durere, au existat și legi și atitudini antisemite în statul român. Ar trebui grăbită cercetarea științifică, istorică, privitoare la toate acestea, pentru că

Raoul Șorban are 90 de ani și nimeni nu îl poate bănui de nedreptate formală la adresa evreilor, câtă vreme, în vremea celui de Al Doilea Război Mondial, Domnia sa a trecut numeroși dezmoșteniți și chinuiți ai omenirii, între care mulți evrei, granița Ungariei, care ocupase nordul Ardealului, către sudul Ardealului, aparținător de România și de români. Pentru acestea toate, Raoul Șorban a fost declarat "Cetățean de onoare al statului Israel" și "Drept între popoare", înalt titlu dat de Israel celor ce au salvat măcar un evreu, fără vreun profit material pentru aceasta.

Dar, în fine, cu toată opinia mea diferită de a premierului și a Guvernului, sunt gata - dacă asta va folosi bunei situări a României, pentru accederea în NATO - să pun, acum, surdină opiniilor mele. Repet, aceasta pentru binele general, nu de teama pușcăriei, pe care cu prea mare pripă o anunță Executivul. Dar în acest context nu pot să nu salut gestul de curaj al premierului Năstase, care a respins învinovățirea poporului român pentru tăcerea în fața holocaustului. Scrisesem cu câteva zile înainte, joi, 21 martie 2002, în revista mea "Flacăra" următoarele: "Riscata, ca să nu spunem nedelicata (în contextul marii iubiri a românilor pentru America!), declarație a ambasadorului S.U.A., domnul Michael Guest, potrivit căreia ÇRomânia a participat la holocaust.

Nu doar mareșalul Antonescu, prin declarațiile sale, sau Garda de Fier, prin acțiunile sale, sunt responsabili de ceea ce s-a întâmplat, ci și cetățenii, care au sprijinit aceste evenimente în mod deschis sau prin tăcerea lor, în timp ce alții au spus NU acestei URI, cu riscul de a-și pierde viața.È, are darul de a ne mâhni.", mai ales pe cei ce tac și fac în viață. Să presupunem că e convingerea oaspetelui, și nu numai a Domniei sale, că Antonescu e vinovat și că România chiar a participat la holocaust.

Constatăm că și ministrul Răzvan Theodorescu crede același lucru. În fond, oricine are dreptul să aibă orice părere. Când, însă, ambasadorul american își asumă atât de puțin suspicios verdictul unui tribunal bolșevic, impus în România de sovietici, lipsa de nuanțe începe să ne doară, iar siguranța cu care sunt învinovățiți cetățenii care ar fi sprijinit acel eveniment prin tăcerea lor ne consternează. Potrivit mecanismului acestei logici, ne punem și noi întrebarea: ce vină au, de exemplu, cetățenii americani pentru lunga perioadă de persecutare a negrilor în Statele Unite?! Are dreptul ambasadorul României la Washington să-i acuze de asasinarea lui Martin Luther King pe americanii care au tăcut?

Și, apoi, ce calificative merită, în aceeași ordine de idei, acei lideri politici din America sau din Anglia care au trimis înapoi, către bătrânul continent, vapoare cu evrei salvați - între altele - de niște "tăcuți" din țările strivite între hitlerism și stalinism?

Parcă Lenin îi scria lui Stalin, când acesta întâmpina rezistență la colectivizare, să nu-i uite pe dușmani și să-i împuște pe șovăielnici.

Finalmente, l-am întrebat pe distinsul nostru prieten american: ce este mai grav, cine ar avea să își facă mai multe reproșuri, cetățenii români care au tăcut sau demnitarii țărilor mari și libere care au refuzat să-i ajute pe evreii terorizați, chinuiți, neputincioși să își mai găsească un loc pe pământ?

Iată triste adevăruri din documentele epocii! Adevăruri în rezumat...

În 1938 Anglia interzice emigrarea evreilor din Europa în Palestina.

În 1940 Churchill ordonă navelor și aviației din Mediterana să împiedice, să captureze și, eventual, să scufunde orice navă care transportă evrei în Palestina.

În 1940 secretarul adjunct pentru afaceri europene și șef al Departamentului pentru probleme speciale, de război, al Statelor Unite se opune categoric emigrării evreilor în Statele Unite. El este autoritatea cea mai înaltă în acordarea vizelor și refuză sistematic acordarea de vize evreilor din Europa.

Adjunctul său, șeful Departamentului pentru problemele Estului, e cel mai mare inamic al evreilor care vor să plece din Europa pentru a se salva în Statele Unite.

Răspunsul acestor oameni, când au fost întrebați la proces, după război, de ce s-au opus a fost: "De teamă că agenții coloanei a 5-a, comuniste și naziste, se vor strecura în Statele Unite sub acoperirea calității de refugiat evreu."

În aceleași vechi și negre timpuri, Ministerul de Externe al S.U.A. oferă evreilor posibilitatea de a emigra în Insulele Virgine, iar președintele Roosevelt le oferă șansa de a emigra în Alaska. Și toate acestea nu în tăcere! Am spune că surzenia e, uneori, mai rea decât tăcerea. Și asta, mai ales, când cei mari nu aud durerile și mai și arată cu degetul pe cei mici, care, în zgomotul războiului, par a tăcea. De fapt, ei nu tac, ei nu sunt auziți!

Ar mai fi de precizat și că, în vremea la care se referă domnul ambasador, dacă ar fi adevărat că în România a fost holocaust, mai trăia nu numai cetățeanul român simplu, dar era la locul său, era cap al țării regele României, care ar fi putut ști mai multe și ar fi putut acționa sau măcar ar fi putut reacționa mai cu folos?

Ei, bine, mulțumesc premierului Năstase pentru că a respins învinovățirea poporului român și aștept zile mai senine, în care adevărul contribuției românești la salvarea vieții evreilor din România și din Europa să se poată vedea și de la mică, și de la mare distanță. În acest context, resping cu indignare afirmația dintr-un ziar, a unui anume Braia, cum că eu aș fi antisemit. Îl voi chema în judecată pe acest iresponsabil, de aceea nu mai insist.

Ce vreau să spun finalmente? Ar trebui să ne gândim cu toții ce avem de făcut pentru a nu crea probleme noi și a pune piedici țării în drumul ei către prea mult amânata prosperitate, siguranță și pace.

2002 este anul în care România va fi sau nu va fi primită în NATO. Merită să conjugăm eforturile noastre pentru a realiza acest deziderat național, ne trebuie grijă și acuratețe în tot ce facem, dar, desigur, nu e acceptabilă ideea că viața, cu toate ale ei, trebuie să înceteze, ca să ne fie drumul mai ușor. Totuși, trebuie să recunoaștem că momentul este special. Și trebuie comportament exemplar.

Toți anii de obidă și de speranță ai unui popor pătimit de ocupanții sovietici și pătimit și de uitarea Occidentului, toate pușcăriile staliniste, în care au stat atâția și atâția români și și-au pierdut tinerețea și, uneori, viața, tatăl meu, condamnat la 15 ani de pușcărie politică grea pentru concepția sa liberală, bietul sublocotenent de artilerie, învățătorul Constantin Păunescu, aflat acum în cimitirul de la Bârca, toți nou-născuții mamelor sărace se regăsesc în această încordată perioadă a anului 2002.

Eu cred că trebuie să nu ne jucăm de-a șansa, ci să ne-o apropiem, într-adevăr, refuzând soluții originale, când ne e clară grila de urmat și pe care am acceptat-o.

În 27 martie este Ziua când tragica Basarabie a hotărât, ea însăși, revenirea firească la patria-mumă,

România. Dificilă situație, acum, pentru noi, iubitorii de unitate națională și de adevăr istoric. De ce a scăzut tonul nostru, ce se dovedise acut, chiar și când nu se ardeau cărțile, pentru textele de drag și de dor de Basarabia și Bucovina? Pentru că nu trebuie să dăm pretexte adversarilor, ca să ne găsim, din nou, în afara șansei.

Spre deosebire de colegul meu, scriitorul, gazetarul și senatorul Corneliu Vadim Tudor, căruia nu îi contest bunele intenții, eu cred că astăzi unitatea noastră națională deplină nu se poate realiza renunțând la opțiunea pentru NATO, ci tocmai situându-ne alături de marile puteri ale lumii civilizate și înlăuntrul alternativei nord-atlantice, cu toate, să le zic așa, râurile noastre interioare. N-ar fi prima oară în istorie când țara s-ar împlini prin compatibilitate cu lumea. Nici în 1918 nu a fost altfel.

Spuneam că agresiunea domnului Constantinescu asupra P.S.D. folosește, fără voia autorului, partidului nostru.

Am îndoieli, însă, că folosește și țării. Să nu subdimensionăm, dar nici să nu supradimensionăm aceste atacuri.

România are acum nevoie de o luptă politică oricât de dură, însă desfășurată în limite civilizate, de adevăr, onestitate și de curajoasă asumare a interesului național.

Simt nevoia să adresez, acum, aici, chemarea mea de conștiință tuturor oamenilor publici și, în primul rând, oamenilor politici care țin la această țară: poate că nu putem contribui direct la binele țării, la intrarea ei în conclavurile meritate, dar să nu contribuim la răul țării. Nu mă refer aici doar la opoziție, ci și la noi, cei aflați prin miniștrii noștri la guvernare, la noi toți.

Putem, în fine, fi solidari, în confruntare politică loială, pentru ieșirea din blestemul geografic, din prăbușirea economiei, din haosul social, din subdezvoltare, neliniște și mizerie. Încep cu mine însumi. Lansez acest urgent proiect moral al cumințeniei creștine, cu toate polemicile raționale dintre noi, dar fără a împovăra bordul de probleme al țării.

Doamne, luminează-ne și nu ne lăsa să risipim șansa de a recâștiga locul meritat pe continent și în lume!

Doamne, ocrotește România! Și dă-ne iubire de Buna Vestire! (Aplauze.)

Domnul Nicolae Paul Anton Păcuraru:

Mulțumesc, domnule senator.

Grupul parlamentar P.S.D. (social-democrat și umanist) mai are la dispoziție 19 minute.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 23 septembrie 2021, 15:52
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro